vineri, 20 iulie 2012

RĂMÂNEREA

motto:
DE CE MAI ÎNRUDIT CU NEAMUL ACESTA AL PLÂGERII?
Un film demn de toate laudele. Mi-ați arătat ades filme despre viața de apoi. Uitați-vă la acest film, al cărui director este Sergiu Nicolaescu, și nu veți regreta, ba chiar avea-veți să descoperiți răspunsuri la grele întrebări. 
Un Mircea Albulescu extraordinar, ca și toată distribuția. Magda Catone, Maia Morghastein, Mitică Popescu,și mulți alți ași ai cinematografiei românești, într-un film cenzurat de comuniști, pt tradițiile satului distrus .
Vizionare placută!!!!

joi, 19 iulie 2012

DE ZIUA POETULUI PLÂNS DE-O ȚARĂ




Te-ai născut de ziua sfântului Ilie. Sfântul care încă nu a gustat moartea, urcat fiind cu carul de foc în ceruri.
Te-ai născut în anul 1943, an de sărăcie și război. Țara în care ai vazut lumina soarelui ți-a dat suferința să i-o cânți. Noi, generația tânără și foarte tânără ți-am dat sărăcia să ne-o îndulcești. Țara ți-a luat tatăl și bunicul și ți  ia făcut deținuți politici....câtă durere ai strâns în inimă și atunci.... Te-ai urcat pe cruce , parcă strigând omenirii că se distruge!!!! Comuniștii ți-au furat copilăria, iar tu ai dat nouă puterea de a striga pe stadioanele arhipline TOTUȘI IUBIREA VINDECĂ FIREA, HAIDEȚI COPII!!!! EUROPA E O RANĂ CE SE POATE IZBĂVI;DIN CONDIȚIA UMANĂ NU PUTEM NICI NOI LIPSI.Ai ținut flacăra luminii sufletești aprinsă, aprinzând ca un biet lampagiu mici candeli în inimile noastre pustiite de îndoctrinarea comunistă. Ai întreținut furia luptei pt un spirit liber într-o perioadă de teroare. Post decembrist ai rămas același avocat al poporului, care murea de foame, si de inimă, pt un pachet de biscuiti....
Azi, cu lacrimi în ochi îți pomenim numele în liturghii și în bărăganele tăcute , pe dunărea olteană, pe dealurile care miros a fân din Basarabia ta iubită... Vasluiul pribegiei tale te cântă. Te cântă toate iubirile care s-au hrănit din versul tău, Poete!!!
Te-ai născut în ziua celui care s-a ridicat ....Ai ridicat cu tine focul lacrimilor noastre, și nu ai murit, ci te-ai ridicat  un pic mai sus, să ne vezi mai bine starea și s-o mărturisești Dumnezeirii! 
 

ORICÂTE CUVINTE AȘ SPUNE, POET IUBIT DE DOUĂ ȚĂRI AI ACELUIAȘI POPOR,
TOT NU PUTEA-VOI SĂ EXPRIM  CÂT NE LIPSEȘTI ÎN SUFERINȚĂ, CÂTĂ NEVOIE AVEM DE TINE, ȘI CÂT DE ACTUALE ÎȚI SUNT LACRIMILE ÎMPLETITE ÎN VERSUL TĂU AURIT.

De ziua proorocului Ilie te-ai născut, și parcă ți-a împrumutat din darul lui, iar tu l-ai  dăruit în strofe nației române. Ești veșnicul nostru poet.
 TE IUBIM , ADRIAN PĂUNESCU!!!!
ȘI NE E FRIG ȘI SUNTEM SINGURI ,
ȘI NUMAI LACRIMA TA NE MÂNGÂIE OBRAZUL
ȘI NOUĂ ȘI ȚĂRII ĂSTEIA HĂITUITE!!!


DOAMNE, NU ȘTIU DE ȚI-AM ZIS

Doamne, nu știu de ți-am zis:
Mă tot cată , noaptea-n vis,
Moartea, ca o Dunăre
Spre răsărit ducându-se.
Și mă cheamă și mă-ndeamnă...
C-am să plec, nu-mi este teamă.
N-o lăsa curte să-mi facă
Tocmnai acum , când iarna pleacă.
Mi-s drage lacrimile Tale
Din stânjenei și din petale,
Din ghiocei și brebenei,
Din mugurul verde din tei.
Mai las să-mi scald fața în soare,
Să văd urcând spre munți mioare,
Să mai miros țărâna-n mai.
Știu , veșnicia  Tu mi-o dai!
Să văd iar floarea de cais,
Nainte ochii să-i fi-nchis!
Dar mai ales, Iisuse, Milostive
Împacă-mă pe veci ... dinou ....cu mine!...
bârlog

luni, 9 iulie 2012

AL TREILEA PLÂNS


  motto:
”Chiar și în vremea noastră 
există mulți asceți plăcuți lui Dumnezeu,
deși nu fac minuni văzute.”
   sfântul SILUAN ATHONITUL




                Scormonind prin cufărul cu amintiri am găsit un jurnal în care-mi mai scriam eu gânduri și trăiri, în perioada 14 ianuarie 1999--- 1 februarie 2002. Am să  prezint aici un mic text, pe care atunci l-am numit eu!” Al treilea plâns”, pasaj dintr-o scriere mai amplă de-a mea, de pe 6 August 2000.
               Înainte de a trece la ”plânsul ”propriu-zis, trebuie să fac așa  o precizare, edificatoare pentru  priceperea textului, și anume: am început să intru  la slujbele ortodoxe , pe la 17 ani, când am mers împreună cu un coleg de liceu, bunul si statornicul meu prieten, Constantin Irimiea, să vorbim cu părintele Paulin ALECU (da-iar Dumnezeu sănătate și viață lungă) să ne spună ce trebuie să învățăm să ne facem ..”popi”. Eu am rămas în biserica ”sf Gheorghe” din Călărași, amicul meu , nu. M-am spovedit la părintele sus pomenit prima oara de Buna-Vestire , în 25 martie 1993. Și am continuat să duc o viață  strâns legată de Ortodoxie și spiritualitatea creștină, până în 1998, vara, când am rupt legătura cu Biserica, cu tot ce însemna viață spirituală, plecând mai apoi în capitală să muncesc și să îmi continui studiile, intrând la facultatea de psihologie și totodată renunțând la gândul teologiei, spre marea decepție a părinților mei, mai ales că le-am spus că  sunt foarte hotărât să mă fac actor, să dau la I.T.F.
 
    Mai apoi, într-un noiembrie 2001,  mergeam cu două suflete foarte dragi mie,”tanti” Reli și Olguța, după multele lor insistențe, la Mănăstirea Techirghiol, să mă spovedesc la părintele Arsenie-tânărul, după o perioadă de greu zbucium interior  care  a durat din 1998 până în ianuarie, 14, 2002, când intram pe poarta mănăstirii unde viețuiesc , din mila nemărginită a lui Dzeu, și acum.
              Ei bine, ceea ce veți citi acum, este scris în acea perioadă de frământări și lupte interne, între binele divin , născut odată cu mine, și răul infiltrat în timpul vieții, și care-mi devenea a doua fire. 
   Sperând să nu vă plictisesc, vă las să vă delectați, și să intrați în universul plămădirii celui care, devenea mai apoi, părintele Atal.
  Oh!!!  Sufletul meu istovit de suspinele
pricinuite de valurile și furtunile vieții, 
stă, aproape mort, în colivia lui de lut.

Sufletul acesta care a gustat cândva apă de izvor muntos,
Pâine de vatră strămoșească ,albă și rotundă ca soarele,
dragostea  mamei și a scumpelor mele surori,
a celor care-l înconjurau acasă și la biserica lui Hristos,
oameni și sfinți....sfințiții oameni,
acum plânge flămând și însetat,
 însingurat și hăituit de coșmarul iadului
 care-și cască gura spre a-l hăpăi
 și a nu mai fi...
Sufletul meu... al meu suflet tremură înfrigurat, 
dezbrăcat de haina botezului .
Măcar că era  zdrențutită,
și terfelită deunăzi în cloaca porcilor,
Zac acum dezbrăcat și de aceasta...
Sufletul meu, cu gura strepezită de gustul păcatului,
strâmbându-se  la fiecare mușcătură din fruct, dar obligat de firea care nu a fost a lui,
dar i-a devenit fire,
să muște din fructul interzis.
 Mă împinge o fire care înlănțuie și obligă,
o fire tirană și cu nărav de fiară,
și sub tirania căreia,  cândva frumosul
 și liberul meu suflet,
șade acum chircit si fricos ca un iepure ,
de-abia mai putând să șoptescă:

Unde-ți este, suflete,
casa ta cea liniștită?
Casa aceea din munți.
Unde-ți sunt zilele pline de soare,
nopțile în care-ți scăldai fața
 în lumina caldă a candelei,
mângâindu-ți dulce obrazul 
înfrigurat de furtunile de peste zi,
miezul de noapte luminat doar de lunile pline
și de lumânările și lacrimile line,
în care stăteai de vorbă cu sfinții,
prietenii tăi cei mai dragi?


Unde ți-a greșit Hristos
de L-ai bătut cu bice de plumb,
cu spini L-ai încununat,
și pe Cruce de lemn L-ai răstignit?!
 
Când te vei deștepta din ura ce te-a cuprins?
Nu-ți este dor de tot ce-ai lăsat în urmă?
Nu te gândești la ce te așteaptă?
Nu vezi temnița în care zaci ,
 că ți-a devenit mai strâmtă și întunecoasă?

Vei spune poate că Dzeu nu te va mai ierta....
Dar ști că e de ajuns un strigăt doar ,
plin de umilință și durere,
un oftat, o lacrimă...
sau măcar o privire ridicată spre El,
Și el te va îmbrățișa 
ca după prima clipă a plăsmuirii lui Adam .
De ce îți place să te mocirlești 
în toate băltocile ce colcăie de viermi și șerpi
și scorpii și de toate scârboșeniile?...

Ai aruncat haina cea de nuntă și-ai pus un țol;
ai lepădat inelul cel de aur și ai luat pe deget tinichea;
ai descălțat sandaua , și-ai pus opinci de porc.

Dar cel mai grav e , iată,
c-ai părăsit pe Tatăl
și nu-L vezi cum suspină,
și te așteapă-n poartă,
uitându-ți orice vină.

Cu-această suferință
 a Tatălui Ceresc
cum ți-este cu putință 
să nu te regăsești?

Cum poți uita cât bine
 el ți-a făcut atunci,
când , stând în ghimpi, suspine, 
venit-A înspre lunci
și Te-a salvat odată,
și-apoi de mii de ori,
de câte ori , în râpă 
căzând, era să mori.


Întoarce-te!!! Te-ntoarce 
o , suflete pribeag
la Cel ce iți dă pace 
și hrană și toiag,
la Cel ce biruința
ți-o lasă la-ndemână
doar de-i oferi voința,
și-o lacrimă-n țărână.

Hai , suflete, suspină!!!!
Suspină, până când--
sătul de-atâta tină--,
vei vrea să zbori în vânt,
spre crestele înalte,
pădurile  virgine,
izvoarele curate,
să le dorești în tine!!!

DAR SĂ DOREȘTI ARZÂND,
ȘI S-ARZI , DE DOR DE ELE,
ȘI DOAR AȘA, PLÂNGÂND,
VEI FI  O STEA-NTRE STELE!!!!
6 august 2000
București

am postat la final 13 minute de cuvânt, al marelui între arhiereii Românilor, poate cel mai vrednic de rangul arhieriei, fericitul întru pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, păstorul Clujului.
 Sunt doar 13 minute. Câte minute nu pierdeți flecărind? Rupeți-vă din viață 13 minute și ascultați vocea acestui mare om de cultură și cult, pe care l-a dat neamul nostru.







duminică, 8 iulie 2012

APĂSĂTOARE UNDE

 
motto:
”Ninge cu zgură în inima mea
Și cad pe pământ suferințe.
Fă-mă , o, Doamne , alb ca o nea,
Și dă-mi, in războiul cu firea-mi ce-a rea,
BIRUINȚE!!!!!”
   același Arlechin Trist,
scrisă tot DEASUPRA LUMII
 

Apăsătoare unde pătrund a mea ființă.
E zgomot de motoare, de tancuri pe șenile, 
Și cad lovit de gloanțe ce trec ca printr-o țintă ...
Și plâng acele zile cu dimineți senine.

