marți, 26 noiembrie 2013

TÂNĂRUL BOGAT









„Și cine poate să se mântuiască?”

Frați creștini ortodocși,
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre o întâmplare petrecută nu cu mult inainte de Răstignirea Mântuitorului. Un tânăr bogat îl întreabă pe Mântuitorul: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică? Mântuitorul îi răspunde : Știi poruncile: Să nu fi desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Tânărul i-a răspuns Mântuitorului că tot ce a enumerat el a făcut. Și mântuitorul îi spune atunci : Un singur lucru îți mai lipsește: vinde toate câte ai , dă săracilor ce strângi, și urmează-mi mie. Iar tânărului i s-a părut greu acest cuvânt, și a plecat întristat de la Mântuitorul. Iar Hristos a zis atunci: Cât de greu v-a intra bogatul în impărăția lui Dzeu. Pentru că mai lesne intră camila(era o sfoară groasă împletită din păr de cămilă) prin urechile acului decât bogatul în împărăție. Și ucenicii au întrebat : Doamne, dar cine atunci mai intră în veșnica fericire, dacă nici acesta , care a păzit poruncile legii nu a intrat? Și atunci Iisus Hristos grăiește: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.
Aceasta este pe scurt pericopa evanghelică de astăzi frați creștini. Tânărul acesta, crescut frumos și moral în legea străbunilor lui, ascultându-l pe Hristos, iată- își pune problema veșniciei lui. Și din discuția cu Cel ce este Lumina Lumii, vedem că el era un om moral, virtuos, căci spune că toate poruncile legii le-a ținut. Dară atunci , dacă toate poruncile legii le-a ținut, de ce oare conștiința lui îi spunea că mai lipsește ceva? Pentru că vedem că avea neliniști legate de Mânturirea lui, chiar dacă nu fura, nu era bețiv, nu se droga, nu era desfrânat, își respecta părinții și le cinstea numele cu purtarea lui cuviincioasă în comunitate. Totuși el simte că nu e de ajuns. Simte că toate aceste purtari ale lui nu sunt sufleciente pentru a ajunge în sânul lui Avraam, cu atât mai mult cu cât Hristos vorbea de o Împărăție cerească veșnică, alta, cumva decât ceea ce el știa de la părinți și din legea lui Moise.
Tinerețea, frați creștini, vârsta zbuciumului interior, a frământărilor de tot felul , a descoperirilor de sine. La acastă vârstă, când de obicei te crezi prometeu și vrei să furi focul din casa lui Dzeu, te crezi stăpân și nemuritor, tânărul nostru avea neliniști. Neliniști creatoare de întrebări. Vedeți frați creștini? Copilăria este o vârstă frumoasă, dar lipsită totuși de multe cunoștințe și sensibilități. Maturitatea este și ea plinătate a vârstei, însă suntem mai șlefuiți de valurile vieții, nu ni se mai aprind călcâiele așa ușor după un chip frumos, după o ideologie atrăgătoare, după un vis de realizat. Haideți să rămânem tineri. Și nu orice fel de tineri, ci tineri vorbind cu Dumnezeu, ca acesta din evanghelie, Și intrebându-ne Ce să facem ca să ajungem fericiți veșnic. De fapt , la drept vorbind, fericirea, dacă nu e veșnică, nu e fericire. Oare păzim noi poruncile, frați creștini. Iată suntem în postul Nașterii Mântuitorului. Păzim noi postul, prima poruncă divină, instituită în Rai? Postul de la bucate, care ne pune trupul l aosteneală, e drept, dar care îl vindecă și îl apără de atât de frecventele boli ale metabolismului. Și postul sufletesc , de la păcate. Păcat inseamnă lipsa binelui. Adică într-o zi, de n-ai făcut rău tot nu e de ajuns, dacă nu ai făcut bine.
Avem apoi cele zece porunci . Eu sunt Domnul Dumnezeu tău, să nu ai alți Dumnezei afară de mine! Cum stăm noi cu această poruncă? Ne închinăm noi cuviincios lui Dumnezeu? Suntem noi conștienți de măreția Lui? Sau nea-m făcut Dumnezeu pântecele, pofta trupului, banul, funcția, munca( serviciul), sau poate ne-am făcut Dumnezeu copilul, și pentru el călcăm în picioare poruncile, furând, denigrând, numai să îi fie lui bine, și să nu simtă dureri și suferințe.
A doua poruncă este să nu îți faci ție chip cioplit, nci altă asemănare a câte sunt sus în cer, sau  pe pământ jos, în apă și sub pământ; să nu te inchini lor, nici  să le slujești lor.  Avem noi idoli în casă frați creștini? Și fiți foarte atenți , nu confundați cinstirea sfintelor icoane din creștinișmul apusean și ortodox cu idolatria, căci noi nu confundăm icoana cu Dumnezeirea, vorbim de idolatria banilor, a unor plăceri cărora le slujim, făcându-ne vinovați de călcarea moralei creștine. Să fim foarte atenți la mișcările sufletului nostru, și dacă simțim că ne-am făcut idoli din fumat, din droguri, din plăcerile carnale vinovate, din televizor și computer, să ne revizuim atitudinea și să ne schimbăm viața.
A treia poruncă spune să nu iei numele Domnului Dumnezeu în deșert. Atât de adesea văd și aud glume, bancuri despre Dumnezeu. Frați creștini, în tările musulmane dacă vorbești despre Alah sau Mohamed cum vorbesc creștinii despre Hristos și biserică, ești decapitat. Nu aprobăm, bine înțeles pedeapsa, dar nici nu se mai poate așa: Hristos este înjurat cu tot ce e sfânt: Icoană, anafură, biserică, sfinții, Cerul, mama, Grijania. Grijania este de fapt ultima împărtășanie care se dă omului, este îngrijania , îngrijiriea pentru drumul către necunoscut, este merindea și lumina pentru drumul acesta care începe de pe marginea gropii și nu se mai termină.
Ultima poruncă referitoare la relația omului cu divinitatea, este a patra care spune: Aduți aminte de ziua Domnului, ca să o sfințești pe ea. Cum sfințim noi Dumnica , Domini dei, ziua Domnului, frați creștini? Cum sfințiți ziua Domnului tineri români? Dormind după o nopate de cluburi în care ați petrecut în dezmăț? Mergeți la Biserică duminica, și dedicați-vă apoi restul zilei familiei, cărților, zidirii sufletești. E dureros să afli la spovedanie că sunt case de creștini care încă nu au biblia la căpătâiul patului. Nu se poate așa ceva, sau să auzi că încă sunt oameni care nu știu să citească un paraclis al Maicii Domnului, și aceasta după 23 de ani de libertate a cuvântului și a ideilor religioase. De 23 de ani preoții bisericii îndeamnă la rugăciune către Maica Domnului, la un program particilar de rugăciune. O jumătate de oră din zi vi se pare mult, să vă așezați în genunchi în fața icoanelor din casa dvoastră? Dar cum stați ore în șir în fața minciunilor televizate? Cum munciți 8 ore pentru a vă asigura pâinea, distrugându-vă prea adesea sănătatea, și pentru suflet nu aveți răgaz un sfert de ceas pe zi???? Sau trei ore pe săptămână, cât durează sf Liturghie?
