marți, 12 iunie 2012

ȘOAPTA MĂRII NEGRE


 Pe data de 30 mai am fost intr-o croaziera pe Marea Neagra., cu nava scoala Mircea. despre ce am trait acolo nu pot scrie, nu am cuvinte acum sa relatez fascinatia Marii Negre. Am fost pe marea mediterana, pe marea rosie si am inotat, mai bine zis plutit , in marea moarta. Dar farmecul bricului Mircea, eleganta lui, mirosul de lemn, si sare, coloritul lui vesel, ii da suplete, iar in larg.....parca nava si marea dansau un vals.... Marea a fost calma, si primitoare ca o fata la prima intalnire, iar eu am fost nerabdator si curios si fascinat si dornic de a ne reintalni cat mai repede, ca la prima mea intalnire. Da, s-a infiripat ceea ce numim comun, dragostea la prima vedere. 


      Cand eram mic nu-mi placea "la mare". de fapt nici acum nu gasesc placere in inotul in mare. Dunarea mi-e mai familiara. Dar iubesc acum marea pt ca ea mi-a arata maretia ei. am facut un mic poem pt noua mare iubire a mea si l,am publicat deja. Acum  am scris altul, provocat fiind de un gand: Tinerii marinari militari care fac scoala pe acest vas , seamana cumva, pastrand proportiile, cu  monahii. Si ei lasa lumea cu-al ei zbucium si se retrag intr-o semisinguratate, pe mare, unde, in timpul furtunilor, constituie o trinitate: EL, TANARUL CARE A LASAT ACASA MAMA FRANGANDU-SI MAINILE, TATAL, INCARUNTIND DE GRIJI, MAREA CARE , IN SUPARAREA EI APROAPE ISTERICA , NU MAI TINE SEAMA DE NIMIC, VREA SA URLE, SA SE ZBATA, PT A STRIGA OMENIRII CA E BOLNAVA, SI DUMNEZEU CARE II IUBESTE,SI PE EL,SI PE EA.
Va las in compania versului , a imaginilor, si a clipului. 
{Melodia din clip, cantata inegalabil de Petrache Stefan, si pe versurile marelui Grigore Vieru, Dzeu sa-l adihneasca, ma face sa ma gandesc la experienta navigari, fie si doar pt o zi , cu Bricul Mircea, asa cum este el cunoscut de romani.}



În soarele amiezii, timonierul tânăr
Privea în zări pe marea ce-și unduia talazul;
Din spate-i bate vântul și-l mângâie pe umăr
Iar soarele-i sărută, încetișor, obrazul.
 
În nări, și peste buze, timidă ca o fată
Ce vine la-ntâlnire cu mirele visat,
El simte Marea Neagră, cuminte și-așezată,
Întâmpinându-l zilnic cu-n dulce sărutat.
 


Privirea lui căpruie se umple de albastru.
Prin ochii Mării Negre privește către cer.
E implinit și mândru, și el, și-al zilei astru…
“ -Ce bucurie, Doamne, aș mai putea să-ți cer???”
 

“Tu, Mare Neagră, spune-mi: de ce te înfiori,
Și uneori te zbuciumi sorbind vieți de tineri?
De ce pe fruntea ta îți strângi riduri de nori
Și-n tunete grăiesti, cu ochii mă străfulgeri?!”
 

Așa o întrebare  făcu timonierul
Acestei  mări albastre, dar de-un albastru brun.
Și mai privea mecanic, catargul și cadranul,
Ținând din cârmă, molcom, maritimul lui drum.
 
Și marea îi răspunde șoptindu-i la ureche:
“Tu tinere  ce astăzi cutezi să mă întrebi,
Tu, tânăr marinar ce vasului ești veghe,
Tu nu ai dorul tău ce-ți macină vreun nerv?
 
Dar pentru tinereasca, frumoasă cutezanță,
De-a mă-ntreba pe mine, tu crudule fecior,
Am să-ți răspund, copile, de ce mă înfior,
Și de ce-adesea blândă și calmă-mi este fața,
Și-n drumul către soare nu-ntrezăresc vreun nor.
 
