PILDA LUCRĂTORILOR RĂI
Frați creștini, pilda citită astăzi aproape că nu mai are nevoie de nici o explicație. Însă , pentru cei care nu au fost prezenți dela începutul Sfintei Liturghii vom aminti pilda și vom încerca să pătrundem înțelesurile ei, pentru creștinul de atunci șipentru cel de astăzi. Așadar, Hristos tocmai intrase în Ierusalim călare pe mânzul asinei, în strigătele de bucurie ale evreilor care-l primiseră ca pe un împărat al lor. NE aflăm așadar cu doar cu cinci zile înainte de răstignirea Lui. Iisus Hristos intră în templu și le vorbește evreilor, dar de data aceasta inima Sa este întristată, și graiul îi este în pilde, nu le mai vorbește pe față mulțimilor. Așadar, într-un astfel de moment începe Domnul să grăiască, spunându-le că era un om care a sădit o vie, a îngrădit-o apoi, a săpat într-ânsa teasc, a ridicat un turn, și a dat-o lucrătorilor să o lucreze. Iar stăpânul viei a plecat departe. Apoi, venind vremea roadelor, a trimis oameni să ia ce i se cuvenea din vie. Dar lucrătorii viei, pe unii i-au alungat, pe alții i-au bătut , pe alții i-au omorât cu pietre. Stăpânul viei, hotărăște apoi să trimită pe singurul său fiu să meargă să își ia partea din producție. Lucrătorii, văzându-l, s-au sfătuit să-l omoare și pe acesta, ca să rămână lor moștenirea lui. Așa că au pus mâna pe el, l-au scos afară din via lui, și l-au ucis. Aceasta este pilda, după care Iisus îi întreabă pe evreii care-l ascultau:„Ce va face stăpânul viei lucrătorilor?” Ei răspund: „Pe acești răi, cu rău îi va pierde!”. Doar că fariseii și cărturarii, învățătorii legii lui Moise, înțeleseseră că despre ei vorbește, și au spus Ferească Dumnezeu! Au spus ferească Dumnezeu, dar în noaptea aceleași zile s-au înțeles cu Iuda pe treizeci de arginți, să-l vândă pe Cel fără de preț, pe Mântuitorul lumii, pe singurul Fiu al Celui care sădise via aceasta, lumea nevăzută și cea văzută, tocmai fiind pe cale să împlinească ceea ce acum Hristos le spusese în pildă. Așadar, cred că ați înțeles că via este lumea aceasta în care trăim. Cel care a sădit-o este Dumnezeu-Tatăl. lucrătorii viei ,sunt cei din neamul evreiesc, singurii care atunci se închinau adevăratului Dumnzeu. Gardul din jurul viei, reprezință îngrădirea moral-creștină, care era atunic reprezentată de cele zece porunci primite de proorocul Moise pe muntele Sinai. Turnul este reprezentat de biserica lui Dumnezeu, care trebuie să vegheze ca nici o vulpe să nu intre-n vii să le prade, nici o pasăre stricătoare a viei, și nici un fur și tâlhar.Teascul săpat în vie,reprezintă toată puterea discernerii, capacitatea de pătrundere în adâncimile tainelor dumnezeiești, vinul fiind simbol al înțelepciunii. Cei trimiși să aducă roadele sunt toți proorocii Vechiului Testament,trimiși adesea de Dumnezeu ca să-l întoarcă la adevărata închinare, și pe care, pe toți, afară de proorocul Ilie care a fost ridicat la cer, cu trup cu tot, pe toți, spuneam , poporul evreu însuși i-a omorât în Ierusalim, „cetatea păcii”. Cred că ați înțeles că fiul moștenitor era tocmai Iisus Hristos, pe care evreii vor pune mâna și-l vor bate, îl vor batjocori, îl vor da spre judecată nedreaptă, îl vor scoape afară din vie, afară din cetatea Ierusalim, pe un munte nu foarte înalt, pe Golgota, și-l vor omorî răstignind pe Fiul lui Dumnezeu! I-a mai așteptat Dumnezeu pe evrei încă patruzeci de ani să-l recunoască pe Iisus Hristos ca fiind Mesia, și apoi le-a distrus gardul, le-a dărâmat cetatea și au ajuns împrăștiați în toate colțurile lumii, iar mântuirea a dat-o Dumnezeu unui nou popor, cel creștin, ca să aducă la vreme roadele credinței, ale nădejdii și ale dragostei. Așa am putea vedea acewastă pildă, în lumina evenimentelor petrecute în istorie, frați creștini. Și vreau să observați că poporul iudeu care asculta pilda, fiind pus de către Hristos, să facă judecată în numele stăpânului viei, au grăit : pe cei răi, cu rău îi va pierde. Aceasta, dacă vreți a fost o mea culpa, o învinuire de sine, și o osândire de sine, pentru că evreii tocmai își semnau sentința, în fața Celui pe care în nici cinci zile aveau să-l vândă. Neștiind că-i vorba de ei, au judecat drept! dacă-și dădeau seama pe cine judecă, probabil că găseau circumstanțe atenuante.
Dar să nu îi osândim și noi pe cei deja osândiți la o moarte spirituală, dacă nu se trezesc din negarea divinului din Iisus Hristos, ci să privim mai atent această pildă, asumându-ne-o în plan contemporan, că doar tot cuvântul lui Dumnezeu grăit și în vechiul și în noul testament, este viu și lucrător până în veșnicie, și dincolo de ea. Parabola aceasta, frați creștini are un merit ascuns. Ea nu se raportează doar la neamul lui Avraam, care v-a pierde curând titlul de popor ales, ci se referă la tot sufletul uman, la toată omenirea. Vedem că via este lumea, lumea creată de Dumnezeu. Lucrătorii viei suntem noi, fiecare om, creștin ori nu, care ne am existat și existăm,în via aceasta, lumea aceasta. Vedeți că stăpânul viei a lăsat aici lucrători, pe fiecare cu priceperea lui, cu vocatia lui, așa încât toți împreună să îngrijească via sădită de El, și să o ajute să deie roade. Și, sosind vremea roadelor, a trimis după ele, iar lucrătorii au vrut să-și asume roadele, nedând dreptul stăpânului. Doar în această pildă Hristos, deși nu o spune fățiș, se face pe sine Alfa, cel care a sădit lumea, că de la sine înțeles este că stăpânul a sădit via împreună cu Fiul, și se face și Omega, sfârșitul lucrătorilor, tocmai prin actul lor criminal; se face Iisus și judecat și judecător, se așează între divin și uman, uman și divin fiind, spre a salva omenirea. Coborârea lui Dumnezeu pe pământ, una dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, a fost maximum de iubire, a fost ultimul act posibil pentru a salva omul din tirania viciilor și aa idolatriilor în care căzuse. Venise la via sădită de El, pentru a cere omului roade.
Acest lucru trebuie să-l înțelegem și noi, cei de astăzi. Fiecare dintre noi suntem un microcosmos în macrocosmos, suntem o lume mică într-o lume mare, și fiecare dintre noi avem în noi sădită o vie, sufletul nostru, fiecare dintre noi avem în noi ridicat un gard, creștini sau nu, este vorba de glasul conștiinței, de legea morală din noi(creștină ori nu) și legea Divină din cer. Fiecare dintre noi avem teasc săpat în noi, mai adânc ori mai puțin adânc, capacitatea de a discerne, puterea de a disocia binele de rău, amarul de dulce, întunericul de lumină. Fiecare dintre noi avem ridicat un turn în microcosmosul nostru, un turn de pază. Este inima noastră care ne păzește de rătăcirile minții, atunci când mintea începe să coacă viclenii, să voiască să ia doar ea toată via, și să-și uite de Dumnezeu. Atunci turnul acesta de veghe trebuie să intre în alertă, să bată clopotul de pericol, și să atenționeze că gândurile acestea atee sunt neliniștitoare și aducătoare de prăpăd, de dezbinări de vicleșuguri ucigătoare, de ceea ce spune Hristos în parabola de astăzi, că lucrătorii„ și-au zis între ei”, adică omul nu a mai ținut legătura cu Divinul, ci a vorbit doar cu gândurile lui, și acestea l-au îndemnat să devină hrăpăreț, fur și ucigaș de fii.
Pilda aceasta ne vorbește despre răutate, frați creștini, de aceea și evreii răspund scurt: pe cei răi, cu rău îi va pierde. Pilda aceasta ne amintește că plecând Stăpânul, lucrătorii devin răi, se lasăî pe tânjeală. De aceea noi, creștinii trebuie să învățăm din pilda aceasta că suntem repede predispuși spre rău, cumva atavic, pentru că repede omenirea a făcut cele trei greșeli capitale, despre care vorbește părintele Arsenie Papacioc: repede Adam a neascultat de Dumnezeu în Rai, repede Iuda l-a vândut pe treizeci de arginți pe Mântuitorul, și repede Papa de la Roma a trimis bula papală pe masa bisericii Sfintei Sofia, în Constantinopol, rupând astfel unitatea creștină, făcând apoi din catolicism pântec de desfrânată, născătoare de erezii protestante și neoprotestante. Atât de repede via lui Hristos, Biserica creștină a fost împărțită de lucrătorii cei răi, iar roadele Duhului Sfânt nu le mai aduc lui Dumnezeu, atât de mult am decăzut cu toții, că sunt sigur că de-ar veni iară Fiul Moștenitor, ar fi dinnou răstignit, de un popor al lui, care-și spune creștin, dar crede mai mult în vrăji, în descântece, în farmece, în strigoi și fantasme, în puterea banului, în puterea funcției. Înainte cu o zi de a spune această pildă, Iisus Hristos intrase în templu. Și a văzut acolo pe schimbătorii de bani, pe cei ce făceau negoț cu vite pentru jertfe și cu turturele. Pentru prima dată, blândul Iisus Hristos, pune mâna pe bici! Pune mâna pe bici și lovește! Pune mâna pe bici și lovește pe cei ce vindeau și făceau negoț. și apoi a grăit memorabilele cuvinte: „Casa Mea, Casă de rugăciune se va chema, iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari???” Sunt cuvintele lui Hristos, după ce le-a dărâmat tarabele acelor negustori. Ei bine frați creștini, ghiftuiții aceia care erau acum biciuiți de Hristos, au tăcut mișelește, dar în noaptea aceleași zile au decis că așa nu se mai poate, trebuie să moară acesta care le strică lor apele, afacerile. Să luăm aminte și noi, creștinii de astăzi, să nu transformăm Casa Tatălui în peșteră de tâlhari. Și nu vorbesc acum doar de preoțimea la care sigur vi s-a dus gândul. Ci vorbesc pentru fiecare în parte, și mai ales pentru mine: Să nu neguțătorim harul divin, darul divin din inima noastră frați creștini! Să nu devenim răi ca și lucrătoii viei, atât de răi încât să facem în sufletul nostru negoț cu Mila și cu Îndelung-răbdarea lui Dumnezeu, făcându-ne că nu pricepem că ne vindem sufletul bucată cu bucată, mâniei, mândriei, invidiilor, avarițiilor, iubirilor pătimașe, patimilor trupului, strălucirii ochilor Mamonei, a aurului și averilor; să nu ne târguim mântuirea mai ale, frați creștini, socotind că avem timp la bătrânețe să ne spovedim, să ne împărtășim, să tocim pragurile bisericii. Că de facem așa, vom ajunge să ne pună satana hăț, și Iisus va fi nevoit să poarte bici, ca să mai salveze ce se mai poate salva!
Ne trebuie multă atenție frați creștini, multă atenție pentru că trăim într-o vie deja cu gardul dărâmat din toate părțile. Patimi existente de mii de ani, acum ridică voci pentru legalizări ale căsătoriilor și ale adopțiilor, și știți despre ce vorbesc, însă vorbesc cu perdea pentru că mai sunt copii pe aici, apoi se duce o propagandă pe internet de legalizare a unor droguri, ba chiar vorbesc despre beneficiile medicale ale consumului acestora. După unele minți încuiate, te și miri cum de se mai moare de cancer când există atâta cânepă pe Terra? Trebuie să ne trezim cu toții și să vedem că există noi și printre noi lucrători care ucid pe cei trimiși să ne amintească a cui e via aceasta, că suntem doar niște trecători pe lume, și că trebuie să lăsăm celor ce vindupă noi o lume mai bună dect cea încare ne-am născut!
Frați creștini ortodocși români. Vorbesc acum cu voi, pentru că mai aproape îmi e cămașa decât haina, și mai mult mă doare de ce se întâmplă aici, în neamul încare a binevoit Dumnezeu să mă nasc. Spunea cândva un francez, Lacordaire, că „răul n-are nevoie de cultivare, el se naște fără îngrijire, ca și spinii, într-un loc părăsit.” De aceea media de astăzi vă vinde doar dezmăț, violență și modele de îmbogățire rapidă și fără de muncă, bingomani, și sintagme gen „asta înseamnă să fii mafiot”. Răul se naște fără să fie cultivat! De aceea vă îndemn, cultivați-vă frați români! Citiți mult, și nu înghițiți bombele mediatice ca pe niște hapuri, că s-ar putea să vă ucidă sufletește. Din păcate, și o spuncu durere în inimă, scoala românească este făcută praf! Bine spunea cineva, undeva, cândva, că de câte ori un politruc din ăsta de conduce spre pieire țara iese din pușcărie, ne amenință și sfătuiește să făcem legi și condiții pentru cei din pușcării. Ce bine ar fi dacă ar mai fi călcat și prin școli, poate ar gândi un sistem de învățământ performant. Și ca să fiu sincer, sunt consternat de halul în care a ajuns școala teologică românească. Marii teologi ai neamului după anii de studiu de seminar teologic, nu mai vorbim de facultate, știau greaca veche, latina, aramaica, știau anatomia și biologia, știau limba română, nu mai vorbesc despre disciplina morală pe care-o dobândeau acolo. Acum nu știu nici măcar crezul! mulți dintre ei nici atâta lucru nu știu. Nu știu anul schismei, nu știu anul edictului de la Milano, nu știu de ce se inchină la icoane, de ce ortodocșii se închină cu trei degete iar catolicii au schimbat după schismă și se închină cu toate cele cinci degete. Nu știu teologii noștri principiile de bază ale invățăturilor sectelor neoprotestante, și dacă nu le cunoști, cum să le combați? nu știu teologii noștrii că în coran numele proorocului Moise este pomenit de o sută treizeci și șase de ori, al Domnului Nostru Iisus Hristos este pomenit de cincizeci și nouă de ori, pe când al lui Muhamad (Mohamed, împământenit) este pomenit doar de patru ori. Sunt tineri care nu au școli teologice, domnilor teologi și cunosc aceste lucruri pentru că au vrut să lucreze în ogorul inimii lor, în via Domnului, și cunoscând au știut că nu pot fi manipulați, nu vor fi bătuți de vânturile dezimformărilor și nici înecați în balta sufiecienței desine! Însă când profesorii voștri au ajuns ei înșiși pe miei și pe purcei pseudopedagogi, nici nu mă miră starea deplorabilă în care ați ajuns și în care veți căra după voi Biserica și neamul și viitorul ortodox!Dar nici așa nu avem cuvânt de îndreptățire, frați români! NEamul acesta a fost binecuvântat cu o pepinieră de duhovnici străluciți, și nu doar duhovnici, ci suflete românești de o noblețe demnă de trecut în calendare și de pictat în icoane. A trimis Dumnezeu, din bogăția Harului Lui, către via aceasta românească oameni plămădiți din pămânutl țării, căliți în temnițele comuniste, și apoi urcați pe înălțimi ca să ne grăiască, să ne ajute să aducem și noi roadele la Dumnezeu, noi decrețeii, noi oamenii noi care am ascultat săsăitul șarpelui roșu bolșevic. Duhovnici precum Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Adrian Făgețeanu, Iustin Pârvu, Dumitru Fecioru,Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Nicolae Steihard, Ierahul Bartolomeu Anania, la Cluj,Petre Țuțea, Constantin Noica, Ernest Bernea, sociologul, apoi oameni de cultură, medici, actori, profesori universitari oameni de rând, care-au cunoscut pe Dumnezeu într-un mod deplin, ne-au tot grăit de 25 de ani cât de minunat este El și la ce viitor măreț ne cheamă! Și noi ce am făcut? ne-am bălăcit ființa aplaudând și votând scutind după scrutin neobolșevicii și trădătorii de țară, mai vinovați decât tiranul care dărâma biserici, pentru că ăștia distrug conștiințele, astupă teascul să nu mai lucrăm , să nu mai discernem binele de rău, ne dărâmă turnul inimii în bălțile patimilor sexuale sau nu, dar sigur nefirești, și cei mai grav e că ne fură via, frați creștini. Vor să facă ceea ce au început cei ce le sunt părinți ideologici, Marx, Lenin, Stalin, Ana Pauker, și cei ce le-au urmat. Așa să vă explicați intenția de a ridica în București moscheia cea mai mare din Europa, a doua ca mărime din lume, în timp ce imigranții musulmani huiduie și refuză cutiile cu ajutoare umanitare pentru că au sigla Crucii Roșii pe ele, să nu vă mire legile antiromânești date de ei, când scot pe ușa din dos religia din școli, ori când fac din mișcarea legionară, o mișcare fascistă, transformând marii eroi ai neamului în fasciști și antisemiți. Practic fac ce au făcut cu Hristos. Vor să ne scoată Eroii afară din vie, și să le omoare memoria, sub amenințarea cenzuriiși privării de libertate, dacă mai vorbim despre eroii neamului, care în tinerețea lor au făcut parte din mișcarea legionară. Viitorul este în mâinile noastre. Trebuie să ne trezim că oricum cei ce ne conduc destinele țării dorm, sunt marionete în mâinile ocultelor, nu își văd decât propriul interes.Închei îndemnându-vă iară la studiu, la lucru atent în via sufletelor fiecăruia dintre noi, la rugăciune pentru neamul acesta și pentru fiecare dintre voi, și aduc argument cuvântul părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, de la Techirghiol, om de o finețe spirituală aparte, și de o înaltă trăire în duh și în adevăr care spunea:„Nu ne putem închipui un om mântuit fără merite. De unde vin aceste merite? Din luptă! Din lupta cu suferințele. Iar luptă fără jertfă nu se poate! Crucea a mântuit neamul omenesc, nu dreptatea lui Dumnezeu a mântuit omenirea, nici minunile Sale, ci Crucea. Atunci când Iisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce, iar satana era învins. Crucea semnifică: În Numele Tatălui- toată înălțimea- și al Fiului- toată adâncimea- și al Sfântului Duh- toată lățimea. Iată o semnificație extraordinară a semnului sfintei Cruci.” AMIN.
Dar să nu îi osândim și noi pe cei deja osândiți la o moarte spirituală, dacă nu se trezesc din negarea divinului din Iisus Hristos, ci să privim mai atent această pildă, asumându-ne-o în plan contemporan, că doar tot cuvântul lui Dumnezeu grăit și în vechiul și în noul testament, este viu și lucrător până în veșnicie, și dincolo de ea. Parabola aceasta, frați creștini are un merit ascuns. Ea nu se raportează doar la neamul lui Avraam, care v-a pierde curând titlul de popor ales, ci se referă la tot sufletul uman, la toată omenirea. Vedem că via este lumea, lumea creată de Dumnezeu. Lucrătorii viei suntem noi, fiecare om, creștin ori nu, care ne am existat și existăm,în via aceasta, lumea aceasta. Vedeți că stăpânul viei a lăsat aici lucrători, pe fiecare cu priceperea lui, cu vocatia lui, așa încât toți împreună să îngrijească via sădită de El, și să o ajute să deie roade. Și, sosind vremea roadelor, a trimis după ele, iar lucrătorii au vrut să-și asume roadele, nedând dreptul stăpânului. Doar în această pildă Hristos, deși nu o spune fățiș, se face pe sine Alfa, cel care a sădit lumea, că de la sine înțeles este că stăpânul a sădit via împreună cu Fiul, și se face și Omega, sfârșitul lucrătorilor, tocmai prin actul lor criminal; se face Iisus și judecat și judecător, se așează între divin și uman, uman și divin fiind, spre a salva omenirea. Coborârea lui Dumnezeu pe pământ, una dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, a fost maximum de iubire, a fost ultimul act posibil pentru a salva omul din tirania viciilor și aa idolatriilor în care căzuse. Venise la via sădită de El, pentru a cere omului roade.
