joi, 30 aprilie 2015

LĂSTUNUL



Omul este ca lăstunul.
Lăstunul vine primăvara obosit și zgribulit.
Și începe să-și facă pe la streșini cuib.
Pentru aceasta zboară grăbit
Ținând în gușă pământ mocirlit.


Și ca să mănânce trebuie să zboare
Prinzând în cioc diverse gâze călătoare.


Se suie mereu la înălțimi
Și se întoarce în casa-i de humă.
Fac nuntă și-apoi clocesc pui,
Și așa își multiplică timpul pentru alergătură.

Puii trebuie hrăniți și învățați să zboare;
Or, oricâtă trudă…totuși câte unul, pe cale, mai moare.


Astfel și omul, ca și lăstunii: trudește trei anotimpuri;
Zboară, aleargă și doarme-n răstimpuri,
Pierde copiii și-și părăsește cuibul,
Nimic nu ia după el,nu-i al lui pământul.


Dar aleargă după noroi și muște.
Plecând apoi într-o altă lume,
Lăsând ce-a agonisit .. de izbeliște. 



28 aprilie 2015 orele 3 dimineața.
București
În „chilia” lui Marian Bostan. (iubirile nu mor) .

Niciun comentariu: