sâmbătă, 27 iunie 2015

DUMINICA A-IV-A DUPĂ RUSALII VINDECAREA SLUGII SUTAȘULUI.



Vindecarea slugii sutașului
Frați creștini ortodocși, în Sfânta Evanghelie citită astăzi vi se relatează un episod al vieții pământene a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vine la el un sutaș. Un sutaș din armata romană, care nu era evreu, deci nu făcea parte din poporul ales, poporul căruia i se  revelase Dumnezeu. Era deci un capitan al ostașilor romani. Și-l roagț să îi vindece o slugî slăbănoagă, paralizată, care zăcea în casă rău chinuindu-se. Și Mântuitorul făgăduiește că va veni și-l va tămădui pe servitorul cel bolnav. Dar ostașul, care știa bine ca evreilor le este interzis să intre în casele nonevreilor, ale păgânilor, cum erau ei numiți generic, îi spune Mantuitorului “ Doamne, adica Stăpâne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci zi numai cu cuvântul și servul meu se va tămădui. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași, și spun unuia  “Du-te și se duce și altuia “Vino” și vine, și robului meu “ fă aceasta “ și face. Vedeți? Il recunoaște pe Iisus Hristos ca Stăpân al îngerilor , și a întregii creații, recunoaște în El, pe Dumnezeul cel adevarat, Doctor al sufletelor și al trupurilor. Sigur auzise despre vindecările orbilor, muților, surzilor, paraliticilor, gârbovilori, a celor 10 leproși și a altor leproși, a posedaților de demoni, și toate numai cu cuvântul. Da! Dar atunci bolnavul era de față. Acum acest păgân îi cere lui Iisus Hristos să îl vindece pe slujitorul lui cel bolnav, de la distanță. Și nu doar că-I cere acest lucru, dar și crede cu tărie că Iisus Hristos poate să facă acest lucru, având sub stăpânirea Sa mulțimile îngerilor. De unde deducem faptul ca ostașul credea în puterea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru? Tocmai din răspunsul pe care însuși singurul Adevăratul Dumnezeu îl dă, zicând către cei din jurul Lui, evrei în majoritate: “ Adevăr vă graiesc: nici în Israel n-am aflat atâta credință! Și vă spun vouă ca mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sedea la masă cu Avraam, cu Isaac, și cu Iacob în împărăția cerurilor, iar fiii împărăției vor fi aruncați afară; acolo va fi plângerea si scrâșnirea dinților.” Și i-a zis Iisus sutașului: “ Du-te, să-ți fie ție după cum ai crezut!” Și s-a însănătoșit servul în ceasul acela.
O frați creștini ortodocși despre multe se poate vorbi citind această pericopa evanghelică. Timpul și firea noastră neputincioasă, care se plictisește degrab, ne obliga să ne oprim doar asupra câtorva aspecte: 
  Haideți să privim spre sutas. Il vedem a fi un om blând și milostiv, chiar dacă era bogat și avea servitori, iată ca îi pasă de boala unuia dintre ei. Apoi îl vedem a fi smerit. O smerenie profundă, care răzbate din cuvintele lui când spune: “ Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu.” El, conducător al oștilor de ocupație romane, îmbrăcat în mătăsuri și stofe vaporoase, se umilește în fața unui evreu, a unuia din popoulația robită de romani, de armata lui, unui evreu îmbrăcat simplu, sărăcios, despre care auzise, dar nu văzuse că face minuni mari. Și mai este, așa cum am mai spus, credincios, acest sutaș O credință atât de mare, ca Iisus Hristos îi mustra  pe evrei că nu au și ei credința acestui sutaș. Aspra mustrarea Mântuitorului către neamul pentru care venise să îl mântuiască. Dar ce vorba este aceasta, frați creștini? Cum Iisus Hristos îi mustra pe evrei și le zice ca multe popoare la care ei le considerau păgâne se vor bucura în lumea duhurilor alături de protoparintii evreilor, pentru ca mulți evrei nu aveau credința. Oare nu țineau ei legea lui Moise? Nu mergeau ei la templu? Nu sacrificau ei miel de Paști și aduceau la altar a zecea parte din ceea ce câștigau? Nu posteau ei de două ori pe săptămână? Cum nu erau credincioși? Nu văruiau ei mormintele proorocilor pe care, fie vorba între noi, parinții lor, adică tot evreii îi omorâseră și pe toți numai în Ierusalim.
   De ce îi mustra Hristos așa de aspru,iar pe acest bărbat păgân,care nu a călcat în sinagoga lor niciodata,care se duce la băile publice și trăiește lux și desfătări care are slugi e un fel de ciocoi asupritor al evreilor,care mai mănâncă și porc,animal necurat considerat de evrei, pe acesta îl lauda și îi vindeca și sluga.De ce? O, frati creștini s-ar cuveni să mă opresc aici cu cuvântul de azi.S-ar cuveni să nu ne mai miram să nu mai spunem nimic să tăcem un timp și să ne uităm fiecare în noi, la sufletul nostru la soiul credinței noastre.
În apostolul citit astăzi la sluba Sfintei Liturghii, ni s-a amintit de Avraam care împotriva oricărei nădejdi firești, logige, a crezut cu nădejde că el va fi părinte a multor neamuri. Nu s-a uitat la trupul lui amorțit, că se apropia bine de o sută de ani când a grăit cu Dumnezeu, și nici la amorțirea pântecelui Sarrei.El nu s-a îndoit, prin necredință, ci s-a întărit în credință, dând slavă lui Dumnezeu, crezând cu tărie că ceea ce Dumnezeu a făgăduit, are puterea să și facă. Acesta este etalonul unei credințe ortodoxe, drepte. Așa au trăit străbunii noștri, ai românilor. O mână de țărani desculți, cu ghioga-n mână adesea, au ținut piept imperiului semilunii. Ce-I mâna pe ei în luptă? Ce-I făcea să-și deie sângele și viața pentru glia în care își ingropaseră bunii și străbunii, părinții și fii și frații, dacă nu credința dârză în viitorul liber și creștin-ortodox al pământului care-I hrăneau și pe ei,  și pe alții care le treceau pragul casei ori hotarul țării. Aceștia erau ca Avraam, împotriva oricărei nădejdi, ei au crezut cu nădejde în Dumnezeu-drăguțul, cum adesea îl numea țăranul roman, că vor birui pe păgâni, și nu de puține ori biruința a fost a lor, a desculților, a flămânzilor, a celor  legați de glie. O astfel de credință au avut-o toți cei care au murit în închisorile comuniste de al Aiud, Poarta-Albă, Pitești, Gherla, Sighet, Insula mare a Brăilei, prin Deltă, la Canalul Dunăre-Marea Neagră-Midia-Năvodari, prin deportările prin Bărăgan, ori prin Siberia. Aceștia nu au vrut să-și lepede credința ortodoxă, au fost umiliți sub nivelul ultim a ceea ce generic se poate numi condiție umană, și nu au lepădat credința lor în Hristos. Zeci de ani de înfometare, de muncă silnică, de bătăi, de regim de exterminare, și ei au ieșit biruitori din iadul acela. Ce altceva și cine altcineva dacă nu Credința lor și Dumnezeul nostru i-au ajutat ca în tot calvarul acela ei să găsească puterea credinței cu nădejdea că iubirea din inima lor va fi mai biruitoare în fața urii atee care se învolbura spre ei. 
   Suntem creștini ortodocși… Evreii au trăit doar preînchipuiri ale credinței mântuitoare. Pentru noi Mielul de Paști s-a Răstignit, s-a jertfit o dată și nu mai avem nevoie de altă jertfă sângeroasă. Și totuși, pentru mulți, prea mulți dintre noi, românii care ne batem cu pumnul în piept că suntem ortodocși, tocmai mielul de pe masa pascală este important, postul și spovedania și mersul la biserică, la liturghie este pentru mistici,pentru habotnici,pentru incuiați la minte. Credința noastră, a românilor de astăzi ori nu există, ori este alambicată, este după cum ne convine, credem doar ce vrem să credem, ca să nun e clintim cu nimic patima din noi, să nu ne jignim păcatele cu care ne-am întovărășit de ani buni. De la naștere amestecăm Ortodoxia cu vrăjitoria și babetărismele acestea fără nici un suport biblic dar cu rădăcini păgâne. Apoi așa ne creștem copii, aceaasta dacă avem tăria de a-i naște, și nu-i aruncăm la canal, avortându-i. Îi creșteți cu o credință ori de suprafață, și atunci e greu să și rodească în inima copilului roada dragostei și a iubirii de frumos, și apoi vă mirați, când sunt mari, de ce sunt reci, de ce nu vă caută, cum de vă aruncă în vreun azil, să vă așteptați sfârșitul vieții ăsteia și începutul celeilalte, veșnice.
Unde să mai găsească Hristos credință la neamul nostru omenesc? Lumea apusului a inventat infailibilitatea Papei, imaculata concepție și fillioque, Ortodocșii, cei mai mulți dintre ei, au căzut în înșelarea formalismului. Nu mai știu românii crezul, nu mai știu românii de ce se închină la icoane, de ce ne închinăm când trecem pe lângă o sfântă biserică, Dar nu mai știu românii nici să se închine la masă, după masă, Au transformat românii ortodocși până și sfintele taine în circ și opulență. Taina cununiei se face cheltuind zeci de mii de euro pe toalete și vestimentații, pe localuri de lux, cu mai mulți nași, de unde și moda asta, nu înțeleg, și apoi divorțurile curg pe bandă. Înmormântările la fel. Au adus din occident moda înmormântărilor cu pompă. Priviți atent la acest sutaș din Sfânta Evanghelie. Sigur și el trăia în luxul epocii, rangului, și autorității pe care o avea. Dar era milostiv și se îngrijea de sănătatea unui serv, a unui sclav, într-o societate în care sclavii nici nu erau socotiți ființe umane. Acum societatea strigă despre drepturile omului, dar omul e tot mai rece față de om. Unde dar să mai găsească Hristos credință? La omul modern de astăzi, care pentru a apăra drepturile unor așa numite minorități…știți voi de care, nu spun, pentru că sunt și copiii pe aici, scot în stradă copii de grădiniță, la trei , cinci ani, să strige: „Pe cine avem dreptul să iubim? Pe cine vrem!!!” și culmea este că nimeni nu se trezește din beția aceasta dobitocească. Am mai spus și duminica trecută, și am să spun până simt că măcar unii vor înțelege: unde să găsească Dumnezeu credința lui Avraam? La cei ce conduc destinele neamului (și când spun destinele mă gândesc la viitorul copiilor și nepoților voștri) ? Aceste marionete puse în slujba unor forțe oculte și discrete (că masoneria nu mai este o organizație secretă, este discretă). Presa și rețelele de socializare și-au vărsat tot veninul pentru a provoca neamul să scoată religia din școli. Nu au reușit așa, au găsit o gogomănie (chipurile constituțională), conform căreia într-o țară majoritar ortodoxă trebuie să depui cerere dacă vrei să înveți religia. Altfel ți se bagă pe gât „educația civică”, în timpul căreia să nu credeți că elevul va învăța măcar în care mână să țină furculița și în care mână cuțitul, la o masă oficială. Este o materie, la ora actuală, fără suport, întrebat fiind promotorul proiectului de lege ce programă are materia , a răspuns sec, vom vedea. Adică orice numai nu religie. Aceleași arme le-au folosit și pentru scoaterea icoanelor din școli. Și au încercat chiar un miting în capitală. Amințiți-vă că au estimate peste 2000 de personae. Au trimis acolo vreo 200 de jandarmi, într-o piață din capitală, iar nemulțumiții care-au venit la miting au fost 4! Probabil tocmai agitatorii de pe internet.
Însă e absolute necesar să vă amintesc ultimul act guvernamental carese constituie într-un real gest de intoxicare a ființei noastre naționale. Ăștia vor să ne radieze definitive și ierevocabil ființa noastră ortodoxă, românească în final. Donarea unui teren în inima unei țări covârșitor majoritar ortodoxă, unui stat covârșitor majoritar musulman, este vorba de Turcia, pentru ca acesta, prin muftiatul de la București să construiască cea mai mare moschee din Europa, a doua din lume, după Moscheea Albastră, din Constantinopol-Istanbul. Fraților, voi care v-ați scandalizat pentru că românul își ridică o catedrală ortodoxă care să-l reprezinte pe el ca neam, și pe Dumnezeul Lui ca slavă, voi cărora vă trebuiau spitale pentru a duce în ele o generație Marxist-leninist-atee care a îmbătrânit în rele și școli unde să vă îndobitociți copiii care se droghează, și fug în brațele tuturor perverșilor spirituali (și nu sunt de condamnat pentru asta, pentru că voi nu ați știut să-I hrăniți sufletește, alergând pentru traiul de mâine, nu ați simțit că îi pierdeți pe cărări străine de ortodoxie și de morala creștină), așadar, voi, cei care aveți dinți împotriva Catedralei Ortodoxe de la București, cum de tăceți mâlc acum, când expuneți țara aceasta la un pelerinaj masiv al musulmanilor, într-o capitală ortodoxă în care sunt aproape șase mii de musulmani, într-o țară covârșitor majoritar ortodoxă în care sunt vreo șaizeci și cini de mii de închinători la Alah, mahoritatea lor în Dogrogea, unde conviețuiesc pașnic alături de alte celelalte minorități, și asta într-o Europă tot mai frământată de problema extremiștilor de toate felurile și mai ales a celor islamiști, și-ntr-o lume tot mai zdruncinată de confleicte generate de divergențele religioase. Știți voi oare că official, recunoscut statul Islamic are celule active în Bulgaria? Iar Muftiul Iusuf Murat, liderul spiritual al musulmanilor din România recunoaște indirest într-o declarație în presă că tinerii musulmani din România au tendințe de a participa la programe de educare fundamentalist islamice din alte state. Și atunci nu vă ridicați în inimi întrebarea, cui îi trebuie acest edificiu monument? Vrem să arătăm că suntem toleranți? ni se cere aceasta? Să vină în Dobrogea unde de mai bine de o mie de ani trăiesc în pace 16 din cele 18 minorități naționale reprezentate în parlamentul țării. Și asta fără plăcuțe bilingve atârante de gât, fără conflicte intereligioase sau de cult Dar cum de nu se înalță o astfel de moschee în capitala unei țări majoritar ortodoxe cu o populație insignifiantă musulmană, când Berlinul, Londra și Parisul la un loc au musulmani mai mulți decât tot estul Europei la un loc? De ce nu în Paris, care încearcă să ne oblige pe noi să fim toleranți cu homosexualitatea, privindu-o ca pe o stare de normalitate aproape morală, iar ei, parizienii, ne trimit țiganii acasă. Așadar, unde sunt acei zmei internautici? Nu mai vor școli? Nu le mai trebuiesc spitale? Cum nu realizați ce fel de Românie vă pregătiți să lăsați generației viitoare? Ce fel de omenire inumană dospiți acum cu astfel de atitudini?  Acestea fiind spuse, am creat un tablou cam apocaliptic. Am vrut doar să arăt că starea omenirii de acum e mai de plânsd decât cea de pe vremea Mântuitorului. Dar nu. Nu vă faceți iluzia că ne îndreptăm spre sfârșitul lumii. De fapt nu există un sfârșit al lumii, există doar a doua venire a lui Hristos, Apocalipsa însemnând Descoperire. Așadar nu ne îndreptăm spre Apocalipsă. NE PRĂBUȘIM SPRE EA! Și dacă încă nu a venit peste noi focul mâniei Dumnezeiești aceasta se dătorează nu neapărat preoțimii, că și noi ne-am depărtat, toți împreună, netrebnici ne-am făcut, ci mamelor noastre sfinte, care au trăit taina nașterii. Au simțit crescând în ele copiii. Inima lor bătea alături de inima mamei, sufletul lor s-a îmbrățișat nouă luni de zile cu sufletul mamei, și nu este deloc puțin lucru acesta. și dacă totuși nu putem avea mereu și noi inimă de fiu în relație cu Dumnezeu, și poate nici inimă de frate în relație cu un semen, haideți măcar să avem inimă de sutaș în relație cu sufletul nostru, frați creștini. Și când îl vedem că bolește greu, când vedem că sufletul ne moare în frigurile invidiilor, în arșița patimilor, să mergem și noi la Hristos și să-l rugăm să zică doar un cuvânt să ne vindece.
Închei cuvântul cu un frumos îndemn al părintelui Arsenie Papacioc:„Dragii mei, nu puteți străbate distanțe decât mergând pas cu pas, dar sigur. Că nu ești vinovat de cazi, ci vină ai că nut e ridici! Pentru asta te va judeca Hristos. Dacă te-ai ridicat, nute mai judecă nimeni că ai căzut în adânc de ape, și de ce ești ud? Deci, Dumnezeu nu luptă numai să ne ierte, ci și să ne facă frumoși! Pentru că să fie clar: nimeni nu intră în împărăția lui Dumnezeu decât ca îngerii de frumoși!” Amin.

Niciun comentariu: