marți, 26 februarie 2013

DESPRE OMUL MÂNDRU.( ÎNCEPUTUL TRIODULUI. DUMINICA VAMEȘULUI ȘI A FARISEULUI.)







Evanghelia zilei:
„Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul era fariseu și altul vameș.Fariseul, stând drept, se ruga în sine: Dumnezeule mulțumescu-ți că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, curvari ,sau chiar ca acest vameș: postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câștig. Iar vameșul,  departe stând, nici ochii nu vroia să-i ridice spre cer, ci-și bătea pieptul zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun Eu vouă: Acesta s-a coborât la casa sa mai îndreptățit decât acela. Că tot cel ce se înalță pe sine va fi smerit, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”
(Luca XVIII, 10-14)








      „Dumnezeule, mulțumescu-ți că nu sunt sunt ca ceilalți oameni..”
      Frați creștini ortodocși, astăzi deschidem perioada bisericească a Triodului, care începe cu 4 duminici premărgătoare și pregătitoare Postului Mare -- aceasta de azi, a vameșului și a fariseului , în care ni se arată păcatul mândriei și vârtutea smereniei, următoarea, a fiului curvar, păcatul desfrânării și vârtutea iubirii, a lăsatului sec de carne,sau „duminica izgonirii lui Adam din Rai” în care ni se arată că pricina izgonirii este aceea a încălcării primei porunci, a postului, și„ duminica Înfricoșatei Judecăți”, în care ni se amintește că toți vom răspunde pentru faptele si gandurile noastre;-- cele patruzeci de zile ale postului , sfârșindu-se cu „săptămâna Patimilor”, respectiv în Sâmbăta Seacă(dinaintea Învierii Domnului). Această perioadă are deci denumirea bisericească de TRIOD, și îi vine numele de la „trei cântări” de lauda , de multumire și de cerere pe care le câtăm în cadrul ritului ortodox în această perioadă.
    Așadar, pentru a ne pregăti sufletește pentru perioada Postului Mare, sfinții părinți, Biserica, a așezat prima duminică să se citească această pildă pe care a spus-o Hristos, a vameșului și a fariseului.
    Zice Scriptura Sfântă că „doi oameni se suiau la templu să se roage.” Luați aminte fraților, că venind spre Biserică trebuie să ne „suim”! Să ne suim inimile deasupra gândurilor cotidiene. Grija noastră zilnică, neajunsurile suferințele noastre sau ale celor dragi , problemele casnice, toate aceste obișnuite frământări, trebuie să le prefacem , pășind pe pragul bisericii , din ofat apăsător, în rugăciune care să vă elibereze. Veniți deci la biserică, și aduceți cu voi , din valea plângerii în care viețuiți, lacrimile voastre și le suiți la Dumnezeu, aici , în sfânta lui Biserică Ortodoxă, lăsați-le în palmele lui străpunse de piroanele păcatelor noastre, și rugați-vă cu Credința că pentru noi S-a răstignit, cu Nădejdea că El ne poate ajuta, și cu Iubirea cu care El ne iubește.Să ne rugăm ca vameșul , care nici ochii nu îndrăznea să-i ridice spre cer, și să nu spunem multe cuvinte, ci să zicem „Dumnezeule , milostiv fii mie , păcătosului!” 
