ORBUL DIN IERIHON (Duminica a-XXXI-a după Rusalii)

Evanghelia zilei:

„În vremea aceea, pe când se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea cerșind la marginea drumului.Și auzind el mulțimea trecând, întreba Ce este aceasta.Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Și el a strigat, zicând:Iisuse , Fiul lui David, miluiește-mă! Și cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu atât mai mult striga:„Fiule al lui David, miluiește-mă!” Și apropiindu-se, Iisus a poruncit să îl aducă la El; și când acela I-a fost aproape. l-a întrebat:„Ce voiești să-ți fac?” Iar el a zis : „Doamne, să-mi capăt vederea”. Și Iisus I-a zis: „Capătă-ți vederea! Credința ta te-a mântuit.”Și îndată și-a căpătat vederea și-l urma  slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul , văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.”

(Luca XVIII,35-43)

”Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el mai tare a strigat zicând: Fiule al lui David, miliește-mă!”

       Frați creștini ortodocși,

iată astăzi sf. Evanghelie ne relatează vindecarea orbului din Ierihon. Ca și săptămâna trecută, când am avut vindecarea celor 10 leproși , și minunea aceasta este relatată de sf. ap și ev. Luca, apostol care a fost și medic. De altfel el pune în evanghelia scrisă de el accentul pe multe vindecări minunate săvârșite de Hristos, zugrăvind cu acuratețe anumite aspecte ale bolii și ale vindecării. Iată cum sf ev. Luca ne spune printre rânduri că orbul era orb din naștere, căci atunci când Hristos L-a întrebat Ce voiește să îi facă  el , orbul, a grăit: „Doamne, să îmi capăt vederea” nu să îmi recapăt vederea. Să nu credeți de asemenea că ceea ce a scris după săvârșirea minunii este întâmplător , căci spune : „și îndată și-a căpătat vederea și L-a urmat, slăvind pe Dumnezeu.El, doctorul și evanghelistul a subliniat acest lucru: adică vindecarea era minunată nu doar pentru că a văzut orbul îndată, ci și pentru că a mers, s-a deplasat ! Or, nevăzătorii , după vindecare au mari probleme de percepție a realității din jurul lorcâteva săptămâni bune.

Dar să vorbim acum despre unul din multele învățăminte ce pot fi  trrase din această evanghelie: ăVedem că orbul stătea pe marginea drumului cerșind. O, frați creștini, omenirea întreagă a ajuns ca orbul din evanghelie. Este oarbă. Nu-l poate vedea pe Iisus Hristos ca singurul și adevăratul Dumnezeu. Lumea creștină de astăzi mai ales, seamănă cu orbul de pe marginea drumului, adică , prin botez a ajuns pe drum dar faptele îl țin pe margine! Nu mai mergem pe calea mântuirii, stăm pe margine, nu mai mergem la Biserică, ne găsim scuze. Ne găsim scuze, fie arătând cu degetul păcatele slujitorilor, fie motivând cu relația noastră personală cu divinitatea. Mare amăgire!

Dar și în biserică dacă vin, și aici cerșesc. Ați fost atenți la evanghelie? l-a intrebat pe orb: „Ce voiești să îți fac?” nu a zis ce voiești să îți dau? Hristos ne întreabă ce voim să ne facă și noi îi spunem ce voim să ne deie. Să ne dea bani, averi, serviciu bun, sortă bună , căsătorie, sănătate, ferirea de boli și suferințe. Și e bine că le cerem de la El, Dătătorul a tot binele și a toată mângâierea.Dar nu mai știm să-i cerem să ne facă. Să ne facă mai blânzi , mai răbdători, mai înțelegătoricu suferința celui de lângă noi, mai milostivi, să ajutăm cu cât de mic lucru, cu un sfat sau o mângâiere a unui obraz înlăcrimat, o vorbă mângâietoare către prietenul în suferință.Să ne facă Hristos mai cumpătați, mai înfrânați în bârfe și grăiri de rău, mai fără invidii și dușmănii.Dar ce este cel mai de preț, să ne căpătăm vederea!!! Vederea sufletească, aceea care ne ajută să îl vedem și să îl cunoaștem și recunoaștem pe Dzeu, pe iisus Hristos, Hristos iubitor a toată făptura, Hristos care ne iartă, Hristos care ne mângâie, Hristos care se jertfește în fiecare zi, care ne apără , ne păzește, Hristos car ne judecă cu milă , dacă am făcut milă, Hristos cel Drept și nepărtinitor cu păcatul.

Orbul auzise vuietul și viermuiala mulțimilor care Îl însoțeau pe Hristos.Și am să vă aduc în urechi iară cuvântul citit azi la apostol: „Vrednic de credință și de toată primirea este cuvântuo că Iisus Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși  Dintre care cel dintâi sunt eu!” Cu acest Hristos s-a întâlnit orbul din evanghelia de azi. Dar cum a reușit să se întâlnească? strigând!Și strigând tare.Iisuse , Fiul lui David, miluiește-mă. Și zice scriptura că cei care mergeau înainte îl certau să tacă. Adesea când un suflet orbit de fumul plăcerilor vinovate, de praful averilor trecătoare, de țărâna aruncată în ochi de grijile vieții efemere, când un astfel de om orbit la ochii sufletului Începe să strige , prinde curaj, din mila lui Hristos și strigă pentru că vrea să îl vadă pe hristos, să își lepede condiția de rob al întunericului, ori de câte ori unul ca acesta strigă , se găsesc mulți alții să strige la el să tacă!!! și nimeni nu îl ajută să ajungă lângă Hristos

Suntemm orbi, mai mult s-au mai puțin. Tineretul nu mai întrevede nici un viitor, cei ce au muncit o viață și au clădit o țară,  muncin d să îți crească fii și fiicele, acum sunt umiliți hăituiți, de sistem, de societate, ba chiar adesea de proprii copii,sistemul lor de valori se prăbușește. Părinții care-au motivat că nu au timp să ajungă la Biserică pentru că aleargă zii și noapte după o bucată de pâine pentruu copii, văd acum că fără Hristos , fără iubirea Lui, au crescut niște paraziți, oameni mutilați sufletește, orbi. Dar dintre acești orbi se ridică iată câte unul și strigă. Simt că Hristos este aproape , este lângă uși.Se găsesc atunci destui în jurul lor  să îi certe, să îi facă să tacă. Părinții care se opun venirii regulate și asumate a copiilor lor la Biserică, vecinii care râd de cel ce frecventează biserica, luându-l în bășcălie, media care aruncă noroi în obrazul lui Hristos și în slujitorii luim căutând nodul în papură, lumea aceasta orbită de aparența bunelor intenții a celor din jur. toți seamănă cu mulțimea care vroia ca orbul să rămână orb!

Cei care voiți să mergeți pe calea ortodoxiei adevărate și curate, a unei vieți creștine autentice, cu rugăciuni particulare și de obște, cu sădirea în suflet a fsptelor milei și ale iubirii, cu desțelenirea sufletului de buruienile păcatelor prin spovedanie sinceră, vouă , tuturo vă spun că trebuie să deschideți bine ochii inimii, și să strigați. Vrei să arunci patimile la gunoi? vrei să lași țigarea? Sigur vine unul să îți explice că nu e un viciu chiar așa de rău. Te lupți să lași un păcat? Vin imediat unii să te învețe o nouă filosofie care îți încuviințează acel păcat. Că ce ? doar nu vrei să te faci sfânt! Noi, cei care încă mai vedem corect realitatea din jurul nostru, suntem catalogați ca habotnici, extremiști, nedeschiși spre progres și civilizație. Care progres ? care civilizație? Cine mai vede porgresul în societatea umană actuală? Și până la urmă , așa este. Noi creștinii nu progresăm, nu evoluăm, noi devenim, Noi trebuie să ne dorim să ne desăvârșim, căci evolutia e pe orizontală , iar desăvârșirea rupe cerurile. 

Să strigăm, fraților, ca și orbul din Ierihon, să strigăm în rugăciunile noastre , să strigăm în taina inimii noastre cu genunchii și inima plecață în fața lui Hristos. Dar să strigăm fără a băga în seamă urletele lor disperate care vor să ne facă să tăcem, Să strigăm tare, să îi acoperim pe cei ce răcnesc în stadioane, în localuri și discoteci, în sălile tribunalelor unde își împart praful și pulberea, în saloanele ospiciilor de nebuni, unde ia dus plăcerea vinovată și nu arareori mânria lor luciferică. Ne învață astăzi sfântul ev Luca să ne păstrăm curajul să nu băgăm în seamă urletele ateilor, sectanților vânduți masoneriei, raționaliștilor științifici, a ignoranților și aroganților, și , deșoi lumea merge în jos, spre Ierihonul  depravărilor deșănțate, noi avem obligația moral -creștină să strigăm: „Iisuse , Fiul lui David, miluiește-mă!!!!!”Amin.