ÎNVIEREA FIULUI VĂDUVEI DIN NAIN









Frați creștini ortodocși,

În cadrul sfintei Liturghii de astăzi, s-a citit evanghelia uneia dintre cele trei învieri săvârșite de Mântuitorul sufletelor și ale trupurilor noastre, Iisus Hristos, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor, Dumnezeul tuturor oamenilor.

Era în primul an al propovăduirii. Iisus Hristos, mergea cu mulțime multă după El, străbătând cetățile și satele Galileii neamurilor.  Alesese Hristos această provincie pentru că era cea mai sărăcăciosă, în ea trăind , în genere, evrei care se retrăseseră dintre neamuri, așa cum erau numite popoarele nonevreiești. Se născuseră și crescuseră până la o vreme afară din pămânutl lui Israel, și apoi se aciuaseră într-o provincie aflată la extremitatea regatului lui Irod. Alaiul acesta format din ucenici , bolnavi, și mulțimi curioase  să vadă ce va mai face Hristos, ajunge la poarta unei cetăți mici, a unui sat numit Nain. Aici tocmai ce murise un tânăr băiat, singurul fiu al unei femei căreia nu cu mulți ani în urmă îi murise și soțul. Evreii își duc morții la groapă în ziua morții , și îi îngroapă în afara cetății. Astfel , cortegiul funerar care-l avea în frunte pe tânărul mort și pe îndurerata lui mamă se întâlnește cu alaiul acela gălăgios și vesel ce-L avea în mijloc pe Iisus Hristos. Și ne spune sf ap Luca faptul că Iisus la mamă s-a uitat:  de mamă se ocupă mai mult sf apostol căci auziți cum spune:„Și apropiindu-se pe porțile cetății, iată că scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și aceasta era văduvă.(…) Și văzându-o Domnul , I s-a făcut milă de ea și ea zis: Nu plânge!”

Frați creștini trist tablou ne-a zugrăvit azi Luca apostolul , medicul și pictorul. Hristos , care adesea tămăduia bolnavii, scotea demonii, și săvârșea tot felul de minuni, de obicei aștepta să fie rugat de cineva pentru a face acea minune. Acum însă, văzând durerea acestei mame văduve, care își ducea la groapă singurul fiu îi înviază băiatul fără să aștepte măcar o privire de la mama îndoliată. Văzuse durerea inimii acestei femei. El ca Dumnezeu ce era ascultase totuși o rugă. Ruga mamei care poate rupe cerul, și coborâ îngeri pe pământ! Ruga mamei care poate, iată. învia și morții. Că deși atunci mama aceasta nici ochii nu și ia ridicat de la trupul mort al fiului ei, totuși  Hristos a privit suferința ei ca pe o rugă. Și dacă așa cum spune Honore de Balzac,  inima unei mame este un adânc în fundul căruia vei găsi totdeauna iertare, cu atât mai mult Inima Dumnezeului nostru Iisus Hristos , și atunci s-a apropiat de năsălia cu care îl duceau și i-a zis: tinere ție îți zic, scoală-te! Iară el înviind, zice scriptura că s-a ridicat mortul și a început să vorbească, i-ar Iisus l-a dat mamei sale.

Haideți frați creștini să privim societatea de azi, cu precădere pe cea creștină și cu atât mai mult pe cea românească. Câte mame mai plâng pe fii lor astăzi? Fii lor care sunt morți sufletește? Nu arătăm cu degetul spre tineret, înfierându-l că a devenit rău, neascultător, fără Dumnezeu, sau dacă au Dumnezeu acesta se numește dorința de căpătuială rapidă, plăcerile trupului, pierderea timpului. Nu, nu-l înfierăm pentru că ei sunt produsul harababurii societății contemporane. Însă am mâhnirea de a vedea că  nu mai există mame să plângă la căpătâiul acestui tineret, și nu numai a acestui tineret. Nu mai avem mame care să plângă mortul acesta, societatea românească, pe ansamblul ei, este un mort care merge spre groapă. Toate membrele acestui mort sunt reci și inerte. Social, economic , politic, și spiritual ne aflăm într-o letargie, ca să nu spunem déjà moarte . Și dacă mai sunt tineri buni și frumoși spiritual aceștia sunt invidiați și atacați chiar și din mijlocul familiei. De câte roi nu vin tineri și se plâng că părinții lor nu-I lasă la biserică. Nu numai că nu se duc ei. Ele , mamele mai ales, care ar trebui să fie un exemplu de trăire creștină pentru întreaga familie, Dumnica, atunci când în Biserica ortodoxă, Hristos coboară iară aici, în noua Galilee a neamurilor, și caută așteaptă la poarta inimilor noastre să mai găsească un tânăr să îl învieze și să îl deie mamei sale, ele se ocupă cu activități mai mult sau mai puțin vinovate, sau sigur nu binecuvântate. Trebuie să înțelegeți că ortodoxia  crește în inima copilului tău iubirea de frumos. Învățați-vă copii să asculte muzica de calitate, să citească, să respire aer în natură, să comunice cu cei de vârsta lor, dar mai ales să meargă la biserică. Aduceții de mână aici, in casa lui Dumnezeu, și vă vor fi sprijin la bătrâneți, Vă vor ține de mână la ceasul morții voastre, nu vor fi niște străini printer străini, ci vor fi fii voștri care-au invățat ce e iubirea, de Cel ce e iubire, de la Hristos. Nu spunem că marile simfonii ale geniilor culturale ale secolelor trecute nu zidesc ceva în om. Dar muzica religioasă , bizantină, hrănește nu doar moral ci și spiritual.  Dar pentru aceasta trebuie să fie învățați de mici. Obișnuiți-vă copii cu natura, cu slujba ortodoxă. Sunteți aici părinți, părinți care ați născut copii după perioada comunistă, când avem libertatea exprimării credinței; și totuși vă întreb eu și Hristos: COPII VOȘTRI UNDE SUNT? Ia priviți atent , nu cumva îi duce diavolul la groapă, și nu-I plânge nimeni? Nu cumva în timp ce voi, părinții lor, preocupați să le adunați averi , pe care ei , nemuncindu-le le aruncă și le cheltuiesc pe plăceri și patimi ucigașe de suflet, pe droguri , pe fumat, pe alcool în exces,  și se ucid și trupește și sufletește, că ajung robi ai patimilor. Și când voi vedeți e prea târziu, prea târziu. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Pe Hristos , care e singurul care poa să învieze acest tineret, l-ați scos din inima lor: ce atâta biserică? Nu te mai duce dragă, nu vezi ce fac popii?Nu te mai duce. Ai credința în suflet și gata. Ce-ți trebuie? Ucigătoare de prunci sunt mamele care vorbesc așa în casă!!! Ucigtoarele propriilor copii. De ce ? Pentru că mergând după principiul acesta, că credința nu e musai să ți-o și trăiești arătându-ți apartenența la o comunitate ortodoxă , în cadrul ortodoxiei, acești copii, când vor ajunge mari nu vor știi să își exteriorizeze sentimentele nici față de oameni dar nici față de părinții lor. De ce să îi ajut? Îi iubesc în inimă și nu e necesar să le arăt. Eu am viața mea. Credința fără fapte moartă este. Și una dintre fapte este și aceasta: mersul al biserică, aici , în ortodoxia noastră bimilenară , primită de la moși și strămoși și pe care avem datoria de a o preda fiilor și fiilor fiilor noștri , cât mai curată și nealterată. Și ca să înțelegeți că mersul la biserică este absolut necesar dacă vreți să aveți un suflet sănătos și riguros, vă provoc la un exercițiu de imaginație. Suntem, conform științei, peste 70% apă. Și totuși bem apă. și fără mâncare mai putem trăi, dar fără apă sigur nu. Sufletul nostru este scânteie Divină, și are nevoie de hrană divină. Aici , în Biserica, vin ingerii și adapă sufletele, aici le puteți spăla și primenii, prin sfânta spovedanie la preotul duhovnic, aici puteți plânge morții pe care-I aveți acasă.morții care nu se mai deslipesc din fața computerelor, morții care nu lasă tutunul, morții care sunt déjà prea indoctrinați de spiritual de turmă care a fost inoculat în ei de media aceasta vândută intereselor ocultelor. Și oricât le spală ei creierii, nu vedeți că li-i spală cu lături, că tot mai murdară le e gândirea? . UNDE dacă nu în biserica unde ți-ai îngropat tatăl, mama , bunicii, ți-ai făgăduit soțului că doar moartea te va despărți, ți-ai botezat copilul în ortodoxie, unde dară , dacă nu aici , să poți să-ți lați spiritual să-și tragă puțin sufeltul după toată goanna aceasta aproape nebună a vieții cotidiene.

Însă mamele de azi sunt prea ocupate cu credința în vrăji și horoscoape. Cât ele stau cu nasul și cu sufletul în televizoare copii se sluțesc sufletește cu pornografiile, cu drogurile . Dureros este. Spovedim tineri care fumează de la vârste fragede, de pe la 14 ani , și mai mici, și mamele încă nu știu. Nu știu , fie că nu au timp să știe, fie că nu le pasă, fie că fumează și ele și nu mai simt mirosul de tutun. Și când vine un preot să le facă slujbă în școală, și le leșină copii, cine știe dincauza căror etnobotanice, gaițele, că nu le putem numi mame, dau vina pe tămâie? și spun că nu trebuia să facă slujbă, să nu ardă tămâie. Asta se face nunai în biserică. Auzi Doamne creștinii tăi? Dar mă rog, în sălile de clasă ce se arde? Acasă la tine femeie care naști , ce se arde ? Tutunul pe care-l fumezi adesea și însărcinată nu-ți ucide lent copilul? Tămâia ți-l ucide? Ce fel de mamă ești? Ești probabil mama unui copil și ucigașa a altor patru? Și când cel ce se naște se naște anemic și-l crești într-un mediu toxic moral si spiritual, iar când bolește învinuiești preotul, biserica, tămâia și pe Dumnezeu???? Este peste puterea mea de a pricepe această atitudine….

 Am înlăcrimat ochii lui Dumnezeu de 23 de ani cu cele peste 16 milioane de avorturi. 16 milioane de destine ucise înainte de a rosti cuvântul mamă! Europenii după ce ne-au băgat pe gât cabinetele de „ planning familial” și au lăsat tinerele noastre românce să-și distrugă sănătatea cu avorturile , acum ne arată cu degetul că suntem pe locul întâi pe continent la aceste oribile crime? După ce l-am supărat pe Dumnezeu și l-am făcut să ne plângă, acum vrem să îl dăm afară în brânci din școli , din case, din inimile copiilor noștrii. Frați creștini, fiți foarte atenți! Evreii își duc mortul la groapă legat în pânzeturi, în giulgiuri. Aveți mare grijă că există foruri care au interese să lege fedeleș conștiințele , să le eutanasieze să le indobitocească. Dacă scoți Iubirea , Divinul din inima fiului tău, ce crezi părinte că va crește în loc? Nimic altceva decât ura! și ura aceasta,. Ca o bălărie otrăvitoare te va ucide și pe tine, cel ce i-ai crescut, căci vei culege ceea ce ai semănat. Ieri tu , din comoditate ai ucis copii în pântece, azi ei , din comoditate ucid câinii de pe stradă, mâine ei, când vor fi bătrâni,din comoditate, vor fi uciși, eutanasiați de fii lor, pentru că așa i-am învățat noi. Când apare o problemă, cea mai comodă soluție este crima! Și dureros este că acest lucru se întâmplă într-o țară cu populație covârșitor majoritar ortodoxă.

Haideți ca măcar acum, în ceasul acesta, să punem început bun și să ne aducem copii la Hristos, la Izvorul iubirii. Cum? Citindu-le de mici din Scriptură, învătându-i tradițiile , și explicându-le  de ce se fac. Aducându-I la spovedanie de mici,de la 7 ani spune cartea că trebuie spovediți copii. Dar ce te faci că te lovești de gaițe: dar ce păcate are băiatul meu? Nu e vorba că are, e vorba că trebuie să se obișnuiască cu taina. Și să fim sinceri, în ziua de azi are prilejuri prea multe de păcătuire. Internetul este o sursă de bombardament informațional, și orice imagine mai indecentă în inima copilului naște senzații pe care nu le-a mai trăit, iară în mintea lui naște întrebări cărora le va căuta răspuns. Dacă părinții sunt tot preocupați cu munca și nu au costruit o punte de legătură întrre ei și copil, atunci acesta, tot mai timid și mai izolat, se va duce în lumea lui să-și găsească răspunsuri. Și lumea lui care se deschide cu un singur clic este lumea virtuală. De aceea trebuie de fragezi să le creem o lume spirituală. Aici , în ortodoxie  să-i semănăm în inimă iubirea de frumos, frica din iubire, de părinți , de frați, de natură, de Cer. Învățați-vă copii să se roage, și metoda pedagogică cea mai la îndemână este propriul exemplu. Învățați-l și ve-ți culege roadele iubirii, că Hristos nu minte. Spune că dacă dai însutit vei primi. Dă iubire , credință și nădejde copiilor tăi, și vei primi înapoi , la vremea când bătrânețile vor face inima ta să spună nu găsesc nici o bucurie în vârsta aceasta, ei, copii crescuți în biserică vă vor fi licărirea care vă va lumina calea spre veșnicie. Și dacă aveți fii morți, din negrija voastră sau din furtunile vieții, plânge-ți aici, în fața lui Hristos și a Maicii Domnului și rugați-vă cu lacrimi pentru a lor înviere spirituală. Credeți-ne frați creștini că nu vom ieși din criza aceasta morală, dacă nu ne intoarcem cu inima și cu toată ființa noastră la Dumnezeu care este iubire. Credeți că dacă cei ce-au condus țara aceasta de zeci de ani erau în Hristos, o mai vindeau la bucată și la fier vechi? Eu cred că nu, dar sunt progeniturile celor care dărâmau biserici și se străduiai să smulgă pe Hristos din inimi. De aceea haideți să nu le facem voia. Haideți să rămânem noi iubire, deși ei ne vor ură. Încheiem aducând în sprijinul celor afirmate cuvântul plin de lumină al părintelui Arsenie Papacioc, cel ce a fost victimă a represiunilor comuniste, dar a fost și flacără luminoasă , biruitoare a tuturor torturilor fizice și psihice suferite 14 ani de zile în pușcării și alți mulți ani în hărțuiala securității. Iată ce spune părintele Arsenie Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită:

„este de netăgăduit, Iubirea e un mister inexplicabil și dincolo de cei care o fac dezgustătoare și o depravează, dincolo de toată infamia în care e târâtă, ea este o lege divină la fel de puternică și tot atât de neînțeleasă ca aceea care așează soarele pe cer”. Amin.






Comentarii

Postări populare