     Fariseul din evanghelia de astăzi  se lăuda , în rugăciunea lui, spunând, de parcă Dumnezeu nu știa, toate cele câte făcea el bun peste săptămână, că postește de două ori pe săptămână, că dă a zecea parte din ce câștigă către Templul Domnului, și , ATENȚIE,începe prin a-i mulțumii lui Dumnezeu pentru ce NU ESTE!!!! și nu pentru ce este și are , căci zice:„Dumnezeule, mulțumescu-Ți că nu sunt ca ceilalți oameni:răpitori, nedrepți , curvari, sau ca acesta” și aici îl arată cu degetul pe vameșul care era în spatele lui, undeva într-un loc mărginaș al templului.
      Ce îl stăpânea pe fariseu? Ceduh nu îl lăsa pe el să mulțumească lui Dumnezeu pentru ceea ce a primit și îl îndeamnă  să-i judece pe alții, și fățiș și în taină, ba chiar și în rugile lui către Dumnezeu făcute în templu. Nimic altceva decât duhul mândriei care ne chinuie și pe noi creștinii ortodocși , adesea. Aceeași mândrie care l-a aruncat pe Lucifer din cer, apoi pe Adam din Rai, aceeași mândrie care nu i-a lăsat pe evrei să-l recunoască pe Iisus Hristos ca fiind Mesia cel așteptat de ei și propovăduit de proorocii lor , deși văzuseră minunile săvârșite de El, cu atât mai mult pe cele de la Răstignire și de după Înviere.
     Dar să nu fim prea asprii în a-i judeca pe cei din timpul Mântuitorului, ci haideți să ne privim pe noi înșine.
     Mândria este o fiară cu trei capete. Din gurile acestei fiare iese veninulcare voiește să ucidă : unul propriul suflet, al doilea cinstea semenilor noștrii. iar al treilea , de ar fi cu putință , pe Dumnezeu Însuși. De aceea sfinții părinți spun că mândria este un păcat direct împotriva lui Dumnezeu, căci El este dătătorul a tot binele, și tot ce avem sau ce suntem este dăruit de El, iară noi , mândrindu-ne  ne pare că suntem proprietarii acelor bunuri. El ne iubește, ne dăruiește  și noi, din mândrie, ce facem?Îi negăm existența, Îi punem la îndoială cuvintele,  Îi cosmetizăm Chipul și Înfățișarea numindu-L oricum: Budda, Alah, Cryshna, Marele Arhitect, Energia Supremă, numai IISUS HRISTOS, nu! 
   Luați aminte frați creștini, este o nouă capcană  născocită de oculte și împrăștiată în societatea globalizată , consumistă și înțesată de masoni, aceea că există o singură credință, și mai multe religii, și un singur Dumnezeu indiferent cum l-o chema pe el. Aici e capcana: vor subliminal să vă incumbe ideea de a fi indiferenți!!! Într-adevăr există un singur Dumnezeu, și acesta este Cel în Sfânta Treime Închinat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și o singură religie și Biserică cea instituiță de El  și care ia dus mai departe Lucrarea cea Curățitoare și Mântuitoare, Credința Creștină Ortodoxă, care de peste două mii de ani păstrează neschimbată Învățătura Lui.
       Mândrii fiind , capii celorlalte secte creștine , a evreilor și a musulmanilor arabi,deși văd an de an minumea Sfintei Lumini de la Mormântul lui Hristos, pe care o primesc și ei apoi de la Patriarhul Ortodox, nu vor să recunoască supremația Ortodoxiei. Din mândrie nu văd, minunea aghiasmei mari care nu se strică, și minunile săvârșite prin sfintele icoane Și prin Sfintele Moaște. Din mândrie nu vor să accepte învățătura aceasta frumoasă a Iubirii pe care a adus-o Singurul Dumnezeu al tuturor oamenilor , și al celor cel recunosc și al celor care nu-l cunosc.
      Frați creștini , când păcătuim împotriva unui om cu o vorbă mai aspră sau o faptă mai rea, ne judecă Dumnezeu, și dacă nu suntem mândri, auzim glasul conștiinței care ne mustră și mergem și ne împăcăm. Dar dacă greșim prin însășimândria noastră și ne certăm cu Dumnezeu, apăi cine să ne mai împace?Și ită ce spune Hristos Dumnezeu , cel ce a zis că El este Lumina Lumii, a spus și că Dumnezeu celor mândrii le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă dar! 
Spun sfinții părinți că dintre toate cele șapte păcate de moarte , doar mândria nu o simțim crescând în noi. Adică, lenea, desfrânarea Mânia, invidia, știm când încep și unde se termină. pe când de mândrie nu ne dăm seama.Ea însă se dă pe față prin purtarea noastră. Când ne mândrim începem să exagerăm calitățile noastre și să minimalizăm defectele noastre. Mândria ne face nesuferiți în relațiile interumane, Care dintre noi , oare suportă un om mândru la muncă , în colectiv, în neam? Mândrul vorbește numai despre bravuri a făcut el, cât de priceput este el, ce copii minunați are el și ce lepădături cresc alții. Dacă am început să ne comparăm cu alții, dacă îi privim de sus, dacă îi arătăm cu degetul,să știți că e grav; viermele mândriei roade la rădăcina percepției noastre asupra lumii din jur, asupra sinelui și implicit asupra Divinității. 
      „Nimeni în veacul nostru orbit și înfumurat de știința sa nu mai știe să-și plece ambii genunchi în rugăciune”, a spus-o  iată , atât de frumos , Victor Hugo, și îndrăznesc să-l completez spunând că auzi azi tineri care-au terminat și ei acolo o facultate (mai mult pe miei și pe purcei)Și se declară atei, nevrând, din mândrie să vadă atâția oameni de știință , contemporani și clasici, oameni de cultură și de mare ținută morală,care și-au dedicat viața  activităților de laborator și cercetare, și care spun tot mai des și răspicat că EXISTĂ DUMNEZEU! Bine ziceaeminentul nostru profesor și marele cărturar, Simion Mehedinți că : „îngâmfarea este cel mai sigur semn al mediocrității.” El își îndemna studenții să fie de la început cei mai aprigi contestatari ai propriilor lor concepții. 
   Frați creștini ortodocși, ceea ce nouă nu ne place , să nu facem altora. Să nu uităm că de câte ori arătăm cu degetul spre cineva , o facem din mândrie. Și , arăți cu un deget spre el dar cu toată mâna spre tine. Hai sp ne privim pe noi, să arătăm cu degetul spre noi, în fața lui Hristos, aici , în sfânta biserică, Numai marile caractere umane  sunt capabile să vadă doar calitățile din om, și să se lupte , cu ajutorul lui Hristos și al Maicii Domnului și al Sfinților Lui, să și le cultive și în sufletul lui. Haideți dar să lăsăm mândria care nu ne lasă să ținem post,mândria care nu ne lasă să ne suim la Biserică , îndreptățindu-ne cu tot felul de motive, mândria care nu ne lasă să ne vedem starea halnică a sufletului nostru robit de patimi, de tutun, de alcool , de curvii deșănțate, de invidii de furtișaguri și de hoții. Să ne recunoaștem dar starea, și să facem și următorul pas: să ne pară rău, să ne dorim îndreptarea și scuturarea de patima ce ne stăpânește, să ne spovedim curat și fără ocolișuri.și să părăsim păcatul cu ajutorul lui Hristos, cum am mai spus, sau măcar să ne luăm la trântă cu el.

