sâmbătă, 31 mai 2014

DUMINICA A VII A DUPĂ PAȘTI. PRIMUL SINOD A TOATĂ LUMEA







SINODUL I ECUMENIC
Părinte sfinte, păzește-I în Numele Tău pe cei pe care mi i-ai dat ca să fie una precum suntem și noi.


Frați creștini-ortodocși,
         Astăzi facem prăznuirea primului sinod Ecumenic, care s-a tinut la Niceea în anul 325 , și unde au fost chemați de sf Împărat Constantin cel Mare, părinții bisericii creștine, pentru a se stabilii cum să credem și în ce să credem, definitivându-se astfel crezul creștin, care până la marea schismă din 1054 a fost și al ortodocșilor , și al catolicilor. Timp de trei luni de zile sfinți Episcopi sau reprezentanti ai acestora, au dezbătut problemele apărute în biserica creștină , în principal discutându-se problema doctrinei de credință pe care o răspândise Arie, și cu care biserica se tulbura foarte mult, atât de mult încât până și unitatea imperiului, nu doar a comunității creștine, era amenințată. Aceasta îl determină pe împăratul Constantin să spună, în cuvântul său de deschidere a Sinodului, că disputele din interiorul Bisericii creștine îi provoacă „mai multă durere decât orice altceva.”.
Să vedem dară în  ce context s-au desfășurat evenimentele pe care sfinții părinți au rânduit să le pomenim astăzi. Că nu întâmplător între ziua Înălțării și marele praznic al cincizecimii s-au asezat această frumoasă și de prăznuire a primului sinod , primei întâlniri a tuturor reprezentanților creștinilor, ci pentru că ni se amintește că ortodoxia păstrează în ea Simbolul credinței așa cum s-a instituit el de sfinții apostoli inițial și apoi s-a definitivat la Niceea,( localitatea Iznik din Turcia de astăzi). Apostolilor , la Înălțare le-a zis Hristos să nu părăsească Ierusalimul până nu vor primii Duhul Sfânt, Mângâietorul, Duhul Adevărului, care Pretutindeni este și toate le împlinește. Și aceasta avea să se întâmple la Cincizecime, ziua formării bisericii creștine. Tot așa astăzni ni se amintește că ortodoxia , de la primul sinod creștin până acum nu a părăsit dogma curată și sfântă, nu a părăsit Ierusalimul, casa Duhului Sfânt, conservând și făcând vii totdeauna sfintele Taine instituite de Hristos Iisus pe perioada vieții pământești pentru mântuirea sufletelor noastre.
Momentul sinodului era la doar doisprezece ani distanță de edictul de la Milano, din 313 , dat de același împărat Constantin cel mare, , încheindu-se astfel trei secole de prigoane sângeroase, în care numai faptul ca te numeai creștin te putea costa viața. Însă , iată că în timp de liniște și de pace, biserica creștină începe să fie repede tulburată de erezii. Dintre acestea erezia lui Arie, care afirma că defapt Hristos nu a fost de o ființă cu Tatăl, ci doar asemănător Tatălui, și deci era creație nu Creator, tulbura cel mai mult biserica, această comunitate divino-umană. Sfinții Părinți au scris dogme, au discutat și-au debătut și au căut de comun acord asupra unui crez, cel pe care il rostim și noi astăzi în cadrul sfintei Liturghii , sau în rugăciunile noastre particulare, de acasă. 
Biserica noastră, creștină , de câte ori a avut o problemă majoră în sânul ei, s-a unit în discuții, cu rugăciuni și cereri pentru luminarea căiilor pe care trebuie să meargă spre limanul mântuitor., spre împărăția cerurilor, spre Hristos. De la primul sinod ecumenic până la al VII lea , ținut și acesta tot la Niceea, Creștinii și-au discutat neînțelegerile în Biserică, pentru pacea Bisericii.  Vedem că astăzi, pericopa Sfintei Evanghelii ne aduce în auz rugăciunea lui Iisus , dinainte de Răstignire, și el se ruga pentru ucenicii Lui, pe care îi lăsa în lume, să propovăduiască drept Cuvântul Lui, să fie păstori adevărați ai turmei Sale și indrumători cinstiți ai bisericii, păstrând unitatea de credință ortodoxă, dreptmăritoare.

Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
19.
Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
21.                                   Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 
Așa se ruga Hristos pentru ucenicii Lui, apostolii, apoi pe aceea care-au crezut prin urmașii apostolilor, Episcopi și preoți.  
Unitatea Credinței, frați creștini s-a păstrat in ortodoxie. Nu o spunem numai noi, ortodocșii, a spus-o și un reprezentant al bisericii catolice , la București, unul pe care ei catolicii l-au beatificat, e vorba de Papa Ioan Paul al-II-lea, când recunoștea vina schismei ca aparținând bisericii de Apus. EI da, dar greșeala recunoscută e pe jumătate, de-abia , iertată . Ruperea creștinismului , cu marea schismă, din 1054, a fost, așa cum spunea părintele Arsenie Papacioc, a treia mare greșeală a omului, după căderea lui Adam din rai, și vinderea pe treizeci de arginți a lui Hristos de către Iuda. Și nu ar fi fost o greșeală atât de mare pe cât este, dacă din sânul catolicilor nu s-ar fi rupt apoi protestanții, și neoprotestanții împreună cu sectele născute în sânul lor și risipite apoi prin toată lumea creștină . Când doi oameni se ceartă, inimile lor se depărtează, de aceea simt nevoia adesea să strige unul la altul, inimile sunt tot mai departe, deși ei stau alături. Păi dacă așa fac oamenii cu atât mai mult Bisericile care s-au rupt, au părăsit Ierusalimul , au plecat de sub Ploaia de Har a Duhului Sfânt.  Odată cu schisma , apusul a renunțat la unele Taine ale bisericii, și nici nu s-a mai găsit calea de comunicare sinceră și nemercantilă dintre creștini. Mulți de-alde Arie apoi s-au ridicat și au sfâșiat cămașa Lui Hristos , cea nefăcută de mâini omenești, Biserica lui. Așa s-a ajuns că putini mai sunt cei care au mai păstrat nealterată calea ortodoxiei. După invazia sectelor, bietul creștin este năucit sufletește. Dar nu e chiar nevinovat și el, creștinul de rând, pentru că nu ar fi răzbit fenomenul sectar daca nu ar fi găsit suflete superficiale, nepăsătoare in fața adevărului.
Frați –creștini ortodocși , nu există cult mai frumos și mai în pacea Duhului Sfânt ca ortodoxia; dar ca să o simțiți, să simțiți bucuria sufletească în ortodoxie trebuie să o cunoașteți, să o practicați, să vă bucurați de fiecare slujbă și învățătură ortodoxă cu frică și cu dragoste. Există o rugăciune pe care o citește preotul in altar seara, la vecernie, și care, în interiorul ei are acestă minunată expresie:„Doamne îndurate și mult milostive, indreptează-ne pe calea Ta, ca să umblăm întru adevărul Tău; veselește nimile noastre ca să ne temem de Numele Tău cel Sfânt. Pentru că mare ești Tu și lucruri minunate faci.”. Adesea citind aceste rânduri, mă gândeam, cum să fiu vesel și totodată cu teamă? Că noi la veselie, numai cu frică de Dumnezeu nu mai suntem. Ba chiar mai mult, rugăciunea zice că pentru ca să ne temem trebuie să avem vesele inimile. Ei frați creștini, veselia, bucuria este o poruncă a Lui Hristos, adesea și prea adesea Hristos a rostit cuvintele acestea: bucurați-vă , bucurați-vă pururi, fericit ești , bine îți va fi, de asculti glasul Domnului; Pacea și bucuria le-a dăruit Dzeu tuturor, și din belșug încă, celor ce cred in El. Ferește-te de rău și fă binele, caută pacea și o urmează pe ea. Sunt cuvintele psalmistului.  Revenind la frumoasa expresie din rugăciunile de la vecernie, în veselia duhului fiind, am teama din iubire de Tatăl, ca să nu îl supăr și supărându-l , veselia mea să nu mai fie deplină. De aceea spuneam că de ortodoxie trebuie să ne apropiem cu frică și cu dragoste, frica, teama de a nu răni vre-un suflet, și așa să-mi pierd pacea inimii.
Frați creștini , români-ortodocși de milenii, aprofundați-vă ortodoxia , citiți și documentați-vă, și educați-vă copii în duhul ortodox, și fiți pregătiți când vă vor intreba pentru ce se aprind lumânări în biserică, și de ce trebuie să fie de ceară, pentru ce se dau pomelnice și de ce se aduce și un bănuț la ele, ce sunt de fapt acatistele, și când se citesc , și unde; De ce ne facem semnul Sfintei Cruci când trecem pe lângă o biserică, sau când ne așezăm la masă, De ce și de când se botează copii de mici in ortodxie, De ce ne închinăm la Sfintele icoane, de ce ne spovedim, de ce ne impărtășim, de ce solicităm preotul acasă la sfeștanie, ce rol are sf Maslu, taina sănătății trupului și a sufletului.  Trebuie să cunoașteți aceste răspunsuri în primul rând pentru copii voștri apoi pentru că trăiți încă în furtuna sectară venită de dincolo de ocean, sau din vestul protestant, și necunoscând minimele cunoștințe de credință, credință pentru care atâția români și-au jertfit viața , mai ales prin Ardeal unde cotropitorii au vrut să șteargă ortodoxia din inimile românilor pentru că așa puteau mai repede să-i facă din ion iștvan și din Gheorghe, Gyury. Sectele acestea, care în țara noastră și-au luat amploare, unele dintre ele nu au istorie nici câți ani are mama mea, adică au pătruns în țară abia prin 1956. Dar ca să știți treburile acestea trebuie să vă rupeți măcar 10 minute din timp și să vă documentați. Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne ferim de cei ce fac dezbinări în biserici, și tulburare, de cei cărora le place închnarea la idoli, vrăjitoria, certurile, mâniile și dezbinările. Poporul român este un popor care nu a născut din el nici o sectă!! Nici o erezie nu  își are obârșia , născocitorul între fii neamului românesc. O afirmă , în lucrările lor de etnografie, Nicolae Olahul, Dimitrie Cantemir și Simion Mehedinți. Aceștia și alții , arată caracteristica aceasta a creștinismului ortodox românesc, și chiar spun că prin secolul XVII, când mai ales prin imperiul Habsburgic intră prozelitismul neoprotestant, până atunci, spuneam, românii nu au fost zgândăriți de fenomenul sectar, și se pune starea aceasta de lucruri pe seama firii blânde și evlaviei moștenite de la geto-daci, și a vechimii creștinismului direct apostolic, prin Sf ap Andrei, al poporului nostru românesc. Noi între noi nu am avut certuri dogmatice așa cum au zguduit Bizanțul sau Roma. Avem datoria să ducem mai departe ceea ce părinții, bunicii , moșii noștrii au adus până la inimile noastre, O credință, un botez, o limbă și un neam, și dacă s-o putea , și de-o fi și-o fii , și ne-om inzdrăvenii, și o singură țară românească. Nicolae Olahu spunea: Românii din Transilvania, Moldovlahia și Țara Românească au aceeași origine, latină și aceași credință, ortodoxă. Ortodoxia noastră a fost stabilită la acest sinod pe care-l prăznuim noi astăzi , frați creștini, Crezul nostru este crezul inspirat de Duhul Sfânt  și semnat de cei 318 sfinți părinți, și avem datoria să îl învățăm , să îl trăim , să il avem călăuză în viața noastră de zi cu zi. Suntem aici , la mănăstirea crucea de leac, Dervent, unde Sfânta Cruce stă mărturie vie și lucrătoare a credinței drepte ortodoxe sădită de sf Andrei și păzită de țăranul român, uneori cu pieptul, alteori cu inima, dar totdeauna cu sfințenie! Rugând pe Bunul Dzeu să vă călăuzească pașii spre casele frățiilor voastre cu o inimă mai hotărâtă de a cunoaște splendoarea ortodoxiei, și mai implinită duhovnicește închei acum aducându-vă aminte de cuvântul părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită:„În viață, dragule, Lucrurile minunate nu se cerșesc, se cuceresc!” Amin!

