miercuri, 18 iunie 2014

MI-E MOARTEA









Mi-e moartea ca o stamină
Cu ea viața începe , nu se termină.
Mi-e ca o miere pe buzele-n gust
Amar de suferință și de strigăt mut

Mi-e moartea ca o aripă de înger
Ce mă acoperă când sânger.
Ca un balsam peste rănile mele
O cruce ridicându-mi poverile grele.

Mi-e moartea o gară în care
Îmi întâlnesc mama fericită pe cale.
Mama mea-mbătrânită și dulce;
Mamă ce-n ceruri s-a dus să se culce.

Mi-e moartea frunză căzând peste piept,
Mi-e șoapta iubirii pe care-o aștept;
Mi-e lacrima tatălui meu cărunțit;
Mi-e urletul soră-mi, când ne-am despărțit.

Mi-e moartea un drog fermecat ce mă-mbie,
Mi-e strugurul copt în toamnă târzie,
Mi-e plânsul sugarului dornic de țâță,
Mi-e rouă în zori ce mă cheamă la viață.

4 iunie 2014
 (sfinții mucenici, Zoticos, Attalos, Camasis și Filipos)
Niculițel-Tulcea















Niciun comentariu: