sâmbătă, 26 octombrie 2013

ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR








Frați creștini,
Astăzi sfânta Evanghelie ne relatează două minuni săvârșite de Mântuitorul. Iair, mai mairele sinagogii evreieilor vine la Iisus Hristos spunându-i că fata lui este bolnavă. Mântuitorul promite că vine să o vindece. În drumul spre casa lui Iair, mulțimile îl împresurau pe Hristos, iar o femeie care avea scurgere de sânge de mulți ani, și a cărei brumă de avere o dase , spre vindecare medicilor, însă fără rost, se atinge de Mântuitorul și se vindecă. Hristos ajunge în casa lui Iair. Aici, fetița deja murise, și erau adunate rudele, bocitoralele, curioșii, vecinii probabil, oameni de tot doiul. Nu uitați că Iair era om cu funcție. Hritos , inainte de a o invia pe fată îi dă pe toți afară. Păstrează în casă pe Petru , pe Ioan și pe Iacov, dimpreună și pe părinții lor. Și aici sf Scriptură spune ”Și toți plângeau și se tânguiau pentru copilă. Dar Iisus le-a răspuns: Nu vă tânguiți, că n- a murit , ci doarme. Și toți îl luau în râs.” Auziți frați creștini: îl luau în râs deși văzuseră vindecarea celeia ce avea scurgere de sânge, și căreia Hristos îi spusese Credința ta te-a mântuit , mergi în pace. Apoi și lui Iair îi spusese clar : crede numai , și fiica ta se va mântui!Mântuitorul le cerea credință și ei râd de el. mai găsesc energie să râdă de el, când aveau mortul în casă. Și Petru și ceilalți doi ucenici râd de el. Și ei văzuseră , nu cu mult timp in urma pe Fiul văduvei din Nain înviat. Și totuși rădeau de Hristos. Atunci Hristos îi dă afară. Îi dă afară pe necredincioși, și rămâne singur cu fata moartă pe care o înviază  și o dă apoi familiei, poruncindu-le să îi deie ceva să mănânce.
I-a dat afară pe necredincioși.  Vedeți frați creștini? Le-a cerut credință, și pentru că nu au avut-o, minunea s-a petrecut, dar fără ca ei să o vadă.  Așa face și astăzi cu societatea aceasta care se comportă tot mai asemănător cu cei din casa lui Iair. Căci mulți întreabă dar de ce DUMNEZEU NU MAI face minuni? De ce Dumnezeu, pentru că l-am rugat , nu mă ajută? Dumnezeu face minuni la fel de multe și ne ajută clipă de clipă, doar că nu ne lasă să vedem aceste minuni pentru că suntem tot mai puțin credincioși. Câte cazuri de vindecări minunate nu sunt trecute în cărțile creștine, săvârșite de Dumnezeu prin sfinții săi, și sunt cazuri din contemporaneitate. Vindecări de boli al căror diagnostic și evoluție sugera moartea în ochii medicilor. Și totuși s-au tămăduit, inexplicabil medical, și medicii rămân muți, dar nu spun, da, aceasta e o minune. Spun: nu ne explicăm! E drept că unii dintre ei s-au intors mai profund cu sufletul spre ortodoxie, dar majoritatea rămâne oarbă. Suntem orbi să vedem Minunile naturii.  Îi vorbeam unui școlit adicătelea unui care a făcut și el o facultate și i se pare că a deslușit toate tainele universului: zic Uite tu ce apus de soare minunat. La care el începe să-mi explice Cum în spectrul luminii unele culor au lungimea de undă mai mare și filtrul atmosferei nu le poate estompa și alte asemenea  legi ale universului. Dar mi-o spunea așa, parcă mecanic, semeț și cu nasul în vânt… O suflete orb… de ce vrei să sfărâmi din i ima ta corola de minuni a lumii. De ce te oprești la aceste legi și nu vezi dincolo de ele . Cum nu vezi tu chiar și în legile fizicii, ale chimiei , ale macrouniversului din cosmos și ale microuniversului din tine, pe Cel ce a instituit aceste legi? Cum nu auzi tu marii filosofi ai lumii spunândcă „ Dacă puțina știință depărtează pe om de religie, adevărata știință il aduce înapoi la ea. 
Adesea ne impotmolim în lucruri mărunte, ne comportăm uneori ca niște schizofrenici spirituali, nu mai putem vedea realitatea din jurul nostru așa cum este ea, ci ne inventăm o alta, așa cum ne convine nouă. Nu vedem de câte ori puteam muri și totuși suntem vii. Umbșăm astăzi pe stradă ca printre niște furci caudine, și totuși ajungem teferi acasă. Se moare în trafic mai mult decât în războaie și noi suntem vii. Și ni se pare că merităm această viață, deși pe șoselele țării se moare mai mult din vina celuilalt participant la trafic. În schzofrenia aceasta sufletească ajungem să nu mai sărutăm icoanele de frica virușilor, dar punem mâna pe bani la casa vreunui fast-food și apoi mâncăm lejer , fără să ne îngrijim de igiena mâinilor. În schizofrenia duhovnicească ne creem un Dumnezeu care e dator să ierte , să uite, să nu ne ceară nimic, nici părăsirea păcatelor ,, nici spovedanii, nici îndreptarea noastră prin mijloacele ortodoxiei, post, rugăciune personală, părăsirea păcatelor , spovedanie și împărtășanie, ci ne zămislim în minte un Dumnezeu cum ne-ar place nouă, să ne lase să facem ce vrem, cum vrem, cât vrem, iar dacă nu iese bine, să avem în El un țap ispășitor, să dăm vina pe Hristos pentru toate nenorocirile pe care singuri ni le-am provocat în viață
Întorcându-ne la familia lui Iair. Se vede treaba că fata era bolnavă de ceva timp. Iar tatăl ei aleargă in ultimă instanță la Dumnezeu, la Iisus Hristos. Mai întâi cheamă vracii, felcerii, babele , medicii. Așa cum și noi, creștinii ortodocși de azi facem asemenea. Ni se îmbolnăvesc copii de boala secolului, de cancer  și alergăm la medici și dăm și pomelnice la preot, atunci amintindu-ne că avem un Dumnezeu. Știam că există, era acolo sus, dar nu ne interesa , nu aveam a face cu El. Cu El , cu Biserica lui, cu preoții, cu slujbele sfeștaniei, spovedaniei. Lasă-l dragă , e tânăr, las să-și trăiască viața. Da???? Dar viața păcătoasă consumă energii vitale vieții!!! Frați creștini, unde era mama eceasta când fiul ei pierdea nopți în păcate murdare care-i istoveau și trupul și sufletul. Sufletul se îmbolnăvea de atâta plâns, de lipsa hranei Duhovnicești. Și apoi, s-a îmbolnăvit trupul. De ce nu ai alergat mamă atunci la Hristos Să i spui: Doamne , copilul meu a ajuns un curvar, un împătimit, un fumător înrăit, un bețiv, un pierde vară sau un pierde-nopți!” Cum nu alergați la Hristos când fata ta, mamă creștină se duce să avorteze pruncii? Merge să facă crime, și apoi își dereglează hormonal organismul, mușcând din ea, apoi boala aceasta răspândită ca ciuma ? De ce nu plângeți atunci? De ce nu vă sperie păcatul așa cum vă sperie suferința? Suferința vine din milă , pentru că Dummnezeu nu se uită că noi nu mai credem în El, El ne dă afară din suflet necredința, nu ne mai lasă să râdem de El, ca și Petru și ceilalți doi, ne dă afară și voiește să ne invieze sufletul, și în suflet credința, nădejdea și dragostea. Câți nu s-au întors cu fața spre Hristos mai abitir după ce au dat mâna cu moartea. După ce boli grele le-au măcinat din trup, dar le-au șlefuit sufletul le-au vindecat ochii inimii să vadă iar dincolo de legi, să vadă pe Cel ce pune Legi firii pe care a creat-o. Haideți să ne vindecăm de schizofreniile acestea morale, să nu mai fim  niște închipuiți, crezând că suntem cineva, și că valorăm ceva. În viziunea creștină suntem ceea ce suntem pentru că Dumnezeu a pus în noi o lacrimă din El. Aceasta este singura noastră valoare, Dar este un Dar, am primit această valoare, această comoară a așezat-o Dumnezeu în corabia trupului nostru. Vreți un răspuns la rostul vieții pe pământ: avem comoara aceasta și este așezată în trup ca într-o corabie. Ne-a dotat corabia cu toate armele și sistemele sofisticate de siguranță, Și când e nevoie se face El , Hristos și scut împotriva atacurilor vrăjmașilor, numai să-i cerem aceasta, în rugăciune, Singurul lucru pe care ni-l cere este să-i aducem comoara la liman, trecând peste furtunile inerente ce apar pe marea vieții. Comoara aceasta , scânteia din Om este Iubirea. Și o cât de rară este ea astăzi la oameni, și acolo unde se mai găsește prea adesea e murdărită, este pervertită , este aur amestecat cu aliaje, care vrea să strălucească la fel, dar nu are calitatea inițială. Am redus toate sensurile cuvântului Iubire , la sensul cuvântului Eros, Iubirea ca și componentă a Divinității în om, și care face copilul să știe să aprecieze frumoasul din om, din natură și din cer , ajunge la cel matur  aproape intotdeauna Eros. Și dacă iubirea , sufletul știe să iubească frumos și fără patimă, că Dumnezeu nu este pătimaș , Erosul, măcar și după mitologiile grecești este născut din Haos. Când viața noastră e răvășită , când mintea noastră este contaminată cu toate otrăvurile care au mesaje, fie și numai subliminale , pornografice, uităm de legile firii, uităm de legile morale, uităm de legile familiei și de legile divine, uităm de conștiință și naștem în acest haos interior un eros deșănțat ale cărui forme exterioare e și rușine ale grăi aici, dar le vedeți în societate sub masca așa numitelor minorități sexuale . Nu frați creștini!!! Iubirea lui Dumnezeu ne-a așezat Iubirea în inimă! Să o păstrăm frumoasă, să o folosim frumos, și viața noastră spirituală v-a fii în armonie cu cea a trupului. Poate ne privăm așa de niște plăceri de care unii se îndestulează, dar să știți că astfel ne ferim și de niște suferințe în care alții zac. E drept că nu putem noi greși cât poate Dumnezeu ierta. Iată i-a iertat pe apostoli și pe părinții fetei din evanghelia de astăzi și necredința și batjocura. Dar de ce să ajungem să îl privim pe Dumnezeu , în rugăciunile noastre cu ochii unor vinovați, și robi ai patimilor, când putem avea priviri de fii și putem primii mângâieri Părintești de la Cel ce ne este Tată și nouă , celor ce il recunoaștem de tată, și celor care se revoltă și pentru care Duhul Sfânt plânge, așa cum zice Scriptura , cu suspine negrăite. Să nu ne facem viața iad, frați creștini!!! Să știți că în viziunea partristică ortodoxă viața veșnică este o prelungire fără-de-margini a vieții pământești. Nu-ți aduce ura, mânia , invidia , desfrânarea, cu toate formele ei, de la onanie până la necrofilie, necredința, deznădejdea, minciuna,  în inimă, pentru că aceleași trăiri le vei avea dincolo! Și aceste trăiri nu au ce căuta în Raiul lui Dumnezeu.  Incheiem cu un citat aparținând părintelui Arsenie Papacioc, om cu o trăire aleasă, șlefuită în laboratoarele suferinței, de tot felul, dar poate cea mai mare suferință a părintelui este aceea că încă atâtea suflete nu văd realitatea care-i înconjoară: nu văd că Dumnezeu șade cu mâna de ajutor intinsă către suflet, doar- doar, ne-om agăța de El cumva, cândva. Și iată cum spune părintele, fie-i pomenirea veșnic fericită:„ Nu pe poziție de milog să ceri! Pe o poziție de bărbăție nemaipomenită, să știi să rupi din tine cu orice chip. Să știi să te pierzi ca să poți să te regăsești, în sensul să te lepezi de personalitatea omenească, să te regăsești într-o personalitate îngerească. Pentru că și aceasta să știi frate creștine: Iadul este marea durere a lui Dumnezeu! Îi iubește mai departe pe cei din iad, Dar și tocmai , iubirea aceasta îi biciuiește, asta le face suferința și mai mare. „ Ia uite ce am pierdut noi” Uite cât ne iubește de mult, și cât am putut noi urâ” Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva, și mai ales să ne ferim noi, pentru că dacă noi nu avem grija sufletului nostru, frați ortodocși, nici Dumnezeu nu are ce ne face, că ne iubește, dar ne iubește liberi! Amin!

sâmbătă, 12 octombrie 2013

PILDA SEMĂNĂTORULUI (Cuvântul meu de 8 minute)







                                                   


Frați creștin-ortodocși,
Astăzi ne amintește Sf Evanghelie citită astăzi , despre una dintre pildele Mântuitorului nostrum Iisus Hristos. Este pilda Semănătorului. Deși Mântuitorul însuși a tâlcuit-o ucenicilor lui, haideți să o urmărim și noimai atent.  Semănătorul este Însuși Iisus Hristos, iară sămânța este tot El. El se seamănă în pământul inimilor noastre , se seamănă de 2000 de ani.Dumnezeu  este Cuvântul cel ce singur se seamănă în fiecare om. Numai că oamenii sunt feluriți , iară calitatea ogorului sufletesc al lor , iată spune Mântuitorul că este diferită. Căci o sămânță ajunge lângă drum, și a fost călcată în picioare și păsările cerului au mâncat-o, alta a căzut în loc pietros și nu a făcut rădăcină, și dacă a răsărit s-a uscat , că nu avea rădăcină, alta a căzut intre spini, și s-a uscat, căci spinii crescând odată cu ea au înăbușit-o, și alta a căzut în loc bun și a crescut și a făcut rod însutit. Apoi, Mântuitorul strigă: Cei ce au urechi de auzit să audă. Și îi ia deoparte pe ucenici și le explică pilda.
Haidem dară să vedem ce fel de pământ suntem noi, cei ce ne aflăm la acest loc binecuvântat de Dumnezeu, aici unde atâtea suflete au venit împovărate, împietrite, cu spinii suferințelor sufletești și trupești înfipți în ființa lor, și au găsit alinare , și au aflat mântuire.  SĂ nu fim și noi drum, frați creștini, să nu avem inima noastră lăsată la porți, la porțile aflate pe drumurile largi ale lumii acesteiea bântuite de dracii tuturor patimilor, dar mai ales a mândriei. Pentru că Mântuitorul spune că o sămânță a căzut pe drum, și a fost călcată în picioare, și păsările cerului au mâncat-o. Iară ucenicilor le explică : aceștia sunt cei care aud cuvântul dar vine diavolul și ia cuvântul din inima lor , ca nu cumva auzind să se mântuiască. Auziți frați creștini, Să nu fie și inima noastră drum. Adică inimă deschisă tuturor duhurilor , a neorânduielilor, tuturor slujitorilor duhurilor întunecate. Mulți nu cred în Dumnezeu, pentru că spun ei, cred în ce văd, și aduc argumente din sferele științei, uitând , sau nevrând să știe că sunt atâțăa oameni de știință care recunosc existența lui Dumnezeu, și combat ateismul mai aprig decât mulți dintre slujitorii altarelor. Realitatea este că cei ce se poartă așa , au sufletul prăfuit ca o uliță, peste care trec toate tălpile iadului, și le calcă orice vegetație ar îndrăzni să răsară, și pe acolo trec toate păsările oricât de frumos colorate ar fi, și le fură Cuvântul lui Dumnezeu din inimă.  Printre păsările de pe drum , aș remarca două: Cioara, care e isteață și știe să folosească tot felul de bețigașe și unelte pentru ași procura hrana. Aceștia sunt cei care cu tot felul de viclenii vin și vă fură cuvântul lui Dumnezeu din inimă. Cei care , la început nu-I neagă existența, dar zic că nu e chiar așa. Vezi-ți dragă de treabă, ce acum vrei să îți pui țolul pe cap? Da nu privi așa habotnic biserica și pe Dumnezeu. Și până la urmă ce? Nici nu se știe dacă  există, cine știe ce e și dincolo, dacă există un dincolo, vezi-ți drară de treabă… Invenții popești. Și uite așa , adduce indoiala în inimă, și pleacă . Pleacă, zboară cioara și te lasă frământându-te, după ce ți-a furat puțina sămânță a credinței care-ți picase în inimă. Apoi , dacă tot mai ai sămânță, și tot ești drum, tot ești răspântie și nu mai știi încotro să o iei, să crezi sau să nu crezi, vin păsările frumos glăsuitoare, vin vrăbiile cele gălăgioase și mult vorbitoare, vin adicătelea sectele, cei care ți-l aduc pe Mesia, dar alt mesia, nu cel care ți-a semănat în inimă iubirea, ci altul, nu cel în care-ai fost învățat să crezi de bunicii , de părinții tăi, altul. Un Hristos fără cruce, fără icoane, fără preoți și sfintele taine, un Hristos care nu te mai ceartă pentru fărădelegi, ci un Iisus care te iubește. Nu i-ați auzit de atâtea ori cu sloganul lor? Iisus te iubește! Ei sunt tot un zâmbet, tot o voie bună, și te mai ajută și financiar la început, numaa-numa, să-ți fure credința dreaptă , Ortodoxia. Iisus Hristos într-adevăr ne iubește. Și iubindu-ne nădăjduiește să devenim și noi ceea ce am fost dintru început, chip și asemănare Lui. Și aceasta nu se face, frați creștini, cu chitara și cu orga, așa cum fac sectarii. Aceasta se face cu ajutorul sfintelor taine ale bisericii lui Hristos, Cu Tainele pe care El le-a instituit, și apoi biserica de apus le-a terfelit, le-a făcut din Taine, simboluri. Din aceștia s-au rupt apoi protestantii, și neoprotestanții toate aceste secte care vă spun că moșii și strămoșii noștrii, de 2000 de ani , de la sf apostol Andrei încoace, au crezut strâmb în Hristos, și vin ei, niște secte născute peste ocean, și aduse în România după 1900  să ne spună să nu mai facem parastase pentru ei, să aruncăm crucile de la gât și icoanele din case și din școli. Și unii îi ascultă, pentru că inima lor e drum, nu e cufăr cu comori, nu e pământ negru și afânat, nu au inima arată cu plugul adâncii credințe, profunde și mistice ortodoxe.
Sunt Și sufelte Piatră, spune Mântuitorul. Aceștia sunt cei care aud cuvântul, îl primesc, dar nu fac rădăcină, iar sămânța se usucă la scurt timp după ce răsare. Suflete piatră… înfricosător cuvânt! Vedeți? am spus că sămânța e Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este iubire. Această sămânță a aruncat-o în inima noastră Hristos. Iubirea. EI, sufeletele acestea nu pot iubi, frați creștini. Pentru că iubirea , indiferent că vorbim de cea de mamă, de soție și familie în general, de prieten, de țară, de Dumnezeu, cere mari sacrificii. Nu există om iubitor care să nu sufere pentru ceea ce iubește, și de aceea , inima lor împietrită simte bucuria iubirii, însă văzând că a iubi înseamnă a te urca pe cruce de bună voie, sau cum spunea Victor Hugo, „Iubirea, ca și prietenia, este o încătușare de bună-voie a inimii”, dar o încătușare care e dulce, și care o ridică la cer. Ei asta nu pot ei să facă. Cu durere în inimă constatăm că  sunt suflete care nu doar că nu pot iubi, sunt atât de împietrite că se și sperie dacă află că pot fi iubite.  