NUCUL DIN VIA BUNICII



         
 
   În curtea bunicii mele Stela , din satul ialomiţean Rovine, aşezat de-a lungul malului sudic  al lacului cu acelaşi nume, aveam un nuc mare, falnic. Despre el şi despre preoţie vreau să vă vorbesc în această dimineaţă ploioasă. Aţi văzut nuca atunci cînd se coace? El, preotul, e la fel. Omul îi vede veşmîntul verde şi îi întrevede, prin pliurule create de vremea coacerii, coaja pământie de lemn, greu de pătruns. E trupul care deşi pare viguros, este susţinut în viaţă doar de un punct de legătură cu ramura, prin care-i vine seva vieţii. Învelişul verde al nucii poate fi viaţa acesta pământeană, care, se termină la sfârşitul toamnei vieţii. Atunci nuca se desprinde de pe copacul cu frunze încă verzi. Vânturile şi furtunile vieţii o smulg şi cade pe pământ. Îi trebuie un pat de frunze moi, pătrunse de brumă, care s-o cuprindă şi să o apere de îngheţul iernii, dar care să-i dea voie apei ploii s-o hrănească.
            Nucul îşi dă şi frunzele în acest scop. Frunzele sînt faptele bune ale preotului, sufletele salvate. Ploile sînt lacrimile celor mîngîiaţi şi odihniţi sufleteşte de el. Atunci, şi doar atunci, sufletul, miezul nucii, va plezni învelişul de lemn şi va intra într-o nouă viaţă, prinzînd rădăcină. Şi crescînd sfios la început, apoi falnic şi frumos, un nuc în curtea altei curţi, sau chiar în aceeiaşi vie.
 
 Toamna, în bogăţia roadelor ei e foarte frumoasă; dar după ce se culeg strugurii şi se bat nucii, miroase a moarte aerul, iar pămîntul e trist. 
  Forma crucii din miezul de nucă   nu e întîmplătoare, cum nici crucea din inima noastră formată  de pereţii celor 4 cavităţi şi nici crucea din cutia craniană, sau cea a sistemului osos. Suntem Chip şi Asemănare a lui Hristos cel Răstignit! Pe frunzele nucului, datorită iodului, nu-şi depune ouăle nici o gînganie. Şi nici bălării sub el nu cresc.
            Să nu lase preotul ,muştele gîndurilor şi preocupărilor lumeşti să-şi clocească ouăle pe faptele lui măreţe. Are iodul Harului, puterea Duhului Sfînt şi menirea lui falnică şi măreaţă. Ţineţi legătura cu preoţii, hrăniţi-vă din nucul din via bunicii şi veţi fi feriţi de boli ale glandei tiroide ,care vă face irascibili şi nervoşi. 
  De ce am zis nucul din via bunicii şi nu a bunicului Petre, tîmplarul (DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ PE AMÎNDOI)? Pentru că am trăit cu bunica în curte, el lucrând , fiind dus departe, tocmai la C.A.P. Aşa îmi părea mie, cînd eram mic , că  C.A.P.-ul e la capătul lumii, deşi era la 3 stăzi în spatele casei lîngă cimitirul cel nou. Dragii mei, bunica mea Stela, e icoana bisericii; bunicul meu Petre, e icoana  lui Dumnezeu. Dumnezeu e dus departe , îl vedem doar la  înserarea vieţii noastre, dar asta doar în închipuire, pentru că el este cu gândul la fii şi nepoţii lui. Noi trăim cu bunica, ea ne hrăneşte şi ne apără.
            Ne dă nuci să mîncăm, sau ne învaţă să ne hrănim singuri. Bunica, Biserica, este cea care ne dă mustul cel dulce al viei, cît sîntem copii şi apoi vinul cel gros şi totdeauna roşu şi greu, al vieții, dar în care odihneşte veselia  și bucuria implinirii unui scop frumos în viața matura a celor care suntem si nu a celor care avem!!! Pt că bunica te învață să fi--- nu să ai. Bunica ne dă pîinea aceea coaptă în cuptorul din care ți-a hrănit și mama, unde arde, şi încălzeşte ,şi coace pâine dulce şi hrănitoare, tocmai focul iubirii Şi nu e iubirea de mamă, cu lacrimi o spun acum E IUBIREA DE "MAMĂ A MAMEI MAMEI TALE", A "MAMAIEI " ,A "MAMA-EI".Bunica este mama ei, a mamei.E mama dragostei de mamă.Aceasta este biserica,Maica Domnului.În Ierusalim am găsit o frumoasă mînăstire închinată Bunicii (Mamaiei) Maicii Domnului.Toţi preoţii atenţi şi vrednici întîlniţi de mine au fost hrăniţi din izvorul dragostei,au fost copţi la focul  mamei iubirii de mamă, a bunicii.S-au devenit nepoţi vrednici de a se numi nepotu' lu Petre tîmplaru'.Pentru că bunica era umbra acestui om,așa cum biserica umbra lui Hristos. Biserica, în faţa furtunii este ca şi nucul din grădina bunicii. Se frământă, i se mai rup crengi uscate sau bolnave sau prea fragede. Dar şi rădăcinile se înfig mai adînci.
   Cugetați la aceste cuvinte!




   Priviți în jurul vostru natura și nu vă lăsați biruiți de viteza cu care vor alții să vă trăiți viața, și să vă simțiți în fiecare seară, plini de lipsuri si carențe. Mă apropii de sfârșitul postării, și mă leg de un vers al lui Grigore Vieru. "Mai scump ca focul cel străin/ E fumul casei părintești./ Mai scump ca orice portocal,/ E NUCUL CEL FAMILIAL!" dulce nucule, vechiul inimii leagăn.Nu vă îmbrobodiți cu idei sectaro-masonice, că biserica e plină de mafie. De ce nu judecați fără părtinire. Biserica nu este o instituție ruptă de popor; ea este a poporului și este formată din oamenii poporului. Am mai spus acest lucru adesea. Preoții sunt așa cum sunt pt că poporul este așa cum este. Sunt și ei oameni , copii ai unor părinți care i-au educat, unii atent, alții mai neglijent, dar și ei și noi  SUNTEM PRODUSUL HARABABURII FAMILIILOR NOASTRE!!!. Dincolo de toata uscătura Bisericii, trebuie să vedeți esența ei, și esența vietii religioase,trebuie să-L vedeți pe Hristos care vă binecuvintează. Spovediți-vă, pt  că nici un chirurg nu se operează singur,și nici înecatul nu se trage singur de păr pt a se salva. Știu că e dificil să îți pui sufletul în palma unui om, dar credeți-mă, că starea de după acest act mistic, vă dă puteri spirituale, și înțelegeri mai ascușite a vieții și a sensurilor ei.Greșesc preoții?Și ei se spovedesc. Altfel vă pierdeți, vă ia furtuna și vă rupe, și vă aruncă oamenii răi în focul gheenei.   
  Hristos este prezent doar în mâna preotului  și cu Trupul ,tainic, mistic. De aceea îi sărutați mâna.EL îL POARTĂ PE HRISTOS ÎN PALMA MÂINII DREPTE!!! Hristos,care e foc ce nu ne arde,daca ne pregătim,după puteri. Sfânta Împărtășanie ne va da puteri pt prigoanele ce vor veni.
  "Ce-a spus cândva poetul
 E purul adevăr:
 Iubirea mișcă lumea 
Și soarele pe cer".
Tot Grigore Vieru. Din iubire pt om, Dumnezeu a lăsat preotul să slujească Liturghia, și nu a pus un înger!! Știți pentru ce a făcut aceasta??? Tocmai ca să vedem cât de multă cinste are omul în fața lui Dumnezeu, și cât îl iubește El pe om.      Tu omule?Cine ești să judeci voia lui Dumnezeu și pe preoții lui? Să nu cădeți în capcana asta,că vă uscați si vă rupeți  din nucul casei părintești,și veți arde.Lăsați sectele să latre.Rămâneți români, și dacă mai are ceva bun poporul ăsta, atunci asta e Ortodoxia, și doina, și nucul din via bunicii,Biserica ai cărei fii suntem.
 
”Merg pe pământ și sunt ca vioara ,
Toate-mi par că sunt prima oară.
Ca un copil aștept dimineața. 
Până la lacrimi mi-e draga viața.”
Grigore Vieru.
 
            Data 29.05.2012 ora 21.04.47

Comentarii

Postări populare