sâmbătă, 27 decembrie 2014

NAȘTEREA





Fecioară ce tainic hrănești Pruncul Sfânt
Fecioară Marie, a Sorelui mugur
În peșteră-n iesle, pe paie și fân,
Născut-ai Mesia-copilul.

Plecat-au și magii în țările lor
Păstorii s-au dus la-ale turmelor treburi
Bătrânul I-osif e răpus de un somn.
Doar tu-ți veghezi Pruncul, îl săruți și te bucuri.

Nici îngerii, iată, nu sunt astă noapte,
Doar tu și Iisus, vă priviți cu nesaț.
Tu Maică El Domnul, Stăpân peste toate.
El prunc, tu Regină a păcii, în veac.

Îți plângi bucuria în liniștea nopții
El gângure molcom zâmbind fericit.
Și licăr de stele dă tainei proporții
Iubirea-Întreagă pe lume-a venit
Și șarpele urii s-a ascuns, a fugit.

23 dec-2014
Dervent

FUGA ÎN EGIPT (DESPRE COLINDE ȘI PRUNCUL SFÂNT)



Frați creștini-ortodocși,
Trăim de câteva zile praznicul Nașterii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută. Zilele acestea  nădăjduiesc că ați auzit măcar odată troparul Nașterii pe care-l cântă preotul când merge cu icoana vestind Nașterea în casele creștinilor: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” Această cântare de laudă a evenimentului petrecut acum mai bine de două mii de ani în Bethleemul Iudeii ar trebui să o cunoască tot creștinul ortodox, pentru că ne deschide nouă mintea și inima pentru a înțelege că Hristos este „Lumina cunoștinței”căruia i s-au închinat cei care până atunci se închinau Soarelui sau altor zeități. După nevoința postului, fiecare după cum i-a fost puterea și vrerea, iată am ajuns acest praznic slăvit. În aceste zile am primit în casele și în sufletele noastre vestea îngerilor, mersul stelei, bucuria păstorilor, mirarea, închinarea și darurile magilor de la răsărit. Am primit colindătorii, în majoritate copii, adesea ne-a cuprins nostalgia copilăriei noastre, a colindatului din vremea copilăriei. Hristos, care este Dumnezeu desăvârșit și naște și el prunc! Prunc se face Hristos. Putea, Dumnezeu fiind să se coboare pe pământ cu toată slava cerească, dar alege să se nască Prunc, într-o peșteră, care servea de obicei ca loc de adăpostire a păstorilor și turmelor lor. Nici un înger nu știa taina întrupării cuvântului, nici în peșteră nu cântă îngerii ci cântă pe câmp unde sunt păstorii. Primii care l-au văzut pe prunc, după Maica Domnului și bătrânul Iosuf, au fost păstorii. Oamenii aceia simpli și adesea tăcuți care nu au o casă a lorsau dacă o au , stau atât de puțin timp în ea; acei oameni care hălăduiesc adesea prin natură, cântând adesea, ducând vești despre oameni și fapte, de la un sat la altul, aceștia, spuneam au fost aleși de Dumnezeu să le cânte îngerii cântări din cer și să le vestească că nu departe de câmpul în care se aflau, s-a născut Mesia. Și le spune și unde îl găsesc, și cum îl vor vedea culcat în ieslea vitelor.Ei, păstorii, au fost și primii vestitori ai Minunii, ducând vestea aceasta, și răspândind-o din  om în om. EI au fost primii colindători. Colindele au fost în fapt primele  și cele mai importante mijloace de vestire a minunii Nașterii lui Hristos. Ați observat ce efect au asupra copiilor colindele? Cât îi bucură pe ei, deși nu știu bine ce înseamnă „Precista”,
sau „Mesia”, și nici „leru-i ler”. Totuși, copii fiind la vârsta purității sufletești simt altfel bucuriile sufletului lor, și absorb ca un burete toată informația care ajunge la ei. Colindele pentru copii sunt un izvor pur și nealterat de catehizare creștină. Așa află ceea ce trebuie să știe ei la vârsta aceasta. Că Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, s-a smerit, s-a coborât pe pământ făcându-se prunc (așa, ca și ei) pentru ca să mântuiască lumea care devenise rea. Și lumea acum e bună. Așa trebuie să o vadă ei acum, aveți timp să îi formați pentru societate. Insă aceasta este esența minunii Nașterii. De aceea iubesc ei colindele, le înțeleg în felul lor, sunt emoționați când le ascultă, pentru că toate colindele noastre tradiționale sădesc în inima copiilor(mai ales a copiilor) bucuria că Dumnezeu a fost cândva prunc,sărac, născut în peșteră și culcat în iesle, încălzit doar de suflarea vitelor; poate simt milă copii noștri, și bine este ca de acum să învețe să înțeleagă că sunt lângă ei alți copii care se zbat în lipsuri, așa învățând mila creștină.
V-ați întrebat vreodată de ce colindele se cântă? De ce nu se rostesc așa ca și poeziile?V-ați întrebat de ce în cultul ortodox, (și nu doar în cultul creștin), slujbele solemne se cântă, nu se citesc? Ca să ne edificăm aș aduce trei citate; primul este al lui Beethoven: „muzica este o revelație mai înaltă decât înțelepciunea și filosofia”, al doilea este al lui Platon, care spunea pe la anul 330 î.Hr.că:„ muzica este o lege morală. Ea dă universului suflet,gândului aripi, imaginației avânt,tristeții îi dă farmec, tuturor dă veselie. Ea înalță pe om spre tot ce e frumos și bun.” Al treilea citat este dintr-un scriitor și filosof român, pe nedrept uitat în tăvălugul vremurilor, Vasile Conta, care spunea pe la 1870:„Muzica, în special cea bisericească, răscolește întotdeauna sentimentele și, ca și după o furtună, sufletul se liniștindu-se devine mai bun, mai înțelegător, mai nobil. ” Vedeți așadar că opinia multor oameni care-au trăit în timpuri și culturi diferite, este că muzica are acțiune asupra sufletului uman (sau asupra psihicului, dacă vă deranjează cuvântul suflet, însă nu uitați că psihic, din grecescul „psyche”, tot suflet înseamnă). În colinde așadar, căci despre ele ne este vorba acum, muzica se adresează inimii făcând mai ușoară asimilarea textului de câtre minte. Hristos a ales să se întrupeze prunc pentru ca și pe prunci să îi atragă în lucrarea mântuirii. Și amintiți-vă că adesea a spus: lăsați copii să vină la mine și nu-i opriți, or: dacă nu veți fii ca unii dintr-aceștia mici , nu veți intra în Împărăția Cerurilor, cerând astfel să avem nevinovăția și lipsa de vicleșug a copiilor. Pruncii i-au simțit Dumnezeirea lui Hrisots cel care venea de Florii în ierusalim, și cei care sugeau la sânul mamei au început să vorbească deslișit zicând: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!”. Ei pruncii lăudau pe Dumnezeu în timp ce cărturarii și fariseii îi plănuiau moartea.
Frați creștini, odată cu nașterea lui Pruncului Sfânt Adevărul se coboară pe pământ. Hristos este singurul Adevăratul Dumnezeu! Asupra acestui Adevăr Irod și-a pornit toată mânia lui, ucigând paisprezece mii de prunci cu vârsta între doi ani și o zi. Pacea și armonia peșterii din Bethleem, unde regii răsăritului veneau să se închine Împăratului Împăraților și îi aduceau daruri, aur tămâie și smirnă, Aur ca unui împărat, smirnă ca unui arhiereu și tămâie ca unui om muritor, liniștea și pacea sfintei familii a durat puțin, pentru că după ce și păstorii s-au dus colindând lumea și mărturisind că l-au văzut pe Acela despre care-au scris proorocii, pe Mesia, iată ura satanei pune în inima lui Irod frica. O frică nebună ca nu cumva cel născut să îi ia tronul, funcția, avantajele. Și dă ordin să omoare toti pruncii din hotarele bethleemului,în Rama. De aceea, la scurt timp după naștere, Pruncul a început să fie prigonit. La scurt timp după naștere, Adevărul a început să deranjeze. Mai întâi pe Irod, mai apoi pe farisei, pe saduchei, pe invidioși, pe mincinoși, mai apoi pe împărații Romei și pe toți prigonitorii creștinismului, și acum pe toți nesincerii lumii.Însă, oricât de multe prigoane și piedici a întâlnit Adevărul , iată că a biruit. Viața pământească Pruncului născut în aceste zile se termină cu Învierea cea de a treia zi, și cu Înălțarea la cer. Hristos astăzi născut , reușește să schimbe mentalități, să înmoaie inimi împietrite, să modifice forme de organizare statală, să dărâme idoli, să învie morți și suflete,să facă din mila creștină promotor al spitalelor de astăzi. Nu avem nici o mărturie istorică despre existența spitalelor înainte de era creștină, și mai concret înainte de Sf Vasile cel Mare. Hristos cel născut în peștera din Bethleemul Iudeii, prigonit și gonit în Egipt, face din doisprezece oameni, majoritatea neștiutori de carte, pescari simpli care trăiau în provincia cea mai săracă a Palestinei biblice, în Galileea neamurilor, apostolii care-au schimbat cursul istoriei, cu puterea și lucrarea Duhului Sfânt. Iisus Hristos, Dumnezeul Adevărat și om deplin a cucerit omenirea! Un om fără armate, fără școli filosofice, fără oameni în funcții înalte, fără averi, cucerește toată lumea cunoscută până atunci, din indii până în țările nordice, și aceasta după 300 de ani de aprigi prigoane,în care zeci de milioane de mucenici și-au vărsat sângele nevrând să se lepede de Hristos cel născut în ieslea peșterii din Bethleem. Astăzi prăznuim cei 20 de mii de mucenici  arși în biserica din Nicomidia. Creștini cu miile cu zecile de mii, stadioane întregi am putea zice, ca să vă dați seama de amploarea fenomenului, erau arși de vii, dași spre mâncare fiarelor sălbatice, chinuiți cu înfometarea, ori omorâți în diferite moduri. Și toate pentru Pruncul născut în Bethleem. Cu atâtea martiriuri cum de nu s-a sfârșit învățătura lui Hristos? Nu s-a sfârșit frați creștini, pentru că El a adus legea iubirii pe pământ! Și ce ne va despărți pe noi de Iubire? nici focul, nici sabia, nici chinurile fierăstruite, nici altceva.Hristos a dat omului puterea de a redeveni OM! Om cu chip și asemănare dumnezeiască.. De aceea, apropiindu-mă de sfârșit vă îndemn să incercați să redeveniți mai buni,să ne străduim ca în fiecare praznic al Nașterii să renaștem în noi copilul nevinovat din noi.
Începem curând un an nou, haideți să punem cu toții un nou început bun, și să dorim să avem Biserica de mamă ca să putem avea pe Dumnezeu de Tată. Părintele Arsenie Papacioc spunea adesea că „orice clipă poate fi un timp și orice suspin o rugăciune.Nu există un timp, cât de mic care să nu poată fi controlat, binecuvântat de Dumnezeu!” Și mai are sfinția sa un cuvânt cu care doresc să închei: „Dacă tu cauți viață de vierme, primești plata,dar de vierme. Dacă însă reușești să suporți lumea așa cum e, ai ieșit din categoria viermilor,intri în categoria omului. Răbdați lumea așa cum e , și rămâneți nemânjiți de mizeria ei, și veți fii oameni adevărați cu chip și asemănare divină!” Amin.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

DUMINICA DINAINTEA NAȘTERII DOMNULUI (GENEALOGIA MÂNTUITORULUI)



GENEALOGIA MÂNTUITORULUI
„Betleeme gătește-te; bine te împodobește, iesle; peșteră primește; că adevărul a venit, umbra a trecut și Dumnezeu oamenilor din Fecioară s-a arătat închipuindu-se ca și noi și îndumnezeind trupul.” (din slujba de ajun)
Frați creștini ortodocși,
Iată-ne ajunși și în ultima duminică a postului Nașterii Pruncului Hristos, un post al bucuriei, un post instituit de sfinții părinți în amintirea postirii proorocilor și a drepților vechiului testament, în așteptarea lui Mesia. Peste câteva zile vom prăznui începutul mântuirii oamenilor, Nașterea Mântuitorului Hristos din Pururea Fecioara Maria. Astăzi însă biserica ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea strămășilor după trup ai Mântuitorului, citindu-se primele douăzeci și cinci de versete ale capitolului întâi al evangheliei de la Matei. Astfel, cei care-ați fost la Sfânta Liturghie de la început ați auzit la Evanghelie o înșiruire de nume majoritatea de bărbați, în afară de trei femei(Tamar, Rahav și Rut), începând cu Avraam și terminând cu bătrânul Iosif, „logodnicul Mariei din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos”. Nu voi insista foarte mult pe această genealogie, însă trebuie să lămurim puțin rostul acestei înșiruiri de neamuri. Sfântul apostol și evanghelist Matei a scris evanghelia în primul rând pentru evrei, și a dorit, prin tot ceea ce a trecut în scriptura lui, să îi facă pe evrei să înțeleagă că toată viața lui Iisus Hristos era dovada vie a împlinirii tuturor proorocirilor Vechiului Testament, al legii evreiești. Prin Cartea neamului lui Iisus Hristos evanghelistul Matei arată iudeilor că Iisus Hristos este, după Iosif, din neam Împărătesc, fiind din seminția lui Iuda, având strămoș pe David, pe Solomon și pe Manase, regii evreilor. Spuneam că în cartea aceasta a neamului apar și trei femei. Fără a intra în detalii vom spune că sunt trecute acolo ca să arate omenirii că pentru mântuirea tuturor a venit Hristos, nu doar pentru evrei, însă cu precădere pentru ei. Mai sunt și alte simboluri ale prezenței tocmai acestor femei între strămoșii lui Hristos, dar nu ne permite timpul să le enumerăm, însă pentru cei interesați vă recomand cartea Tâlcuiri la   genealogia de la  Matei a sf. Ioan Gură-de-Aur.
Frați creștini, mai avem puține zile până la sărbătoarea nașterii. Deja colindele răsună prevestind fericirea aproape copilărească a întregii omeniri, pentru că se Naște Dumnezeu pe pământ, ia chip de om, se smerește, se naște dintr-o neprihănită fecioară, într-o iesle dintr-o peșteră care era folosită de păstori pentru a se adăposti, undeva la marginea cetății Bethleem. Haideți să ne aducem în inimă acest prunc. Să ne aducem în inimă smerenia Lui, cumințenia Lui, frumusețea Lui. Să ne facem inima iesle sărăcăcioasă în care să se nască iară Hristos, Hristos cu pacea Lui cea sfântă, Hristos cu iubirea Lui curată, Hristos cu blândețea Lui plină de îndelungă răbdare. Vă pregătiți fiecare pentru sărbătorile care vin. Vă îndemnăm să nu uitați de suflet. Dacă nu v-ați spovedit până acum, nu mai amânați! spovediți-vă sincer. Așa cum vă dereticați prin casă de sărbători, făcându-vă o curățenie mai atentă pentru primirea colindelor și a sărbătorilor, tot așa să vă dereticați mai atent sufletul. Să ștergeți praful de pe conștiința voastră, să vă spălați sufletul cu lacrimile iertării, cu suspinurile regretelor că am greșit față de noi, față de cei de lângă noi, față de cer și față de pământ, și toate acestea le-am făcut sub ochii Pruncului Sfânt care ne privește din slava Lui. Așa cum vă spălați acasă geamurile și lăsați să intre lumina soarelui, așa să vă spălați și ochii sufletului, pentru a putea vedea mai bine lumina lui Hristos. Așa cum alergați să faceți cadouri celor dragi, în speranța că îi veți bucura, făceți-vă cadou inimii vârtutea milei. Așa cum vă împodobiți bradul de crăciun așa să vă împodobiți sufletul cu vârtițile creștine: credința, nădejdea și dragostea; așa cum vă așezați lumini la geam, așa să vă luminați mințile și inimile cu o viețuire creștinească frumoasă, morală, fără excese, plină de armonie. Părintele Arsenie Papacioc, ori-de-câte-ori mergeam în preajma Nașterii Domnului la sfinția sa, îl găseam plin de o lumină veselă pe chip. Era lumina bucuriei că se naște Mesia, aceeași cu a copiilor când ninge. Mă fascina și mă încălzea această lumină a lui și-mi dădeam seama de cât de frumos știa sfinția sa să trăiască aceste sărbători ale Nașterii, arătării și Botezului Domnului. De aceea vă indemnăm, așa cum vă pregătiți trupurile, casele, gospodăriile, cămările, așa să vă pregătiți și sufletul pentru primirea blândului Iisus Hristos. Biserica ortodoxă are miercurea aceasta o frumoasă slujbă, slujba din ajunul Nașterii. Vă îndemnăm să participați la ea. Este o singură dată în an, și se face citire, în timpul ceasurilor împărătești, dint toate textele biblice care proorocesc Nașterea lui Iisus Hristos. Ascultându-le, nu vă mai clatină credința nu știu ce nou mormânt al lui Iisus, sau ce născocire despre evanghelia lui Iuda, (pe care tot o flutură unii și alții dar nu ne arată nimic concret ce scrie în ea) nu vă mai zdruncină credința nu știu ce coduri ale unor pseudopricepuți în ale istoriei bisericii universale. Mergeți la slujba din ajunul crăciunului și veți auzi pe Maica Domnului spunând către Fiul ei ce se naște: „Soare, Fiule! Cum te voi acoperi cu scutece? Cum te voi ține în brațe pe Tine, cel ce stăpânești toate? Cum te voi privi fără teamă pe Tine cel spre care nu îndrăznesc să privească îngerii?” Veți auzi pe proororul Miheea care zice: „Și tu Bethleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia lui este dintru început, din zilele veșniciei.” și veți auzi ce zice Isaia proorocul și David Psalmistul, și apostolul Pavel și Iuda, ruda Domnului. Organizați-vă timpul în așa fel încât să puteți participa la această minunată slujbă, și nu uitați că vechea rânduială creștin-ortodoxă, cere celor care pot să ajuneze în această zi, adică să nu mănânce și să nu bea nimic, cât or putea, până spre apusul soarelui, iară dacă nu, hrana să fie totuși sărăcăcioasă, pentru a ne pregăti trupul cu post, istovind în el pornirile păcătoase, mâniile și poftele trupului, culinare, sau de altă natură, și așa să ajutăm sufletul să se desfăteze și el de Nașterea Pruncului Hristos Iisus, Mesia cel proorocit și promis încă din ziua căderii lui Adam din Rai, a neascultării primilor părinți. Nu spunem să nu vă bucurați și de pregătirile exterioare, vă îndemnăm doar să vă priviți sufletul mai atent acum, in preajma sărbătorilor, să vreți să fiți mai buni și în armonie cu toți și cu toate. Așa cum tăiați porcii perioada aceasta, așa să vă tăiați și porcii patimilor. Să lăsați păcatele în urmă. Ce-ar fii dacă ați putea ca la fiecare Crăciun ați tăia câte un porc sufletesc? De azi tai din suflet porcul curviei, și la anul porcul mândriei, apoi porcul beției, iar la sfintele Paști să sacrificăm pe altarul lui Hristos câte un miel pe an: Mielul milei, la anu mielul blândeții, apoi al ajutorării aproapelui, apoi al îndelung răbdării, mielul negrăirii de rău pe nimeni, mielul  primirii de străini. O, de am face fiecare astfel de sacrificii cum ar zâmbi Pruncul Iisus gângurind că se naște iară dar intr-o lume mai bună, cu oameni mai oameni.
Creșteți-vă copii în duhul frumos și curat al ortodoxiei, frați creștini! Nu avem voie să creștem copii care să nu știe rugăciunile începătoare, să nu știe însemnătatea crăciunului. Am fost de curând la o serbare a unei educatoare, la o grupă de grădiniță. Serbarea de Crăciun, cum zic ei. Mă așteptam să văd ceva pregătiri, cu o iesle, un prunc, o peșteră, magii, păstorii... Colinde și cântece de stea. Nimic din toate acestea! Copii de cinci ani puși să cânte „Aseară ți-am luat basma” sau „Dragă Mărioară, mă duc să mă-nsor!”și „Ghiță, te-aștept diseară la portiță”. Parcă eram invitat la o agenție matrimonială. Afară de moș Crăciun, crăciunițe și crăciunoi, nimic nu arăta că acea sărbătoare e inainte de Nașterea Domnului. Să mai adaug că doamna educatoare respectivă este și prezbiteră, coană preoteasă? De aceea spun, creșteți copii în armonia minunată a ortodoxiei. Nu le mai ciuntiți sufletele cu erosul. Are timp societatea să îi bombardeze cu mizeria poftei. V-am arătat până acum cât de ușor putem deveni mai buni. Schimbându-ne noi, încet, ducând o luptă acerbă cu firea noastră pervertită și făcând din noi, din fiecare lăcaș în care să se poată naște Dumnezeu, nu doar de Crăciun, ci ori-de-câte-ori vom bucura pe cel de lângă noi.  De crăciun să fii bun, numai că nu doar de Crăciun. Să facem din fiecare zi a noastră o sărbătoare, o naștere, o Înviere, o Schimbare-la-Față a sufletului nostru și o Coborâre permanentă a ploii Harului Duhului Sfânt peste noi.
Au trecut, iată 2014 ani de la Nașterea lui Hristos. Ce fel este oare omenirea acum? După o mie de ani de creștinism, și încă o mie de ani de la marea schismă când catolicii s-au rupt de biserica de răsărit, Europa creștină se comportă ca o femeie ușoară. A cosmetizat sărbătoarea Nașterii, a făcut-o marcketing, i-a pus coarne și mască iar gânguritul Pruncului-Hristos, nu se mai aude de-atâtea guițături de porci sacrificați, de-atâtea melodii cu clinchete de clopoței, de-atâtea hăhăieli ale moșilor crăciuni veniți să sature poftele de a avea-și nu de a fi-ale generației decreștinate. Și o... frați creștini, încă suntem bine. Încă nu a venit tăvălugul globalizării cu legalizări de droguri și apucături nerușinate! Atunci să vedeți ce greu v-a fii să vă convingeți copilul că nu e bine să se drogheze când statul îi dă voie; că e nevoie de un bărbat și o femeie ca să întemeiezi o familie, și el, copilul tău pentru care te sacrifici zi de zi îți va arăta legalizarea căsătoriilor persoanelor LGBT și dreptul de a înfia copii. Poporul acesta a avut mame care-au născut și crescut sfinți. Astăzi privesc spre voi cei ce aveți copii mici și pe care trebuie să-i creșteți într-o astfel de societate fără Dumnezeu, ori cu Dumnezeu-Mamona, banul, și vă fericesc dacă veți putea să creșteți, nu mai zic sfinți, să creșteți OAMENI!Oameni normali, cu mintea și sufletul sănătos,Trăim într-o lume mult prea egoistă, și acesta în societatea pe care Hristos a vrut-o a iubirii și a înțelegerii, a milei și a altruismului. Și cum vreți să fiți fericiți? Când nu mai știți nici numele vecinilor de bloc, când aveți zăbrele și pe suflet nu doar pe la uși și la ferestre. Frumos spune Alexandru Vlahuță:„Sufletul egoistului! Închis, rece, întunecat, un fel de pivniță părăsită în care toate câte trăiesc iau forme ciudate, grozave, hidoase, respingătoare. Cum să credem c-ar putea răsări acolo floarea cea mai însetată de soare: frageda floare a fericirii?” Iară Nicolae Iorga spune și el că luăm în mormânt tot timpul pe care l-am trăit doar pentru noi. De aceea frați creștini, știind toate acestea și prăpastia spre care se îndreaptă omenirea, să rămânem aici, în peștera aceasta , în sânul Bisericii Ortodoxe. Dincolo de ea bat vânturile turbate ale desfrânării, umblă haitele dezmățate ale hoților care vor să ne ia și sufletul din noi, nu doar sănătățile și averile, colcăie șerpii vicleni coborâți din pomul oprit care sâsâie să nu ascultăm pe Dumnezeu și legea iubirii adusă de Hristos pe pământ, sâsâie șarpele diavol să urâm, dar noi să rămânem iubire, și în iubire. Hristos a promis că biserica lui va dăinui veșnic, va triumfa și porțile iadului nu o vor birui. De aceea noi să rămânem în peștera aceasta, lângă ieslea în care Mesia ne privește și ne binecuvintează în fiecare liturghie. Doar aici ne hrănim sufletul însetat de iubire, și de aici, de la ieslea aceasta, de la sfântul altar ortodox luăm și noi lumina lui Hristos și o ducem acasă, aprinzând și în alții lumini, fără ca lumina noastră să se împuțineze. Aici, lângă ieslea din peștera Bethleemului unde Maica Domnului ne e ocrotitoare și grabnic ajutătoare, să rămânem veșnic și să nu vrem să ieșim în vacarmul care ne înconjoară.Biserica este păstrătoarea valorilor sănătoase ale unui neam. Oricine când pe calea vieții își pierde busola, și se rătăcește-n gânduri, venind aici, și privind ochii albaștrii ai pruncului Iisus, se regăsește, își intră în rost. Este cea mai mare faptă pe care-o puteți face, frați români creștini ortodocși: să vă aduceți fii la biserică, să citiți Sfânta Scriptură, Biblia, să vă ocupați de suflet cel puțin cu atâta sârg cu care vă ocupați și de trup, să-l hrăniți, să-l spălați, să-l adăpați, și așa cum îi dați soarele care întărește oasele trupului, așa să dați și sufletului pe Soarele Hristos cel care s-a născut în ieslea de la Bethleem, și care e singurul  care vă poate întări simțirile spre a putea călători spre Împărăția Luminii.
La final vă aduc aminte că acum 25 de ani Bucureștiul își dădea primii martiri ai ideii de libertate. Fără curajul lor de atunci, fără jertfa de sânge a lor, nu puteam vorbi astăzi, poate, de la acest amvon.Biserica ortodoxă îi pomenește zilnic și la Liturghii și la parastase, numai că frumos este ca nici noi, fiecare dintre noi să nu îi uităm în rugile noastre. De aceea am să închei cu un scurt cuvânt al părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, un om cu o putere de dăruire cum rar am întâlnit în viață. „Această plină de har revoluție s-a făcut ca să intre în simțiri toată lumea! I-am zis revoluție plină de har fiindcă Dumnezeu a răbdat destul păgânătatea care-a fost și a umplut inimile grozavilor tineri cu forță și putere. N-au luptat cu nici o armă, nici cu coasă, sape sau topoare ci cu piepturile deschise, amintiți-vă că aveau piepturile goale mulți dintre ei, ca să li se vadă credința în Dumnezeu a inimilor lor!
Deci, această biruință a dat-o Dumnezeu și a coborât-o în inimile curate.
Și nu mai întrebați unde a fost Biserica în timpul terorii. pentru că atunci îi întreb eu pe ei: voi unde ați fost, că eu știu unde a fost biserica. Biserica a fost cu mine în celule, sute și mii de preoți, călugări, frați de credință au purtat lanțuri grele, lanțuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse. Ne-au smuls bărbile și ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru, ne-au înfometat îngrozitor cu intenții de exterminare, ani nesfârșiți. Am fost aruncați în celule fără lumină, cu haine de pușcăriaș murdare de puroi și și sânge închegat și uscat scoarță pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos și de sfinții lui și nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu, ne-au băgat în camere frigorifice poate poate spunem ceva de rău despre învățătura Domnului Iisus. NE-au dat condamnari mari, ca sp creadă tiranii cei mici, gardienii că suntem cu adevărat niște mari criminali. Mie mi-au dat 40 de ani de muncă silnică. Aici a fost Biserica -- în temniță. ”
Nu avem voie să uităm prin ce a trebuit să treacă acest popor român. Altfel fenomenul Pitești va fii scos în stradă, în case, în toată societatea și în ființa noastră de români. Să rămânem creștini ortodocși, și să ne cunoaștem credința și Dumnezeul nostru. cel ce se naște iară de data aceasta în inima fiecăruia dintre noi, AMIN.

