DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI.(Începutul propovăduirii



”În vremea aceea, auzind că Ioan a fot întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftalim , ca să se împlineacă ceea ce s-a pus prin Isaia profetul care zice:„Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim, spre calea mării, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor; poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit.” De atunci a început Iisus să propovăduiască și să zică: „Pocăiți-vă , că s-a apropiat împărăția cerurilor!”
  ( Matei, IV, 12-17)

Frați creștini ortodocși,
 După ce Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru al creștinilor, Singurul , și adevăratul Dumnezeu, se botează de către Ioan, în Iordan, pentru a noastră mântuire, se retrage în Nazaret, orașul unde trăise până atunci cu Maica Sa și cu bătrânul Iosif. Apoi, aflând că Ioan Botezătorul a fost întemnițat de către Irod, pentru că îi mustra fapta nelegiută de a-și lua soție pe nevasta fratelui  său, Hristos Domnul merge în cea mai defăimată provincie a Israelului, Galilieea neamurilor, și botează în Iordan pe cei ce veneau la El propovăduindu-le și zicându-le: „POCĂIȚI-VĂ , CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR!”De fapt acesta a fost și mesajul sf.Ioan Botezătorul.
       Pe scurt , foarte pe scurt, deoarece subiectul este vast, am hotărât să vorbim astăzi despre pocăință. În ce constă pocăința? Cred că cea mai frumoasă definire a ei, am auzit-o la părintele Arsenie Papacioc : „puțin timp trăit bine !” 
Ea are câteva etape: Pocăința începe cu recunoașterea răului din noi, răul pe care îl facem frecvent nouă , oamenilor din jur, vietăților, naturii în general , și lui Dumnezeu. 
După ce am recunoscut răul , următorul pas este să ne pară rău de răul făcut! Să ne fie rușine de noi pentru că atâta timp am trăit în răutățile noastre . Să și plângem în timpul rugăciunilor particulare seara, noaptea, pentru mâniile noastre , pentru neînfrânările și desfrânările noastre, pt vicleșugurile în care viețuim. 
Următorul pas este spovedania păcatului .O spovedanie sinceră la preotul duhovnic, spovedanie în timpul căreia să cerem sfat, medicament pentru însănătoșirea sufletească, și rugăciune pentru a ne ajuta să nu mai săvârșim răul. Îl citez iară pe bunul nostru părinte , arhimandritul Arsenie Papacioc care spune că păcatul trebuie spus la spovedanie ”cu mustul și cu gustul lui, nu dezvinovățindu-ne , și învinuind ba momentul, ba societatea, ba lipsurile materiale, că ce să fac? am furat pentru copii mei, că pentru ei și muncesc. Deja înainte de a ajunge la scaunul Spovedaniei trebuie să avem hotărârea fermă de a nu mai păcătui, de a ieși din balta aceasta în care zăcem. Această hotărâre trebuie să aibă la bază și cuvântul sfântului apostol Pavel, care zice:„În lupta voastră cu păcatul nu v-ați împotrivit încă până la sânge!” Ultima treaptă a pocăinței reprezintă biruința asupra patimii , a păcatului , prin încordarea voinței și cu ajutorul lui Dumnezeu, armă având rugăciunile de acasă, și Liturghiile din biserică , scut fiindu-ne posturile  și lacrimile, metaniile făcute în taina colțului nostru de rugăciune, iar balsam de vindecare a rănilor pricinuite de viața noastră păcătoasă fiindu-ne milosteniile ajutorările celor din lipsuri, botezarea copiilor familiilor sărace, și alte fapte bune făcute semenilor noștrii.

Pocăința este deci o luptă continuă și ,nădăjduim, biruitoare asupra păcatului. Dar ce este păcatul? pentru că trebuie să ne definim și să ne cunoaștem adversarul pentru a putea învinge ! Am găsit la sfinții părinți una dintre cele mai scurte și complete definiții ale păcatului , care spune că :„Păcatul este lipsa binelui!”. De aceea și lupta cu păcatul, calea aceasta a pocăinței, nu este ușoară, dar are bucuriile ei și frumusețea ei. Pocăința , pare grea , amară la început, dar devine dulce pe parcurs, și făgăduiește viața bună pe pământ și fericirea veșnică alături de Cel ce astăsi a ieșit la propovăduire la râul Iordan, Iisus Hristos. Păcatul însă, e greu de învins tocmai pentru că el are dulceață la început, devine însă în timp amar, nesătul, sfârșind printr-o veșnică (și fără-de-folos) părere de rău. 
    Păcatul este pentru suflet mai întâi ca un musafir, care bate la ușa sufletului timid, uitându-se cu spaimă în jur, să nu îl vadă nimeni, hăituit parcă de Hristos, încearcă să se ascundă bine. Of, și care este oare cel mai ascuns ungher, dacă nu inima omului? De aceea bate la poarta inimii omenești până e primit. Intrând înăuntru, nu după mult timp el are pretenții de musafir de seamă, vrea să-l cinstești cum se cuvine, să-i pui în față tot ce ai mai bun în tine, pentru ca el să devoreze cu o nesăturată poftă , și sănătate și energii, și timp și familie, și stare socială și bruma de bunăstare câștigată adesea cu truda unei vieți. Câți nu au cochetat inițial cu ideea unui flirt cu o persoană din afara familiei, au ajuns la preacurvii, și apoi și-au distrus familia, divorțând lăsând in urmă drame de nedescris, suflete răvășite, copii debusolați care nu înțeleg de ce tata sau mama nu îi mai iubesc , vânzându-le fericirea și pacea pt câteva momente de plăceri, și pentru iluzia unei frumuseți atât de trecătoare. Apoi, acțiunea păcatului sfârșește prin a se impune ca fiind el stăpânul casei sufletului tău. De aceea , mai ales dacă ați ajuns în această stare a păcătoșeniei aveți nevoie urgentă de căință, de pocăință,  de un preot și de harul Duhului Sfânt, pentru  că păcatul nu mai iese singur. Tu suflete ești legat de mâini și de picioare acolo, în propriați casă a sufletului, trăiești ca într-o carceră, ești prizonierul propriilor tale vicii, ale propriului tău păcat. Vezi că ai făcut rău și ți-e silă să recunoști. Și atunci ori închizi ochii și te minți că ești bine, ceea ce fac majoritatea  creștinilor de azi, ori faci singurul lucru pe care îl mai poți face:urli de durere, să strigi  la Dumnezeu să vină să te ajute  să te dezlege de grelele lanțuri cu care te-a robit propriul păcat, să scapi de acest tiran pe care singur l-ai primit deschizându-i ușa inimii tale.
   Pocăința, frați creștini, făcută din inimă, luminează conștiința și o face să intre în gardă! Cum am mai spus, lupta cu păcatul nu este usoară, mai ales când păcatul are rădăcini adânci înfipte în pământul inimii și a minții noastre, când el devine a doua fire a noastră, o fire pervertită.
Dar ca-n orice luptă din viață, cu cât războiul e mai greu cu atât bucuria biruinței este mai frumoasă, și încununată de Hristos pe măsură, ba chiar poporul român are un termen frumos: primim nu doar plata pt lupta noastră biruitoare ci și RĂSPLATA.
De ce să ne pocăim? „Pentru că se apropie Împărăția Cerurilor”, spune Hristos. Frați creștini, dragii mei frați creștini ortodocși, o viață cumpătată, fără excese, într-un cadru atât de binecuvântat al tradiției ortodoxe al țării noastre,cu rugăciuni de mulțumire și de cerere în fiecare seară, la masă, și ori-de-câte-ori timpul ne permite, cu toate sfintele taine ale Bisericii noastre strămoșești, biserică ai cărei fii pretindem că suntem, cu participarea la Sfânta Liturghie, la Sfintele altare, unde Hristos se naște, propovăduiește se răstignește iară pe Sfânta Masă a Sfântului Altar, și învie în inimile noastre, o astfel de viață, spuneam, ne face să câștigăm nu doar Împărăția Cerească, ci și în viața aceasta pământeană, câștigăm Pacea, bucuria, liniștea unei conștiințe neîncărcate, și mângâierile Duhului Sfânt. Căci zice psalmistul, regele și proorocul David: „dacă ve-ți vrea și mă veți asculta, Bunătățile pământului veți mânca!
   Dar oare de ce a început Iisus Hristos, Dumnezeul cerului și al Pământului , propovăduirea Lui cu aceste cuvinte: pocăiți-vă!”. Pentru că acolo unde domnește păcatul nu vine Duhul Sfânt. Și pentru că doar în Duhul Sfânt putem birui păcatul, Și ar mai fi un motiv, frați creștini, și apropiindu-mă de sfârșitul cuvântului voiesc să vi-l aduc la cunoștință, printr-o frumoasă pildă,care, deși am citit-o adesea, nu mi-a rămas în suflet decât după ce vrednicul de pomenire mitropolitul Ilarion al Silistrei, un mare iubitor de români și românism, ne-a spus-o într-un ajun de Crăciun:Un călugăr se nevoia și se ruga lui Hristos să îi spună El ce nevoințe să mai facă, pentru că se simțea neîmplinit. Ce să îi mai deie el pentru sufletul lui. După o vreme de rugăciune, i se arată pusticului Hristos Domnul și îi spune:„Dă-mi fiule ceea ce ai tu și nu ți-am dat dat eu! ceea ce este doar al tău! ”. „Ia Hristoase lacrimile mele!” zice monahul.„Eu ți le-am dat,zice Hristos ; Ia Doamne , posturile mele, nopțile de priveghere în rugăciune, răbdarea nedreptăților omenești, metaniile și aspra mea petrecere, că pentru Tine le-am lăsat pe toate și Ție Ți-am slujit. ”Tot eu ți-am dat sănătatea și puterea sufletescă și trupească să le făptuiești....” zice Iisus Hristos. Atunci călugărul tăcu oarecum încurcat și abia când el tăcu, Dumnezeu îi spuse :Ți-am zis să-mi dai ce e doar al tău, și nu ai de la mine, nici prin mine, nici pentru mine! Aceast lucru este păcatul tău!!!!Dă-mi păcatul! Eu pentru aceasta am venit în lume, ca să ridic păcatele oamenilor, să le sui pe Cruce, să le duc la cer, la Tatăl și să le ard cu iubirea de oameni cea nemasurată și fără de margini a Iubitorului de oameni Dumnezeu!”
Frați creștini, ortodocșilor, atât ne cere Hristos. Pacatele noastre să le aducem la el, mărturisindu-le și pocăindu-ne, și Împărăția cerurilor va veni  și sălaș își va face în inima noastră!!!
   Haidem să-i dăm păcatele! Vedeți , nu ajunge să le lăsăm , trebuie să le aducem la el, să i le dăm, pentru ca El să le ardă și ele să nu mai vină să-și ceară drepturile, ca Pepelea la casa în care și-a bătut cuiul. Slabi fiind le-am săvârșit, Haideți să fim curajoși și să le spovedim preotului duhovnic, să fim eroi și să luptăm cu răul din noi. E drept că nu putem noi păcătui cât poate Dumnezeu ierta, dar pentru ce să-i încercăm răbdarea când putem atât de ușor , simplu și firesc , să-i trăim iubirea.
Hristos Iisus, cel ce la apele Iordanului a venit să boteze și să propovăduiască pocăința, să  ne lumineze conștiințele și să ne dea hotărârea de a nu mai păcătui, de a trăi cumpătat și fără certuri și ură și invidii , ci în pace cu cei dragi, în respect cu semenii, în milă pentru cei ce săraci, și în dragoste atentă și credință plină de fapte să trăim . Aici, în biserică ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat, în biserică ne spovedim tainele inimii noastre , Sf. Biserică este cheia care deschide ușa Împărăției cerești!  
FRAȚILOR , VEȘNICIA VINE ORICUM, MAI DEVREME SAU MAI PUȚIN DEVREME, DAR NICIODATĂ SĂ NU VIE PENTRU NOI...PREA TÂRZIU!!! Vă îndemn să lucrați la frumusețea sufletului vostru , ca să aveți veșnicii binecuvântate, să vă înfrumusețați sufletul privindu-l atent în oglinda conștiintei, înlăturând prin deasea spălare, (prin ceea ce am arătat azi că înseamnă pocăința), mizeria și lipsa binelui, și folosind vârtuțile creștine pentru a putea să nu ne rușinăm când ne vor privi îngerii și sfinții, Maica Domnului Și Hristos Domnul.
„Sărac fiind de bunătăți și bogat de patimi ,
De rușine plin, de dumnezeiasca îndrăzneală lipsit,
De Dumnezeu osândit,
De îngeri plâns, de draci batjocorit, 
De conștiință mustrat, de faptele cele rele rușinat,
Mai înainte de moarte, mort fiind,
mai înainte de judecată, osândit,
Mai înainte de chinurile nesfârșite , chinuit, 
deznădejdea mă cuprinde.
Pentru aceea ca la singurul sprijin prea fierbinte, 
Către tine scap , Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, 
Amin.”
Sf. Efrem Sirul



Comentarii

Postări populare