sâmbătă, 25 octombrie 2014

VINDECAREA ÎNDRĂCITULUI DIN GADARA (2014)




27. Si iesind pe uscat, L-a intampinat un barbat din cetate, care avea demon si care de multa vreme nu mai punea haina pe el si in casa nu mai locuia, ci prin morminte.
28. Si vazand pe Iisus, strigand, a cazut inaintea Lui si cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui.
29. Caci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de multi ani il stapanea, si era legat in lanturi si in obezi, pazindu-l, dar el, sfaramand legaturile, era manat de demon, in pustie.
30. Si l-a intrebat Iisus, zicand: Care-ti este numele? Iar el a zis: Legiune. Caci demoni multi intrasera in el.
31. Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc.
32. Si era acolo o turma mare de porci, care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit.
33. Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat.
34. Iar pazitorii vazand ce s-a intamplat, au fugit si au vestit in cetate si prin sate.
35. Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, imbracat si intreg la minte, sezand jos, la picioarele lui Iisus si s-au infricosat.
36. Si cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul.
37. Si L-a rugat pe El toata multimea din tinutul Gerghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frica mare. Iar El, intrand in corabie, S-a inapoiat.
38. Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa ramana cu El. Iisus insa i-a dat drumul zicand:
39. Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Si a plecat, vestind in toata cetatea cate ii facuse Iisus.”
Luca.8;27-39.



Frați creștini ortodocși, am mai vorbit și cu altă ocazie despre vindecarea demonizaților din Gherghesa. Dar vom relata iara, pe scurt, firul evenimentelor. Erau în Gadara doi demonizați care locuiau prin morminte.Sf evanghelist Matei vorbește despre doi îndrăciți, pe când Marcu și Luca vorbesc despre unul singur. Ei au fost într-adevăr doi, doar că unul dintre ei, cel consemnat de toți cei trei evangheliști era mai înspăimântător în manifestările îndrăcirii lui.Hristos vine aici tocmai pentru ai vindeca. Când ajunge aproape de ei, spune sf.ap.și ev. Marcu, demonizatul s-a închinat lui Iisus. Apoi au strigat demonii din ei și a zis către Hristos , Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dzeu? Ai venit mai înainte de vreme să ne chinuiești? Hristos ceartă duhurile, întrebându-i de numele lor, și ele , duhurile necurate răspund zicând, Legiune este numele meu!(pentru că erau mulți demoni în oamenii aceia.  Și scoate demonii din cei doi oameni și demonii cer să se ducă în turma de porci. Și Hristos le îngăduie. Și porcii, nesuferind pe draci, se îneacă aruncându-se in marea Ghenizaret.  Apoi , păzitorii porcilor merg în cetate și spun cele întâmplate; locuitorii cetății vin, văd pe îndrăciți sănătoși, iar porcii nicăieri. Și speriați îl roagă pe Hristos să plece din ținutul lor. Iată dar… porcii , primind pe draci în ei, nu suportă și se îneacă, iar oamenii, primind pe Izbăvitorul lumii, nu suportă, îi apucă spaima și îl gonesc.
Aceasta este, foarte pe scurt relatarea sf Evanghelii citită astăzi.  Anul trecut am vorbit cu aceeași ocazie despre ținita vestimentară în biserică, amintind femeilor să vină îmbrăcate cuviincios, și să nu le lipsească măcar o eșarfă pe cap, dacă se simt atât de fudule și mândria lor de Doamne nu le părăsește nici la ușa bisericii, nici în fața Dumnezeului nostru Iisus Hristos, care s-a smerit pentru noi, și nu vor ele să poarte batic sau să-și acopere capul, conform tradiției bimilenare creștine.
Astăzi voiesc să trăgem alte învățături din pericopa evanghelică. Am stabilit de anul trecut că demonizații vindecați în Gherghesa simbolizează ca un tablou renascentist, în culori cât mai vii și fidele societatea umană de astăzi, și mai ales cea creștină. Astăzi vom demonstra că nici demonii nu și-au schimbat tacticile , ci și atunci, și acum lucrează cu aceleași vicleșuguri, iar la sfârșit vom arăta și care este arma noastră împotriva lor.
Să ne uităm mai atent la faptele relatate: Demonul, în viclenia lui vine mai întâi și se închină lui Hristos. Se prosterne, se așează cu genunchii și cu fruntea la pământ, și asta , după cum spune sf ap Marcu, dupa ce aleargă spre Iisus. Încearcă cu vicleșug să scape ieftin. Câți dintre creștini, după ce săvârșesc păcate mari, mustrându-i conștiința, glasul acesta divin interior, simt nevoia să vină spre Dumnezeu, însă, venind, consideră că dacă se închină la o icoană, lasă o sumă de bani și un pomelnic, îi iartă Dumnezeu. Pleacă de aici, și se simt tot vinovați, și abia atunci au două opțiuni: ori vin și se spovedesc sincer, și urmează îndrumările, canonulpărintelui duhovnic, ori nu mai vin și încearcă să uite, să-și stingă vocea interioară care-i mustră, trăind totuși așa, chinuindu-se, cu sentimentul culpabilității, până la moarte, și după ea.
De asemenea, din expresia dracilor: „ai venit aici mai înainte de vreme să ne chinuiești”, înțelegem că ei știu că există o Judecată de apoi”, atunci când și ei vor fi judecați și trimiși pe vecie în iad. Am observat o temere oarecare a multor slujitori ai altarului, să mai vorbească despre aceste două adevăruri ale creștinismului: iadul și Judecata-de-Apoi. Și asta pe pretextul că ei nu vor să sperie creștinii, că pun accent pe iubirea Divină în predică. Mare înșelare, frați slujitori! Dar ce? Dumnezeu, Duhul Sfânt, când a insuflat sf Scriptură, a vrut să facă din biblie un bau-bau pentru creștini, pomenind adesea despre iad, despre chinurile de acolo, despre scrâșnirea dinților, despre viermele cel neadormit, despre focul cel veșnic? Dacă dracii îi mărturisesc existența, cum să tăcem noi, cei ce am fost aleși să salvăm oile rătăcite, să le scoatem din ghearele lupilor, ale sectarilor și ale celor care vor ca omul să nu mai fie iubire, ci să fie ură, din mărăcinișul prăpstiilor, al grijilor vieții cotidiene, și să le aducem la pășune cu iarbă grasă, la învățătura lui Hrisots. Și Învățătura lui Hristos, ca să fie cu adevărat a lui Hristos, trebuie să fie întreagă, așa cum a lăsat-o El, nu ciuntită și răstălmăcită ca să nu deranjeze urechile unora sau a altora. Așadar, există iad, locul pregătit dracilor și celor care fac voia lor, iadul fiind după cum spun sfinții părinți: Negrăita durere a lui Dumnezeu!, sau , dacă în Rai întâlnim nemărginirea Iubirii divine, în iad întâlnim nemăsurata și nemitarnica, adică imposibil de mituit, Dreptate a lui Dumnezeu.  De aceea spune sf Ioan Gură-de aur: „Nimeni să nu se supere pe Dumnezeu atunci când vede că cei răi și nedrepți sunt fericiți în această viață, pentru că răsplata bunătății și a răutății nu se face deplin, aici , pe pământ. Nu uita că cei răi primesc și ei și răsplată și pedepse pe pământ. Pentru că nu este nimeni cu desăvârșire rău, de aceea Dumnezeu, în marea lui dreptate îi răsplătește bunătatea pentru ca să îi poată plăti și fărădelegea. ” Sunteți aici în biserica Derventului multe mame de copii, părinți de fii și fiice care mai de care cu istoria lor, acum hazlie poate, atunci  îngrijorătoare. Oare nu v-ați pedepsit cumva copii când au greșit? Oare nu cumva, în marea întristare a voastră, că nu voiau să învețe, sau să mănânce, nu i-ați altoit, cum spunem noi în popor? Și oare dacă a trebuit să administrați o pedeapsă copilului, nu pentru o faptă rea, nelalocul ei ați făcut-o? dar nu ați uitat în acele momente toate calitățile lor native, și mai ales, nu ați uitat nicodată că vă sunt fii și că îi iubiți. Păi, dacă voi, având fiecare dintre voi răutățile voastre, în momentul în care copilul a făcut ceva rău, vă pedepsiți copilul totuși din iubire și cu iubire și pentru că îi vreți binele, păi cu cât mai mult, frați creștini ortodocși, Dumnezeul iubirii și al mângâierii face asemenea și mult mai mult ddecât asemenea. Priviți spre un bogătan care are și e avar și nu dă și altuia, și calcă peste oameni, se folosește de sudoarea săracului să aibă și iar să aibă. Și voi îl judecați pe Dumnezeu că nu-l vede, și nu îl trăsnește? O, dar uitați că și acela e om, și că și pentru el Hristos s-a jertfit pe cruce, și pentru el a înviat, și pe el îl cheamă ba cu vorba unuia, ba cu o boală să se trezească din infrăcirea patimii de a avea să ajungă să vrea să fie. Să fie om de omenie, creștin nu doar cu numele ci și cu fapta și cu inima. Asta trebuie să înțelegem că Dumnezeu iubește mult, ne iubește mult. Șisă nu uităm atunci când judecăm pe alții, că noi, ăștia care în ochii noștri ne credem oameni cum-se-cade, nu am făcut absolut nimic ca să merităm iubirea lui Dumnezeu. Am primit-o în dar. Din iubirea lui Dumnezeu avem o pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului. Din iubirea lui Dumnezeu aveți copii sănătoși, și nepoți poate. Și dacă atât de frumos mă iubește Dumnezeu, ce-mi pasă mie cum știe el să îl iubească și pe cel de lângă mine?
Dar să mergem mai departe pe firul povestirii biblice și să vedem, cum spuneam alte viclenii ale diavolului. Sf apostol Marcu relatează că demonii l-au luat tocmai pe Dumnezeu în ajutor, ca să scape de chinurile iadului, că zice evanghelistulcă a spus legiuneade draci:„ Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești!” Auziți îndrăzneală drăcească! „Te jur  pe Dumnezeu” Vă miră ? îndrăzneala, tupeul , obrăznicia este apanajul dracului, frați creștini. Când întâlniți la copii voștri asemenea apucături, smulgețile din inima lor , povățuiții să fie morali și smeriți. Una este vitejia și alta e obrăznicia, șmecheria. Rugați-vă pentru ei și insistați să nu creșteți drăcușori în sufletele lor. Adesea părinții în loc să-i indrepte îi indeamnă la obrăznicii și la alte păcate.„ Lasă dragă, să bage degetul în coniac, e și el bărbat”, zic adesea mamele, și când ajunge într-adevăr bărbat nu mai poți să-l suporți cu bețiile și cu  răutațile lui, și te mai și întrebi. Dar oare unde am greșit Doamne? Numai nevastă-sa l-a adus în starea asta, că ce băiat cuminte era el când l-a luat.  Feriți-vă de mici copii de patimi drăcești, de mândrii, de orgolii vanitoase, de obrăznicii la adresa altora . Napoleon I  spunea, și pe bună dreptate:„Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale.” Și în ideea aceasta vreau să vă fac atenți asupra unui flagel, a unei ciume care macină nu doar tineretul ci, am observat și oameni maturi. Minciuna.  Minciuna cu surorile ei, exagerarea și infamia,adevărul ciuntit și lipsa de exactitate în relatarea faptelor. Alexandru Vlahuță spune că „spre Cer se poate înălța doar Adevărul; miciunile cad pe pământ ale pământului fiind. ” iar Hristos este și mai ferm căci spune :„diavolul este tatăl minciunii”. Și așa cum demonii se foloseau de numele lui Dumnezeu ca să scape de pedeapsa divină, așa întâlnim și astăzi atâția oameni care în numele lui Dumnezeu mint, fac crime și răstălmăcesc tocmai învățătura lui Hristos numai-numai să dezbine și să arunce în iadul ignoranței, a necredinței sau a credinței mincinoase despre Hristos Dumnezeu. Întâlniți la tot pasul secte neoprotestante care vorbesc împotriva Ortodoxiei, a tainelor bisericii Ortodoxe, a botezului, a spovedaniei , a sfintelor icoane. Nu îi ascultați. Puneți-i să facă Sfânta cruce, și dacă nu o fac, nu stați de vorbă cu ei. Și aceasta nu din mândrie, ci pentru că o discuție cu un eretic vă secătuiește energiile, e pierdere de timp. El nu vrea să audă adevărul tău. El vrea să-și împrăștie minciunile. Pentru asta este plătit, și este plătit cu bani grei și de afară, de la congregațiile lor, dar și de statul român. Să spună neadevăruri.
Mai abordăm un aspect și apoi încheiem cuvântul:  Diavolul din îndrăcit îl roagă pe Hristos să îi deie voie să se ducă in turma de porci. Și Iisus îi îngăduie, iar porcii nesuferind răutatea dracilor s-au aruncat de pe țărm în mare.  De ce în porci, am mai vorbit anul trecut. Acum o să privim atent la Hristos milostivul care își arată iubirea și mila chiar și pentru demoni, în primul rând, și îi lasă să intre în turma de porci tocmai ca să se înțeleagă ce chin răbdaseră ani de zile bieții oameni demonizați. Fraților, există și azi oameni cărora oricâtă iubire și înțelegere le-ai arăta tot nu se vor schimba. Oare faptul că Hristos și-a arătat mila și îngăduința pentru demoni(ei înșiși creație luminată și bună a Dumnezeirii, dar decăzută și devenită întunecată), oare acest fapt, spuneam, i-a făcut pe ei mai buni? NU! Au rămas aceeași draci răi, puși pe distrugere. Întâlnim adesea și acum astfel de oameni. Oameni cu o inimă îndrăcită. Diavolul urii și al dorinței neînțelese de a face rău oricui, oricum, oriunde, dar rău să fie, s-a încuibat în inima și în ființa lor. Dacă aveți în familie astfel de oameni, dacă aveți în neam astfel de caractere malefice, singura soluție pe care o aveți în relație cu ei este …oricât de greu v-ar veni… să-i iubiți, să le purtați milă și să aveți răbdare. Nu uitați că cel mai mare rău și-l fac loruși! Asta vă învață astăzi Hristos. Dacă El, și față de un astfel de demonizat a arătat milă, și a înfruntat furtuni pe mare pentru a ajunge la demonizați, dacă El, Iisus Hristos, a arătat milă și îngăduință până și față de necurații demoni, cum să nu arătăm noi milă față de fiul nostru care a apucat-o pe cărări greșite, cum să nu arătăm răbdare față de fata noastră care și-a rătăcit gândurile și idealurile? Cum să nu arătăm iubire față de soțul care s-a înecat într-un pahar de alcool, sau i s-a înfășurat grumazul în cearceaful vreuneia, Cum să nu arătăm măcar înțelegere față de un coleg de muncă mai stresat o perioadă, din cine știe de ispite tulburătoare?  E greu? Da! E greu să te porți așa. Dar este frumos! și, mai ales, este Hristic!!! Este Dumnezeiește. Așa devenim oameni frumoși. O spune Dan Puric:„ Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei!” Așa se poartă Hristos cu noi, cu toată creația lui. Ne iubește și aceasta ne este de ajuns. Iubiți și va fi de ajuns. Ei vă vor ură!(cine sunt ei? Diavolii și slujitorii lor. De ce să fiu ură când pot să rămân iubire? Diavolii, răi fiind, au omorât porcii și au întărâtat astfel pe locuitorii cetății împotriva lui Hristos , și l-au rugat să plece de la ei. El, în iubire , i-a ascultat. Dar a lăsat în sat îndrăciții, și încet încet, lumina lui Hristos intrat și aici, biruind intunericul urii  semănat de demonii-legiune.
  Petru, după Învierea Domnului, află de la Iisus Hristos însuși cu ce moarte va muri, când îi spune: „Amin, amin, zic ție: Când erai mai tânăr te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrânii, vei întinde mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești.” Apoi, spune scriptura că Petru, zărind pe Ioan Evanghelistul, din iubire pentru prietenul său, l-a întrebat pe Iisus : „Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla?” Și aici am vrut să ajung: Dumnezeu îl mustră pe Petru! Deși întrebarea venea din prietenie, din afect, din iubire, totuși Hristos îl mustră pe Petru și-i răspunde:„Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează mie!  Auziți, frați creștini? Ce ai tu cu ce fel mă port eu cu altul? TU urmează-mi mie! Ce ai tu că acela face și drege, că aceea zice și îndrugă? Tu urmează mie. Foarte des, și tot mai des se difuzează știri cu preoți , clerici cu tot felul de năravuri. Nu mai aveți preoți buni? NAȘTEȚI-I!!! Va-ți gândit oare, în cele peste 17 milioane de prunci aruncați la canal prin avorturi și alte măsuri contraceptive, câți ar fi fost minunați doctori,excepționali politicieni, tehnicieni în varii domenii, preoți și clerici devotați vocației, minunate mame capabile de iubire. Dar le-ați răpit acest drept, motivându-vă și crima și necredința și lipsa de nădejde în Dumnezeu care vă semănase viața în viață și suflet viu alături de sufletul vostru viu, dar mai ales v-ați justificat lipsa de iubire cu nimicuri scornite, că doar ce puteați spune în fața unei prunc ucideri. Și acum mai avem neobrăzarea, că tot vorbeam despre acest păcat, să judecăm pe alții, fie ei clerici, fie ei mireni! Haide-ți de astăzi să punem început bun și să ne hotărâm să nu mai facem astfel de păcate. De astăzi , de sf Dimitrie Izvorâtorul de mir, să luptăm cu patimile noastre, așa cum el ostaș fiind a luptat cu necredința lumii și a mărturisit pe Hristos.  Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, ctitor al acestei mănăstiri și far călăuzitor al Dobrogei și ortodoxiei românești, îndemna adesea: „verificați-vă minuțios trecutul, și prețuiți-vă prezentul că doar așa câștigați viitorul. Și orice clipă poate fi un timp, orice suspin o rugăciune.
Am să închei cu niște versuri ale unui părinte din mănăstirea noastră, a cărei mamă , primise acordul, din motive medicale să întrerupă sarcina când era însărcinată cu el.existând riscul pierderi ambelor vieți, și a fătului și a mamei. A refuzat , sub semnătură, avortul. Acum  trăiesc fericiți, bucurându-se unul de altul. 


Te-aș fi iubit cum n-am iubit pe nimeni;
Al tău cald nume l-aș fi rostit și-n vis.
Aș fi adulmecat miros de nuferi;
M-aș fi scăldat în Dunăre și-n Criș.

Și buza mea s-ar fi atins de tine
Ca de-o icoană veche a lui Hrist,
Când mâna mea, în mâna ta  mi-ai ține
Și eu ți-aș mângâia obrazul trist.

Ți-aș fi adus și frezii de la scoală,
Ca un băiat ce te iubește mult.
Și capul meu ar sta la tine-n poală,
Și-aș adormi cuminte, ca un prunc.

Ce bucurii ai mai avea, iubito,
Când primii pași i-aș face-n casa ta;
Iar eu cu-n zâmbet inima-ți rănind-o,
Rai minunat ți-aș fi făcut viața.

Aș fi dorit să-mi pot privi, cândva,
Trufașul chip de-adolescent febril
Clar oglindit în ochii ei de stea,
Să-i cant ,de fericire, al iubirii tril.

Mi-aș fi luat nevastă din alt sat
Și mi-ar fi dat și ea copii zglobii...
...Acestea toate vise mi-au rămas
Că tu-ai ales ca mama să nu-mi fi.

Cum mi-ai răpit tu dreptul meu de-a fi?
Cu-a cui putere hotărăști să mor?
Ai fi trăit și tu , prin mine și-ai mei fii!
Să-ți văd privirea era al meu prim dor.

Dar n-am putut ,mămică, să-ți văd fața,
Că fiare reci m-au sfârtecat rapid....
Și, fără apărare , mi-ați rezumat voi viata...
Și vă făceți că n-auziți cum strig!

O, mama mea, eu te iubesc aprins
Și te tot strigă sângele-ți din sanț.
Tu ești MĂMICA PRUNCULUI UCIS!!!
Dar mamă ești și în fața lui Hrist!
O, mamă fără lacrimi pe obraz...

Ști ce mă doare-acum , când viața-mi curge
Între pământul care nu m-a vrut
Și cerul , care n-are ploi a plânge
Sângele tău,ce mi-ai dat cu-mprumut?

Îți plâng de milâ , și de dor,și jale...
Și plânsul meu se-neacă în cuvânt:
Când ai să mori, --ți-as pune o-ntrebare
(Și să mă ierți de-așa neobrăzare)--
Cine , atunci, la căpătâi, o, Doamne!
Cine, măi mamă, te-o plânge la mormânt???
...Când eu, din vina ta, voi fi ...pământ!!!

Atunci abia, mămica mea iubită,
Prin lutul ce-am ajuns, mă voi lipi
De pieptul cel râvnit când, din burtică,
Tu mai gonit ca pe un nepoftit.

...Eeh, nu te întrista!Bine nu-ți face.
Prea sincer te iubesc ...chiar și postum.
Și nu-mi poți tu greși atât de tare,
Cât eu voi mai putea ierta de-acum.

Atâta rugă am, frumoasă mamă:
Alți frățiori aici să nu-mi aduci,
Ci bucură-i cu inima ta caldă!!
Destul îndur eu lipsă și ocară,
Destul mi-e trupul Golgotă urcată,
Și sufletul ,piron îmi e , pe Cruci.

Îți spun "la revedere !" mamă scumpă;
Că sigur ne-ntâlnim pe căi pribege,
Și iartă-mă! că poate-ți sunt o umbră,
Pe-obraz un rid, un pic argint în plete...

UN MĂRȚIȘOR COPILUL TĂU NU-ȚI DETE!!!
 COPIL UCIS ATENT.... ȘI PE-NDELETE
 




vineri, 24 octombrie 2014

BALADĂ DE TOAMNĂ







 


Răde floarea în ferestră .
Pentru toamna mea măiastră,
Norii zburdă prin grădini,
Ciulinii nu mai au spini,
Ninge-n munți ca-ntr-un potop,
Caii albi se-opresc în loc,
Speriați ca de nălucă
Nu vor să coboare-n luncă.

Toamnă searbădă de ceară,
Câini mă latră, vânt mă strigă,
Iar iubirea mea păgână
Mă dezmiardă și mă-ngână,
Mă aprinde și mă arde
Părul negru dat pe spate;
Brațele încolăcindu-mi
Trupu-mi tremură ca-n friguri,
Mă îmbeți și mă cuprinzi,
Sufletul la draci mi-l vinzi.

Cu-n sărut și-o „noapte bună”
Luna de pe cer mi-o fură;
Și c-o mână către coapse
Inima din piept mi-o arse,
Când buzele-i susură
A pârâu cu apă bună,
Cu alura-i de sipică
Măruntaie-mi despică
Și m-azvârle, și m-afundă,
În suflet boală-mi pătrundă
Mai adânc precum urzeala
Ielelor, cu urgiseala.

Capu-mi vâjâie și-mi pare
Că-ți văd umbra peste soare,
Vreau să scap să fug departe,
Dar tu-mi ești și-n foc și-n ape.

Trupul tău galben-verzui
Îmi miroase a gutui,
Eros retrăiesc prin tine
Fără sânge, fără vine;
Când sărutul tău mă-mbie
Simt un gust de razahie.

Te pipăi cu mâinile
Ca orbul luminile.

Mă farmeci și mă descânți
Mintea mea ai prins-o-n câlți.
Mi-ești pelin și mătrăgună,
Zeu îmi ești și-mi ești minciună. …

Pentr-aceste toate, iată,
Toamnă, tu-mi ești vinovată.
Cu-a ta ploaie, cu-a ta frunză,
Iubiri mi-ai aprins din spuză!



24 octombrie 2014
Dervent.
Scrisă pentru R-C. B.


miercuri, 22 octombrie 2014

TOAMNA VIEȚII







  Nu am mai văzut din copilărie cocori.
   Nu am mai trăit niciodată o bucurie mai mare ca aceea din noaptea călugăriei mele. Nici preoția nu mi-a adus atâta bucurie; poate doar unele momente din slujba Învierii mă mai copleșesc cu atâta bucurie, cu atâta bunătate a lui Dumnezeu. Atunci, printre altele, făgăduiam cu o bucurie vecină cu nebunia: „să nu cinsteşti ceva mai mult decât pe Dumnezeu. Să nu iubeşti nici pe tată, nici pe mamă, nici pe frate, nici pe cineva din ai tăi, nici pe tine să nu te iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu; nici odihna sau cinstea de orice fel ar fi. De sărăcie să nu te fereşti, nici de reaua pătimire, nici de defăimarea oamenilor sau de altceva care socoteşti a fi cu anevoie, că vei fi oprit de a alerga în urma lui Hristos. Ci totdeauna să cauţi spre virtuţile celor ce au vieţuit după Dumnezeu întru nădejde. Fii treaz în toate; pătimeşte îndelung ca un bun ostaş pentru Mântuitorul Hristos(.....). Pentru că însuşi Domnul a zis: «De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea sa şi să‑Mi urmeze Mie»; adică să fie gata de‑a pururea până la moarte către împlinirea poruncilor Lui. Pentru că prin a flămânzi şi a înseta şi a fi gol şi dosădit şi batjocorit şi ocărât şi prigonit şi de multe alte întristări şi necazuri înconjurat, se închipuieşte viaţa cea după Dumnezeu. Şi când toate acestea le vei pătimi, bucură‑te, zice Domnul; că plata ta multă este în ceruri, întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci.
    De atunci , din data de 27 martie 2003 mă zbat ca în chingi să ajung iară la bucuria acelui moment. Și uneori retrăiesc frânturi ale acelei bucurii , dar niciodată deplina bucurie a călugăriei. acum , de când sunt și preot, problemele copleșitoare ale atâtor oameni pe care-i spovedesc sau povățuiesc mă fac adesea să vreau să fug în munți. Dar ar fi și aceasta o dezertare. că doar am făgăduit că voi fi gata , până la moarte , pentru împlinirea poruncilor lui. Și atunci, mi-am făcut din chilie o peșteră. Și așa am bucuria singurătății dar și fericirea slujirii semenului. 
  Știți de ce poartă preotul epitrahil? Acesta , așezat pe grumajii preotului, nu reprezintă jug, ci oaia rătăcită. Purtăm epitrahilul cum poartă păstorul mielul cel bolnav, de aceea la spovedanie se așează pe capul creștinului „patrafirul”, pentru că atunci îmi spui bubele tale și ceri să te port pe umeri, să te ajut, să te salvez din prăpastia pierzării în care te rătăceai. 
  Mi-a luat ceva timp să învăț aceasta. Călugărul nu se naște călugăr. Călugărul învață să devină călugăr. Preotul , duhovnicul se formează și de cei pe care îi spovedește. EU am învățat de la cei care se spovedesc frecvent, și nu de formă, multe lucruri.  Este probabil, ca și cu mirii la nuntă. Bucuria miresei este apqrte oricărui moment trăit în viață. Mirele este mândru de mireasa lui și își cheamă prietenii să se bucure cu el. Apoi , având copii, învață de la aceaștia să devină tată, să devină mamă. Așa cum copilul la rândului lui , învață în timp să devină frate, amic, prieten, soț. 

Ei.. dar gata cu filosofalele :) mai vorbim și altă dată, că-i încă o toamnă frumoasă afară și ies să mă plimb.




luni, 20 octombrie 2014

IA-MI DOAMNE






Ia-mi Doamne, din ochi, umbrele!
Lasă-mi, noaptea, doar stelele.
Și dintre ele, stelele părinților mi-ajung!
Ei nu mă ceartă când plâng!

Ia-mi Doamne, speranța din gânduri!
Lasă-mi nădejdea primăverii în muguri,
Dă-mi realismul condiției mele
Să-mi port, împăcat, suferințele-mi grele.

Ia-mi Doamne, apusul din luna octombrie!
E prea frumos colorat, și-mi pare mie
Că nu mai vreau Raiul în viața de-apoi,
Ci un veșnic apus prinvindu-l noi doi!

Ia-mi Doamne, dorința de singurătate!
Du-mă pe mine-n tărâmuri uitate.
Mă plângă doar ploaia, și luna mă plângă .
Nici un suspin să nu mă ajungă.

Ia-mi Doamne cununa de lauri din tâmple
Și lasă-mă om cu pretenții mărunte.
Ia-mi zbuciumul veșnic din suflet și trup,
Sau dă-mi Tu puteri să mai pot să mai lupt. 

Ia-mi timpul Doamne, și dă-mi veșnicia!
Dă-mi inima-Ți tristă și ia bucuria.
Mai fă-Te Tu om în lumea haină
Și-nvață-mă iară Iubirea Divină.

Ia-mi Doamne-o secundă și ține-mă-n brațe
Să-ți ud pieptul Tău cu-aprinsele-mi lacrime,
Și-mi fă din clipa aceea
Imbold să-mi sfârșesc epopeea.




21 octombrie. 2014
orele 3 A.M.
mănăstirea DERVENT-locul regăsirii