duminică, 10 noiembrie 2013

TAC POEȚII






Tac poeții ca natura seara.
Tac ca frunza putredă pe drum.
Arde-a lor tăcere precum vara
Lumea e doar vaiet și doar fum.

Tac poeții ca un mal de fluviu.
Dunărea refuză să se verse;
Au pus versului la poartă doliu,
Nimic peste câmpuri nu mai crește.

Tac poeții, lebedele cântă;
Cânt-a mort și a sfârșit de lume.
Norii seci către apus se-avântă,
Marea urcă înapoi spre munte.

Tac poeți răpuși de neputința 
De-a mai vedea cum clopote nu bat. 
Și nici toamna, nici chiar suferința
Nu le învie versul... Tac!!!!

Tac poeții precum barca iarna
Când pescarii se-ncălzesc la foc. 
Le-a-nghețat cuvântul, le e rece pana,
Crivăț le-mpietrește rimele în toc.

Au tăcut poeții-n țara care
De furtuni, gorunul vechi se rupe.
Și-au pus versu-n sălcii plângătoare
Să renască-n cer, cu aripi frânte.

Tac poeții și miroase-n țară
 Prea apocaliptic și bizar;
Vrancea-și clănțăne cocoașa iară,
Luna se-nroșește, prunci dispar.

Tac poeții și-i sfârșit de veacuri!
Un sfârșit mai trist nu se putea...
Fără ei planeta n-are leacuri
Să se vindece, nici dacă ar mai vrea!!!

11 noiembrie 2013 
Dervent.






Un comentariu:

Livius spunea...

Acum ai tacut tu ce ai tacut da si cand ai zis prea bine ai zis:)
O poezie la care nu poti da o nota:) Superba...eu deja o astept pe urmatoarea:)