vineri, 19 decembrie 2014

ÎN NUMELE TĂU

motto:
Câmd pe 22 decembrie pomenim morții „lovituției” oricât de greu ne-ar fii adevărul.... trebuie să acceptăm că singurii care știau pentru ce mor sunt soții CEAUȘESCU. Fotografie din August 1989 .



În numele tău, Iubire
Ne părăsim părinții pentru-n vis,
Uitând că soarta noastră o să fie
De anonimi învingători învinși.

În numele tău, liberă cale sfântă,

Zidim celule și-aruncăm în ele
Copii mamei cu inima frântă.
Tot concepând democrații pe lacrimi grele.

În numele acestui Prunc al Păcii
Purtăm războaie și-omorâm în ele
Copii ce sug la sânul doicii.
Și la biserici iar am pus zăbrele.

În numele Hristosului pe Cruce
Am ridicat și temple și altare,
Pe când în omenire e-ntuneric
Și trăim drama crizelor de mame.

În numele vieții mai comode
Ne-am azvârlit și pruncii în canale.
Femei ce vă vedeți de-a voastre mode,
Cum nu simțiți că-n suflet vă cresc coarne!

În numele Crăciunului tai porcul
Și beculețe-aprinzi pe străzi pustii,
Copii din canale-și strigă zeul
Din punga viselor frumoase cu mămici.
Și chiar Hristos de s-ar mai naște-aici,
Ar cere-n iesle, punga cu lipici.

În numele-Adevărului Suprem
Noi ne-am mințit copii cu Moș-Gerilă,
Și-L biciuim și pe Hristos de vrem,
Numai să uite-n veci cuvântul „MILĂ”!

În numele a tot ce este bun
Noi facem răul mai cu sârg, și bine!
Cu arma nucleară și cu-n tun
Menținem pacea-n suflete-ruine,
Și-aplaudăm mințindu-ne că-n fine
Avem și liniște, și circ, și pâine.


15 decembrie 2014.
Dervent- locul regăsirii.

vineri, 5 decembrie 2014

MARȘ FUNEBRU



În miros de brumă și în gust de ger
Trece sânt-Andrei, cap al iernii mele.
Toamna mi-i postumă c-am să plec spre cer,
Lăsându-vă vouă sărbători cu stele.
Și cu ieslea rece-a gropii mele.

Sfântul Nicolae, protector fidel,
Ninge peste vârsta anilor ce-i port
Frigul din morminte-al crucilor de fier.
Intră printre coaste-mi, și se-nfige-n cord,
Înghețându-mi clipa ca pe-o arcă-n port.

Dangăte de clopot, clinchet de polei
Fie-mi-va fanfara pe ultimul drum;
Neaua cade-n tropot! Ea, cu fulgii ei,
Lumina-mi-va calea către-un taciturn
Și-nghețat bordei, făr-de coș de fum.

Dunărea să-nghețe, pod să mi se facă
Între lumea voastră și-al luminii mal!
Valuri să nu miște vâslele din barcă,
Salcia să-mi plângă lacrimi de cleștar,
Hrist să mi-i se facă, cârmaci și pescar,
Viața-mi solitară s-o primească-n dar.

Cruce să-mi înfigeți din lemn de salcâm
În cruciș crestat către cerul rece.
Și în loc de lacrimi, un oftat prelung
Să-mi șuiere vântul de câte ori trece,
De cei dragi ai mei să-mi deie de veste.

Nu tăiați copacii, nu vreau copârșău!
N-are rost să moară ei la moartea mea!
Într-o cergă pune-mi hoitul ăst-al meu,
Zvârle-apoi țărâna să m-ascund în ea
Și s-ascult tăcut cum mai moare-o stea...
Singură și rece... cum mi-e moartea mea.


6 decembrie 2014 orele 00.30
Dervent, locul regăsirii 

duminică, 30 noiembrie 2014

LA MULȚI ANI, ROMÂNE!



Frați români,
M-am gândit să nu vă rețin mult astăzi. Și am căutat un gând biblic de la care să încep cuvântul. Și am zis să încep cu începutul. Și începutul nostru ca popor își are obârșia într-un eveniment aparent banal  care se consuma pe malul râului Iordan, în Palestina biblică, undeva în anii 30 după Hristos. Andrei, un fiu de pescar evreu, frate cu Petru, era ucenic al lui Ioan Botezătorul. ioan îl vede pe Hristos și spune către Andrei: Iată Mielul lui Dumnezeu. Iar andrei se duce împreună cu un alt tânăr ucenic, Ioan Fiul lui Zevedeu, și acesta tot pescar, și îl urmează pe Iisus Hristos. Mergând pe cale Andrei îl întreabă pe Mesia: „Învățătorule, unde locuiești? ” „Vino și vezi”, i-a răspuns Hristos. S-a dus și a văzut și a rămas acolo o noapte pentru ca apoi să strige omenirii întregi că a aflat pe Mesia. Sfântul Andrei, prăznuit ieri vine și pe melagurile acestea și propovăduiește pe Hristos. Deși poporul român nu era încă format, creștinii locuiau în pace, atât cât se putea cu locuitorii dintre Dunăre și Carpați, în ceea ce generic numim spațiul Carpato-Danubiano-Pontic. Deși avem mărturii ale martiriului unor creștini, și aceștia nu puțini la număr, totuși nu avem dovada faptului că dacii sau geții, cum le spuneau grecii, ar fi fost călăii creștinilor. Ne-am format ca neam odată cu răspândirea credinței în Hristos, așa se face că noi, românii nu avem dată de încreștinare, așa cum au majoritatea popoarelor creștine, mai ales cele care ne sunt vecine. De ce totuși am început cu această întâmplare relatată în Biblie? Pentru că astăzi, de ziua națională a românilor  vreau să invit toate popoarele să vină să vadă unde locuim. Să vină, să vadă, să doarmă-n casa noastră dacă vor, și apoi să meargă să spună despre noi ceea ce cu adevărat văd ei aici, și să nu mai lipească etichete mediatice cum au făcut în ultimii 25 ba chiar 40 de ani. Nu am să spun că voi încerca să fiu obiectiv. Acesta o să fie un cuvânt subiectiv. Îmi pot rezerva dreptul acesta, pentru că nici un francez nu este obiectiv când vorbește despre țara lui, așa cum nici un englez ori german, ori ungur ori nici cetățeanul din Uganda sau evreul ori americanul nu o face. Îmi voi permite dreptul de a fi astăzi naționalist. Naționalist atât cât și rusul este, nu mai mult. Atât cât și turcul este, nu peste măsura lui, și poate un pic mai mult decât grecul ori sârbul.
 De aceea zic: Vino și vezi străine, unde locuiesc! Vino și vezi unde au fost martirizați creștinii primelor persecuții. Vino și calcă în Dobrogea și vezi Niculițelul, locul în care moaștele a patru sfinți martiri au stat vreme de șase sute de ani în pământ, și când au fost descoperite nici măcar lemnul sicriului nu putrezise. Dar mergi la Tomis, la Halmiris, La Cernavodă, la Isaccea,la Buzău, să vezi locuri udate de sângele martirilor. Ești tu creștin, străine? Cu atât mai mult și eu sunt, pentru că ortodoxia mea este apostolică, este de rit răsăritean, din Bizanț, unde apostolul Andrei, primul chemat la apostolie a propovăduit, și mi-a propovăduit. Mergi străine și calcă în Bărăganul meu, calcă în luncile Dunării și vezi unde a s-a născut Mihai Viteazul, acest geniu militar pe care cancelariile habzburgice îl numeau, scuipându-și în sân de frică, Dacul cel rău, acest om al cărui vis a fost să unească teritoriile vorbitoare de limbă română, și pe care doar prin vicleșugul trădării l-au putut opri. Mihai unea Țara Românească, Transilvania și Moldova, când italienii încă erau fărâmițați în triburi. Mihai viteazul intra în catedrala ortodoxă de la Alba Iulia în anul 1600, pentru ca mai apoi românii să se unească iară după 318  ani , tot la Alba-Iulia, pe 1 decembrie 1918, când Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Sătmarul, se uneau cu Regatul României. Vino și vezi străine Moldova care a dat pe Ștefan cel Mare și Sfânt. Moldova aceea care acum este ruptă în două, și pentru care încă plânge Prutul. Moldova lui Ștefan care a stat patruzecișișapte de ani stavilă hoardelor musulmane la porțile Europei. Vino și vezi unde s-au format oameni minunați, unde a trăit Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henry Coandă, și ai să înțelegi de ce și-au dorit atât de mult să zboare, și au și reușit. Vino străine și vezi Bucureștiul unde s-a născut piziologul Nicolae Paulescu, cel care în 1916 dădea omenirii insulina, și care declara adesea, în mediile medical-științifice:„“În ce mă priveşte, eu afirm sus şi tare că sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului, cât de oricare alt adevăr dovedit de ştiinţa experimentală. Şi nu este vorba aici de o simplă convingere, ci de o credinţă adâncă, dobândită în mod ştiinţific.” Urcă Străine și în Năsăud să vezi unde se năștea George Coșbuc, unul din cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian, Coșbuc care scria  în poezia „Poetul”:
Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!”
Și, o străine, să-ți mai vorbesc despre Eminescu, Blaga, Panait Istrati? Să te invit totuși să vezi meleagul pe care a alergat și a copilărit Constantin Brâncuși? Vino și vezi unde stau acum masa tăcerii, ca o masă care a fost martoră la Cina-cea-de-taină, Și coloana fără sfârșit, ca niște racle de sfinți puse unele peste altele , făcând legătura neamului meu cu Dumnezeu.  Dar dacă ai obosit străine, iți mai scurtez drumul și te duc aici, mai aproape, tot mai aproape, la Poarta Albă, la Gherla, în insula mare a Brăilei, ori la Aiud, și cel mai bine la Pitești. Trebuie să mergi la Pitești, străine, trebuie să mergi. Să vezi acolo pușcăriile în care teroarea și tortura emanaseră din iad, dintr-un iad de care și ție îți miroase mâna, străine, pentru că ai dat mâna cu belzebut, cu Stalin, și ne-ai aruncat în gura fiarei roșii. Vino și veziți bravura, la Aiud și la Pitești, la Târgu-Ocna, în munții Retezat-Godeanu unde tineri români, în majoritate studenți au preferat să moară decât să fie îndobitociți de comuniștii cu care tu străine, te pozai și îi plimbai hrănindu-le orgolii și așezând mască de om pe sufletul lor de diavoli roșii. Vino și vezi unde stă poporul meu care și-a dus fii din zeghea carcerei direct în calendare, în timp ce tu făceai fanfaronade cu liderii comuniști plimbându-i cu caleștile, cu iahturile, îmbătându-le mintea cu al personalității cult. Vino străine și vezi Crucea de pe Caraiman, și să-ți intre bine nu doar în cap, ci în măduva ființei tale, că poporul acesta românesc poate să rabde să îi iei teritorii, poate să rabde să îi iei bogățiile, știe că are încă destule, dar nu poate să rabde să îi lovești mama, și Crucea! Și ascultă ce zice măcar Constantin Rădulescu Motru, care privește de obicei poporul român cu ochi critic și educativ, și nu ne întărâta, străine, nu ne face să ne unim iară, că om fi noi mămăligari, însă numai pe meleagurile noastre poate totuși mămăliga să explodeze. Motru spune:„Românul izolat este blând ca mielul. Când îi bate cineva din picior tace; dar să te ferească Dumnezeu să simtă lângă el cotul tovarășului lui de suferință. Să te ferească Dumnezeu, pentru că românul, ca soldat, este un element neîntrecut. Armatele românești nu au cunoscut niciodată frica propagată contagios. Românul când nu e singur nu mai cunoaște frica.” Privește răscoala de la 1907 și crucește-te străine.Așa că , străine, lasă-mi crucea și ortodoxia neatinse de frânturile tale de adevăr. Înțelege că așa am trăit mai bine de două mii de ani, și așa mi-e bine. Și dacă așa mi-e bine, cum vii tu acum să-mi spui că mie mi-e rău? Vino și vezi străine mormitele satului românesc. Poate nu mai sunt îngriite, pentru că tinerii slugăresc pe la tine pe la porți, dar morții lor îi așteaptă acasă. Atât cât mai au cei adormiți o cruce la căpătâi, iar cei vii o cruce la gât, neamul acesta va dăinui. Așa să știi străine, Și acum du-te și spune și altora că ai aflat aici de la Nistru până la Tisa, din Dunăre în Hotin, un popor care crede în Mesia cel propovăduit de sfântul Andrei cap de iarnă, ai găsit aici un popor care-și botează încă pruncii de mici, după străvechea tradiție ortodoxă, ai găsit aici un popor pașnic care încă-și cântă colindele, încă-și ține morții în casă, și-i plânge și-i îngroapă creștinește, apoi îi pomenește cât trăiesc cei vii din neam.Spune străine și altora că ai găsit aici un popor la fel de demn ca toate popoarele Europei, și mai spune străine și că în ciuda tuturor celor care ne-au râvnit și casă și masă, și frumusețea noastră,am rămas peste veacuri Români, ortodocși fără religie de stat, poate cel mai ecumenic popor care s-a născut vreodată, ecumenic, nu ecumenist, pentru că doar la noi stau moscheile, geamiile, sinagogile și bisericile aproape gard în gard, fără nici un fel de ranchiună, și am trăit în pace, indifirent cine îmi era vecinul, fie că-l chema Tache, ori Ianche, ori moș Cadâr.
Te trimit acum în pace străine, și să le spui alor tăi ceea ce românii au învățat de la părintele Arsenie Papacioc, această făclie arzândă spre luminarea bietului popor român. Îți las ca testament, străine cuvintele lui, și mi le amintesc în egală măsură și mie, ca să nu îndrăznesc vreodată să uit cine sunt și ce rol am pe pământ, în planul mântuirii. Iată așadar cum grăiește părintele Arsenie Papacioc:
„ În fiecare din noi, popor român, există vitejia dacilor,și noblețea latină; și dacă Traian și Decebal ne vor apăra, ne vor apăra și Horia, Avram Iancu și Bălcescu care vorbește neîntrerupt și ecoul vorbelor și îndemnurilor lui le auzim și le trăim. Ne vor apăra zidurile Sarmisegetusei și ale tuturor cetăților strămoșilor noștri, ziduri pe care este scrisă istoria noastră, testamentul nostru.
De o mie de ani ne pare rău că vrăjmașii noștri nu au cunoscut ascuțișul sabieirăbdării noastre. Am fost ospitalieri și acum voi vreți să ne faceți robi? Cine are adevărul în învățătura lui Hristos și este viteaz și știe să moară, nu poate fi rob, dragi cotropitori!
Iar vouă, care vreți să ne schimbați credința, voi care vreți să cuceriți lumea cu pretexte religioase, vă spunem că veți cuceri hotare și pământ dar Adevărul nu-l veți putea cuceri și vă va mustra usturător. Hristos unul este Adevărul, și este în noi și dacă întindeți sulița spre noi, veți înțepa în coastă adevărul Hristos care este în noi!”
La mulți ani, români, de ziua noastră! Amin.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

VINDECAREA ÎNDRĂCITULUI DIN GADARA (2014)




27. Si iesind pe uscat, L-a intampinat un barbat din cetate, care avea demon si care de multa vreme nu mai punea haina pe el si in casa nu mai locuia, ci prin morminte.
28. Si vazand pe Iisus, strigand, a cazut inaintea Lui si cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui.
29. Caci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de multi ani il stapanea, si era legat in lanturi si in obezi, pazindu-l, dar el, sfaramand legaturile, era manat de demon, in pustie.
30. Si l-a intrebat Iisus, zicand: Care-ti este numele? Iar el a zis: Legiune. Caci demoni multi intrasera in el.
31. Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc.
32. Si era acolo o turma mare de porci, care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit.
33. Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat.
34. Iar pazitorii vazand ce s-a intamplat, au fugit si au vestit in cetate si prin sate.
35. Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, imbracat si intreg la minte, sezand jos, la picioarele lui Iisus si s-au infricosat.
36. Si cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul.
37. Si L-a rugat pe El toata multimea din tinutul Gerghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frica mare. Iar El, intrand in corabie, S-a inapoiat.
38. Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa ramana cu El. Iisus insa i-a dat drumul zicand:
39. Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Si a plecat, vestind in toata cetatea cate ii facuse Iisus.”
Luca.8;27-39.



Frați creștini ortodocși, am mai vorbit și cu altă ocazie despre vindecarea demonizaților din Gherghesa. Dar vom relata iara, pe scurt, firul evenimentelor. Erau în Gadara doi demonizați care locuiau prin morminte.Sf evanghelist Matei vorbește despre doi îndrăciți, pe când Marcu și Luca vorbesc despre unul singur. Ei au fost într-adevăr doi, doar că unul dintre ei, cel consemnat de toți cei trei evangheliști era mai înspăimântător în manifestările îndrăcirii lui.Hristos vine aici tocmai pentru ai vindeca. Când ajunge aproape de ei, spune sf.ap.și ev. Marcu, demonizatul s-a închinat lui Iisus. Apoi au strigat demonii din ei și a zis către Hristos , Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dzeu? Ai venit mai înainte de vreme să ne chinuiești? Hristos ceartă duhurile, întrebându-i de numele lor, și ele , duhurile necurate răspund zicând, Legiune este numele meu!(pentru că erau mulți demoni în oamenii aceia.  Și scoate demonii din cei doi oameni și demonii cer să se ducă în turma de porci. Și Hristos le îngăduie. Și porcii, nesuferind pe draci, se îneacă aruncându-se in marea Ghenizaret.  Apoi , păzitorii porcilor merg în cetate și spun cele întâmplate; locuitorii cetății vin, văd pe îndrăciți sănătoși, iar porcii nicăieri. Și speriați îl roagă pe Hristos să plece din ținutul lor. Iată dar… porcii , primind pe draci în ei, nu suportă și se îneacă, iar oamenii, primind pe Izbăvitorul lumii, nu suportă, îi apucă spaima și îl gonesc.
Aceasta este, foarte pe scurt relatarea sf Evanghelii citită astăzi.  Anul trecut am vorbit cu aceeași ocazie despre ținita vestimentară în biserică, amintind femeilor să vină îmbrăcate cuviincios, și să nu le lipsească măcar o eșarfă pe cap, dacă se simt atât de fudule și mândria lor de Doamne nu le părăsește nici la ușa bisericii, nici în fața Dumnezeului nostru Iisus Hristos, care s-a smerit pentru noi, și nu vor ele să poarte batic sau să-și acopere capul, conform tradiției bimilenare creștine.
Astăzi voiesc să trăgem alte învățături din pericopa evanghelică. Am stabilit de anul trecut că demonizații vindecați în Gherghesa simbolizează ca un tablou renascentist, în culori cât mai vii și fidele societatea umană de astăzi, și mai ales cea creștină. Astăzi vom demonstra că nici demonii nu și-au schimbat tacticile , ci și atunci, și acum lucrează cu aceleași vicleșuguri, iar la sfârșit vom arăta și care este arma noastră împotriva lor.
Să ne uităm mai atent la faptele relatate: Demonul, în viclenia lui vine mai întâi și se închină lui Hristos. Se prosterne, se așează cu genunchii și cu fruntea la pământ, și asta , după cum spune sf ap Marcu, dupa ce aleargă spre Iisus. Încearcă cu vicleșug să scape ieftin. Câți dintre creștini, după ce săvârșesc păcate mari, mustrându-i conștiința, glasul acesta divin interior, simt nevoia să vină spre Dumnezeu, însă, venind, consideră că dacă se închină la o icoană, lasă o sumă de bani și un pomelnic, îi iartă Dumnezeu. Pleacă de aici, și se simt tot vinovați, și abia atunci au două opțiuni: ori vin și se spovedesc sincer, și urmează îndrumările, canonulpărintelui duhovnic, ori nu mai vin și încearcă să uite, să-și stingă vocea interioară care-i mustră, trăind totuși așa, chinuindu-se, cu sentimentul culpabilității, până la moarte, și după ea.
De asemenea, din expresia dracilor: „ai venit aici mai înainte de vreme să ne chinuiești”, înțelegem că ei știu că există o Judecată de apoi”, atunci când și ei vor fi judecați și trimiși pe vecie în iad. Am observat o temere oarecare a multor slujitori ai altarului, să mai vorbească despre aceste două adevăruri ale creștinismului: iadul și Judecata-de-Apoi. Și asta pe pretextul că ei nu vor să sperie creștinii, că pun accent pe iubirea Divină în predică. Mare înșelare, frați slujitori! Dar ce? Dumnezeu, Duhul Sfânt, când a insuflat sf Scriptură, a vrut să facă din biblie un bau-bau pentru creștini, pomenind adesea despre iad, despre chinurile de acolo, despre scrâșnirea dinților, despre viermele cel neadormit, despre focul cel veșnic? Dacă dracii îi mărturisesc existența, cum să tăcem noi, cei ce am fost aleși să salvăm oile rătăcite, să le scoatem din ghearele lupilor, ale sectarilor și ale celor care vor ca omul să nu mai fie iubire, ci să fie ură, din mărăcinișul prăpstiilor, al grijilor vieții cotidiene, și să le aducem la pășune cu iarbă grasă, la învățătura lui Hrisots. Și Învățătura lui Hristos, ca să fie cu adevărat a lui Hristos, trebuie să fie întreagă, așa cum a lăsat-o El, nu ciuntită și răstălmăcită ca să nu deranjeze urechile unora sau a altora. Așadar, există iad, locul pregătit dracilor și celor care fac voia lor, iadul fiind după cum spun sfinții părinți: Negrăita durere a lui Dumnezeu!, sau , dacă în Rai întâlnim nemărginirea Iubirii divine, în iad întâlnim nemăsurata și nemitarnica, adică imposibil de mituit, Dreptate a lui Dumnezeu.  De aceea spune sf Ioan Gură-de aur: „Nimeni să nu se supere pe Dumnezeu atunci când vede că cei răi și nedrepți sunt fericiți în această viață, pentru că răsplata bunătății și a răutății nu se face deplin, aici , pe pământ. Nu uita că cei răi primesc și ei și răsplată și pedepse pe pământ. Pentru că nu este nimeni cu desăvârșire rău, de aceea Dumnezeu, în marea lui dreptate îi răsplătește bunătatea pentru ca să îi poată plăti și fărădelegea. ” Sunteți aici în biserica Derventului multe mame de copii, părinți de fii și fiice care mai de care cu istoria lor, acum hazlie poate, atunci  îngrijorătoare. Oare nu v-ați pedepsit cumva copii când au greșit? Oare nu cumva, în marea întristare a voastră, că nu voiau să învețe, sau să mănânce, nu i-ați altoit, cum spunem noi în popor? Și oare dacă a trebuit să administrați o pedeapsă copilului, nu pentru o faptă rea, nelalocul ei ați făcut-o? dar nu ați uitat în acele momente toate calitățile lor native, și mai ales, nu ați uitat nicodată că vă sunt fii și că îi iubiți. Păi, dacă voi, având fiecare dintre voi răutățile voastre, în momentul în care copilul a făcut ceva rău, vă pedepsiți copilul totuși din iubire și cu iubire și pentru că îi vreți binele, păi cu cât mai mult, frați creștini ortodocși, Dumnezeul iubirii și al mângâierii face asemenea și mult mai mult ddecât asemenea. Priviți spre un bogătan care are și e avar și nu dă și altuia, și calcă peste oameni, se folosește de sudoarea săracului să aibă și iar să aibă. Și voi îl judecați pe Dumnezeu că nu-l vede, și nu îl trăsnește? O, dar uitați că și acela e om, și că și pentru el Hristos s-a jertfit pe cruce, și pentru el a înviat, și pe el îl cheamă ba cu vorba unuia, ba cu o boală să se trezească din infrăcirea patimii de a avea să ajungă să vrea să fie. Să fie om de omenie, creștin nu doar cu numele ci și cu fapta și cu inima. Asta trebuie să înțelegem că Dumnezeu iubește mult, ne iubește mult. Șisă nu uităm atunci când judecăm pe alții, că noi, ăștia care în ochii noștri ne credem oameni cum-se-cade, nu am făcut absolut nimic ca să merităm iubirea lui Dumnezeu. Am primit-o în dar. Din iubirea lui Dumnezeu avem o pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului. Din iubirea lui Dumnezeu aveți copii sănătoși, și nepoți poate. Și dacă atât de frumos mă iubește Dumnezeu, ce-mi pasă mie cum știe el să îl iubească și pe cel de lângă mine?
Dar să mergem mai departe pe firul povestirii biblice și să vedem, cum spuneam alte viclenii ale diavolului. Sf apostol Marcu relatează că demonii l-au luat tocmai pe Dumnezeu în ajutor, ca să scape de chinurile iadului, că zice evanghelistulcă a spus legiuneade draci:„ Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești!” Auziți îndrăzneală drăcească! „Te jur  pe Dumnezeu” Vă miră ? îndrăzneala, tupeul , obrăznicia este apanajul dracului, frați creștini. Când întâlniți la copii voștri asemenea apucături, smulgețile din inima lor , povățuiții să fie morali și smeriți. Una este vitejia și alta e obrăznicia, șmecheria. Rugați-vă pentru ei și insistați să nu creșteți drăcușori în sufletele lor. Adesea părinții în loc să-i indrepte îi indeamnă la obrăznicii și la alte păcate.„ Lasă dragă, să bage degetul în coniac, e și el bărbat”, zic adesea mamele, și când ajunge într-adevăr bărbat nu mai poți să-l suporți cu bețiile și cu  răutațile lui, și te mai și întrebi. Dar oare unde am greșit Doamne? Numai nevastă-sa l-a adus în starea asta, că ce băiat cuminte era el când l-a luat.  Feriți-vă de mici copii de patimi drăcești, de mândrii, de orgolii vanitoase, de obrăznicii la adresa altora . Napoleon I  spunea, și pe bună dreptate:„Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale.” Și în ideea aceasta vreau să vă fac atenți asupra unui flagel, a unei ciume care macină nu doar tineretul ci, am observat și oameni maturi. Minciuna.  Minciuna cu surorile ei, exagerarea și infamia,adevărul ciuntit și lipsa de exactitate în relatarea faptelor. Alexandru Vlahuță spune că „spre Cer se poate înălța doar Adevărul; miciunile cad pe pământ ale pământului fiind. ” iar Hristos este și mai ferm căci spune :„diavolul este tatăl minciunii”. Și așa cum demonii se foloseau de numele lui Dumnezeu ca să scape de pedeapsa divină, așa întâlnim și astăzi atâția oameni care în numele lui Dumnezeu mint, fac crime și răstălmăcesc tocmai învățătura lui Hristos numai-numai să dezbine și să arunce în iadul ignoranței, a necredinței sau a credinței mincinoase despre Hristos Dumnezeu. Întâlniți la tot pasul secte neoprotestante care vorbesc împotriva Ortodoxiei, a tainelor bisericii Ortodoxe, a botezului, a spovedaniei , a sfintelor icoane. Nu îi ascultați. Puneți-i să facă Sfânta cruce, și dacă nu o fac, nu stați de vorbă cu ei. Și aceasta nu din mândrie, ci pentru că o discuție cu un eretic vă secătuiește energiile, e pierdere de timp. El nu vrea să audă adevărul tău. El vrea să-și împrăștie minciunile. Pentru asta este plătit, și este plătit cu bani grei și de afară, de la congregațiile lor, dar și de statul român. Să spună neadevăruri.
Mai abordăm un aspect și apoi încheiem cuvântul:  Diavolul din îndrăcit îl roagă pe Hristos să îi deie voie să se ducă in turma de porci. Și Iisus îi îngăduie, iar porcii nesuferind răutatea dracilor s-au aruncat de pe țărm în mare.  De ce în porci, am mai vorbit anul trecut. Acum o să privim atent la Hristos milostivul care își arată iubirea și mila chiar și pentru demoni, în primul rând, și îi lasă să intre în turma de porci tocmai ca să se înțeleagă ce chin răbdaseră ani de zile bieții oameni demonizați. Fraților, există și azi oameni cărora oricâtă iubire și înțelegere le-ai arăta tot nu se vor schimba. Oare faptul că Hristos și-a arătat mila și îngăduința pentru demoni(ei înșiși creație luminată și bună a Dumnezeirii, dar decăzută și devenită întunecată), oare acest fapt, spuneam, i-a făcut pe ei mai buni? NU! Au rămas aceeași draci răi, puși pe distrugere. Întâlnim adesea și acum astfel de oameni. Oameni cu o inimă îndrăcită. Diavolul urii și al dorinței neînțelese de a face rău oricui, oricum, oriunde, dar rău să fie, s-a încuibat în inima și în ființa lor. Dacă aveți în familie astfel de oameni, dacă aveți în neam astfel de caractere malefice, singura soluție pe care o aveți în relație cu ei este …oricât de greu v-ar veni… să-i iubiți, să le purtați milă și să aveți răbdare. Nu uitați că cel mai mare rău și-l fac loruși! Asta vă învață astăzi Hristos. Dacă El, și față de un astfel de demonizat a arătat milă, și a înfruntat furtuni pe mare pentru a ajunge la demonizați, dacă El, Iisus Hristos, a arătat milă și îngăduință până și față de necurații demoni, cum să nu arătăm noi milă față de fiul nostru care a apucat-o pe cărări greșite, cum să nu arătăm răbdare față de fata noastră care și-a rătăcit gândurile și idealurile? Cum să nu arătăm iubire față de soțul care s-a înecat într-un pahar de alcool, sau i s-a înfășurat grumazul în cearceaful vreuneia, Cum să nu arătăm măcar înțelegere față de un coleg de muncă mai stresat o perioadă, din cine știe de ispite tulburătoare?  E greu? Da! E greu să te porți așa. Dar este frumos! și, mai ales, este Hristic!!! Este Dumnezeiește. Așa devenim oameni frumoși. O spune Dan Puric:„ Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei!” Așa se poartă Hristos cu noi, cu toată creația lui. Ne iubește și aceasta ne este de ajuns. Iubiți și va fi de ajuns. Ei vă vor ură!(cine sunt ei? Diavolii și slujitorii lor. De ce să fiu ură când pot să rămân iubire? Diavolii, răi fiind, au omorât porcii și au întărâtat astfel pe locuitorii cetății împotriva lui Hristos , și l-au rugat să plece de la ei. El, în iubire , i-a ascultat. Dar a lăsat în sat îndrăciții, și încet încet, lumina lui Hristos intrat și aici, biruind intunericul urii  semănat de demonii-legiune.
  Petru, după Învierea Domnului, află de la Iisus Hristos însuși cu ce moarte va muri, când îi spune: „Amin, amin, zic ție: Când erai mai tânăr te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrânii, vei întinde mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești.” Apoi, spune scriptura că Petru, zărind pe Ioan Evanghelistul, din iubire pentru prietenul său, l-a întrebat pe Iisus : „Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla?” Și aici am vrut să ajung: Dumnezeu îl mustră pe Petru! Deși întrebarea venea din prietenie, din afect, din iubire, totuși Hristos îl mustră pe Petru și-i răspunde:„Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează mie!  Auziți, frați creștini? Ce ai tu cu ce fel mă port eu cu altul? TU urmează-mi mie! Ce ai tu că acela face și drege, că aceea zice și îndrugă? Tu urmează mie. Foarte des, și tot mai des se difuzează știri cu preoți , clerici cu tot felul de năravuri. Nu mai aveți preoți buni? NAȘTEȚI-I!!! Va-ți gândit oare, în cele peste 17 milioane de prunci aruncați la canal prin avorturi și alte măsuri contraceptive, câți ar fi fost minunați doctori,excepționali politicieni, tehnicieni în varii domenii, preoți și clerici devotați vocației, minunate mame capabile de iubire. Dar le-ați răpit acest drept, motivându-vă și crima și necredința și lipsa de nădejde în Dumnezeu care vă semănase viața în viață și suflet viu alături de sufletul vostru viu, dar mai ales v-ați justificat lipsa de iubire cu nimicuri scornite, că doar ce puteați spune în fața unei prunc ucideri. Și acum mai avem neobrăzarea, că tot vorbeam despre acest păcat, să judecăm pe alții, fie ei clerici, fie ei mireni! Haide-ți de astăzi să punem început bun și să ne hotărâm să nu mai facem astfel de păcate. De astăzi , de sf Dimitrie Izvorâtorul de mir, să luptăm cu patimile noastre, așa cum el ostaș fiind a luptat cu necredința lumii și a mărturisit pe Hristos.  Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, ctitor al acestei mănăstiri și far călăuzitor al Dobrogei și ortodoxiei românești, îndemna adesea: „verificați-vă minuțios trecutul, și prețuiți-vă prezentul că doar așa câștigați viitorul. Și orice clipă poate fi un timp, orice suspin o rugăciune.
Am să închei cu niște versuri ale unui părinte din mănăstirea noastră, a cărei mamă , primise acordul, din motive medicale să întrerupă sarcina când era însărcinată cu el.existând riscul pierderi ambelor vieți, și a fătului și a mamei. A refuzat , sub semnătură, avortul. Acum  trăiesc fericiți, bucurându-se unul de altul. 


Te-aș fi iubit cum n-am iubit pe nimeni;
Al tău cald nume l-aș fi rostit și-n vis.
Aș fi adulmecat miros de nuferi;
M-aș fi scăldat în Dunăre și-n Criș.

Și buza mea s-ar fi atins de tine
Ca de-o icoană veche a lui Hrist,
Când mâna mea, în mâna ta  mi-ai ține
Și eu ți-aș mângâia obrazul trist.

Ți-aș fi adus și frezii de la scoală,
Ca un băiat ce te iubește mult.
Și capul meu ar sta la tine-n poală,
Și-aș adormi cuminte, ca un prunc.

Ce bucurii ai mai avea, iubito,
Când primii pași i-aș face-n casa ta;
Iar eu cu-n zâmbet inima-ți rănind-o,
Rai minunat ți-aș fi făcut viața.

Aș fi dorit să-mi pot privi, cândva,
Trufașul chip de-adolescent febril
Clar oglindit în ochii ei de stea,
Să-i cant ,de fericire, al iubirii tril.

Mi-aș fi luat nevastă din alt sat
Și mi-ar fi dat și ea copii zglobii...
...Acestea toate vise mi-au rămas
Că tu-ai ales ca mama să nu-mi fi.

Cum mi-ai răpit tu dreptul meu de-a fi?
Cu-a cui putere hotărăști să mor?
Ai fi trăit și tu , prin mine și-ai mei fii!
Să-ți văd privirea era al meu prim dor.

Dar n-am putut ,mămică, să-ți văd fața,
Că fiare reci m-au sfârtecat rapid....
Și, fără apărare , mi-ați rezumat voi viata...
Și vă făceți că n-auziți cum strig!

O, mama mea, eu te iubesc aprins
Și te tot strigă sângele-ți din sanț.
Tu ești MĂMICA PRUNCULUI UCIS!!!
Dar mamă ești și în fața lui Hrist!
O, mamă fără lacrimi pe obraz...

Ști ce mă doare-acum , când viața-mi curge
Între pământul care nu m-a vrut
Și cerul , care n-are ploi a plânge
Sângele tău,ce mi-ai dat cu-mprumut?

Îți plâng de milâ , și de dor,și jale...
Și plânsul meu se-neacă în cuvânt:
Când ai să mori, --ți-as pune o-ntrebare
(Și să mă ierți de-așa neobrăzare)--
Cine , atunci, la căpătâi, o, Doamne!
Cine, măi mamă, te-o plânge la mormânt???
...Când eu, din vina ta, voi fi ...pământ!!!

Atunci abia, mămica mea iubită,
Prin lutul ce-am ajuns, mă voi lipi
De pieptul cel râvnit când, din burtică,
Tu mai gonit ca pe un nepoftit.

...Eeh, nu te întrista!Bine nu-ți face.
Prea sincer te iubesc ...chiar și postum.
Și nu-mi poți tu greși atât de tare,
Cât eu voi mai putea ierta de-acum.

Atâta rugă am, frumoasă mamă:
Alți frățiori aici să nu-mi aduci,
Ci bucură-i cu inima ta caldă!!
Destul îndur eu lipsă și ocară,
Destul mi-e trupul Golgotă urcată,
Și sufletul ,piron îmi e , pe Cruci.

Îți spun "la revedere !" mamă scumpă;
Că sigur ne-ntâlnim pe căi pribege,
Și iartă-mă! că poate-ți sunt o umbră,
Pe-obraz un rid, un pic argint în plete...

UN MĂRȚIȘOR COPILUL TĂU NU-ȚI DETE!!!
 COPIL UCIS ATENT.... ȘI PE-NDELETE
 




vineri, 24 octombrie 2014

BALADĂ DE TOAMNĂ







 


Răde floarea în ferestră .
Pentru toamna mea măiastră,
Norii zburdă prin grădini,
Ciulinii nu mai au spini,
Ninge-n munți ca-ntr-un potop,
Caii albi se-opresc în loc,
Speriați ca de nălucă
Nu vor să coboare-n luncă.

Toamnă searbădă de ceară,
Câini mă latră, vânt mă strigă,
Iar iubirea mea păgână
Mă dezmiardă și mă-ngână,
Mă aprinde și mă arde
Părul negru dat pe spate;
Brațele încolăcindu-mi
Trupu-mi tremură ca-n friguri,
Mă îmbeți și mă cuprinzi,
Sufletul la draci mi-l vinzi.

Cu-n sărut și-o „noapte bună”
Luna de pe cer mi-o fură;
Și c-o mână către coapse
Inima din piept mi-o arse,
Când buzele-i susură
A pârâu cu apă bună,
Cu alura-i de sipică
Măruntaie-mi despică
Și m-azvârle, și m-afundă,
În suflet boală-mi pătrundă
Mai adânc precum urzeala
Ielelor, cu urgiseala.

Capu-mi vâjâie și-mi pare
Că-ți văd umbra peste soare,
Vreau să scap să fug departe,
Dar tu-mi ești și-n foc și-n ape.

Trupul tău galben-verzui
Îmi miroase a gutui,
Eros retrăiesc prin tine
Fără sânge, fără vine;
Când sărutul tău mă-mbie
Simt un gust de razahie.

Te pipăi cu mâinile
Ca orbul luminile.

Mă farmeci și mă descânți
Mintea mea ai prins-o-n câlți.
Mi-ești pelin și mătrăgună,
Zeu îmi ești și-mi ești minciună. …

Pentr-aceste toate, iată,
Toamnă, tu-mi ești vinovată.
Cu-a ta ploaie, cu-a ta frunză,
Iubiri mi-ai aprins din spuză!



24 octombrie 2014
Dervent.
Scrisă pentru R-C. B.