marți, 27 mai 2014

CÂMPUL CU MACI








Câmpul cu maci te așteaptă, iubite.
Te așteaptă să calci cu tălpi dezvelite;
Câmpul acela din vara cu foc,
Vara în care iubiri se mai coc,
Vara aridelor pajiști cu oi.
Vara și câmpul și macii din noi
Încă te-așteaptă, iubite un timp.
Iar eu am să mor în răstimp.

Fluviul te-așteaptă să-l treci cu o luntre,
Stropi răcoroși să-ți zvârle pe frunte;
Te-așteptă insula lungilor liniști albastre
Te-așteaptă și cerul cu șoptitoarele-i astre.
Sălcii cu pletele-n Duneri te-așteaptă.
Și plopi legănând cormoranii pe-o cracă.
Când vei veni, într-un timp, pe potecă
Eu voi dormi în mormânt ca-ntr-o setcă.

Inima mea te aștepată iubite,
Ca o mireasă, cu feciorii păzite.
Sau precum floarea albina să vină
Să o sărute, duios, făr-de vină.
Ca și un crin te aștept , ca o floare
Care se mângâie tandru cu raza de soare.
Te-aștept ca o frunză roua în zori,
Ca ploaia aștept să răzbești printre nori.
Când vei veni … vom vorbi prin scrisori…


 Fratelui meu, Liviu.
27 mai 2014,
Dervent. 



sâmbătă, 24 mai 2014

DESPRE TINERI IARĂ!!!!! Dumnica orbului din naștere









În aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde sunteți și El mi-a deschis ochii!




Frați creștini ortodocși,
Au așezat sfinții Părinți să se citească această pericopă evanghelică astăzi, nu întâmplător. Este ultima Duminică din cadrul marelui praznic al Învierii și este așezată după „Duminica samarinencei”, când atunci și acolo, la fântâna lui Iacov, unde Hristos stătea de vorbă cu o femeie cu moravuri ușoare, făcând din ea apoi apostol al Împărăției, îl descoperim pe Hristos ”Apa-ceaVie”, iar aici și acum lângă orbul din naștere descoperim pe Hristos „Lumina Lumii”, așa cum adesea dealtfel s-a mărturisit a fi și singur. Pentru că ce oare simbolizează vindecarea orbului din naștere, pe care-ați auzit-o citită astăzi, dacă nu tocmai vindecarea orbirii sufletești a întregii omeniri, omenire care se închina patimilor, pentru fiecare patimă și stihie a naturii, având un zeu.
Însă îngăduiți-mi să aduc aminte firul evenimentelor relatate de sfânta Scriptură astăzi: vedem că Iisus trecea pe cale și vede pe un orb din naștere sezând pe margine de drum și cerșind. Fără să-l roage tânărul, căci tânăr era orbul
, Hristos se duce la el, scuipă în țărână, face astfel tină, și unge cu aceasta ochii orbului, apoi îi zice să se ducă să se spele în apa Siloamului, iar Siloam pe evreiește înseamnă trimis. Oare nu mai vindecase Hristos orbi? Ba da , chiar în repetate rânduri, și atunci a făcut aceasta numai cu cuvântul. De ce oare acum s-a ostenit să facă tină și îl mai trimite pe bietul orb și până la Siloam, care era afară de cetate? A făcut tină din pământ frați creștini ca să ne amintească nouă că din pământ suntem zidiți. i-a zidit Iisus ochii orbului din țărână, și nu i-a deschis imediat ca să adeverească faptul că fără să ne spălăm în apa Siloamului spiritual, adică a botezului cu apă și cu Duh Sfânt, nu vom putea să îl vedem pe Hristos! Este prima condiție obligatorie și absolut necesară, dacă vrem să-l vedem și să trăim în Hristos, în biserica lui mântuitoare, în Ortodoxie.
Iată dar că tânărul se duce, și se spală și vede și vine acasă „râzând”, veselindu-se și strigând bucuria lui, că acum vede. Apoi , pentru că minunea aceasta s-a săvârșit în sâmbăta, când evreii nu aveau voie să facă nimic decât un număr de pași , și aceștia numai spre sinagogă , fariseii și cărturarii, mai marii poporului evreuîncep o adevărată anchetă securistă , întrebând mai întâi pe tânăr, apoi pe vecinii lui, apoi pe martorii minunii, apoi pe părinții lui, dacă într-adevăr a fost orb, și cum vede el acum, și cum și de ce l-a vindecat Hristos sâmbăta?  Ca să scurtăm cuvântul vă invit să citiți acasă ancheta aceasta amănunțită, și cum tânărul ce fusese orb e amenințat că e dat afară din biseerică, din sinagogă și din comunitatea evreiască, împreună cu părinții lui. Vă spun doar că rezultatul anchetei a fost că Hristos trebuie să moară, pentru că în repetate rânduri vindecase sâmbăta , în templu sau pe ulițele cetății, boli și suferințe care aduceau năcaz si suferință oamenilor.
Cei care ați fost de la începutul Sfintei Liturghii aici, în Biserica lui Dumnezeu, ați auzit relatareaevangheliei citită la momentul ei din slujbă, dar și cei care citiți acasă din biblie, să luați  seama la fiecare cuvânt. Că nu întâmplător este așezat acolo. Iată- v-am spus despre Scăldătoarea Siloam, despre botez, despre tină si plăsmuirea omului din țărână. Apoi zice sfânta scriptură că tânărul vindecat vine de la Siloam râzând, fiind vesel , cu o veselie zgomotoasă, și parcă îi și înțelegem purtarea. Dar iată că cel vindecat se bucură, însă fariseii, capii religiei iudaice sw umplu de invidie, își imbibă inima de ură și mânie și urlă la tânăr certându-l că s-a vindecat sâmbăta.
Frați creștini, bărăbăția și curajul acestui tânăr, în fața acestor prigonitori, care reiese din discutia relatată îi Scripturi, ar trebui să caracterizeze tot tineretul, și mai ales tineretul creștin de astăzi, din aceste timpuri în care Europa cu-ale ei moravuri a devenit pseudocreștină!
Dacă în copilărie părinții au sădit în sufletele voastre valorile creștine, la tinerețe ele tebuiesc răsădite , repicate cum se zice în popor, să fie astfel ajutate să crească, să înflorească, trebuie udate cu apa cea vie care este Cuvântul lui Hristos, trebuie mângâiate cu razele Soarelui Dreptății, Hristos Dumnezeu care este Lumina Lumii, ca să înflorească. Tinerețea este vârsta înfloririi noastre spirituale și trupești, a definirii noastre ca oameni, acum ni se definitivează caracterele și ni se determină aproape definitiv comportamentele noastre vis-a-vis de ființa noastră, de semenii din jur , de natură și de Dumnezeu. Tinerețea frumos trăită crează maturii de mâine, care după ce trece floare vieții, trebuie să deie rod să facă rod în fapte bune și realizări cu Hristos, și în Hristos,pentru ca , la bătrânețe, când trupul nu-i va mai ajuta, să se bucure de ceea ce au agonisit în hambarele sufletului, faptele credinței , rugăciunile la biserică, milosteniile, posturile și mătăniile făcute cu dreaptă socoteală.
Ia închipuiți-vă voi , cei maturi de-acum,  cum ar fi fost viața voastră acum dacă vârsta tinereții voastre nu ar fi fost caracterizată de neînfricarea aceasta, vecină uneori cu nebunia, dar o nebunie frumoasă a vârstei. Curajul de a vă fi căsătorit, de a vă angaja într-o familie, de a părăsi căminul cald și de a începe o viață altfel despre ale cărei probleme încă nu știați, dar pe care a trebuit să le învingeți.
Așadar, tinerețea este și trebuie să rămână vârsta la care  omul părăsește cuibul cald al părinților și își începe zborul sufletesc, spiritual și moral, lupta cu vicisitudinile vieții. Uneori tânărul biruie, alteori naufragiază pe marea vieții furtunoasă adesea, dar niciodată nu are dreptul să se lase înfrânt, să nu ajungă la capul bunei nădejdi de biruință.
Tinerețea este și trebuie să rămână vârsta marilor energii creatoar! Depinde de noi ce creăm: familie, casă, carieră, un om cumsecade sau un monstru de care până și noi ne înfricoșăm! Cine nu zidește frumosul la tinerețe nu va avea în ce să-și odihnească sufletul la bătrânețe, iar veșnicia îi va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Plângerea și scrâșnirea dinților de ciudă că a avut o tinerețe și și-a risipit-o în plăceri vinovate, în multe clipe de dolce-fa-niente, în ceea ce prea adesea trăiesc unii astăzi, lacebunita aceasta cronică!
Tinerețea este și trebuie să rămână vârsta marilor iubiri. Spune foarte frumos părintele Arsenia Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită: În iubire nu există nimic rațional. Iubirea nu are nici început nici sfârșit. Există odată cu Dzeu, pentru ca Dzeu este iubire!
Weber, un scriitor german, spunea pe la anul 1800 că :„ TINEREȚEA E TIMPUL ZBUCIUMĂRILOR ! MAREA, MAREA , STRIGĂ TÂNĂRUL MARINAR ÎNCÂNTAT. Pe când marinarul încercat strigă ȚĂRMUL! ȚĂRMUL!
Dar mai presus de toate, frați creștini ortodocși români, Tinerețea este și trebuie să rămână vârsta mărturisirii. Vedem că în evanghelia de astăzi șefii bisericii s-au dus la părinți și cu ură și amenințari îi întrebau: Acesta este fiul vostru despre care ziceți că s-a născut orb?” Iar părinții lui, de frică să nu fie excomunicați au răspuns ocolind subiectul: „într-adevăr s-a născut orb, dar cum vede el acum , nu știm! Este mare și poate să răspundă singur, întrebați-l pe el. Și tânărul aproape că-și râde de ei, e curajos și îi ia și în derâdere cumva, văzându-le frământarea și dorința acerbă de a îl învinui pe Iisus pentru vindecarea lui în zi de sabat. El mărtirsește pe Hristos, și e dat afară din sinagogă, din comunitate, devine un proscris.
Nu pot să nu amintesc aici despre tineretul României care-a suferit întemnițele comuniste de la Pitești , Aiud, Gherla, Jilava, prin ocne, prin balta Balta Brăilei, prin Delta Dunării prin deportările în Câmpiile aride și deșertificate ale Bărăganului,prin lagăre de muncă silnică, pe la Poarta Albă, la canalul Dunăre- Marea Neagră. Treceți spre mare, în concediile voastre, și drumul trece peste canalul acesta unde Dunărea albastră este roșie de la sângele tinerilor studenți, preoți, intelectuali de clasă, profesori , doctori,țărani care-au refuzat ciuma roșie bolșevică. Aceștia, infometați , bătuți , batjocoriți, dar niciodată înfrânți, și-au lăsat oasele să le spele Dunărea după ce sângele lor a curs odată cu ea spre mare iar sufletele lor s-au dus spre veșnicul și iubitul lor Dzeu.  Acest tineret care nu a vrut să se lepede de credință creștină ortodoxă, strămoșeasca noastră ortodoxie românească, a umplut pământul țării de sânge de martiri. Da, dar aceasta nu e doar o cinste a neamului nostru ci este mai ales, și cu atât mai mult o obligație de a păstra ceea ce ei ne-au lăsat moștenire!!! Dacă suntem și am rămas români, dacă încă mai avem un neam și-o țară, ruptă și sfârtecată de viclenii noștrii vecini, cu ajutorul trădătorilor dinăuntru, se datorează totuși mai ales faptului că suntem creștini ortodocși!!! Neamul acesta este mai mult decât enigmatic, pentru că nu suntem doar o insulă de latinitate între atâtea popoare slave și cu huni în coastă, dar suntem și singura țară latină care este și creștin-ortodoxă, de rit bizantin!Și să nu uităm frați creștini, să nu uităm și să învățăm măcar acum , intr-al unsprezecelea ceas, că de câte ori hoardele barbare ne-au cotropit pământurile, au vrut mai întâi să ne zdruncine credința ortodoxă. Turcii ne-au vrut musulmani, dar le-am dat sângele martirilor Brâncoveni! Am pierdut copii și averi dar nu ne-am înstrăinat ortodoxia! Habzburgii, luând Ardealul, ne-au vrut catolici, și au încercat să ne unească cu Roma, să pupăm papucul Papei:le-a dat țara și neamul sânge de martir și lor, mărturisitori ai ortodoxiei noastre frumoase și tihnite, ca o dimineață de mai, înmiresmată. Ne e mai dragă ortodoxia noastră cu bisericuțe de lemn, din nuiele decât Creștinismul lor cu catedrale care parcă il tin pe Dumneu în cer, suuus de tot, ca să nu mai vină să vadă mârșăviile din interiorul unei instituții desacraliate, fără sfinte taine. Au venit apoi bolșevicii care ne-au vrut atei, au dărâmat biserici, au închis preoți, si creștini de rând, au inchis centre teologice istorice și de tradiție, dar biserica din inima românului nu au putut să o dărâme. Colindul de crăciun, ouăle de paști și fericirea copiilor duși atunci de bunici mai ales, la biserici, în noaptea de Inviere, strigarea aceea in intunericul noptii a preotului Veniți de luați lumină! Înrâurea în sufletele noastre o floare care invia, trezea scânteia ortodoxiei sădită de Dzeu in sufletul neamul acesta românesc. Trăiam ca in catacombe, pe intuneric si in frig, dar eram plini de credința că Hrisots va birui fiara Rosie cu stea in cinci colturi în frunte. Le-am dat și ăstora sânge de martiri tineri și frumoși, care în decembrie 89 strigau pe străzile Bucureștilor intr-un glas ca un dangăt de clopot: EXISTĂ DUMNEZEU! Și-n numele lui Dzeu și-au dat viața și-au udat asfaltul cu sânge.
Astfel de tineret a dat și va da neamul acesta. Iar acum când hoardele globalizării , ale societății consumiste, ale spiritului de turmă vin și încearcă iar să ne facă doar o masă de haplea, o piață de desfacere de mărfuri cancerigene, un laborator de cobai umani pe care incearcă vaccinuri, nitriți și nitrați, substante și produse modificate genetic care aduc boli vegetative in organismul uman, dar mai ales ajugem cobaii experimentelor lor sociale, ale acceptării anormalului ca normal, și amarului ca dulce, în astfel de momente în care nu e zi să nu fie împroăcată biserica , credința ortodoxă natională, depinde de tinerețea sufletelor noastre dacă ne ridicăm la nivelul tinerilor martiri ai neamului care ne privesc acum din cer și  care ne-au lăsat moștenire o țară, o credință, un popor, o limbă și o tradiție bimilenară.
Și dacă tineretul român arată astăzi ca un lup hăituit și flămând după adevăr, este din vina noastră , a tuturor celor care ne-am lăsat mințiți nu doar în anii comunismului, ci și in cei 24 de ani de neocomunism, la fel de vinovat și tradator de neam și țară. Suntem vinovați toți, părinți, pedagogi , preoții care-au dat mâna cu fiara politrucă pentru-n ban in plus, sau pentru încă o cruce la gât, dar nu pe umeri!! în loc să spună oamenilor adevărul despre intentiile lor mârșave.Noi toți timp de mai bine de douăzeci de ani, am uitat să ne adresăm tineretului , ca unuia care devine viitorul țării!!! Și așa s-au desrădăcinat mulți și umblă pe la secte, nu mai au rădăcinile în ortodoxie , nu se mai adapă cu Apa vie, Hristos, nici nu mai umblă în Lumina Lumii , Soarele Dreptății, Iisus Dumnezeu, nu ia mai invățst nimeni să-și facă o cruce la masă, la culcare, cand incep munca, să vină Dumninica la Sfânta Liturghie! Nu i-a invățat nimeni să ducă o viață cumpătată, curată, umblă beți diminețile, drogați murdari sufletește și speriați de un viitor care parcă nu le oferă nimic. Mass-media le-a oferit drept valori banul, dezmățul deșănțat, compromisul și minciuna, câștigul rapid și pe orice căi, Am format astăzi noi, cei ce ieri am fost tineri, o generații întregi de „bingomani”, de alde oreste care bramburizează religiile și le face terci, de-alde huidulică și găinușe care miștocăresc pe seama a orice, chiar și pe seama mamelor , a bunicilor noștrii care incă mai calcă pe la slujbe, ducându-și lui Dumnezeu bătrânețile pensionate, cu pensii de mizerie, după ce au ridicat o țară din păduchi și din noroi.
Și dacă totuși, tineretul are conștiință și îl mustră , și caută alinare sufletului ars de setea cunoașterii rostului lui în lume, și aleargă spre biserică, încercând să deie un rost frumos vieții lor, ori găsesc bisericile închise, ori slujbe bolborosite rapid, ori slujitori nedemni de menirea spre care i-a chemat Hristos. Și atunci iar se aruncă în brațele ucigătoare ale drogurilor, violenței, a câștigurilor rapide și a plăcerilor vinovate.  Hai să nu mai arătăm cu degetul , nemulțumiți de starea tineretului român de azi! Tineretul de azi e produsul finit al tineretului de ieri și de alaltăieri.
Biserica și credința trăiește de 24 de ani o relativă libertate. Și primii ani au fost foarte rodnici, au ieșit de pe bancile scolilor teologice muloti tineri preoti devotati vocatiei, care se implică frumos ăn viața comunitații pe care o păstorește, ajutând copii orfani, bătrâni, dar mai ales călăzuind frumos tineri. Căutații pe aceștia, Biserica e vie, nu e doar o instituție a preotilor ci este mai ales o familie a sufletelor și sufletele sunt vii. Haideți să le facem și frumoase. Să-l rugăm pe Milostivul Dumnezeu să ne deschidă și nouă tuturor ochii sufletului și să vedem starea păcătoasă în care zăcem, să vedem scara vârtuților pe care ne putem salva ca oameni, ca nație, ca omenire.
Mulțumindu-vă pentru răbdarea cu care ați ascultat acest cuvânt, și rugăndu-ne pentru folosul sufletesc al acestui pelerinaj și popas duhovnicesc la  mănăstirea Crucea-de-Leac, Dervent,închei , ca de obicei cu un cuvânt al părintelui Arhimandrit Arsenia Papacioc care a iubit și a a ajutat mănăstirea Dervent și în vremuri de prigoană, când comuniștii au închis-o și au transformat-o în secție de mecanizate a IAS Ostrov, dar și în vremuri de pace, fiindu-ne tuturor îndrumător pe cărarea mânturirii. Iată ce spunea acest martir si marturisitor, prigonit si chinuit 14 ani in temnițele comuniste: „Uite ce vă rog eu: suportați pe toată lumea! Pentru că nu vă dați seama: nu există lume rea ! Există dracul din tine care o face rea! Dar neamul românesc, prin tineretul lui mai ales, va avea , după părerea mea, o mare misiune! De ce ? Nu pentru că a avut un Stefan-cel-Mare în Moldova, sau un Matei Corvin peste carpați, sau un Mihai Viteazul ori Vlad Țepeș. Nu! Nu pentru asta! Ci pentru că neamul românesc nu a uitat bătaia clopotului! Amin!

25 mai 2014
 

sâmbătă, 17 mai 2014

DUMINICA A CINCEA DE DUPĂ PAȘTI( A SAMARINENCII)


 Veniți, am aflat un Om care mi-a spus mie toate câte am făcut”
HRSTOS A ÎNVIAT!

                  Frați creștini, 
                  Sfânta Biserică ortodoxă vorbește astăzi despre convorbirea lui Iisus Hristos pe care o poartă cu o femeie din Samaria, din cetatea Sihar, la fântâna lui Iacov, Hristos stă de vorbă cu femeia aceasta care făcea parte dintr-o provincie pe care evreii o ocoleau, samarinenii fiind socotiți de ei inferiori lor, ei nevrând nici să calce pe pământurile samarinene, darămite să mai și vorbească cu ei. Faptul acesta reiese și din evanghelie, căci însâși femeia se miră că Hristos stă de vorbă cu ea. Dar Hristos îi vorbește acestei străine, și o roagă să-i deie apă să bea, făgăduindu-i că El poate să-i dea apa cea vie, din care dacă va bea nu va mai înseta în veci. Femeia este neîncrezătoare la început, însă când iisus Hristos îi descoperă că ea trăia în păcat , schmbând pe rând cinci bărbați cărora le devenise nevastă, aceasta crede că El este Mesia și fuge în sat propovăduindu-l. Și aici e lucru minunat , că cetățenii Siharului, deși aud și văd o femeie ușoară, ca să nu spunem neînfrânată, propovăduind pe Mesia, o cred, că așa zice Scriptura, că au crezut pentru cuvântul femeii care zicea: veniți am aflat pe acela despre care au scris proorocii, El mi-a spus mie toate câte am făcut. De ce oare au crezut atât de repede cuvintele acestei femei și au venit să vadă și să vorbească și ei cu un evreu cu care altfel nu aveau părtășie?Ba l-au mai invitat și să steie de vorbă cu ei , în cetatea lor, rămânând acolo Hristos câteva zile, învățându-i despre Împărăția cerurilor, despre pocăință, și vindecându-le bolnavii. Ce altceva face dintr-un om apostol dacă nu harul Duhului Sfânt?  hristos Dumnezeu are puterea de a face din uscat verde, dintr-un om cu moravuri ușoare un om virtuos, de aceea , de câte ori vedeți oameni care vă par în ochii voștri inferiori, amințiți-vă cărui Dumnezeu slujiți, cărui Dumnezeu vă rugați, în numele cărui Dumnezeu v-ați botezat,Dumnezeului Iubirii. Evanghelia de astăzi poate fi un îndemn la a nu mai judeca oamenii după un moment al vieții lor. Pentru că, iată toate sunt trecătoare și schimbătoare în această viață: Timpul, moda, vremurile,moravurile, însă cel mai iute se schimbă omul, frați creștini. Noi, fiecare ne schimbăm sufletește, sentimental vorbind cel mai iute. Ai mărturisim iubirea cuiva și tot astăzi putem să înșelăm iubiri, să le rănim. Astăzi nerugăm aici , în biserica lui Dumnezeu, cu gura și cu mintea, și cu inima, și tot astăzi cu aceași gură mințim pe om, pe noi și pe Dumnezeu cu aceeași gură, tot astăzi ticluim vicleșuguri și judecăm și osândim pe alții cu aceeași minte, și urâm sau ne mâniem sau poftim pofte pătimașe, vinovate cu aceeași inimă cu care ne-am rugat . Astăzi femeia samarineancă a fost și neîncrezătoare, și apostol, și femeia multora dar și propopovăduitoarea lui Hristos  în fața unei cetăți întregi.  De aceea ori-de-câte-ori vedem oameni făcând fapte care nu le fac cinste, să nu îi judecăm, ci să ne rugăm pentru ei, iar de ne sunt apropiați, să-i indreptăm pe unii ca aceștia cu duhul blândeții, luând seama să nu cadem și noi în aceeași ispită, așa cum ne îndeamnă sfântul apostol Pavel. Și să știți, frați creștini că Dumnezeu nu e doar un Dumnezeu al iubirii, ci și unul al dreptății. Și în dreptatea Lui, dacă noi judecăm pe alții, ne dă nouă să cădem în aceleași ispite. Vezi pe cineva fumând, și tu , nefumător fiind îl faci în sinea ta vrednic de iad, uitând însă câte fumuri ale mândriei îți afumă atunci conștiința amorțindu-o și nemailăsându-o să îți vezi minicmea ta sufletească, incapacitatea ta de a vedea și ai iubi frumosul din acel om.Vezi pe cineva beat și-ți vine a râde sau ai repulsii? Nu te gândești la lipsurile sufletești ale lui, la drama vieții care l-a împins spre această patimă. Ți-e mai ușori să-l judeci decât să îl spijini, să îl iubești pentru calitățile lui, și să-l ajuți în neputințele lui. Aui despre o femeie că a ajuns să facă avort, și tu deja o vezi cumarde în flăcările iadului, dar nu știi în câte flăcări a a rs ea până să ia decizia aceasta. Și nu încurajăm crima aceasta care a făcut din țara aceasta ortodoxă un pământ campion la pruncucideri, dar nu trebuie să ne îngăduim a judeca femeia pentru că bărbatul a creat o societate care a ajuns să o împingă pe o mamă să devină criminalul propriului copil. Spovedim bărbați care nu știu dacă soțiile sau fetele lor au făcut avorturi, și asta nu pentru că femeia s-a ascuns, ci pentru că lor nu le-a păsat. Ba se mai uită și  mirați cum îndrăznim să-i întrebăm pe ei , bărbați , dacă sunt complici la avorturi. 

       Vezi oameni cerșind , și ți se par întregi, și îi trimiți la muncă osândindu-i în sinea ta, însă tot așa, nu ști câtă tragedie și ce dramă i-a aruncat acolo, în stradă să steie cu mâna întinsă. Și dacă numai lenea le-ar fi motivul, nu credeți că sunt și alții responsabili , părinți, sistemul, și sistemul nu e ceva abstract, e creat de oameni. Femeia de astăzi, până să se întâlnească cu Hristos, și să-i ardă inima de iubirea Lui, și să îl propovăduiască lumii ca pe Mesia cel așteptat, a încălzit piepturile a cinci bărbați. Câți n-or fi judecat-o până astăzi , când au auzit-o vorbind, s-or fi și mirat de ce zice, or fi având scepticismul lor de a o crede că tocmai cu ea, o imorală și-a ales Dumneeu să vorbească la fântâna lui Iacov. O, cât de adesea ne purtăm și noi asemenea, și aceasta pentru că nu mai știm și nu mai credem cu adevărat în Iisus Hristos, creștinismul nostru nu mai este viu,când ne uităm în putregaiul inimii noastre încercăm să ne amintim că Dumneeu ne iubește, și trebuie să ne iubească așa cum suntem, e obligat să o facă, iar când ne uităm spre alții, la defectele, la patimile, la neputințele lor, ne amintim că Dumnezeu e drept și trtebuie să-i pedepsească, să-i biciuie, să-i ardă-n iad. Nu frați creștini. Nu pentru aceasta ne-a creat Hristos, ci pentru Împărăția lui cea sfântă. Și împărăția lui este o împărăție care începe în inima noastră. Haideți ca să ne amintim că inima noastră este o grădină care se pregătește pentru primăvara veșniciei. Trebuie săpată, trebuie plivită, trebuie curățată de bălăriile judecății faptelor altora. De ce să-ți aduci în inimă iadul osândirii? Vezi pe cineva păcătuind? Gândește-te mai bine câte lacrimi au curs din ochii Lui Hristos, cât sânge din rănile lui, câți spini i-au pătruns și străpuns fruntea Lui , cât de adânc rupeau piroanele și biciul și lemnul crucii din trupul Lui Cel sfânt pentru mântuirea ta, omule, și a celui pe care îl vei căzut. Suntem împinși la ură, media prin mijloacele ei ne împinge la ură, la ură și la dezbinare. Ei vor să fim ură, să fim noi iubire.  Apropiindu-mă de final, vreau să vă amintesc că femeia samarineancă nu l-a cunoscut prima dată pe Hristos. Să nu semănăm și noi cu ea. Să ne cunoaștem Dumnezeul căruia ne închinăm. Apoi încă un aspect de semnalat Hristos vindeca samarinenii, iar evreii, poporul din care, și pentru care venise, plănuiau răstignirea Lui. Căpeteniile legii vechi, care erau puși acolo, in fruntea sinagogilor ca să îl învețe pe poporul iudeu mila și dreptatea, vicleneau ucideri în inimă. Nu aveau pacea în inimi, își doreau războaie. O, cât de bine seamănă inima lor , a fariseilor, cărturarilor și căpeteniilor poporului ales de atunci cu inimile poprului creștin de acum. „Pentru ce se trufește cel ce este pământ și cenușă?” așa zice înteleptul Isus fiul lui Sirah. O de și-ar aminti Vladimir Putin că până și el este pământ și cenușă, nu ar mai omorâ verii neamului lui, ortodocși ca și el, doar pentru vanitățile lui oarbe. Geaba și-a ridicat cea mai înaltă catedrală ortodoxă patriarhia rusă, dacă binecuvintează șenilele tancurilor îmbibate în sânge de ortodox ucrainian și de tătari musulmani, dacă vrea să transforme iară regiunea din soviete comuniste atee în soviete comunisto-pseudopravoslavnice. 
   Regelui David, nu i-a permis Dumnezeu să-i ridice biserică pentru că avea mâinile murdare de sângele neamurilor care-au vrut să îi cotropească regatul. Ce Hristos propovăduim noi, ce Iisus al iubirii? Unde e Dumnezeul din inima noastră? Să nu cumva e plecat să propovăduiască străinilor samarineni, în timp ce noi îi pregătim iară răstignirea, moartea, dar de data aceasta moartea din inima noastră? 
Să ne rugăm cu nădejde frați creștini pentru pacea lumii, a bisericii și a inimii noastre mai ales. Pacea ne-o construim noi, fiecare în jurul nostru. Să nu uităm că Hristos nu e războinic, și cine duce războaie în numele Lui, nu știe cărui Dumnezeu slujește, iar Dumnezeul Păcii nu e în inima Lui. Închei aducând argumenttul părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, fie-I pomenirea veșnic fericită:„Mântuitorul Iisus Hristos a biruit, prin Înviere, păcatul în tot adâncul lui care tulbura, războia și neliniștea inimi , oameni popoare. Sufletele, și tot ce este în lume s-au eliberat de răzvrătitorul și cotropitorul diavol.”


joi, 15 mai 2014

CÂNTĂ-MĂ, DESCÂNTĂ-MĂ








Cântă-mă, descântă-mă.
Sunt iubire și sunt patos
Nud îmi ești și-ți sunt lumină,
Haină fi-mi și fi-ți-voi eros.

Plouă-mă și ninge-mă.
Rouă sunt și sunt amor.
Iarbă fi-mi și fi-ți-voi spuză,
Mare fi-mi și fi-ți-voi țărm.

Arde-mă și stinge-mă
Fi-ți-voi soț și-amant fidel,
De iubiri pătrunde-mă,
Fi-mi tu templu, fi-ți-voi zeu.

Suflă-mă, răsuflă-mă,
Soare-ți sunt și-ți sunt pământ;
Stea de-mi ești, eu fi-ți-voi lună;
Mi-ești viață? Eu mormânt!

Plânge-mă, deplânge-mă.
Rană-ți sunt și-ți sunt și leac;
Fi-mi polen și-ți sunt albină,
Clipă fi-mi și fi-ți-voi veac.

14 mai 2014
Dervent

sâmbătă, 3 mai 2014

ÎN ULTIMUL MEU CEAS





În ultimul meu ceas aș vrea să văd
Apusul peste Dunăre și ochii mamei.
Și-n pace sufletu-mi s-ar despărți de corp
Că în iubiri am ars , ca niște candeli.

În ultimul meu ceas aș vrea să cânt
O doină românească-n dor de sat;
Și fericit să fiu pe-acest pământ
Ca pruncul gângurind la alăptat .

În ultimul meu ceas aș vrea să simt
Regina-Nopții-mprăștiind miresme
Salcâmii din răzoare s-aibă nimb
De-albe făclii străluminând himere.

În ultimul meu ceas aș vrea să-mi fie
Alăturea și fratele și fi-miu
Că amândoi rămân dovada vie
A faptului c-am fost, că sunt , că fi-voi.

În ultimul meu ceas aș vrea să-mi steie
Bătaia inimii mult istovită-n cord;
Să uite să sfârșească, să-ntârzie
Parcursul către ultimul meu gong .

În ultimul meu ceas mai vreau o clipă!
O clipă cât un vers de-al meu nescris.
Și-o lacrimă în ochi, ca o aripă
Spre-o veșnicie cât un necuprins.

Acesta fi-mi-va dorul de final:
Să nu-mi fi fost iubirea în zadar
Cu flacăr-asta mă închid în iris:
Să dărui tot fără să cer nimic.

2 mai 2014
12 ani de la intrarea în treapta clericală.

În clip  sunt versurile mele cântate de un foarte bun prieten și fiu duhovnicesc care acum trăiește de anu buni în Anglia. melodia îi aparține. Mulțumesc Ionuț.