sâmbătă, 20 iunie 2015

DESPRE GRIJILE VIEȚII ȘI PUȚINA CREDINȚĂ




DUMINICA A-III-A DUPĂ RUSALII
„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor adăuga vouă.”
Frați creștini-ortodocși,
Ne aflăm încă în perioada postului sfinților apostoli, post instituit de biserică în cinstea celor ce s-au nevoit cu propovăduirea Evangheliei de la o margine până la alta a lumii cunoscute pe atunci. Și iată că luminați de Duhul Sfânt, sfinții părinți au rânduit a se citi o pericopă evanghelică de o frumusețe aparte și dătătoare de nădejdi mântuitoare. Astăzi Hristos ne amintește că viața omului este mult mai mult decât haina, decât hrana, decât tot zbuciumul acesta cotidian, decât toată alergătura aceasta după vântul rangurilor, după praful averilor, după cenușa agoniselilor. Astăzi, acum, vara, când deja a inceput secerișul grânelor, Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să privim atent natura și să înțeleg din ea cât de Măreț este Creatorul, și nu doar atât, dar ne îndeamnă să înțelegem cu câtă cinste și cu câtă iubire a înconjurat El, Dumnezeu, pe om. Că iată ce spune: priviți la crini, uitați-vă la florile de pe câmp, că nu țes și nu torc, și haine nu se îngrijesc să-ți croiască, și totuși nici Solomon, cel mai înțelept rege al tuturor timpurilor nu s-a îmbrăcat atât de splendid și perfect cum am îmbrăcat Eu crinii. Și dacă pentru flori am avut atâta grijă, oare pentru voi, oamenii cu cât mai mult? Și ne îndeamnă să privim și păsările cerului care nu-și adună în hambare, și nu treieră, și nu îngrijesc grădini, și totuși Dumnezeu le dă hrana cea de toate zilele. Cum nu se va îngriji Dumnezeu de hrana mea? Și dacă ne-a dovedit că El ne înconjoară cu dragoste și ne cinstește ca pe vârful creației Sale, noi de oare nu îi răspundem cu dragoste și credință în El, în Iisus Hristos, singurul, adevăratul Dumnezeu? EI frați creștini, dar îmi veți spune probabil că aceste cuvinte sunt un înedmn la nemuncă și neîngrijire, la un îndemn care e asemenea zicalei „trăiește clipa”. Nu! Nicidecum creștinismul nu a avut astfel de îndemnuri, nici prin scripturi și nici prin exemplul personal. Ba din contră, Iisus Hristos a muncit alături de sfânta familie, Pavel apostolul își câștiga pâinea lucrând cosând corturi, Luca era medic, alții aveau alte meșteșuguri din care își câștigau pâinea. Așadar cum să înțelegem acestea? Eu aș face o delimitare între a te îngriji și a te îngrijora. Mai avem un îndemn evanghelic care spune ca grija de trup să nu facem spre pofte. Și cred că și acesta ne ajută să deslușim ceea ce ne îndeamnă astăzi Hristos, același care mai are un îndemn asemănător celui de astăzi: „Ajunge zilei de astăzi răutatea ei!”, Adică, frați creștini, prea adesea ne împovărăm inima cu preocupări pentru ziua de mâine, uitând cu desăvârșire să trăim bucuriile zilei de astăzi. Problema cea mai delicată este că o astfel de stare de spirit are ca substrat puțina noastră credință în Dumnezeu, ca să nu spun necredința, sau credința șovăilnică, doar de suprafață ori oricum, numai nu credința ortodoxă, dreaptă și construită pe piatra învățăturii apostolice.
Frați creștini, dacă Domnul nostru Iisus Hristos a fost nevoit să grăiască aceste cuvinte, înseamnă că și atunci ca și acum omenirea alerga după averi mai mult decât a alerga după cer, alerga după a avea mai mult decât a alerga după a fii! Renumita întrebare Shackespeare-iană, în fața unui craniu de uman, „a fii sau a nu fii”, s-a transformat în timp în a avea sau în a nu avea. Seneca spunea și el înainte de Hristos că cel sărac nu este cel ce are puțin ci cel ce râvnește la mult. Solomon regele evreilor spune și el în proverbe că Bogatul și săracul se întâlnesc; Domnul i-a făcut și pe unul și pe altul. Și m-am legat de acest proverb amintitnd astfel că nu sărăcia este o calitate, atâta timp cât ești nemulțumit de condiția ta, și ajungi să devi neom dorindu-ți bogăția cu prețul pierderii păcii inimii și a cinstei de creștin, așa după cum nici bogăția nu este o povară când ochii nu îți sunt orbiți de strălucirea aurului. Îmi amintesc în acest context o povestioară citită într-o carte a unui  scriitor contemporan francez, Jean-Claude Carriere. Un negustor evreu era pe moarte și vine fiul acestuia și privindu-l cum se stinge, îl întreabă:
-Tată, ce este banul?
-O, banul, dragul meu, cum să-ți spun? Privește acum pe fereastră, și spune-mi ce vezi?
-Văd copacii, oamenii, vecinii, păsări,soarele cerul.
-lipește acum aceste bancnote pe geamul ferestrei și așează-te înapoi aici lângă mine și spune-mi apoi vezi? Făcuu aceasta fiul negustorului și spuse tatălui.
-Acum nu mai văd nici banii bine, pentru că nu mai e lumină suficientă, și dincolo de ei nu mai văd nimic.
- Ei bine, ăsta e banul, fiul meu, banul este cel pentru care nu mai vezi oamenii, natura, soarele, cerul! Goana aceasta după a avea, creștine, te face să uiți adevărata menire a ta pe pământ. Că odată ce grija aceasta excesivă pentru ceea ce ai putea avea nu te lasă să mai vezi ceea ce ai. Lasă unii copii pe care-i au și aleargă după averi, pentru ca mai apoi să se trezească îmbătrâniți și plini de boli, fără avere și fără copiii pe care, pentru că nu i-a învățat să iubească omul, nu-i mai au aproape. Și măcar dacă totuși o sărăcie lucie îi scoate din casă să alerge după bogății. Dar nu. Din experiența vieții spun că familiile care-au știut să se bucure cu puținul pe care îl au, și puținul acesta nu doar că le-a ajuns, dar le-a și prisosit de au putut da și el la rându-le altora care aveau mai puțin decât puținul lor, ei bine, aceste familii au știut totdeauna să fie unite, să aprecieze că se au unii pe alții, mama pe fii tată de mamă și copii, și copiii să se bucure de ei între ei și de părinții lor care-i învățară să prețuiască gestul de a împărți un măr cu celălalt.
Spune Hristos astăzi să căutăm Împărăția lui Dumnezeu, și dreptatea Lui. Ce vrea să însemne aceasta oare, frați creștini? Unde trebuie să căutăm împărăția lui Dumnezeu . Și dacă o găsim, de ce nu ne este de  ajuns, de a adăugat „și dreptatea  Lui”. NE ajută să înțelegem aceste cuvinte sfântul apostol Pavel, în scrisoarea sa către evreii care trăiau în Roma. Și nu am să vă citez cuvânt cu cuvânt, provocându-vă la lectură acasă,dar el ne indeamnă să muncim cu mâinile noastre având credința că vom și culege roadele muncii noastre. iar credința aceasta ne va da pacea inimii. Ei bine, fraților, în inima noastră vom găsi împărăția lui Hristos, că dacă nu îl purtăm pe El și pacea Lui în suflet, atunci fie pace în tot universul degeaba dacă în mine este războiul grijilor pentru un maine nu mai bun, ci mai bogat, ceea ce nu este totuna. Sfântul Pavel însă ne spune că trebuie să ne bucurăm nu doar de credința noastră, ci și de suferințele noastre, bine știind că suferința naște răbdare,  răbdarea naște încercare, experiență, înțelepciune, iar încercarea naște nădejddea în Dumnezeul cel care biruie prin noi. Acestea fiind amintite, să înțelegem și noi fraților că  suferințele pe care le trăim, unii de timp îndelungat, alții în suflet și mai puțin în trup, le purtăm în marea dreptate a lui Dumnezeu, și ar trebui să avem decența să nu îl întrebăm „de ce Doamne”, așa cum nu i-am adresat această întrebare nici când ne-a fost bine. Când ne merg toate ca pe roate nu ne oprim din euforia bucuriei că avem, că suntem că putem, să ne întrebăm : Doamne, dar pentru ce atâtea bucurii peste mine, un păcătos? Abia când marea vieții se înviforează ori abia se agită un pic, atunci abia ridicăm ochii spre slăvile cerești.  Apoi are un cuvânt sfântul apostol Pavel, tot în epistola către romani care ar trebui să fie scris pe ușile tuturor bisericilor creștin-ortodocșilor români. „Cu greu va muri cineva pentru un drept, dar pentru cel bun se hotărăște cineva să moară”. Adesea și prea adesea ne simțim îndreptățiți să primim de la Dumnezeu tot binele. Credem că suntem în drept, așadar, uitând să fim și buni, totodată. Și dacă totuși te crezi bun, îți dau un sfat, române: privește copiii!!! Privește copiii și vezile lor bunătatea.  