14 .02. 2002---14 02 2013. AM 11 ANI .







Acum când scriu e noapte. E noaptea de 13 spre 14 februarie . Acum 11 ani dormeam încă în sufrageria din apartamentul în care acum doarme doar mama cu tătuțu. Toți cei 4 copii ai lor au zburat de sub aripile lor calde. Ne-au crescut rupându-și din suflet. Părinții mei nu știu să urască. ȘI NU NE-A ÎNVĂȚAT NICI PE NOI. Probabil că și pentru aceasta nu am iubit lumea cu mizeriile ei, cu compromisurile ei, cu jegul ei. Atunci, când plecam nu o iubeam, Acum, când sunt aici, o înțeleg, și mi-e milă.
  Părinții noștri...și-au ofilit florile vârstelor lor, pentru ca nouă să ni se coacă fructul dorințelor. După 9 ani de când s-a căsătorit sora cea mare, iată, eu, de „ziua amorezaților” plecam de-acasă, într-o lume care mă atrăgea ca un magnet. Acum, retrospectiv privind îmi dau seama că nimic nu m-ar fi putut reprezenta mai bine, decât ceea ce sunt acum. Nu, nu îmi sunt mie suficient, dar trăind atâtea minuni, clipă de clipă, și ceas de ceas, nu pot să nu spun : „MARE EȘTI DOAMNE, ȘI MINUNATE SUNT LUCRURILE TALE, ȘI NICI UN CUVÂNT NU ESTE DE AJUNS SPRE LAUDA MINUNILOR TALE!”(psalm David)
Mama mea, tatăl meu din această noapte sau urcat pe Cruce. Au ndurat golgota dorului și a zbuciumului:„ Doamne, unde am greșit? ” Tatăl meu a plâns ca un copil în fața mea. ATUNCI AM ÎNȚELES UN LUCRU: LACRIMILE ACESTEA TREBUIE SĂ-MI HRĂNEASCĂ DORINȚA , NĂDEJDEA, CREDINȚA CĂ VOI FI UN FIU CU CARE SĂ NU LE FIE RUȘINE, UN FIU DE CARE , ȘI ÎN FAȚA MORȚII ȘI A LUI HRISTOS SĂ SPUNĂ: IATĂ EU ȘI PRUNCII PE CARE NI-I-AI DAT, DUMNEZEUL NOSTRU! 
Surorile mele s-au urcat pe cruce. S-au urcat pe crucea dorului și a senzației de părăsire. Mă uit acum în urmă și tot nu îmi pot explica nicicum în ce fel am putut să îmi las această familie iubitoare și minunată. NU, DRAGELE MELE SURORI, NU DRAGII MEI PĂRINȚI. NU EU AM FOST CEL CARE A PLECAT DE-ACASĂ, CI HRISTOS E CEL CARE, ARĂTÂNDU-MI IUBIREA LUI M-A FĂCUT SĂ NU MAI VĂD STRĂLUCIREA IUBIRII VOASTRE, ȘI VĂ SPUN SINCER CĂ DOAR MOARTEA MEA MĂ PUTEA OPRI DE LA HOTĂRÂREA CARE SE NĂSCUSE ÎN MINE.
Așa a binevoit Dumnezeu , ca pe cel mai păcătos din neamul nostru să îl aducă să plătească preț de răscumpărare. S-a mai urcat atunci pe cruce Magda... mătușa mea iubită, Dumnezeu s-o ierte, Ea de pe cruce s-a înălțat mai sus, un pic mai sus. și a intrat deja în lăcașul celor ce se odihmesc. Mă așteaptă.
Cum oare pot să vă mulțumesc iubitele mele, pentru că ați avut tăria să treceți peste pierderea aceea. Pierduta-ți voi un frate, și-ați câștigat un om. Pierdut-ați calul roib și-ați câștigat un vultur.
Privesc de aici , de la distanța celor 11 ani și, paradoxal, vă văd pe voi mai mari, pe mine mai mic. Pe cei îndrumați de mine pe cărările vieții, cu Mila lui Hristos, pe unii preoți, pe alții cu copii, pe alții așezați la ale lor cămine, unii uitând că mai exist, alții încă mângâindu-mi suferințele cu câte un semn, fie virtual, fie personal. Dar pe toți mișcându-se și viind, și pentru că, în cuptorul coacerii lor, am pus și eu scântei învăpăiate de iubire și afect. Mâine am să citesc acatistul sfântului Nicolae, ocrotitorul vieții mele și a familiei noastre, și am să vă pomenesc pe toți cei care ați urcat calvarul dimpreună suferind  cu mine, pentru ca eu să fiu cela pe care îl știți
Ce sunt?
 SUNT UN OM ÎMPLINIT!
Atașez aici un clip care cred că poate vorbi mult mai cu rafinament decât o fac eu, despre ce fel de viață duc eu de 11 ani. vă invit la audiere . 
Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă bucure pe fiecare cum știe El mai bine, iară mie să-mi deie putere să plâng pentru păcatele întregii omeniri și să mă bucur intoarcerea a cât mai multor sufletelor hăituite.

Comentarii

R.A.I. a spus…
Sarutmana parinte, sarutmana suflet drag! Frumoasa postare, miscatoare trairile , ca de fiecare data. Dar nu sunt de acord cu un aspect: sfintia voastra nu i-ati parasit pe cei dragi, ci doar ati mers sa le pregatiti locasuri alese in casa Stapanului care nu e doar stapan, ci este si Domn. Si inca mai cred ca ei au inteles asta si pe langa faptul ca sunt mandrii de sfintia voastra, traiesc si cu o nadejde mai temeinica: stiu ca nu sunt singuri i urcusul spre Sus, ca cineva ii sustine necontenit. Of, uneori imi pare rau pentru mine ca nu sunt atat de puteric legat de Hristos incat sa ma rup de tot si sa ii cad pe grumaji... mi-e se pare ca mi-e dat chinul primei trepte niciodata atinsa atat de strajnic incat sa trec la urmatoarea. dar multumesc lui Dumnezeu fie doar si pentru aceasta minune... a mereu ravnitului zor de zi. Spuneati de Sf. Nicolae ca va este ocrotitorul personal si al familiei. Nu v-am spus niciodata, dar primul sfant pe care am deschis ochii in casa parinteasca, pe langa Maica Domnului, a fost Sf Nicolae. Iar prima biserica la care am mers in mod deplin constient, a fost cea din sat, cu hramul Sf Nicolae... M-am simtit de multe ori atras de dorinta de a ajunge la Bari ca sa ma inchin aceluiasi sfant, iar cand am ajuns in Bucuresti la Biserica Sf Gheorghe nou unde se afla doar o mana a Sf. Nicolae, am simtit o bucurie de nedescris. Deci se poate spune ca si eu sunt cumva sub inraurirea acestui minunat sfant. Deci va rog sa va rugati si pentru mine la acatist.
Va imbratiseaza cu drag si dor, fiul cel ratacitor!
r.bajenaru a spus…
Iubitul meu parinte,
Vreau sa va multumesc din suflet pentru tot ceea ce faceti, ce creeati, ce simtiti. Va multumesc pentru ca mi-ati dat ocazia ca, dupa o zi cumplita, sa traiesc dintre cele mai profunde sentimente de gragoste si fericire. Nu am mai simtit de mult nodul acela sufocant din gat si nu mi-am mai auzit de mult hohotele de plans ascunse sub zambet. Va multumesc inca odata si multumesc si parintilor d-voasta, desi nu i-am cunoscut personal sunt convins ca sunt niste oameni minunati. Imi este tare dor de dumneavoastra, si astept cu nerabdare momentul cand am sa va strang in brate!
Ramaneti cu bine parinte drag!
Arlechinul Trist a spus…
Dragii mei, încă o dată , mulțumiți Lui că suntem și că nea unit ca pe degetele unei mâini, și nimeni să nu plângă pentru că el nu e inelar ci este cel mare---pentru că cel mic sunt, cu siguranță eu!
Raposrtați-vă la cele ce vă spun, în scris sau la spovadă, ca la ultimile mele cuvinte, de fiecare dată!!! Pentru că oricând pot fi , cu adevărat ultimele mele cuvinte. vă iubesc și vă vreau în Rai ! Vă dau, de aș putea și locul meu de-acolo, doar doar , din iad văzându-vă în Rai , îmi faceți necuprinsă împărăție cerească în inimă!
Livius a spus…
Da esti un om-uman...bine spui! La cat mai multi ani,aici, dincolo v-om sta o vesnicie!

Postări populare