IUBIRE CU LUNA







motto:
„Natura ne dă ceea ce lumea cu toată strădania ei nu ne poate da:farmecul de-a visa.”
Traian Demetrescu
„Prin florile lor, buruienile câmpului se roagă în zadar să fie iertate de coasă!!! ”
Nicolae Iorga 






Priveam ieri luna. 
O lună agățată pe cer ca o lampă prinsă în cuiul casei din Rovine. Ieri priveam luna din Dobrogea, și m-am aruncat în Bărăganul meu iubit. Cu noapte lunatică, nebună. Cu o lună ca o lampă agățată în cuiul casei din margini de Bărăgan. Luna lumina zapada alb-albastră de pe întinsele mele câmpii.
 Știți de ce să scriu nu mă pot opri?
E vina întinselor mele câmpii. 
 Ochii mei de copil  solitar și ciudat,
 nu se săturau să admire noaptea, din poarta curții noastre, Bărăganul care se întindea de la marginea satului meu. Cum să oprești un astfel de om? Am crescut admirând luna plină. Dacă nu eram creștin deveneam creștin pentru misterul lunii pline. Dacă nu aveam darul de a scrie îl cerșeam pentru frumusețea lunii pline în nopți de iarnă cu bărăganul albit de nămeți și cerul presărat cu nori albi-albaștrii, care învelesc luna, uneori pudică, și o dezvelesc adesea, pentru ca eu să mă pot îndrăgosti de frumusețea ei. 
M-am îndrăgostit de luna plină, din pragul casei bunicilor mei din Rovine. Lună plină de iarnă, privită din curtea noastră plină de un alb-albastru. Plină de istoria unei iubiri cum nu se trăiește decât acolo, în marginea Bărăganului.Eu am iubit acolo prima dată Luna. 
Lună plină de iarnă, te-am iubit obraznic , sub privirile atâtor trecători.
Am spus bine trecători. 
Ei au trecut. Eu am rămas cu tine peste ani. 
Tu ai rămas cu mine peste nori. 
Ei au trecut peste viață. Au trecut ca un fulg.
Au ars mocnit iubind și urând ca pe-un rug.
Ne-am iubit febril ca pentru ultima oară
 Noi doi , îmbrățișați în fiecare iarnă, 
Și așa ne prindea  primăvara-n prag.
Soarele văzându-mă trist peste zi mă întreba
De fiecare dată când în drumurile lui mă-ntâlnea:„
  Copil singuratic și ciudat,
 de ce  ai fost trist și-ai oftat? 
toată ziua ai hălăduit pe talazuri cu un băț în mână,
 lovind ades zăpada, și uneori topindu-o în gură.”
„Mi-am căutat Luna, Sfinte Soare!
Dorul de ea mă mistuie și mă doare.
Certam zăpada că nu vrea să-mi spună
Unde a plecat, decât dacă o sărut pe gură.
Și după ce o sărutam mă mințea:
Zicea că Luna e îndrăgostită de sfinția Ta.”
Soarele roși undeva spre apus
De e adevărat sau nu ..nu mi-a spus.
Și nici nu-mi păsa de răspunsul dat
Pentru că Luna Albă ca o fecioară a apărut de-ndat.

Ne-am tăvălit atunci pe talazuri
Neaua ne-nroșea în obrazuri
Eu trăiam clipa  rotundă ca ea .
 Iubirea ei umbra-mi ardea și-o scurta.
Am urcat atunci cu luna-n chindii
Iubindu-ne iară sub ochi de copii.

De atunci , de câte ori o văd, iarna-nserat,
Inima mea se tranformă , sunt copilul acela amorezat
De Luna plină , plină pân la refuz
De dragostea unui copil singuratic, ciudat , și ursuz.


Am uitat să vă spun că-ntr-o zi
Luna cu soarele pe cer răsări......
Luna mea albă ca o fecioară 
Doar ea și iubirea-mi în veci n-or să moară.












29 ianuarie2013
scrisă deasupra lumii
h 00:35

Comentarii

vali a spus…
Ce frumos,sti ca eu cand eram mica ii spuneam Magdei ca ea are luna rupta,a mea e intreaga? Si cand mergeam cu mama spre casa ii spuneam mereu uite luna mea,mami,merge cu noi acasa:))))
Gabriel a spus…
da romantic mai sunteti! Si cred ca e a doua poezie care nu pomeneste de dispartie si de moarte ...si culmea .."n veci n-o sa moara "!!! Foarte faina...De cand am avut discutia cu luna la Dervent mereu cand o vad pe cer imi aduc aminte de dvs...si chiar ma gandema intr-o seara ..."ma da pentru LUNA o fi scris vreo poezie?"
Livius a spus…
Te depasesti mereu,cred ca lucrul acesta il admir cel mai mult la tine!
Numai oamenii adevarati pot fi fascinati de luna eterna si etern visatoare...Toata stima si respectul meu!
Arlechinul Trist a spus…
Da Vali, cum să nu-mi amintesc de „luna ruptă” a ta. Îmi amintesc și când îi spuneai mamaiei Stela că Fila e mama ta nu e fata ei.Da , se pare că noi, familia Toma sunte, fascinați de lună.
Gabi, și când vorbesc de moarte tot la nemurire îndemn.
Liviu, mulțumesc pentru aprecieri, și pentru cuvintele frumoase. Trebuie să-ți spun că versurile sunt spontane de data aceasta, adică nu le-am mai scris dinnainte, ci Am scris ce și cum am simțit, direct pe tastele laptopului. Și mie îmi place mult ce-a ieșit. A inceput să-mi placă tot mai mult ce scrie Arlechinul Trist, amalgamul ăsta de om.

Postări populare