Când eram mic, cea mai înspăimântătoare propoziție era pentru noi :„te spun lu* mama”. Și mă întristam pentru că nu voiam să îi văd privirea întristată pentru o năzbâtie de-a mea. când ești copil jucăriile îți vorbesc, umbrele sunt vii, o bucată de lemn îți poate fi de ajuns pentru ca în joaca ta să crezi că e cucerită de „sabia” din mâna ta. Ei bine, acela este un om bun, acela în care copilul din el nu a murit. Pentru că mai apoi noi ne-am complicat, ne-am disipat în orgolii, în vanități, am frânt inimi care ne-au iubit, ne-am pervertit. Până și pe Dumnezeu ni l-am schimonosit, l-am făcut asemănare a patimilor noastre, ni se pare că trebuie să ne accepte așa cum suntem, fără ca noi să putem accepta pe alții așa cum sunt. Refuzăm să ne bucurăm noi înșine de starea noastră materială, dar îi cerem lui Dumnezeu să se mulțumească cu starea noastră așa cum suntem, ori dacă nu ..asta e! Fraților, deschideți larg ochii sufletului și cutremurați-vă de acest gând. Cum adică, Asta e? Auzi la sovedanie, nu sunt rău, nu dau in cap, dar fumez, Asta e! adică, poți să-mi spui ce mi-oi spune, eu tot aș o să rămân. Mai beau câte un pahar, și altul și altul, până mi-l pun în cap, dar nu fac rău. Și uite așa scuză după scuză, dorim de la Dumnezeu să facă ceea ce noi nu vrem să facem. Mai rău, noi înșine nu ne înțeleg adesea în comportările și deciziile vieții și dorim de la alții înțelegere, și de la Dumnezeu clemență. Și să știți că Dumnezeu în marea lui bunătate ne-o dă. Dar de ce să privim spre el cu ochii unui cerșetor când putem privi cu ochii unuia care  rănit pe câmpul de luptă, cu haina sufletului zdrențuiță, cu fața plină de lacrimi, vine totuși biruitor dintr-o luptă în care poate mulți camarazi de-ai lui au căzut prizonieri, prizonierii propriilor patimi.  Pentru un om bun se va găsi cineva să moară. Ca să cerem mila de la Hristos cel Bun și blând, trebuie ca noi să ne redescoperim puterea de a fii buni, de a fii copii la inimă și înțelepți la minte. NU este ușor, și sunt conștient și eu că nimic din ceea ce v-am îndemnat astăzi nu se face decât cu trudă și osteneală, cu lacrimi la rugăciune și cu genunchii plecați în fața lui Hristos. E foarte greu în societatea de astăzi care este tot mai profund ahristică și devine tot mai acut antihristică, să poți să trăiești hristic. Însă, frați creștini, altă cale nu există. Credeți voi că dacă Hristos ar fi putut să ne mântuiască altfel decât pe Cruce, pe Golgota, decât prin mormânt și înviere, nu o făcea? Calea spre pacea inimii rămâne tot crucea. Evanghelia de astăzi este rânduit să se citească în această lună în fiecare an. Lună plină de miresmele pământului rodnic, cu câmpiile pline de flori-de-câmp, tocmai pentru a ne mai îndulci cărarea împărăției după iernile ispitelor și primăverile pline de nădejdi, iată că a venit vara grâului copt și a primelor roade după o trudă de-o toamnă, o așteptare înfrigurată de iarnă și-o înmugurire a nădejdilor primăvăratece. Hristos ne amintește și ne spune: Eu pentru tine omule am făcut totul; am făcut galaxiile și cosmosul pentru ca cercetându-le să vezi cât de măreț sunt și să te bucuri. Am făcut lumea văzută să o stăpânești și să o îngrijești, muncind pentru pâinea mesei tale; până și îngerilor le-am poruncit să te slujească, fiindu-ți păzitori pe calea vieții. Apoi am venit eu și m-am răstignit omorând moartea pentru tine. Am făcut totul pentru ca tu să redobândești ceea ce ai pierdut prin păcatul mâncării, al neascultării de singura mea poruncă. Și omule, nu uita că porumbelul după ceși deschide aripile spre a zbura spre țnaltul cer, își strânge picioarele, ascunzându-le. Nu poți să zbori spre cer și să iei în ghiare pământul.
Inchei frați creștini amintindu-vă că Hristos Iisus ne-a dat iară o singură poruncă: Să ne iubim unii pe alții așa cum el ne-a iubit. Este vremea postului sfinților apostoli, să ne curățim și noi simțirile, să ne pregătim trupul și sufletul cu post și spovedanie  pentru că să nu vă înșelați crezând că puteți iubi curat în afara Duhului Sfânt. Să înoim lupta pentru desăvârșire și să nu uităm îndemnul părintelui Arsenie Papacioc: Inima omului este atât de mică, dar poate cuprinde în ea un microcosmos și un Dumnezeu atât de mare, întreg! Chiar dacă inima mai sângerează uneori, să nu abdice că , vorba lui Pascal:„nu e rușinos pentru un om să cadă strivit de dureri, e rușinos a muri istovit de plăceri.” Amin.

Niciun comentariu: