sâmbătă, 29 august 2015

PILDA LUCRĂTORILOR RĂI






Frați creștini, pilda citită astăzi aproape că nu mai are nevoie de nici o explicație. Însă  , pentru cei care nu au fost prezenți dela începutul Sfintei Liturghii vom aminti pilda și vom încerca să  pătrundem înțelesurile ei, pentru creștinul de atunci șipentru cel de  astăzi. Așadar, Hristos tocmai intrase în Ierusalim călare pe mânzul asinei, în strigătele de bucurie ale evreilor care-l primiseră ca pe un împărat al lor. NE aflăm așadar cu doar cu cinci zile înainte de răstignirea Lui. Iisus Hristos intră în templu și le vorbește evreilor, dar de data aceasta inima Sa este întristată, și graiul îi este în pilde, nu le mai vorbește pe față mulțimilor. Așadar, într-un astfel de moment începe Domnul să grăiască, spunându-le că era un om care a sădit o vie, a îngrădit-o apoi, a săpat într-ânsa teasc, a ridicat un turn, și a dat-o lucrătorilor să o lucreze. Iar stăpânul viei a plecat departe. Apoi, venind vremea roadelor, a trimis oameni să ia ce i se cuvenea din vie. Dar lucrătorii viei, pe unii i-au alungat, pe alții i-au bătut , pe alții i-au omorât cu pietre. Stăpânul viei, hotărăște apoi să trimită pe singurul său fiu să meargă să își ia partea din producție. Lucrătorii, văzându-l, s-au sfătuit să-l omoare și pe acesta, ca să rămână lor moștenirea lui. Așa că au pus mâna pe el, l-au scos afară din via lui, și l-au ucis. Aceasta este pilda, după care Iisus îi întreabă pe evreii care-l ascultau:„Ce va face stăpânul viei lucrătorilor?” Ei răspund: „Pe acești răi, cu rău îi va pierde!”. Doar  că fariseii și cărturarii, învățătorii legii lui Moise, înțeleseseră că despre ei vorbește, și au spus  Ferească Dumnezeu! Au spus ferească Dumnezeu, dar în noaptea aceleași zile s-au înțeles cu Iuda pe treizeci de arginți, să-l vândă pe Cel fără de preț, pe Mântuitorul lumii, pe singurul Fiu al Celui care sădise via aceasta, lumea nevăzută și cea văzută, tocmai fiind pe cale să împlinească ceea ce acum Hristos le spusese în pildă. Așadar, cred că ați înțeles că via este lumea aceasta în care trăim. Cel care a sădit-o este Dumnezeu-Tatăl. lucrătorii viei ,sunt cei din neamul evreiesc, singurii care atunci se închinau adevăratului Dumnzeu. Gardul din jurul viei, reprezință îngrădirea moral-creștină, care era atunic reprezentată de cele zece porunci primite de proorocul Moise pe muntele Sinai. Turnul este reprezentat de biserica lui Dumnezeu, care trebuie să vegheze ca nici o vulpe să nu intre-n vii să le prade, nici o pasăre stricătoare a viei, și nici un fur și tâlhar.Teascul săpat în vie,reprezintă toată puterea discernerii, capacitatea de pătrundere în adâncimile tainelor dumnezeiești, vinul fiind simbol al înțelepciunii. Cei trimiși să aducă roadele sunt toți proorocii Vechiului Testament,trimiși adesea de Dumnezeu ca să-l întoarcă la adevărata închinare, și pe care, pe toți, afară de proorocul Ilie care a fost ridicat la cer, cu trup cu tot, pe toți, spuneam , poporul evreu  însuși i-a omorât  în Ierusalim, „cetatea păcii”. Cred că ați înțeles că fiul moștenitor era tocmai Iisus Hristos, pe care evreii vor pune mâna și-l vor bate, îl vor batjocori, îl vor da spre judecată nedreaptă, îl vor scoape afară din vie, afară din cetatea Ierusalim, pe un munte nu foarte înalt, pe Golgota, și-l vor omorî răstignind pe Fiul lui Dumnezeu! I-a mai așteptat Dumnezeu pe evrei încă patruzeci de ani să-l recunoască pe Iisus Hristos ca fiind Mesia, și apoi le-a distrus gardul, le-a dărâmat cetatea și au ajuns împrăștiați în toate colțurile lumii, iar mântuirea a dat-o Dumnezeu unui nou popor, cel creștin, ca să aducă la vreme roadele credinței, ale nădejdii și ale dragostei. Așa am putea vedea acewastă pildă, în lumina evenimentelor petrecute în istorie, frați creștini. Și vreau să observați că poporul iudeu care asculta pilda, fiind pus de către Hristos, să facă judecată în numele stăpânului viei, au grăit : pe cei răi, cu rău îi va pierde. Aceasta, dacă vreți a fost o mea culpa, o învinuire de sine, și o osândire de sine, pentru că evreii tocmai își semnau sentința, în fața Celui pe care în nici cinci zile aveau să-l vândă. Neștiind că-i vorba de ei, au judecat drept! dacă-și dădeau seama pe cine judecă, probabil că găseau circumstanțe atenuante.
