joi, 29 august 2013

AM INTRAT ÎN VIAȚA TA











          Am intrat în viața ta ca un fulg de nea pe o fereastră și m-am topit de-atâta iubire și m-am făcut lacrimă. Lacrimă ce zboară ; lacrimă care visează Marea. Marea Neagră . Neagră ca o noapte de toamnă.


        Am intrat în viața ta ca o șoaptă spusă-ntre doi amanți.
 O șoaptă febrilă ce iese din inimă și intră-n priviri. De-aici, șoapta aceasta a născut patos,frumoase trăiri și face eroi epopeeici din bieți figuranți.


        Am intrat în viața ta ca un ghimbe-n tălpi de țărani învățați cu truda zilei. Nu te-am lăsat să mai mergi nepăsător pe pământ. Te-am făcut să plângi și să apuci cărări mai liniștite. Și flori să nu mai rupi  de pe morminte. Sunt ochii mamei unui sfânt, îndreptați spre Cer.



Am intrat în viața ta ca un sânge-n cord. Eu îl hrănesc și el îmi dă avânt să ajung în iris și în gând. Fără mine acum tu ești mort. Murind eu iau cu mine și o parte din tine. Murind tu, trăiești prin mine. Că am intrat în viața ta ca lumina în priviri.

 Ca luceafărul în sclipiri,

Am intrat precum argintul viu în sânge,

Și ies doar cu descântec spus de-un vraci ce plânge;

Am intrat în viața ta  ca un prunc în pântece,

Ca versul în cântece,
Ca Mureșul și Oltul Și Târnavele
În apele Dunării, primitoarele;

Ca umezeala în zidurile temniței,

Ca visul în somnul fecioarei.

Am intrat adânc în viața ta ca un miros pe nări

Ca norul de toamnă peste zări,

Ca și fosila în chihlimbar

Am intrat și-ți sunt și dulce și-amar.



Am intrat în viața ta pentru că mă iubești

Deși ți-e rușine poate să mărturisești,

Și-am intrat că așa ne-a iubit pe noi Dumnezeu.

Să facă un tot doar din tine…și eu.

22 august 2013
în trenul spre Tg. Mureș










miercuri, 28 august 2013

„ARDEALUL, STAREA MEA DE SPIRIT!!!”








tg Mureș. Zid de incintă
Fântână
universitate
o casă

altă casă
 Poatră , pe strada Verii, din Tg Mureș. spre grădina zoo, din centru . vă recomand acest traseu pe jos. Sunt prea frumoase locurile. Casele fotografiate mai sus sunt tot pe acest traseu. Și nu mai pot posta mai muuult, aici . am să folosesc alte prilejuri.




                   Am fost o săptămână prin Ardeal. Am fost o săptămână acolo unde românii sunt români până la cer. Am fost o săptămână acolo unde aerul miroase a moaște de român suit pe roată, ars pe rug, tăiat de săbii, și muncit de grofi. Am fost o săptămână plimbându-mă prin visele atâtor oameni din Tg.Mureș , din Turda, din Cluj... Am mers cu tricolorul la piept, o săptămână, cu românii mei în inimă, în vene, pe buze și-n surâs. Am mers călcând pe oase și pe frunze, pe cetină de brad și pe morminte, am mers tot inspirând suflarea lor fierbinte, de oameni strajnici, prea măsurați în vorbe.  și cu priviri frumoase și concrete.
      Ardeal , o Dunăre înfuriată parcă, de vânturi dinspre est și dinspre vest;
 o Dunăre cu valuri , văi și dealuri, cu molcome căpițe de nutreț.
 Ardeal cu frunze care nasc la vârfuri  stânci albe, gri și brune-n văi de Mureș.
 Ardeal vorbind o limbă :
 a pădurii
 și-a ierbii 
care crește spre stele și spre lună.
 O lună albă, lină, ce mângâie Carpații,
 acești flăcăi -feciori cu pieptul ieșit înspre dușmanii 
ce-ți vor a tale farmeci, să le răpeasc-oricând.

Ardeal , cât România de lăcrimat și falnic,
 Ardeal ce cât o țară ți-e inima și glia,
 acum te văd și eu, strângându-te în inimi.
 Ardeal cu Clujul cord și Mureșul pumnal,
 Cu-Aradul mâna dreaptă Și cu Sibiul suflet,
 cu Alba duh de viață, și cu Brașovul cântec.
Ardeal cu cruci pe case și pe vieți
Pecete singură printre peceți;
Ardeal cu fastuoasele-ți cetăți.

M-am plimbat , cum spuneam prin țara de dincolo de munți. Am mers printre oameni. Le-am luat pulsul . Am vrut să știu cum trăiesc (cu cine trăiesc) ce mănâncă, cum dorm, cum merg. M-am întors din Transilvania mut. Mut de fericire și uimire, mut de noile înțelesuri ale vieții. Am venit cu uimirea în ochi, și cu această uimire mi-am privit Dunărea mea , subțire ca o mireasă, și albastră ca și cerul pe care-l oglindea.  Mulțumesc mult amicului meu , prieten și frate, Liviu, pentru înlesnirea acestei drumeții, și pentru găzduire. Și tre să recunosc că cel ce m-a întărâtat spre a-mi lua vacanța aceasta , a fost Gabi Gheonea, căruia nu am cuvinte să-i mulțumesc pentru faptul că mi-a arătat că se poate trăi și împlinindu-ți visul de o viață: acela de a vedea Transilvania. Pasul cel mai greu l-am făcut. Adică primul pas. Sper să pot să îl fac și pe al doilea.

duminică, 11 august 2013

SINGURĂTATE ȘI ÎNSINGURARE










               Pentru că în mai bine de 17 ani, din cei 38 ai mei , am stat singur, și mi-a plăcut asta, m-am gândit adesea , oare de ce fug oamenii de singurătate?  Unii spun că-și caută jumătatea; de parcă ei singuri nu ar fi întregi. Alții găsesc alte pretexte.Vorbesc despre singurătate, acel moment când ești tu cu tine însuți, și nu despre însingurarea, atunci când, deși înconjurat de suflete, și în inima târgului habitând, te simți singur și fără de rost. Cred, ca unul care-am avut timpul necesar să reflectez asupra acestui gând, cred, spuneam, că de fapt foarte adesea, fugim de noi. de noi cei ce ne descoperim în singurătate. Ce? v-ați încruntat la mine? Vă propun un exercițiu:  pentru 24 de ore, de azi , de când citiți acest blog, până mâine, la aceeași oră, închideți ferestrele media; tot: tv, net(cu tot ce reprezintă el, filme, socializare, muzica, zgomot). Pe cât posibil, răspundeți la mobil doar la urgențe, și nu folosiți jocurile și aplicațiile de pe telefon,Stați în casă, sau ieșiți afară, dar afară însemnând pe coclauri. Singuri, la aer, undeva in natură. Și tot timpul acesta încercați să fiți atenți la voi. Gândiți-vă la trecutul vostru. Încer4cați să faceți un exercițiu de memorie și să vedeți care este cea mai veche amintire a voastră, spre exemplu. Sau cine este cea mai bună prietenă, prieten, și să revezi episoadele din viață care v-au apropiat așa , ca pe un suflet în două trupuri.
           Încercați să nu fiți triști, dar să vă păstrați distanța față de tumultul vieții cotidiene. Pentru 24 de ore. Luați seama la voi. SĂ NU VĂ PLICTISIȚI!!! Dacă voi vă plictisiți de voi, atunci ce pretenții aveți să nu se plictisească și anturajul cotidian de domniile voastre? Cred că am mai spus acest lucru într-un cuvânt de la anvon: În societate suntem ceea ce vrea societatea să vadă în noi. Spre exemplu, și asta o spun legându-mă de o amintire trăită prin 1999 sau 2000, când lucram în București: am văzut un călugăr în tramvai, pe la ore târzii. Eram o gașcă de băieți și fete. Eu am exclamat: ete mă un Călugăr. Vreți să știți ce a urmat? ceea ce v-am spus mai sus: fiacare i-a pus câte-o etichetă. „Dă-l dreacu de bulangiu” zise unul din amicii mei, altul: „niște inadaptați”, o fată apucase să-i remarce ochii albaștrii , parcă ia luat cineva apărarea , dar a ieșit o bășcălie generalizată, bine înțeles mai voalată, pt că nu eram niște neciopliți să-l facem să se simtă aiurea, deși probabil, acum când scriu mă gândesc că și-o fi dat el seama că el era subiectul discuției. Asta am vrut să subliniez cu istorisirea acestui episod din tinerețea mea. Că fiecare a văzut , privind spre un om, ceea ce a vrut să vadă. Acum... nu discut despre ce fel de psihic are unul care privind spre un bărbat sau o femeie, vede doar„curve” :) . Nu eu discut acum despre ceea ce suntem noi în ochii societății. Suntem ceea ce vrea societatea să vadă, orice-ai face tu ca să-ți îndrepți imaginea spre un anumit făgaș. 
        Dar ce ești tu în ochii tăi?
       E, în ochii tăi ar trebui să fii ceea ce vezi în aceste 24 de ore de singurătate. Și vă spun eu, că de obicei sperie atât de mult ceea ce găsim în noi, că preferăm să ne umplem cu ..paie... cu zgomot... cu inele , belciuge în nări și sprâncene, sau să ne schimbăm look-ul. Vopseluri sau tunsori fistichii. Orice. Când un om nu are ceva frumos de arătat din interior spre exterior se folosește de artificii. Și... sincer, afară de situațiile când albești, totuși normal crezi că este să te faci roșie în cap? sau verde? Adică.... nu vedeți anormalitatea? și dacă tot albești, alegeti o culoare cât mai naturală a părului. Opinia mea. Deși , până la urmă ești propriul stăpân pe corpul tău. Eu doar încerc aici să vă arăt, mai pe scurt, că indiferent ce problemă ai în viață, cauza este în tine, și rezolvarea tot în tine. 

          Te simți nefericit? nu uita, spunea un sfânt, fericirea se dobândește atunci când ceea ce gândești este tot aceea cu ceea ce spui și cu ceea ce faci!!! Înseamnă că, dacă ai o apăsare interioară , undeva , acest lanț al fericirii s-a rupt. E foarte drept că ne-am complicat viața mult. Râdem în fața sefului deși am vrea să-i spunem franc că greșește; câteodată ne privim soția și ne întrebăm ce-am găsit la ea? sau soțul, după caz. Muncim într-o firmă și visăm să facem balet, sau schi nautic. Și uite-așa , între ce suntem și ce ne dorim să fim, se află eul nostru, apăsat de atâtea măști impuse, că uneori le încurcă, și le ia nepotrivite pentru piesa și decorul în care se află. 
           Rămâneți singuri, dragii mei, și întindeți-vă o mână de salvare, vouă. Prietenii nu au timp să vă salveze. sunt ocupați cu măștile lor. Poate doar adevărații prieteni, care chiar țin la voi și care sunt sinceri și vă spun, cu blândețe , ce defecte ați mai acumulat  în timpul vieții, ce măști s-au lipit prea abitir de față, că începeți și voi să nu mai știți care vă e fața adevărată.
     Vă propun exercițiul și aștept zâmbetele voastre. Să nu credeți că eu nu-l fac măcar odată la două luni, sau ori-de-câte-ori inima mi-e apăsată de stări nedefinite. Și apoi am puterea de a zice ca și Hugo: SUS INIMA!!!!



2 august.2013
scrisă pe maluri de Dunăre

vineri, 9 august 2013

DUMNEZEU E LUMINĂ








pentru început vă dedic această melodie.

Dumnezeu e Lumină gonind negrul beznei

El nu o să intre în inima goală

Pe-ale căror pereți mișună umbre

De fantasme carnale  făcând zâmbre,

Luminate de focul patimii lipicioasă ca o smoală.



Dumnezeu e tămâie cu miresme din cer.

Nu se-așează în inimi în care

Lasciv suie fumul ce pute-a mândrie și-a strâmbe averi.

Acestea vă sunt doar poveri

Care vă împiedică zboru-n Eden.

Nu poate vulturul să zboare-n înalt

Cu-o aripă întinsă, și cu gheara în lanț.

Dumnezeu urcă rar pe-un asin, și nu merge.

Călărind cai putere după aur , bani, stele.



Dumnmezeu e-un ocean nesfârșit de iubire!

Nu-ncape-tr-o inimă strânsă de frică.

Dar se lăfăie blând,

Dansează valsând,

Într-o lacrimă cursă și-n dor, și-n necaz.

Pe-un astfel de suflet îl ține viu și treaz.



Dumnezeu este-o stare de „Drepți!”și-„n genunchi!”!

Nu-ncape-ntr-un trunchi strâmb, găunos, plin de stârvi;

E-o amplă mișcare de „Da! ” și de ”Nu!”

Și nu-ncape-n „poate..”sau „Știi,  să vezi tu…”

E-o certitudine clară prin faptul că ești,

Că-ntre înger și drac , omule , liber  trăiești!



Ai grijă prietene cum stai și cum cazi.

Că stai în iubire , și-n ură te arzi.

Trăiește-ți clepsidra ce-n fir de nisip

Veșnicia ți-o coace la foc molcom, mic.

Dă-i clipe , tu, timpului bimilenar,

Făcându-ți prieten din Cronosu-avar!

 

9 august 2013

Dervent

Orele 5.30.




luni, 5 august 2013

LĂSAȚI-MĂ SĂ PLÂNG








Lăsați-mă să plâng.
Lăsați-mă să plâng suferințele lor,
Ale prietenilor;
Să plâng pizma celor ce nu mă suportă,
Să plâng prostia , care mă revoltă,
Să plâng visul de-o clipă
Că pot să ridic înspre cer o aripă.
Să plâng plânsul mamelor fără prunci,
Ale surioarelor înstrăinate-n orizonturi lungi.
Lasă-mă și tu mamă să plâng nemângâiat!
Iar tu , tată, lasă-mă să plâng revoltat.
Frate al meu, adu-mi umărul tău , pe el să-mi pun
Lacrima pentru țară, pentru pământul străbun.
Și când plânsul meu leșinat s-o sfârși
S-aduceți o Cruce, pe ea să mă sui.
Poate, de-acolo, și Hristos o privi
Spre ochii mei stinși și spre tâmpla mea grea
Și-O plânge cu mine... și cu Dunărea mea!

duminică, 4 august 2013

ȘI CE FOLOS AM DE PRIETENI









Și ce folos am de prieteni
Când vine moartea și-i răpește-n cer,
Și-n inimă rămân cununi din spinii
Aprinselor memorii ce nu pier?

Și ce folos c-am strâns avere
Și-am deslușit și taine și mister,
Când tot ce iau cu mine-i conștiința;
Când până și mormântul mi-e stingher...

Și ce folos de-atâtea vorbe spuse,
N-atâtea înverzite primăveri,
Când nu-s urechi  să le asculte
Și șuieră un șarpe printre meri.

Și ce folos să  cat foloase
Acolo unde totu-i praf și vânt;
Și aerul , în jur , a scrum miroase,
Și eu miros a val, pe-o plajă, frânt.

Dar niciodată nu mă las înfrânt
Ci vin spre mal mereu mai cu avânt
Și tot o să-mi apropi suflet drag,
Minunile le voi da în vileag.

Iar șoapte de iubire voi rosti,
Că moartea... dor... nu poate mistui.

3 August 2013
Dervent



sâmbătă, 3 august 2013

VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI. Dumnica aVIa după Rusalii







„și Iisus , văzând credința lor i-a zis paraliticului, Iertate îți sunt păcatele tale”






Frați creștini ortodocși,
Duminica aceasta Sfânta Biserică v-a adus în auz o vindecare săvârșită de Iisus Hristos, în Capernaum, cetate în care se și stabilise,  cu ucenicii Lui. Tocmai se întorsese de pe malul celălat al mării Tiberiadei, unde vindecase pe un îndrăcit care locuia prin morminte. Cetățenii Gadarei, îl goniseră de pe meleagurile lor, pentru că pierduseră o turmă mare de porci , turmă care se aruncă în mare, nesuferind faptul că dracii scoși din bietul om intraseră în ei.  Trece așadar marea înapoi și , după cum spune sf apostol Luca, se retrage singur in pustietate și se roagă. Vine a doua zi în cetatea Sa, vindecă un lepros , și apoi este înconjurat de mulțime de oameni care veneau să-I asculte învățătura , să mai vadă vindecări minunate făcute de El. Mântuitorul ședea într-o casă.  Lângă el erau adunați mulți farisei și învățători ai legii vechi, veniți, ca de obicei să-I urmărească orice gest, orice cuvânt, ca să îl poată da morții, nesuferind desele Lui mustrări la adresa purtării lor false și pline de mândrie.
Iată dar, că în mulțime încearcă să-și facă loc patru bărbați care cărau o năsălie pe care zăcea de mult timp un paralitic. Pentru că lumea se înghesuia curioasă , nu au putut trece spre Iisus Hristos. Și atunci ce-au făcut? Au urcat patul cu bolnavul pe acoperișul casei, au desfăcut acoperișul și cu ajutorul unor frânghii l-au lăsat jos, în fața lui Iisus!  Atunci, spune Scripura că Hristos, văzând credința celor patru bărbați, i-a zis Slăbănogului: „Iertate-ți sunt păcatele!”
Văzând credința lor. De ce ne spune și sfântul evanghelist Matei, cel citit astăzi , și sf Ev. Luca acest lucru, și anume că ”văzând credința lor”? Frați creștini, unde văzuse credința Mântuitorul? Poate în inimă, îmi ve-ți răspunde, și s-ar putea să aveți dreptate. Dar atunci de ce sf. Ev. Luca, descrie cu atâtea amănunte toată strădania celor patru de a ajunge la Hristos. Înfruntă distanțe, înfruntă soarele și praful și greul călătoriei ,înfruntă poate și lipsa de credință a paraliticului, care increase multe tratamente pentru a se vindeca și acum nu mai credea nici în puterea miraculoasă a lui iisus Hristos; înfruntă, iată mulțimile care nu îi lăsau să treacă să ajungă la Hristos. Vă dați seama? Lumea! Lumea aceasta care vedea bine că cei patru bărbați, rude sau prieteni , probabil, sau doar vecini ai celui paralitic, duceau cu ei un suferind. Și lumea rămâne nepăsătoare. Ba chiar mai mult, stă în calea vindecării lui. Așa a fost dintotdeauna! Așa este și acum. Lumea cu ale ei apucături, vorbe, batjocuri , hule împotriva preoților, a sfintei Biserici, a Bibliei și a lui Dumnezeu însuși , stă piedică omului paralizat sufletește și nu îl lasă să ajungă la Hristos. Vrei, te mustră conștiința omule, și sufletul te-ndeamnă să mergi și tu la Biserică, să cauți un preot să te asculte și să te povățuiască ce să faci, că-ți simți sufletul greu. Dacă apuci să spui intenția aceasta cuiva, sigur ești privit  suspect. Și dacă nu, și totuși ajungi la Biserică, și te rogi, și primești sfat să ți un post să te rogi, să botezi un copil pentru avortul făcut, și află , cine știe cum lumea, atunci iar începe: veziți de treabă dragă, postul ține prostul, sau ești tânăr, tre să mănânci, sau ete, și tu, până acum ai tot fost cu viața destrăbălată și acum te-a găsit postul și spovedania, E, ce să spun, și până la urmă ce atâta post, biserică și rugăciune, și preot? Ce-mi trebuie? Eu am relația mea cu Dumnezeu, una specială. Degeaba e ea specială, frați creștini , dacă nu este și cea corectă! Și pentru că tot vorbim despre credință, haideți să lăsăm lumea și-ale ei șiretlicuri de a se pune stavilă între paralizia noastră sufletească și Salvarea noastră, Hristos Dumnezeu, și să ne întoarcem la episodul de astăzi. Vă întrebam de unde văzuse Hristos credința celor patru bărbați. Păi tocmai din faptele lor enumerate până acum, și din cele ce urmează să vi le amintesc. După ce au văzut că nu pot trece de mulțime, ce au făcut cei patru ? au renunțat? Nu! Nicidecum. S-au sfătuit între ei, și au găsit rezolvare situației. Au urcat pe acoperiș și pe acolo au reușit să coboare, printr-o spărtură, pe paralitic. Ei frați creștini, de aici a cunoscut Iisus Hristos credința lor: de la faptele lor. Vedeți că Iisus Hristos nu îi zice direct: te-ai vindecat, mergi în pace. Nu. Îi spune mai întâi pricina suferinței lui. Iertate îți sunt păcatele.  Pentru că știm că nu toate bolile vin peste oameni din cauza păcatelor, Dar paraliticul de azi pentru aceasta suferea.  Cuviosul Paisie Aghiritul (trecut la domnul în 1994)  , întrebat fiind de un tânăr care nu mai credea că există Dumnezeu când vedea atâția oameni buni suferind, spune : „ Chiar dacă i-ar arde Dumnezeu pe toți cei buni, nu trebuie să gândești ceva rău despre El, ci să cugeși că El din dragoste face tot ceea ce face.Ca El să îngăduie  să se întâmple ceva ce în ochii noștri e rău, înseamnă că un lucru și mai bun va ieși din asta”. 
Iată dar, revenind,  că pentru credința lor, vie și lucrătoare, o credință împletită cu fapte, Dumnezeu iartă păcatele altui om, care , poate, nici nu credea că se poate vindeca, pentru că Scriptura zice că l-au adus, nu că a cerut să fie adus.
Așa trebuie să fie și credința noastră , frați creștini. Vie, aprinsă, mărturisită nu doar de buzele noastre, ci și de faptele noastre. Nu se poate să spunem că suntem creștini și să continuăm să ne bălăcim în păcate. Și nu vorbesc aici de păcatele pe care nu le facem noi frecvent. Vorbesc de clevetiri, de bârfe, de fumat, de beții, de minciuni, de drăcuit copii și înjurături, de nerespectat părinții și de judecarea lor. Hristos Iisus , Dumnezeul tuturor făpturilor, la Judecata-de-Apoi, citiți la Sf. Ev. Matei, nu ne întreabă dacă am crezut în inima noastră. Ci pricipiul de judecare finală este acela al prezenței sau absenței faptelor milei , ale iubirii și credinței  creștine. Să fim foarte atenți și să nu ne mințim conștiințele, să nu ne amăgim singuri: că zice către cei de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic gătit diavolului și îngerilor lui, căci flămând  am fost și nu mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu mi-ați dat să beau; Străin am fost și nu m-ați primit;gol și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat. Și atunci oare ce fel de răspuns vom da noi? Pentru că și aici este o capcană întinsă de cel rău. Unii, plecând de la acest text din capitolul 25 al Evangheliei de la Matei, spun că pot să trăiască oricum, numai să aibă milă. Dar esența acestui cuvânt, în contextul Scripturii este că nu e de ajuns să te pui în ordine tu, pe tine, sufletește vorbind, ci trebuie să ajuți și pe alții să se pună în rânduială în viața sufletească. Întelegeți? așa cum nu poți da de mâncare unui flămând, dacă și tu ești mort de foame, așa cum nu poți îmbrăca pe cel gol, dacă nici tu nu ai o haină pe tine, așa cum paralitic fiind , nu poți să ajuți un șchiop, tot așa și cu faptele milei sufletești. Nu poți mângâia și sfătui un suflet dacă tu însuți bolești cumplit de boli vechi și cangrenate. Și ca să fi sănătos, unde oare te poți vindeca dacă nu alergând, și silindu-te să ajungi la Hristos, la Maica Domnului și la toți sfinții, aici, în Sfânta Biserică.
