DESPRE ÎNDRĂCIȚII DIN GADARA ȘI OMUL-DEMON CONTEMPORAN
„Și toată mulțimea din ținut L-a rugat să plece de la ei ,
că erau cuprinși de frică mare.
Frați creștini ortodocși, am mai
vorbit și cu altă ocazie despre vindecarea demonizaților din Gherghesa. Dar vom
relata iar pe scurt firul evenimentelor. Erau în Gadara doi demonizați care
locuiau prin morminte. Hristos vine aici tocmai pentru ai vindeca. Și scoate
demonii din cei doi oameni și demonii cer să se ducă în turma de porci. Și
Hristos le îngăduie. Și porcii, nesuferind pe draci, se ineacă aruncându-se in
marea ghenizaret. Apoi , păzitorii
porcilor merg in cetate si spun cele întâmplate; locuitorii cetății vin, văd pe
îndrăciți sănătoși, iar porcii nicăieri. Și speriați îl roagă pe Hristos să
plece din ținutul lor. Iată dar… porcii , primind pe draci în ei, nu suportă și
se ineacă, iar oamenii, primind pe Izbăvitorul lumii, nu suportă, îi apucă
spaima și îl gonesc. Urâtă acestă purtare a cetățenilor Gherghesei. Urâtă și
demn de condamnat. De condamnat, dar nu de noi, pentru că și noi suntem
asemenea lor. Mult prea des și mult prea urât societatea care încă se pretinde
creștină, de astăzi seamănă muult cu îndrăciții din Gadara. Locuim în morminte,
deși le numim case. Relația cu vecinii este aidoma cu cea dintre morți, adică
nu ne vizităm, nu ne deranjăm, aproape că nu știm cine locuiește lângă noi. Nu
știm suferintele si ofurile ale celor de lângă noi.
Semănăm cu indrăciții din
Gherghesa, pentru că nu suportăm haine pe noi. Nu mai știm a ne îmbrăca, și nu
vorbesc de tineretul din cluburi ci de cei ce vin la biserică: prea multe părți
goale ale corpului , prea multă paradă, prea multă emvază. Frați creștini, dacă
ar trebui să vă duceți la un funcționar al statului, de care ar depinde , să
zicem, viitorul d-voastră, oare nu ați fii atenți cu ce vă îmbrăcați, ce
pozitie a trupului luați? Dar aici? Aici unde Iisus Hristos se aduce jertfă
nevăzut pe Sfânta Masă a sfântului altar, aici unde suntem înconjurați de
îngeri, aici unde, după cum zice o frumoasă rugăciune a sf Liturghii„Îngerii
din cer doresc să vină să privească chipul Sfintei Jertfe”. Aici vă rabdă Raiul
să veniți aproape dezbrăcate, sau în blugi, în salopetele americane? Și ..
măcar de nu ați avea altceva, nu ar fi păcat. Mergeți la câte o nuntă și vă
străduiți să faceți o părere bună, și este frumos așa. Ei, așa să gândiți și
când vă pregătiți pentru a merge la Sf
Biserică. Purtați un port decent, Și mă adresez acum în
special femeilor, din două motive. Ele sunt de obicei cele mai numeroase în
biserică, și mai este unul pe care țin să vi-l aduc la cunoștință. Nu v-ați
întrebat niciodată de ce femeia șade, conform tradiției creștine, în spatele
bărbatului în biserică?Pentru că el a fost primul zidit, și pentru că el este
cruce-ntreagă, îmi veți spune , și așa am aflat și eu de la bunica mea, când am
intrebat la vârsta copilăriei, vârsta întrebărilor. Poate fi și acesta un
răspuns, unul arhaic, frumos ca un susur de izvor de munte. Am găsit însă în
patristica ortodoxă un alt răspuns. Femeia tre să șadă în urma bărbatului în
biserică, pentru slăbiciunea bărbatului. Cel mai slab simt al bărbaților , pe
care cu greu și-l pot stăpânii, și prin care intră patima în el, este văzul.
Ochiul bărbatului e mai pofticios decât al femeii, și bine este că e așa.
Altfel , el nu ar ținti idealuri mărețe,(și acsta este un alt subiect pe care
nu-l vom dezvolta acum) dar iată, el trebuie ferit de posibilitatea ispitirii.
Și atunci s-a rânduit ca femeia, care este creată pentru a-l ajuta pe bărbat în
calea către cer, să lase bărbatul în
față. Deci pentru aceste două motive m-am adresat acum mai ales femeilor, și nu
dojenindule, ci povățuindu-le.
Semănăm cu îndrăciții aceștia
pentru că, dacă încearcă cineva să ne lege cu dulcele lanț al iubirii de
frumos, frumosul din om , din natură, din cer, nu suportăm și ne zmulgem din
această frumoasă legătură. Bodelaire, Charles Pierre Bodelaire, poetul francez,
când a dezvoltat curentul cultural al Esteticii Urâtului, și când a scris apoi
volumul de versuri Florile răului, a fost trecut printr-un tribunal de biserica
catolică . El spunea că atât de mult iubește tot, că e capabil să vadă
frumusețea și-n gunoaie. Cum am ajuns astăzi, frați creștini? Nu mai vedem nu
zic frumusețea scripturii lui Hristos, și a vieții în El, dară nici frumusețea
unui apus de soare,( și am zis apus, pentru că Răsăritul îl dormim) a unui măr
în pârg, a unui ochi de copil. Dar cred că suntem prea pretențioși, și zic că
nu mai vedem frumusețea vieții noastre cotidiene. Dureros este să constatăm cât
de mult ne plângem de starea noastră. Deși avem material vorbind, cam tot ce
trebuie unui om să fie fericit, totuși plângem și deplângem viața, luându-l pe
Dumnezeu de guler că nu ne-a dat, că nu
ne-a făcut, că ne-a uitat. În suferințe îl certăm, în bucurii îl uităm, iar
când Hristos, din iubire părintească se apleacă asupra noastră și ne mângâie
părintește cu conștiința existenței Lui ca și Dumnezeu iubitor și Drept, când
vine să ne vindece indrăcirile noastre sufletești, ne speriem de el și îl rugăm
să plece de la noi. Facem aceasta, mai ales când realizăm că mare pare din
soarta noastră , adică ceea ce generic numim soartă, din viața noastră, ne-am
clădit-o și ne-am zdruncinat-o și complicat-o singuri. O ce frumos am trăi noi,
dacă nu am uita că Dumnezeu există și că Dumnezeu ne iubește. Și să nu uităm
asta în nici o clipă a vieții. Să trăim cu acest gând la tot pasul. Și să îți
spui, când vrei să pui țigara în gură, Dumnezeu, existând, nu vreau să-l supăr.
Dacă ai căzut totuși în păcat să nu deznădăjduiești, și să îți amintești că te
iartă. Iubitor fiind, doar că are o condiție: Să nu mai faci, să te lupți să nu
mai faci. Și așa este, frați creștini, Că Dumnezeu în iubirea lui , l-a gonit
pe Adam din rai, vedeți?De ce ? păcatul a pus zid intre Adam și Iubirea lui
Dumnezeu.
Dumnezeu iubește libertatea
omului până acolo că după cădere, tot El
s-a dus să vorbească cu Adam, așteptând mărturisirea , spovedania lui. Dar el
ce face? Minte, acuză, dă vina pe Eva.Dumnezeu îl iubea iar el îl mințea. Așa
cum adesea facem și noi.
Sf apostol Pavel ne arată cum trebuie să fie creștinii. Să nu
fie desfrânați , necurați, răi, defăimători, mincinoși .
Dumnezeu iubește libertatea
omului până într-atât că i-a ascultat pe gadareni, și aplecat de la ei, pentru
că îi apucase frica. Of… oameni suntem
și vorba poveștii, cănuță om sucit. Sucită creație divină am ajuns,
frați creștini. Suntem noi cunună a creației divine. și suntem singurii care
putem deveni. Putem deveni îngeri așa cum putem deveni demoni, așa cum putem
deveni oameni cum-se-cade sau niște canalii.
Pomul rămâne pom, reptila reptilă, mamiferul mamifer, steaua e stea, ba
nici îngerii nu își pot depăși condiția Doar omul are acest privilegiu și el ce
face? Permiteți-ne să aducem în urechile
sufletelor domniilor voastre un scurt poem al poetului român, din Basarabia,
Grigore Vieru, un om de o sensibilitate aparte, pe care l-a născut neamul
acesta românesc rupt și mușcat de toți vecinii, și plâns adesea cu bocet, doar
de Marea Neagră. Poezia se numește pomul:
Ați văzut pom să nu aibă
rădăcini?
Pom care să nu înflorească,
pentru că, vezi bine, are alte griji mai de
seamă?
Ați văzut pom să răcnească, să
lehăie din frunze?
Să-și sune altfel frunzele când
vântul își schimbă direcția?
Ați văzut pom să zgârie cu gheara
icoana soarelui de sus
Pom să nu-i sângere frunza când
vine toamna și înghețul?
De ce am adus acest poem în rând
cu Evanghelia de astăzi? Pentru că așa
am ajuns noi, oamenii. Noi suntem capabili de rele pe când toată creația își
știe rostul . Noi uităm rădăcinile ortodoxiei noastre bimilenare și fugim la
secte. Noi nu vrem să înflorim, să facem copii , îi avortăm, pentru că, vezi
bine, avem alte griji mai de seamă, carieră, averi, plăceri, dorința unei vieți
comode și fără răspunderea de părinte; noi răcnim unii la alții, și ne schimbăm
ideile și conceptele la fiecare schimbare de curent. dacă iese ceva profit și din asta,; noi
zgâriem icoana lui Hristos, trupul nostru, îl măzgălim cu farduri, îl tatuăm cu
demoni sau cu alte reprezentări ; noi zgâriem icoana lui Hristos, Soarele
dreptății, cu hule la adresa lui, cu ponegriri, cu înjurături și blesteme,
grăite cu aceeași gură cu care apoi spunem DOAMNE-AJUTĂ , Noi zgâriem icoana
lui Hristos, finnd în asentiment cu cei care râd anual , de sf Dimitrie, de
Sfânta Parascheva, râd de creștinii evlavioși care se inchină sf moaște
numindu-i „pupătorii de moaște” dar ne obligă pe noi, țară ortodoxă să fim
toleranți cu homosexualii și cu toate deviațiile comportamentale , minoritățile
de tot felul, care mai de care cu mască de victimă în țara aceasta care i-a
primit, și i-a îngăduit totdeauna, măcar și pe homosexuali, tolerând neputința
lor atât cât nu doresc să ne-o impună și nouă, celor care, din mila lui
Dumnezeu încă mai avem vederea limpede, și încă dorim să ne ținem tradiția
strămoșească român Ortodoxă.
Spune Ghoete:„ cu oamenii mici
faci lucruri mici, cu cei mari si lucrul mic ajunge mare”. Și devenim mari,
frați creștini când reușim să ne biruim patimile. Dar aceasta înseamnă să îl
chemăm pe Hristos la noi in inimă, în viață. El șade la ușa sufletelor noastre.
Așteaptă doar să-i deschidem și se va așeza în noi, ne va lumina cum să ținem
cârma corăbiei sufletului nostru dreaptă, pe calea ortodoxă, cu toate furtunile
secolului modern de azi. Folosiți-vă frați creștini de darurile bisericii
strămoșești, și ve-ți regăsi armonia pierdută, ve-ți dobândi pace în inimă și
ve-ți avea răgaz să potriviți apoi toate răspunsurile la problemele inerente
din viață. Și încheiem cu cuvântul părintelui nostru arhimandrit Arsenie Papacioc,
un exemplu de trăire ortodoxă, o trăire in Duhul Sfânt. Aducem cuvântul lui
spre ajutor, ale noastre vorbe de până acum fiind slabe și nepricepute.
„Lumea a fost creată de un
Dumnezeu bun. Forțele dragostei care sălășluiesc întru noi de la El le avem. Dacă nu vă
înfricoșați de chinurile iadului, temeți-vă și schimbați-vă viața pentru
marea Iubire a lui Dumnezeu. NE IUBEȘTE
PREA MULT CA SĂ I NE ÎMPOTRIVIM!”
13.Iulie 2014
Dervent.
Comentarii