miercuri, 22 mai 2013

AM AȘTEPTAT(o postare de la suflet sensibil spre suflet sensibil)






motto:
„Cât de mult vor să fie iubiți cei care spun că nu mai iubesc.”
Arhimandrit Arsenie Papacioc( duhovnic la măn. Techirghiol, fost deținut politic la Aiud, Gherla , Pitești, Jilava, timp de 14 ani, condamnat la muncă silnică pentru 25 de ani, urmărit de siguranța Statului , Securitate și SRI, din 1938 până în 1996, trecut la Domnul în 2010 la vârsta de 96 de ani)
 




Am așteptat atât să te întorci, iubirea mea de-o vară și un an;
Și eu , și Dunărea tăceam ne-nțelegând ce valuri ne despart.
Dar așteptarea mea fără de timp s-a dovedit într-un final în van.
Eu,obosit,Dunărea gri,regrete multe sufletu-mi mi-au spart.
 Am așteptat să-mi vină dor de tine, 
Să plâng, să strig, să mor în amintiri.
Dar n-a rămas decât un voal subțire,
A palidei năluci pe-a Dunării sclipiri.

Am așteptat apoi să crească spre-a ta umbră
O salcie subțire cu  plete,  cum le-aveai;
Dar doar scaieți ieșiră cu frunza verde-brună
Aduși de vânturi aspre în serile de mai.

Am așteptat să-nvie privirea ta-ntr-a mea,
Am așteptat să-ți simt iar tâmpla-ți lângă tâmpla-mi,
Și Dunărea, în noapte să-ne-oglindeasc-o   stea,
Iar luna plină astfel să pot uimit s-o dărui...
Iubirea mea aparte ...ce-n hăuri mi te-nnărui.

Am aștepat și-am strâns din ploape ca de frică
Să nu uit tot ce-a fost, dar fără să răzbat.
Rămâi a mea iubire incandescent trăită
Dar care-ai curs ca fluviul, și suflet mi-ai spălat,
Făcând din mine demon și înger luminat ,
Și far ce stă de veghe la țărm, zvârlind lumină
Iubirii destrămate de vânturi și furtună.
 

 Dedicată unui suflet iubit
scrisă pe 22 mai 2013
deasupra lumii 


Din vremea în care rafturile erau goale , dar inimile pline, Un clip extraordinar. O artistă lăcrimând  și cântând, cântând și lăcrimând. 
„Mâna ce mi-a-mprăștiat părul și gândurile
Îmi amestecă, în carte, toate rândurile”.....



















marți, 14 mai 2013

ÎN NOAPTEA ÎNVIERII







motto:
„Dacă un om îți face ție un rău, nu-i răspunde la rău cu rău, ca să nu fie doi oameni răi pe pământ”
Sf Ioan-Gură-De-Aur.






În noaptea Învierii mi-am așteptat părinții
Să vină dintre stele, să-mi dea lumină-n suflet
Hristos Cel Înviat, văzându-L cu-ochii minții,
Venea cu ei de mână, pășind ușor, stingher,
Pe fiecare treaptă ce cobora din cer.

Și-ai mei părinți, bătrâni, cu ochelari la ochi,
Priveau atenți la norii de sub a lor tălpici;
Tot murmurând un cântec de Paști sau de Prohod
Ajung și ei la slujba de pe pământ, de-aici.

„VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ!”striga, din uși , Hristos.
Și-am alergat spre tata să îmi aprind făclia.
Iar mama mă sărută pe frunte-așa...sfios.
Când tata mă cuprinde cum și-ar cuprinde glia.

Eh, sufletele noastre-au stat apoi la sfat:
Ei îmi spuneau de rude ce s-au găsit prin cer,
Apoi cântam puternic: Hristos a Înviat
Iară Hristos luase aliură de Blând Miel.

Ne-am despărțit în sunet de clopot și de toacă
Încrezători că vine din nou la an-un Paști
Ai mei , pe nori păreau  făcând un fel de joacă
Iar eu prin roua udă pășeamcu repezi pași

Și mi-am aprins în suflet o candelă de dor
Către părinții noștrii ce-n nori se duc...nu mor.