Dar să nu îi osândim și noi pe cei deja osândiți la o moarte spirituală, dacă nu se trezesc din negarea divinului din Iisus Hristos, ci să privim mai atent această pildă, asumându-ne-o în plan contemporan, că doar tot cuvântul lui Dumnezeu grăit și în vechiul și în noul testament, este viu și lucrător până în veșnicie, și dincolo de ea. Parabola aceasta, frați creștini are un merit ascuns. Ea nu se raportează doar la neamul lui Avraam, care v-a pierde curând titlul de popor ales, ci se referă la tot sufletul uman, la toată omenirea. Vedem că via este lumea, lumea creată de Dumnezeu. Lucrătorii viei suntem noi, fiecare om, creștin ori nu, care ne am existat și existăm,în via aceasta, lumea aceasta. Vedeți că  stăpânul viei a lăsat aici lucrători, pe fiecare cu priceperea lui, cu vocatia lui, așa încât toți împreună să îngrijească via sădită de El, și să o ajute să deie roade. Și, sosind vremea roadelor, a trimis după ele, iar lucrătorii au vrut să-și asume roadele, nedând dreptul stăpânului. Doar în această pildă Hristos, deși nu o spune fățiș, se face pe sine Alfa, cel care a sădit lumea, că de la sine înțeles este că stăpânul a sădit via împreună cu Fiul, și se face și Omega, sfârșitul lucrătorilor, tocmai prin  actul lor criminal; se face Iisus și judecat și judecător, se așează între divin și uman, uman și divin fiind, spre a salva omenirea. Coborârea lui Dumnezeu pe pământ, una dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, a fost maximum de iubire, a fost ultimul act posibil pentru a salva omul din tirania viciilor și aa idolatriilor în care căzuse. Venise la via sădită de El, pentru a cere omului roade.
Acest lucru trebuie să-l înțelegem și noi, cei de astăzi. Fiecare dintre noi suntem un microcosmos în macrocosmos, suntem o lume mică într-o lume mare, și fiecare dintre noi avem în noi sădită o vie, sufletul nostru, fiecare dintre noi avem în noi ridicat un gard, creștini sau nu, este vorba de glasul conștiinței, de legea morală din noi(creștină ori nu) și legea Divină din cer. Fiecare dintre noi avem teasc săpat în noi, mai adânc ori mai  puțin adânc, capacitatea de a discerne, puterea de a disocia binele de rău, amarul de dulce, întunericul de lumină. Fiecare dintre noi avem ridicat un turn în microcosmosul nostru, un turn de pază. Este inima noastră care ne păzește de rătăcirile minții, atunci când mintea începe să coacă viclenii, să voiască să ia doar ea toată via, și să-și uite de Dumnezeu. Atunci turnul acesta de veghe trebuie să intre în alertă, să bată clopotul de pericol, și să atenționeze că gândurile acestea atee sunt neliniștitoare și aducătoare de prăpăd, de dezbinări de vicleșuguri ucigătoare, de ceea ce spune Hristos în parabola de astăzi, că lucrătorii„ și-au zis între ei”, adică omul nu a mai ținut legătura cu Divinul, ci a vorbit doar cu gândurile lui, și acestea l-au îndemnat să devină hrăpăreț, fur și ucigaș de fii.
Pilda aceasta ne vorbește despre răutate, frați creștini, de aceea și evreii răspund scurt: pe cei răi, cu rău îi va pierde. Pilda aceasta ne amintește că plecând Stăpânul, lucrătorii devin răi, se lasăî pe tânjeală. De aceea noi, creștinii trebuie să învățăm din pilda aceasta că suntem repede predispuși spre rău, cumva atavic, pentru că repede omenirea a făcut cele trei greșeli capitale, despre care vorbește părintele Arsenie Papacioc: repede Adam a neascultat de Dumnezeu în Rai, repede Iuda l-a vândut pe treizeci de arginți pe Mântuitorul, și repede Papa de la Roma a trimis bula papală pe masa bisericii Sfintei Sofia, în Constantinopol, rupând astfel unitatea creștină, făcând apoi din  catolicism pântec de desfrânată, născătoare de erezii protestante și neoprotestante. Atât de repede via lui Hristos, Biserica creștină a fost împărțită de lucrătorii cei răi, iar roadele Duhului Sfânt nu le mai aduc lui Dumnezeu, atât de mult am decăzut cu toții, că sunt sigur că de-ar veni iară Fiul Moștenitor, ar fi dinnou răstignit, de un popor al lui, care-și spune creștin, dar crede mai mult în vrăji, în descântece, în farmece, în strigoi și fantasme, în puterea banului, în puterea funcției. Înainte cu o zi de a spune această pildă, Iisus Hristos intrase în templu. Și a văzut acolo pe schimbătorii de bani, pe cei ce făceau negoț cu vite pentru jertfe și cu turturele. Pentru prima dată, blândul Iisus Hristos, pune mâna pe bici! Pune mâna pe bici și lovește! Pune mâna pe bici și lovește pe cei ce vindeau și făceau negoț. și apoi a grăit memorabilele cuvinte: „Casa Mea, Casă de rugăciune se va chema, iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari???” Sunt cuvintele lui Hristos, după ce le-a dărâmat tarabele acelor negustori. Ei bine frați creștini, ghiftuiții aceia care erau acum biciuiți de Hristos, au tăcut mișelește, dar în noaptea aceleași zile au decis că așa nu se mai poate, trebuie să moară acesta care le strică lor apele, afacerile. Să luăm aminte și noi, creștinii de astăzi, să nu transformăm Casa Tatălui în peșteră de tâlhari. Și nu vorbesc acum doar de preoțimea la care sigur vi s-a dus gândul. Ci vorbesc pentru fiecare în  parte, și mai ales pentru mine: Să nu neguțătorim harul divin, darul divin din inima noastră frați creștini! Să nu devenim răi ca și lucrătoii viei, atât de răi încât să facem în  sufletul nostru negoț cu Mila și cu Îndelung-răbdarea lui Dumnezeu, făcându-ne că nu pricepem că ne vindem sufletul bucată cu bucată, mâniei, mândriei, invidiilor, avarițiilor, iubirilor pătimașe, patimilor trupului, strălucirii ochilor Mamonei, a aurului și averilor; să nu ne târguim mântuirea mai ale, frați creștini, socotind că avem timp la bătrânețe să ne spovedim, să ne împărtășim, să tocim pragurile bisericii. Că de facem așa, vom ajunge să ne pună satana hăț, și Iisus va fi nevoit să poarte bici, ca să mai salveze ce se mai poate salva!
Ne trebuie multă atenție frați creștini, multă atenție pentru că trăim într-o vie deja cu gardul dărâmat din toate părțile. Patimi existente de mii de ani, acum ridică voci pentru legalizări ale căsătoriilor și ale adopțiilor, și știți despre ce vorbesc, însă vorbesc cu perdea pentru că mai sunt copii pe aici, apoi se duce o propagandă pe internet de legalizare a unor droguri, ba chiar vorbesc despre beneficiile medicale ale consumului acestora. După unele minți încuiate, te și miri cum de se mai moare de cancer când există atâta cânepă pe Terra? Trebuie să ne trezim cu toții și să vedem că există noi și printre noi lucrători care ucid pe cei trimiși să ne amintească a cui e via aceasta, că suntem doar niște trecători pe lume, și că trebuie să lăsăm celor ce vindupă noi o lume mai bună dect cea încare ne-am născut!
Frați creștini ortodocși români. Vorbesc acum cu voi, pentru că mai aproape îmi e cămașa decât haina, și mai mult mă doare de ce se întâmplă aici, în neamul încare a binevoit Dumnezeu să mă nasc. Spunea cândva un  francez, Lacordaire, că „răul n-are nevoie de cultivare, el se naște fără îngrijire, ca și spinii, într-un loc părăsit.” De aceea media de astăzi vă vinde doar dezmăț, violență și modele de îmbogățire rapidă și fără de muncă, bingomani, și sintagme gen „asta înseamnă să fii mafiot”. Răul se naște fără să fie cultivat! De aceea vă îndemn, cultivați-vă frați români! Citiți mult, și nu înghițiți bombele mediatice ca pe niște hapuri, că s-ar putea să vă ucidă sufletește. Din păcate, și o spuncu durere în inimă, scoala românească este făcută praf! Bine spunea cineva, undeva, cândva, că de câte ori un politruc din ăsta de conduce spre pieire țara iese din pușcărie, ne amenință și sfătuiește să făcem legi și condiții pentru cei din pușcării. Ce bine ar fi dacă ar mai fi călcat și prin școli, poate ar gândi un sistem de învățământ performant. Și ca să fiu sincer, sunt consternat de halul în care a ajuns școala teologică românească. Marii teologi ai neamului după anii de studiu de seminar teologic, nu mai vorbim de facultate, știau greaca veche, latina, aramaica, știau anatomia și biologia, știau limba română, nu mai vorbesc despre disciplina morală pe care-o dobândeau acolo. Acum nu știu nici măcar crezul! mulți dintre ei nici atâta lucru nu știu. Nu știu anul schismei, nu știu anul edictului de la Milano, nu știu de ce se inchină la icoane, de ce ortodocșii se închină cu trei degete iar catolicii au schimbat după schismă și se închină cu toate cele cinci degete. Nu știu teologii noștri principiile de bază ale invățăturilor sectelor neoprotestante, și dacă nu le cunoști, cum să le combați? nu știu teologii noștrii că în coran numele proorocului Moise este pomenit de o sută treizeci și șase de ori, al Domnului Nostru Iisus Hristos este pomenit de cincizeci și nouă de ori, pe când al lui Muhamad (Mohamed, împământenit) este pomenit doar de patru ori. Sunt tineri care nu au școli teologice, domnilor teologi și cunosc aceste lucruri pentru că au vrut să lucreze în ogorul inimii lor, în via Domnului, și cunoscând au știut că nu pot fi manipulați, nu vor fi bătuți de vânturile dezimformărilor și nici înecați în balta sufiecienței desine! Însă   când profesorii voștri au ajuns ei înșiși pe miei și pe purcei pseudopedagogi, nici nu mă miră starea deplorabilă în care ați ajuns și în care veți căra după voi Biserica și neamul și viitorul ortodox!Dar nici așa nu avem cuvânt de îndreptățire, frați români! NEamul acesta a fost binecuvântat cu o pepinieră de duhovnici străluciți, și nu doar duhovnici, ci suflete românești de o noblețe demnă de trecut în calendare și de pictat în icoane. A trimis Dumnezeu, din bogăția Harului Lui, către via aceasta românească oameni  plămădiți din pămânutl țării, căliți în temnițele comuniste, și apoi urcați pe înălțimi ca să ne grăiască, să ne ajute să aducem și noi roadele la Dumnezeu, noi decrețeii, noi oamenii noi  care am ascultat săsăitul șarpelui roșu bolșevic. Duhovnici precum Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Adrian Făgețeanu, Iustin Pârvu, Dumitru Fecioru,Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Nicolae Steihard, Ierahul Bartolomeu Anania, la Cluj,Petre Țuțea, Constantin Noica, Ernest Bernea, sociologul, apoi oameni de cultură, medici, actori, profesori universitari oameni de rând, care-au cunoscut pe Dumnezeu într-un mod deplin, ne-au tot grăit de 25 de ani cât de minunat este El și la ce viitor măreț ne cheamă! Și noi ce am făcut? ne-am bălăcit ființa aplaudând și votând scutind după scrutin neobolșevicii și trădătorii de țară, mai vinovați decât tiranul care dărâma biserici, pentru că ăștia distrug conștiințele, astupă teascul să nu mai lucrăm , să nu mai discernem binele de rău, ne dărâmă turnul inimii în bălțile patimilor sexuale sau nu, dar sigur nefirești, și cei mai grav e că ne fură via, frați creștini. Vor să facă ceea ce au început cei ce le sunt părinți ideologici, Marx, Lenin, Stalin, Ana Pauker, și cei ce le-au urmat. Așa să vă explicați intenția de a ridica în București moscheia cea mai mare din Europa, a doua ca mărime din lume, în timp ce imigranții musulmani huiduie și refuză cutiile cu ajutoare umanitare pentru că au sigla Crucii Roșii pe ele, să nu vă mire legile antiromânești date de ei, când scot pe ușa din dos religia din școli, ori când fac din mișcarea legionară, o mișcare fascistă, transformând marii eroi ai neamului în fasciști și antisemiți.  Practic fac ce au făcut cu Hristos. Vor să ne scoată Eroii afară din vie, și să le omoare memoria, sub amenințarea cenzuriiși privării de libertate, dacă mai vorbim despre eroii neamului, care în tinerețea lor au făcut parte din mișcarea legionară.  Viitorul este în mâinile noastre. Trebuie să ne trezim că oricum cei ce ne conduc destinele țării dorm, sunt marionete în mâinile ocultelor, nu își văd decât propriul interes.Închei îndemnându-vă iară la studiu, la lucru atent în via sufletelor fiecăruia dintre noi, la rugăciune pentru neamul acesta și pentru fiecare dintre voi, și aduc argument cuvântul părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, de la Techirghiol, om de o finețe spirituală aparte, și de o înaltă trăire în duh și în adevăr care spunea:„Nu ne putem închipui un om mântuit fără merite. De unde vin aceste merite? Din luptă! Din lupta cu suferințele. Iar luptă fără jertfă nu se poate! Crucea a mântuit neamul omenesc, nu dreptatea lui Dumnezeu a mântuit omenirea, nici minunile Sale, ci Crucea. Atunci când Iisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce, iar satana era învins. Crucea semnifică: În Numele Tatălui- toată înălțimea- și al Fiului- toată adâncimea- și al Sfântului Duh- toată lățimea. Iată o semnificație extraordinară a semnului sfintei Cruci.” AMIN.

joi, 27 august 2015

SFÂRȘIT DE AUGUST






Îmi pleacă din fereastră și luna lui Gustar
Cu blânda ei lumină ca mângâierea mamei,
Și inima mi-o lasă să bată, solitar,
La poarta de rugină și de tristeți a toamnei.

August cu cerul vesel, cu merele în pârg,
Mi-ai bucurat ființa pe maluri de argint.
În Dunărea subțire m-am tot scăldat cu sârg,
Privind apusul tău, solemn precum un prinț.

Iar liniștile tale ce-mi umpleau ochii-n zori,
Sunt ca un cânt de Bach în prag de seară,
De-ți vine să trăiești și în răstimp să mori,
Să-ți învelești nădejdea, în soare, ca-ntr-o ceară.

În cântece de greieri cad stele pe pământ
În timpul celor trei decade ale tale,
Pădurile-s mature și lupi nu urlă-n crâng,
Iar mieii de la Paști, de-acuma sunt mioare….

O, lună ce porți nume de împărat al lumii,
Cum pleci acum tăcută, lăsându-mă pribeag!?
Mă voi ascunde-n frunza ce-o scutură salcâmii,
Sau sub o cruce tristă, ori poate sub un jgheab,
Să-mi cureți de pe față spoiala hâd-a humii
Și să mă sui în ceru-ți cu liniști de smarald.


27.08.2015
Scrisă în cimitirul mănăstirii Dervent.

sâmbătă, 22 august 2015

TÂNĂRUL BOGAT. (2015)








„Și cine poate să se mântuiască?”

Frați creștini ortodocși,
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre o întâmplare petrecută nu cu mult inainte de Răstignirea Mântuitorului. Un tânăr bogat îl întreabă pe Mântuitorul: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică? Mântuitorul îi răspunde : Știi poruncile: Să nu fi desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Tânărul i-a răspuns Mântuitorului că tot ce a enumerat el a făcut. Și Mântuitorul îi spune: Un singur lucru îți mai lipsește: vinde toate câte ai, dă săracilor ce strângi, și urmează-mi Mie. Tânărului i s-a părut greu acest cuvânt și a plecat întristat de la Mântuitorul. Hristos a zis atunci: Cât de greu v-a intra bogatul în impărăția lui Dumnezeu. Pentru că mai lesne intră camila(era o sfoară groasă împletită din păr de cămilă) prin urechile acului decât bogatul în împărăție. Și ucenicii au întrebat: Doamne, dar cine atunci mai intră în veșnica fericire, dacă nici acesta, care a păzit poruncile legii nu a intrat? Și atunci Iisus Hristos grăiește: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.
Aceasta este pe scurt pericopa evanghelică de astăzi frați creștini. Tânărul acesta, crescut frumos și moral în legea străbunilor lui, ascultându-L pe Hristos, iată- își pune problema veșniciei lui. Și din discuția cu Cel ce este Lumina Lumii, vedem că el era un om moral, virtuos, căci spune că toate poruncile legii le-a ținut. Dară atunci , dacă toate poruncile legii le-a ținut, de ce oare conștiința lui îi spunea că mai lipsește ceva? Pentru că vedem că avea neliniști legate de Mânturirea lui, chiar dacă nu fura, nu era bețiv, nu se droga, nu era desfrânat, își respecta părinții și le cinstea numele cu purtarea lui cuviincioasă în comunitate. Totuși el simte că nu e de ajuns. Simte că toate aceste purtări ale lui nu sunt sufleciente pentru a ajunge în sânul lui Avraam, cu atât mai mult cu cât Hristos vorbea de o Împărăție cerească veșnică, alta, cumva decât ceea ce știa el  de la părinți și din legea lui Moise.
Tinerețea, frați creștini, vârsta zbuciumului interior, a frământărilor de tot felul, a descoperirilor de sine. La această vârstă, când de obicei te crezi prometeu și vrei să furi focul din casa lui Dumnezeu, te crezi stăpân și nemuritor, tânărul nostru avea neliniști. Neliniști creatoare de întrebări. Vedeți frați creștini? Copilăria este o vârstă frumoasă, dar lipsită totuși de multe cunoștințe și sensibilități. Maturitatea este și ea plinătate a vârstei, însă suntem mai șlefuiți de valurile vieții, nu ni se mai aprind călcâiele așa ușor după un chip frumos, după o ideologie atrăgătoare, după un vis de realizat. Haideți să rămânem tineri. Și nu orice fel de tineri, ci tineri vorbind cu Dumnezeu, ca acesta din Evanghelie, Și întrebându-ne ce să facem ca să ajungem fericiți veșnic. De fapt, la drept vorbind, fericirea, dacă nu e veșnică, nu e fericire.
Oare păzim noi poruncile, frați creștini? Păzim noi postul, prima poruncă divină, instituită în Rai? Postul de la bucate, care ne pune trupul la osteneală, e drept, dar care îl vindecă și îl apără de atât de frecventele boli ale metabolismului. Și postul sufletesc , de la păcate. Păcat înseamnă lipsa binelui. Adică într-o zi, de n-ai făcut rău tot nu e de ajuns, dacă nu ai făcut bine.
Avem apoi cele zece porunci . Eu sunt Domnul Dumnezeu tău, să nu ai alți Dumnezei afară de mine! Cum stăm noi cu această poruncă? Ne închinăm noi cuviincios lui Dumnezeu? Suntem noi conștienți de măreția Lui? Sau ne-am făcut Dumnezeu pântecele, pofta trupului, banul, funcția, munca( serviciul); sau poate ne-am făcut Dumnezeu copilul, și pentru el călcăm în picioare poruncile, furând, denigrând, numai să îi fie lui bine, și să nu simtă dureri și suferințe.
A doua poruncă este să nu îți faci ție chip cioplit, nci altă asemănare a câte sunt sus în cer, sau  pe pământ jos, în apă și sub pământ; să nu te inchini lor, nici  să le slujești lor.  Avem noi idoli în casă frați creștini? Și fiți foarte atenți , nu confundați cinstirea sfintelor icoane din creștinișmul apusean și ortodox, cu idolatria, căci noi nu confundăm icoana cu Dumnezeirea! Vorbim despre idolatria banilor, a unor plăceri cărora le slujim, făcându-ne vinovați de călcarea moralei creștine. Să fim foarte atenți la mișcările sufletului nostru, și dacă simțim că ne-am făcut idoli din fumat, din droguri, din plăcerile carnale vinovate, din televizor și computer, să ne revizuim atitudinea și să ne schimbăm viața.
A treia poruncă spune să nu iei numele Domnului Dumnezeu în deșert. Atât de adesea văd și aud glume, bancuri despre Dumnezeu. Frați creștini, în țările musulmane dacă vorbești despre Alah sau Mohamed cum vorbesc creștinii despre Hristos și Biserică, ești decapitat. Nu aprobăm, bine înțeles pedeapsa mahomedană, însă nici nu se mai poate așa: Hristos este înjurat cu tot ce e sfânt: Icoană, anafură, biserică, sfinții, Cerul, mama, Grijania. Grijania este de fapt ultima împărtășanie care se dă omului, este îngrijania , îngrijirea pentru drumul către necunoscut, este merindea și lumina pentru drumul acesta care începe de pe marginea gropii și nu se mai termină.
Ultima poruncă referitoare la relația omului cu divinitatea, este a patra care spune: Aduți aminte de ziua Domnului, ca să o sfințești pe ea. Cum sfințim noi Dumnica , Domini dei, ziua Domnului, frați creștini? Cum sfințiți ziua Domnului tineri români? Dormind după o noapte de cluburi în care ați petrecut în dezmăț? Mergeți la Biserică duminica, și dedicați-vă apoi restul zilei familiei, cărților, zidirii sufletești. E dureros să afli la spovedanie că sunt case de creștini care încă nu au biblia la căpătâiul patului. Nu se poate așa ceva, sau să auzi că încă sunt oameni care nu știu să citească un paraclis al Maicii Domnului, și aceasta după 23 de ani de libertate a cuvântului și a ideilor religioase. De 23 de ani preoții bisericii îndeamnă la rugăciune către Maica Domnului, la un program particular de rugăciune. O jumătate de oră din zi vi se pare mult, să vă așezați în genunchi în fața icoanelor din casa dvoastră? Dar cum stați ore în șir în fața minciunilor televizate?Cum priviți meciuri de fotbal câte o oră jumătate și vă frământați și ve enervați și participați psihic și afectiv efectiv,tensionându-vă; ba după meci deveniți și triști sau violenți, dacă scorul nu e cel dorit, dar fericiți până la beție, dacă biruie echipa favorită, iar la slujba Sfintei Liturghii nu rezistați un ceas, ori nici nu încercați măcar să ajungeți. Cum munciți 8 ore pentru a vă asigura pâinea, distrugându-vă prea adesea sănătatea, și pentru suflet nu aveți răgaz un sfert de ceas pe zi???? Sau trei ore pe săptămână, cât durează Sfânta Liturghie?
A cincea poruncă, și vă rog să fiți atenți: avem în cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, pe primele patru porunci care vizează relația noastră cu Dumnezeu, ultimele 5 relația noastră cu semenii, dară a cincea poruncă trece într-un registru aparte și spune: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ. Foarte importantă această poruncă, frați creștini.  Ascultarea și respectul de părinți dacă nu ați reușit să vă învățați copiii, ia-ți crescut numai pentru suferințe, să știți! Porunca ascultării de părinți este și singura care are o făgăduială de răsplată. Nicăieri nu zice, nici până la ea, nici după ea: respectă porunca și eu îți voi da aceasta sau aceea. Doar aici Hristos Dumnezeu dă porunca dar dă și făgăduiala unei vieți lungi și ferite de rău: Ca să-ți fie ție bine, și să trăiești ani mulți pe pământ!!! O tineret român, care ai impresia că dacă abia ți-a dat mustața ai și cunoscut tainele universului, și că părinții tăi sunt niște demodați, niște ăia crescuți în limitele comunismului, niște încuiați care nu mai pricep cum merge viața, cum e viața „dă cartier”, cum e să fii „cool”…. Ce-ai să mai plângi tu , tineret român care nu mai știi să-ți respecți părinții, care suni la protecția copilului dacă ai tăi ridică vocea. Nu uita tineret român, că sfântul apostol Pavel spune că numai copiii născuți din desfrânare nu sunt certați, pentru că nu sunt iubiți. Ia aminte la tine, tineret român și vezi, nu cumva ocultele să-ți bage în cap că ești liber, tocmai ca să te robească masoneria cu toate patimile deșănțate pe care ți le servește sufeltului tău, doar doar te-oi lipsi de morala creștină în care părinții și bunicii tăi te-au crescut. Ia aminte tineret român, și nu te lăsa dus de nas de către cei ce aruncă noroi în singura instituție care a mai rămas cu adevărat națională:Biserica Ortodoxă Română! 


