AVEM UN ROST

Avem un rost și o menire
Și nu există stări la întâmplare
Trăim mocnind a zorilor sclipire;
Ne stigem ca amurgul peste zare.

Și între-acestea, mici evenimente
Ne umplu spațiul și ne cară vina
De a nu ști de-i bine realmente
Ca pasul următor să fie-n stânga.

Și totuși găsim forță și tărie
De-a naviga pe repede-nainte
Fugind de spaimele-n trecut trăite.
Cu alte spaime-n suflet răsărite.

Pășim timizi sau fermi pe drumul vieții,
Mai naștem plozi, mai îngropăm părinți,
Ne intră-n oase negurile ceții
Și vor ucide-n noi dorinți fierbinți.

Iar ochii plâng și-și limpezesc culoarea,
Iar-un surâs în hățuri prinde inimi,
Privind copii ne-nvăluie mirarea
Cum de-am fost îngeri și-am ajuns doar mimi,
Prinși în vâltoarea vieții, triști sublimi.
27 iunie 2015
Dervent