MI-E MOARTEA

Mi-e moartea ca o stamină

Cu ea viața începe , nu se termină.

Mi-e ca o miere pe buzele-n gust

Amar de suferință și de strigăt mut

Mi-e moartea ca o aripă de înger

Ce mă acoperă când sânger.

Ca un balsam peste rănile mele

O cruce ridicându-mi poverile grele.

Mi-e moartea o gară în care

Îmi întâlnesc mama fericită pe cale.

Mama mea-mbătrânită și dulce;

Mamă ce-n ceruri s-a dus să se culce.

Mi-e moartea frunză căzând peste piept,

Mi-e șoapta iubirii pe care-o aștept;

Mi-e lacrima tatălui meu cărunțit;

Mi-e urletul soră-mi, când ne-am despărțit.

Mi-e moartea un drog fermecat ce mă-mbie,

Mi-e strugurul copt în toamnă târzie,

Mi-e plânsul sugarului dornic de țâță,

Mi-e rouă în zori ce mă cheamă la viață.

4 iunie 2014

 (sfinții mucenici, Zoticos, Attalos, Camasis și Filipos)

Niculițel-Tulcea