duminică, 20 iulie 2014

FOȘNET DE ARIPI DE ÎNGERI








Ne e comod . 
Ne e comod să ne ascundem după vorbele despre alții. Problema este că ne ascundem și de noi, după vorbele despre alții. Sunt mereu uimit , în convorbiri de taină, cum acordăm timp vorbelor care nu ne ating, nu ne reprezintă, nu ne arată pe noi ci pe alții, dar nici pe alții, ci ceea ce credem noi despre alții.
 Am avut bucuria să vorbesc , în drumul spre izvor cu o persoană pe care o iubesc mult. Mult. Și nu mă întreba de ce! de „aia”!  Și cred că răspunsul acesta al copilăriei mele rămâne cel mai potrivit. A fost un fel de mângâiere divină pentru mine. Cu minunata mea iubire, doamna TEO TRANDAFIR am vorbit doar de noi. De care „noi”? De noi doi, două lacrimi căzute pe pământ din ochii lui Dumnezeu.Unii oameni prin definiție sunt lacrimi. Lacrimi care spală obrajii suferinzilor, care adapă pământul inimii unora biciuit de setea după frumos. Astfel am simțit eu aerul din Dervent cât timp doamna Teo a pășit, vorbind unul cu altul despre noi,spre izvor. Și nu știu cât vorba, cuvântul, a fost cel care ne-a încălzit inimile și ne-a dat aripi, cât pur și simplu sentimentul acela pe care îl ai uneori că întâlnești îngeri. Nu am să încerc să explic, pentru că vorbele nu ar fi mai mult decât foșnet de aripi de Heruvimi. Și cred că ascultând vocea acestui om aceasta auzeam : foșnet de aripi de îngeri. 

     Știu din viață că Dumnezeu are umor.Și spune cineva că un Călugăr trist e ca o lumânare stinsă; nu-i e de folos nimănui.
    Un om care încă mai poate să radieze viață în jur,deși s-a atins de poala hainei morții,  mai poa să se dăruie deși i-a fost luat tot într-un timp, nu-i decât foșnet de aripi de îngeri.
     Slavă Ție Doamne, pentru toate bucuriile inimii mele! Fă tu ca toți oamenii să Te simtă așa cum Te simt eu și în Duhul Sfânt să Te cunoască așa cum Te cunosc eu. Ba chiar mai mult decât atât.
Și pentru că în discuție vorbirăm despre acest clip, îl postez în amintirea acelor clipe sincere și limpezi ca o lacrimă.

Niciun comentariu: