PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV 10 noiembrie 2013

„Mergi și fă și tu asemenea”

Frați creștini, astăzi sf evanghelie vorbește despre una dintre cele mai grăitoare pilde, pilda Samarineanului milostiv.  Despre această pildă se pot vorbi multe zile în șir, și tot nu am epuiza învățăturile folositoare pe care le putem afla din ea; vă reținem însă numai opt minute din viață pentru a culege doar câteva sfaturi esențiale pe care să le aplicăm în viața cotidiană. Pilda e atât de însemnată că l-a făcut pe sf Ioan Gură-de-Aur să spună că Hristos și dacă nu ar fi făcut alte minuni, și ar fi venit pe pământ spunând numai pilda aceasta, apoi să fie dat răstignirii, și tot ar fi fost de-ajuns ca să schimbe cursul istoriei omenirii. Dar haide să recapitulăm pe scurt, mai ales pentru cei care nu au ajuns dintru început la slujbă, această pildă și contextul în care a fost spusă.

Era în primul an al propovăduirii . Iisus Hristos începuse deja să stârnească invidia arhiereilor, preoților, cărturarilor evrei, care vedeau că un simplu fiu al unui tezlar din Galileea strânge pe lângă el  mulțimi imense de oameni, cât nici în templul lui Solomon nu se strângeau. Și vine la Hristos un învățător de lege și , ispitindu-l îi pune o întrebare. Zice Scriptura că îl ispitea pentru că el singur, învățător al legii fiind știa răspunsul acestei întrebări, dar voiau să-l prindă cumva, cu un cuvânt greșit , să îl acuze de blasfemie și să-l ucidă. Întrebarea era: Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din lege? Hristos Iisus îi răspunde cu o întrebare: Ce este scris în lege , cum citești? Adică îi aminteste că el e cel care trebuie să citească și să cunoască și să trăiască, mai ales, legea. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău , și din toată puterea ta și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Atunci Hristos, arătându-l că știa răspunsul, dar voia doar să-l iscodească, îi răspunde. Drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu.  Dar el, vrând să se indreptățească pe sine, adică văzând că a fost descoperit, învățătorul legii face cumva pe prostul și întreabă iar: Și cine este aproapele meu?

Ei, frați creștini și acum urmează pilda pe care i-o spune Hristos unui citit, unui învățat evreu.  Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari care , bătându-l l-au dezbrăcat , lăsându-l abia viu pe margine de drum. Trece apoi pe calea aceea un preot. Îl vede, și trece mai departe. Trece apoi un levit (leviții erau evrei din seminția lui Levi, care ajutau la templu pe partea administrativă cu precădere fiind ajutoarele preoților legii vechi) Și acesta îl vede pe bietul om și-l lasă, trecând mai departe.  Pe aceeași cale însă, trece un samarinean. Acesta vede pe muribundu-l lovit și prădat de tâlhari, i se face milă, și este foarte important de subliniat că ceilalti nu au avut aceste sentiment, mila, i se face milă, așadar, se apropie de el, îi leagă rănile cu untdelemn și vin, îl pune pe dobitocul său, il duce la o casă de oaspeți, și ia purtat de grijă. Apoi plătește și pe gazdă cu doi dinari, omul neîntremându-se încă, și îl roaga pe hangiu să aibă grijă de el făgăduindu-i că îi va plăti când se va întoarce. După ce spune această pildă, Hristos îl întreabă pe cărturarul acela: Ei, care crezi că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el răspunde: Cel care a făcut milă cu el. „Mergi și fă și tu asemenea. ”

Acesta este , frați creștini îndemnul lui Hristos pentru fiecare dintre noi.  Omenirea în ansamblu ( ca și fiecare om în parte) se coboară din Ierusalim în Ierihon. Ierusalimul simbolizează bogăția spirituală a omenirii, este orașul cheie al tuturor religiilor monoteiste, este simbol al trăirii sufletului în Dumnezeu. Toți coborâm azi , ca și atunci , în Ierihon. Ierihonul , pentru care de atât timp se luptă islaeliții cu palestinienii, este cel mai mănos pământ al israelului , al Palestinei biblice. În lumea aceea unde deșertul e la el acasă, Ierihonul e o oază de prosperitate. Nu au evreii în tot statul atâta vegetație câtă este în Ierihon. Spre asta merge și omenirea. A plecat , a întors spatele Ierusalimului, Bisericii, Templului , și se grăbește să aibă averi pământești, să aibă, să producă. Coborâm spiritual, și coborâm pe un drum pe care mișună tâlharii. În goana aceasta spre bogăția ierihonului, după ce nu ne mai pasă de spiritualitatea Ierusalimului, iată că suntem atacați de hoți. Și hoții ne fură tot ce agonisisem în Ierusalim. Tot bagajul de cunoștințe religioase, este dezbrăcat de pe noi, și suntem lăsați abia suflând, bătuți, pe margini de drum. Nici la bogățiile materiale ale IERihonului nu am ajuns, ne-am lipsit și de cele spirituale ale Ierusalimului.  Zilele trecute vorbeam cu un pedagog din Cluj, o educatoare a unei grădinițe, care se plângea că unii părinți s-au unit și vor să o deie în judecată , pe ea și grădinița unde profesează, pentru că a chemat preotul și a făcut oră de religie la grădiniță, punând copii să se roage, și învățându-i  ortodoxia. Prozelitism, spun părinții isterizați. Însă , în aceeași grădiniță cu doar  trei zile înainte se sărbătorea Haloween-ul. Și nici un părinte nu se mai lamenta că ai lor copii sunt învățați să se sperie unii pe altii, să nu mai vorbim de maimuțărelile ieftine . De mici copii sunt tâlhăriți de darurile cele mai de preț. Drepturile omului, drepturile copiilor au devenit drepturile dracilor de pe margini de drum, care ne ologesc sufletește. Dar aceasta se întâmplă numai pentru că am părăsit Ierusalimul și liniștea lui, și ne-am dorit bogățiile Ierihonului.

Trece pe lângă societatea aceasta un preot. Trece pe lângă noi, muribunzii, un preot. Trece ne vede și pleacă. Prea adesea, și ieri , și azi, preoțimea nu mai are timp, e prea ocupată și ea cu strângerea averilor. Vedem că și în pildă și preotul părăsise Ierusalimul și mergea spre Ierihon, Și lui îi sticlește ochiul după averi și ranguri. Și ce este de damnat este că vede societatea că zace aproape moartă spiritual, și nu mai e capabil de milă!!!!  Preotul legii vechi (ca și unii confrați de astăzi) are neomenia de a nu se ocupa de muribunzii sufletești. Trece apoi un levit. Trece apoi administrația. Cei care sunt datori să se ocupe de formarea spiritual-morală a societății. Și aceștia, dascăli, educatori, profesori, guvernanți, formatori de opinie, mass-media, toți aleargă și ei numai după averi și ranguri și văd suferința morală, decăderea spirituală în care zăcem dar nu au milă. Se duc de-a valma și ei, în văile Ierihonului, nu le mai pasă. Vine, iată samarineanul milostiv. Acesta, Hristos, adică, vede societatea muribundă, i se face milă, și se apropie de ea. Frați creștini. Se apropie de muribund să reținem acest aspect. Il ia pe dobitocul său, după ce il unge cu untdelemn și vin. Vinul , alcool având, și multe alte proprietăți curative , nu este aici doar simbolul medciamentului trupesc ci are și simbol al medicației sufletești; Vinul este Sf Împartășanie care vindecă suflete. UNTDELEMNUL este simbolul Sf Taine a sf Maslu, care se face în ortodoxie și care e taina în care ne rugăm pentru sănătatea trupului si a sufletului celui bolnav. Il duce la o casă de oaspeti. Casa de oaspeti este noua biserică Creștină. Comunitatea aceasta de suflete. Il dă în grija Hangiului, și acesta este preotul creștin-ortodox , care are menirea de a avea grija de sufletele date spre ingijire, și care  a primit de la Dzeu doi talanți, și aici putem înțelege Puterile trupului (cu tot cu abilitațile de discernere) și cele ale sufletului. Urmând ca tot ce va mai cheltui preotul, timp, energie, sentiment, sănătate, să îi răsplătească Dumnezeu la a doua venire.

Dar, frați creștini, nu doar preotul are datoria de a salva sufletele rănite. Fiecare dintre noi suntem chemați, să fim aproapele celui de lângă noi. Să stopăm  această alergare cotidiană după bani și ranguri, să o înfrânăm, măcar un ceas, și să ne facem timp să vedem suferinzii, să ne lăsăm să crescă în noi mila, și să ne apropiem. Hristos spune la sfârșitul pildei: Fă și tu asemenea. Așa cum eu am făcut fă și tu. Mila nu e un sentiment rușinos. Este un sentiment înalt. Fără milă suntem mai răi decât câinii comunitari.  Și o, cât adevăr este într-un vers al unui poet contemporan adormit de curând, care spune că mai oameni decât oamenii or să ajungă câinii. Haideți să vă faceți timp să priviți suferința celui pe care-l vedeți pe cale.Și mai ales vedeți-vă suferințele copiilor, frați creștini. Nu vedeți că atât timp cât voi alergați după fructele Ierihonului, copii voștri se rănesc trăind tot mai acerb o lume virtuală, internautică, schilodindu-și sufletele și nemai putând fi în stare să socializeze normal în lumea reală? Nu vă e milă de ei? Credeți că doar de Bani și pozitie socială au nevoie? Unde sunt copii voștri frați creștini? Unde sunt acum când vorbim despre ei? Nu cumva își pregătesc un ștreang în care își vor sinucide sufletele? Veniți și dați disperați pomelnice  să se căsătoreacă băiatul , sau fata, dar ei nu au nici prieteni, pentru că trăiesc virtual. Nu știu să cumpere o floare, să ducă gunoiul din casă , să își facă paturile, cum credeți că vor știi să comunice cu un suflet? De unde să știe să iubească dacă nu au fost invătati? Apropiați-vă de ei frați creștini, și salvați ce se poate salva. Aduceți copii la Hristos, la biserică, urcați cu ei la Ierusalimul cel nou, rupeți-i din cloaca în care vrea societatea aceasta secularizată, globalizată, consumistă, să vi arunce. Nu spunem să nu se folosească de mijloacele moderne de comunicare, dar nu se poate copii la 12 13 ani să nu știe să facă un sport, să nu aibă o activitate extrascolara educativa, ci sa steie doar la computer, si pe site-uri de așa zisă socializare, unde fiecare se minte pe fiecare.

Creșteți mila față de ai voștri în primul rând, frați creștini. Fiecare dintre noi putem deveni samarineanul milostiv al unui suflet rănit. Se apropie postul Nașterii Domnului. De pe 14 noiembrie, începem o perioadă de curățire sufletească. Haideți să punem inceput bun , și să ne revizuim atitudinea fața de tot ce ne inconjoară. Suntem invitați de biserică , prin preoții ei destoinici, și sunt încă generații de slujitori devotați vocației. Folosiți-vă de ei! Deranjații, obosiții, pentru că pentru aceasta vi i-a dat Hristos, alergați la ei ca la deținătorii tainelor Sf Biserici. Spovediți-vă frați creștini, nu zăboviți și nu amânati spovedania până la bătrânețe, că vă cresc patimile și regretele în voi, dracul ia putere in voi si nu veți mai putea sa va spovediți, sau poate nu veți apuca. Ingemănați credința din inimă cu faptele credinței. Spovedania, și oprirea de la păcate, mila creștină să vă fie însoțitoare pe drumul fiecărei zile. Să ajungem seara la culcare, și asezandu-ne in așternut să ne intrebăm fiecare: de cine am avut eu mila azi, și cum? Nu se poate să nu aveți astăzi prilejul de a vă dezvolta mila. Mila pt cei ce nu au(nu au casă, nu au pâine nu au mamă, nu au milă, chiar) , mila pt cei ce nu sunt(nu sunt la biserică, nu sunt botezați, nu sunt spovediți, nu mai sunt pe acest pământ, nu sunt în pace și întelegere cu ei înșiși), mila pentru cei ce nu pot(nu pot merge, nu pot vedea minunile din fiece zi pe care Hristos le savârșește cu ei, nu pot fi sinceri, nu pot să iubească frumosul din om , din natură , din cer). Nu putem pretinde că suntem creștini și să nu avem faptele milei creștine. „Da-ți din puținul cel aveți celor ce au și mai puțin spunea ”Lacordaire. Iar un alt francez, episcop și filosof , spunea pe la 1700 că Milostenia este întreg creștinismul.

Hristos ne îndeamnă astăzi: Fă aceasta și vei fi viu!!! Dumnezeul nostru aceasta a făcut . Europa de astăzi daca nu avea în spate o istorie bimilenară creștină trăia în crăci și acum, spune Petre Țuțea. Or creștinismul nu e creștinism fără mila pentru suferința celui de-aproape. Mila creștină a dat naștere spitalelor. Nu existau spitale până la vasiliadele sfântului Vasile cel Mare! Și aceasta nu doar în Europa. Lumea întragă, Asia cu terapiile chinezești, mongolii, perșii nu cunoșteau mila la nivelul acesta, de a îngriji în spații special destinate pe cei suferinzi. Mila creștină face ca până și suferința ta , a ta ca om, să nu o mai simți , văzând și ajutând la vindecarea trupească, spirituală a celui de lângă tine. Mila naște iubirea curată, și iubirea curată naște milă , aproape că aceste două sentimente umane se contopesc. Să jertfim puțin din ce avem, din timp, din energie din sănătate, din bunuri, și astfel ne asemănăm și noi lui Hristos. Altfel nu suntem creștini. E îndemnul Dumnezeului nostru , al tuturor, grăit astăzi! Fă aceasta și cei fi viu!!! Altfel suntem morți. Că fără cea mai mică jertfă , fără să ne urcăm măcar timpul pe cruce, nu ajungem la învierea promisă de Hristos. Aceasta ne învață și părintele Arsenei Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită: „Oamenii nu știu cât de mult iubește Dumnezeu lumea. Ne iubește dincolo de închipuirea îngerească. Ne iubește mai  mult decât ne iubim noi înșine. Dar nu se poate fără jertfă!”

Amin.