În final vă reamintesc și vouă , și-mi spun și mie,  Ceea ce adesea grăia minunatul nostru părinte duhovnicesc , Arsenie Papacioc: 
„Învățați de la moarte, că ea nu amână nimic, nu cruță nimic. Nu se uită că ai soț, copii drăgălași sau părinți iubitori; Te ia de lângă ei și te duce!!! Dacă ți-a fost viața  bună, te duce la fericire, dacă nu, te duce în lumea suferințelor celor amare.” 
   Să nu  ne rugăm dar ca fariseul , ci să avem în inimă , permanent strigătul acesta plin de nădejde al vameșului: „DUMNEZEULE , MILOSTIV FII MIE PĂCĂTOSULUI!” Amin.


luni, 25 februarie 2013

VINO PRIMĂVARĂ





 








motto:
„Tinerii să se înflăcăreze, bărbații nu. Gerul face rău doar mugurilor , roadelor nu!”
Jean Paul



Vino, primăvară! Cu chiotul tău plin de viață.
Cu raza de soare măreață.
Vino, cu plesnetele mugurilor tăi albi și roz
Și galbeni și mov!

Vino draga mea fecioară plină de sevă,
Atât de plină că iese prin coarda de viță eternă;
Plină de fericire și dor
Că-l împrumuți și păsărilor în trilul lor.

Cântă draga mea primăvară cu glasuri înalte
Că ies pițigoi fluierându-ți iubirile deocheate.

Hai primăvară, umple-mi plămânii cu aer voluptic!
Miluiește-mă, umflând Dunărea ca fiertura-n ibric;
Laso să spele moartea din ierni
Să rupă de pe sălcii mușchi și licheni

 Dar mai ales, primăvara mea,iubire-nviată,
Adu-mi Câmpia aburindă și-n verde-nmuiată
Ca o pâine proaspăt scoasă din țăst
Hristos înviază...și viața-mi capătă iară un rost .

25 februarie 2013
Deasupra lumii.


miercuri, 20 februarie 2013

FEMEIE, MĂ DOARE!








motto:
Femeile sunt false numai în societățile în care bărbații sunt tirani.”
Bernadin de Saint-Pierrre


      Mă dor rănile tale femeie-a țării mele. Femeie care te zbați și muncești să-ți crești plozii. 
Ai iubit un bărbat făcându-ți vise că ve-ți trăi amândoi crescând rodurile iubirii voastre la lumina soarelui fidel și sub frunzele protectoare ale familiei închegate. 
       Mă dor rănile tale femeie . Mă dor rănile  suspinate de tine noaptea , când copii dorm. Asta dacă cel ce te-a amăgit ți-a lăsat și copii. Suspinul iubirii e ascuțit ca un brici, și îl aud de aici, din turnul meu de fildeș!
 Îți crești băiatul și suferi când suferă. Ai suferințe și pentru fetele tale care astăzi sunt mame, dar suferi altfel pentru băiatul care astăzi suferă!!!!
 Îți e frică și groază pentru că firea lui e plăpândă.
 Îl așteaptă viața aceasta ca o haită flămândă.... Oh, femeie-mamă , cu inima cât Raiul.
 În frisoane și dureri ale facerii ți-ai consumat  traiul .
 Ca o candelă ai ars . Ca o lumânare te consumi arzând ceara visurilor tale și prefăcându-le în fum.
 Ba nu! nu e fum!!!
 Doar bărbații se prefac se prefac în scrum!
  Tu, femeie a țării mele, te prefaci în căldură, în lumină iubitoare. Fum nu iese din lumânarea de ceară curată. 
Mă dor suferințele tale femeie... Femeie săracă a țării mele. Ce chinuri hulpave te împing să-ți vinzi minunea din tine,
 sămânța de viață din tine,
 ce foame să-ți fie să te storci de viață în așa hal,
 că pe 600 de parai te expui
 și te predai unei vieți de găină...
 Cifra asta șase apare draconic în toate acțiunile tale.
 Șase e cifra morții; 
Ca steaua lui David care în lume a luat proporții.
  Nu ai șase vieți, femeie săracă. 
Te-au sărăcit, te-au crăcit  și te-au sleit de puteri.  Ți-au răpit demnitatea de om.
 Copilul tău va trăi într-o familie de jidovi bogați. Dar nu vor ști că gena e a unei românce. Probabil  că până se va face mare nici țara asta nu va mai fi țară. 
O enclavă...
 o provincie maghiară...
 una rusă, poate...
 și ce e mai rău decât toate:
  un platou de film apocaliptic.... 

Aud zgomot rece de metal... e metalul chiuretei ce-a umblat prin tine, Țară? Sau e metalul sârmelor ghimpate ce ți-au furat inima, basarabă?
  Copii tăi mor junghiați
 pe drumul către locul unde trebuia
 să învețe să devină oameni.
 Și plânsul acesta disperat și stins ajunge până în fildeșul inimii mele
. Cât ai jertfit tu, mamă, cât ai jertfit tu femeie,
 acești cincisprezece ani ca să-l ai,
 ca să-ți fie!!!! 
Femeie tu, totdeauna capabilă să urci calvarul suferinței.
 Dar parcă aceasta e prea mult:
 să-ți duci fiul la mormânt?

Două evenimente în aceeași zi: 
Un copil junghiat și ovule de vânzare.
 Protagonistele par a fi femei! 
Dar nu, dragele mele femei, 
 femei ale țării mele. 
Voi sunteți iară acele femei suferinde ,
 candeli pe Cruci, 
mielușele trimise la junghiere
 de acești bărbați pe care i-ați iubit, 
le-ați dăruit copii pe care nu mai vor să-i vadă. 
MĂ DOR AGONIILE TALE , FEMEIE-TALPĂ;
 TĂLPĂ A FUNDAȚIEI SOCIETĂȚII DE AZI, CLĂDITĂ PE JERTFA FEMEILOR DE IERI,
 DAR PENTRU COLOSUL LUMII BĂRBAȚILOR DE MÂINE!!! 
Te plâng femeie, pe tine mamă a oamenilor buni care-au ajuns răi,
 tocmai pentru că ți-au scuipat obrazul tău sărutat altădat de un om
 care te-a mințit atât de frumos că te iubește.
 Și tu i-ai dăruit tot ce în tine mai de preț crește.
Vino femeie la mine să-ți șoptesc și eu iubirea.
 Nu, nu am să-ți ofer fericirea;
  dar am să te urc în turnul meu de fildeș să vezi.
 Să vezi cât de nobilă ești,
 cât de ieftin te vinzi,
 cât de ușor e să fi...
floare,
 și foc,
 și rouă,
 pe-ntinse câmpii.
 

 

vineri, 15 februarie 2013

ȚI-AM CÂNTAT, COPILĂRIE











motto:
„Lăsați-mă să ard 
Ca o lumânare
Sau ca un brad,
Ca o flacără , ca o văltoare,
Vouă să vă fiu CĂRARE!!! ”
ierom. Atal TOMA.  

  Ți-am cântat, copilărie ,
Cerul toamnei din câmpii
Și pământul brun al gliei,
Și vecina dinspre vii.
Ți-am mai spus despre salcâmi
Și gutuiul cel răzleț;

Dar, în melodrama mea
Am uitat să-ți cânt de-acei
Ce , orfani de gasul mamei ,
S-au crescut ei , singurei.

Atunci când priveam spre stele,
În nopți reci, cu iarnă grea ,
Tot uitam de cei ce grele,
Negre gânduri le roiau.

Tot gândind că nu au unde
Să își plece capul trist,
Căutând un colț de lume
De-unde să-i audă Hrist!

Înghețați  și morți de foame ,
Prin oraș hălăduind,
Adormeau în ude țoale,
La cină visând cu jind.

„...Cu ce vină zgândăr Raiul,
Eu, copil orfan român???
Cu ce lacrimi mai neplânse
Să îmi cumpăr un cămin????

Mie, când cuvântul „mamă”
Mi-i străin pe limba gurii ,
Cum de-mi ceri , ca din icoană,
Să nu fiu un fiu al urii????

Când de tată am doar ghena
Ce-mi oferă de mâncare,
Cum să pot să cuget tainic
La a Crucii Îndurare???”

Într-o așa zbuciumare
Adorm, triști , copiii străzii.
Trec bogați cu burta mare,
Să-i vadă, nu pot, nărozii.

Să-i asculte nu au vreme,
Mânca-i-ar argintu-viu!
Cine te-a ales, o rege,
După ce canon și lege,
Tu să AI și eu să FIU ?

Iartă-mă copil sărac
Mamă n-ai , nici colț de pâine,
Cum ,îmbrăcat doar în sac,
Ai puteri să râzi iar mâine?

Râzi! și răsul te slăbește,
Nu te-ngașă ca pe alții,
În ochi lacrima-ți zâmbește,
Îngerii îți poartă pașii

Spre cutia cu chibrituri 
Din povestea de-altă dată,
Ce-a-ncălzit cu firimituri
De visări...o biată fată...

Dormi copile-n nea și-n fulg
C-ai luptat  și te-ai căznit.
Somnul ăsta ți-e prelung...
Drumuri line...SOMN TIHNIT!!!

scrisă:
 21 octombrie 2010...
revăzută și adăugită:
16 februarie 2013 .
bârlog

 




miercuri, 13 februarie 2013

14 .02. 2002---14 02 2013. AM 11 ANI .







Acum când scriu e noapte. E noaptea de 13 spre 14 februarie . Acum 11 ani dormeam încă în sufrageria din apartamentul în care acum doarme doar mama cu tătuțu. Toți cei 4 copii ai lor au zburat de sub aripile lor calde. Ne-au crescut rupându-și din suflet. Părinții mei nu știu să urască. ȘI NU NE-A ÎNVĂȚAT NICI PE NOI. Probabil că și pentru aceasta nu am iubit lumea cu mizeriile ei, cu compromisurile ei, cu jegul ei. Atunci, când plecam nu o iubeam, Acum, când sunt aici, o înțeleg, și mi-e milă.
  Părinții noștri...și-au ofilit florile vârstelor lor, pentru ca nouă să ni se coacă fructul dorințelor. După 9 ani de când s-a căsătorit sora cea mare, iată, eu, de „ziua amorezaților” plecam de-acasă, într-o lume care mă atrăgea ca un magnet. Acum, retrospectiv privind îmi dau seama că nimic nu m-ar fi putut reprezenta mai bine, decât ceea ce sunt acum. Nu, nu îmi sunt mie suficient, dar trăind atâtea minuni, clipă de clipă, și ceas de ceas, nu pot să nu spun : „MARE EȘTI DOAMNE, ȘI MINUNATE SUNT LUCRURILE TALE, ȘI NICI UN CUVÂNT NU ESTE DE AJUNS SPRE LAUDA MINUNILOR TALE!”(psalm David)
Mama mea, tatăl meu din această noapte sau urcat pe Cruce. Au ndurat golgota dorului și a zbuciumului:„ Doamne, unde am greșit? ” Tatăl meu a plâns ca un copil în fața mea. ATUNCI AM ÎNȚELES UN LUCRU: LACRIMILE ACESTEA TREBUIE SĂ-MI HRĂNEASCĂ DORINȚA , NĂDEJDEA, CREDINȚA CĂ VOI FI UN FIU CU CARE SĂ NU LE FIE RUȘINE, UN FIU DE CARE , ȘI ÎN FAȚA MORȚII ȘI A LUI HRISTOS SĂ SPUNĂ: IATĂ EU ȘI PRUNCII PE CARE NI-I-AI DAT, DUMNEZEUL NOSTRU! 
Surorile mele s-au urcat pe cruce. S-au urcat pe crucea dorului și a senzației de părăsire. Mă uit acum în urmă și tot nu îmi pot explica nicicum în ce fel am putut să îmi las această familie iubitoare și minunată. NU, DRAGELE MELE SURORI, NU DRAGII MEI PĂRINȚI. NU EU AM FOST CEL CARE A PLECAT DE-ACASĂ, CI HRISTOS E CEL CARE, ARĂTÂNDU-MI IUBIREA LUI M-A FĂCUT SĂ NU MAI VĂD STRĂLUCIREA IUBIRII VOASTRE, ȘI VĂ SPUN SINCER CĂ DOAR MOARTEA MEA MĂ PUTEA OPRI DE LA HOTĂRÂREA CARE SE NĂSCUSE ÎN MINE.
Așa a binevoit Dumnezeu , ca pe cel mai păcătos din neamul nostru să îl aducă să plătească preț de răscumpărare. S-a mai urcat atunci pe cruce Magda... mătușa mea iubită, Dumnezeu s-o ierte, Ea de pe cruce s-a înălțat mai sus, un pic mai sus. și a intrat deja în lăcașul celor ce se odihmesc. Mă așteaptă.
Cum oare pot să vă mulțumesc iubitele mele, pentru că ați avut tăria să treceți peste pierderea aceea. Pierduta-ți voi un frate, și-ați câștigat un om. Pierdut-ați calul roib și-ați câștigat un vultur.
Privesc de aici , de la distanța celor 11 ani și, paradoxal, vă văd pe voi mai mari, pe mine mai mic. Pe cei îndrumați de mine pe cărările vieții, cu Mila lui Hristos, pe unii preoți, pe alții cu copii, pe alții așezați la ale lor cămine, unii uitând că mai exist, alții încă mângâindu-mi suferințele cu câte un semn, fie virtual, fie personal. Dar pe toți mișcându-se și viind, și pentru că, în cuptorul coacerii lor, am pus și eu scântei învăpăiate de iubire și afect. Mâine am să citesc acatistul sfântului Nicolae, ocrotitorul vieții mele și a familiei noastre, și am să vă pomenesc pe toți cei care ați urcat calvarul dimpreună suferind  cu mine, pentru ca eu să fiu cela pe care îl știți
Ce sunt?
 SUNT UN OM ÎMPLINIT!
Atașez aici un clip care cred că poate vorbi mult mai cu rafinament decât o fac eu, despre ce fel de viață duc eu de 11 ani. vă invit la audiere . 
Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă bucure pe fiecare cum știe El mai bine, iară mie să-mi deie putere să plâng pentru păcatele întregii omeniri și să mă bucur intoarcerea a cât mai multor sufletelor hăituite.

marți, 12 februarie 2013

O,NU UITA!





















 
 

 
 

 
 


O, nu uita , în viața-ți trecătoare,
Să ai în fiecare ceas un țel
Spre care să tot urci cu-ardoare;
Dar viața n-o da pentru el.


O, nu uita , în dimineți senine,
Să stai o clipă și s-admiri
Minunile din jur, divine,
Și să le-așterni în amintiri.

O, nu uita , în viață, să zâmbești,
Căci zâmbetul i-a sufletului pâine:
Și-ți dă puteri , când suferi , să jelești
Sperând la bucuria unui mâine.


O, nu uita , pe cei ce te-au iubit
Și te iubesc fățiș sau doar în taină;
Ci fi-le lor sublimul răsărit 
Dintr-un târziu și lung sfârșit de iarnă.

O , nu uita nicicând cine ți-au fost
Prieteni și în calea-ți zbuciumată
Și când ți-era cerul noros;
Pe-aceștia nu-i lăsa fără de plată.

O , nu uita în viața-ți nici dușmanii
Care te-au pus pe jar de multe ori
Să îi privești cum își privesc ciobanii
Și câinii lor , pe lupii răpitori.


O nu uita de unde ai plecat
Și primii pași cin-te-a ținut de mână.
Să nu uiți praful pe care-ai călcat,
Copil fiind, în ulița bătrână.


O, nu uita să cânți de fericire
Atunci când stai cu toți ai tăi la masă.
Că n-o să-i ai așa o veșnicie,
Și or pleca pe drumul făr-de casă.


O, nu uita, bărbate , ca prin viață
Să lași o urmă pe oriunde treci;
Vei deveni nemuritor cu față
De călător vremelnic pe poteci. 



Și nu uita că viața-i trecătoare!
Te bucură de clipa ce-o trăiești ;
Să nu regreți, în ziua următoare,
Nimic din ce urăști și ce iubești.