În mine, știi prea bine, se varsă șiși revarsă
Dulci fluvii, a lor ofuri și doruri lăcrimate
Din satele în care durerea nu-ncetează,
Și-n care mari iubiri sunt și-astăzi înfierate.
 
În aste ape dulci coboar-adesea Duhul,
Și creștineaza plozii cu suflete curate.
Păcatul omenirii, a răutății  nuduri,
Prin Dunăre și Nistru  în mine-s aruncate.


Și oful unei mame ce și-a pierdut copilul,
Și dragostea fecioarei rănită de-un barbar,
Și bucuria tatei  de-a ospăta streinul,
Și pruncii aruncați la câini și la canal,
În mine toate-acestea cer răzbunare iar.
 
Și tot în mine urlă pădurile tăiate,
Și sarea din adâncuri, și mieii cei uciși,
Și dorurile tale de mine-s ascultate,
Tu, marinar ce sângeri după săruturi dulci.
 
Nu vezi cum apa mea-i sărată ca și plânsul
Copilului orfan, ce-ngheață de Crăciun?
Și ca sudoarea care adap'ades pământul
Muncit în zi de vară de biet țăran român?
Și  mama ta  albită de grija ta, băiete,
Pe mine mă blesteamă în fiecare zi!
Ea viață, piept și sânge, și dragoste îți dete,
Iar tu ai părăsit-o, cu mine să rămâi.
În mine se sting stele ce luminară blând,
Cu mine se-nvelește și  luna spre odihnă,
În mine-și lasă viața și frunzele, căzând,
În mine își găsește poetul a lui tihnă.
 
Și-atunci apele mele, sătule de năcaz,
Se-furie și urlă spre Dumnezeu, în rugă,
Spre El înalț durerea, din val îmi fac catarg
Și strig la Dumnezeu, durerea să-mi audă.

 
Liniștea-mi găsesc numai atunci când Domnul
Coboară Mâna-I Sfântă și și-o clătește lin;
Și mă opresc din zbucium, și îmi găsesc alinul
Când Lacrima Lui Sfântă-n mine-o simt deplin.
 
Atunci, eliberată, precum un prunc,adorm.
Îmi odihnesc ființa cu plină fericire.
Că tot noianul grijii l-am dat Marelui Domn,
Hristos Mântuitorul, Izvor de-mpăciure.”
 
... Uimit de-așa răspuns, timonierul tânăr,
De farmecul șoptirii, îi lacrimă privirea.
Vântu-l îmbărbăta și îl bătea pe umăr.
Cum făcea tatăl lui când trist îl surprindea.

Și brusc îă vin în minte neînsemnate clipe
Care acum i-apasă pe umărul bronzat.
O mamă, un cerdac, sărutul de iubire,
Și steaua ce-a văzut a nudului rușine
În noaptea cea fierbinte cu eros deșănțat

O lacrimă sărată căzu din ochi pe punte,
Unindu-se cu stropii sărați ai Mării Negre…
El și-a unit viața  cu marea, ce-i pătrunde
Privirea lui căpruie, strigând…..
NEMĂRGINIRE!!!



terminată pe 20 ianuarie 2016
scrisă în mai multe locații de pe pământul românesc al Dobrogei:
Dervent, Tulcea , Constanta.



5 comentarii:

vali spunea...

superb tot,mi-a placut foarte mult.

Anonim spunea...

E fascinanta marea si e o mare hoata,caci fura din timpul familiilor de marinari,dar tot la malul ei,probabil,vom merge inconvoiati de ani sa-i cerem sa ne arate cum sa ne re...cunoastem.

arlechinul trist spunea...

daaa frumos spus. eu si acum , dupa saptamani, ma gandesc ca la o iubire la ea. Nu or avea nevoie pe bricul mircea si de un Popa, marinar???? macar pt o croaziera pana in Boston, nu-s pretentios.

Anonim spunea...

E o idee buna,ar trebui propusa pe undeva.In felul acesta,stand 4-6 luni cu un ,,Popa,,zi de zi,poate s-or spovedi si marinarii care nu o fac.

Livius spunea...

Poezia e superba la fel si pozele...of acum sunt invidios pe tine:))