M-au încolțit șacalii vrând viața să-mi răpună,
Și prin văzduh doar corbii planează funerar,
Pământul scoate șerpii, spre ospăț îi adună...
Nici apa nu mi-i apă, ci un lichid amar.

În stânga mea , un înger cu fruntea între pumni
Îmi plânge decăderea și viața-mi de orfan.
În dreapta, altul, vesel, spre cer înalță rugi.
Privindu-l mă simt sacru, și nu mă știu profan.

Și chiar dacă jivine mă vor mânca flămând,
Îmbrățișat de îngeri pluti-voi către Est,
Sunt strașnic în privire, și nu mă înspăimânt;
Sub aripa de înger , mă-nalț cântând lied! 

O, Taină necrupinsă ce nesperat mă rupi
Din gheara și din falca flămândului  vrajmaș!
Tu ochii și urechea-mi de-acum să le destupi!
S-aud mai bine glasu-Ți și să-Ți fiu demn urmaș.

7iulie 2012
bârlog
 
 
 

                                         

sâmbătă, 7 iulie 2012

SARUT-MÂNA, MAMĂ





  

Sărut-mâna , mamă, sărut-mâna!
Scriu de peste ape, că mi-i dor,
Și de ochii tăi ca de maslină,
Și de sat, de tine în pridvor!
Mi-e dor măi mamă, de gluma ta-n povață,
De scârțâitul porții, si de-amurg
De apa din fântână, peste față,
Și de cireși , gutui și pruni în pârg.
 Îmi este dor de iarnă-n bărăgan
De crivățul ce-mi biciuia obrazul, 
De fuga săniilor pe maidan,
De albul imitând albastrul.

Îți scriu, o , mamă, că mi-i frică mie
Că singur sunt în lumea mare, fadă,
Și te iubesc, că toamna-n ochi tu datu-mi-ai, și iată, 
Fierbinte inimă mi-ai plămădit în pântec , ca pe-o pâine-n vatră.
Îți scriu rugându-te să-mi ierți
Plecarea mea, din casa noastră, mamă....
Și știu că oricât tu în gând mă cerți,
În inimă ai lacrimi și dojană.
Închei  cerând puțin răgaz, și-un zâmbet
Nostalgic, înainte  de-a ma duce.
Și în mormânt eu satu-mi port, și-n suflet ,
Și peste Dunăre , și mări, chiar și pe Cruce!!!!
1 August 2011


ÎNGERI DE LUMINĂ

Surule cal cu coamă argintie
Grabnic alergi tu pe glie.
Dealuri înfuleci și vâlcele bei.
Și, doru-mi punându-l pe șei,
Îl porți peste-ntinsuri și vămi.
Și aștrii inspiri tu pe nări .
Cal alb, de un alb ca stafia,
În urma ta se-ntețește urgia:
Mor păsări de pradă și cuci,
Și-mi zboară vrăbii pe cruci.
Hei, murgule sur , murg bălan,
Cât vei mai galopa în van?!
În goana ta spumată, nu observi
Că-mbătrânesc în jur boieri... și servi?!
Nu vezi salcâmu-n luncă înflorind
Și nici albina harnic zumzăind?
Dar brebenei, loviți de-a ta copită,
Nu-i vezi înmugurind mai cu risipă??
Hai, cal frumos ca Pegas din cer,
Dă-mi cupa Iubirii , cu gust de mister!!!!

joi, 5 iulie 2012

AUZI?


Auzi seva ce urcă-n salcâm?
Se-aude ca ploaia pe caldarâm.
Auzi toaca ce bate-n vecernii?
Ca frunza căzând pe  verdele ierbii.
 
Auzi inima-ți ritmic, de o viață,
tot depănând neprevăzuta ață?
Auzi lacrimi de suflet rănit?
Aidoma râului ce curge grăbit.
 
Auzi raza de soare ce biciuie cobul?
Cât seamănă tainic cu-n zâmbet de codru...
Auzi cum te strigă Hristos de pe Cruce?
E chiar conștiința , e glasul Lui dulce.
Auzi!!! Dar nu ști să-l asemeni nicicum?!
E plânsul orfanului iarna, pe drum,
Un plâns înecat de foame și frig.
Așa și Hristos îți plânge-n suspin
A sete de cer....Al patimii spin!!!

17 septembrie 2011.
  bârlog