miercuri, 18 iunie 2014

MI-E MOARTEA









Mi-e moartea ca o stamină
Cu ea viața începe , nu se termină.
Mi-e ca o miere pe buzele-n gust
Amar de suferință și de strigăt mut

Mi-e moartea ca o aripă de înger
Ce mă acoperă când sânger.
Ca un balsam peste rănile mele
O cruce ridicându-mi poverile grele.

Mi-e moartea o gară în care
Îmi întâlnesc mama fericită pe cale.
Mama mea-mbătrânită și dulce;
Mamă ce-n ceruri s-a dus să se culce.

Mi-e moartea frunză căzând peste piept,
Mi-e șoapta iubirii pe care-o aștept;
Mi-e lacrima tatălui meu cărunțit;
Mi-e urletul soră-mi, când ne-am despărțit.

Mi-e moartea un drog fermecat ce mă-mbie,
Mi-e strugurul copt în toamnă târzie,
Mi-e plânsul sugarului dornic de țâță,
Mi-e rouă în zori ce mă cheamă la viață.

4 iunie 2014
 (sfinții mucenici, Zoticos, Attalos, Camasis și Filipos)
Niculițel-Tulcea















luni, 16 iunie 2014

DOUĂ LACRIMI






A slobozit Hristos o lacrimă din ochi
Și s-a răsfrânt căzând pe Caraiman
O parte-n mureș s-a prelins apoi ,
Alta spre-al Dunării noian.


Și lacrima din Mureș tot cumpăra cuvinte,
Cuvinte-albastre ca și privirile lui Hrist….
Sub pașii ei sclipeau câmpii de maci aprinse,
Iar vocea ei  e calmă ca legănatu-n vis.


Și lacrima albastră își tot plângea perechea
Ce-n Caraiman se frânge precum al lui Hrist trup
Și Mureșul spre fluviu acum o apuca
Tăind pământ și brazde cu graba unui lup.


Și-așa , cu ochii-albaștri și macii legănându-și
Venea șerpuitor spre Dunărea căpruie
Visând la revedere și pașii tot grăbindu-și..
Se întâlniră-n vară la margini de câmpie.


Dar bucuria-aceasta nu fu prea lungă-mi pare,
Căci Dunărea în brațe s-a despărțit apoi.
Și iară se cătară, pân la vărsarea-n mare
Și marea însăși plânge, de plânsul celor doi.


Doi  picuri rupți cândva pe Caraiman, la Cruce,
Unul albastru care tot cumpără cuvinte,
Altul căprui și care își tot ia bun rămas
Se caută frenetic, tot răscolind morminte.


Scriindu-și epitafe, când unul și când altul,
Unul și altul parcă îmbătrânind frumos,
Descoperă-n răstimpuri, când iarna-ngheață vadul,
Că lacrimii, în viață,… cuvântu-i de prisos!


16 iunie 2014
A patra poezie
către
fratele meu,
Liviu. 



sâmbătă, 14 iunie 2014

SĂRUTĂ-MĂ HRISTOASE






Sărută-mă pe frunte Hristoase, de plecare
Cum mama-n pragul toamnei mă săruta ades
Și lasă-mă să-năbuș a lacrimei șiroaie,
Că numele-i pe cruce , de-atâta nea, s-a șters.

Sărută-mă pe-obraz Hristoase, că mai este
Loc de-un sărut pe lângă sărutul câtor iude
M-au sărutat vânzându-mi iubiri pe-arginți, și-mi dete
O cruce s-o port singur spre golgote absurde.

Sărută-mă pe umăr, aici unde au plâns
Prietenii mei tainic, durerea când le-a frânt
A inimii credință, iubire și nădejde...
Sărută-mă și plânge-i că-n suflet crucea-mi crește.

Sărută-mă pe ochii-mi ce au văzut minuni,
Ce-au plâns după iubiri rănite-n prag de seară;
Sărută-mă pe lacrimi ce-mi ard precum tăciuni....
Sărută-mi dreapta, Doamne... și-n stele mă presară!!!
12 iunie 2014
Dervent.

DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR







           Frați creștini ortodocși,
Astăzi biserica ortodoxă își cinstește florile cele mai alese din Raiul desfătării, din împărăția lui Hristos, pe toți sfinții lui Dumnezeu, și pe cei trecuți în calendare și pe cei neștiuți de noi, oamenii însă cunoscuți de Dumnezeu, de la dreptul Abel ucis de fratele său din invidie până la ultimul sfânt care probabil tocmai acum se ridică spre cer, fie prin pustietăți, fie printr-un cătun uitat de lume, fie martirizat prin Siria, Egipt sau alte țări unde încă se moare doar pentru faptul că ești creștin.
Dar oare cum de au ajuns sfinți, sfinții? Cum altfel decât prin credința că există un Dumnezeu care răsplătește orice osteneală de-a fiecăruia de a deveni bun, apoi mai bun, și din ce în ce mai bun, de a se despătimi, apoi de a se desăvârși pentru ca mai apoi Dumnezeu să-l ia de mână și să-l treacă pragul dincolo de limitele umanului și să-l sfințească. În apostolul citi astăzi , înainte de Sfânta Evanghelie, sfântul apostol pavel ne vorbește despre dreții vechiului testament, sfinții răsăriți din poporul evreiesc dar și de primii sfinți ai bisericii creștine abia răsărite, și spune că: prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic toate cele ce se văd, prin credință Abel a adus prima jertfă lui Dumnezeu, prin credință Anoh a fost ridicat cu trupul la cer, ca să nu vadă moartea, și de atunci nu s-a mai aflat; prin credință Noe  luân  înștiințare despre potop, și-a construit corabie, salvându-și astfel familia, crezând cele spuse de Dumnezeu deși nu le vedea; prin credință ,Avraam, a părăsit cetatea tatălui lui și a plecat de-acolo, deși nu știa încotro va merge, Și tot prin credință  a locuit ca un străin în pământul făgăduinței, în cort și nu ridicânduși cetate, tocmai pentru că avea credința că va moșteni o cetate al cărei meșter este Dumnezeu, în cer, Prin credință și Sarra primește la bătrânețe prunc în pântece de la Avraam, care era bătrân și neputincios spre a mai zămisli, era mort în acest sens, dar și aceasta s-a făcut de Dumnezeu ca să creadă neamul evreiesc că Avraam prin credință, și nu prin propriilei puteri devine tată (deși era ca și mort) al poporului ales, având  urmași atât de mulți ca stelele și ca nisipul mării, cum făgăduise Dumnezeu, pentru credința lui în  El. Apoi Iosif prin credință a proorocit despre exodul evreilor din Egipt, pe care cu ochii nu îl vedea, dar prin credință știa că va să fie, și a dat porunci ce să se facă cu osemintele lui când vor fi cele pe care prin credință le proorocea; Moise, prin credința că va fi viu , a fost ascuns de mama sa și așezat pe ape, de sora sa , și apoi el prin credință a preferat să pătimească împreună cu poporul său, mai degrabă decât să fie cinstit ca fiu al lui faraon, tot prin credință Moise scoate poporul Evreu din Egipt, fără să se teamă de furia regelui, și prin credință călătorește prin pustiu 40 de ani; Și continuă pomenind scurt de credința lui Ghedeon, a lui Barac, a lui Samson cel viteaz, al lui Iafte, a regelui David, a înțeleptului Solomon, și apoi vorbește despre prooroci și despre primiii martiri creștini și spune , și vă înconjur să citiți și singuri acasă epistolele sf ap Pavel, pentru că sunt de-o măiestrie dumnezeiască:„ Aceștia prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduința Raiului, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului,au scăpat de ascuțișul sabiei,  sau împuternicit, din slabi ce erau sau făcut tari, au întors taberele vrăjmașilor pe fugă: unele femei prin credință și-au luat pe morții lor înviați, unii au fost chinuiți , neprimind izbăvirea ca să dobândească o mai bună înviere. Alții au suferit batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare, au fost uciși cu pietre, au fost puși la casne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipșiți , strâmtorați, rău primiți. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului. De aceea și noi, având îmrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară, și păcatul care greu ne împresoară, și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte , cu ochii ațintiți asupra lui Iisus.
Dar oare despre ce luptă ne vorbește Pavel apostolul frați creștini? Vorbește despre viața noastră. Căci o luptă este viața noastră. Fiecare ducem lupte, pe diferite fronturi, fiecare avem calea vieții presărată cu bolovăniși, cu spini, ba mai vin și fiare sălbatice să ne hărțuie credința, nădejdea că vom ajunge la limanul dorit, că ne vom împlinii visele și năzuințele,  mai zboară și corbii abia așteptând să ne simtă morți duhovnicește , spiritual, ca să ne sfâșie. Vedem că prima cerință pentru a ne mântui este să avem credința că Dumnezeu e cel ce a făcut cerul și pământul, lumea văută și cea nevăzută, apoi să credem că Iisus Hristos a pătimit a murit , s-a infropat și a înviat a treia zi, așa cum spun scripturile.
Sunt voci care neagă existența lui Dumnezeu, dar omit să explice cum atunci avem sfânta Lumină de la Ierusalim, de la mormântul lui Hristos, care se coboară numai ortodocșilor , la slijba noastră , a ortodocșilor, de sfintele Paști; Cum atunci avem aghiasma, apa aceasta nestricăcioasă, cum avem moaștele, sfintele moaște izvorâtoare de mir, multe dintre ele, de care ei râd, fără să vrea să creadă, deși văd certitudinea existenței lor.
Frați creștini ortodocși, viața e o luptă, indiferent că luptăm pe frontul creștin, al dobândirii duhului Sfânt, sau pe alte fronturi. Dar doar în duhul Sfânt sufletul se simte în pace, căci de la Duhul Sfânt și vine, de la Treimea cea nedesparțită avem în trup această scânteie divină, sufletul. Și pentru că Dumneeu este iubire, îndrăznesc să spun că și sufletul e doar iubire. Noi suntem iubire și alții, vrăjmașii noștri încearcă să ne facă ură. Haide-ți să nu îi lăsăm. Haideți să suim  pe calea faptei bune, că dacă avem crdință, nu ne e de ajuns  ca să ajungem în rai. Aveți grijă că și dracii cred în Hristos. Cum să nu creadă? Nu știu ei cine le-a zdrobit porțile Iadului și a scos de-acolo pe toți drepții? și  a înviat din morți și El și pe mulți alții??? Nu știu ei cine i-a legat, cine îi gonește și cine le e Stăpân puterni și înțelept până la urmă? Dar nu e de ajuns că cred . Nu au faptele credinței. Și nouă ne trebuie faptele credinței. Care sunt? Păi le spune Hristos astăzi , în Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii: mărturisiți pentru mine înaintea oamenilor și voi mărturisi și eu inaintea Tatălui din ceruri pentru voi. Și orice jertfă veți jertfi pentru mine eu insutit vă voi da. Mărtirisirea de astăzi a lui Hristos nu se face neapărat ieșind în stradă și strigând că există Dumnezeu. Faptele noastre trebuie să fie vrednice de numele de creștini. Să fim lumină prin propriile fapte și gânduri. Fiecare unde se află să fie lumină, în familie , mai ales părinții să-și educe copii în morala viețuirii ortodoxe.Să nu-i lase pradă valurilor curenților acestora consumiști de dragul consumului, a ateismului, sau mai grav a unor credințe alambicate, amestecate , amalgamate de nu mai înțeleg nici ei nimic, o ortodoxie otrăvită fie de influențele hiduse sau orientale, fie de secularizările occidentale, dar ce mi se pare mie mai otrăvitor, o ortodoxie amestecată cu magia, cu vrăjitoria. Una două, cum apar probleme în viață, fugiți la duhovnici , pe la mănăstiri să vă citească molitfele sfântului Vasile, asta eventual după ce v-ați ghicit în cafea, în bobi în horoscoape și v-ați dus și pe la vre-o babă să toarne cositorul sau mai stiu si eu ce moșmoande să vă facă, pentru că, vezi Doamne, aveți vrăji făcute. Veniți cu carnea-n gură să vă citească popa. Dar nu tu post de bucate, nu tu post de limbă, și ah,. Cât rău împrăstiem noi cu limba în lume, ce ne mai plkace să ne auzim vorbind pe unii și pe alții , de unii și de alții, cu unii și cu alții. Vraja, farmecul care vă leagă să știți că e păcatul! Vraja păcatului vă orbește și nu vedeți nici pe Maica Domnului care plânge pentru voi că nu vreți să părăsiți păcatele acestea ale limbii, ale inimii până la urmă , că doar din inimă ies vorbele , din inima bună ies vorbele bune, și din inima rea ies cele rele.
Ernest Bernea, o mare personalitate românească, parcă prea repede dată uitării, ca și alte multe inimi frumoase românești, etnograf și sociolog român de mare calibru care s-a mutat la Domnul în anul 1990 spunea în cartea sa Îndemn la simplitate: „Omul, când nu e pervertit este un izvor nesecat de lumină, de îndemn spre bine și frumusețe” De aceea sensul vieții noastre este în a cultiva conținutul pozitiv a tot ce există în noi și dincolo de noi. Omul este o existență care își poartă frumusețile cu luptă și mizeriile cu lașitate. De aceea viața esta atât de frumoasă și atât de dramatică” Ce frumos spus, frumos până la lacrimi. Și ar fi trebuit să mă opresc aici, dar vreau doar să păstrez tradiția cuvântului și să vă amintesc că Hristos în Noul Testament  a venit să ne aducă o singură poruncă! Una singură, în loc de 10 câte are vechiul testament: O singură dată a folosit Hristos cuvântul poruncă: Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul așa cum eu vă iubesc pe voi, și vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei.  Nu-i greu deloc frați creștini să ajungem în rai. Ni se cere iubire, și oare noi nu cerem iubire de la alții??? Dar o iubire sinceră și mântuitoare așa cum ne iubește Hristos. ȘI cum ne iubește? Ne iubește ca pe Petru, care deși s-a lepădat de el , l-a iertat, pentru că și-a plâns greșeala, dar ne iubiește ca pe Petru pe care la și certat când a greșit , numindu-l satană, pentru că se punea în calea lui Hristos către cer. Și zice părintele arsenie Papacioc foarte frumos că sfinții au ajuns in rai așa: puțin timp trăit bine.
Ați ajuns astăzi la mănăstire aceasta care are mărturia creștinătății acestui popor, crucile de leac , și mărturia îndoitei griji a Maicii Domnului, pentru poporul acesta românesc, prin prezența icoanei Maicii Domnului și a copiei icoanei Axion Estin, din sf munte Atos. Cereții ajutorul Maicii Domnului, însemnați-vă cu semnul sfintei cruci și rugați pe Dumnezeu să vă ajute în călătoria vieții, deloc usoară în acest veac al globalizării și al crizelor morale și sociale pe care îl trăim. Nu uitați totuși că mai usor se urcă pe-o cale decât se coboară povârnișuri!!! Închei cu un citat din frumoasele grăiri ale părintelui Arsenie Papacioc, nu inainte de a ruga pe Milostivul Dumnezeu să vă răsplătească tuturor osteneala și jertfa pe care-ați făcut-o bătând căi lungi până aici, la mănăstirea noastră de suflet, și nădăjduind să ne întâlnim și sus, în ceruri. Iată ce ne îndeamnă părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol: Vreți să vă mântuiți? faceți voi acestea trei și apoi face sfânta Treime ce trebuie ca să vă ducă în rai: Țineți de Biserică! Spovediți-vă curat și sincer. Greșim , suntem oameni și Dumnezeu întelege, dar spovediți-vă la preot, că altfel nu se iartă. Și al treilea lucru: nu mai vorbiți de rău pe nimeni. Dar pe nimeni! E un Dumnezeu să-l judece. Și dacă-n judecata Lui vrea să-l ierte, ce ce faci tu, cel care-n gând sau vorbă îl osândești? ” Amin!