joi, 14 martie 2013

ÎNCEPUTUL POSTULUI (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai)











Frați creștini ortodocși, am ajuns cu mila lui Hristos, la Poarta Raiului Desfătării sufletești, la începutul Sfântului și Marelui Post. Astăzi pericopa evanghelică ne vorbește despre iertare. Să iertăm celor ce ne greșesc nouă precum și Tatăl cel Ceresc ne iartă nouă cele  pe care le greșim în viață. Dar oare, de ce astăzi când e ultima zi dinaintea postului, Sfânta Scritură ne vorbește despre iertare? Pentru că nu trebuie să  intrăm în post supărați pe cineva, ci împăcați cu toată lumea. De aici și obiceiul împământenit la români , ca să meargă finii la nași, în această seară, de lasata secului, finii fiind copii spirituali ai nașilor, merg la ei și își cer iertare pentru eventualele mici greșeli, sau mari, pe care ei, ca niște copii le-au săvârșit, iară nașii, ca niște adevărați părinți, sunt datori să ierte, datoria venind din iubire și nu din obligație.  Și se merge la nași, nu la părinții după trup, pentru că tinerii cununați în fața altarului, devin un trup și părinții trupești rămân părinții trupurilor celor doi, iar nașii sunt părinții trupului noii familii create.

Se numește duminica aceasta Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. De ce ni se aduce aminte azi despre Adam cel izgonit din Rai? Pentru că motivul izgonirii este tocmai călcarea poruncii de a nu mânca! Porunca cea dintâi primită de om, în Rai a fost porunca postului. Din mândrie, Adam a început să pună la îndoială cuvintele Tatălui care l-a creat care i-a spus că:„ dacă mănânci mori”, și ascultând sâsâitul șarpelui îndrăcit și șoaptele femeii déjà amețită de gustul fructului oprit,  a crezut mai repede că mâncând va deveni  Dumnezeu, făcând astfel păcate în lanț. Mândrindu-se i-a plăcut ideea de a deveni Dumnezeu, la făcut pe Tatăl mincinos, crezând pe șarpe,, a mâncat (deci nu a mai postit) și apoi , după ce Dumnezeu îl cheamă la prima spovedanie, se ascunde, spune adevăruri pe jumătate, învinuiește pe Dumnezeu care I-a dat femeie, și pe femeie că a mâncat, numai el nu avea nici o vină. De aceea nici Dumnezeu nu i-a dat atunci iertare, pt că nu a cerut-o. Adam, în ochii lui de om, nu avea nici o vină proprie că a călcat postul. Și atunci Dumnezeu ce să ierte?

Vedem dară, că postul este prima poruncă primită de om , și e primită în Rai, iară călcarea ei l-a scos pe om din Rai. Așadar prin logica faptelor, postul ne și aduce înapoi în Rai; Să luăm aminte  că această poruncă „SĂ NU MĂNÂNCI DIN” nu a fost dată de un Stăpân autoritar, ci de Tatăl iubitor. Pricepeți așadar că din iubire Dumnezeu a rânduit postul. Și iubindu-ne ne dorește oare răul? Sunteți, dintre cei prezenți aici, părinți , aveți copii. Oare v-ați îndemna vreodată pruncii să facă un lucru care să-i ucidă? Suntem toți din cei prezenți aici, în această biserică  la rândul nostru copii ai părinților noștrii. De câte ori ascultând de povețele lor am regretat îm viață? și de câte ori, oare neascultându-i am regretat, am plâns, am pierdut Raiul liniștii și al păcii interioare?

Am făcut acest peripluu prin primele pagini ale Vechiului Testament tocmai pentru a vedea originea postului, rostul lui,  binefacerile lui, definirea lui, felul cum trebuie ținut. Putea Dumnezeu să pună ingeri de pază pe lângă pomul oprit, dar nu, porunca trebuia ținută din iubire de Tată. Așadar, definind postul putem afirma că reprezintă o înfrânare, de bună voie, de la anumite obiceiuri și practici, culinare, sociale, trupești(păcatele trupului violența verbală și fizică, sau desfrânările, furtișagurile, bețiile mersul prin localuri zgomotoase și iritatoare și înfierbântătoare de nervi, tutunul, mare plagă socială și fumatul) sau sufletești ( mânii, invidii, ură, bârfe, vorbitul de rău, drăcuitul, înjuratul, lenea, lipsa rugăciunii particulare, zilnice ) pe o perioadă determinată de timp. Acesta ar fi postul.

Postul pe care îl începem de mâine, nu trebuie ținut cu frică, sau de frică. De frica de iad, de frica de boli, de spaima apocalipsei. Nu ! Postul, pentru ca să fie mai ușor de ținut și să fie o jertfă adusă de Sufletul nostru și de trupul nostru lui Hristos care, peste 45 de zile se va răstigni pentru noi, trebuie să fie ținut din iubire pentru Tatăl ceresc, din recunoștință pentru Jertfa Fiului, și salvarea noastră ca oameni  creați de Dumnezeu În Rai , și alungați din el pentru neînfrînare, și din recunoștință pentru Darurile Duhului Sfânt. La nași mergeți cu ploconul, nu? Haidem să mergem la Dumnezeu cu darul acesta al postului ținut după puterile fiecăruia. Sunt doar 40 de zile frați creștini! Patruzeci de zile din viața noastră. Atâta ne-am robit voința că nu ne mai stă în putere să ne abținem de la fapte rele și de la unele bucate 6 saptămâni? Unii pentru a-și lungi viața trupului au renunțat la tutun, la alcool, la carne de orice fel, merg săptămânal la dializă, suportă tratamente cu citostatice, facem , pentru trupul acesta trecător atâtea sacrificii, nu ne mai uităm nici la bani, nici la prieteni , nici la rude uneori pentru încă o zi de viață, pentru sănătatea trupului. Și bine fac, dar sufletului? Frumos dar divin este trupul uman. Atât de frumos că zice psalmistul David: „Jertfe și arderi de tot nu ai voit Dar trup mi-ai întocmit!” și altundeva zice : „Te voi lăuda Doamne, că sunt o făptură atât de minunată”. Așadar microuniversul trupului e atât de minunat structurat cu toate sistemele, organele și aparatele lui, de îți stă mintea în loc când te gândești la legile de corelare dintre ele. Și toate acestea pentru ca sufletul nostru să aibă o casă, pentru ca sufletul nostru să aibă unde primi Duhul Sfânt, Și trupul devine atunci Templul Duhului Sfânt. Ei, dacă pentru acest trup minunat dar trecător,  ne facem atâtea griji, îl hrănim îl îmbrăcăm îl tratăm, oare pentru suflet care este mult mai măreț, si este veșnic, cum de nu putem măcar atât, să postim, să împlinim prima poruncă din Rai?

Mulți desconsideră postul, zicând că este invenție popească și că nu scrie nicăieri să postim, Dar iată că am dovedit că postul este prima poruncă primită de om. Dar care sunt urmările nepostirii? Adam după ce a călcat porunca postului  s-a rușinat și s-a ascuns de Dumnezeu , simțindu-se și văzându-se gol. Așa suntem și noi ori-de-câte ori nu mai știm să ne înfrânăm poftele și pornirile. Ne rușinăm și ne simțim goi sufletește. Să fim sinceri cu noi, hai să facem un exercițiu de conștiință, să ne uităm în noi și să ne vedem neputințele și să voim să fim putincioși, nu neputincioși. De ce să-mi robesc voința? de ce să nu fiu liber? Spune sf.Ap. Pavel Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Citiții epistolele sunt pline de învățături morale, dar revenind îmi e îngăduit să beau vin dar de ce să mă robească beția? Îmi e îngăduit să fumez, e plăcerea mea, dar de ce sa îmi robească voința mea liberă creată de Dumnezeu , fumatul? Îmi e îngăduit să mănânc orice, dar de ce să nu mă înfrânez 40 de zile, să-mi dovedesc mie că pot , din respect și iubire pentru tot ce mi-a dat Dumnezeu în viață, părinți iubitori, copii sănătoși și minunați, minte luminată de-am putut învăța, nepoți zglobii, pensie liniștită . Dar  darul cel mai de preț, Jertfa de pe Cruce, Lumina Învierii care s-a răspândit în toate colțurile lumii. Am de ce să fiu recunoscător, și am de ce să-mi și arăt recunoștința, postind și păstrând tradiția ortodoxă, învățându-mi și fii și fiicele  și îndemnându-i , nu obligându-i să postească.

Să nu vă mire când auziți cum oamenii societății consumiste de azi se declară că ei cred în Dumnezeu ba chiar merg unii și la biserică, dar nu țin post , aducând  argumentul acesta că nu ce bagi în gură spurcă pe om ci ce scoate din gură .  Hritos a spus cuvântul acesta, dar nu a desființat postul , tocmai el care a tinut post 40 de zile pe muntele carantaniei, nemâncând nimic.Chiar Hristos spune „când mirele se va lua de la ei , și ei vor posti!” Dar să vedem ce zice Sf Ap Iuda, ruda  Domnului despre cei din biserică , adică despre creștinii care desconsideră postul : îi numește „nori fără de apă, purtați de vânturi,  pomi tomnateci fără roade, valuri sălbatice ale mării , care își spumegă rușinea lor. Și tot Iuda, apostolul ne învață și care le sunt caracteristicile sufletești ale oamenilor care refuză postul, spunând că o să îi mustre Domnul pentru toate fără-de-legile lor, pentru că sunt:„cârtitori(da de ce să țin post? Ce ? ce rele am făcut eu?) nemulțumiți de starea lor(să țină post ăia care au cu ce , nu eu, un amărât care de-abia îmi ajung banii de la o chenzină la alta---uitând să pună la socoteală și țigările), umblând după poftele lor, și care grăiesc hule la adresa Domnului si fraților(e, las că nici nu se știe de e rai sau iad, vorbe popești, basme.)Sf Ap. Pavel este și mai clar  când spune:„bine este să nu mânânci carne și să nu bei vin și nici să faci fapte de care fratele tău să se poticnească, sau se smintește sau slăbește în credință.”  Dar cel mai frumos îndemn al sfântului apostol Pavel spre post a fost citit chiar astăzi în sfânta biserică ortodoxă: Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să luăm armele luminii. Să umblăm cuviincios , ca ziua, nu în ospețe și în beții nu în desfrânări și fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă.(…) Grija de trup să nu o faceți spre pofte.