O, nu uita, când ești la vre-oncercare,
Și n-o fi nimeni să te-ajute-n jur,
Să strigi la Dumnezeul nostru mare
Și-ți va trimite îngeri pe-al tău drum.

O, nu uita, când i-oi muri , vreodată,
Să treci pe la mormântul meu
Și să-mi aduci doar o frunză uscată
Să-mi fac în ea....mausoleu!!!! 
 


scrisă pe 1 ianuarie 2001, orele 1 A.M.
Călărași
 Vă invit să faceți clic pe fotografia de mai jos. am acolo ascunsă o surpriză.

duminică, 10 februarie 2013

ÎNGERUL PĂZITOR







  Ce alt clip aș fi putut atașa acestei melodi, decât pe acest tânăr, pe care îl cunosc de când avea 17 ani și care mi-a încântat sufletul ani întregi în slujbele mănăstirii . Un suflet ales, cu o dăruire aleasă pentru frumusețea momentelor liturgice.Să-mi trăiești Marian, iubitul meu prieten copil al Maicii Domnului. Rămâi candelă aprinsă, atât te rog!!!!






Iunie, noaptea, citeam acatist. 
În pâlpâiri de stele slab luminându-mi cartea.
Și te-am văzut, aievea,nu în vis.
O , preafrumoase înger ocrotindu-mi calea.


Aveai o frumusețe cum nu se poate spune.
 Și o tristețe-n ochi, c-adesea te uitam.
Am plâns atunci în hohot pentru așa minune,
Iar tu mai abitir cu-aripi mă cuprindeai.


Și nu erai un înger cu frumuseți de fată,
Și nici băiat bălai tu ,totuși, nu erai...
Dar dragostea din ochii-ți,o mai văzui în viață...
Privirea ta doar mamei ,ades, o-mprumutai.


Și am șezut  de vorbă un ceas ,plângeai cu-amar,

Iar plânsul frumusețea ți-o strălucea mai tare,
Și-atunci, ochilor mei le-ai oferit în dar.
Să plângă lacrimi dulci pentru păcate-amare.


Și-acum te-aștept în rugă la orele vegherii,
Ca-n nopți preascurte parcă, de iunie ploios.
Mi-e dor de tine Înger Ocrotitor al vieții-mi!
De-aripa-ți străvezie, și de-al tău plâns duios.


Hai , vino, într-o noapte, și du-mă la Hristos!!!

 
  24.05.2012, ora 02.48.51
deasupra lumii 
















 

sâmbătă, 9 februarie 2013

CALUL APOCALIPTIC







motto:
„Cel mai mare noroc în lume este că omul nu-și știe sfârșitul; căci, dacă și-ar ști sfârșitul ar fi o lume de nebuni”
Maxim Gorki





Surule cal cu coamă argintie,
Grabnic alergi tu pe glie.
Dealuri înfuleci si vâlcele bei
Și dorul punându-l pe șei
Îl porți peste-ntinsuri și vămi .
Și astrii inspiri tu pe nări.

Cal alb , de un alb ca stafia.
În urma ta se-ntețește urgia
Mor păsări de pradă și cuci,
Și-mi zboară doar vrăbii pe cruci.

Hei, murgule sur, murg bălan,
Cât vei galopa în van???
În goana ta spumată, nu observi
Că-mbătrânesc în jurul tău boieri și servi??!

Nu vezi salcâmu-n luncă-nflorind?
Și nici albina  în flori zumzăind?
Și brebenei striviți de-a ta copită,
Nu-i vezi înmugurind mai cu risipă?

Hai cal frumos ca Pegas din cer,
Dă-mi cupa iubirii cu gust de mister,
Ca hulpav s-o beau și-apoi pot să pier!


                               14 februarie 2012
                                    marți, bârlog;
                              10 ani de viețuire în mănăstire