Frați creștini, o altfel de tâlcuire, mai generală , a acestei pericope evanghelice de azi ar putea fi și aceasta: Paraliticul suntem noi, lumea paralizată și neputincioasă de a merge măcar și șchiopătând pe calea cea dreaptă a credinței creștine ortodoxe, a Legii Iubirii, aduse de Iisus Hristos pe pământ. Cei patru bărbați sunt cei patru evangheliști , Matei , Marcu , Luca și Ioan, cei care ne-au lăsat mărturiile viețuirii pământești a Dumnezeului Nostru Iisus Hristos, ne-au lăsat sfaturi în epistole cum să trăim  până la venirea Lui, și ne-au lăsat profeții despre apropiata venire a lui Iisus Hristos, pe norii cerului. Pentru  că ce altceva decât credința lor puternică, și iubirea lor jertfelnică , pe care-au învățat-o de la Însuși Dumnezeu, i-a făcut să biruie mulțimile , gloata lumii preocupată doar cu micile ei curiozități, nu și cu aprofundarea religiei creștine. Ei au biruit lumea păgână de atunci, au dărâmat temple idolești nu doar de pe pământ, dar și din inimile oamenilor. Fără arme , fără oameni sus puși, fără școli înalte, și fără averi pământești, doisprezece  bărbați din Galileea au schimbat cursul Istoriei. Au adus omenirii legea iubirii, și ce poate oare sta împotriva iubirii?  Dar ca să ne ducă la Iisus Hristos, frați creștini, ne-a ridicat pe noi, pe paraliticii de atunci și pe cei de azi, pe pat, și apoi ne-a suit pe verticală, spărgând acoperișul!!! Patul pe care apoi și Hristos I l-a dat paraliticului să îl ia și să meargă la casa lui, este sf Cruce, crucea suferințelor și a nevoințelor noastre. Pentru că , acum, sănătoși fiind, avem datoria--- și ar trebui să avem și bucuria--- de a ne purta fiecare crucea noastră, asemănându-ne și noi cu Hristos, Cel ce s-a făcut asemenea nouă pt a ne mântui. Au spart Apostolii acoperișul, și așa se putea vedea cerul! Așa l-am putut cunoaște pe Dumnezeu cel adevărat, Lumină din Lumină, Cel ce Este Și Calea, și Adevărul și Viața noastră. Am mai spus noi aici , și mă văd nevoit să repet. Nimeni afară de Hristos nu a grăit aceste cuvinte. Nici Mohamed, nici Buda, nici vreun filosof grec sau hindus, nici zeitățile Olimpului nu au spus cea ce a spus Hristos despre sine Însuși : EU SUNT LUMINA LUMII!!!! De aceea frați creștini, se cuvine și este necesar și firesc, să trăim ca fii ai luminii, să facem lumină în inima noastră, să aruncăm dușmăniile, invidiile, frica de orice fel și orice viitor. Vie ce-o veni peste omenire. Eu sunt cu Hristos în inimă, și vreau să rămân cu El. Și ce mă va despărți pe mine de Dumnezeul meu? Noi să avem credința dreaptă, să o studiem acasă, și dacă nu întelegeți anumite lucruri aveți preoții , duhovnicii, puneți-i să vă deslușească tainele care se pot desluși. Învățați-vă să fiți milostivi într-o lume care e tot mai indiferentă la problemele celor din jur. Și cea mai mare milă pe care o putem avea, și cea mai frumoasă faptă , cunună a milei și iubirii, este să vorbiți în jurul vostru despre Dumnezeul Milei, al Iubirii , al Dreptății. Aduceți suflete la biserică, pe copii voștri, pe părinții voștri, rugați-vă lui Dumnezeu pentru sufletele rătăcite pe căi întunecoase, că iată, Dumnezeu, Iisus Hristos , văzând credința voastră, va zice și lor :„Iertate vă sunt păcatele.”
Și închei, pentru că tot am pomenit de lume și piedicile ei, cu un cuvânt al părintelui nostru Arsenie Papacioc, duhovnicul de la mănăstirea Techirghiol, care s-a identificat zeci de ani cu Dobrogea, și zeci de ani cu mănăstirea Dervent, cu obștea pe care a iubit-o și care îl iubește.Sfinția sa spune că: „ mai mult ne-a dat Hristos decât ne-a pierdut  Adam. Ne-a dat puterea de a birui dracii, de a ne birui pe noi cu orice chip și de a ne încadra în ceea ce de fapt El însuși a spus:„Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” Sigur, lumea înseamnă și lumea din tine, tu care ești o lume mică în care se oglindește o lume întreagă, o lume mare.” Haideți dară, să schimbăm lumea schimbând lumea din noi! Amin.