Frați creștini ortodocși, noi, duhovnicii și preoții Bisericii vă îndemnăm la un post după puterile fiecăruia. Este de datoia noastră să  vă amintim că suntem trecători  pe pământ iar postul, nefiind un scop în sine al vieții spirituale, (și aici ar fi multe de vorbit despre habotniciile unor postitori, dar timpul nu ne permite) este totuși aripa sufletului spre cer, postul este un scut al sufletului omenesc împotriva atacurior poftelor, și un scut al trupului împotriva bolilor, iară rugăciunea este cealalta aripa a sufletului, sau dacă vreți este arma cu care noi biruim patima, si când obosim luptând ne ascundem dupa scutul postului.  Dumnezeu ne-a creat  oameni cu trup și suflet. Bine este ca și trupul și sufletul să simtă  suferințele din săptămâna patimilor, nu autoflagelându-ne, ci lipsindu-ne cumpătat de la cele spuse mai sus de sf ap Pavel. Haidem să-I aducem lui Hristos prinos de iubire și recunoștință acest post al paștelui. Postul acesta ținut după putere și cu îndrumarea duhovnicului vostru care vă știe și locul de muncă, și bolile trupului, și situația social-familială, și sporirea duhovnicească. Țineți postul cum puteți , înfrânându-vă de la ce puteți. Dar țineți-l!!! Nu v-am spus spre mustrare cele grăite astăzi, chiar dacă, probabil unii dintre voi s-au simțit răniți, nu aceasta mi-a fost intentia, și dacă s-a întâmplat, îmi cer și eu iertare, Am grăit doar spre îndreptarea unor practici si situații ostile postului ca binecuvântare Dumnezeiasca. Și-am spus Binecuvântare, pentru că Dumnezeu Bine a cuvântat când a zis omului „să nu mănânci.”

Începutul postului este și un prilej de a pune început bun, de a zice, Doamne, cu ajutorul tău de azi încolo nu mai fumez, nu mă mai îmbăt, nu mai drăcui, las traiul deșănțat, fac milă cu cei ce nu au, iert pe cei ce mi-au greșit cu o vorbă cu o faptă, sunt oameni și ei ca și mine, să greșească e omenește, să recunoască este îngerește dar să iert este Dumnezeiește.. Postul este și o probă de voință. Mai avem noi voința liberă așa cum Dumnezeu ne-a creat Dumnezeu sau am robit-o viciilor , patimilor și păcatelor?

Spre sfârșit , dar nu în ultimul rând voiesc să vă amintesc ce spune azi Evanghelia: Unde îți este comoara acolo îți este și inima ta . Să ducem dar o viață cumpătată, fără excese, să întețim focul rugăciunii în postul acesta, rugăciuni cu mătănii , cu genunchii trupului și ai inimii plecați. Frați creștini ortodocși, una este să avem „O” relație cu Dumnezeu și alta este  să avem relația „CARE TREBUIE”cu Dumnezeu Să nu ne înșelăm ascultând sâsâitul  diavolului care vorbește acum nu prin șarpe ci prin mass-media care e plină acum de culte și oculte care încearcă să  amestece Lumina lui Hristos cu întunericul  tenebrelor ritualurilor păgâne , satanisto-masonice,  Aprofundați cititul cărților ortodoxe, ale vieților sfinților, ale Noului Testament. O jumătate de oră, seara , la culcare , măcar în post luați  o carte în mână, lăsați programele otrăvite ale televizorului, și citiți ceva care să vă cultive. Întelegeți fraților, și trăiți ortodoxia , esența acestei religii a iubirii, care s-a răspândit în lume  fără arme, ieșind de sub o prigoană de 300 de ani  cu zeci de milioane de mucenici, fără școli filosofice, și fără oameni sus puși. Doar cu iubirea în inimă  trăiți așadar acest duh acest dar și nu vă lăsați înșelați de  numerologii, astrologii, necromanții, magii, ereziii neoprotestante care propovăduiesc  și ele pe Hristos, dar un Hristos fără Cruce,  fără Maica Domnului cea neprihănită, fără icoane, fără preoți, fără post, fără spovedanie și sfinte taine, Hristos fără biserici, mai nou.

Închei cu un cuvânt al părintelui Arsenie Papacioc, duhovnic zeci de ani al Dobrogei și nu numai, și părinte duhovnicesc al acestei sfinte mănăstiri, cuvânt care poate fi și un model de post pentru aceste 40 de zile care urmeaza până la Săptămâna Patimilor:

„Recomand tuturor, mai ales tinerilor, să nu piardă nici un moment din viață. Dacă acest moment este trăit urmează alt moment trăit  și așa devi om moral mai întâi, apoi creștin demn de Hristos și jertfa Lui.Dacă se pierde un moment, mult de tot se pierde! O clipă constituie o za mică la un lanț foarte mare. Dacă lipsește o za lanțul se destramă! ” Haidem dară, să începem de azi, nu de mâine. De azi  să legăm za de za, din acest moment să trăim prezentul ca să reparăm trecutul și să câștigăm viitorul, ajungând astfel, treaptă cu treaptă până la Învere, La Paști , mai ușori sufletește și trupește,  și să ne spună și nouă Dumnezeu în noaptea Învierii : VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ, LUMINA LUI HRISTOS, CARE LUMINEAZĂ TUTUROR, AMIN!


miercuri, 13 martie 2013

MOARTEA MEA














motto:
„Cine a lăsat în urmă-i  amintirea unei vieți nobile, a lăsat urmașilor un izvor de bine nesfârșit”
Samuel Smiles





Melodia aceasta a lui Tudor Gheorghe am iubit-o de mic copil. De fapt nu l-am mai auzit prelucrând-o. O fi simțit și el că este desăvârșită. M-am văzut de mic un Albatros zburând între nemărginire și țărm, un suflet așezat în calea furtunilor, prevestind apropiatul popas celor naufragiați, dar veșnic damnat să îmi frâng , într-o zi , într-o clipă, aripa, căzând peste-un cimitir de moluște, în Cimitirul „veșnicia” pe țărmul rece și veșnic ploios al insulei Uitării.... ascultați , vă rog , această splendidă poezie. Și când mă gândesc și la moartea lui Labiș, autorul versurilor, mă trece un fior de tristețe , parcă și-a proorocit sfârșitul.




     Atât de repede uităm pe cei duși. Iară ei atât de adânc tac. Probabil că lumea aceea a lor e atât de fermecătoare , că uită că au lăsat copiii pe care i-au iubit atât, au lăsat aici frânturi din ei.  Moartea....totdeauna m-am simțit urmărit ca de-o  umbră de ea. Din copilărie , de când bunicul meu murea, dar era un mort cu zâmbet pe buze. Nu am înțeles niciodată zâmbetul lui de om mort. Îmi părea că doarme, și nu pricepeam de ce nimeni nu se revoltă când niște oameni , pe care nici măcar nu-i cunoșteam îl coborau într-o groapă. Am întrebat mai apoi, peste luni , pe bunica: Mamaie, când vine tataia?  „Niciodată! Niciodată, Nicușor.” ce străfulgerări trăia atunci copilul din mine la 9 ani... Niciodată....Dar și eu o să fiu aruncat într-o groapă? Nu mi-a mai răspuns bunica. Dar s-a uitat cu niște ochi adânci la mine, adânci cât groapa  bunicului meu. L-am îngropat pe bunicul meu în Bărăganul pe care l-a muncit  o viață, și l-a apărat pe frontul celui de-al doilea război mondial. Nu a murit acolo, a murit aci.
  De ce vă spun toate astea? PENTRU CĂ ODATĂ CU MINE MOR ÎNCĂ ODATĂ  TOȚI MORȚII MEI. Și nu vreau să mor, decât în nădejdea Învierii, dar și așa vreau să trăiască morții mei prin voi, după ce eu voi fi dus într-o groapă. Acum, când am ajuns la jumătatea vieții (numa de nu m-o lua Hristos la jumătatea zilelor mele, cum zice psalmistul David) groapa nu mă mai sperie. Este poarta spre veșnicie. mă sperie totuși ideea de veșnic . Timpul îl las aici și următoarele nesfârșite veșnicii le iau cu mine. Moartea și gândul acesta care mă colindă la ceas de noapte, aproape ori-de-câte ori mă așez în pat, spre somn , îmi dă energia să iubesc viața la adevărata ei valoare. Viața aceasta este visul pe care-l visăm înaintea Veșniciei. Și depinde mult de noi dacă ni-l facem coșmar sau un vis de care să ne fie dor, și de care să ne despărțim cu zâmbetul pe buze.... Zâmbetul pe buzele moarte ale bunicului mort, era de fapt ultimul lui cuvânt de pe curând. Eu nu sunt mort , ci dorm. Sufletul meu e fericit pentru că mi-am făcut din viață cel mai frumos vis. Aștept să vă treziți....
scrisă deasupra lumii
13.martie.2013
bunicul meu de la Rovine(jud Ialomița)


Și un pas în calea uitării marelui poet Nicolae Labiș. E pe nedrept dat uitării, ca și multe alte valori ale românismului.

vineri, 8 martie 2013

8 MARTIE 2013
























MAMĂ.
Nu îmi vor seca lacrimile pentru iubirea de tine mamă,
Nici atunci când cuvintele mele vor tăcea!
Am să cer dreptul să plâng și în Rai
Pentru bucuria că te am, că mă ai.
Suferințele mele nu le simt grele
Căci mă sprijin pe umerii mamei mele
Colindele , iarna nu sunt colinde
Dacă mama în brațe, nu te cuprinde;
Primăvara  florile nu au miros,
Și păsările nu cântă duios,
Numai atunci când mama le privește cu tine;
Doar când ea râde, 
Înger pufos te-nvăluie și te prinde.


MAMĂ,
Nu-mi vor seca lacrimile pentru tine mamă, zâmbet pe drum!
Nici când ochii mei stinși s-or ascunde sub frunzi de salcâm
Totuși , mama mea, mamă iubită
Am o zi de care mi-e o groază cumplită:
Ziua în care urechile mele
Nu v-or mai auzi vorbele tale, blândele....
Atunci vara -mi va fi seacă și searbă,
Toamna poate să vină... singuratic în casă,
Mă voi topi ca o ceară la focul durerii că tu
Ai plecat peste nori să-mi pregătești , de culcare, pătul.
Pentru ca , obosit peste poate de calea-mi aceasta spinoasă
Să adorm lăcrimând pe pieptul tău , mamă frumoasă .
Mamă iubită și fericită cu noi
Suntem cu toții  paseri , cântând fericite -n zăvoi.
Spre tine nu-i zi să n-arunc câte-un gând și-un suspin
Că nu pot mai des pe la poartă să merg și să-ți vin.
Fii sănătoasă mamă cu plânsu-necat
În fluviul Iubirii ce-n inima mea .. de copil... l-ai vărsat!


LA MULȚI ANI TUTUROR MAMELOR DIN LUME, DAR MAI ALES MAMEI MELE ȘI MAMEI SURORILOR ȘI FRĂȚIORULUI MEU MINUNAT.



marți, 5 martie 2013

JERTFA SUPREMĂ










motto:
„Iubește , și fă ce vrei.”
Fericitul Augustin






 
 Marile valuri ale vieții pe care să te poți sui spre cer
Vin totdeauna numai după furtunile în care mulți dintre cei dragi îți pier.
De aceea poate , biruitor fiind nu poți 
Să simți gustul victoriei , și să vezi ale Raiului porți.

Nici nu mai contează alte răni și izbânzi
Când picioarele visului tău le săruți , le cuprinzi,
Și parcă fiori de teamă pătrund când, aflat pe culmea dorită
Trebuie să-ți ridici ființa spre alte piscuri cu scoarța înzăpezită.

Și s-ar putea și aici să fie-o problemă: Viața ce vine este eternă!!!
Iar vieții acesteiea nu i s-a dat veșnicia, și dintr-o dată curajul tău se-mbracă într-o frică fermă.
Temperatura Vârfurilor atinse de tine devine prea joasă.
Inima ta uită să mai fie miloasă.

Privești gol , ca un sfinx,trupurile celor răniți pe cale
Nu mai simți Rănile lui de la Spini, de la Picioare
Ochii tăi nu mai au lacrimi să plângă
Nici suferințele lor, nici bucuria sorților tăi de izbândă.

Ai  ajuns iară pe-o Golgotă mai înaltă și mai abruptă
Și simți mirosul Sângelui Lui  Dar ești singurul biruitor în luptă.
Ce folos...fericirea nu-ți e deplină: 
Nu o poți împărți cu nimeni; sus la tine nimeni nu poate să vină.

Ești doar tu cu Hristos. Și Hrist e agoonic pe Cruce.
Doar până aici Credința ta te poate aduce.
De aici îți trebuie Iubirea tovarăș de drum.
Să ai bărbăția să-L atingi, să-L iei , să-L îngropi  în inima ta,  strajă să-i pui.

El, în sufletul tău să rupă peceți și stigmate
Să învieze în tine toți morții furtunilor învolburate.
Vezi dar suflete ce te-ai suit peste val, pân la nor
Că nu Înălțimile Golgotei L-au făcut pe Iisus Biruitor
Ci adâncimea Mormântului Lui Luminat milenar
De candela Iubirii  capabilă de Jertfa Supremă iară... și iar...

6 martie 2013
Deasupra lumii






luni, 4 martie 2013

FIUL CURVAR (A-II-A DUMINICĂ DIN TRIOD)





AM DECIS SĂ ATAȘEZ CÂNTAREA CARE SE CÂNTĂ LA CĂLUGĂRIE, PENTRU CĂ E GRĂITOARE PENTRU CEI CE PRICEP LUPTA CU PATIMILE, ȘI PENTRU CELE SCRISE MAI JOS.

      ”Tată, am greșit față de Cer, față de Tine!”
   Frați creștini ortodocși, nu există, după opinia mea, o parabolă mai îndemnătoare la întoarcerea în rosturile noastre de oameni, plămadă a Dumnezeirii, ca aceasta a fiului curvar, cum este ea numită. V-o amintesc pe scurt: un om avea doi fii; mezinul cere partea de avere și pleacă într-o țară îndepărtătă(în țara îndepărtării de tată).Acolo, după ce-și cheltuie averea în ospețe , beții și desfrânări, se abate o foamete mare care-l obligă pe tânăr să se bage argat la un crescătăr de porci. Dar nici aici nu-și sătura pântecele cu hrană pentru că nu i se dădea decât cât să-și țină viața și nici din roșcovele pe care le dădea porcilor nu avea voie să mănânce. Mezinul, suferind de foame, își vine în fire , și se hotărăște să se ducă înapoi la casa părintească și să recunoască vina , cerând tatălui să îl primească măcar ca pe unul din slugile sale. Tatăl, văzându-l de departe venind, fuge spre el, îl strânge la piept și nici nu-l lasă să-și spună mărturisirea, ci pregătește un mare ospăț de bucurie că i s-a întors fiul acasă. Băiatul cel mare, se supără , și nu voiește să intre în casa tatălui, dar Tatăl iese și îi explică bucuria lui pentru întoarcerea fiului pe care el îl credea mort. 
     Iată dar foarte pe scurt parabola de astăzi. Multe , foarte multe sunt învățăturile pe care le putem trage de aici, dar timpul mă obligă să mă opresc doar asupra câtorva dintre ele, altele decât cele despre care am vorbit cu alte ocazii.
   Duminica aceasta a fiului curvar, vine după duminica în care Hristos ne vorbește despre mândrie(a vameșului și a fariseului,  Și nu întâmplător pentru că mândria e cauza desfrânării în cele mai multe cazuri.  Și am să fac pomenire aici de o întâmplare din istoria poporului evreu,(asta așa să nu mai zică cineva că-s antisemit): David, al doilea rege al evreilor, căsătorit fiind, prooroc fiind, poet fiind, și scriitor al Psalmilor(imne religioase), se îndrăgostește de femeia lui Urie heteul, un comandant de oaste de-al lui. Și îl trimite într-o luptă de unde nu se putea întoarce viu, omorându-l astfel, și îi ia de nevastă pe femeia lui , oficial, deși și mai înainte curvise cu ea. Auziți, frați creștini????? Cel care a proorocit despre Maica Domnului, cel care a proorocit despre Ioan Botezătorul , despre Hristos însuși și despre Răstignirea, moartea și Înverea Lui Hristos, s-a amăgit de dracul curvie!!! De aici trebuie să înțelegem cât de mare e acest drac, cât de ademenitoare este această patimă pentru sufletele noastre. Natan, proorocul, vine și îl mustră pe David pentru fără-de-legile în lanț făcute de el( pofta ochilor, trufia vieții , lăcomia, viclenia , uciderea și desfrânarea,). Atât de orbit era acesta de duhul Desfrânării că nici nu-și dădea seama ce păcate grozave făcuse până să desfrâneze. E, David se pocăiește , plânge păcatul lui, mai ales că Natan îi proorocise că va muri pruncul zămislit în  păcat, dar, aici e un lucru interesant: David îl întreabă pe Natan: De ce Dumnezeu m-a părăsit și m-a lăsat să cad în acest păcat? Iar răspunsul proorocului Natan a fost : Pentru că ai zis în inima ta :  Prooroc al lui Dumnezeu este David, și nimic nu v-a împiedica picioarele mele mergând pe căile Domnului. 
 Iată mândria, pricină a preacurviei lui David!!! 
     Ar mai fi un citat din sfântul apostol Pavel, în primul capitol din epistola lui către Romani(care de fapt este scrisă pentru evreii din Roma) și în care face referire la legătura de cauzalitate dintre păcatul mândriei și cel al desfrânării homosexuale, dar fiind un subiect vast și complex, vă las să-l citiți singuri cu atenție, lipsindu-mi acum spațiul și timpul deslânării acelui capitol, foarte  interesant de altfel. Dar să revenim la Fiul curvar din pilda de azi.
