luni, 5 martie 2012

PROBABIL, DUMNEZEU

Ma uit in urma. Sunt coplesit de sentimentul ca maine mor, si in urma mea,nu ramane nimic. Suntem atat de trecatori pe pamantul asta.... Am de acum 36 de ani.in astia 36 de ani am adunat numai doruri. Nu spun ca viata nu imi este implinita. Nu , l-as mania pe Dumnezeu; dar vedeti....tot ce am implinit e ca o temelie a unei constructii, este in pamant, si nu se vede. Ma gandesc adesea ca probabil Dumnezeu ma iubeste cu gelozie. prea mi-a luat de langa mine tot ce aveam eu mai drag. Dumnezeu m-a aruncat in bratele multora. Si cand nu a facut-o el, m-a aruncat valul vietii, sau m-am aruncat eu. Apoi despartirile au muscat  ca o maladie din inima mea.
{urmariti va rog clipul inainte de a citi mai departe. le aleg cu iubire pentru voi, nepretuitii mei prieteni}
 
  Am agonisit doruri. Mi-e dor de minunatul meu sat in care-am copilarit. Rovinele meu iubit. Si din dor de el, acum  2 toamne in urma m-am dus sa il vad. L-am gasit altfel. Ori eu, ori el, ori amandoi eram altfel.Am intrat in curtea copilariei..............si parca paseam pe trupul bunicilor mei. 
Mi-e dor apoi de toti cei care nu mai sunt. Mi-e dor de calimara cu cerneala, de scoala generala numarul 5 din oraselul meu matriarhal, Calarasi; de mirosul de motorina din clase, de colegii mei... Apoi imi e dor de tot ce reprezinta familia mea. aici e mai usor, inca ii am aproape. Ma gandesc ca in viata mea am invatat mult. am invatat mult in scoala. M-au fascina anumite lectii de la anumite materii. Am strans atatea doruri in mine. Am strans atatea framantari. Mi-e inima stransa la gandul ca mor , si toate framantarile astea le iau cu mine. 
Tac mult. Scriu mult. dar tot mai mult mor cu fiecare clipa ce trece.Sufletul meu nu vrea sa se mangaie. Si nu scriu asta cautand mila.Nu. Scriu pt ca, simt nevoia sa scriu. Poate , in timp, vre-un nepot de-al meu va avea aceleasi framantari. Vreau sa stie ca am existat. Si am existat in framatari si doruri similare celor pe care le traieste el.
Iubesc pe Dumnezeul care a creeat frumosul, care a pus in mine o inima atat de sensibila la frumos si la suferinta.  Iubesc ca si voi, ranesc ca si voi iubiri,plang si rad. Sunt un om ca oricare altul. DAr stiu ca nimeni nu imi seamana. Sunt unic, asa cum toti suntem unici.
  Am revazut un film. e inspirat din doua nuvele ale lui Zaharia Stancu. Omul asta pt mine este ca un frate geaman ce murea cu un an inainte de a ma naste eu. 
Ma uit in urma vietii mele. Nu retrospectiv, ci contemplativ. SI IN URMA MEA VAD LUMEA IN FLACARI!!!
Ma simt  Lot fugind din cetatile blestemate, si arse cu foc. Fugind cu nevasta si cu cele doua fiice. Nevasta a ramas pe drum, stana de sare. Fetele au urcat muntele cu mine. Fetele mele , cele doua fete ale mele.... sunt cuvintele si trairile mele. Am doua fete  frumoase. Ravnite de multi.  
                    Inchei indemnandu-va sa priviti filmul acesta. E un film de vazut in rabdarea si linistea serilor de martie.  Atat de bine ma regasesc in adolescenta acestui maret scriitor roman... (am remarcat asta de cand am citit Descult, Uruma, Constandina, dar mai ales"Ce mult te-am iubit")..... cu vise si sperante, cu impliniri si mai ales cu episodicitatea vietii pamantesti. 
 Mi-e frica de nopti asa cum mi-e frica de Dumnezeu.Fiecare noapte poate fi ultima. orice luna plina poate deveni far calauzitor spre taramul marilor  taine ale nemuririi.

5 martie 2012.

Un comentariu:

R.A.I. spunea...

Frumoase ganduri... nu imi vine nimic mai mult sa spun decat ca va iubesc!