JERTFA SUPREMĂ










motto:
„Iubește , și fă ce vrei.”
Fericitul Augustin






 
 Marile valuri ale vieții pe care să te poți sui spre cer
Vin totdeauna numai după furtunile în care mulți dintre cei dragi îți pier.
De aceea poate , biruitor fiind nu poți 
Să simți gustul victoriei , și să vezi ale Raiului porți.

Nici nu mai contează alte răni și izbânzi
Când picioarele visului tău le săruți , le cuprinzi,
Și parcă fiori de teamă pătrund când, aflat pe culmea dorită
Trebuie să-ți ridici ființa spre alte piscuri cu scoarța înzăpezită.

Și s-ar putea și aici să fie-o problemă: Viața ce vine este eternă!!!
Iar vieții acesteiea nu i s-a dat veșnicia, și dintr-o dată curajul tău se-mbracă într-o frică fermă.
Temperatura Vârfurilor atinse de tine devine prea joasă.
Inima ta uită să mai fie miloasă.

Privești gol , ca un sfinx,trupurile celor răniți pe cale
Nu mai simți Rănile lui de la Spini, de la Picioare
Ochii tăi nu mai au lacrimi să plângă
Nici suferințele lor, nici bucuria sorților tăi de izbândă.

Ai  ajuns iară pe-o Golgotă mai înaltă și mai abruptă
Și simți mirosul Sângelui Lui  Dar ești singurul biruitor în luptă.
Ce folos...fericirea nu-ți e deplină: 
Nu o poți împărți cu nimeni; sus la tine nimeni nu poate să vină.

Ești doar tu cu Hristos. Și Hrist e agoonic pe Cruce.
Doar până aici Credința ta te poate aduce.
De aici îți trebuie Iubirea tovarăș de drum.
Să ai bărbăția să-L atingi, să-L iei , să-L îngropi  în inima ta,  strajă să-i pui.

El, în sufletul tău să rupă peceți și stigmate
Să învieze în tine toți morții furtunilor învolburate.
Vezi dar suflete ce te-ai suit peste val, pân la nor
Că nu Înălțimile Golgotei L-au făcut pe Iisus Biruitor
Ci adâncimea Mormântului Lui Luminat milenar
De candela Iubirii  capabilă de Jertfa Supremă iară... și iar...

6 martie 2013
Deasupra lumii






Comentarii

Postări populare