În Biserică s-au format marile valori ale neamului românesc. Eminescu, Mircea cel Bătrân,doctorul Nicolae Paulescu, mai recent, minunatul doctor pediatru Alexandru Pesamosca,sunt doar câteva nume care-mi vin în minte fugitiv. Ceea ce este al Bisericii, este de fapt al neamului. Ceea ce au ură asupra noastră, de fapturăsc neamul acesta românesc. De aceea, când auziți pe unii lătrând împotriva Bisericii Ortodoxe să știți că o fac conștienți fiind, că în momentul de față, Biserica Ortodoxă Română rămâne singurul liant al neamului. Ea a dat și pe Constamtin Brâncuși, pe Mircea Eliade care a cercetat toate religiile, scriind lucrarea strălucită„Istoria Credințelor și Ideilor Religioase”, în care vorbește despre omul viitorului ca fiind homo-religiosum și care, deși a cercetat toate religiile, a murit creștin. Să vă mai amintesc că și Emil Cioran, cel ce singur se intitula „scepticul de serviciu al unei lumi în declin”, este fiu de preot ortodox? Ortodoxia româmească poartă în ea esența ființei neamului nostru, fără ea devenim populație, nu popor,și asta o știu bine vrăjmașii neamului, năimiții aceștia care vă vând acum tot felul de ideologii și percepte despre trecutul nostru, despre Divinitate, străine de bimilenara tradiție creștină a neamului. Să-ți deschizi bine ochii, tineret român, pentru că tu -ți clădești viitorul! Să nu ți-l întunece ocultele!
Urmează cele cinci porunci: Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu fi mărturie mincinoasă aproapelui tău, și să nu poftești femeia, sau casa sau orice este al aproapelui tău.
Acestea sunt poruncile pe care tânărul nostru le respecta, frați creștini. Însă nu avea esența. Vedeți? Hristos venise să împlinească legea lui Moise, să o facă desăvârșită. Ce lipsea acestei legi? Iubirea, frați creștini! Evreii, ca și musulmanii astăzi, aveau legea talionului: dinte pentru dinte, acțiune, reacțiune. Hristos vine și îl învață pe tânăr, cu mai puțin de 6 luni înainte de Răstignirea Sa, legea iubirii. Vinde câte ai, dă săracilor și urmează-mi mie. Adică fii asemenea mie: sărac, și fără acoperiș, propovăduind iubire. Tânărul pleacă trist. Nu era dispus să renunțe la ceea ce avea. Nu putea. Avea inima legată de averea primită de la părinți.  Este greu pentru el să renunțe la lux, apoi de ce să deie altora ceea ce era doar al lui? Haideți să nu facem și noi ca el. Să dăruim, frați creștini. Să vindem averea păcatelor noastre, a fărădelegilor, a avariției, să vindem mândriile și să ne câstigăm prietenia smerită a sfinților, a Maicii Domnului, a lui Hristos Dumnezeu. Să devenim milostivi și copătimitori cu suferințele celor de lângă noi. Nu se poate să nu avem cui să dăruim ceva, cuiva, în fiecare zi din viață. Legea Creștină, în esența ei, este legea iubirii.Ea ne îndeamnă la bunătate, dar nu la o bunătate de duminică, ci la una care să fie prezentă veșnic, continuu, și dincolo de moarte. La o iubire veșnică, permanentă, nu iubirea pătimașă, ci iubirea ca stare sufletească. Să poți descoperi frumosul din om, din natură din cer, și să te raportezi prin el la Dumnezeu care face lucruri atât de minunate. Nu vom ajunge să ne iertăm pe cei ce ne-au greșit, și cu atât mai puțin să-i iubim pe vrăjmași dacă le vedem mereu defectele, ori-de-câte-ori îi privim în ochi.
 Hai să devenim mai buni, să rupem din puținul nostru și să dăruim celui ce are mai puțin. Mai puțină pâine, mai puțină iubire, mai puțină sănătate, mai puțină șansă. Poate că ne culcăm noaptea într-un pat, când sunt încă prunci ai străzii, poate că are cine ne înveli, sau pe cine să așteptăm să vină de la muncă și să cinăm cu ei. Să aruncăm un gând, o rugăciune pentru toți săracii pământului, și dacă putem a doua zi să le aducem o lacrimă de recunoștință în ochi măcar unuia dintre ei , am împlinit legea lui Hristos, legea iubirii. Nu vă e milă de inima voastră, frați creștini? Cum o lăsați să se împietrească zi de zi, fugind de prilejurile de a hrăni un flămând, de a da un pahar de apă unui însetat, de a mângâia un bolnav. Să fim foarte atenți, că la judecata apocaliptică, citiți și documentați-vă, nu vă luați după basmele meidatizate, care vor doar să bage spaime și frici în voi. La judecată suntem întrebați de ce nu am avut milă, frați creștini ortodocși!!! Foarte important de reținut. Poți să trăiești într-o mănăstire și să-și intre în cap că ești sfânt, dacă nu ai mila în inimă te așteaptă osânda păcătoșilor, Așa cum spuneam și mai devreme, nu ajunge , în ochii lui Hristos, dacă nu faci răul! Ajunge numai mila, dacă faci binele. Psalmistul David grăiește: „ferește-te de rău și fă binele. Caută pacea și o urmează pe ea. ” Iar Sf ap Pavel spune celor din Colose: „îmbrăcați-vă cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă și iertându-vă unii altora. Iar peste toate îmbrăcați-vă cu iubirea care este legătura desăvârșirii. ”
Auziți frați creștini? Haideți să punem început bun astăzi. Astăzi, nu mâine! Să zicem cu fermitate de războinic: de astăzi, de acum, nu vreau să mai păcătuiesc. Nu vreau să nu-mi mai ascult părinții, să desfrânez, să trăiesc necununat, să fumez, să mă droghez, să mă îmbăt, să urăsc. De astăzi vreau să devin om în plinătatea sensului cuvântului.  Doar omul poate deveni, frați creștini. Câinele rămâne câine și se simte bine în pielea lui de câine. Îngerul rămâne înger și se simte bine-n fulgii lui de înger, să spunem așa, numai omul are neliniști și poate deveni înger sau demon, sfânt sau păcătos, moral sau imoral. Și pentru aceasta suntem judecați. Că a făcut Hristos tot. Tot ce a fost Dumnezeiește posibil pentru ca omul să devină OM și nu a vrut. Haidem dară să devenim iar oameni frați creștini, și aduc sprijin cuvântului, încheind de altfel, o durere nemărginită a părintelui Arsenie Papacioc, om cu viața plină de iubire, de suferință și de dăruire: „Este omul vinovat, mult vinovat, pentru faptul că nu luptă. Stă pe loc și nu luptă cu orice chip să se desăvârșească, Pentru că atunci când tu miști mereu, atunci ai șanse de desăvârșire. A mișca înseamnă a ajunge, te ajută harul lui Dumnezeu cel care a zis că: Ceea ce la oameni e cu neputință, este cu putință la Dumnezeu.” Amin.

joi, 20 august 2015

ÎN DISPERAREA CARE M-A CUPRINS







În disperarea care m-a cuprins
M-am agățat de flori, de lan de grâu m-am prins,
Și în dorința de-a-mi fi vie viața
M-am contopit cu zorii dimineața.

În zbuciumul dorinței de-a trăi
M-am oglindit în lacrimi de copii.
M-am aruncat în Dunărea albastră
Și i-am fost soț, și ea mi-a fost nevastă.

În libertatea mea de-a suferi
Copilărit-am anii pe câmpii
Și am iubit puternic și aprins
Și focul meu nu va fi lesne stins.

În fuga mea de moarte și de boli,
Mi-am ascuns sufletul în strâmte închisori,
M-am bicuit cu frunzele de nuc,
Să pot povara Crucii să mi-o duc.

Și m-am scăldat în tufe de pelin
Să simt dulceața vieții mai deplin.
M-am prefăcut în galben trandafir,
Sorbind lumina soarelui deplin.

În drumul vieții mele tot mai scurt
Am învățat tăcerea s-o ascult
Am învățat că nu-i nimic precis,
Că nu-i destin, nimic nu-ți este scris.

Ci-ți tot creezi himere și lozinci
Visezi palate, când ai doar opinci,
Când ești bogat, ai da averi în fugă,
Numai s-auzi, așa, sub clar de lună,
O inimă șoptindu-ți...„Noapte bună!”

20 august 2015
chilia din Dervent