sâmbătă, 9 iunie 2012

DRUMUL CATRE MOARTE





Mi-am sadit  pini pe drumul care duce catre moarte.
Macar ei sa ramana vesnic verzi.
Tepii lor, vor canta prohodul, cand vantul va bate
Tu, privindu-ma cum m-or inhuma, spre ceruri te pierzi.

Eu voi ramane aici. In cimitirul cu pini si cu plopi...
Plopii fosni-vor in veri firebinti si uscate.
La capatai, langa cruce, toate sperantele mele sa-ngropi.
Iau dincolo numai iubirile mele!Sunt mai usoare si-s mult mai curate.
Mai curate chiar decat toate sperantele mele desarte.

Crucea...O,Crucea!...sa mi-o anini intr-un salcam.
Si tot din el sa-mi faci coparsau.
Floarea lui alba sa-mi fie faclie pe drum.
Iar frunza lui mica -mi va fi mausoleu.

Si cand vei voi sa-mi uzi craitele de pe mormanul cu oase
S-aduci apa din Dunarea mea plina  de dor si de zbucium.
Dunarea mea care a seva de viata miroase;
Ea, marturie a plansului meu solitar, taciturn.
Plans ce-mi evapora sufletul meu...ca pe-un fum.

Atat iti mai cer, frate drag, dintre astre,
Sadeste-mi un crin inspre coaste
Inimii mele de vers ...fie-i turn. 
                 8 mai 2012
          scrisa deasupra lumii


2 comentarii:

Anonim spunea...

bine ati revenit! citesc cu bucurie tot ce scrieti.(florentina roman)

Livius spunea...

faclie pe drum...ce frumoasa e poaezia asta...e asa, ca si cum...ar fi o faclie de drum...