A cincea poruncă, și vă rog să fiți atenți, că avem în clele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, primele patru porunci vizează relația noastră cu Dumnezeu, ultimele 5 relația noastră cu semenii, dară a cincea poruncă trece într-un registru aparte și spune: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ. Foarte importantă această poruncă, frați creștini.  Ascultarea și respectul de părinți dacă nu ați reușit să vă învățați copiii, ia-ți crescut numai pentru suferințe, să știți! Porunca ascultării de părinți este și singura care are o făgăduială de răsplată. Nicăieri nu zice nici până la ea, nici după ea: respectă porunca și eu îți voi da. Doar aici Hristos Dumnezeu dă porunca dar dă și făgăduiala unei vieți lungi și ferite de rău: Ca să-ți fie ție bine, și să trăiești ani mulți pe pământ!!! O tineret român, care ai imresia că dacă abia ți-a dat mustața ai și cunoscut tainele universului, și că părinții tăi sunt niște demodați, niște ăia crescuți în limitele comunismului, niște incuiați care nu ami pricep cum merge viața, cum e viața „dă cartier”, cum e să fii „cool”…. Ce-ai să mai plângi tu , tineret român care nu mai știi să-ți respecți părinții, care suni la protecția copilului dacă ai tăi ridică vocea. Nu uita tineret român, că sf apostol Pavel spune că numai copii născuți din desfrânare nu se ceartă, pentru că nu sunt iubiți. Ia aminte la tine , tineret român și vezi , nu cumva ocultele să-ți bage în cap că ești liber, tocmsi ca să te robească masoneria cu toate patimile deșănțate pe care ți le servește sufeltului tău, doar doar te-oi lipsi de morala creștină în care părinții și bunicii tăi te-au crescut.
Urmează cele cinci porunci: Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu fi mărtire mincinoasă aproapelui tău, și să nu poftești femeia, sau casa sau orice este al aproapelui tău.
Acestea sunt poruncile pe care tânărul nostru le respecta , frați creștini. Însă nu avea esența. Vedeți? Hristos venise să împlinească legea lui Moise, să o facă desăvârșită. Ce lipsea acestei legi? Iubirea frați creștini. Evreii, ca și musulmanii astăzi, aveau legea talionului: dinte pentru dinte, acțiune, reacțiune. Hristos vine și îl învață pe tânăr, cu mai puțin de 6 luni înainte de Răstignirea Sa, legea iubirii. Vinde câte ai, dă săracilor și urmează-mi mie. Adică fii asemenea mie: sărac, și fără acoperiș, propovăduind iubire. Tânărul pleacă trist. Nu era dispus să renunțe la ceea ce avea. Nu putea. Avea inima legată de averea primită de la părinți.  Este greu pentru el să renunțe la lux, apoi de ce să deie altora ceea ce era doar al lui? Haideți să nu facem și oi ca el. Să dăruim, frați creștini. Să vindem averea păcatelor noastre, a fărădelegilor, a avariției , și să dăm săracilor. Nu se poate să nu avem cui să dăruim ceva cuiva intr-o zi. Suntem cum am mai spus, în postul Crăciunului, al Nașterii lui Hristos. Hai să devenim mai buni, să rupem din puținul nostru și să dăruim celui ce are mai puțin. Mai puțină pâine, mai puțină iubire, mai puțină sănătate, mai puțină șansă. Poate că ne culcăm noaptea intr-un pat, poate că are cine ne inveli, sau pe cine să așteptăm să vină de la muncă și să cinăm cu ei. Să aruncăm un gând, o rugăciune pentru toți săracii pământului, și dacă putem a doua zi să le aducem o lacrimă de recunoștință în ochi măcar unuia dintre ei , am împlinit legea lui Hristos, legea iubirii. Nu vă e milă de inima voasdtră, frați creștini? Cum o lăsați să se impietrească zi de zi, fugind de prilejurile de a hrăni un flămând, de a da un pahar de apă unui însetat, de a mângâia un bolnav. Să fim foarte atenți, că la judecata apocaliptică, citiți și documentați-vă, nu vă luați după basmele meidatizate, care vor doar să bage spaime și frici în voi. La judecată suntem intrebați de ce nu am avut milă, frați creștini ortodocși!!! Foarte important de reținut. Poți să trăiești într-o mănăstire și să-și intre în cap că ești sfânt, dacă nu ai mila în inimă te așteaptă osânda păcătoșilor, Așa cum spuneam și mai devreme, nu ajunge , în ochii lui Hristos, dacă nu faci răul! Ajunge numai mila, dacă faci binele. Psalmistul david grăiește: „ferește-te de rău și fă binele. Caută pacea și o urmează pe ea. ” Iar Sf ap Pavel spune celor din Colose: îmbrăcați-vă cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu indelungă răbdare, îngăduindu-vă și iertându-vă unii altora. Iar peste toate îmbrăcați-vă cu iubirea care este legătura desăvârșirii. ”
Auziți frați creștini? Haideți să punem inceput bun astăzi. SĂ zicem cu fermitate de războinic: de astăzi, de acum, nu vreau să mai păcătuiesc. Nu vreau să nu-mi mai ascult părinții, să desfrânez, să trăiesc necununat, să fumez, să mă droghez, să mă îmbăt, să urăsc. De azi vreau să devin om în plinătatea sensului cuvântului.  Doar omul poate deveni frați creștini. Câinele rămâne câine și se simte bine în pielea lui de câine. Îngerul rămâne înger și se simte bine-n fulgii lui de înger, să spunem așa, numai omul are neliniști și poate deveni înger sau demon, sfânt sau păcătos, moral sau imoral. Și pentru aceasta suntem judecați. Că a făxut Hristos tot . Tot ce a fost Dumnezeiește posibil pentru ca omul să devină om și nu a vrut. Haidem dară să devenim iar oameni frați creștini, și aduc sprijin cuvântului, încheind de altfel, o durere nemărginită a părintelui Arsenie Papacioc, om cu viața plină de iubire, de suferință și de dăruire: „Este omul vinovat, mult vinovat, pentru faptul că nu luptă. Stă pe loc și nu luptă cu orice chip să se desăvârșească, Pentru că atunci când tu miști mereu, atunci ai șanse de desăvârșire. A mișca inseamnă a ajunge, te ajută harul lui Dumnezeu cel care a zis că 1 Ceea ce la oameni e cu neputință, este cu putință la Dumnezeu.” Amin.

