duminică, 29 septembrie 2013

IUBIREA VRĂJMAȘILOR ( 30 sept. 2103)








„Că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi cum Tatăl vostru este milostiv.”




Frați creștini ortodocși,
Astăzi biserica noastră strămoșească, ortodoxă,  ne-a amintit una dintre cele mai înălțătoare porunci, am putea spune că este vârful de lance al creștinismului, dovada desăvârșirii unui suflet: iubirea vrăjmașilor. Și tocmai pentru că este piscul învățăturii Mântuitorului, este dificil de ajuns la această măsură a sporirii sufletești, este greu de urcat până aici, pe scara vârtuților creștine. Însă este una dintre poruncile Dumnezeului nostru, al tuturor oamenilor, Iisus Hristos și fericit este cel ce o împlinește. Cel ce își umple inima de iubire,și ajunge să escaladeze everestul iubirii de vrăjmași, are de aici o vedere de ansamblu asupra lumii, mult mai coerentă, vede micimea și puțina însemnătate a atâtor frământări cotidiene, și se află mai aproape de noblețea și farmecul cerului, de Inima cea plină de iubire a lui Hristos. Însă cred că am exagerat numind iubirea vrajmașilor Everest, când de fapt această vârtute nu este altceva decât o Golgotă în vârful căreia se află o cruce. Iară pe cruce este Hristos. Hristos răstignit care se roagă pentru cei ce l-au dar pe mâinile fariseilor, pentru cei ce L-au bătut, L-au scuipat, L-au pus să-și ducă crucea, și apoi l-au pironit pe ea, iară când, însetat , cerea apă, i-au dat să bea oțet amestecat cu fiere. El , de la înălțimea deloc semeață a Golgotei Se ruga  „ Iartă-I Doamne că nu știu ce fac!”. Și cu adevărat nu știau că împlineau proorociile tuturor proorocilor vechiului testament, și că îl Răstigneau pe Cel ce Le-a vindecat poporul, le-a mângâiat suferințele, Le-a adus legea iubirii în locul legii talionului.
Acesta este Dumnezeul nostru, frați creștini, Dumnezeu care spune astăzi în Sfânta Scriptură citită astăzi:„precum voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea faceți-le și voi lor. Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc ce mulțumire aveți? Că și păcătoșii iubesc pe cei care-I iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire aveți? că și păcătoșii tot așa fac. (…)Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut nimic nădăjduind, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui-Preaînalt, că EL este bun cu cei nemulțumitori și răi.”  Citind mai atent acest text al bibliei mă cutremur și mă îngrozesc. Noi, creștinii de azi, Botezați în credința ortodoxă, am ajuns mai răi decât ceea ce Hristos numea atunci „păcătoși”, adică neamurile care nu se închinau adevăratului Dumnezeu. Și totuși , fără a avea legea iubirii ca și credință și poruncă dată , ei , urmând legea morală din ei , iubeau pe cei ce îi iubeau. Noi bunăoară, înâlnim în lumea nostră ortodoxă oameni care nu mai știu ce e aceeia iubirea de maă, respectful de părinți, și ascultarea de ei, nu mai știu ce e prietenia adevărată între două suflete, acea simbioză care depășește uneori și legăturile frățești, pentru că pe frate îl iubești atavic, sângele tău strigă spre sângele lui pentru că din același sange te tragic, dar prietenul îți devine frate sufletesc, și sufletul e mai mare decât trupul, iară  trăirile lui sunt mai intense decât pornirile sanguinice sau carnale.
Nu mai știm să trăim niște relații umane frumoase. Remarca cineva zilele trecute că românul nu mai știe să guste o glumă. Și am cugetat la aceasta. Alergătura după siguranța zilei de mâine ne-a făcut să vedem în cei din jur numai potențiali dușmani. Luăm în bășcălie colegii de muncă pentru a ne arăta superiori lor, pentru ca nu cumva , la o adică să fim noi dați afară.  Uitați-vă atent în jur. Nu mai știm să mai zâmbim. Peste tot, dacă nu sunt zâmbete de serviciu(pe la functionarii publici sau cei ce au contact cu publicul) restul sunt rânjete , nu zâmbete. Și iată cum, mergând pe firul decadenței omului creștin, observăm  că a vorbi azi despre iubirea vrajmașilor este un fel de a vorbi discuții, pentru că noi nu mai stim să ne iubim nici prietenii, rudele, părinții. Prea adesea întâlnim la spovedanie oameni care nu vorbesc cu frații , surorile lor de ani de zile pentru nu știu ce moștenire. Fraților , dacă vă pasă de veșnicia voastră, dacă vă pasă de sufletele voastre încercați să vă împăcați măcar cu cei ce vă urăsc. Gândiți-vă că și voi i-ați ajutat să vă urască. Cu o privire antipatică, cu o vărbă spusă la năcaz și care a rănit un suflet, sau poate cu faptul că nu l-ați ascultat când a avut el mai mare nevoie să-și spună păsul. Coborând în profunzimea lucrurilor și a stărilor de fapt de astăzi vedem că noi nu mai știm să ne iubim nici pe noi. Ne purtăm cu propriul trup, și cu propriul suflet, de parcă am fii dujmanii noștrii. Tinerii pierd nopți întregi fără să deie trupului odihna de noapte atât de necesară unui creier sănătos. Apoi toți ceilalți, toarnă în ei, tutun, alcool, otrăvuri contrafăcute băute în taverne pline de fum, apoi nu mai suntem selectivi nici la mâncare. Urlă medicii și o parte a presei împotriva organismelor modificate genetic, a emulgatorilor și afânătorilor, tot petrolul ăsta introdus în alimentație, și noi nu ținem seama. Consumăm tot pentru că aceasta am ajuns. Generația papă tot. Aceștia ar trebui să fie singurii dușmani  cu care să ducem un veșnic război și să îi și biruim. Patimile, păcatele , curviile de tot felul, bârfele, invidiile, clevetirile, fumatul , drogurile și alimentația nesănătoasă. Nu vă amăgiți spunând că alimentele bio sunt mai scumpe. Dacă pentru ele nu vă ajung pensile sau salariile, cum vă ajung pentru medicația de după, când sunteți biruiți de boli pe care nici medicii nu mai știu să le vindece ci doar vă lungesc suferința. Aceștia deci fie-ne singurii vrăjmași ai noștri. Însă omul, omul care este chip și asemănare a lui Dumnezeu, omul pentru care Hristos și-a vărsat sângele pe cruce, cum să îmi fie vrăjmaș? Și mai correct spus, DE CE SĂ MI-L FAC VRĂJMAȘ? Nu frați creștini. Haideți ca ieșind de la această slujbă să punem început bun! Să nu lăsăm materia să ne ucidă esența ființei noastre de oameni. Înainte de a continua cuvântul mă gândeam să facem un exercițiu. Folosindu-mă de cuvântul lui Hristos care zice: dacă aduci darul tău la altar, și aici îți aduci aminte că ești certat cu cineva, lasă darul în fața altarului, fugi și te împacă, iertându-te, cu pârâșul tău și apoi adu darul lui Dumnezeu. Că nu-ți primește Dumnezeu ofranda dacă ești în ceartă cu cineva. Ei pornind de la acest cuvânt mă gândeam să plecăm acum fiecare unde știm că am lăsat în urmă suflete mâhnite, sau că cineva are o pâră cât de mică asupra noastră. Numai că mi-e teamă, nu că ar rămâne biserica aproape goală, dar primul care-ar trebui să plec aș fi eu.
Ca să ajungem să ne iubim vrăjmașii trebuie , în primul rând să vedem pricina vrăjmășiei dintre mine și el. Și prea adesea , mult prea adesea limba este cea vinovată de … neprietenii, ca să nu spunem vrăjmășii.. Vorbim vorbe-n vânt, și există destui binevoitori care să ducă vorba de la gura unui spre urechile altora, le mai exagerează și ei , le-am mai pus și noi coarne, și uite-așa, ne facem dușmani. Sântul apostol Iacov, cel care a fost primul dintre apostoli omorât de evrei, spune frumos, intr-a treia epistolă a sa: „pentru că toată firea , a fiarelor și a păsărilor, a târâtoarelor și a vietăților din mare, se domolește și s-a domolit de firea omenească. Este rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl și cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu”., iară Solomon în proverbe spune că cine vorbește mult, nu se poate să nu păcătuiască, iar cel tăcut și chibzuit mulți prieteni își strânge-n jur și va fi ferit de multe necazuri. Altă pricină a vrășmășiei dintre noi este invidia, dorința de a avea ceea ce are și vecinul,sau , dacă nu putem avea, ne dorim ceea ce este déjà proverbial la români, să-I moară și capra vecinului. Și aceasta este o măsură de cântărire a mărinimiei prieteniei dintre doi oameni: noi , românii avem proverul care zice că prietenul la nevoie se cunoaște. În viață am văzut că până și dușmanul te mai ajută, măcar de ochii soacrei sau de conjunctură, (că are nuntă cu băiatul și îi e că nu te duci) , de aceea –mi vine a zice că prietenul la bucurie se cunoaște, că doar adevăratul prieten se bucură când îți e bine, îți este zâmbet când te bucuri , și lacrimă atunci când suferi. Nu există bucurie mai mare ca bucuria prietenului tău.
Acum, că tot vorbim de proverbe românești, mai este unul care s-ar putea să vă deie ghes să vă îndreptățiți în fața conștiinței , pentru că aveți dușmani. Spune românul că „omului fără dușmani nu-I face pielea doi bani”. Și știe el românul ce zice când zice dacă zice, că înseamnă că omul acela nu a iscat în jurul lui invidii, și adicătelea nu are nici o vârtute de invidiat. Dar esența este să nu ne facem dușmani din vina noastră. Să nu fim noi pricină de poticnire pe calea desăvârșirii sufletești, și nu numai, pentru că dacă în comunitatea în care trăiești nu ești și într-o comuniune, afară de pcat, nu sporești duhovnicește. Adică, mai pe românește, nu poți să ai pace în casă dacă zilnic te cerți cu soția, sau cu soacra. De aceea zic să nu fim noi pricină de păcătuire , de invrăjbire între noi și semeni. Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre supraviețuiorii torturilor și a regimului de exterminare de la Aiud, spunea adesea: fraților, e poruncă, nu ne jucăm! Trebuie să iubești vrășmașii. Și dacă nu poți așa dintr-o dată, măcar nu-I urî! Frumoase sufeltele acestea care-au pătimit atâtea și nu au reușit comuniștii să le vâre în inimă ura! Pentru că acolo unde e ură, pleacă iubirea și duhul lui Hristos, rămâne satana cu duhurile lui. Sufletele acestea frumoase ale celor din pușcăriile anticomuniste, au urcat nu doar pe cruce, pe Golgota, ci au coborât și cu Hristos în iadul de nedescris al putorii sufletești a torționarilor, și ceea ce este și mai înălțător pentru ei, este faptul că ei, sfinții închisorilor au putut să iubească acei oameni, nu doar să nu îi urască.  Vă îndemnăm să căutați și să citiți Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, sau Oranki, sau cartea lui nicolae Steinhard, jurnalul fericirii. De ce ? poate nu vom ajunge la iubirea aceea a lor, dar măcar vedem înălțimea la care ar trebui să fim, și să începem să urcăm pe scara aceasta a iubirii , până la a ne iubi vrășmașii. Ne-au inoculat ura, elementele neocomuniste post decembriste. Fenomenul Pitești, și nu exagerez când spun asta, l-au scos din pușcărie și acum îl folosesc la scară națională. Vor să urâm. Să urâm pe cel ce are pentru că eu nu am, să urâm păcatele altora dar să ni le hrănim pe ale noastre. Haideți să nu ne lăsăm transformați în brute! Sunrem oameni , frați creștini. În noi pâlpâie scânteia divină. Vă dați seama cât de mult iubește Dumnezeu sufletul uman, că pentru el și-a jertfit Unicul Fiu???? De ce frați creștini? Pentru că sufletul este scânteie divină! Este o lacrimă căzută din ochii lui Dumnezeu, peste lutul care suntem. Și nu vorbim abstract. Fiecare dintre noi avem această flacără din Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu este iubire, așa cum sf Ioan evanghelistul, pomenit zilele trecute, ne grăiește, înseamnă că și noi suntem, în esență, iubire! De ce să devenim ură? Pentru că așa vrea mass-media năimită de organizații mai mult sau mai puțin secrete, mai mult sau mai puțin discrete? Haide să punem început bun, rugați-vă dacă nu puteți ierta din toată inima o vorbă spusă, sau o faptă mai nelalocul ei. Rugați-vă lui Dumnezeu să îl ierte și să vă deie putere să iertați și să uitați! Și dacă nici așa nu puteți, spovediți-vă sincer, și duhovnicul, vă va învăța cum să faceți ca să biruiți în lupta aceasta cu patima neiubirii. Dar vă trebuie și multă răbdare, și atenție. Că ce e iertarea fără uitarea răului făcut? Cum să spunem seara tatăl nostrum, și ne iartă nouă cum si noi iertăm, dacă nu iertăm? Și dacă noi iertăm, dar ținem minte, așa se poartă și Hristos cu noi. Ne ține minte. Și nimic rău nu ne face, doar că-și mai depărteză harul de la inima noastră, și încep apoi mustrările conștiinței. Ura și dujmănia sunt păcate . Și dacă ne incearcă să intre în inima noastră , să nu uităm cuvântul sfântului apostol Pavel: în lupta voastră cu păcatul nu ați fost încă ispitiți până la sânge!” așadar haideți să stăm drepți în lupta cu păcatul și in genunvhi la rugăciunile noastre către Dumnezeu, și să-I cerem să ne deie El ceea ce nouă nu ne este ușor. Încheiem ca de obicei , cu un cuvânt al părintelui Arsenie Papacioc, care pare foarte potrivit pentru tema discuției , iubirea vrăjmașilor:Dumnezeu prin poruncile sale nu cere nimic imposibil . Te îndeamnă să faci ce poți, să ceri ceea ce nu poți , și El te ajută ca să poți” amin.

miercuri, 25 septembrie 2013

LUNĂ DE SEPTEMBRIE




Mi-a bătut, în noapte, luna, în fereastră
Cu insistența frunzelor de plop;
Nu i-am deschis nici înspre dimineață
Și blestematu-ma ca visele-mi să-ngrop.

De-atâtea ori deschis-am fereastra-mi ca să intre
Cu trupul ei de ceară, cu brațele ei reci...
Mă săruta feeric, mă mângâia pe tâmple,
Pleca în zori , grăbită, lăsându-mi zile reci,
În care-umblam bezmetic pe-ascunse-n crâng poteci.

Septembrie cu Lună frumoasă ca fecioara
Ce crește-n munți, departe de-a lumii neobrăzare,
Aprinsu-mi-ai inima, și-mi arde-n piept ca para,
De dor de nemurire și veșnică-nstelare.

Când viața asta scurtă mi-o reteza elanul
De-a admira o Lună rotundă ca un ochi,
Lăsați pământul reavăn, nu-mi podobiți mormântul, 
Ca Luna mea de toamnă să-mi vină. Nu vreau flori!
Să stăm la tală , noaptea , cu alți....nemuritori.

25 septembrie 2013

duminică, 22 septembrie 2013

PESCUIREA MINUNATĂ










„Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”

Frați creștini ortodocși, sf evanghelie de astăzi ne-a adus aminte de momentul chemării la apostolie a primilor apostoli: Andrei și Petru, Iacob și Ioan. Doi dintre ei mai ascultaseră cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Andrei și Ioan fuseseră ucenici ai sf prooroc și Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan. Văzuseră cu ochii lor minutea de la Botezul Domnului, când Duhul Sfânt în vhip de porumbel alb se coborî pe capul Domnului și când glasul Tatălui Ceresc rosti cuvintele „Acesta este Fiul meu cel Iubit, pe acesta să-l ascultați”, și au mers după El. Însă se mai întorceau din-când–în-când  la casele lor. Andrei a venit și ia zis lui Petru Vino, am aflat pe Mesia cel așteptat! Și Petru s-a dus, dar s-a întors, căci era om însurat , avea o familie de crescut. Nu cu mult înainte de această minune pomenită azi, Mântuitorul însuși intrase-n casa lui Petru și îi vindecase socra care zăcea în pat aprinsă de friguri. Și nu doar că i-o vindecă de friguri, dar aceasta așa de sănătoasă se făcu încât nu mai zăcu deloc în pat, ca orice bolnav care trece de o boală și rămâne-n convalescență, ci spune sf Scriptură că „s-a sculat și îi slujea lui. ”Așadar, și Petru și Iacov mai văzură și auziră minunile săvârșite de Iisus Hristos, pentru că le spuseseră frații lor, Andrei și Ioan, și pe unele le văzură cu ochii lor. Mai lipsea însă ceva pentru a deveni apostoli. Să urmărim pe scurt firul evenimentului de astăzi.  Era primul an al propovăduirii lui Hristos Iisus. Nu cu mult timp după ce se boteză de la Ioan, mântuitorul vindecă , în casa lui Petru mulți bolnavi și îndrăciți numai cu cuvântul. Noaptea se retrăgea în locuri pustii să se roage. Într-o dimineață veni pe malul mării Tiberiadei, sau lacul Ghenizaret, cum mai este mai corect numit, fiind de fapt un foarte mare lac de apă dulce al râului Iordan.Aici vorbea mulțimilor despre Împărăția lui Dumnezeu , o împărăție a milei și a dreptății. Mulțimile îl îmbulzeau vrând să fie mai aproape de El ca să nu piardă momentul când v-a săvârși vreo minune. Vede lângă țărm pescari care se întorseseră de la pescuit, și își spălau și dregeau plasele. Se urcă în corabia unora dintre ei, era Petru cu Andrei , fratele lui. De acolo continuă să le vorbească multimilor. Se face amiază, și mâtuitorul îi roagă pe pescari să ducă bărcile la adânc și să pescuiască aruncând mrejele. Petru îi spune un cuvânt Mântuitorului: Doamne, totă noaptea ne-am trudit și nu am prins nimic, dar , după cuvântul tău voi arunca mrejele. Care dintre voi sunteți pescari, știți că la amiezi nu-I vreme prielnică de pescuit. Dar cuvântul lui Petru mai are o însemnătate. În noaptea în care zăcea poporul evreu, care nu mai avea preoti vrednici și arhiereii lor se indeletniceau mai mult cu ospețe și însoțiri cu oamenii de la palat, decât de nevoile și suferințele poporului de rând, copleșit de biruri , taxe , de păcate și mișelii, în noaptea aceasta spun, nu mai veneau suflete la Dumnezeu. Și parcă seamănă cumva acele timpuri cu cele de astăzi…. Petru însă aruncă mrejele , parcă fără voia lui, doar așa , ca să nu îl supere pe Iisus Hristos, care tocmai îi vindecase soacra și pe alți bolnavi în casa lui.  Și prinde Petru la pești atât de mulți că a trebuit să cheme corabia prietenilor săi, a lui Iacovv și a lui Ioan, să le ajute. Când vede minunea aceasta Petru exclamă câzând la picioarele lui Hristos, Du-te de la mine Doamne, că sunt om păcătos. Și Dumnezeu, Iisus Hristos îi spune lui și celorlalți trei :„Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni!” Și spune mai departe Scriptura că aceștia , trăgând corăbiile la uscat , au lăsat totul și s-au dus după El, adică au lăsat acolo peștele și mrejele și bărcile, tot. 
            Frați creștini, este acesta momentul în care Hristos își face primii apostoli. Ei au fost chemați spre a propovădui cuvântul Împărăției cerurilor. Ei , și pe lângă ei alții, doisprezece la număr și apoi și alții până la 70 de apostoli câți a avut Mântuitorul în viață, și apoi prin ei tot cinul preoțesc de astăzi, arhiereii, preoții, diaconii.  Nouă ne este dat să vă învățăm pe voi cei care vreți să știți, cele ce vă hrănesc sufletul , spiritul. Am putea vorbi astăzi, prilejul este prielnic, despre obligațiile preotului în comunitatea în care este trimis la apostolat. Preotul care trebuie să aducă sufletele în staulul credinței, nu să le sperie și să fugă în gura lupilor, dincolo de stal, în pădurile sectarilor pline de viclenii și vicleni care speculează păcatele preotului și apoi mănâncă oile , distrugându-le sufletele printr-o credință strâmbă despre Hristos, o credință ciuntită, fără icoane, fără de Cruce , fără Maica Domnului, pururea Fecioara Maria. Am putea , spuneam să vorbim despre acest aspect al problemei. Mă limitez însă a spune ceea ce un părinte bătrân, trecut acum la cele veșnice , îmi spunea mie, odată , când mă plângeam la spovedanie adolescent fiind, despre faptul că mă sminteau unii preoți prin purtarea lor : Și mi-a zis: tinere, un popor îl cunoști nu după medicii lui, nu după dascălii lui, după pedagogii lui, nu după oamenii lui de stat. Ci după preoții lui! Așa cum sunt preoții așa e și poporul Că normal și firesc este ca tot ce ai mai bun în tine să îi aduci lui Hristos. Fiul cel mai bun al tău să-l dai lui Dumnezeu. Și dacă atât poate un popor să aducă jertfă lui Dumnezeu, dacă doar astfel de fii, gândește-te cum arată poporul… ” Nu vom dezvolta mai mult acest subiect, lăsăm să cugetați singuri la aceste cuvinte, și amintim doar că undeva în Sf scriptură, spune Hristos către ucenicii săi, și implicit către urmașii lor, preoții: voi sunteți sarea pământului! Dacă și sarea se va strica , atunci cu ce se va mai săra? De nimic nu va mai fi bună, și se va arunca în foc. Dar oare de ce numește Mântuitorul astăzi pe Petru (și pe ceilalți trei ucenici) pescari de oameni? DE CE NU LE ZICE VÂNĂTORI DE OAMENI? Păi haideți să vedem: la vânătoare când mergi, vânătorul pândește prada, o hăituiește, plătește gonaci să o aducă-n raza puștii, și o rănește, când ajunge la ea e aproape vlăguită de viață. Pe când pescarul , cu undița lui, pune momeală în ac, și așteaptă ca peștele să vină de bunăvoie în undița lui. Așa și noi, preoții , punem momeala cuvântului divin, și aștepăm ca voi, de bună voie să vă prindeți în undița lui Hristos, să vă scoatem apoi , prin tainele bisericii noastre bimilenare, a ortodoxiei, din balta mai mult sau mai puțin murdară, a păcatelor în care-ați stat până atunci și să vă gătim pentru împărăția lui Hristos. Lui Dumnezeu îi place să vină omul de bună voie la EL. Vedeți? adesea Mântuitorul ne compară sufletele cu oile, avem pilda oi celei pierdute, cu drahma(un bănuț de valoare) azi cu peștii. Peștii au și o memorie scurtă. Frumos ar fi să avem și noi memoria relelor făcute de alții către noi, cu voie sau fără de voie, scurtă, și să ne acutizăm ținerea de minte a păcatelor noastre făcute împotriva noastră, împotriva aproapelui nostru, și împotriva lui Dumnezeu. În marea acestei lumi în care trăim cu toții, mrejele preoților , undițele slujitorilor adevărați și destoinici par a fi tot mai puține. Spun par a fi, pentru că așa se văd din mare. Furtuna vieții tumultoase, vântul alergărilor după un trai decent și sigur pentru voi și pentru copii voștrii nu vă lasă să mai vedeți frumusețea cerului.
       Trăim azi în lacul ghenizaretului cu toții. Trăim în balta dulce a complacerii a ceea ce suntem, și nu mai visăm să devenim ceea ce putem fi. Cu durere în suflet spunem că nu mai știm să trăim normal. Poporul nostru românesc,după zeci de ani de dictatură comunistă, a ieșit frumos, cu fruntea sus, chiar dacă pentru aceasta  a fost nevoie de jertfele a mii de martiri: preoți, călugări, intelectuali, tineri studenți, tărani cu coloană verticală, jertfă supremă la Canal, aici în Dobrogea, la Periprava, la Poarta Albă, în balta Brăilei, la Pitești , la Gherla, la Aiud, în munți, peste tot sângele martirilor din lupta anticomunistă, cărora nici acum nu li se recunosc meritele, a adăpat poporul acesta și l-a făcut să iasă demn din lanțurile bolșevicilor.  Însă ceea ce nu au reușit comuniștii, încearcă să definitiveze cei ce i-au urmat. Dezbinarea noastră. Mergând după pricipiul divide et impera, ocultele care actionează în diverse straturi ale societății, vor să  rupă unitatea acestui neam. Frați creștini ortodocși, când auziți știri bombă, rămâneți distanți și așteptați să treacă primul val. Să nu cumva să cădeți în mrejele celor ce numai binele nostru nu îl vor. Și oare cum poți distruge mai repede unitatea unui popor, decât zdruncinându-I credința.  Și nu v-ar zdruncina dacă ați cunoaște creștinismul în general și ortodoxia în special, așa cum trebuie. Nu mai pierdeți timpul căscând gura la lăturile și lătrăturile satanei. Cultivați-vă sufletul cu o carte bună, cu o muzică bună, cu o cultură bună. Omul nu poate fi manipulat dacă este citit. Omul care citește care se cultivă  este ca o corabie plină de încărcătură.Nu e ca o frunză bătută de vânturi încoace și-n colo. E ca un rechin dacă vreți, că tot vorbim de pești, devine el prădător și simte din timp pericolul și fuge din calea lui , sau îl înfruntă, numai că nu este o pradă usoară pentru mrejele celor ce vor să îl distrugă. Și vă îndemnăm, așa cum am făcut-o adesea, la cititul din Sfânta scriputră. Din vechiul și noul testamnent. Psalmii lui David, Intelepciunea lui Solomon, epistolele sfântului apostol Pavel, sunt cărți pline de înțelesuri și taine care așteaptă să fie descoperite. Nu se poate să vă numiți familie creștină , să pretindeți că sunteți creștini și să nu aveți la capul patului Sfânta scriptură, biblia. Dacă la picoarele patului țineți televizorul , haideți să vă faceți obicei să-l stingeți mai devreme cu o jumătate de ceas, și să  citiți din biblie măcar un capitol două pe seară. Și dacă nu înțelegeți ceva,  cereți sfatul unui preot. Căci doar cuvântul lui Dumnezeu este cel care vă poate pescui din cloaca în care sunteți și vă poate da un sens vieții. Petre Țuțea spunea că fără biblie, Europa trăia și acum în crăci.  Și… frați creștini ortodocși, aș mai aduce spre final două citate, nu înainte de a vă reaminti că tot ceea ce v-am spus noi astăzi , nu v-am spus spre a vă mustra: ci spre a vă ajuta să priviți și din acest unghi problemele. Marea problemă a societății românești și marea luptă a celor care-i guvernează toate marile instituții naționale, este dorința distrugerii identității naționale. Chiar credeți că interesează pe cineva Roșia Montană, sau câinii comunitari, sau păcatele preoților, sau divorțul nu știu căror vip-uri, sau nunta fie și de sanchi, a doi homosexuali, televizată la oră de maximă audiență? Au făcut-o să vadă reacția. Să vadă la ce nivel de îndobitocire am ajuns. Pentru că toți urmăresc  îndobitocirea nației, ruperea odată pentru totdeauna  a valorilor creștine din acest neam. Pentru ce? Păi spune Petre Țuțea foarte frumos de ce:„ Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, și mai ales din istoria românului,  istoria n-ar mai avea oameni. țara n-ar mai avea români. Ar dispărea  omul.” Aceasta urmăresc ei cu mrejele lor. De noi depinde în ce undiță ne prindem, fraților. Pentru că vine o zi când apa va seca, viața noastră se va sfârși și vom da seama în fața lui Hristos de ceea ce am făcut în viață, și de ceea ce am lăsat în urmă.
Încheiem lăsăndu-vă să cugetați la cuvintele pline de duh Sfânt ale părintelui Arsenie Papacioc, fie-I odihna-n Pace, care spunea că :„ Domnul Iisus Hristos se dăruiește mai cu plăcere unei inimi rănite, dar căite și smerite, decît unei inimi postite și rugate, dar care-și cere dreptul, amin.

duminică, 15 septembrie 2013

DESPRE TINERII DE AZI ȘI DE IERI, DESPRE POPORUL CREDINCIOS DE IERI ȘI DE AZI









                DUMINICA DE DUPĂ ÎNÂLȚAREA SFINTEI CRUCI





„Dacă voiește cineva să vină după mine , să se lepede de sine să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”




     Frați creștini ortodocși, suntem astăzi invitați de Hristos Iisus, singurul Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, să îl urmăm, purtându-ne fiecare crucea noastră. Și ca să ne arate cum trebuie să o purtăm, a luat-o El însuși primul.  Pentru că mulți tâlhari și rău-făcători or fi pedepsit evreii răstignindu-i pe cruce, dar nici unul, până la Iisus Hristos, nu și-a și purtat crucea pe umeri, de la locul sentinței până la locul Răstignirii. Noi am mai vorbit și duminica trecută despre importanța Sfintei Cruci în credința noastră străbună, a Ortodoxiei. Nu mai târziu decât ieri am prăznuit ziua Crucii, amintind de data de 14 septembrie 327, când sfânta împărăteasă Elena a descoperit și a înâlțat , împreună cu sf ierarh Macarie, Crucea pe care a fost răstignit Hristos Domnul, în Ierusalim. Mănăstirea noastră are odor de mare preț, Crucile de leac, care de secole dăruiesc tămăduire celor care cu credință , cu nădejde și cu dragoste se închină și se roagă pentru alinarea suferințelor trupurilor și sufletelor lor. Dar haidem să ne întoarcem la spusele Mântuitorului. Era în ultimul an al propovăduirii , anul răstignirii. Hristos Iisus tocmai săturase vreo 4000 de oameni cu 7 pâini și câțiva peștișori, aceasta după ce de 3 zile le vorbea, îi vindeca și binevestea Evanghelia evreilor.  Vestea despre Iisus Hristos se dusese în toate ținuturile locuite de evrei, și în împrejurimi. Toți vorbeau despre el pro sau contra, dar nici unul nu era nepăsător. Coborând din munte, mulțimile s-au strâns iar lângă Hristos. Și el a început să le vorbească despre împărăția cerului, dar în pilde.Nelipsiți, iscodindu-l și aștepând să îl prindă cu vre-o vină,  fariseii și cărturarii evreilor l-au întâmpinat . Nu îl iubeau pe Iisus. El propovăduia iubirea față de cel de aproape, El propovăduia simplitatea, iertarea, bunacuviință în relația cu semenii. Ei, marii preoți și conducătorii poporului evreu nu îl iubeau . Ei nu puteau să privească pe cei de lângă ei ca pe niște egali. Și pentru aceasta au venit să se certe , să se sfădească , să îl tragă la răspundere pe Iisus Hristos, poruncindu-I ca să le dea lor un semn din cer, și atunci vor crede și ei în El, și cereau semn după ce trei ani de zile văzuseră minuni , vindecări și învieri din morți săvârșite de Mântuitorul . Atunci Iisus Hristos , suspinând cu duhul, auziți? suspinând cu duhul, a zis către ei: Neam viclean și desfrânat cere semn… dar semn nu i se va da lui decât semnul lui Iona proorocul!” După aceea pleacă Hristos cu ucenicii lui și El începe să le grăiască despre ceea ce fariseii și cărturarii vor face peste nu mult timp. Că îl vor omorî , răstignindu-L. În acest context vorbește iisus Hristos spunând cuvintele citite astăzi la sfânta Evanghelie, în cadrul sfintei liturghii. Am considerat necesar să ne întoarcem în timpul acela, pentru a întelege cât mai corect cuvintele Lui. Iisus Hristos A avut un mesaj pentru evreii cărora le-a adresat aceste cuvinte,  către noi, cei ce ne numim și suntem botezați în legea creștin-ortodoxă, dar și către fiecare om care trăiește pe pământ!
      Tuturor ne spune că trebuie , pentru a putea să mergem acolo unde El este, în Împărăția Cerurilor, să împlinim trei condiții: să ne lepădăm de noi,  să luăm crucea, și să Îi urmăm Lui. Evreii se credeau , și au fost , poporul ales. Doar că ei , în cursul istoriei lor, uitaseră pentru ce îi alesese Dumnezeu. Tocmai ca din ei să se nască Mesia, Mântuitorul tuturor neamurilor pământului. Acum , mântuitorul numește poporul evreu viclean și desfrânat, pentru că ei și-au pervertit menirea, și în orbirea lor viceleană nu mai puteau vedea că Hristos , Mesia cel Așteptat era în fața lor. Nu vroiau să aibă un astfel de mântuitor. Doreau și sperau să vină unul cu arme , cu armate, să subjuge toate popoarele pământului și să-i numească pe ei stăpânii lumii!!! De aceea Hristos îi invită să se lepede , să ia crucea, crucea pe care evreii o desconsiderau, îi invita să se umilească sufletele lor, să se smerească pentru a putea vedea că El este Mesia. Să-i lăsăm pe cei de-atunci și să ne privim pe noi, pentru că , vorba părintelui Arsenie Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită, Numai trăind prezentul putem repara trecutul și salva viitorul! Așadar , nouă , creștinilor ortodocși, nouă , cei ce ne-am botezat în numele Sfintei Treimi, nouă cărora ne-a lăsat spre păstrare și apărare Cele 7Sfinte Taine ale Bisericii, nouă, ortodocșilor cărora an de an Mântuitorul ne trimite din cer Sfânta lui Lumină, nematerialnică, În biserica Învierii din Ierusalim, nouă cărora Hristos ne sfințește trupurile, casele, sufletele cu Aghiasma care nu se strică, nouă, mai ales, ne cere Hristos să ne lepădăm de noi! Să ne lepădăm de mândriile noastre, de orgoliile noastre, de mâniile, de vicleniile, de pizmuirile de păcatele strigătoare la cer pe care le săvârșim , de crime, de avorturi, de beții, de fumat, de droguri, de lipsa de milă și compasiune pentru omul de lângă noi, de indiferența noastră față de suferințele celor care ne sunt aproape , vecini, rude, prieteni, cunoscuți. Ne cere așadar Hristos să lepădăm tot ceea ce ținem în mâinile sufletelor noastre, și nu ne dă voie să fim liberi de a apuca crucea și de a o purta cu noi, în noi!Ne cere Hristos să lepădăm povara de pe umeri, povara păcatelor, prin spovedanie sinceră și curată la preot. Nu vă mai acoperiți ochii sufletului precum fac copii, privind printre degete doar spre păcatele preoților, sau a omului de lângă voi, și să spuneți că voi nu aveți păcate, sau să le considerați foarte mici. Noi, societatea creștină de astăzi, românii ortodocși, trebuie șă ne privim  atent și să întelegem că dacă vrem să trecem peste criza aceasta moral-spirituală în care ne înecăm visele și speranțele de mai bine de 80 de ani,  dacă vrem să dăruim un viitor bun și frumos copiilor noștrii și copiilor copiilor noștri, trebuie să nu uităm că singurul dătăror a tot binele Este El , Iisus Hristos, și că trebuie să împlinim, cuvântul de astăzi: cel ce vrea să vină după mine , să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie. Lepădați păcatul și el nu va avea rădăcini în copii voștrii! Și așa ei au acum pe umeri , nu povara cea dulce a Crucii lui Hristos, Crucea biruitoare care-i învață răbdarea, respectul față de valoarea celor din jur, respectul admirația și râvna pentru frumos, perseverența în a face bine și a urî răul. Ei nu au această dulce povară pe umeri. Au povara societății secularizate, o societate creștină din care crucea și Hristos sunt scoase din școli, din case, din inima multora, fiind înlocuite cu atracțiile cotidiene, pe care nu le mai enumăr. Dar dacă am ajuns aici, nu e vina lor. Prea adesea aud oameni trecuți de 40 de ani care sunt nemulțumiți de tineretul românesc, uitând însă că sunt produsul lor, al celor care nu au stiut să lepede  frica , nu au știut să lepede comoditatea și poate propriile interese pentru a salva interesul bisericii, și al viitorului țării, răbdând zeci de ani de asuprire bolșevică. Și acum, în loc ca în calitate de părinți și bunici, să readucă în inima tinerilor învățătura legii creștinești, a iubirii frumosului din ei, din natură și din Cer, continuă să încuviințeze păcate strigătoare la cer. Tinerii zilei de azi au pe umeri povara unui sistem ticăloșit, cum îi plăcea, chiar  unuia dintre promotorii acestui sistem , să îl numească. Și pentru aceasta suntem de vină toți, pentru că ne-am complăcut în mocirla unei societăți care-l dă la o parte pe Hristos. Nu-i neagă existența total, cum au făcut-o comuniștii, dar se încearcă inocularea ideii că Hristos este așa cum fiecare dintre noi vrea să îl privească mai comod. El, pentru drepturile femeii , ar îngădui avortul, El , pentru hatârul sectarilor, ar înghide ochii și la adevărurile de credință strămoșești. Nu frați creștini! Hristos Iisus este cel ce Este veșnic același. Nu evoluează și nu se transformă. EL există și ne iubește în egală măsură pe fiecare dintre noi, și face totul ca noi să ajungem să realizăm că viața cu El, cu crucea lui , cu Maica lui Cea Sfântă, pururi Fecioara Maria , cu sfinții și îngerii, o veșnicie cu Hristos o avem dacă trăim și vremelnicia cu El , Și o viață în Hristos exclude bălăceala și partizanatul cu slugile și momelile satanei. Și ca să exemplific m-aș folosi de ceva ce mi-e la îndemână. Nu poți să ți țigara în gură și totodată și-n același timp să-l rogi pe Dumnezeu de sănătate! De fapt nu-l poți ruga pe Dumnezeu de nimic, cu țigara în gură. Vedeți de aceea Hristos , Bunul nostru Dumnezeu ne mângâie astăzi cu acest sfat. Leapădă-te de sine. De pornirile-ți pătimașe. Dar unde oare să le lepădăm? Unde în altă parte decât tocmai la piciorul Crucii Lui? Haidem să ne spunem suferintele , păcatele dorințele noastre cele mai ascunse Lui. Lui prin spovedanie, Lui prin Rugăciune, Lui prin suspin. Lui prin tăcerea răbdătoare a bolilor. Că oare, sincer privindu-ne fiecare ce suntem noi , fără Hristos, fără Dumnezeul Iubirii și fără Iubirea Dumnezeiască prin care și cu care știe să ne iubească? Și dacă lumea geme de suferințe și boli despre care prea rar auzeam până mai ieri, aceasta este pentru că noi am lepădat din mâini crucea biruitoare și ne-am umplut brațele cu porniri pătimașe.
     Noi, poporul acesta de la gurile Dunării, popor rupt în două țări și răstignit de toți vecinii, am rămas aici pentru că am știut că putem fugi în munți, ne putem lepăda familiile, sângele, viața uneori, dar nu ne putem lepăda Ortodoxia. Crucile de leac de la Dervent stau mărturie că pe pământul din care-au țâsnit, s-a născut singurul popor care nu are dată de încreștinare, pentru că s-a născut creștin.
   Încheiem aici cu un citat al părintelui arhim. Arsenie Papacioc, tocmai spre a concluziona cumva cele grăite până acum:
   „Dacă vreți să dobândiți Duhul Sfânt, vă spun, și acesta este lucrul cel mai important în viața duhovnicească: să știi să te smerești cu adevărat. Cu cât te smerești mai mult cu atât ești mai mult plin de Har. Dar atenție, niciodată omul nu știe că el e smerit! Și sunt frate creștine, crede-mă, două feluri de bucurii care nu se pot uni. Tu nu te poți bucura , aici , pe pământ cu bucurii trecătoare și mai ales vinovate, și în cer a împărăți cu Hristos” Să urmăm dar îndemnul mântuitor al lui Hristos să lepădăm păcatul și să ne purtăm Crucea demnității de oameni , oameni care putem și avem obligația de a rămâne ceea ce am fost dintru început: CHIP ȘI ASEMĂNARE



vineri, 6 septembrie 2013

CUVÂNT LA 8 SEPTEMBRIE 2013







„Și  După cum Moise a înălțat șarpele în pustie , tot așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară ci să aibă viață veșnică.”

             Frați creștini ortodocși,  Prăznuim astăzi două sărbători de mare importanță ale ortodoxiei noastre străbune. Este vorba despre Nașterea Preasfintei , de Dumnezeu Născătoarei și Pururea Fecioarei Maria, din sfinții și dumnezeieștii Părinți Ioachim Și Ana, și a doua sărbătoare este Dumnica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Pentru că timpul ne gonește totdeauna de la spate, și pentru că despre Nașterea Maicii Domnului mai știți sigur câte ceva , am decis să ne oprim asupra însemnătății celui de-al doilea praznic al Bisericii.
De ce au așezat oare Sfinții Părinți O duminică specială dedicată pregătirii sărbătoririi Zilei Crucii (cum este ea numită în popor) sau a Înălțării Sf. Cruci? Din același motiv pentru care avem și o duminică după praznic, și avem însăși praznicul, și mai avem și o duminică la jumătatea postului Mare, tot închinată Sfintei Cruci. Avem iacătă patru zile din an dedicate Sfintei Cruci, tocmai ca să se arate însemnătatea Crucii în credința noastră creștin-ortodoxă.
           Să ne aplecăm așadar asupra cuvintelor din Sf. Scriptură citită astăzi. Zice Hristos că El trebuie să se înalțe așa precum Moise a înălțat șarpele în pustie. Dar cum a înălțat Moise Șarpele? Moise a ieșit cu poporul evreu din robia de sute de ani, și l-a condus spre pământul făgăduinței. Calea spre acest pământ trecea prin pustiile Egiptului. Iar când au ajuns la pustiul Sin,  Evreii au cârtit împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise, din pricina mâncării sărăcăcioase, și au început să plângă după căldările cu cărnuri egiptenești, uitând povara robiei. Atunci a trimis Dumnezeu peste poporul israelit, veșnic cârtitor și nemulțumit, șerpi veninoși care mușcat-au pe mulți dintre ei. Și atunci s-au rugat evreii de Moise să-l roage el pe Dumnezeu să ia șerpii de la ei. Dar Dumnezeu nu a luat șerpii ci a pus pe Moise să facă un șarpe de aramă, și să-l pună pe un stâlp înalt. Și orice om care va fi mușcat de șarpe, dacă va privi spre Stâlpul pe care era șarpele de aramă, viu va fi.  La acest episod din viața israeliților se referea Hristos. Acest eveniment ni se amintește deci astăzi , când mai sunt câteva zile până la 14 septembrie, ziua de prăznuire a Sf. Cruci. Căci preînchipuire a Crucii este șarpele de aramă așezat pe lemn.
S-a răstignit Hristos, frați creștini. S-a răstignit pe Cruce Hristos cel născut din Născătoarea de Dumnezeu, și Maica Luminii, cea care astăzi se naște la rându-i fiind rod al rugăciunii , al postului , al răbdării și al curăției sufletești a părinților Ioachim și Ana. S-a răstignit pe Cruce Hristos pentru păcatele întregii omeniri. Domnul nostru Iisus Hristos s-a răstignit pe Cruce, pe simbolul hulei și al umilinței, căci era cea mai umilitoare moarte aceasta, a Răstignirii; doar pe tâlhari îi omorau astfel evreii. S-a răstignit pe Cruce și a înălțat-o , a făcut din acest obiect de tortură un semn al izbăvirii.  S-a răstignit Domnul pe Cruce, a fost apoi coborât de pe ea, și a fost așezat în mormânt, i s-a pecetluit groapa și a Înviat a treia zi , după scripturi, și s-a arătat ucenicilor, lui Petru, altor evrei din Ierusalim, din Galileea, S-a Înălțat la ceruri , Ne-a trimis Duhul Sfânt. Și ne-a lăsat nouă Crucea, Sfânta Cruce. Dar oare ne-a lăsat-o doar după răstignire? Nu frați creștini, o avem de la facerea lumii! Ne-a înscris-o în inimă, în sistemul osos, în cutia craniană, în fructe , în legume.  Doar că trebuia să se suie și El, Făcătorul Cerului și al Pământului pe ea ca să ni se deschidă ochii și să o vedem!!!!
    Apoi, Trimiterea spre șarpele lui Moise mai are o însemnătate aparte, pentru noi , creștinii ortodocși de astăzi. Noi cei prea adesea suntem mușcați de șerpii veninoși ai păcatelor. Nouă ni se adresează Domnul Nostru Iisus Hristos astăzi. Să privim la El , la Crucea Lui și să fim vii. Când viața pare grea și fără altă ieșire , când nu mai vedem uși deschise spre a ieși din situații dificile, când șerpii invidiilor altora, când viperele patimilor își înfig în noi colții, să privim în sus , la Crucea Domnului și să fim vii! Atât ne cere Hristos. Să privim la El, la suferințele lui, la Crucea purtată pt noi , pentru fiecare dintre noi, și să credem că Hristos ne-a adus mântuirea prin cruce, prin Suferință. Să ne facem din suferință tovarăș de drum.Să transformăm veninul dureros al suferinței în șarpe de aramă ridicat spre cer. Orice suferim fiecare, ocară, batjocură, nedreptăți, boli și suferințe, să nu uităm să privim spre Hristos Mântuitorul . Să nu uităm că și el știe de suferința noastră și să o răbdăm cu pace. Oare nu Dumnezeu face primăvara din uscat verde? Oare nu trăim an de an aceasta nouă minune a trezirii la viață a naturii? De ce oare nu ne încredem în El, nu numai în bucurii, ci și în suferințe, năcaz , tristețe.
      Adesea, prea adesea poate , Sf Cruce a fost asemănată cu suferința, de aceea Uităm frecvent că ea este în fond semn al biruinței. Ea , Sf Cruce este dovada vie a morții lui Hristos, și este soclul pe care s-a așezat minunea Învierii!!! Sf apostol pavel are un cuvânt minunat în care care spune că : iar mie nu îmi este a mă lăuda decât numai în Hristos și în acesta Răstignit!!!! Chiar astăzi, în  apostolul citit zice Sf Pavel apostolul că: „iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului Nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume.  De ce nu zice Înviat? Pentru că fără această moarte în văzul tuturor, nu ar fi fost Învierea atât de elocventă. Noi suntem astăzi invitați de Biserica lui Hristos, de ortodoxie, să ne amintim că singur Hristos Domnul a zis că „ cel ce crede În Mine va avea viață veșnică. Dar ne îndeamnă să credem în El, suit, înălțat pe Cruce, În agonia suferinței!!!! Și oare care este dovada cea mai grăitoare a credinței într-un ideal , decât urmându-l?! Așadar suntem invitați astăzi să suim Golgota, să urmăm, în răbdarea suferinței, pe Hristos cel Răstignit!
      Răbdarea a fost apreciată de toți învățații lumii, și cei de inspirație creștină dar și de cei inspirați din alte surse.  Spunea cândva un japonez că biruința este a aceluia care știe să rabde cu un sfert de oră mai mult decât celălalt. Iară Francois de Sale spunea mai plastic :„ Roata care nu este unsă face cel mai mult zgomot, așa și cel care are blândețe și răbdare mai puțină acela se plânge cel mai tare.” Și oare, frați creștini, cunoaștem că cele trei vârtuți creștine sunt Credința, Nădejdea și Dragostea. Dar ele se dobândesc , se nasc în sufletele noastre și cresc doar dacă avem în inimă răbdarea. Căci cum ar arăta omul credincios în Dumnezeu dar care nu are răbdarea de a trăi minunea. Cum ar arăta omul care nădăjduiește mântuirea dar e nerăbdător să o primească? Ce fel ar fi o iubire, o dragoste fie și de soț, de prieten, de mamă , de țară, nemaigrăind  despre cea Dumnezeiască, dacă nu am răbda să ne întâlnim cu ceea ce iubim, Și să răbdăm până la capăt de drum, acolo unde ne așteaptă o veșnicie cu CEL IUBIT. Vedeți? pentru a lucra cele rele nu e mare caznă. Vrei să pui băutura pe buze o pui. Azi putin , mâine putin, și te lași mușcat de șarpe. Răul crește singur în noi, ca și mărăcinii pe gunoi.  Ei acest lucru vrea Iisus Hristos să ne facă atenți. Să nu rămânem gunoi.Să ridicăm ochii spre cer, acolo să privim oglindindu-ne pe noi. Iisus Hristos, care este veșnic aproape de noi, ne îndeamnă să îl privim în ochi și acolo să ne vedem chipul nostru oglindit în privirea Sa plină de lacrimile iubirii. Cum suntem noi în Ochii lui Dumnezeu? Nu contează cum suntem în ochii lumii. Lumea ne vede cum vrea ea să ne perceapă orice și oricum am face noi. Nu contează cum ne vedem noi , în ochii noștri. Noi ne mințim adesea comparândune cu terți din jurul nostru. Contează doar cum ne vedem noi în ochii Lui Dumnezeu!
       Astăzi maica neamului Românesc , Sf Noastră Biserică strămoșească, Ortodoxă, ne-a pus în față două modele . Pe Maica Vieții, a curăției , a Dreptății, a Iubirii curate, pe Maica frumuseții și a răbdării și a îndelung răbdării, pe cea născută din post și în răbdare , crescută cu rugăciune și citirea sfintelor Scripturi, mângâiată de Duhul Sfânt pe Pururi Fecioara Maria, și Crucea , Crucea cu Iisus Hristos Răstignit. Între aceste două exemple de urmat unde ne aflăm noi? Suntem cu Maica Domnului în Templul cel înoit al legii celei noi, în Sfânta biserică Ortodoxă? Sau suntem în tabăra celor care cârtesc și o denigrază pe ea și pe preoții bisericii pentru că au adus-o și au așeazat-o în Sfânta Sfintelor? Suntem noi lângă crucea lui Hristos, cu Maica Sa, cu sfintii apostoli, cu tâlharul cel pocăit și femeia păcătoasă, plângând păcatele la piciorul Crucii lui Hristos și privind la El tot ca la un Dumnezeu, ca la Singurul Dumnezeu, sau suntem cu fariseii și cu cărturarii, cu cei ce se cred pricepuți în ale științei și îl hulesc pe Dumnezeul Îndurărilor, al Milei Și al iubirii? Să nu ne fie nouă acestea, frați creștini. Avem o singură viață aici pe pământ și o veșnicie ne aștepată dincolo. Nu avem cuvânt de îndreptățire în fața Dumnezeului nostru! Ce nu a făcut Iisus Hristos pentru ca noi să ajungem cu El în Împărăție????? Și ne cere doar să privim spre El cu credință. Spre El și spre Crucea Lui Să purtăm Crucea la gât cu cinste, cu bucurie, să sărutăm sfânta cruce , să credem în puterea ei vindecătoare de boli trupești și sufletești. Avem aici, În Dervent, Crucile de leac. Ele stau mărturie bimilenară a creștinătății acestui popor. Câți cu credință s-au rugat la Sf Cruce toți au găsit vindecare , alinare în suferințe și li s-a înmulțit răbdare în prigoniri, adesea. Și nu mai lungesc cuvântul , pentru osteneala voastră , a celor ce de departe hălăduiți pentru a ajunge pe meleagurie Dobrogei creștine, închei cu un cuvânt despre Maica Domnului pe care l-a spus părintele nostru duhovnicesc, Arhimandritul Arsenie Papacioc, fie-i veșnic pomenirea fericită:„Un păcătos a spus Maicii Domnului : Arată-Te că-mi ești mamă! Iar ea îi răspunse: Arată-te că-mi ești fiu.  Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este Mamă. Haideți să-i arătăm și noi că-i suntem fii.” Amin.
   



miercuri, 4 septembrie 2013

POȚI SĂ-MI IEI





                                                                    






Poți să-mi iei lumina verii
Și nisipul cel fierbinte.
Însă lasă-mi ziua toamnei,
Strugur copt și gând cuminte.

Poți să-mi iei lungimea zilei;
Truda vieții de hoinar;
Lasă-mi înserarea toamnei
Cu ciulinii-n bărăgan.

Poți să-mi iei și greieri , broaște,
Ce-mi cântau sub geam și-n bălți;
Lasă-mi toamna cu-a ei pace
Și cu nopți mai lungi, mai reci.

Poa să-mi sece Dunărea 
Stinge-s-ar amoru-n vene
Fără frunze, salcia,
Să mi-o lași, să-mi plâng-alene

Ia-mi potecile-nverzite
Ce-mi grăbeau pașii spre stele
Lasă-mi nuc cu crengi golite
Să văd luna printre ele.

Ia-mi aceste nopți de eros
Și le vinde, și le schimbă,
Adă-mi clipele lui Cronos,
Ploi , să-mi spele-n suflet vină,
Cadă peste mine-n ropot,
Din amant să mă fac clopot!


Poți să-mi iei atunci și viața,
Să-mi lași doar un copârșău ,
Doamne, dacă îmi iei toamna, 
C-aș rămâne slut și rău.


1 septembrie 2013
Dervent