sâmbătă, 30 august 2014

TÂNĂRUL BOGAT






„Și cine poate să se mântuiască?”

Frați creștini ortodocși,
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre o întâmplare petrecută nu cu mult inainte de Răstignirea Mântuitorului. Un tânăr bogat îl întreabă pe Mântuitorul: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică? Mântuitorul îi răspunde : Știi poruncile: Să nu fi desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Tânărul i-a răspuns Mântuitorului că tot ce a enumerat el a făcut. Și Mântuitorul îi spune atunci : Un singur lucru îți mai lipsește: vinde toate câte ai , dă săracilor ce strângi, și urmează-mi mie. Iar tânărului i s-a părut greu acest cuvânt, și a plecat întristat de la Mântuitorul. Iar Hristos a zis atunci: Cât de greu v-a intra bogatul în impărăția lui Dzeu. Pentru că mai lesne intră camila(era o sfoară groasă împletită din păr de cămilă) prin urechile acului decât bogatul în împărăție. Și ucenicii au întrebat : Doamne, dar cine atunci mai intră în veșnica fericire, dacă nici acesta , care a păzit poruncile legii nu a intrat? Și atunci Iisus Hristos grăiește: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.
Aceasta este pe scurt pericopa evanghelică de astăzi frați creștini. Tânărul acesta, crescut frumos și moral în legea străbunilor lui, ascultându-l pe Hristos, iată- își pune problema veșniciei lui. Și din discuția cu Cel ce este Lumina Lumii, vedem că el era un om moral, virtuos, căci spune că toate poruncile legii le-a ținut. Dară atunci , dacă toate poruncile legii le-a ținut, de ce oare conștiința lui îi spunea că mai lipsește ceva? Pentru că vedem că avea neliniști legate de Mânturirea lui, chiar dacă nu fura, nu era bețiv, nu se droga, nu era desfrânat, își respecta părinții și le cinstea numele cu purtarea lui cuviincioasă în comunitate. Totuși el simte că nu e de ajuns. Simte că toate aceste purtări ale lui nu sunt sufleciente pentru a ajunge în sânul lui Avraam, cu atât mai mult cu cât Hristos vorbea de o Împărăție cerească veșnică, alta, cumva decât ceea ce știa el  de la părinți și din legea lui Moise.
Tinerețea, frați creștini, vârsta zbuciumului interior, a frământărilor de tot felul , a descoperirilor de sine. La această vârstă, când de obicei te crezi prometeu și vrei să furi focul din casa lui Dzeu, te crezi stăpân și nemuritor, tânărul nostru avea neliniști. Neliniști creatoare de întrebări. Vedeți frați creștini? Copilăria este o vârstă frumoasă, dar lipsită totuși de multe cunoștințe și sensibilități. Maturitatea este și ea plinătate a vârstei, însă suntem mai șlefuiți de valurile vieții, nu ni se mai aprind călcâiele așa ușor după un chip frumos, după o ideologie atrăgătoare, după un vis de realizat. Haideți să rămânem tineri. Și nu orice fel de tineri, ci tineri vorbind cu Dumnezeu, ca acesta din evanghelie, Și intrebându-ne Ce să facem ca să ajungem fericiți veșnic. De fapt , la drept vorbind, fericirea, dacă nu e veșnică, nu e fericire.
Oare păzim noi poruncile, frați creștini. Păzim noi postul, prima poruncă divină, instituită în Rai? Postul de la bucate, care ne pune trupul la osteneală, e drept, dar care îl vindecă și îl apără de atât de frecventele boli ale metabolismului. Și postul sufletesc , de la păcate. Păcat inseamnă lipsa binelui. Adică într-o zi, de n-ai făcut rău tot nu e de ajuns, dacă nu ai făcut bine.
Avem apoi cele zece porunci . Eu sunt Domnul Dumnezeu tău, să nu ai alți Dumnezei afară de mine! Cum stăm noi cu această poruncă? Ne închinăm noi cuviincios lui Dumnezeu? Suntem noi conștienți de măreția Lui? Sau ne-am făcut Dumnezeu pântecele, pofta trupului, banul, funcția, munca( serviciul); sau poate ne-am făcut Dumnezeu copilul, și pentru el călcăm în picioare poruncile, furând, denigrând, numai să îi fie lui bine, și să nu simtă dureri și suferințe.
A doua poruncă este să nu îți faci ție chip cioplit, nci altă asemănare a câte sunt sus în cer, sau  pe pământ jos, în apă și sub pământ; să nu te inchini lor, nici  să le slujești lor.  Avem noi idoli în casă frați creștini? Și fiți foarte atenți , nu confundați cinstirea sfintelor icoane din creștinișmul apusean și ortodox cu idolatria, căci noi nu confundăm icoana cu Dumnezeirea! vorbim despre idolatria banilor, a unor plăceri cărora le slujim, făcându-ne vinovați de călcarea moralei creștine. Să fim foarte atenți la mișcările sufletului nostru, și dacă simțim că ne-am făcut idoli din fumat, din droguri, din plăcerile carnale vinovate, din televizor și computer, să ne revizuim atitudinea și să ne schimbăm viața.
A treia poruncă spune să nu iei numele Domnului Dumnezeu în deșert. Atât de adesea văd și aud glume, bancuri despre Dumnezeu. Frați creștini, în tările musulmane dacă vorbești despre Alah sau Mohamed cum vorbesc creștinii despre Hristos și biserică, ești decapitat. Nu aprobăm, bine înțeles pedeapsa, dar nici nu se mai poate așa: Hristos este înjurat cu tot ce e sfânt: Icoană, anafură, biserică, sfinții, Cerul, mama, Grijania. Grijania este de fapt ultima împărtășanie care se dă omului, este îngrijania , îngrijirea pentru drumul către necunoscut, este merindea și lumina pentru drumul acesta care începe de pe marginea gropii și nu se mai termină.
Ultima poruncă referitoare la relația omului cu divinitatea, este a patra care spune: Aduți aminte de ziua Domnului, ca să o sfințești pe ea. Cum sfințim noi Dumnica , Domini dei, ziua Domnului, frați creștini? Cum sfințiți ziua Domnului tineri români? Dormind după o noapte de cluburi în care ați petrecut în dezmăț? Mergeți la Biserică duminica, și dedicați-vă apoi restul zilei familiei, cărților, zidirii sufletești. E dureros să afli la spovedanie că sunt case de creștini care încă nu au biblia la căpătâiul patului. Nu se poate așa ceva, sau să auzi că încă sunt oameni care nu știu să citească un paraclis al Maicii Domnului, și aceasta după 23 de ani de libertate a cuvântului și a ideilor religioase. De 23 de ani preoții bisericii îndeamnă la rugăciune către Maica Domnului, la un program particilar de rugăciune. O jumătate de oră din zi vi se pare mult, să vă așezați în genunchi în fața icoanelor din casa dvoastră? Dar cum stați ore în șir în fața minciunilor televizate?Cum priviți meciuri de fotbal câte o oră jumătate și vă frământați și ve enervați și participați psihic și afectiv efectiv,tensionându-vă , ba după meci deveniți și triști sau violenți, dacă scorul nu e cel dorit, dar fericiți până la beție, dacă biruie echipa favorită, iar la slujba sf Liturghii nu rezistați un ceas. Cum munciți 8 ore pentru a vă asigura pâinea, distrugându-vă prea adesea sănătatea, și pentru suflet nu aveți răgaz un sfert de ceas pe zi???? Sau trei ore pe săptămână, cât durează sf Liturghie?
A cincea poruncă, și vă rog să fiți atenți, că avem în cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, primele patru porunci vizează relația noastră cu Dumnezeu, ultimele 5 relația noastră cu semenii, dară a cincea poruncă trece într-un registru aparte și spune: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ. Foarte importantă această poruncă, frați creștini.  Ascultarea și respectul de părinți dacă nu ați reușit să vă învățați copiii, ia-ți crescut numai pentru suferințe, să știți! Porunca ascultării de părinți este și singura care are o făgăduială de răsplată. Nicăieri nu zice nici până la ea, nici după ea: respectă porunca și eu îți voi da aceasta. Doar aici Hristos Dumnezeu dă porunca dar dă și făgăduiala unei vieți lungi și ferite de rău: Ca să-ți fie ție bine, și să trăiești ani mulți pe pământ!!! O tineret român, care ai impresia că dacă abia ți-a dat mustața ai și cunoscut tainele universului, și că părinții tăi sunt niște demodați, niște ăia crescuți în limitele comunismului, niște încuiați care nu mai pricep cum merge viața, cum e viața „dă cartier”, cum e să fii „cool”…. Ce-ai să mai plângi tu , tineret român care nu mai știi să-ți respecți părinții, care suni la protecția copilului dacă ai tăi ridică vocea. Nu uita tineret român, că sf apostol Pavel spune că numai copii născuți din desfrânare nu se ceartă, pentru că nu sunt iubiți. Ia aminte la tine , tineret român și vezi , nu cumva ocultele să-ți bage în cap că ești liber, tocmai ca să te robească masoneria cu toate patimile deșănțate pe care ți le servește sufeltului tău, doar doar te-oi lipsi de morala creștină în care părinții și bunicii tăi te-au crescut.
Urmează cele cinci porunci: Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu fi mărturie mincinoasă aproapelui tău, și să nu poftești femeia, sau casa sau orice este al aproapelui tău.
Acestea sunt poruncile pe care tânărul nostru le respecta , frați creștini. Însă nu avea esența. Vedeți? Hristos venise să împlinească legea lui Moise, să o facă desăvârșită. Ce lipsea acestei legi? Iubirea frați creștini. Evreii, ca și musulmanii astăzi, aveau legea talionului: dinte pentru dinte, acțiune, reacțiune. Hristos vine și îl învață pe tânăr, cu mai puțin de 6 luni înainte de Răstignirea Sa, legea iubirii. Vinde câte ai, dă săracilor și urmează-mi mie. Adică fii asemenea mie: sărac, și fără acoperiș, propovăduind iubire. Tânărul pleacă trist. Nu era dispus să renunțe la ceea ce avea. Nu putea. Avea inima legată de averea primită de la părinți.  Este greu pentru el să renunțe la lux, apoi de ce să deie altora ceea ce era doar al lui? Haideți să nu facem și oi ca el. Să dăruim, frați creștini. Să vindem averea păcatelor noastre, a fărădelegilor, a avariției , și să dăm săracilor. Nu se poate să nu avem cui să dăruim ceva cuiva intr-o zi.
Mă folosesc de faptul că mâine este începutul anului bisericesc. Biserica creștină a păstrat numărătoarea lunilor de la evrei. Romanii încep numărătoarea de la Ianuarie, lună care a primit numele de la zeul Ianus. Ianus e reprezentat ca om care are două fețe. una privește spre trecut, alta spre viitor. Privea spre trecut , făcând bilanțul realizărilor și a decepțiilor. Privea spre viitor cu speranță. Noi, creștini fiind, fii ai unui Dumnezeu etern, ne raportăm la timp ca la o veșnicie, și nu avem decât prezent.De aceea mă folosesc de începutul unui  prezent veșnic și vă îndemn la bunătate, dar nu la o bunătate de duminică, ci la una care să fie prezentă veșnic, continuu, și dincolo de moarte. La o iubire veșnică, permanentă, nu iubirea pătimașă, ci iubirea ca stare sufletească. Să poți descoperi frumosul din om, din natură din cer, și să te raportezi prin el la Dumnezeu care face lucruri atât de minunate. Nu vom ajunge să ne iertăm pe cei ce ne-au greșit , și cu atât mai puțin să-i iubim pe vrăjmași dacă le vedem mereu defectele, ori-de-câte-ori îi privim în ochi.
 Hai să devenim mai buni, să rupem din puținul nostru și să dăruim celui ce are mai puțin. Mai puțină pâine, mai puțină iubire, mai puțină sănătate, mai puțină șansă. Poate că ne culcăm noaptea într-un pat, când sunt încă prunci ai străzii, poate că are cine ne inveli, sau pe cine să așteptăm să vină de la muncă și să cinăm cu ei. Să aruncăm un gând, o rugăciune pentru toți săracii pământului, și dacă putem a doua zi să le aducem o lacrimă de recunoștință în ochi măcar unuia dintre ei , am împlinit legea lui Hristos, legea iubirii. Nu vă e milă de inima voastră, frați creștini? Cum o lăsați să se împietrească zi de zi, fugind de prilejurile de a hrăni un flămând, de a da un pahar de apă unui însetat, de a mângâia un bolnav. Să fim foarte atenți, că la judecata apocaliptică, citiți și documentați-vă, nu vă luați după basmele meidatizate, care vor doar să bage spaime și frici în voi. La judecată suntem intrebați de ce nu am avut milă, frați creștini ortodocși!!! Foarte important de reținut. Poți să trăiești într-o mănăstire și să-și intre în cap că ești sfânt, dacă nu ai mila în inimă te așteaptă osânda păcătoșilor, Așa cum spuneam și mai devreme, nu ajunge , în ochii lui Hristos, dacă nu faci răul! Ajunge numai mila, dacă faci binele. Psalmistul David grăiește: „ferește-te de rău și fă binele. Caută pacea și o urmează pe ea. ” Iar Sf ap Pavel spune celor din Colose: „îmbrăcați-vă cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu indelungă răbdare, îngăduindu-vă și iertându-vă unii altora. Iar peste toate îmbrăcați-vă cu iubirea care este legătura desăvârșirii. ”
Auziți frați creștini? Haideți să punem început bun astăzi. Astăzi, nu mâine că e întâi septembrie! SĂ zicem cu fermitate de războinic: de astăzi, de acum, nu vreau să mai păcătuiesc. Nu vreau să nu-mi mai ascult părinții, să desfrânez, să trăiesc necununat, să fumez, să mă droghez, să mă îmbăt, să urăsc. De azi vreau să devin om în plinătatea sensului cuvântului.  Doar omul poate deveni frați creștini. Câinele rămâne câine și se simte bine în pielea lui de câine. Îngerul rămâne înger și se simte bine-n fulgii lui de înger, să spunem așa, numai omul are neliniști și poate deveni înger sau demon, sfânt sau păcătos, moral sau imoral. Și pentru aceasta suntem judecați. Că a făcut Hristos tot . Tot ce a fost Dumnezeiește posibil pentru ca omul să devină om și nu a vrut. Haidem dară să devenim iar oameni frați creștini, și aduc sprijin cuvântului, încheind de altfel, o durere nemărginită a părintelui Arsenie Papacioc, om cu viața plină de iubire, de suferință și de dăruire: „Este omul vinovat, mult vinovat, pentru faptul că nu luptă. Stă pe loc și nu luptă cu orice chip să se desăvârșească, Pentru că atunci când tu miști mereu, atunci ai șanse de desăvârșire. A mișca înseamnă a ajunge, te ajută harul lui Dumnezeu cel care a zis că : Ceea ce la oameni e cu neputință, este cu putință la Dumnezeu.” Amin.

vineri, 29 august 2014

ÎN LUNGA TA TĂCERE


motto:
Vine o zi în care v-om deschide ochii doar pentru a vedea moartea!






În lunga Ta tăcere și-n pacea ce mă poartă
Aud - și mă-nspăimântă  -  pădurile de brad
Cu urlet ca de lupii goniți de burta goală;
Întunecate umbre care-mi fac viața iad.


Lumină-mă posac, apoi, prin fag și carpen,
Cu sunetul lor tandru, de amorez zglobiu,
Și fă-mi un minb de aur din frunze de mesteacăn
Care foșnesc a valsuri și-a curs de apă, viu.


Adu-mă în pădurea stejarilor bătrâni
Și lasă-mă să freamăt opt veacuri de pământ!
Îngroașă-mi vâna Doamne, și fruntea-mi nalț-o-n vămi!
Spre Tine zboară-mi cântul când frunza mi-e mormânt.


Apropie-mi ființa de crângul cu salcâm,
Când fluieră din frunza cât inima-mi de mică,
Și pitulă-mă-n barba-Ți de Dumnezeu blajin,
Atunci când noaptea cântă vreo pasăre trezită.


Îmbie-mă pe malul iubirilor fierbinți;
Aicea unde plopii miros a seu de viață,
Cu foșnetul lor veșnic mă lasă fără minți,
Și mă azvârle-n eros ca-ntr-o cleioasă ceață.



Plutesc apoi sub sălcii ce-mi plâng cu picuri mari
Pustia de risipă pentru atâți nevolnici; 
În susurul de Dunări, doar plescăitul rar 
 Al vâslelor , mă-mbie să ies dintru adâncuri.


Apoi mă regăsesc și Te găsesc, Stăpâne,
În foșnetul verzui al holdelor de stuf  
Acesta-mi redă pacea credintelor în Tine 
Și-mi amintește cântul de îngeri prin văzduh.

 multe interpretări sunt ale acestei simfonii; cred cu tărie că nici una nu o egalează pe aceasta.





3o august, 2014.

Sf. Ierarh Alexandru.

Dervent


duminică, 24 august 2014

V-AM DAT








V-am dat adesea tot ce mi-ați cerut
Și ce nu mi-ați cerut ades  v-am dat.
Și rădăcin-am fost și frună ce-am căzut.
Și candelă care mocnind am ars.


Eu v-am cântat ca voi să adormiți.
V-am bocit clipa moartă fără rod;
Eu pentru voi mormânt voi fi,
Și cruce suferinței, și prohod.


V-am dăruit a clipei veșnicie,
V-am picurat în suflete nectar;
Rănile le-am oblojit cu miere
Dându-vă și pacea inimii în dar.


Și când, spre-al vostru bine, v-am prescris
Medicament amar din mătrăguni,
Să nu uitați că primul care-a plâns
Tot eu am fost, și zâmbet mi-am ucis.

V-am dat tot ce-am primit la rându-mi:
Și soare, rouă și lumini,
Și lacrimă, și trudă, humi.
Dar așa-ți devenit flori-de-colț pe înalțimi.


23 august 2014.

Dervent.

duminică, 10 august 2014

UMBLAREA PE MARE







Frați creștin-ortodocși,

Minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos și relatată astăzi în cadrul Sfintei Liturghii cred că ne oglindește foarte bine pe toți. Să ne amintim sumar evenimentele petrecute. Hristos tocmai săvârșise minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor și săturase mulțimile. Erau toți sub impresia recentei minuni. Se aflau în loc pustiu, pe malul lacului Ghenizaret, a Mării Tiberiadei cum i se mai zice în Scriptură. Și spune Sfânta Scriptură că Hristos a silit pe ucenici să urce în corabie. I-a silit! Nu voiau să se ducă. Voiau să rămână acolo, cu Hristos, în bucuria Domnului lor care făcea minuni nemaiîntâlnite. Dar ascultă și pleacă. Ucenicii urcă în corabie, Hristos mai rămâne până pleacă mulțimile , apoi urcă în munte să se roage. În timp ce Hristos se ruga Tatălui ceresc ucenicii se cuprindeau de valuri. Se pornise o furtună pe mare care îi înfricoșa pe ucenici. O de câte ori nu pățim și noi în viață asemenea. O mare învolburată ne este viața adesea. Învolburată de griji, de grija copiilor, de grija trailui de mâine, de grija unei sănătăți subrezite; E viața noastră sub o furtună a ispitelor ce ne vin totdeauna ori din exteriorul nostru, de la lume cu ale ei atracții de-o clipă, de la diavol, dar cel mai adesea ne pornim furtuni singuri, complicându-ne viața. Sunt totuși și în viața noastră și astfel de situații, în care se aflau ucenicii lui Hristos. Făcuseră de voie, de nevoie, siliți fiind, cum ice scriptura, făcuseră ceea ce le-a poruncit Hristos. Se urcaseră în corabie, să treacă spre țărmul celălalt, și acum erau singuri, fără Hristos, și învăluiți de valuri, gata să se scufunde. Probabil că strigau și ei la Dumnezeu , la Adonai , Eloi, să le ajute să nu piară. Adesea , și noi avem impresia că suntem singuri și aproape de a ne îneca, deși am făcut pe cât ne-a stat în putință, ceea ce Hristos și Biserica ne învață. Și tot adesea strigăm în rugăciune la Dumnezeu cerând ajutorul, și avem impresia că suntem singuri, și că Dzeu ne lasă pierzării.

Iată dar că „ la a patra strajă din noapte” vine Hristos mergând pe apa mării! Evreii împrumutaseră de la romani împărțirea celor douăzecișipatru de ore . Așa încât a patra strajă s-ar reflecta în zilele noastre cu orele trei dimineața. Așadar, Ucenicii s-au luptat mult timp cu valurile , practic aproape toată noaptea, abia spre cântatul cocoșilor, când se mijesc zorii, venea Hristos, așa se explică și faptul că Petru a putut să îl zărească încă nefiind El aproape. Cei doisprezece s-au speriat. S-au speriat de moarte. Obosiți și de ora târzie , și de nesomn, și de disperarea cu care se luptau cu furtuna, au crezut că văd năluci. Și s-au înfricoșat.Hristos se spune atunci: Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” Îndrăzniți! Acest cuvânt îl folosește adesea Hristos și îl folosește, ca și aici , mai ales asociat cu indemnul de a nu ne fi teamă! În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea! Sensul mereu îl are de fii viteaz, fii îndrșzneț, și nu ai teamă! Sunt cu tine. Astăzi, acum, pe mare, Hristos le spunea ucenicilor Fii mei, prieteni, nu mai stați cu frica în sân, de ce vă feriți privirea de la mine, și mă priviți cu groaza morții în ochi? Îndrăzniți! Eu sunt cu voi acum. Nu vă mai temeți! În zadar însă. Toți tac. Nu știau ce să creadă. Petru, ca unul mai vârstnic decât mulți dintre ei, parcă crezând acum, că doar îi cunoștea și vocea lui Hristos, îi spune: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să viu la Tine pe apă.” Vedeți frați creștini? Că mai întâi a cerut voie să părăsească pe ceilalți unsprezece! Nu a coborât de capul lui și nici nu a zis Mântuitorului: Doamne, dacă ești Tu , fă să merg pe apă ca Tine, ci Poruncește! Astfel același Hristos care le-a poruncit , silindu-i să se urce în corabie, acum îi poruncea lui Petru să vină la El. Și petru coboară din corabie. Merge spre Iisus pe apa mării, se depărteaă și de corabie dar nici la Hristos nu a aajuns. Valurile erau mari, vântul sufla și îl stropea pe Petru și în biata lui inimă se înfiripă iar necredința, teama, nu mai avea îndrăzneala și nici certitudinea ca Hristos este și că Iisus îl așteaptă . Dumnezeul nostru îl vede că se afundă, și se afunda tocmai când mult nu mai avea să ajungă la Hristos. Pentru că citind atent vedem că atunci când Petru înfricoșat de valuri strigă Doamne, Scapă-mă! Hristos întinde grabnic mâna! Întinde grabnic mâna înseamnă că era la un braț distanță de Petru căruia îi spune scoțându-l din apă, Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?. Și așa , sprijinit de Hristos, Petru face cale întoarsă spre corabie, și când Hristos cu petru au intrat in corabie și furtuna s-a oprit brusc.

Puțin credinciosule! Așa îi spune Hristos lui Petru. Puțin credinciosule! Vedeți că nu-i zice necredinciosule, sau răucredinciosule . Ciudat fel de a crede avea Petru atunci: Crezuse că El este Hristos, cel către care mergea pe mare, și totuși nu credea că poate să ajungă la El, deși era aproape de Iisus. Însă, în răstimp, deși se îndoia că El este Iisus Hristos, Învățătorul lui, totuși credea că El poate să îl scape, că doar zice: Doamne, scapă-mă! Vedeți de aceea am spus la începutul cuvântului că această evanghelie ne oglidește peste timp pe noi, creștinii secolului douăzecișiunu, și vorbesc despre creștinii-ortodocși, de noi, cei ce formăm biserica luptătoare a lui Hristos. Așa ne este și credința noastră. Ba este, ba nu este, ba este o credință șovăielnică, ba e o credință de conjunctură, ba este o credință în orice altceva dar nu o credință în Hristos, și nu oricefel de Hristos, ci o credință frumoasă, bimilenară, ortodoxă.

Astăzi sfântul apostol Pavel, în Epistola către corinteni citită în cadrul acestei slujbe, vorbește despre o temelie pe care se zidesc toate faptele omului. Și indiferent ce zidește fiecare, dacă nu zidește pe temelia Hristos, nu rezistă. Și mai vorbește sf ap Pavel acolo despre un foc. Un foc prin care se incearcă ceea ce s-a zidit. Iată avem așadar aduse în fața noastră prin cuvântul Scripturii, cele două elemente primordiale: apa și focul, amândouă încercând credința . Să fim foarte atenți că incercările vin peste cei credincioși, tocmai pentru ca să ne facă mai buni. Că oricât de buni am fii tot nu suntem deajuns de buni, așa cum adesea grăiește părintele Arsenie Papacioc. Apa de obicei în Scriptură, cu precăderre în vechiul testament simbolizează ispitele vieții cotidiene, afundarea omului în starea de păcătoșenie, de răutate, de ură. Focul de asemenea reprezintă patimile trupului, ispitele carnale, poftele de orice fel care infierbântă sângele iar sângele fierbând ridică în minte aburi care o încețoșează și nu ,mai poate vedea corect și adevărat lumea și nici adevărurile de credință. Și totuși, când vin astfel de ispite, când marea viații noastre vrea să ne zdruncine credința , când arșița veacului acesta dezbracă tot mai mult omul , fie el bărbat sau femeie, făcându-l să umble tot mai despuiat, tot mai dezbrăcat, tot mai fără Hristos, el însuși omul fiind deja inecat într-o credință meschină, totuși și într-un astfel de veac trebuie să avem ca temelie pe Hristos Răstignit! Răstignit, pentru că doar prin cruce înțelegem rostul focului în care ardem și a furtunilor vieții în care am ajuns naufragiați, dar nu morți. Și într-un Iisus Hristos înviat din morți, pentru că doar Învierea dă sens patimirii. Așa cum el a înviat și a salvat omenirea prin Cruce, așa și noi ne salvăm corabia sufletului nostru nădăjduind în viața de dincolo de moarte și răbdând cu bucurie calvarul golgotei fiecăruia dintre noi.

Petru s-a îndoit. Noi ne indoim. Adesea vin la mănăstirea aceasta oameni cu grele probleme sufletești și boli trupești. Și îi auzi: am cheltuit părinte la medici, la bioenergeticieni, am fost până și la vrăjitoare, și degeaba, copilul tot bolnav, sau năcazul tot pe capul meu este. Și am zis să mergem și prin biserici, că poate Dzeu o vrea să scăpăm… Poate Dzeu o vrea. Veniți adesea în ultimă instanță, ca la o ultimă instanță, ca la o curte de casație și justiție la Dzeu, și nu găsiți răgaz și vă plictisiți o oră jumătate cât ține slujba aceasta a jertfei liturgicice , și apoi, parcă bucuroși că ați avut dreptate îndoindu-vă, mergeți și ziceți: am fost și acolo, am fost și la popi, dar degeaba.

O…frați creștini, ortodocși de duminică suntem adesea cu toții, spune bine o rugăciune că toți ne-am abătut , impreună netrebnici ne-am făcut, și preoții și poporul, nu mai este cine să facă judecată și dreptate , nu mai este nici unul. De ce spun asta? Pentru că noi fugim de cruce. Fugim de Hristos, ne sperie că ai noștri copii învață religia în școli, ne sperie gândul că e posibil ca fiul sau fiica pe care o creștem cu iubire năzuiește să fie călugăr sau monahie, de parcă la mănăstire trebuie să vină neadaptații, de parcă lui Dumnezeu trebuie să îi dăm doar rebuturile muncii și ale iubirii noastre. Ne speriem și nu îndrăznim să ne mai închinăm la masă, să purtăm sfânta cruce la gât, nu mai știm să stăm la rugăciune seara măcar un ceas, dar știm să pierdem timpul cu clevetiri, cu alte activitați numite generic virtuale, viață virtuală, prieteni virtuali, familie virtuală, și așa viața reală, singura care ne pregătește viața veșnică, trece pe lângă noi, o pierdem. Ne sperie viața însăși, suntem niște lași . Apostolul Petru de azi , s-a rugat în furtună lui Dzeu și a ținut corabia pe valuri până când a venit Hristos și i-a izbăvit. Noi închidem ochii și îl luăm pe Dzeu de guler că nu ne dă, că nu ne face, că nu ne aude.

Și totuși frați creștini, așa fiind starea de lucruri, Ce este oare de făcut? Răspunsul îl găsim tot în evanghelia de astăzi. Haideți să ne hotărâm de astăzi să facem ca Petru. Să strigăm , așa, indoielnici și plini de spaime, la Hristos: Doamne Scapă-mă! Dar să strigăm ca Petru, nu doar din limbă. Petru vedea că se ineacă și a strigat cu toată ființa lui, așa încât parcă și Hristos a simțit nevoia ca întinzându-i grabnic mâna, să îl apuce . Așa zice biblia, că Petru nici putere nu mai avea să se țină de Hristos, ci Hristos l-a apucat și l-a salvat. Să luptăm și noi cu răutațile din noi, cu răutațile din lume, dint toate puterile noastre.

Este încă postul Sfintei Mării, să ne spovedim curat, să aruncăm din corabia sufletelor noastre toate greutățile păcatelor, ca să putem naviga ușor pe marea vieții creștine. Să nu mai târguim din lume nimicuri nefolositoare. În loc să navigăm pe internet hai să navigăm printre oamenii care au nevoie de noi. Când sunteți pe site-uri de așa isă socializare, gândiți-vă că încă mai aveți părinți în viață, că ai voștrii copii au nevoie de iubirea și privirea voastră, altfel o vor căuta in droguri, care nu peste mult timp se vor legaliza si la noi, in apucături sexuale străine de voi, care de asemenea nu peste mult timp ne vor fi impuse ca normalitați și nouă, în violență și în minciună. Să știți un lucru frați creștini. Petru nu putea trăi fără Hristos pentru că Hristos are un loc în inima fiecăruia dintre noi. Dacă îl dăm afară, el iubindu-ne libertatea, pleacă. Dar rămâne la ușă, doar să il chemăm. Au încercat comuniștii să îl deie afară. Nu au reușit. Au incercat postdecembriștii(ca să nu spunem neocomuniștii) să îi pună măști, să îi spună altfel, sau să îi spună oricum, ori să îi spună Hristos Iisus, dar un Hristos fără cruce, fără biserică , fără sfinte taine, fără preoți și spovedanie, fără icoane în scoli, dar cu drepturi minoritare care știrbesc morala majoritară. Și vă spun că nu au reușit. Este un val de tineri similar cu cel din anii nouăzeci care înoată spre ortodoxie și ne ajung din urmă. Țara și biserica încă au pe Hristos adevăratul cârmaci, oricât au încercat Ei, și nu mai spunem cine sunt ei.

Mă apropii de sfârșit și vă întreb unde vă sunt acum copii??? Unde vă sunt acum membrii familiei? Acum când Hristos a urcat în arca aceasta, a venit și ne-a liniștit mouă furtunile, ne-a ajutat să călcăm peste valuri și să vedem , fie și doar pentru un ceas, lumea prin ochii Lui Divini, unde sunt cei care nu sunt???? Dacă nu sunt aici să știți că toți avem vină. și noi preoții și voi cei care încă stați pe val, din mila și iubirea lui Hristos. Și când toate problemele vieții ne-or zdruncina temelia, Credința în Hristos, să strigăm la El , că oricum nici un alt Mântuitor nu avem.

Închei așa cum deja e obiceiul cu un scurt indemn al părintelui Arsenia Papacioc, duhovnic neobosit și iscusit al Dobrogei, care, pătimind în pușcăriile comuniste adesea a strigat și sfinția sa la Hristos Doamne scapă-mă:

„Înțelege că nu se poate face nimic fără jertfă! Dar să nu descurajați că nici Dumnezeu nu cere mai mult decât putem noi! Și putem mult când suntem alături de Iisus Pe Cruce. Totul e să poți sacrifica oricând, fără milă, tot ceea ce este secundar în tine, pentru că împrejurările te pot susține oriunde, Dar valorile tainice din tine, omule, să nu se destrame așa de ușor , pe cât și-ar dori satana. Și nu uitați, că nu a zice, ci a mișca înseamnă a ajunge! Amin.

miercuri, 6 august 2014

AM SUFERIT










                                              


Am suferit de-a lungul vieții, Doamne,
Și lanțuri, nedreptăți, prigoane,
Și lacrima ce-a curs pe-obrazul mamei,
Singurătatea, frigul iadul foamei.


Și am răbdat scuipatul îngrășat
Și biciul celui lesne mâniat.
Am șaisprezece boli ascunse-n trup,
Care-mi șoptesc că drumul către groapă-i scurt.


Spre-a prețui viața ca pe-o rouă
Mi-ai dat din boli încă vre-o două-j-două
Treizecișiopt de diagnostice-ntr-un corp
La tot atâția ani! Și să mai pot
Să nu mă bucur zilnic de-un apus?
Că încă-l văd, că încă nu m-am dus?


Să nu plâng dimineața fericit
Că Mă iubești, că m-ai îmbogățit
Cu suferința că mă mângâi zilnic,
Și mă înveți așa să n-ajung cinic.


Că mă iubești și Crucea Ta, Părinte,
Mi-e sprijin și mi-e lacrimă fierbinte.
Mi-e pod spre-o veșnicie înverzită
Ce se adapă din a inimii căință.


Am suferit în viața pământească
Moartea mâinii calde, părintească,
Și cancer și stigmatul lumii rele,
Și strălucirea sufletelor-perle.


Dar pentru tot calvaru-acesta rog fierbinte
Doamne să mi plinești aste cuvinte:
Mă ia cu tine, du-mă sus la stele!
Și ia de pe pământ bolile mele!


Să nu mai pătimească-n veci
Omul pribeag pe-a vieții reci poteci!
Adu-ți aminte că nu el a cerut
Să-L plăsmuiești din soare și din lut;




Ci Tu iubind iubirea Ta divină
Ți-ai revărsat-o peste mine, și din tină
M-ai făcut o simbioză tristă
Între o Dezdemonă și-o batistă.


Ai oglidit în bietul om, sărmanul,
Întregul univers, cu Rai , cu iadul.
Și nu mi-e la-ndemână, Doamne Sfinte
Urcând Golgota pe care mi-o dai, Părinte,
Să trăiesc șeolul suferinței
Cu ochii către culmea biruinței.

 6 August 2014
Dervent
În timpul unei bucurii a suferinței.