luni, 18 noiembrie 2013

AȘTEPT UN TREN






Aștept de mult un tren...
Un tren mărfar măcar de-ar mai intra în gară,
Cu un mecanic sur, acuma , către iarnă,
Să vadă că eu încă mai tot aștept un tren.

Aștept un tren din vremea căruțelor cu cai. 
Aștept îmbătrânind cu banca din peron.
Dar nu se văd în zare decât ciulini și scai,
Și un apus lugubru , însă nici un vagon.

Tot așteptând am plâns cu ploile-mpreună;
Am nins ninsori pe dricul  ce-mi îngropa străbuni,
Am ars de-același soare ce-mi născocea o umbră,
Și-am renăscut odată cu timpul clipei lungi.

Încă aștept un tren, sunt sigur c-o să vină.
Un tren cu trei vagoane--- și toate clasa-ntâi.---
Cușeta mea-i acolo, ca o spărtură-n stâncă,
Iar calea mea ferată are la căpătâi
Câteva cuie-n linii și-o mică luntre spartă
Ce mă va duce-alene pe maluri străvezii....

18.nov.2013
Dervent.


sâmbătă, 16 noiembrie 2013

BOGATUL CĂRUIA I-A RODIT PĂMÂNTUL










„Nebunule, în noaptea aceasta îți vor cere sufletul, iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”







Frați creștini ortodocși,

Pilda adusă în urechile noastre, prin Sf Evanghelie citită astăzi în cadrul acestei sf Liturghii, conține acest cuvânt amintit mai sus, care ar trebui să fie ca o bătaie de clopot în conștiința fiecăruia dintre noi, bătaie de clopot care să trezească periodic conștiința noastră, ori de câte ori intră-n adormire. Să revedem pe scurt pilda și apoi să ne folosim de învățămintele ei, să le punem apoi în practică în viața noastră cotidiană.

Pilda spune că era un bogat căruia ia rodit pământul pe care-l avea, atât de mult, încât ajunsese să nu mai doarmă nopțile, frământându-se de un gând Ce voi face? Ce voi face, pentru că nu  o să am unde să îmi depozitez ceea ce trebuie să strâng de pe tarlale.  Se frământa, se frământa, somnul nu mai venea, își frângea mâinile neliniștit, așternutul nu-i mai era odihnă, parcă îl ardea patul și nu își găsea liniștea la gândul că va trebui probabil să apeleze la altcineva, sa deie o cotă parte pentru depozitarea averii lui… Și atunci, noapte fiind, îi vine un gând care îl înflăcărează și-l face să-i sticlească ochii de bucurie că a găsit soluția: Știu ce voi face: Voi dărâma hambarele mele le voi strica și voi face altele , mai mari, atât de mari încât să încapă tot. Și apoi, când mă voi vedea cu recolta strânsă în ele pot să zic sufletului meu:Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani;odihnește-te, mănâncă , bea, veselește-te… Și exact când gândea la acestea, iată că zice sf Scriptură că exact atunci Dumnezeu îi vorbește și spune: Suflete al meu:Nebunule, în noaptea aceasta îți vor cere sufletul. Iar cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Și, încheind pilda, Hristos spune : „Așa se întâmplă cu cel ce-și adună sieși comori, și nu întru Dumnezeu se îmbogățește.”

Așadar, frați creștini ortodocși, haideți să ne apropiem mai atent de text și să observăm câteva substraturi ale pildei. De ce era bogatul mustrat de Dumnezeu și era numit „nebun”? Nu pentru că muncise, și cu munca lui adunase averi atât de multe încât nu mai avea unde să le strângă. Nu , ci pentru că oare cum poți numi un om, care în loc să-și doarmă nopțile ca omul, el se frământă ce va face peste ceva timp , când va strânge recolta, șiCugeta în sine! Pentru aceasta e mustrat. Frați creștini, pentru că cugeta în sine. Adică nu avea pe nimeni cu cine să se bucure de avere. Nu avea pe nimeni cu care să se sfătuiască ce să facă pe viitor cu bogăția. El vorbea singur noaptea, ca un nebun, în pat. Se frământa: Ce voi face? Și când găsește soluția tot egoist o face, pentru că după ce hotărăște să-și mărească hambarele, spune satisfăcut: Și voi zice sufletului meu: Suflete al meu, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te… O de trei ori nebun acest om: Nebun în primul rând pentru că sigur averea a câștigat-o furând, asuprind oameni, călcând peste cadavre, viclenind, înlăcrinând suflete chinuite de foame, și care, ca la orice alt bogat, atârnau pe la porțile conacului lui. E nebun și pentru că nu s-a îngrijit să nu fie singur pe pământ. Dar nu doar că nu s-a îngrijit, îi face și plăcere această stare. Nu avea prieteni cu cine să se bucure, să mănânce să bea, să se sfătuiască. Nu avea decât servi. Și e nebun desăvârșit dacă putea crede că sufletul lui asta voiește, să bea să mănânce, să se veselească. Și mai zice scripura că si-a zis : suflete, odihnește-te!!! Auziți? odihnește-te. Dar de ce bogate, ai sufletul obosit? Ce griji te frământă, că nu ai copii să-i duci la școli și nu știi de poți să-i ții în facultăți. Nu ai bogatule nevastă să trebuiască să o hrănești și să o îmbraci, nu ai , se vede , nici mamă să cheltui cu ea prin spitale. Nu ai nici măcar frica faptului că vre-o instituție a statului ar putea să vină să vadă cum ai agonisit averea . Pe aceștia pe toți i-ai mituit, i-ai agățat cu vre-un vicleșug, le-ai dat dreptul , le-ai dat șperț, spagă și ești liniștit și dinspre acest orizont. Și atunci, bogatule, ce frământări îți obosește sufletul de îi spui să se odihnească? Poate te macină încă gândul cum să îți dublezi recolta la anul. Pe cine să mai jegmănești, ce legi să mai fentezi și cum să mai adaogi a unge pe vre-un fucționar pentru a închide ochii la fărădelegile tale, biet bogat singur, ale cărui averi au rămas ale nimănui. Iată că nici hambarele nu ai putut să le mărești, nici recolta nu ți-ai mai adunat-o după câmp, nici sufletul nu ți-a mers la odihnă, și ai murit, străin, în casă, singur. Te vor găsi dimineață slugile pe care le-ai asuprit, și care adesea și-au blestemat zilele și pe tine poate, pentru că le-ai rupt de la gura copiilor lor și fărâma de pâine pe care-o mai aveau. Iată că planurile tale au fost zadarnice, pentru că în tote aceste calcule, ai avut o constantă de care nu ai ținut seama: DUMNEZE.

Dumnezeu care grăiește adesea în scriptură să cugeți că mori și în functie de aceasta să îți dremăluiești viața.

Frați creștini, e atât de actuală această pildă, și nu există sfere să nu vedem astfel de bogați. La nivel de state, Unele cu altele se comportă la fel. La nivel uman nu mai vorbim. Am ajuns prea singuri și prea bogați frați creștini. Fiecare dintre noi suntem bogatul din evanghelie căruia i-a rodit țarina și nu mai știm ce să facem. Să nu ne asemănăm lui și în soluția găsită, că murim! Murim sufletește frați creștini, dacă credem că banul , averea , bogăția aduce mulțumirea sufletească.

Un poet scoțian Walter Scott, spunea pe la 1800 că Bogăția a ucis mai multe suflete  decât oțelul trupuri.

Dar oare cine e sărac dintre noi, frați creștini? Cine are ce îi trebuie nu se numește sărac.Ori dacă ai și mai vrei, nu te bucuri de ce ai , și nu te poți numi bogat. Dar nici sărac,. și atunci te poți numi…nebun. Priveam zilele trecute de la geamul chiliei în parcarea mănăstirii. Se oprise o mașină cu niște închinători aici, la Dervent. Era un câine în parcare, care, după instinctul cu care e inzestrat se aproie dând din coadă de grupul de creștini. Unul dintre ei a scos o pâine din sacoșă și a inceput să rupă din ea, aruncând bucăți câinelui. M-a uimit mult cum Câinele prindea pâinea din aer. Hap, o inghițea nemestecată și apoi întindea botul. Hap, iară . Inghițea nemestecând altă bucată de pâine. Și creștinul nostru a dat aproape toată pâinea câinelui. De ce v-am povestit acestea? Așa suntem și noi , frați creștini, precum și câinele acesta. Prea adesea nu mai știm decât să înfulecăm timpul, energiile altora, sentimentele, averile părinților, dar nu avem timp să le simțim gustul. Dacă ni se oferă, hap! și poate că dacă acel creștin ar fi vrut ar fi putut sa și otrăveacă potaia. Nu avrut. Dar noi, oamenii suntem predispuși la Otrăviri sau măcar la intoxicări de tot felul. Mass-media e plină de crengi, de exemple negative din biserică, din societate, din politică. Crede-ți că punând în fața voastră păcatele unor preoți spre exemplu, sau ale unor oameni de cultură, sau ale unor medici, sau ale unor oameni de stat, ei urmăresc îndreptarea societății? O nu, frați creștini. Acestea nu sunt altceva decât mesaje subliminale aruncate către botul nostru psihologic, pe care, dacă suntem avari le hăpăim nemestecate, fără să cernem și discernem, și ajungem niște manipulați, și noi, puținii care încă mai ținem piept spiritului de turmă care caracterizează societatea umană de astăzi. Să luîm distanță frați creștini, să avem scepticism ori-de-câte ori întâlnim posibilități de înavuțire fără muncă. Averea strânsă astfel inebunește, , ne pune sufletul într-o neliniște care v-a sfârși ori prin moartea conștiinței, ori prin cedări nervoase la propriu. Să nu ne mințim pe noi, că putem călca peste conștiință, și peste pâinea săracilor de lângă noi, apoi aruncăm câțiva lei unui sărac și ne-am făcut datoria. Citeam de curând un cuvânt al unei contese. Fericiți cei bogați! Ei pot mângâia. Depinde cum faci averile. Și să fim sinceri, averi ca ale imbogățiților de după Decembrie , nu se fac decât ilicit. Să nu ne ascundem după degete subțiri. E, am fentat și eu statul. Toți o fac. Poate, dar așa ai luat din fondul pentru asistența socială , medicală a pensionarilor, ale persoanelor cu dizabilități. Și toatew acestea pentru ce, frați creștini? Ca să ne agonisim averea păcatelor, a fărădelegilor, a blestemelor, să ne umplem sufletele noastre de lacrimile celor care nu au, și nu au nu de leneși(că sunt destui și de-aceștia)ci din cauză că noi răpim ce-i al lor.

Nu, frați creștini, nu bogăția bucură , hrănește și veselește sufletul, după cum nici sărăcia nu o face. Toți vrem să trăim fericiți până la adânci bătrâneți, și este normal și firesc să dorim acest lucru. Spun acest lucru gândindu-mă că avem trei vieți, pentru că, Sfânta Treime , care ne-a creat cu chipul si cu asemănarea ei, ne-a dat viață după viață și-nc-o viață, fiecare dintre ele anterioară pregătindu-o pe cealaltă. Avem frați creștini trei vieți, și dacă am vrea să învățăm din prima ceea ce trebuie să învățăm în a  doua pentru a ne pregăti pe a treia, așa cum se cuvine… Din prima viață. cea intrauterină nu luăm nimic, frați creștini. Ceea ce ne hrănește în pântecele mamei .lichidul  amniotic, nu îl luăm cu noi. Lăsăm tot și intrăm într-o lume străină, de care știam cumva că există, auzeam zgomote și voci, simteam mângâieri, și stresul mediului în care trăiam, ghiceam cumva că trebuie să fie ceva și dincolo de universul nostru îngust. Și iată-ne în viața aceasta nouă. Viața aceasta care ne e dată pentru a ne-o pregăti pe cea de dincolo de viață, și a cărei poartă este însăși moartea noastră. Simțim că există viața aceea așa cum simțeam și în cea anterioară. Viața intrauterină nu ar avea rost de n-ar fi viața extrauterină. Viața Aceasta nu ar avea rost , frați creștini dacă nu ar exista viața veșnică , a sufletului. Acel suflet al bogatului, cum zice Hristos l-a sfârșit, nu s-a îmbogățit în Dumnezeu. Era bogat material dar nu era și bogat în Dumnezeu. Și acesta este rostul vieții noastre, a creștinilor . Dobândirea Duhului Sfânt! Nu avem alt rost, și dacă nu alergăm după acesta, suntem fără rost. Nimic nu veselește sufletul ca faptele credinței și câștigarea celor trei vârtuți creștine: credința , nădejdea și dragostea. Creștine, spunea o dată Tolstoi că dacă există un singur bogat în lume, care se răsfață în belșug, există cert altundeva un altul care moare de foame. Și numai acest cuvânt și ar trebui să te pună pe gânduri om al lui Hristos.  Doi scriitori germani spuneau  că Cei fericiți sunt bogați. iar nu cei bogați sunt fericiți. Și o vorbă foarte de actualitate: oamenii fac bani falși, iar banii fac oameni falși. Poate că nevoile familiei , lipsa banilor vă face să râvniți să aveți, și poate pentru a dobândi sănătatea cheltuită în timp, tot pentru a face bani, dar sa nu uităm, așa cum spune sf Ambrozie că: „sunteți robiți de aurul care strălucește în casa bogatului;vedeți doar ce au, dar nu vedeți ceea ce le lipsește.  Și tot el ne avertizează că orice lux și bogăție, dacă nu îți corupe obiceiurile bune, îți corupe sigur gusturile , și strâmbi din ce în ce mai des din nas, riscând să-ți strâmbi și sufletul.

Frați creștini, bogăția , cum am spus , nu trebuie să fie un scop al vieții, ci un mijloc de pregătire a vieții. Am spus la incepututl cuvântului că toți de aici suntem bogați. Da frați creștini. Suntem bogați în păcate și în patimi. Nu putem dormi adesea. Ne pomenim adesea că în loc sa avem somn tihnit, să dăm noaptea trupului odihna meritată după truda zilei, alergăm in localuri si ne facem viața de noapte, păcătuind si incarcandu-ne sufletele cu păcate. Am intrat în postul Nașterii Domnului , al Crăciunului , haideți dară să punem ineceput de astăzi, și să ne așezăm busola idealurilor noastre, a năzuințelor noastre, către Răsăritul Cel de Sus, către Hristos. Să nu mai mergem spre nord, spre Miază-noaptea patimilor deșănțate. Să ne rânduim cumva viața și să inaintăm spre liniștea limanurilor creștine ortodoxe. Vă îndemnăm la postire după putere, și la spovedanie sinceră. Așezați-va la masa frati crestini, si vorbiti cu sinele. Acest sine pentru care poate ati facut păcate, cu voie, fără voie, cu știința și cu neștiința , Cercetați-vă conștiința, puneți pe o foaie ceea ce nu vreți să uitați si mergeți la preot și spovediți-vă. O, de am putea să rupem din noi numai să vă putem face să simțiți bucuria sufletului după o spovedanie sinceră și fără ocolișuri și ascunzișuri. Avem cu toții păcate impotriva noastră, a celor de lângă noi, împotriva naturii și a cerului, a dumnezeirii. Să ne cercetăm cu de-amanuntul. Și să mergem , să îngenunchem in fașa scaunului de spovedanie, și să ne marturisim păcatele, să le plângem dacă putem, și să ne hotărâm să nu le mai facem. Haideți să aruncăm bogăția de fărădelegi. O corabie, când stă să se fărâme de valuri , marinarii aruncă peste bord încărcătura. Aruncați frați creștini încărcătura aceasta din sufeltul aflat în pragul naufragiului. Ai streâns averi călcând in picioare legi, oameni conștiință? fugi și mărturisește-țe și nu uita că mila face să se învârtă pământul, cum spunea un părinte contemporan. Mila lui Hristos e mare. Nu putem noi greși cât poate Dumnezeu ierta. Deci să cerem iertare, și să ne vindecăm sufletul de lăcomii, de mândrii, de bârfit, de drăcuit, de judecat pe alții, de poftit avrea altuia și de tot ce ne poate îngreuna Sufletul, și ne poate fi stavilă în zborul nostru către cer. De aici , de pe pământ tot vom pleca. Cu o moarte suntem toți datori. Nici nu mai contează cum murim dacă am știut să trăim frumos, frați creștini. Sa ne intrebăm seară de seară, de suntem fericiți, și dacă am făcut pe cineva fericiți astăzi. Și fericire fără Hristos, nu există frați ortodocși.  Și pe Hristos îl găsiți aici, la sf Liturghie , cu trupul și cu sângele și în toată strălucirea Dumnezeirii Lui. Deși ceea ce vom spune la sfârșit, poate nu pricepeți acum, totuși vă indemnăm ca pe niște prieteni, ca pe niște fii, ca pe niște frați, să împliniți îndemnul părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, și să mergeți în fiecare duminică la sf Liturghie. Iată ce spune acest om al jertfei:„Este atât de necesară și obligatorie participarea la sf Liturghie, mai mult decât ne sunt necesare aerul și lumina. Dumnezeu mai ține pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie care  se săvârșește pe el.”  Amin.

marți, 12 noiembrie 2013

DACĂ N-AI VĂZUT ARDEALUL









Dacă n-ai văzut Ardealul
Cu pădurea lui , cu tot,
Doar așa te-ncântă gândul
Să-ți lași țara pentr-un zlot.


Dacă n-ai văzut Ardealul
Și câmpia lui Mihai
Repede te fură valul,
Țara pe arginți s-o dai.


Dacă n-ai văzut Ardealul,
Valea Mureșului toată,
Nu mă mir că-ți scade osul,
Bătând la străină poartă.


Dacă n-ai văzut Ardealul,
La ce, frate, mai trăiești?
Nu mă mir că Tricolorul
Ți-e străin și nu-l iubești.


Dacă n-ai văzut Ardealul,
Cluj, Brașovul, Odorhei,
Pâinea ți-i fura vicleanul;
Pe trecut ți-or pune chei
Să crezi doar ce-or spune ei.


Dacă n-ai văzut Ardealul
Și cu Munții Apuseni,
Munții tăi, cu-al lor tezaur,
Ai să-i vinzi la derbedei
Și dator rămâi la ei.


Dacă n-ai văzut Ardealul
Scoate-ți ochii!!! Geaba-i ai!
Orb să fii, și-i mic păcatul,
De-n Sibiu nu dusu-te-ai.


Dacă n-ai văzut Ardealul,
Aer sfânt nu ai în piept!
Valea Izei e Altarul
Unde țara crede drept.


Dacă n-am avea Ardealul
Hristos nu s-ar naște-aici!
Am fi scris precum muscalul
Și în case și-n răscruci
Aveam semiluni, nu cruci.

13.11.2013
Dervent, locul regăsirii. 

TE-AM SĂRUTAT












 



Te-am sărutat pe ochii tăi albaștrii
Și am simțit în suflet nesfârșirea
Mării Negre, întinsă pân la aștrii;
Iubindu-te atins-am nemurirea.

Ți-am sărutat obrajii-apoi, rotunzi
Ca fructul lui Adam.
Și Raiul și-a făcut lăcaș în noi
Și, parcă, îngeri, Prometei, eram.

Am îndrăznit apoi să te sărut pe buze
Și parcă iadul tot mi-intra în vene.
De-atâta ars, inima mea-i doar spuze,
Dar arderea-asta-mi face-așa plăcere
Încât nu simt că mor și cert și-alene.

Și nici nu simt cum aripile-mi ard;
Uitat-am c-arvunisem veșnicia.
Și-n gustul cărnii tale vise-mi sparg
Fiind corabie-n furtuni, fără catarg....



11 . 11. 2013
DERVENT

duminică, 10 noiembrie 2013

TAC POEȚII






Tac poeții ca natura seara.
Tac ca frunza putredă pe drum.
Arde-a lor tăcere precum vara
Lumea e doar vaiet și doar fum.

Tac poeții ca un mal de fluviu.
Dunărea refuză să se verse;
Au pus versului la poartă doliu,
Nimic peste câmpuri nu mai crește.

Tac poeții, lebedele cântă;
Cânt-a mort și a sfârșit de lume.
Norii seci către apus se-avântă,
Marea urcă înapoi spre munte.

Tac poeți răpuși de neputința 
De-a mai vedea cum clopote nu bat. 
Și nici toamna, nici chiar suferința
Nu le învie versul... Tac!!!!

Tac poeții precum barca iarna
Când pescarii se-ncălzesc la foc. 
Le-a-nghețat cuvântul, le e rece pana,
Crivăț le-mpietrește rimele în toc.

Au tăcut poeții-n țara care
De furtuni, gorunul vechi se rupe.
Și-au pus versu-n sălcii plângătoare
Să renască-n cer, cu aripi frânte.

Tac poeții și miroase-n țară
 Prea apocaliptic și bizar;
Vrancea-și clănțăne cocoașa iară,
Luna se-nroșește, prunci dispar.

Tac poeții și-i sfârșit de veacuri!
Un sfârșit mai trist nu se putea...
Fără ei planeta n-are leacuri
Să se vindece, nici dacă ar mai vrea!!!

11 noiembrie 2013 
Dervent.






sâmbătă, 9 noiembrie 2013

PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV 10 noiembrie 2013







Mergi și fă și tu asemenea”


Frați creștini, astăzi sf evanghelie vorbește despre una dintre cele mai grăitoare pilde, pilda Samarineanului milostiv.  Despre această pildă se pot vorbi multe zile în șir, și tot nu am epuiza învățăturile folositoare pe care le putem afla din ea; vă reținem însă numai opt minute din viață pentru a culege doar câteva sfaturi esențiale pe care să le aplicăm în viața cotidiană. Pilda e atât de însemnată că l-a făcut pe sf Ioan Gură-de-Aur să spună că Hristos și dacă nu ar fi făcut alte minuni, și ar fi venit pe pământ spunând numai pilda aceasta, apoi să fie dat răstignirii, și tot ar fi fost de-ajuns ca să schimbe cursul istoriei omenirii. Dar haide să recapitulăm pe scurt, mai ales pentru cei care nu au ajuns dintru început la slujbă, această pildă și contextul în care a fost spusă.
Era în primul an al propovăduirii . Iisus Hristos începuse deja să stârnească invidia arhiereilor, preoților, cărturarilor evrei, care vedeau că un simplu fiu al unui tezlar din Galileea strânge pe lângă el  mulțimi imense de oameni, cât nici în templul lui Solomon nu se strângeau. Și vine la Hristos un învățător de lege și , ispitindu-l îi pune o întrebare. Zice Scriptura că îl ispitea pentru că el singur, învățător al legii fiind știa răspunsul acestei întrebări, dar voiau să-l prindă cumva, cu un cuvânt greșit , să îl acuze de blasfemie și să-l ucidă. Întrebarea era: Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din lege? Hristos Iisus îi răspunde cu o întrebare: Ce este scris în lege , cum citești? Adică îi aminteste că el e cel care trebuie să citească și să cunoască și să trăiască, mai ales, legea. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău , și din toată puterea ta și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Atunci Hristos, arătându-l că știa răspunsul, dar voia doar să-l iscodească, îi răspunde. Drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu.  Dar el, vrând să se indreptățească pe sine, adică văzând că a fost descoperit, învățătorul legii face cumva pe prostul și întreabă iar: Și cine este aproapele meu?
Ei, frați creștini și acum urmează pilda pe care i-o spune Hristos unui citit, unui învățat evreu.  Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari care , bătându-l l-au dezbrăcat , lăsându-l abia viu pe margine de drum. Trece apoi pe calea aceea un preot. Îl vede, și trece mai departe. Trece apoi un levit (leviții erau evrei din seminția lui Levi, care ajutau la templu pe partea administrativă cu precădere fiind ajutoarele preoților legii vechi) Și acesta îl vede pe bietul om și-l lasă, trecând mai departe.  Pe aceeași cale însă, trece un samarinean. Acesta vede pe muribundu-l lovit și prădat de tâlhari, i se face milă, și este foarte important de subliniat că ceilalti nu au avut aceste sentiment, mila, i se face milă, așadar, se apropie de el, îi leagă rănile cu untdelemn și vin, îl pune pe dobitocul său, il duce la o casă de oaspeți, și ia purtat de grijă. Apoi plătește și pe gazdă cu doi dinari, omul neîntremându-se încă, și îl roaga pe hangiu să aibă grijă de el făgăduindu-i că îi va plăti când se va întoarce. După ce spune această pildă, Hristos îl întreabă pe cărturarul acela: Ei, care crezi că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el răspunde: Cel care a făcut milă cu el. „Mergi și fă și tu asemenea. ”
Acesta este , frați creștini îndemnul lui Hristos pentru fiecare dintre noi.  Omenirea în ansamblu ( ca și fiecare om în parte) se coboară din Ierusalim în Ierihon. Ierusalimul simbolizează bogăția spirituală a omenirii, este orașul cheie al tuturor religiilor monoteiste, este simbol al trăirii sufletului în Dumnezeu. Toți coborâm azi , ca și atunci , în Ierihon. Ierihonul , pentru care de atât timp se luptă islaeliții cu palestinienii, este cel mai mănos pământ al israelului , al Palestinei biblice. În lumea aceea unde deșertul e la el acasă, Ierihonul e o oază de prosperitate. Nu au evreii în tot statul atâta vegetație câtă este în Ierihon. Spre asta merge și omenirea. A plecat , a întors spatele Ierusalimului, Bisericii, Templului , și se grăbește să aibă averi pământești, să aibă, să producă. Coborâm spiritual, și coborâm pe un drum pe care mișună tâlharii. În goana aceasta spre bogăția ierihonului, după ce nu ne mai pasă de spiritualitatea Ierusalimului, iată că suntem atacați de hoți. Și hoții ne fură tot ce agonisisem în Ierusalim. Tot bagajul de cunoștințe religioase, este dezbrăcat de pe noi, și suntem lăsați abia suflând, bătuți, pe margini de drum. Nici la bogățiile materiale ale IERihonului nu am ajuns, ne-am lipsit și de cele spirituale ale Ierusalimului.  Zilele trecute vorbeam cu un pedagog din Cluj, o educatoare a unei grădinițe, care se plângea că unii părinți s-au unit și vor să o deie în judecată , pe ea și grădinița unde profesează, pentru că a chemat preotul și a făcut oră de religie la grădiniță, punând copii să se roage, și învățându-i  ortodoxia. Prozelitism, spun părinții isterizați. Însă , în aceeași grădiniță cu doar  trei zile înainte se sărbătorea Haloween-ul. Și nici un părinte nu se mai lamenta că ai lor copii sunt învățați să se sperie unii pe altii, să nu mai vorbim de maimuțărelile ieftine . De mici copii sunt tâlhăriți de darurile cele mai de preț. Drepturile omului, drepturile copiilor au devenit drepturile dracilor de pe margini de drum, care ne ologesc sufletește. Dar aceasta se întâmplă numai pentru că am părăsit Ierusalimul și liniștea lui, și ne-am dorit bogățiile Ierihonului.
Trece pe lângă societatea aceasta un preot. Trece pe lângă noi, muribunzii, un preot. Trece ne vede și pleacă. Prea adesea, și ieri , și azi, preoțimea nu mai are timp, e prea ocupată și ea cu strângerea averilor. Vedem că și în pildă și preotul părăsise Ierusalimul și mergea spre Ierihon, Și lui îi sticlește ochiul după averi și ranguri. Și ce este de damnat este că vede societatea că zace aproape moartă spiritual, și nu mai e capabil de milă!!!!  Preotul legii vechi (ca și unii confrați de astăzi) are neomenia de a nu se ocupa de muribunzii sufletești. Trece apoi un levit. Trece apoi administrația. Cei care sunt datori să se ocupe de formarea spiritual-morală a societății. Și aceștia, dascăli, educatori, profesori, guvernanți, formatori de opinie, mass-media, toți aleargă și ei numai după averi și ranguri și văd suferința morală, decăderea spirituală în care zăcem dar nu au milă. Se duc de-a valma și ei, în văile Ierihonului, nu le mai pasă. Vine, iată samarineanul milostiv. Acesta, Hristos, adică, vede societatea muribundă, i se face milă, și se apropie de ea. Frați creștini. Se apropie de muribund să reținem acest aspect. Il ia pe dobitocul său, după ce il unge cu untdelemn și vin. Vinul , alcool având, și multe alte proprietăți curative , nu este aici doar simbolul medciamentului trupesc ci are și simbol al medicației sufletești; Vinul este Sf Împartășanie care vindecă suflete. UNTDELEMNUL este simbolul Sf Taine a sf Maslu, care se face în ortodoxie și care e taina în care ne rugăm pentru sănătatea trupului si a sufletului celui bolnav. Il duce la o casă de oaspeti. Casa de oaspeti este noua biserică Creștină. Comunitatea aceasta de suflete. Il dă în grija Hangiului, și acesta este preotul creștin-ortodox , care are menirea de a avea grija de sufletele date spre ingijire, și care  a primit de la Dzeu doi talanți, și aici putem înțelege Puterile trupului (cu tot cu abilitațile de discernere) și cele ale sufletului. Urmând ca tot ce va mai cheltui preotul, timp, energie, sentiment, sănătate, să îi răsplătească Dumnezeu la a doua venire.
Dar, frați creștini, nu doar preotul are datoria de a salva sufletele rănite. Fiecare dintre noi suntem chemați, să fim aproapele celui de lângă noi. Să stopăm  această alergare cotidiană după bani și ranguri, să o înfrânăm, măcar un ceas, și să ne facem timp să vedem suferinzii, să ne lăsăm să crescă în noi mila, și să ne apropiem. Hristos spune la sfârșitul pildei: Fă și tu asemenea. Așa cum eu am făcut fă și tu. Mila nu e un sentiment rușinos. Este un sentiment înalt. Fără milă suntem mai răi decât câinii comunitari.  Și o, cât adevăr este într-un vers al unui poet contemporan adormit de curând, care spune că mai oameni decât oamenii or să ajungă câinii. Haideți să vă faceți timp să priviți suferința celui pe care-l vedeți pe cale.Și mai ales vedeți-vă suferințele copiilor, frați creștini. Nu vedeți că atât timp cât voi alergați după fructele Ierihonului, copii voștri se rănesc trăind tot mai acerb o lume virtuală, internautică, schilodindu-și sufletele și nemai putând fi în stare să socializeze normal în lumea reală? Nu vă e milă de ei? Credeți că doar de Bani și pozitie socială au nevoie? Unde sunt copii voștri frați creștini? Unde sunt acum când vorbim despre ei? Nu cumva își pregătesc un ștreang în care își vor sinucide sufletele? Veniți și dați disperați pomelnice  să se căsătoreacă băiatul , sau fata, dar ei nu au nici prieteni, pentru că trăiesc virtual. Nu știu să cumpere o floare, să ducă gunoiul din casă , să își facă paturile, cum credeți că vor știi să comunice cu un suflet? De unde să știe să iubească dacă nu au fost invătati? Apropiați-vă de ei frați creștini, și salvați ce se poate salva. Aduceți copii la Hristos, la biserică, urcați cu ei la Ierusalimul cel nou, rupeți-i din cloaca în care vrea societatea aceasta secularizată, globalizată, consumistă, să vi arunce. Nu spunem să nu se folosească de mijloacele moderne de comunicare, dar nu se poate copii la 12 13 ani să nu știe să facă un sport, să nu aibă o activitate extrascolara educativa, ci sa steie doar la computer, si pe site-uri de așa zisă socializare, unde fiecare se minte pe fiecare.
Creșteți mila față de ai voștri în primul rând, frați creștini. Fiecare dintre noi putem deveni samarineanul milostiv al unui suflet rănit. Se apropie postul Nașterii Domnului. De pe 14 noiembrie, începem o perioadă de curățire sufletească. Haideți să punem inceput bun , și să ne revizuim atitudinea fața de tot ce ne inconjoară. Suntem invitați de biserică , prin preoții ei destoinici, și sunt încă generații de slujitori devotați vocației. Folosiți-vă de ei! Deranjații, obosiții, pentru că pentru aceasta vi i-a dat Hristos, alergați la ei ca la deținătorii tainelor Sf Biserici. Spovediți-vă frați creștini, nu zăboviți și nu amânati spovedania până la bătrânețe, că vă cresc patimile și regretele în voi, dracul ia putere in voi si nu veți mai putea sa va spovediți, sau poate nu veți apuca. Ingemănați credința din inimă cu faptele credinței. Spovedania, și oprirea de la păcate, mila creștină să vă fie însoțitoare pe drumul fiecărei zile. Să ajungem seara la culcare, și asezandu-ne in așternut să ne intrebăm fiecare: de cine am avut eu mila azi, și cum? Nu se poate să nu aveți astăzi prilejul de a vă dezvolta mila. Mila pt cei ce nu au(nu au casă, nu au pâine nu au mamă, nu au milă, chiar) , mila pt cei ce nu sunt(nu sunt la biserică, nu sunt botezați, nu sunt spovediți, nu mai sunt pe acest pământ, nu sunt în pace și întelegere cu ei înșiși), mila pentru cei ce nu pot(nu pot merge, nu pot vedea minunile din fiece zi pe care Hristos le savârșește cu ei, nu pot fi sinceri, nu pot să iubească frumosul din om , din natură , din cer). Nu putem pretinde că suntem creștini și să nu avem faptele milei creștine. „Da-ți din puținul cel aveți celor ce au și mai puțin spunea ”Lacordaire. Iar un alt francez, episcop și filosof , spunea pe la 1700 că Milostenia este întreg creștinismul.
Hristos ne îndeamnă astăzi: Fă aceasta și vei fi viu!!! Dumnezeul nostru aceasta a făcut . Europa de astăzi daca nu avea în spate o istorie bimilenară creștină trăia în crăci și acum, spune Petre Țuțea. Or creștinismul nu e creștinism fără mila pentru suferința celui de-aproape. Mila creștină a dat naștere spitalelor. Nu existau spitale până la vasiliadele sfântului Vasile cel Mare! Și aceasta nu doar în Europa. Lumea întragă, Asia cu terapiile chinezești, mongolii, perșii nu cunoșteau mila la nivelul acesta, de a îngriji în spații special destinate pe cei suferinzi. Mila creștină face ca până și suferința ta , a ta ca om, să nu o mai simți , văzând și ajutând la vindecarea trupească, spirituală a celui de lângă tine. Mila naște iubirea curată, și iubirea curată naște milă , aproape că aceste două sentimente umane se contopesc. Să jertfim puțin din ce avem, din timp, din energie din sănătate, din bunuri, și astfel ne asemănăm și noi lui Hristos. Altfel nu suntem creștini. E îndemnul Dumnezeului nostru , al tuturor, grăit astăzi! Fă aceasta și cei fi viu!!! Altfel suntem morți. Că fără cea mai mică jertfă , fără să ne urcăm măcar timpul pe cruce, nu ajungem la învierea promisă de Hristos. Aceasta ne învață și părintele Arsenei Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită: „Oamenii nu știu cât de mult iubește Dumnezeu lumea. Ne iubește dincolo de închipuirea îngerească. Ne iubește mai  mult decât ne iubim noi înșine. Dar nu se poate fără jertfă!”
Amin.

marți, 5 noiembrie 2013

NU CERE RESPECT CÂND TU NU DĂRUI!

motto:
Prieten îți este cel ce te smulge din cărarea pierzării, nu cel ce te-mbată pe cale.
  Se zice că Ion vede un om alergând către o fântână otrăvită. Îi strigă: Nu bea omule că mori! Celălalt nimic. se ducea spre fântână. Atunci Iom , fiind mai aproape, îl ajunge din urmă pe omul nostru tocmai când să pună căldarea la gură. Măi creștine, nu auzi, strigă Ion la trecător, E OTRĂVITĂ, nu bea!!!! Și dă să-i verse căldare cu proaspăta apă scoasă din fântână. La care trecătorul zice: Nem tudom romanoc! Ion: Aaaaaaaaaaaaa, am zis bea usor, și pe-ndelete, că E rece, e receeeeee!!!
(nu este indemn la șovinism, vreau doar să vă amintesc cât de repede vă pot deveni prietenii călăi!)




             Nu scriu azi împins de muze. Scriu împins de unii oameni care încă mă iubesc. Și m-au certat că am tăcut. De ce-am tăcut? Pentru că, am scris și am mai spus, în fața marilor tristeți , ca și în fața marilor bucurii, sunt mut. Nu mai pot glăsui.
            Și nu mai pot glăsui azi pentru că ar trebui să strig către niște urechi care rămân surde. Rămân surde la adevărurile mele. Le place să-și asculte-n căști muzica fără ritm , anostă a unei vieți de minciună, viață care adesea, îi scuipă într-o stare de tristețe și de lipsă de rosturi. 
          Nu mai pot glăsui pentru că ar trebui ca ale mele cuvinte să lovească obraji. Obrajii nesimțitori ai oamenilor pe care i-am spovedit sau ale căror piepturi mi-au sângerat măcar odată și inima mea, și care acum scuipă și terfelesc toate bunătățile pe care eu le-am așezat în palma lor. Le-am pus în palmă. În suflet trebuiau să le aștearnă singuri pentru a retrăi armonia dintre ceea ce gândesc și ceea ce spun și fac. Nu vă neliniștiți; aceștia nici măcar nu mai au curozitatea de a mai privi spre mine.
       Uitați-vă bine în jurul vostru, prieteni!
      Ve-ți vedea oameni pe care-i iubiți și care privindu-vă, nu vă văd pe voi , cei care sunteți. Văd imaginea pe care și-au creat-o despre voi, închipuită, în mintea lor. Nu poți spune despre o femeie că e curvă, spre exemplu, nici măcar după ce ți s-a dăruit. Cu atât mai mult cu cât nici nu ai văzut-o goală. Și totuși cât de adesea atribuim acest apelativ...  Așa suntem, punem etichete pe frunțile oamenilor. Și nu mai vedem valoarea lor și rostul acestora lângă noi.Și pentru aceasta am tăcut. Și am tăcut pentru că mă doare că am în jurul meu oameni care se pretind prieteni, și totuși nu au tăria de a spune franc ce gândesc. Și nu le reproșez nimic altceva decât că , măcar avându-mă prieten și pentru mulți nu doar prieten, poate că mă puteați lua măcar pe mine de exemplu al francheții. 
Pretindeți că vă plac oamenii sinceri, dar nu vreți să fiți voi aceia! Ceri respect, dăruie! Ceri pace, fi în pace! Ceri încredere, dăruiește, că dăruind vei dobândi!CE FACI TE ȘI FACEspunea adesea păr. Arsenie Papacioc. 
       Am tăcut și pentru că tot ce-am vorbit până acum, în mesaje, față-n-față, pe blog, ar fi fost de ajuns să vă apropie de ceea ce eu numesc de obicei, „relația care trebuie cu Dzeu”, depărtându-vă de „O”relație cu El”. 
        Am tăcut un timp și pentru că am obosit. Am obosit să privesc suflete la care țin cum se amăgesc singure crezând că pot lupta cu forțele întunericului (masonerie, illuminati, alte oculte) dar stau în afara ortodxiei, și ortodoxia nu cea instituționalizată, ci cea pe care , lor, Dumnezeu le-a adus-o mai aproape prin om. Și nu e vina mea că acel om am fost eu. Am mai tăcut și pentru că am preferat să vă las în deriva sufletească în care vă simt uneori, nădăjduind că ve-ți striga singuri după ajutor. Unii chiar mi-au reproșat că le intind mâini prea insistente.  Și pentru aceasta dăm seama la judecata particulară!
      DE CE VORBESC? Pentru că , așa cum am spus m-au rugat alții, mulți. Și poate pentru că mi-am amintit că e datoria mea de  a vorbi, așa cum datoria unui câine credincios este de a anunța pericolul. Ei da! dacă tot nu vă mai uitați în ochii mei ca ai unui om care numai răul nu vi-l dorește, măcar priviți-mă ca pe o javră. Dar vă cer dreptul de a lătra ori-de-câte ori voi simți pericolul, cu riscul de a mă binecuvânta, în semn de prețuire cu pietre. 
Zice Eclesiastul că e o vreme pentru toate. E o vreme pentru pace, dar și o vreme să iei sabia. O vreme să arunci pietre în alții și o vreme să le strângi. O vreme este și să taci. Dar e o vreme! 
      Mulțumesc vouă , tuturor. Și dacă vă ustură aceste cuvinte, înseamnă că încă sunt răni deschise. Dacă vă mângâie înseamnă că sufletul vostru e fără de nori , fără de furtună, iară cuvântul meu voi l-ați făcut rouă hrănitoare. Dacă vă lasă reci ....adio pe veci! mortul de la groapă nu se mai întoarce, zice o vorbă a românului. Nu e un strigât de disperare. E un strigăt al unui om care dincolo de neputințele lui îmcă mai poate, din pragul ușii morții, să vă avertizeze că ne e prea aproape Raiul ca să ne lăsăm târâți în iadul pe care ni-l zidim singuri. 
      Cu durere... același mereu,
      Cu gândul în  Dumnezeu, 
       Și mânat de rostul meu.



POST SCRIPTUM
Am ales acest moment pentru că  se apropie postul Crăciunului, și am vrut să trezesc conștiințe, nu să mustru, nu să cert.