Acest lucru trebuie să-l înțelegem și noi, cei de astăzi. Fiecare dintre noi suntem un microcosmos în macrocosmos, suntem o lume mică într-o lume mare, și fiecare dintre noi avem în noi sădită o vie, sufletul nostru, fiecare dintre noi avem în noi ridicat un gard, creștini sau nu, este vorba de glasul conștiinței, de legea morală din noi(creștină ori nu) și legea Divină din cer. Fiecare dintre noi avem teasc săpat în noi, mai adânc ori mai puțin adânc, capacitatea de a discerne, puterea de a disocia binele de rău, amarul de dulce, întunericul de lumină. Fiecare dintre noi avem ridicat un turn în microcosmosul nostru, un turn de pază. Este inima noastră care ne păzește de rătăcirile minții, atunci când mintea începe să coacă viclenii, să voiască să ia doar ea toată via, și să-și uite de Dumnezeu. Atunci turnul acesta de veghe trebuie să intre în alertă, să bată clopotul de pericol, și să atenționeze că gândurile acestea atee sunt neliniștitoare și aducătoare de prăpăd, de dezbinări de vicleșuguri ucigătoare, de ceea ce spune Hristos în parabola de astăzi, că lucrătorii„ și-au zis între ei”, adică omul nu a mai ținut legătura cu Divinul, ci a vorbit doar cu gândurile lui, și acestea l-au îndemnat să devină hrăpăreț, fur și ucigaș de fii.
Pilda aceasta ne vorbește despre răutate, frați creștini, de aceea și evreii răspund scurt: pe cei răi, cu rău îi va pierde. Pilda aceasta ne amintește că plecând Stăpânul, lucrătorii devin răi, se lasăî pe tânjeală. De aceea noi, creștinii trebuie să învățăm din pilda aceasta că suntem repede predispuși spre rău, cumva atavic, pentru că repede omenirea a făcut cele trei greșeli capitale, despre care vorbește părintele Arsenie Papacioc: repede Adam a neascultat de Dumnezeu în Rai, repede Iuda l-a vândut pe treizeci de arginți pe Mântuitorul, și repede Papa de la Roma a trimis bula papală pe masa bisericii Sfintei Sofia, în Constantinopol, rupând astfel unitatea creștină, făcând apoi din catolicism pântec de desfrânată, născătoare de erezii protestante și neoprotestante. Atât de repede via lui Hristos, Biserica creștină a fost împărțită de lucrătorii cei răi, iar roadele Duhului Sfânt nu le mai aduc lui Dumnezeu, atât de mult am decăzut cu toții, că sunt sigur că de-ar veni iară Fiul Moștenitor, ar fi dinnou răstignit, de un popor al lui, care-și spune creștin, dar crede mai mult în vrăji, în descântece, în farmece, în strigoi și fantasme, în puterea banului, în puterea funcției. Înainte cu o zi de a spune această pildă, Iisus Hristos intrase în templu. Și a văzut acolo pe schimbătorii de bani, pe cei ce făceau negoț cu vite pentru jertfe și cu turturele. Pentru prima dată, blândul Iisus Hristos, pune mâna pe bici! Pune mâna pe bici și lovește! Pune mâna pe bici și lovește pe cei ce vindeau și făceau negoț. și apoi a grăit memorabilele cuvinte: „Casa Mea, Casă de rugăciune se va chema, iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari???” Sunt cuvintele lui Hristos, după ce le-a dărâmat tarabele acelor negustori. Ei bine frați creștini, ghiftuiții aceia care erau acum biciuiți de Hristos, au tăcut mișelește, dar în noaptea aceleași zile au decis că așa nu se mai poate, trebuie să moară acesta care le strică lor apele, afacerile. Să luăm aminte și noi, creștinii de astăzi, să nu transformăm Casa Tatălui în peșteră de tâlhari. Și nu vorbesc acum doar de preoțimea la care sigur vi s-a dus gândul. Ci vorbesc pentru fiecare în parte, și mai ales pentru mine: Să nu neguțătorim harul divin, darul divin din inima noastră frați creștini! Să nu devenim răi ca și lucrătoii viei, atât de răi încât să facem în sufletul nostru negoț cu Mila și cu Îndelung-răbdarea lui Dumnezeu, făcându-ne că nu pricepem că ne vindem sufletul bucată cu bucată, mâniei, mândriei, invidiilor, avarițiilor, iubirilor pătimașe, patimilor trupului, strălucirii ochilor Mamonei, a aurului și averilor; să nu ne târguim mântuirea mai ale, frați creștini, socotind că avem timp la bătrânețe să ne spovedim, să ne împărtășim, să tocim pragurile bisericii. Că de facem așa, vom ajunge să ne pună satana hăț, și Iisus va fi nevoit să poarte bici, ca să mai salveze ce se mai poate salva!
Ne trebuie multă atenție frați creștini, multă atenție pentru că trăim într-o vie deja cu gardul dărâmat din toate părțile. Patimi existente de mii de ani, acum ridică voci pentru legalizări ale căsătoriilor și ale adopțiilor, și știți despre ce vorbesc, însă vorbesc cu perdea pentru că mai sunt copii pe aici, apoi se duce o propagandă pe internet de legalizare a unor droguri, ba chiar vorbesc despre beneficiile medicale ale consumului acestora. După unele minți încuiate, te și miri cum de se mai moare de cancer când există atâta cânepă pe Terra? Trebuie să ne trezim cu toții și să vedem că există noi și printre noi lucrători care ucid pe cei trimiși să ne amintească a cui e via aceasta, că suntem doar niște trecători pe lume, și că trebuie să lăsăm celor ce vindupă noi o lume mai bună dect cea încare ne-am născut!
Frați creștini ortodocși români. Vorbesc acum cu voi, pentru că mai aproape îmi e cămașa decât haina, și mai mult mă doare de ce se întâmplă aici, în neamul încare a binevoit Dumnezeu să mă nasc. Spunea cândva un francez, Lacordaire, că „răul n-are nevoie de cultivare, el se naște fără îngrijire, ca și spinii, într-un loc părăsit.” De aceea media de astăzi vă vinde doar dezmăț, violență și modele de îmbogățire rapidă și fără de muncă, bingomani, și sintagme gen „asta înseamnă să fii mafiot”. Răul se naște fără să fie cultivat! De aceea vă îndemn, cultivați-vă frați români! Citiți mult, și nu înghițiți bombele mediatice ca pe niște hapuri, că s-ar putea să vă ucidă sufletește. Din păcate, și o spuncu durere în inimă, scoala românească este făcută praf! Bine spunea cineva, undeva, cândva, că de câte ori un politruc din ăsta de conduce spre pieire țara iese din pușcărie, ne amenință și sfătuiește să făcem legi și condiții pentru cei din pușcării. Ce bine ar fi dacă ar mai fi călcat și prin școli, poate ar gândi un sistem de învățământ performant. Și ca să fiu sincer, sunt consternat de halul în care a ajuns școala teologică românească. Marii teologi ai neamului după anii de studiu de seminar teologic, nu mai vorbim de facultate, știau greaca veche, latina, aramaica, știau anatomia și biologia, știau limba română, nu mai vorbesc despre disciplina morală pe care-o dobândeau acolo. Acum nu știu nici măcar crezul! mulți dintre ei nici atâta lucru nu știu. Nu știu anul schismei, nu știu anul edictului de la Milano, nu știu de ce se inchină la icoane, de ce ortodocșii se închină cu trei degete iar catolicii au schimbat după schismă și se închină cu toate cele cinci degete. Nu știu teologii noștri principiile de bază ale invățăturilor sectelor neoprotestante, și dacă nu le cunoști, cum să le combați? nu știu teologii noștrii că în coran numele proorocului Moise este pomenit de o sută treizeci și șase de ori, al Domnului Nostru Iisus Hristos este pomenit de cincizeci și nouă de ori, pe când al lui Muhamad (Mohamed, împământenit) este pomenit doar de patru ori. Sunt tineri care nu au școli teologice, domnilor teologi și cunosc aceste lucruri pentru că au vrut să lucreze în ogorul inimii lor, în via Domnului, și cunoscând au știut că nu pot fi manipulați, nu vor fi bătuți de vânturile dezimformărilor și nici înecați în balta sufiecienței desine! Însă când profesorii voștri au ajuns ei înșiși pe miei și pe purcei pseudopedagogi, nici nu mă miră starea deplorabilă în care ați ajuns și în care veți căra după voi Biserica și neamul și viitorul ortodox!Dar nici așa nu avem cuvânt de îndreptățire, frați români! NEamul acesta a fost binecuvântat cu o pepinieră de duhovnici străluciți, și nu doar duhovnici, ci suflete românești de o noblețe demnă de trecut în calendare și de pictat în icoane. A trimis Dumnezeu, din bogăția Harului Lui, către via aceasta românească oameni plămădiți din pămânutl țării, căliți în temnițele comuniste, și apoi urcați pe înălțimi ca să ne grăiască, să ne ajute să aducem și noi roadele la Dumnezeu, noi decrețeii, noi oamenii noi care am ascultat săsăitul șarpelui roșu bolșevic. Duhovnici precum Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Adrian Făgețeanu, Iustin Pârvu, Dumitru Fecioru,Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Nicolae Steihard, Ierahul Bartolomeu Anania, la Cluj,Petre Țuțea, Constantin Noica, Ernest Bernea, sociologul, apoi oameni de cultură, medici, actori, profesori universitari oameni de rând, care-au cunoscut pe Dumnezeu într-un mod deplin, ne-au tot grăit de 25 de ani cât de minunat este El și la ce viitor măreț ne cheamă! Și noi ce am făcut? ne-am bălăcit ființa aplaudând și votând scutind după scrutin neobolșevicii și trădătorii de țară, mai vinovați decât tiranul care dărâma biserici, pentru că ăștia distrug conștiințele, astupă teascul să nu mai lucrăm , să nu mai discernem binele de rău, ne dărâmă turnul inimii în bălțile patimilor sexuale sau nu, dar sigur nefirești, și cei mai grav e că ne fură via, frați creștini. Vor să facă ceea ce au început cei ce le sunt părinți ideologici, Marx, Lenin, Stalin, Ana Pauker, și cei ce le-au urmat. Așa să vă explicați intenția de a ridica în București moscheia cea mai mare din Europa, a doua ca mărime din lume, în timp ce imigranții musulmani huiduie și refuză cutiile cu ajutoare umanitare pentru că au sigla Crucii Roșii pe ele, să nu vă mire legile antiromânești date de ei, când scot pe ușa din dos religia din școli, ori când fac din mișcarea legionară, o mișcare fascistă, transformând marii eroi ai neamului în fasciști și antisemiți. Practic fac ce au făcut cu Hristos. Vor să ne scoată Eroii afară din vie, și să le omoare memoria, sub amenințarea cenzuriiși privării de libertate, dacă mai vorbim despre eroii neamului, care în tinerețea lor au făcut parte din mișcarea legionară. Viitorul este în mâinile noastre. Trebuie să ne trezim că oricum cei ce ne conduc destinele țării dorm, sunt marionete în mâinile ocultelor, nu își văd decât propriul interes.Închei îndemnându-vă iară la studiu, la lucru atent în via sufletelor fiecăruia dintre noi, la rugăciune pentru neamul acesta și pentru fiecare dintre voi, și aduc argument cuvântul părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, de la Techirghiol, om de o finețe spirituală aparte, și de o înaltă trăire în duh și în adevăr care spunea:„Nu ne putem închipui un om mântuit fără merite. De unde vin aceste merite? Din luptă! Din lupta cu suferințele. Iar luptă fără jertfă nu se poate! Crucea a mântuit neamul omenesc, nu dreptatea lui Dumnezeu a mântuit omenirea, nici minunile Sale, ci Crucea. Atunci când Iisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce, iar satana era învins. Crucea semnifică: În Numele Tatălui- toată înălțimea- și al Fiului- toată adâncimea- și al Sfântului Duh- toată lățimea. Iată o semnificație extraordinară a semnului sfintei Cruci.” AMIN.
Comentarii