duminică, 11 august 2013

SINGURĂTATE ȘI ÎNSINGURARE










               Pentru că în mai bine de 17 ani, din cei 38 ai mei , am stat singur, și mi-a plăcut asta, m-am gândit adesea , oare de ce fug oamenii de singurătate?  Unii spun că-și caută jumătatea; de parcă ei singuri nu ar fi întregi. Alții găsesc alte pretexte.Vorbesc despre singurătate, acel moment când ești tu cu tine însuți, și nu despre însingurarea, atunci când, deși înconjurat de suflete, și în inima târgului habitând, te simți singur și fără de rost. Cred, ca unul care-am avut timpul necesar să reflectez asupra acestui gând, cred, spuneam, că de fapt foarte adesea, fugim de noi. de noi cei ce ne descoperim în singurătate. Ce? v-ați încruntat la mine? Vă propun un exercițiu:  pentru 24 de ore, de azi , de când citiți acest blog, până mâine, la aceeași oră, închideți ferestrele media; tot: tv, net(cu tot ce reprezintă el, filme, socializare, muzica, zgomot). Pe cât posibil, răspundeți la mobil doar la urgențe, și nu folosiți jocurile și aplicațiile de pe telefon,Stați în casă, sau ieșiți afară, dar afară însemnând pe coclauri. Singuri, la aer, undeva in natură. Și tot timpul acesta încercați să fiți atenți la voi. Gândiți-vă la trecutul vostru. Încer4cați să faceți un exercițiu de memorie și să vedeți care este cea mai veche amintire a voastră, spre exemplu. Sau cine este cea mai bună prietenă, prieten, și să revezi episoadele din viață care v-au apropiat așa , ca pe un suflet în două trupuri.
           Încercați să nu fiți triști, dar să vă păstrați distanța față de tumultul vieții cotidiene. Pentru 24 de ore. Luați seama la voi. SĂ NU VĂ PLICTISIȚI!!! Dacă voi vă plictisiți de voi, atunci ce pretenții aveți să nu se plictisească și anturajul cotidian de domniile voastre? Cred că am mai spus acest lucru într-un cuvânt de la anvon: În societate suntem ceea ce vrea societatea să vadă în noi. Spre exemplu, și asta o spun legându-mă de o amintire trăită prin 1999 sau 2000, când lucram în București: am văzut un călugăr în tramvai, pe la ore târzii. Eram o gașcă de băieți și fete. Eu am exclamat: ete mă un Călugăr. Vreți să știți ce a urmat? ceea ce v-am spus mai sus: fiacare i-a pus câte-o etichetă. „Dă-l dreacu de bulangiu” zise unul din amicii mei, altul: „niște inadaptați”, o fată apucase să-i remarce ochii albaștrii , parcă ia luat cineva apărarea , dar a ieșit o bășcălie generalizată, bine înțeles mai voalată, pt că nu eram niște neciopliți să-l facem să se simtă aiurea, deși probabil, acum când scriu mă gândesc că și-o fi dat el seama că el era subiectul discuției. Asta am vrut să subliniez cu istorisirea acestui episod din tinerețea mea. Că fiecare a văzut , privind spre un om, ceea ce a vrut să vadă. Acum... nu discut despre ce fel de psihic are unul care privind spre un bărbat sau o femeie, vede doar„curve” :) . Nu eu discut acum despre ceea ce suntem noi în ochii societății. Suntem ceea ce vrea societatea să vadă, orice-ai face tu ca să-ți îndrepți imaginea spre un anumit făgaș. 
        Dar ce ești tu în ochii tăi?
       E, în ochii tăi ar trebui să fii ceea ce vezi în aceste 24 de ore de singurătate. Și vă spun eu, că de obicei sperie atât de mult ceea ce găsim în noi, că preferăm să ne umplem cu ..paie... cu zgomot... cu inele , belciuge în nări și sprâncene, sau să ne schimbăm look-ul. Vopseluri sau tunsori fistichii. Orice. Când un om nu are ceva frumos de arătat din interior spre exterior se folosește de artificii. Și... sincer, afară de situațiile când albești, totuși normal crezi că este să te faci roșie în cap? sau verde? Adică.... nu vedeți anormalitatea? și dacă tot albești, alegeti o culoare cât mai naturală a părului. Opinia mea. Deși , până la urmă ești propriul stăpân pe corpul tău. Eu doar încerc aici să vă arăt, mai pe scurt, că indiferent ce problemă ai în viață, cauza este în tine, și rezolvarea tot în tine. 

          Te simți nefericit? nu uita, spunea un sfânt, fericirea se dobândește atunci când ceea ce gândești este tot aceea cu ceea ce spui și cu ceea ce faci!!! Înseamnă că, dacă ai o apăsare interioară , undeva , acest lanț al fericirii s-a rupt. E foarte drept că ne-am complicat viața mult. Râdem în fața sefului deși am vrea să-i spunem franc că greșește; câteodată ne privim soția și ne întrebăm ce-am găsit la ea? sau soțul, după caz. Muncim într-o firmă și visăm să facem balet, sau schi nautic. Și uite-așa , între ce suntem și ce ne dorim să fim, se află eul nostru, apăsat de atâtea măști impuse, că uneori le încurcă, și le ia nepotrivite pentru piesa și decorul în care se află. 
           Rămâneți singuri, dragii mei, și întindeți-vă o mână de salvare, vouă. Prietenii nu au timp să vă salveze. sunt ocupați cu măștile lor. Poate doar adevărații prieteni, care chiar țin la voi și care sunt sinceri și vă spun, cu blândețe , ce defecte ați mai acumulat  în timpul vieții, ce măști s-au lipit prea abitir de față, că începeți și voi să nu mai știți care vă e fața adevărată.
     Vă propun exercițiul și aștept zâmbetele voastre. Să nu credeți că eu nu-l fac măcar odată la două luni, sau ori-de-câte-ori inima mi-e apăsată de stări nedefinite. Și apoi am puterea de a zice ca și Hugo: SUS INIMA!!!!



2 august.2013
scrisă pe maluri de Dunăre

7 comentarii:

Valentina Oprea spunea...

Uhhhh,nu am incercat asta niciodata si sincer nici nu vreau sa incerc. Daca raman singura 24 de ore plang pe nerasuflate. Pupiii

Arlechinul Trist spunea...

poate că plângi, soră-mea. Dar plânsul acela te zidește, nu te dărâmă. E ca ploaia ce vine peste un ținut secetos. Crezi că eu nu plâng când mă redescopăr, pe mine, pe alții din mine, și totuși același eu? Dar așa îmi aflu limitele și darurile. Uite, dacă nu stăteam singur, habar nu aveam că știu să scriu :)

Elena Andrei spunea...

Si mie imi face bine sa fiu singura, chiar m-am convins de asta, nu sunt sociabila - cum deseori auzi descriindu-se foarte multe persoane: "sunt o fire sociabila, deschisa la a cunoaste oameni si a lega prietenii!". Eu sunt bine asa, cu prietenii putini care mi-au ramas pana la vremea acasta si care ma accepta un pic cam "padureata". Cu adevarat poti vedea lucrurile altfel atunci cand esti singur, poti vedea in sufletul tau, poti vedea creatia lui Dumnezeu, te poti bucura de lucruri pe care altfel le-ai considera marunte.

Anonim spunea...

Da Avva. Aveti mare dreptate. Eu am simtit asta pe propria piele, un an de zile cat am stat singur intr-o garsoniera, pana sa ma mut cu un coleg. Ati mai postat dvs o idee foarte faina la un momendat si anume: " Doar atunci cand ramai singur (parasit de prieteni) iti dai seama cu adevarat ce fel de om esti! Jos palaria pentru articol.

Livius spunea...

bun exercitiu de imaginatie:)sunt curios cate lucruri ar descoperii unii despre ei...
si apropo de plictiseala bunica mea imi spuneau ca numai prostii se plictisesc ceialalti au mereu de facut cate ceva:)

Bela spunea...

Ce frumoase randuri , cat de adevarate...Eu, uneori, vorbesc singura....nu stiu daca e nebunie, va rog sa-mi spuneti, dar oricum, atunci cand pun intrebari, tot eu imi raspund. Ei , acele rspunsuri sunt cu totul si cu totul raspunsurile care le cautam. In principiu asta imi face bine, cred ca nu avem nevoie de cineva care sa ne justifice existenta, cea mai profunda relatie pe care o putem avea e relatia cu noi insine !! Respect!

Arlechinul Trist spunea...

Bella, mă întrebi dacă e nebunie faptul că vorbești cu tine însăți.... dacă e nebunie, este una dintre nebuniile frumoase. cea mai profundă relație socot totuși că este cea dintre tine și divinitate. Pentru că ceea ce am inceput în articol aș termina aici: lumea te vede cum vrea ea, eu mă văd cum îmi convine, numai în lumina lui Hristos ne vedem așa cum suntem. Dar pt a primi lumina aceasta, trebuie să-l jăsăm să intre în noi. Și aceasta se face scuturând de pe ochii inimii zgura deșertăciunilor vieții. Dar mi-am propus de cănd am făcut blogul , deși sunt preot, să tac subiectele despre religie și ortodoxie în special, pentru că acestea sunt prea minunate ca să-mi permit să le bălăcească unii și alții. Cine vrea sa discute aceste a știe unde mă găsește.