Avem un apostol care s-a speriat când a realizat cine este Hristos, și ce iubire oferea El. Petru, la pescuirea minunată zice scriptura că s-a speriat și i-a zis Mântuitorului : Du-te de la mine Doamne, că suntm om păcătos! Dar Iubirea lui Dumnezeu l-a cucerit îndată, i-a topit inima și a fost de ajuns să zică Hristos, Vino după mine și te voi face pescar de oameni, și el , Petru a lăsat tot, familie, bărci , mreje, pestele prins, și a mers după Hristos. Și dintr-o inimă ca piatra a făcut iubirea o inimă piatră de temelie a bisericii Creștine. Spre aceasta ne cheamă și pe noi Dumnezeu adesea. Să ne lăsăm inima să ne-o modeleze Hristos. Din pământ pietros să ne-o facă el lut ușor de modelat, ca să devenim vase de  bună trebuință. Dar aceasta se poate numai dacă ne lăsăm udați cu lacrimile iubirii, dacă ne lăsăm arși de focul dragostei lui Hristos. Frați creștini, viața aceasta este o combustie , o ardere neîncetată în care noi ne consumăm cu fiecare clipă. Depinde de noi în ce focuri ardem: Ardem in focul urii, al grijilor exaggerate pentru ziua de mâine? Al plăcerilor Venerei? Sau ardem domol și tihnit în cuptorul Inimii lui Dumnezeu? Și se leagă arderea aceasta de al treilea fel de inimi în care ajunge cuvântul lui Hristos, iubirea. Ajunge in spini. Și spinii cresc și înăbușă iubirea , înăbușă credința. Spinii sunt, zice Hristos, grijile, bogăția și plăcerile vieții.
Tocmai focurile despre care spuneam că ardem . Adesea suntem prea ocupați ca să mai iubim, să mai avem timp să ascultăm cuvântul iubirii lui Hristos. Bisericile s-au înmulțit după decembrie 89. Sunt la tot pasul dar nu știu cum  se face că pasul multor creștini nu ajunge și în ele decât la o nuntă la un botez, la o inmormantare, și acolo , și atunci, se duc la preot și spun, știți părințele, mai repejor că la ora y tre să fim la local…. Sau mai grav, în timp ce preotul se roagă pentru ei, ei stau pe-afară fumând, discutând, bârfind, și nu de puține ori vorbin de rău chiar instituția bisericii. De ce ? pentru că spinii și bălăriile din inima lor nu mai dă voie Soarelui Hristos să pătrundă și să le încălzească pământul cu razle credinței, cu lumina nădejdii în viața veșnică și cu a dragostei de frumos căldură. Și atunci, sămânța pusă de părinți, de bunici, poate de vre-un prieten , în copilărie, se atrofiază, încet încet și se usucă nemai apucând să deie rod.
Ne iubește Hristos mult, muult ,frați creștini. Face risipă de sămânță Hristos, doar, doar, ne-om pune și noi pe treabă, și dacă suntem drum, să voim să devenim pământ, ogor desțelenit, și de suntem piatră șă plângem în cămara noastră , unde dormim, și să devenim hectar mănos, de suntem  plini de bălării, de spini, dacă grijile vieții cotidiene ne sufocă și ne mistuie energiile, să ne amintim cât de efemere ne sunt aceste zbateri. Că doar nu luăm nimic cu noi. Pe mulți îi auzim că muncesc ca să lase fiilor, copiilor, că ei nu au avut, și să aibă ei. Mare greșeală faceți. Copii trebuie să muncească și să învețe gustul sudorii în munca cinstită, nu să-și bea transpirațiile care curg din doze de droguri, din beții și petreceri deșănțate. Pentru că… dureros este acest adevăr, munca voastră așa se va risipii, dacă ei nu au invățat dureros ce e suta de lei!!!! Și marea suferință pe care o ve-ți pătimii, este că fii voștrii, lipsiți de afecțiunea de care aveau nevoie , când voi , preocupați cu strângerea de averi pentru ei, vor căuta afectul în brațele altora . Și adesea, mult prea adesea se văd înșelați și de aceștia, văd că și pe alții îi interesează doar banul lor, care-a fost al vostru, și vor căuta refugiu în altceva. In droguri, în patimi deșănțate, în homosexualitate și alte plăceri din ce în ce mai vinovate. Ve-ți arde probabil și voi în focul remușcărilor, dar va fi tardiv. Probabil că din cei ce suntem aici ne simțim ogor bun care aducem roade. Vrem să vedem roadele credinței voastre, a iubirii voastre. Unde vă sunt fii???? Acum , când voi ați adus un pomelnic pentru căsătoria lor, sau pentru sănătatea lor, unde vă sunt fii??? Dacă dorm, sufletește sau trupește, să ne simțiți vinovați. Și să nu încetăm spunându-le să vină la Hristos, la Biserica Ortodoxă, la spovedanie , să se roage acasă, căci așa formăm suflete capabile de iubire și nu de ură. Mare responsabilitate avem noi, cei ce trăim, din mila Lui Hristos , sub acoperământul Maicii Domnului. Trebuie să intindem mâna să aducem sufletele copiilor noștri înapoi , aici , în biserica în care-au fost botezați.
Să nu ne amăgim că noi facem ce trebuie și e de ajuns. Se spune că în rai nu intrăm dacă suntem singuri. Trebuie să avem pe cineva de mână, pentru că așa dovedim că ne-am iubit semenii, ajutându-I pe cale acătre Cer.
Evanghelia se incheie cu un strigăt: Hristos, după ce le-a tâlcuit ucenicilor pilda aceasta a semănătorului, A strigat : CEI CE AU URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ!!!! De ce le-a zis oare și apostolilor ceea ce zisese către toată gloata cu ceva timp în urmă? Ce, apostolii nu înțeleseseră? Poate înțeleseseră. Dar nu uitați că era și Iuda iscarioteanul cel care avea să-l vândă, și Petru care-avea să se lepede de trei ori de el, și toți cei care-au fugit și s-au împrăștiat la Răstignirea lui. Lângă Hristos a rămas numai Apostolul Iubirii, Sf Ioan Evanghelistul, și  Maica Sa cea sfântă. Să nu ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini și că mergem la biserică. Să nu uităm că suntem încă sub truda vieții, nu am ajuns încă la cununa biruinței. Încheiem cu un îndemn al Părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul care-a știut să semene în inima multor suflete iubirea de ortodoxie, și care, în ani de suferințe trăind, și în temnițele comuniste și afară, a știut totdeauna să mângâie inimile cu un cuvânt de încurajare, ceea ce face și acum, când în Împărăția lui Hristos fiind veghează pentru noi, și ne spune :„Niciodată nu vom trăifără probleme și fără săbii îndreptate împotriva noastră. Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni, cu nimic. Chiar dacă omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu înseamnă să renunțe. Nu! Dumnezeu știe de necazul tău, iar aceste suferințe te încearcă pentru a te putea definii, pentru a putea să fii încununat de Dumnezeu , că El asta dorește.” Amin.
13.10.13
Dervent

duminică, 6 octombrie 2013

ÎNVIEREA FIULUI VĂDUVEI DIN NAIN









Frați creștini ortodocși,

În cadrul sfintei Liturghii de astăzi, s-a citit evanghelia uneia dintre cele trei învieri săvârșite de Mântuitorul sufletelor și ale trupurilor noastre, Iisus Hristos, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor, Dumnezeul tuturor oamenilor.

Era în primul an al propovăduirii. Iisus Hristos, mergea cu mulțime multă după El, străbătând cetățile și satele Galileii neamurilor.  Alesese Hristos această provincie pentru că era cea mai sărăcăciosă, în ea trăind , în genere, evrei care se retrăseseră dintre neamuri, așa cum erau numite popoarele nonevreiești. Se născuseră și crescuseră până la o vreme afară din pămânutl lui Israel, și apoi se aciuaseră într-o provincie aflată la extremitatea regatului lui Irod. Alaiul acesta format din ucenici , bolnavi, și mulțimi curioase  să vadă ce va mai face Hristos, ajunge la poarta unei cetăți mici, a unui sat numit Nain. Aici tocmai ce murise un tânăr băiat, singurul fiu al unei femei căreia nu cu mulți ani în urmă îi murise și soțul. Evreii își duc morții la groapă în ziua morții , și îi îngroapă în afara cetății. Astfel , cortegiul funerar care-l avea în frunte pe tânărul mort și pe îndurerata lui mamă se întâlnește cu alaiul acela gălăgios și vesel ce-L avea în mijloc pe Iisus Hristos. Și ne spune sf ap Luca faptul că Iisus la mamă s-a uitat:  de mamă se ocupă mai mult sf apostol căci auziți cum spune:„Și apropiindu-se pe porțile cetății, iată că scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și aceasta era văduvă.(…) Și văzându-o Domnul , I s-a făcut milă de ea și ea zis: Nu plânge!”

Frați creștini trist tablou ne-a zugrăvit azi Luca apostolul , medicul și pictorul. Hristos , care adesea tămăduia bolnavii, scotea demonii, și săvârșea tot felul de minuni, de obicei aștepta să fie rugat de cineva pentru a face acea minune. Acum însă, văzând durerea acestei mame văduve, care își ducea la groapă singurul fiu îi înviază băiatul fără să aștepte măcar o privire de la mama îndoliată. Văzuse durerea inimii acestei femei. El ca Dumnezeu ce era ascultase totuși o rugă. Ruga mamei care poate rupe cerul, și coborâ îngeri pe pământ! Ruga mamei care poate, iată. învia și morții. Că deși atunci mama aceasta nici ochii nu și ia ridicat de la trupul mort al fiului ei, totuși  Hristos a privit suferința ei ca pe o rugă. Și dacă așa cum spune Honore de Balzac,  inima unei mame este un adânc în fundul căruia vei găsi totdeauna iertare, cu atât mai mult Inima Dumnezeului nostru Iisus Hristos , și atunci s-a apropiat de năsălia cu care îl duceau și i-a zis: tinere ție îți zic, scoală-te! Iară el înviind, zice scriptura că s-a ridicat mortul și a început să vorbească, i-ar Iisus l-a dat mamei sale.

Haideți frați creștini să privim societatea de azi, cu precădere pe cea creștină și cu atât mai mult pe cea românească. Câte mame mai plâng pe fii lor astăzi? Fii lor care sunt morți sufletește? Nu arătăm cu degetul spre tineret, înfierându-l că a devenit rău, neascultător, fără Dumnezeu, sau dacă au Dumnezeu acesta se numește dorința de căpătuială rapidă, plăcerile trupului, pierderea timpului. Nu, nu-l înfierăm pentru că ei sunt produsul harababurii societății contemporane. Însă am mâhnirea de a vedea că  nu mai există mame să plângă la căpătâiul acestui tineret, și nu numai a acestui tineret. Nu mai avem mame care să plângă mortul acesta, societatea românească, pe ansamblul ei, este un mort care merge spre groapă. Toate membrele acestui mort sunt reci și inerte. Social, economic , politic, și spiritual ne aflăm într-o letargie, ca să nu spunem déjà moarte . Și dacă mai sunt tineri buni și frumoși spiritual aceștia sunt invidiați și atacați chiar și din mijlocul familiei. De câte roi nu vin tineri și se plâng că părinții lor nu-I lasă la biserică. Nu numai că nu se duc ei. Ele , mamele mai ales, care ar trebui să fie un exemplu de trăire creștină pentru întreaga familie, Dumnica, atunci când în Biserica ortodoxă, Hristos coboară iară aici, în noua Galilee a neamurilor, și caută așteaptă la poarta inimilor noastre să mai găsească un tânăr să îl învieze și să îl deie mamei sale, ele se ocupă cu activități mai mult sau mai puțin vinovate, sau sigur nu binecuvântate. Trebuie să înțelegeți că ortodoxia  crește în inima copilului tău iubirea de frumos. Învățați-vă copii să asculte muzica de calitate, să citească, să respire aer în natură, să comunice cu cei de vârsta lor, dar mai ales să meargă la biserică. Aduceții de mână aici, in casa lui Dumnezeu, și vă vor fi sprijin la bătrâneți, Vă vor ține de mână la ceasul morții voastre, nu vor fi niște străini printer străini, ci vor fi fii voștri care-au invățat ce e iubirea, de Cel ce e iubire, de la Hristos. Nu spunem că marile simfonii ale geniilor culturale ale secolelor trecute nu zidesc ceva în om. Dar muzica religioasă , bizantină, hrănește nu doar moral ci și spiritual.  Dar pentru aceasta trebuie să fie învățați de mici. Obișnuiți-vă copii cu natura, cu slujba ortodoxă. Sunteți aici părinți, părinți care ați născut copii după perioada comunistă, când avem libertatea exprimării credinței; și totuși vă întreb eu și Hristos: COPII VOȘTRI UNDE SUNT? Ia priviți atent , nu cumva îi duce diavolul la groapă, și nu-I plânge nimeni? Nu cumva în timp ce voi, părinții lor, preocupați să le adunați averi , pe care ei , nemuncindu-le le aruncă și le cheltuiesc pe plăceri și patimi ucigașe de suflet, pe droguri , pe fumat, pe alcool în exces,  și se ucid și trupește și sufletește, că ajung robi ai patimilor. Și când voi vedeți e prea târziu, prea târziu. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Pe Hristos , care e singurul care poa să învieze acest tineret, l-ați scos din inima lor: ce atâta biserică? Nu te mai duce dragă, nu vezi ce fac popii?Nu te mai duce. Ai credința în suflet și gata. Ce-ți trebuie? Ucigătoare de prunci sunt mamele care vorbesc așa în casă!!! Ucigtoarele propriilor copii. De ce ? Pentru că mergând după principiul acesta, că credința nu e musai să ți-o și trăiești arătându-ți apartenența la o comunitate ortodoxă , în cadrul ortodoxiei, acești copii, când vor ajunge mari nu vor știi să își exteriorizeze sentimentele nici față de oameni dar nici față de părinții lor. De ce să îi ajut? Îi iubesc în inimă și nu e necesar să le arăt. Eu am viața mea. Credința fără fapte moartă este. Și una dintre fapte este și aceasta: mersul al biserică, aici , în ortodoxia noastră bimilenară , primită de la moși și strămoși și pe care avem datoria de a o preda fiilor și fiilor fiilor noștri , cât mai curată și nealterată. Și ca să înțelegeți că mersul la biserică este absolut necesar dacă vreți să aveți un suflet sănătos și riguros, vă provoc la un exercițiu de imaginație. Suntem, conform științei, peste 70% apă. Și totuși bem apă. și fără mâncare mai putem trăi, dar fără apă sigur nu. Sufletul nostru este scânteie Divină, și are nevoie de hrană divină. Aici , în Biserica, vin ingerii și adapă sufletele, aici le puteți spăla și primenii, prin sfânta spovedanie la preotul duhovnic, aici puteți plânge morții pe care-I aveți acasă.morții care nu se mai deslipesc din fața computerelor, morții care nu lasă tutunul, morții care sunt déjà prea indoctrinați de spiritual de turmă care a fost inoculat în ei de media aceasta vândută intereselor ocultelor. Și oricât le spală ei creierii, nu vedeți că li-i spală cu lături, că tot mai murdară le e gândirea? . UNDE dacă nu în biserica unde ți-ai îngropat tatăl, mama , bunicii, ți-ai făgăduit soțului că doar moartea te va despărți, ți-ai botezat copilul în ortodoxie, unde dară , dacă nu aici , să poți să-ți lați spiritual să-și tragă puțin sufeltul după toată goanna aceasta aproape nebună a vieții cotidiene.

Însă mamele de azi sunt prea ocupate cu credința în vrăji și horoscoape. Cât ele stau cu nasul și cu sufletul în televizoare copii se sluțesc sufletește cu pornografiile, cu drogurile . Dureros este. Spovedim tineri care fumează de la vârste fragede, de pe la 14 ani , și mai mici, și mamele încă nu știu. Nu știu , fie că nu au timp să știe, fie că nu le pasă, fie că fumează și ele și nu mai simt mirosul de tutun. Și când vine un preot să le facă slujbă în școală, și le leșină copii, cine știe dincauza căror etnobotanice, gaițele, că nu le putem numi mame, dau vina pe tămâie? și spun că nu trebuia să facă slujbă, să nu ardă tămâie. Asta se face nunai în biserică. Auzi Doamne creștinii tăi? Dar mă rog, în sălile de clasă ce se arde? Acasă la tine femeie care naști , ce se arde ? Tutunul pe care-l fumezi adesea și însărcinată nu-ți ucide lent copilul? Tămâia ți-l ucide? Ce fel de mamă ești? Ești probabil mama unui copil și ucigașa a altor patru? Și când cel ce se naște se naște anemic și-l crești într-un mediu toxic moral si spiritual, iar când bolește învinuiești preotul, biserica, tămâia și pe Dumnezeu???? Este peste puterea mea de a pricepe această atitudine….

 Am înlăcrimat ochii lui Dumnezeu de 23 de ani cu cele peste 16 milioane de avorturi. 16 milioane de destine ucise înainte de a rosti cuvântul mamă! Europenii după ce ne-au băgat pe gât cabinetele de „ planning familial” și au lăsat tinerele noastre românce să-și distrugă sănătatea cu avorturile , acum ne arată cu degetul că suntem pe locul întâi pe continent la aceste oribile crime? După ce l-am supărat pe Dumnezeu și l-am făcut să ne plângă, acum vrem să îl dăm afară în brânci din școli , din case, din inimile copiilor noștrii. Frați creștini, fiți foarte atenți! Evreii își duc mortul la groapă legat în pânzeturi, în giulgiuri. Aveți mare grijă că există foruri care au interese să lege fedeleș conștiințele , să le eutanasieze să le indobitocească. Dacă scoți Iubirea , Divinul din inima fiului tău, ce crezi părinte că va crește în loc? Nimic altceva decât ura! și ura aceasta,. Ca o bălărie otrăvitoare te va ucide și pe tine, cel ce i-ai crescut, căci vei culege ceea ce ai semănat. Ieri tu , din comoditate ai ucis copii în pântece, azi ei , din comoditate ucid câinii de pe stradă, mâine ei, când vor fi bătrâni,din comoditate, vor fi uciși, eutanasiați de fii lor, pentru că așa i-am învățat noi. Când apare o problemă, cea mai comodă soluție este crima! Și dureros este că acest lucru se întâmplă într-o țară cu populație covârșitor majoritar ortodoxă.

Haideți ca măcar acum, în ceasul acesta, să punem început bun și să ne aducem copii la Hristos, la Izvorul iubirii. Cum? Citindu-le de mici din Scriptură, învătându-i tradițiile , și explicându-le  de ce se fac. Aducându-I la spovedanie de mici,de la 7 ani spune cartea că trebuie spovediți copii. Dar ce te faci că te lovești de gaițe: dar ce păcate are băiatul meu? Nu e vorba că are, e vorba că trebuie să se obișnuiască cu taina. Și să fim sinceri, în ziua de azi are prilejuri prea multe de păcătuire. Internetul este o sursă de bombardament informațional, și orice imagine mai indecentă în inima copilului naște senzații pe care nu le-a mai trăit, iară în mintea lui naște întrebări cărora le va căuta răspuns. Dacă părinții sunt tot preocupați cu munca și nu au costruit o punte de legătură întrre ei și copil, atunci acesta, tot mai timid și mai izolat, se va duce în lumea lui să-și găsească răspunsuri. Și lumea lui care se deschide cu un singur clic este lumea virtuală. De aceea trebuie de fragezi să le creem o lume spirituală. Aici , în ortodoxie  să-i semănăm în inimă iubirea de frumos, frica din iubire, de părinți , de frați, de natură, de Cer. Învățați-vă copii să se roage, și metoda pedagogică cea mai la îndemână este propriul exemplu. Învățați-l și ve-ți culege roadele iubirii, că Hristos nu minte. Spune că dacă dai însutit vei primi. Dă iubire , credință și nădejde copiilor tăi, și vei primi înapoi , la vremea când bătrânețile vor face inima ta să spună nu găsesc nici o bucurie în vârsta aceasta, ei, copii crescuți în biserică vă vor fi licărirea care vă va lumina calea spre veșnicie. Și dacă aveți fii morți, din negrija voastră sau din furtunile vieții, plânge-ți aici, în fața lui Hristos și a Maicii Domnului și rugați-vă cu lacrimi pentru a lor înviere spirituală. Credeți-ne frați creștini că nu vom ieși din criza aceasta morală, dacă nu ne intoarcem cu inima și cu toată ființa noastră la Dumnezeu care este iubire. Credeți că dacă cei ce-au condus țara aceasta de zeci de ani erau în Hristos, o mai vindeau la bucată și la fier vechi? Eu cred că nu, dar sunt progeniturile celor care dărâmau biserici și se străduiai să smulgă pe Hristos din inimi. De aceea haideți să nu le facem voia. Haideți să rămânem noi iubire, deși ei ne vor ură. Încheiem aducând în sprijinul celor afirmate cuvântul plin de lumină al părintelui Arsenie Papacioc, cel ce a fost victimă a represiunilor comuniste, dar a fost și flacără luminoasă , biruitoare a tuturor torturilor fizice și psihice suferite 14 ani de zile în pușcării și alți mulți ani în hărțuiala securității. Iată ce spune părintele Arsenie Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită:

„este de netăgăduit, Iubirea e un mister inexplicabil și dincolo de cei care o fac dezgustătoare și o depravează, dincolo de toată infamia în care e târâtă, ea este o lege divină la fel de puternică și tot atât de neînțeleasă ca aceea care așează soarele pe cer”. Amin.






miercuri, 2 octombrie 2013

LA 38 DE ANI





            

              Toate toamnele îmi plac, așa cum îmi plac și primăverile. Dar dacă primăverile sunt pline   de nădejdi și de speranțe, toamnele-s pline de roade și de realizări; că doar toamna se numără bobocii. 
   Azi împlinesc 38 de ani. O vârstă la fel de frumoasă ca toate vârstele mele. Mă bucur de ce mi-a hărăzit Dumnezeu să trăiesc , și mă întristez oarecum că nu am trăit la intensitate mereu. Însă știu că totdeauna nu am știut iubi decât cu incandescență. Poate și de aceea m-ă consum ca o candelă, ca o lumânare ce arde topindu-se. Dar așa am învățat de la ai mei părinți și bunici că se iubește. Altfel ei nu au știut, altfel eu nu vreau să știu. Nu știu cât mai am din trecerea aceasta în pas alergător prin ceea ce numim viață. Dar știu că am trăit indeajuns până acum. Îndeajuns încât să-mi fac prieteni și să îi trădez, să-mi pară rău apoi;să mă bucur de frumusețea unei flori, a unui trup armonios, al unui suflet nobil. Deajuns să văd căderea unui regim ce se visa veșnic, apoi instalarea altuia mai rău decât primul. Am trăit să văd români fericiți, cum spunea cândva, cineva; am trăit de-ajuns să văd moartea artiștilor, artiști ce și-au târât adesea ultimele clipe, în anonimat, pentru ca apoi, abia morți să fie , pentru câteva zile adulați. Am trăit destul să văd cât de fără rost e viața aceasta, fără veșnicie, și fără de iubire. Însă vreau să mai trăiesc , căci sigur mai am de văzut destule.
   Vă mulțumesc tuturor celor care-mi călcați pragul acestei case virtuale. Este, dacă vreți, o umbră a inimii mele proiectate în eter...  Îi mulțumesc Dumnezeirii că mi-a pus în inimă așa un suflet. Mulțumesc vouă, părinții mei, surioarelor mele, că existați. Și  vouă, fii duhovnicești și frați, prieteni dragi, și suflete alese. Și vouă , celor ce nu aveți loc de mine-n viață, deși nu v-am atins nici cu-n capăt de ață, vă mulțumesc că m-ați învățat să iert, să uit, să încerc să iubesc, dar mai ales să fiu și treaz și viu.
     Îmi dedic, și vă fac cinste cu una dintre cele mai dragi melodii ale vârstelor mele... Așa mi-am cântat teama, iubirea , nădejdea , dar mai ales dragostea. LA MULȚI ANI îmi doresc, alături de voi. 
3.octombrie.2013

NU ALERGA






Nu alerga după averi,
Lăsându-ți sănătățile în urmă.
Nu strânge-n conturi aur, galbeni.
Călcând peste prieteni, peste mumă.

Nu căuta să-ți faci amici
Din cei care de rău vorbesc
Pe cei ce în succes le-au fost complici,
Și lacrimă le-au fost, și zâmbet.

Nu te baza pe cunoscuți și rude;
Și nici pe timpuri nu da nici un ban.
Toți te-or părăsi în suferințe...

Singur rămâi în actul de final.

Prietene, ca Dunărea să fii,

Și pe furtună și pe cer cu stele!
Să-ți fie viața drum spre Răsărit,
Trăind iubiri, hrănindu-te cu ele!

Și nu uita că ești un strop Divin,
O lacrimă pe Crucea Răstignirii.
Dacă vor alții ură să devii,
Rămâi ce ești: SURÂS NEMĂRGINIRII!!!

3 octombrie 2013
 în casa celor 38 de ani.