      Cuvântul meu ar trebui să se rezume la această frază:Mesajul acestei pilde este următorul: prea adesea , mult prea adesea ne bălăcim în cloaca patimii curviei, cu toate formele ei blestemate: malahii, onanii, curvii, preacurvii(sex cu persoane căsătorite), sodomii, pedofilii, și altele pe care rușine este și ale grăi,în loc să trăim traiul cel tihnit din casa Tatălui Ceresc, în cadrul celor două legi pe care orice om, botezat sau nu, le are: LEGEA MORALĂ DIN EL , și LEGEA LUI DUMNEZEU DIN CER. Ei, cu atât mai mult noi, creștinii botezați  ar trebui să fim străini de acest diavol al curviei, dar , după cum am văzut , a sucit el mințile  unor prooroci, darămite nouă , celor ce nu ne-am ancorat inima în Credința dreaptă, în Nădejdea biruinței și în Iubirea curată a Jertfei de pe Cruce.
   E drept e tot mai greu să duci o viață ferită de desfrânări, măcar cu gândul și cu imaginațiile tot greșim. Și cum să nu fie greu când diavolul atacă azi pe trei fronturi majore:
  1. Media, mass-media colcăie de duhul îndobitocitor al acestei patimi, irită nervii, și îndeamnă la tot felul de desfrânări și alte păcate, la violențe verbale și fizice.
2. Așa zisele „valori europene, ne cer să admitem anormalul --- normal și amarul să-l numim dulce. Cum cred ei că voi putea eu să-mi mint conștiința și să spun că homosexualitatea este o stare de normalitate a unor tineri și tinere, când eu știu bine că e o plagă, un cancer social-uman, un blestem căzut pe capul celor ce suferă această stare. Și specific: nu am nimic cu homosexualii, dar nu pot să fiu de acord să cer românului să legifereze căsătoriile și adopțiile gay. (repet. problematica e vastă și stufoasă, nu intru în ea acum.)
  Europa nu are astfel de valori!!! Europa nu era creștină nu avea resursele de a crea ceea ce a creat în cultură , civilizație, artă, știință și tehnică.Ceea ce ni se servește azi ca fiind valori, sunt de fapt nonvalorile lor!!! Ne cer nouă toleranță și ei expulzează țiganii din capitala toleranței???? Nu vă lăsați manipulați. Acestea sunt valorile masonilor și a altor slujitori ai satanei.Sunt valorile dracului, ale întunericului și decadenței .
      3. Strada a devenit un ring de luptă între cel ce vrea să ducă o viață liniștită hormonal, darămite o viață creștină, și dracul curviei, iar undițele, cârligele și momelele satanei au devenit femeile. Multe dintre ele nu mai știu ce este aceea eleganță, feminitate, frumos. Se îmbracă în repezeală, se machează pe fugă, trag repede niște„ blue jeanse ” pe ele, strâmți , cât se poate de strâmți; ba au și nerușinarea de a veni așa și în biserică. Pentru cine ieși așa pe stradă? soțul tău te știe, nu? Atunci pentru cine?Cu ce scop? Și apoi mai vreți ca tineretul să aibă toți boii acasă, cum se spune, să nu turbeze când vă văd dezbrăcate pe stradă, că-i apucă și pe ei săracii violurile, luptele între ei, bețiile.  Și dacă mai există totuși vreun tânăr care rezistă eroic într-o astfel de societate,îi puneți etichete: demodat, fătălău, fraier, sclav, tocilar, mutant. 
    Frumusețea femeii nu stă în forme, ci în fidelitate, iar puterea bărbatului se distinge în capacitatea lui de stăpânire.
FEMEIE, NU SPRE CERTARE ÎȚI SPUN, CI PENTRU CĂ TE IUBESC: AMINTEȘTEȚI SĂ FI FEMININĂ (NU FEMINISTĂ) ÎMBRACĂ-TE ELEGANT, DECENT. CU GUST , „LA ASORTE” ȘI VEI ATRAGE NU DOAR PRIVIRE BĂRBAȚILOR, CI ȘI RESPECTUL ȘI AFECTUL LOR, IAR SOȚUL TĂU SE VA SIMȚI DEMN SĂ MEARGĂ LA BRAȚ CU TINE.
  Am văzut așadar care sunt mrejele acestui duh turbat al desfrânării.
   Haideți dar să vedem și care sunt urmările lui: orbirea sufletului celui robit de curvie aduce iad în casa celui stăpânit; de ești tânăr nu vrei să mai ști de școală, aștepți cu nerăbdare  să îți saturi pofta ochilor și fierbințeala trupului, nu mai asculți părinții, nu-i mai ajuți, nu mai vrei altceva decât să-ți saturi odată poftele și pornirile sexuale. Îți spun  eu un secret , dacă nu ți l-a spus nimeni până acum: Desfrânarea nu te satură!!!! ea se hrănește din ea însăși, arzându-ți ție energiile , îngălbenindu-te, uscându-te,îți robește mintea și te face slujitor porcilor și scroafelor, patimilor și poftelor trupești.
AI SĂ AJUNGI SĂ MERGI PE STRADĂ ȘI SĂ NU MAI VEZI OAMENI , CI FORME!, NU FEMEI CI FEMELE, PENTRU CĂ OCHIUL TĂU DEVINE AL UNUI TAUR, AL UNUI DOBITOC , MINTEA ȘI TOATĂ FIINȚA ȚI S-A ÎNDOBITOCIT! Dar ce zic eu dobitoc? Dobitoacele au perioada lor de împerechere apoi își văd de ciclul vieții. Curvarul  se mocirlește rău , apoi mai rău, ajungând să mintă pe mamă, pe tată, pe soț sau pe soție, pe copii; nu-l mai încălzește căminul, nu-i mai place mâncarea, ajunge să nu mai vadă frumusețea propriilor lui copii, să îi urască, să nu-i mai dorească, să vrea divorț sau avorturi!!! 15 milioane de crime, din 1990 până-n Martie 2012!!!! 15.000.000 de suflete omorâte, aduse jertfă acestui drac. GENOCID PE CARE CREDEȚI VOI CĂ DUMNEZEU NU-L VEDE? CRIZA MORALĂ A ȚĂRII ĂSTEIA CAMPIOANE LA AVORTURI, CERE ACUM PLATA ȘI RĂSPLATA SÂNGELUI ARUNCAT LA CANAL!
Dar ce e de făcut în fața acestei plăgi?
păi ne arată tot pilda:
      -dacă suntem încă în casa Tatălui, să nu ne mândrim, să nu ne cerem drepturi imaginare, ci să ne bucurăm de Iubirea Lui, de ocrotirea Lui, de cădura aceasta tihnită a Duhului Sfânt, care nu e fierbințeală năucitoare ca și curvia;
      -dacă însă am ajuns fii curvari, să facem ca tânărul acesta, că zice scriptura că „venindu-și în sine” s-a sculat și a zis în gândul lui, În casa tatălui meu argații sunt îndestulați de pâine, și eu zac aici murind de foame? mă voi duce dar la El și-i voi zice: Tată, am greșit Cerului și înaintea Ta, și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău. Fă-mă ca pe unii din argații tăi!”Aceasta este prima condiție: Să ne venim în sine. să realizăm starea josnică în care ne mocirlim, să ne sculăm din ea, să ne sculăm spre Duhovnic să ne spovedim sincer și curat și des. 
      -patima aceasta are nevoie de o spovedanie deasă și curată, la duhovnic iscusit, nu care să v-o tolereze, și are nevoie de multă bunăvoință din partea voastră. Adică să binevreți voi!!!! 
-CU DESFRÂNAREA NU SE LUPTĂ, DE EA SE FUGE!!! UNDE? UNDE A FUGIT TÂNĂRUL DE AZI. ÎN BRAȚELE PĂRINTEȘTI. AȚI VĂZUT COPILUL CÂND SE SPERIE? CE FACE? FUGE LA PIEPTUL CELUI MAI APROPIAT PĂRINTE, ȘI ÎNCHIDE OCHII , SE STRÂNGE PUTERNIC ACOLO LA PIEPT, SĂ SE SIMTĂ ÎN SIGURANȚĂ, ȘI NU MAI PRIVEȘTE SPRE LOCUL UNDE S-A SPERIAT. Așa să facem și noi. Să fugim la biserică, să ne speriem de vicleșugul acestui drac care nu ne vrea binele. Dracii se urăsc și pe ei, vă dați seama cum ne urăsc pe noi, cei ce de bine de rău, suntem pe o poziție de luptă, chiar dacă adesea luptăm pe coate și genunchi. Și nu doar dracii ne urăsc; ne urăsc și oamenii care se destrăbălează fără noimă în cloaca asta viermuindă a desmățului deșănțat. Ei nu pot pricepe că viața poate fi și alt-cum-fel. Le e frică de acest adevăr!!!!
DRACUL ACESTA CĂRUIA NOI I-AM DESCHIS PUȚIN UȘA SUFLETULUI, ȘI-A BĂGAT INIȚIAL DOAR O PRIVIRE PRIN CASA SUFLETULUI NOSTRU, PRINTR-O PRIVIRE LA PORNOGRAFILE DIN MEDIA, LA VRE-O NEÎMBRĂCATĂ DE PE STRADĂ. APOI ȘI-A BĂGAT GHEARA PRIN PĂCATELE ACESTEA MICI , DAR CARE ZĂPĂCESC MINTEA , MAI ALES CÂND DEVIN NECESITĂȚI ZILNICE, MASTURBAREA, MALAHIA. ÎNTRĂ APOI ÎN NOI ȘI NE ROBEȘTE CU TOTUL ȘI GREU, FOARTE GREU SE LASĂ SCOS AFARĂ, CĂ DOAR SPUNE CĂ ÎNTRE EL ȘI NOI NU A FOST DECÂT UN „CLIC”. NOI I-AM DESCHIS UȘA, ȘI EL S-A FĂCUT STĂPÂN, CA ȘI UNGURII PE ARDEAL!
      Închei cu cuvintele sf Ap Pavel: „toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi folosesc; toate îmi sunt îngăduite , dar nu mă voi lăsa robit de ceva!Fugiți de desfrânare! orice păcat îl va face omul este în afară de trup,cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său” 
„NU PUTEM NOI GREȘI CÂT POATE DUMNEZEU IERTA” spunea păr. Arsenie Papacioc, și completez eu: AȘA ESTE, DAR DE CE SĂ CERȘIM MILA LUI, CÂND PUTEM TRĂI IUBIREA LUI. Trăiți iubirea curată în legea ușoară creștină, și veți înțelege ce este cu adevărat, iubirea de fiu, de tată, de mamă, de frate, de natură de Cer, de semeni și iubire Divină din noi revărsată peste tot ce ne înconjoară.