vineri, 5 septembrie 2014

INIMĂ, DE CE?






Inimă, de ce alergi ca un cal în galop? 
Încotro te îndrepți zbuciumându-mi ființa?
Ce himeră nebună ți-ai ales ca și scop?
Spre ce piscuri gonești, ce templu ți-e ținta?


Inimă tu, cum vuiești ca pădurea?
Cum te legeni, în vânturi, ca o arcă pe val?
Cum ți-e viciul dulceață și dor ți-e vârtutea?
Cum taci ca o umbră de salcie-n mal?


Inima mea, cum te umpli de lacrimi?
Cum pulsezi peste mine-al iubirii năvod?
Cum te-aprinzi dar nu arzi, și din verbe faci săbii
Și te aperi și-ataci și palat…și bârlog?


Ininmă, tu, solitară și mare
Ca o lună rotundă-ntr-o noapte cu ger,
Cum de râzi când ești rană și tot trupul te doare?
Cum, când ei te vor ură, tu mai poți să fii cer?


Inimă, hai și-ți revarsă sânge și dor,
Precum Dunărea ape-și lățește spre mări!
Și-am să-ți cânt spre mormânt sărindar și prohod
În foșnet de-arhangheli ce te fură în zări.


Inima mea cât a mamei de mare.
Inimă singură cu mărețe dorinți .
Inim-albastră ca a tatei de tare,
Inimă-lacrimă oglindită-n priviri.
Inimă candelă cu discrete sclipiri. 
4 septembrie 2014

Niciun comentariu: