luni, 15 iulie 2013

ADESEA MĂ SIMT REGE











 Adesea mă simt un rege  cuminte,
Un rege al cărui regat este propriul corp;
Capitala mi-am așezat-o în minte
Iar tronul domniei îmi șade în cord.

Când eram mic nu-mi plăcea Marea.
Nu-mi plăcea imensitatea din fața mea;
Nu-mi plăceau mulțimile de pe plaja aceea;
Nu mai puteam fi cu mama; doar eu și ea.

Marea poate pentru mulți era simbolul fericirii;
Dar eu aveam fericirea în casă, maternă.
Eram bucuros când mă jucam cu surorile, cu copii,
Dar eram fericit doar când mama era cu mine, eternă.

Și-am crescut și nici o femeie n-am iubit prea adânc.
Și-am crescut și marea era tot prea mare și neagră
Și-am crescut și iubirea mea se-nneca în cuvânt.
Și-am crescut și doar Dunărea mi-e aproape și dragă.

 M-au ales să fiu regele propriului meu regat;
Nu am supuși decât umbre și-ntunerici.
De lutul acesta mișcător sunt legat
Cu funii de vise , plăceri și de spaime, de vicii.

Duc mereu o luptă contra-timp cu timpul.
Simt cum secundele îmi rup din ținut
Armele mele sunt cuvintele și prezentul.
Armele lui sunt aceleași, dar la  trecut.

Din tot regatul meu a rămas doar o plajă
Cu scoici sfărâmate și cu urme-n nisip;
Sunt urmele mamei mele blândă, suavă,
Urme de sfântă ce-a trecut peste timp
Să-mi împrumute mie și sânge și chip.

Ea a putut  secunda să-nvingă
Și să biruie vremea și timpul și vremile 
Privirea ei neagră ca marea-n furtună
Mi-a luminat veșnic în viață cărările.
Și dincolo de moarte-mi va arăta zările.



15 iulie 2013
Dervent









Niciun comentariu: