duminică, 30 noiembrie 2014

LA MULȚI ANI, ROMÂNE!



Frați români,
M-am gândit să nu vă rețin mult astăzi. Și am căutat un gând biblic de la care să încep cuvântul. Și am zis să încep cu începutul. Și începutul nostru ca popor își are obârșia într-un eveniment aparent banal  care se consuma pe malul râului Iordan, în Palestina biblică, undeva în anii 30 după Hristos. Andrei, un fiu de pescar evreu, frate cu Petru, era ucenic al lui Ioan Botezătorul. ioan îl vede pe Hristos și spune către Andrei: Iată Mielul lui Dumnezeu. Iar andrei se duce împreună cu un alt tânăr ucenic, Ioan Fiul lui Zevedeu, și acesta tot pescar, și îl urmează pe Iisus Hristos. Mergând pe cale Andrei îl întreabă pe Mesia: „Învățătorule, unde locuiești? ” „Vino și vezi”, i-a răspuns Hristos. S-a dus și a văzut și a rămas acolo o noapte pentru ca apoi să strige omenirii întregi că a aflat pe Mesia. Sfântul Andrei, prăznuit ieri vine și pe melagurile acestea și propovăduiește pe Hristos. Deși poporul român nu era încă format, creștinii locuiau în pace, atât cât se putea cu locuitorii dintre Dunăre și Carpați, în ceea ce generic numim spațiul Carpato-Danubiano-Pontic. Deși avem mărturii ale martiriului unor creștini, și aceștia nu puțini la număr, totuși nu avem dovada faptului că dacii sau geții, cum le spuneau grecii, ar fi fost călăii creștinilor. Ne-am format ca neam odată cu răspândirea credinței în Hristos, așa se face că noi, românii nu avem dată de încreștinare, așa cum au majoritatea popoarelor creștine, mai ales cele care ne sunt vecine. De ce totuși am început cu această întâmplare relatată în Biblie? Pentru că astăzi, de ziua națională a românilor  vreau să invit toate popoarele să vină să vadă unde locuim. Să vină, să vadă, să doarmă-n casa noastră dacă vor, și apoi să meargă să spună despre noi ceea ce cu adevărat văd ei aici, și să nu mai lipească etichete mediatice cum au făcut în ultimii 25 ba chiar 40 de ani. Nu am să spun că voi încerca să fiu obiectiv. Acesta o să fie un cuvânt subiectiv. Îmi pot rezerva dreptul acesta, pentru că nici un francez nu este obiectiv când vorbește despre țara lui, așa cum nici un englez ori german, ori ungur ori nici cetățeanul din Uganda sau evreul ori americanul nu o face. Îmi voi permite dreptul de a fi astăzi naționalist. Naționalist atât cât și rusul este, nu mai mult. Atât cât și turcul este, nu peste măsura lui, și poate un pic mai mult decât grecul ori sârbul.
 De aceea zic: Vino și vezi străine, unde locuiesc! Vino și vezi unde au fost martirizați creștinii primelor persecuții. Vino și calcă în Dobrogea și vezi Niculițelul, locul în care moaștele a patru sfinți martiri au stat vreme de șase sute de ani în pământ, și când au fost descoperite nici măcar lemnul sicriului nu putrezise. Dar mergi la Tomis, la Halmiris, La Cernavodă, la Isaccea,la Buzău, să vezi locuri udate de sângele martirilor. Ești tu creștin, străine? Cu atât mai mult și eu sunt, pentru că ortodoxia mea este apostolică, este de rit răsăritean, din Bizanț, unde apostolul Andrei, primul chemat la apostolie a propovăduit, și mi-a propovăduit. Mergi străine și calcă în Bărăganul meu, calcă în luncile Dunării și vezi unde a s-a născut Mihai Viteazul, acest geniu militar pe care cancelariile habzburgice îl numeau, scuipându-și în sân de frică, Dacul cel rău, acest om al cărui vis a fost să unească teritoriile vorbitoare de limbă română, și pe care doar prin vicleșugul trădării l-au putut opri. Mihai unea Țara Românească, Transilvania și Moldova, când italienii încă erau fărâmițați în triburi. Mihai viteazul intra în catedrala ortodoxă de la Alba Iulia în anul 1600, pentru ca mai apoi românii să se unească iară după 318  ani , tot la Alba-Iulia, pe 1 decembrie 1918, când Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Sătmarul, se uneau cu Regatul României. Vino și vezi străine Moldova care a dat pe Ștefan cel Mare și Sfânt. Moldova aceea care acum este ruptă în două, și pentru care încă plânge Prutul. Moldova lui Ștefan care a stat patruzecișișapte de ani stavilă hoardelor musulmane la porțile Europei. Vino și vezi unde s-au format oameni minunați, unde a trăit Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henry Coandă, și ai să înțelegi de ce și-au dorit atât de mult să zboare, și au și reușit. Vino străine și vezi Bucureștiul unde s-a născut piziologul Nicolae Paulescu, cel care în 1916 dădea omenirii insulina, și care declara adesea, în mediile medical-științifice:„“În ce mă priveşte, eu afirm sus şi tare că sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului, cât de oricare alt adevăr dovedit de ştiinţa experimentală. Şi nu este vorba aici de o simplă convingere, ci de o credinţă adâncă, dobândită în mod ştiinţific.” Urcă Străine și în Năsăud să vezi unde se năștea George Coșbuc, unul din cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian, Coșbuc care scria  în poezia „Poetul”:
Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!”
Și, o străine, să-ți mai vorbesc despre Eminescu, Blaga, Panait Istrati? Să te invit totuși să vezi meleagul pe care a alergat și a copilărit Constantin Brâncuși? Vino și vezi unde stau acum masa tăcerii, ca o masă care a fost martoră la Cina-cea-de-taină, Și coloana fără sfârșit, ca niște racle de sfinți puse unele peste altele , făcând legătura neamului meu cu Dumnezeu.  Dar dacă ai obosit străine, iți mai scurtez drumul și te duc aici, mai aproape, tot mai aproape, la Poarta Albă, la Gherla, în insula mare a Brăilei, ori la Aiud, și cel mai bine la Pitești. Trebuie să mergi la Pitești, străine, trebuie să mergi. Să vezi acolo pușcăriile în care teroarea și tortura emanaseră din iad, dintr-un iad de care și ție îți miroase mâna, străine, pentru că ai dat mâna cu belzebut, cu Stalin, și ne-ai aruncat în gura fiarei roșii. Vino și veziți bravura, la Aiud și la Pitești, la Târgu-Ocna, în munții Retezat-Godeanu unde tineri români, în majoritate studenți au preferat să moară decât să fie îndobitociți de comuniștii cu care tu străine, te pozai și îi plimbai hrănindu-le orgolii și așezând mască de om pe sufletul lor de diavoli roșii. Vino și vezi unde stă poporul meu care și-a dus fii din zeghea carcerei direct în calendare, în timp ce tu făceai fanfaronade cu liderii comuniști plimbându-i cu caleștile, cu iahturile, îmbătându-le mintea cu al personalității cult. Vino străine și vezi Crucea de pe Caraiman, și să-ți intre bine nu doar în cap, ci în măduva ființei tale, că poporul acesta românesc poate să rabde să îi iei teritorii, poate să rabde să îi iei bogățiile, știe că are încă destule, dar nu poate să rabde să îi lovești mama, și Crucea! Și ascultă ce zice măcar Constantin Rădulescu Motru, care privește de obicei poporul român cu ochi critic și educativ, și nu ne întărâta, străine, nu ne face să ne unim iară, că om fi noi mămăligari, însă numai pe meleagurile noastre poate totuși mămăliga să explodeze. Motru spune:„Românul izolat este blând ca mielul. Când îi bate cineva din picior tace; dar să te ferească Dumnezeu să simtă lângă el cotul tovarășului lui de suferință. Să te ferească Dumnezeu, pentru că românul, ca soldat, este un element neîntrecut. Armatele românești nu au cunoscut niciodată frica propagată contagios. Românul când nu e singur nu mai cunoaște frica.” Privește răscoala de la 1907 și crucește-te străine.Așa că , străine, lasă-mi crucea și ortodoxia neatinse de frânturile tale de adevăr. Înțelege că așa am trăit mai bine de două mii de ani, și așa mi-e bine. Și dacă așa mi-e bine, cum vii tu acum să-mi spui că mie mi-e rău? Vino și vezi străine mormitele satului românesc. Poate nu mai sunt îngriite, pentru că tinerii slugăresc pe la tine pe la porți, dar morții lor îi așteaptă acasă. Atât cât mai au cei adormiți o cruce la căpătâi, iar cei vii o cruce la gât, neamul acesta va dăinui. Așa să știi străine, Și acum du-te și spune și altora că ai aflat aici de la Nistru până la Tisa, din Dunăre în Hotin, un popor care crede în Mesia cel propovăduit de sfântul Andrei cap de iarnă, ai găsit aici un popor care-și botează încă pruncii de mici, după străvechea tradiție ortodoxă, ai găsit aici un popor pașnic care încă-și cântă colindele, încă-și ține morții în casă, și-i plânge și-i îngroapă creștinește, apoi îi pomenește cât trăiesc cei vii din neam.Spune străine și altora că ai găsit aici un popor la fel de demn ca toate popoarele Europei, și mai spune străine și că în ciuda tuturor celor care ne-au râvnit și casă și masă, și frumusețea noastră,am rămas peste veacuri Români, ortodocși fără religie de stat, poate cel mai ecumenic popor care s-a născut vreodată, ecumenic, nu ecumenist, pentru că doar la noi stau moscheile, geamiile, sinagogile și bisericile aproape gard în gard, fără nici un fel de ranchiună, și am trăit în pace, indifirent cine îmi era vecinul, fie că-l chema Tache, ori Ianche, ori moș Cadâr.
Te trimit acum în pace străine, și să le spui alor tăi ceea ce românii au învățat de la părintele Arsenie Papacioc, această făclie arzândă spre luminarea bietului popor român. Îți las ca testament, străine cuvintele lui, și mi le amintesc în egală măsură și mie, ca să nu îndrăznesc vreodată să uit cine sunt și ce rol am pe pământ, în planul mântuirii. Iată așadar cum grăiește părintele Arsenie Papacioc:
„ În fiecare din noi, popor român, există vitejia dacilor,și noblețea latină; și dacă Traian și Decebal ne vor apăra, ne vor apăra și Horia, Avram Iancu și Bălcescu care vorbește neîntrerupt și ecoul vorbelor și îndemnurilor lui le auzim și le trăim. Ne vor apăra zidurile Sarmisegetusei și ale tuturor cetăților strămoșilor noștri, ziduri pe care este scrisă istoria noastră, testamentul nostru.
De o mie de ani ne pare rău că vrăjmașii noștri nu au cunoscut ascuțișul sabieirăbdării noastre. Am fost ospitalieri și acum voi vreți să ne faceți robi? Cine are adevărul în învățătura lui Hristos și este viteaz și știe să moară, nu poate fi rob, dragi cotropitori!
Iar vouă, care vreți să ne schimbați credința, voi care vreți să cuceriți lumea cu pretexte religioase, vă spunem că veți cuceri hotare și pământ dar Adevărul nu-l veți putea cuceri și vă va mustra usturător. Hristos unul este Adevărul, și este în noi și dacă întindeți sulița spre noi, veți înțepa în coastă adevărul Hristos care este în noi!”
La mulți ani, români, de ziua noastră! Amin.