ÎN DISPERAREA CARE M-A CUPRINS







În disperarea care m-a cuprins
M-am agățat de flori, de lan de grâu m-am prins,
Și în dorința de-a-mi fi vie viața
M-am contopit cu zorii dimineața.

În zbuciumul dorinței de-a trăi
M-am oglindit în lacrimi de copii.
M-am aruncat în Dunărea albastră
Și i-am fost soț, și ea mi-a fost nevastă.

În libertatea mea de-a suferi
Copilărit-am anii pe câmpii
Și am iubit puternic și aprins
Și focul meu nu va fi lesne stins.

În fuga mea de moarte și de boli,
Mi-am ascuns sufletul în strâmte închisori,
M-am bicuit cu frunzele de nuc,
Să pot povara Crucii să mi-o duc.

Și m-am scăldat în tufe de pelin
Să simt dulceața vieții mai deplin.
M-am prefăcut în galben trandafir,
Sorbind lumina soarelui deplin.

În drumul vieții mele tot mai scurt
Am învățat tăcerea s-o ascult
Am învățat că nu-i nimic precis,
Că nu-i destin, nimic nu-ți este scris.

Ci-ți tot creezi himere și lozinci
Visezi palate, când ai doar opinci,
Când ești bogat, ai da averi în fugă,
Numai s-auzi, așa, sub clar de lună,
O inimă șoptindu-ți...„Noapte bună!”

20 august 2015
chilia din Dervent

Comentarii

Postări populare