ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR








Frați creștini,
Astăzi sfânta Evanghelie ne relatează două minuni săvârșite de Mântuitorul. Iair, mai mairele sinagogii evreieilor vine la Iisus Hristos spunându-i că fata lui este bolnavă. Mântuitorul promite că vine să o vindece. În drumul spre casa lui Iair, mulțimile îl împresurau pe Hristos, iar o femeie care avea scurgere de sânge de mulți ani, și a cărei brumă de avere o dase , spre vindecare medicilor, însă fără rost, se atinge de Mântuitorul și se vindecă. Hristos ajunge în casa lui Iair. Aici, fetița deja murise, și erau adunate rudele, bocitoralele, curioșii, vecinii probabil, oameni de tot doiul. Nu uitați că Iair era om cu funcție. Hritos , inainte de a o invia pe fată îi dă pe toți afară. Păstrează în casă pe Petru , pe Ioan și pe Iacov, dimpreună și pe părinții lor. Și aici sf Scriptură spune ”Și toți plângeau și se tânguiau pentru copilă. Dar Iisus le-a răspuns: Nu vă tânguiți, că n- a murit , ci doarme. Și toți îl luau în râs.” Auziți frați creștini: îl luau în râs deși văzuseră vindecarea celeia ce avea scurgere de sânge, și căreia Hristos îi spusese Credința ta te-a mântuit , mergi în pace. Apoi și lui Iair îi spusese clar : crede numai , și fiica ta se va mântui!Mântuitorul le cerea credință și ei râd de el. mai găsesc energie să râdă de el, când aveau mortul în casă. Și Petru și ceilalți doi ucenici râd de el. Și ei văzuseră , nu cu mult timp in urma pe Fiul văduvei din Nain înviat. Și totuși rădeau de Hristos. Atunci Hristos îi dă afară. Îi dă afară pe necredincioși, și rămâne singur cu fata moartă pe care o înviază  și o dă apoi familiei, poruncindu-le să îi deie ceva să mănânce.
I-a dat afară pe necredincioși.  Vedeți frați creștini? Le-a cerut credință, și pentru că nu au avut-o, minunea s-a petrecut, dar fără ca ei să o vadă.  Așa face și astăzi cu societatea aceasta care se comportă tot mai asemănător cu cei din casa lui Iair. Căci mulți întreabă dar de ce DUMNEZEU NU MAI face minuni? De ce Dumnezeu, pentru că l-am rugat , nu mă ajută? Dumnezeu face minuni la fel de multe și ne ajută clipă de clipă, doar că nu ne lasă să vedem aceste minuni pentru că suntem tot mai puțin credincioși. Câte cazuri de vindecări minunate nu sunt trecute în cărțile creștine, săvârșite de Dumnezeu prin sfinții săi, și sunt cazuri din contemporaneitate. Vindecări de boli al căror diagnostic și evoluție sugera moartea în ochii medicilor. Și totuși s-au tămăduit, inexplicabil medical, și medicii rămân muți, dar nu spun, da, aceasta e o minune. Spun: nu ne explicăm! E drept că unii dintre ei s-au intors mai profund cu sufletul spre ortodoxie, dar majoritatea rămâne oarbă. Suntem orbi să vedem Minunile naturii.  Îi vorbeam unui școlit adicătelea unui care a făcut și el o facultate și i se pare că a deslușit toate tainele universului: zic Uite tu ce apus de soare minunat. La care el începe să-mi explice Cum în spectrul luminii unele culor au lungimea de undă mai mare și filtrul atmosferei nu le poate estompa și alte asemenea  legi ale universului. Dar mi-o spunea așa, parcă mecanic, semeț și cu nasul în vânt… O suflete orb… de ce vrei să sfărâmi din i ima ta corola de minuni a lumii. De ce te oprești la aceste legi și nu vezi dincolo de ele . Cum nu vezi tu chiar și în legile fizicii, ale chimiei , ale macrouniversului din cosmos și ale microuniversului din tine, pe Cel ce a instituit aceste legi? Cum nu auzi tu marii filosofi ai lumii spunândcă „ Dacă puțina știință depărtează pe om de religie, adevărata știință il aduce înapoi la ea. 
Adesea ne impotmolim în lucruri mărunte, ne comportăm uneori ca niște schizofrenici spirituali, nu mai putem vedea realitatea din jurul nostru așa cum este ea, ci ne inventăm o alta, așa cum ne convine nouă. Nu vedem de câte ori puteam muri și totuși suntem vii. Umbșăm astăzi pe stradă ca printre niște furci caudine, și totuși ajungem teferi acasă. Se moare în trafic mai mult decât în războaie și noi suntem vii. Și ni se pare că merităm această viață, deși pe șoselele țării se moare mai mult din vina celuilalt participant la trafic. În schzofrenia aceasta sufletească ajungem să nu mai sărutăm icoanele de frica virușilor, dar punem mâna pe bani la casa vreunui fast-food și apoi mâncăm lejer , fără să ne îngrijim de igiena mâinilor. În schizofrenia duhovnicească ne creem un Dumnezeu care e dator să ierte , să uite, să nu ne ceară nimic, nici părăsirea păcatelor ,, nici spovedanii, nici îndreptarea noastră prin mijloacele ortodoxiei, post, rugăciune personală, părăsirea păcatelor , spovedanie și împărtășanie, ci ne zămislim în minte un Dumnezeu cum ne-ar place nouă, să ne lase să facem ce vrem, cum vrem, cât vrem, iar dacă nu iese bine, să avem în El un țap ispășitor, să dăm vina pe Hristos pentru toate nenorocirile pe care singuri ni le-am provocat în viață
Întorcându-ne la familia lui Iair. Se vede treaba că fata era bolnavă de ceva timp. Iar tatăl ei aleargă in ultimă instanță la Dumnezeu, la Iisus Hristos. Mai întâi cheamă vracii, felcerii, babele , medicii. Așa cum și noi, creștinii ortodocși de azi facem asemenea. Ni se îmbolnăvesc copii de boala secolului, de cancer  și alergăm la medici și dăm și pomelnice la preot, atunci amintindu-ne că avem un Dumnezeu. Știam că există, era acolo sus, dar nu ne interesa , nu aveam a face cu El. Cu El , cu Biserica lui, cu preoții, cu slujbele sfeștaniei, spovedaniei. Lasă-l dragă , e tânăr, las să-și trăiască viața. Da???? Dar viața păcătoasă consumă energii vitale vieții!!! Frați creștini, unde era mama eceasta când fiul ei pierdea nopți în păcate murdare care-i istoveau și trupul și sufletul. Sufletul se îmbolnăvea de atâta plâns, de lipsa hranei Duhovnicești. Și apoi, s-a îmbolnăvit trupul. De ce nu ai alergat mamă atunci la Hristos Să i spui: Doamne , copilul meu a ajuns un curvar, un împătimit, un fumător înrăit, un bețiv, un pierde vară sau un pierde-nopți!” Cum nu alergați la Hristos când fata ta, mamă creștină se duce să avorteze pruncii? Merge să facă crime, și apoi își dereglează hormonal organismul, mușcând din ea, apoi boala aceasta răspândită ca ciuma ? De ce nu plângeți atunci? De ce nu vă sperie păcatul așa cum vă sperie suferința? Suferința vine din milă , pentru că Dummnezeu nu se uită că noi nu mai credem în El, El ne dă afară din suflet necredința, nu ne mai lasă să râdem de El, ca și Petru și ceilalți doi, ne dă afară și voiește să ne invieze sufletul, și în suflet credința, nădejdea și dragostea. Câți nu s-au întors cu fața spre Hristos mai abitir după ce au dat mâna cu moartea. După ce boli grele le-au măcinat din trup, dar le-au șlefuit sufletul le-au vindecat ochii inimii să vadă iar dincolo de legi, să vadă pe Cel ce pune Legi firii pe care a creat-o. Haideți să ne vindecăm de schizofreniile acestea morale, să nu mai fim  niște închipuiți, crezând că suntem cineva, și că valorăm ceva. În viziunea creștină suntem ceea ce suntem pentru că Dumnezeu a pus în noi o lacrimă din El. Aceasta este singura noastră valoare, Dar este un Dar, am primit această valoare, această comoară a așezat-o Dumnezeu în corabia trupului nostru. Vreți un răspuns la rostul vieții pe pământ: avem comoara aceasta și este așezată în trup ca într-o corabie. Ne-a dotat corabia cu toate armele și sistemele sofisticate de siguranță, Și când e nevoie se face El , Hristos și scut împotriva atacurilor vrăjmașilor, numai să-i cerem aceasta, în rugăciune, Singurul lucru pe care ni-l cere este să-i aducem comoara la liman, trecând peste furtunile inerente ce apar pe marea vieții. Comoara aceasta , scânteia din Om este Iubirea. Și o cât de rară este ea astăzi la oameni, și acolo unde se mai găsește prea adesea e murdărită, este pervertită , este aur amestecat cu aliaje, care vrea să strălucească la fel, dar nu are calitatea inițială. Am redus toate sensurile cuvântului Iubire , la sensul cuvântului Eros, Iubirea ca și componentă a Divinității în om, și care face copilul să știe să aprecieze frumoasul din om, din natură și din cer , ajunge la cel matur  aproape intotdeauna Eros. Și dacă iubirea , sufletul știe să iubească frumos și fără patimă, că Dumnezeu nu este pătimaș , Erosul, măcar și după mitologiile grecești este născut din Haos. Când viața noastră e răvășită , când mintea noastră este contaminată cu toate otrăvurile care au mesaje, fie și numai subliminale , pornografice, uităm de legile firii, uităm de legile morale, uităm de legile familiei și de legile divine, uităm de conștiință și naștem în acest haos interior un eros deșănțat ale cărui forme exterioare e și rușine ale grăi aici, dar le vedeți în societate sub masca așa numitelor minorități sexuale . Nu frați creștini!!! Iubirea lui Dumnezeu ne-a așezat Iubirea în inimă! Să o păstrăm frumoasă, să o folosim frumos, și viața noastră spirituală v-a fii în armonie cu cea a trupului. Poate ne privăm așa de niște plăceri de care unii se îndestulează, dar să știți că astfel ne ferim și de niște suferințe în care alții zac. E drept că nu putem noi greși cât poate Dumnezeu ierta. Iată i-a iertat pe apostoli și pe părinții fetei din evanghelia de astăzi și necredința și batjocura. Dar de ce să ajungem să îl privim pe Dumnezeu , în rugăciunile noastre cu ochii unor vinovați, și robi ai patimilor, când putem avea priviri de fii și putem primii mângâieri Părintești de la Cel ce ne este Tată și nouă , celor ce il recunoaștem de tată, și celor care se revoltă și pentru care Duhul Sfânt plânge, așa cum zice Scriptura , cu suspine negrăite. Să nu ne facem viața iad, frați creștini!!! Să știți că în viziunea partristică ortodoxă viața veșnică este o prelungire fără-de-margini a vieții pământești. Nu-ți aduce ura, mânia , invidia , desfrânarea, cu toate formele ei, de la onanie până la necrofilie, necredința, deznădejdea, minciuna,  în inimă, pentru că aceleași trăiri le vei avea dincolo! Și aceste trăiri nu au ce căuta în Raiul lui Dumnezeu.  Incheiem cu un citat aparținând părintelui Arsenie Papacioc, om cu o trăire aleasă, șlefuită în laboratoarele suferinței, de tot felul, dar poate cea mai mare suferință a părintelui este aceea că încă atâtea suflete nu văd realitatea care-i înconjoară: nu văd că Dumnezeu șade cu mâna de ajutor intinsă către suflet, doar- doar, ne-om agăța de El cumva, cândva. Și iată cum spune părintele, fie-i pomenirea veșnic fericită:„ Nu pe poziție de milog să ceri! Pe o poziție de bărbăție nemaipomenită, să știi să rupi din tine cu orice chip. Să știi să te pierzi ca să poți să te regăsești, în sensul să te lepezi de personalitatea omenească, să te regăsești într-o personalitate îngerească. Pentru că și aceasta să știi frate creștine: Iadul este marea durere a lui Dumnezeu! Îi iubește mai departe pe cei din iad, Dar și tocmai , iubirea aceasta îi biciuiește, asta le face suferința și mai mare. „ Ia uite ce am pierdut noi” Uite cât ne iubește de mult, și cât am putut noi urâ” Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva, și mai ales să ne ferim noi, pentru că dacă noi nu avem grija sufletului nostru, frați ortodocși, nici Dumnezeu nu are ce ne face, că ne iubește, dar ne iubește liberi! Amin!

Comentarii

Postări populare