sâmbătă, 26 septembrie 2015

PESCUIREA MINUNATĂ

                                 PESCUIREA MINUNATĂ
„Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”
Frați creștini ortodocși, Sfnta Evanghelie de astăzi ne-a adus aminte de momentul chemării la apostolie a primilor apostoli: Andrei și Petru, Iacob și Ioan. Doi dintre ei mai ascultaseră cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Andrei și Ioan fuseseră ucenici ai sf prooroc și Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan. Văzuseră cu ochii lor minunea de la Botezul Domnului, când Duhul Sfânt în chip de porumbel alb se coborî peste Hristos și când glasul Tatălui Ceresc rosti cuvintele „Acesta este Fiul meu cel Iubit, pe acesta să-l ascultați”, și au mers după El. Însă se mai întorceau din-când–în-când  la casele lor. Andrei a venit și i-a zis lui Petru: „Vino, am aflat pe Mesia cel așteptat!” Și Petru s-a dus, dar s-a întors, căci era om însurat , avea o familie de crescut. Nu cu mult înainte de această minune pomenită azi, Mântuitorul însuși intrase-n casa lui Petru și îi vindecase socra care zăcea în pat aprinsă de friguri. Și nu doar că i-o vindecă de friguri, dar aceasta așa de sănătoasă se făcu încât nu mai zăcu deloc pe pat, ca orice bolnav care trece de o boală și rămâne-n convalescență, ci spune Sfânta Scriptură că „s-a sculat și îi slujea lui.”
 Așadar, și Petru și Iacov mai văzură și auziră minunile săvârșite de Iisus Hristos, pentru că le spuseseră frații lor, Andrei și Ioan, și pe unele le văzură cu ochii lor. Mai lipsea însă ceva pentru a deveni apostoli. Să urmărim pe scurt firul evenimentului de astăzi.  Era primul an al propovăduirii lui Hristos Iisus. Nu cu mult timp după ce se boteză de la Ioan, Mântuitorul vindecă , în casa lui Petru mulți bolnavi și îndrăciți numai cu cuvântul. Noaptea se retrăgea în locuri pustii să se roage. Într-o dimineață veni pe malul mării Tiberiadei, sau lacul Ghenizaret, cum este mai corect numit, fiind de fapt un foarte mare lac de apă dulce al râului Iordan.Aici vorbea mulțimilor despre Împărăția lui Dumnezeu , o împărăție a milei și a dreptății. Mulțimile îl îmbulzeau vrând să fie mai aproape de El ca să nu piardă momentul când v-a săvârși vreo minune. Vede lângă țărm pescari care se întorseseră de la pescuit, și își spălau și dregeau plasele. Se urcă în corabia unora dintre ei, era Petru cu Andrei , fratele lui. De acolo continuă să le vorbească mulțimilor. Se face amiază. Mântuitorul îi roagă pe pescari să ducă bărcile la adânc și să pescuiască aruncând mrejele. Petru îi spune un cuvânt Mântuitorului: Doamne, toată noaptea ne-am trudit și nu am prins nimic, dar , după cuvântul tău voi arunca mrejele. Care dintre voi sunteți pescari, știți că la amiezi nu-i vreme prielnică de pescuit. Dar cuvântul lui Petru mai are o însemnătate. În noaptea în care zăcea poporul evreu, care nu mai avea preoți vrednici și arhiereii lor se îndeletniceau mai mult cu ospețe și însoțiri cu oamenii de la palat, preocuparea lor fiind mai mult banul , averea și funcția,decât nevoile și suferințele poporului de rând, copleșit de biruri , taxe , de păcate și mișelii, în noaptea aceasta spun, nu mai veneau suflete la Dumnezeu. Și parcă seamănă cumva acele timpuri cu cele de astăzi…. Petru însă aruncă mrejele, parcă fără voia lui, doar așa , ca să nu îl supere pe Iisus Hristos, care tocmai îi vindecase soacra și pe alți bolnavi în casa lui.  Și prinde Petru pești, atât de mulți că a trebuit să cheme corabia prietenilor săi, a lui Iacov și a lui Ioan, să le ajute. Când vede minunea aceasta Petru exclamă câzând la picioarele lui Hristos, Du-te de la mine Doamne, că sunt om păcătos. Și Dumnezeu, Iisus Hristos îi spune lui și celorlalți trei :„Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni!” Și spune mai departe Scriptura că aceștia , trăgând corăbiile la uscat , au lăsat totul și s-au dus după El, adică au lăsat acolo peștele și mrejele și bărcile, familie, soacră și dorința de înavuțire, tot. 
            Frați creștini, este acesta momentul în care Hristos își face primii apostoli. Ei au fost chemați spre a propovădui cuvântul Împărăției cerurilor. Ei , și pe lângă ei alții, doisprezece la număr și apoi și alții, până la 70 de apostoli câți a avut Mântuitorul în viață, și apoi prin ei tot cinul preoțesc de astăzi, arhiereii, preoții, diaconii.  Nouă ne este dat să vă învățăm pe voi cei care vreți să știți, cele ce vă hrănesc sufletul, spiritul; preotul este chemat să vă ajute să regăsiți calea către crucea lui Hristos, astăzi, când omenirea e zbuciumată cum nu a fost niciodată, când credința multora este pusă la încercare aproape la fel ca în timpul fenomenului Pitești, tortura fiind acum spirituală. Acum când creștinii sunt invitați să creadă, dar să creadă strâmb, într-un Hristos care nu mai are nevoie de Cruce, nu mai are nevoie de biserică, de sfintele taine, nici de Maica Sa cea Sfântă, preotul trebuie să fie cel care se luptă cu furtunile ținând cârma corăbiei acesteiea duhovnicești drept, pentru a salva sufletele care mai vor să ajungă la limanul mântuirii.
Am putea vorbi astăzi, prilejul este prielnic, despre obligațiile preotului în comunitatea în care este trimis la apostolat. Preotul care trebuie să aducă sufletele în staulul credinței, nu să le sperie și să fugă în gura lupilor, dincolo de stal, în pădurile sectarilor pline de viclenii și vicleni care speculează păcatele preotului și apoi mănâncă oile , distrugându-le sufletele printr-o credință strâmbă, cum spuneam, o credință ciuntită, fără icoane, fără de Cruce , fără Maica Domnului, pururea Fecioara Maria. Am putea, spuneam să vorbim despre acest aspect al problemei. Mă limitez însă a spune ceea ce un părinte bătrân, trecut acum la cele veșnice , îmi spunea mie, odată , când mă plângeam la spovedanie adolescent fiind, despre faptul că mă sminteau unii preoți prin purtarea lor: Și mi-a zis: tinere, un popor îl cunoști nu după medicii lui, nu după dascălii lui, după pedagogii lui, nu după oamenii lui de stat. Ci după preoții lui! Așa cum sunt preoții așa e și poporul Că normal și firesc este ca tot ce ai mai bun în tine să îi aduci lui Hristos. Fiul cel mai bun al tău să-l dai lui Dumnezeu. Și dacă atât poate un popor să aducă jertfă lui Dumnezeu, dacă doar astfel de fii, astfel de preoți, gândește-te cum arată poporul… ” Nu vom dezvolta mai mult acest subiect, lăsăm să cugetați singuri la aceste cuvinte, și amintim doar că undeva în Sf Scriptură, spune Hristos către ucenicii săi, și implicit către urmașii lor, preoții: voi sunteți sarea pământului! Dacă și sarea se va strica , atunci cu ce se va mai săra? De nimic nu va mai fi bună, și se va arunca în foc. Însă, nu uitați că tot Hristos zice apostolilor, episcopilor, preoților și celor ce slujesc sfintele taine ale lui Hristos: „Cine vă primește pe voi, pe Mine mă primește, iară cine se leapădă de voi de mine se leapădă!” Lăsați păcatele altora să fie judecate de Hristos, chiar și preoții au la îndemână pocăința, și atunci ei își plâng păcatele și voi vă osândiți judecându-I. Unul e judecătorul,  inimilor, Hristos! De ce să ne amărâm inima și sufletul judecând pe aproapele? Dacă-l pot ajuta cu un sfat spre îndreptare, bine, dacă nu , mai bine să ne rugăm pentru iertrea și îndreptarea lui.
 Dar oare de ce numește Mântuitorul astăzi pe Petru (și pe ceilalți trei ucenici) pescari de oameni? DE CE NU LE ZICE VÂNĂTORI DE OAMENI? Păi, haidem să vedem: la vânătoare când mergi, vânătorul pândește prada, o hăituiește, plătește gonaci să o aducă-n raza puștii, și o rănește, când ajunge la ea e aproape vlăguită de viață. Pe când pescarul , cu undița lui, pune momeală în ac, și așteaptă ca peștele să vină de bunăvoie în undița lui. Așa și noi, preoții , punem momeala cuvântului divin, și așteptăm ca voi, de bună voie să vă prindeți în undița lui Hristos, să vă scoatem apoi , prin tainele bisericii noastre bimilenare, a Ortodoxiei, din balta mai mult sau mai puțin murdară, a păcatelor în care-ați stat până acum și să vă gătim pentru împărăția lui Hristos. Lui Dumnezeu îi place să vină omul de bună voie la EL. Vedeți? adesea Mântuitorul ne compară sufletele cu oile, avem pilda oi celei pierdute, cu drahma(un bănuț de valoare)iară astăzi cu peștii. Peștii au și o memorie scurtă. Frumos ar fi să avem și noi memoria relelor făcute de alții către noi, cu voie sau fără de voie, scurtă, și să ne acutizăm ținerea de minte a păcatelor noastre făcute împotriva noastră, împotriva aproapelui nostru, și împotriva lui Dumnezeu. În marea acestei lumi în care trăim cu toții, mrejele preoților , undițele slujitorilor adevărați și destoinici par a fi tot mai puține. Spun par a fi, pentru că așa se văd din mare. Furtuna vieții tumultoase, vântul alergărilor după un trai decent și sigur pentru voi și pentru copii voștri nu vă lasă să mai vedeți frumusețea cerului.Peștii mai ies la luciul apei și mai încearcă să-și folososească înotătoarele ca și aripi, să devină . tind spre cer. Să le urmăm exemplul! Să ne rupem de problemele cotidiene trei ceasuri pe săptămână și să mergem spre cer, la Liturghia de Duminică. Cer este aici, și nu mințim când spunem aceasta, pentru că Hristos a promis: unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și Eu! Peștii , trăind în bancuri au șanse mai mari de viață, prădătorii îi atacă mai greu. De aceea și noi îndemnăm la o comuniune în biserică. Și poate comuniune e un termen nepotrivit. La o conviețuire activă în biserică. Știi în parohie o familie cu nevoi, o bătrânică neputincioasă, rămasă singură? Poate posibilitațile tale de a ajuta sunt sărăcăcioase, spune preotului și el o găsi o cale de a o sprijini. Sunt atâtea lucruri frumoase care se pot face împreună și în interiorul bisericii, dacă preotul are voință și dacă are cu cine.
       Trăim azi în lacul Ghenizaretului cu toții. Trăim în balta dulce a complacerii a ceea ce suntem, și nu mai visăm să devenim ceea ce putem fi. Cu durere în suflet spunem că nu mai știm să trăim normal. Poporul nostru românesc,după zeci de ani de dictatură comunistă, a ieșit frumos, cu fruntea sus, chiar dacă pentru aceasta  a fost nevoie de jertfele a mii de martiri: preoți, călugări, intelectuali, tineri studenți, țărani cu coloană verticală, jertfă supremă la Canal, aici în Dobrogea, la Periprava, la Poarta Albă, în balta Brăilei, la Pitești , la Gherla, la Aiud, în munți,în Dunăre, pe la Orșova, Turnu-Severin,Sighet, Ocna-Mureșului, Târgu-Ocna peste tot sângele martirilor din lupta anticomunistă, cărora nici acum nu li se recunosc meritele, a adăpat poporul acesta și l-a făcut să iasă demn din lanțurile bolșevicilor.  Însă ceea ce nu au reușit comuniștii, încearcă să definitiveze cei ce i-au urmat.Aceiași politruci care-și făceau în campania electorală un nume din faptul că sunt ortodocși, și nepoți de preoți, acum au votat legea antilegionară, numindu-ne eroii, martirii aceștia despre care vorbeam adineauri, rasiști, fasciști, dușmani ai poporului. Aceeași politruci donează hectare unui tiran care nu este iubit în țara lui, ca să ridice în capitala ortodoxă a neamului românesc ortodox,cea mai mare moschee din Europa. Dezbinarea noastră. Frumos spunea cineva, undeva , cândva că am ieșit din Epoca-de-Aur și-am intrat în Epoca-de-Ură!!!! Mergând după pricipiul divide et impera, ocultele care acționează în diverse straturi ale societății, vor să  rupă unitatea acestui neam. Frați creștini ortodocși, când auziți știri bombă, rămâneți distanți și așteptați să treacă primul val. Să nu cumva să cădeți în mrejele celor ce numai binele nostru nu îl vor. Și oare cum poți distruge mai repede unitatea unui popor, decât zdruncinându-i credința. Și nu v-ar zdruncina dacă ați cunoaște creștinismul în general și ortodoxia în special, așa cum trebuie. Nu mai pierdeți timpul căscând gura la lăturile și lătrăturile satanei. Cultivați-vă sufletul cu o carte bună, cu o muzică bună, cu o cultură bună. Omul nu poate fi manipulat dacă este citit. Omul care citește care se cultivă  este ca o corabie plină de încărcătură. Nu e ca o frunză bătută de vânturi încoace și-n colo. E ca un rechin dacă vreți, că tot vorbim de pești, devine el prădător și simte din timp pericolul și fuge din calea lui , sau îl înfruntă, numai că nu este o pradă ușoară pentru mrejele celor ce vor să îl distrugă. Și vă îndemnăm, așa cum am făcut-o adesea, la cititul din Sfânta Scriputră. Din vechiul și mai ales din Noul Testamnent. Psalmii lui David, Intelepciunea lui Solomon, epistolele sfântului apostol Pavel, sunt cărți pline de înțelesuri și taine care așteaptă să fie descoperite. Nu se poate să vă numiți familie creștină , să pretindeți că sunteți creștini și să nu aveți la capul patului Sfânta Scriptură, Biblia. Dacă la picoarele patului țineți televizorul , haideți să vă faceți obicei să-l stingeți mai devreme cu o jumătate de ceas, și să  citiți din biblie măcar un capitol două pe seară. Și dacă nu înțelegeți ceva, cereți sfatul unui preot. Căci doar cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne poate pescui din cloaca decăderii morale a întregii societăți, de la vlădică , trecând prin tagma preoților, până la opincă, în care ni s-a dat să viețuim,  și vă poate da un sens vieții. Petre Țuțea spunea că fără biblie, Europa trăia și acum în crăci. Fără Hristos eram precum hoardele de refugiați care dau năvală peste Europa, dacă chiar am fii fost mai răi. Și… frați creștini ortodocși, aș mai aduce spre final două citate, nu înainte de a vă reaminti că tot ceea ce v-am spus noi astăzi , nu v-am spus spre a  mustra și îmi cer iertare dacă adevărurile grăite au rănit suflete. Am grăit acestea spre a vă ajuta să priviți și din acest unghi problemele. Marea problemă a societății românești și marea luptă a celor care-i guvernează toate marile instituții naționale, este dorința distrugerii identității naționale, a tuturor națiunilor. Chiar credeți că interesează pe cineva Roșia Montană, sau câinii comunitari, sau păcatele preoților, sau divorțul nu știu căror vip-uri, sau nunta fie și de sanchi, a doi homosexuali, televizată la oră de maximă audiență? Au făcut-o să vadă reacția. Să vadă la ce nivel de îndobitocire am ajuns. Credeți că refugiații au venit chiar de capul lor părăsindu-și locații și tradiții și stil de viață, pentru a deveni cetăți europeni de clasă inferioară? Cine mai râde acum de cei care de decenii vorbesc despre conspirația ocultelor în a face din om, un om măcar ahristic, dacă nu reușesc imediat să îl transforme în antihristic. Toți urmăresc  îndobitocirea nației, ruperea odată pentru totdeauna  a valorilor creștine din acest neam, și din neamurile care mai au valori creștine în ființa lor. Pentru ce? Păi spune tot Petre Țuțea foarte frumos de ce:„ Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, și mai ales din istoria românului,  istoria n-ar mai avea oameni. țara n-ar mai avea români. Ar dispărea  omul.” Iară Eminescu grăiește și el:„Biserica??? Maica neamului românesc!”Aceasta urmăresc ei cu mrejele lor. De noi depinde în ce undiță ne prindem, fraților. Pentru că vine o zi când apa va seca, viața noastră se va sfârși și vom da seama în fața lui Hristos de ceea ce am făcut în viață, și de ceea ce am lăsat în urmă. Sunt două zile foarte importante și de o frumusețe taincă Dumnezeiască, în viața noastră: prima este aceea în care ne naștem. A doua este aceea în care am înțeles de ce ne-am născut, care ne este rostul nostru pe pământ. Rugați-vă, că vremurile grele sunt, și mulți semeni de-ai noștri nu-și mai găsesc rostul nici în biserică, nici în familie, nici în solitudine, pentru că au pierdut cârma , s-au depărtat de Hristos , de Ortodoxia lui frumoasă , și i-a luat valul, sunt în pragul suicidului sufletesc. Unde vă sunt copii acum? Unde vă sunt nepoții acum? Cum dormiți liniștiți și ei se droghează, se îmbată, fac păcate trupești murdare și îi vedeți slabi și gălbejiți, și vă prefaceți că totul e bine??? Să ne rugăm cu lacrimi pentru întoarcerea lor în arca aceasta salvatoare , în Biserica Ortodoxă, că e prăpăd!
Închei lăsăndu-vă să cugetați la cuvintele pline de duh Sfânt și de nădejde, ale părintelui Arsenie Papacioc, fie-i odihna-n Pace, care spunea că :„ Domnul Iisus Hristos se dăruiește mai cu plăcere unei inimi rănite, dar căite și smerite, decît unei inimi postite și rugate, dar care-și cere dreptul, amin.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT






Frați creștin-ortodocși,
Astăzi, toată Ortodoxia ne amintește pilda nunții fiului de împărat. Ca și pilda de săptămâna trecută, aceea cu lucrătorii cei răi ai viei, care l-au ucis pe fiul moștenitor, ca să fie a lor toată producția, și această pildă este spusă tot în ziua de luni a ultimei săptămâni din viața pământeană a lui Hristos, după ce duminică intrase în Ierusalim triumfător, ca un împărat, iar acum stârnise invidia și ura preoților, după ce-i acuzase că transformaseră templul lui Solomon, din cașă de rugăciune, în peșteră de tâlhari, biciuind pe cei ce făceau negoț în curțile templului. Așadar, Hristos le vorbește spunându-le încă o pildă. O repetăm pe scurt pentru cei care nu o știu: spune Iisus Hristos că Împărăția Cerurilor, despre care le vorbea evreilor de mai bine de trei ani, este asemenea unui împărat care a organizat o nunță pentru fiul său, singurul lui fiu, moștenitor al împărăției. Și, deși își anunțase din timp invitații, despre ziua și locul evenimentului fericit, iată- pe aceștia că refuză să mai vină. Toate erau gata pentru nuntă, mireasa era îmbrăcată în rochie de mireasă, frumoasă și împodobită ca o mireasă a singurului mire, însă nimeni nu mai voia să vină la nunta lor. Atunci, Împăratul, crezând că cei trimiși să cheme pe meseni nu s-au făcut înțeleși, a trimis la ei pe alți slujitori, să le spună pe îndelete cât de bogată este masa, cât de renumiți sunt muzicanții, cât de frumoși sunt mirii, și că toate sunt gata, doar să înceapă ospățul, și să le spună clar: „veniți la nuntă!”. Dar cei cemați la nuntă, spune pilda că  unii le-au întors spatele celor trimiși, plecând unii la pământurile lor, alții la neguțătoriile lor, iar alții nu au plecat, ci au pus mâna pe cei trimiși să-i cheme la nuntă, și i-au batjocorit pe unii, iar pe alții i-au omorât. Acestea aflând împăratul, a trimis oștirile sale peste acei netrebnici, și i-a ucis pe ucigașii aceia, iar orașului lor le-a dat foc. Apoi s-a sfătuit împratul cu curtenii și a hotărât, pentru că nunta era gata și invitații s-au dovedit a nu fi vrednici de cinstea de a sta la masă cu unicul fiu al împăratului, să meargă pe drumurile cetății și să cheme acolo, pe toți cei care le vor ieși în cale, să vină și să se veselească îmreună cu el.Și așa, spune pilda că slujitorii au adus la nuntă pe toți câți i-a adus, și buni și răi. Bucuros de bucuria celor ce petreceau, iată-l pe împărat privind mesenii. Și observă printre toți oamenii de acolo pe unul care nu avea haine de nuntă, ci era ponosit îmbrăcat, neglijent și murdar. Împăratul i se adresează  blând, întrebându-l: „Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?” Și spnune Iisus Hristos în pildă că omul fără de haină a tăcut. Nu a avut ce răspunde la întrebare, vă rog să rețineți, pentru că ne vom întoarce la acest aspect. Și văzând că nu primește nici un răspuns, împăratul se întoarce și el cu spatele spre cel fără de haină, și vorbește cu slujitorii împărătești spunându-le așa: „Legați-l de mâini și de picioare, luați-l și aruncați-l în întunericul cel mai din afară, Acolo v-a fi plângerea și scrâșnirea dinților, căci mulți sunt chemați, dar puțin aleși.”
Aceasta este, pe scurt, pilda de astăzi. Observați similitudinea cu cea a lucrătorilor viei. Iisus se adresează, la acel moment istoric, evreilor. Neamul chemat de Dumnezeu să îl nască pe Mesia, pe eliberatorul, pe Emanuel,  pe Unsul Domnului, pe Trimisul lui Dumnezeu, pe Mielul și Păstorul, pe Alfa și Omega, iată că își împlinise menirea, și acum, când îl aveau în mijlocul lor pe Iisus Hristos, pe Dumnezeu întrupat, din neglijență, treceau pe lângă El nepăsători, mergând la țarinile lor, văzându-și de negoțul lor, la care erau și sunt renumiți, ba chiar mai mult, fiind hotărâți să-l omoare în scurt timp, pentru că nu mai suportau mustrările Lui, ale Fiului de Împărat ceresc, ale lui Hristos Iisus, Domnul Nostru. O tâlcuire ar putea fi aceasta: Invitația la nuntă era invitația de a intra și ei în trupul cel tainic al lui Hristos, în Biserica lui, pe care o înființa pe pământ și în cer, această comuniune, conviețuire, dar mai corect ar fi spus, împreună-viețuire a fiecăruia cu fiecare, și toți cu Hristos și în Hristos, fie în trup, fie dincolo de el, în ceea ce vine după ceea ce generic numim „moarte”. Invitații de seamă sunt tocmai cei din neamul în care se născuse Iisus. Era firesc să fie primii chemați, nu pentru niște favoruri sentimental-subiective și semite, ci pentru că strămoșul lor, Avraam, într-o lume păgânizată și plină de idolatrie, fără să-l învețe nimeni, și fără a avea un model sau un precedent în jurul lui, a refuzat să se mai închine amuletelor și statuietelor, zeilor nici unei culturi, ci, părăsindu-și chiar casa părinților lui, a preferat să trăiască în corturi (arătând prin asta că pe pământ nu avem cetate stătătoare, ci suntem pelerini grăbiți pe scena vieții ăsteia pământene)și să se închine unui singur Dumnezeu, nefăcut de mâini omenești,căruia nici numele nu i L-a știut dintru început, dar care îi vibra în inimă, în conștiință.  Așadar evreii sunt chemați la ospățul ceresc și refuză să vină. EI sunt chemați, ca și în pildă, de mai multe ori. De multe ori Dumnezeu a vrut să-i aducă la adevărata închinare la Dumnezeu, cea în Duh și în Adevăr, trimițând pentru aceasta proorocii. Dar totdeauna, indiferent de secol și situații, proorocii lui Dumnezeu, cum spuneam și duminica trecută, au fost uciși în Ierusalim, orașul păcii, afară de proorocul Ilie,care a fost ridicat la cer, cu trup cu tot, și care-și va primi și el moartea, tot pe străzile Ierusalimului, conform Sfintei Scripturi. Văzând această atitudine, Împăratul ceresc, Dumnezeu hotărăște să pedepdească pe cei răi cu rău. Și așa din istorie știm că cetatea Ierusalimului a fost arsă după patruzeci de ani de la Răstignirea Domnului, prin anul 70 d.Hr., și nu doar că a fost ars orașul lor, așa cum spune pilda, ci romanii, sub Titus, au distrus în intregime cetatea, arând pur și simplu locul în care existase Ierusalimul. Așadar, cei care totuși participă la nuntă, sunt de fapt membrii noului popor ales, adică cel creștin. Și vedem că aici spune că au fost aduși toți cei care s-au găsit, și buni și răi. Ar fi aceasta o tâlcuire, în prisma evenimentelor istorice de după ce a grăit Hristos această pildă, frați creștini.
Însă să nu ni se ridice gânduri de superioritate în inimă, pentru că nici un cuvânt grăit de Hristos nu este grăit doar pentru momentul istoric în care și-a dus viața pământeană, ci este viu și lucrător în veșnicii și dincolo de ele. Ia să transpunem pilda în realitatea noastră, a creștinilor de astăzi. Noi suntem cei cemați la nunta Fiului Dumnezeiesc, Împăratul Cerului ne cheamă să ne deie o veșnicie de fericiri, să ne înfruptăm din ospățul cel veșnic al Împărăției cerești, și ne-a lăsat ca și pregustare,slujba aceasta la care și îngerii din ceruri voiesc să ia parte, și iau parte, Sfânta Liturghie. Dar noi ce facem astăzi? Astăzi, de ziua Domnului, când e nunta unicului său Fiu? Îi răspundem chemării? Nu cumva ne purtăm ca și cei din parabolă? Nu cumva îi întoarcem spatele și ne ducem la pământurile noastre, pământul reprezintă toate treburile aceastea mărunte de care nu ne mai dezlipim, stăm lipiți de pământ ca râma și ca viermele, ca hoitul. Ne agățăm de treburi, de alergătura pentru un mâine pe care-l vrem mai bun, uitând că nu avem nici măcar garanția unui mâine. Și nu îndemnăm la lenevie, și la a lăsa totul pârloagă, să nu mai facem nimic și să așteptăm apocalipse mediatice, dar vina este că tocmai acum, în Ziua Domnului, Duminica ne găsim să arăm, să discuim, să punem semințele în pământ. Și o, de-ar fii doar aceasta, dar adesea tot duminica ne găsim să arăm cu limba cinstea altora, să discuim cu cuvântul lingușitor, urechile șefilor scoși la un grătar, că poate poate, o avansare, semănăm tocmai duminica semințele urii între frați, semănăm vânt și apoi ne plângem că ajungem să culegem furtuni. Și dacă totuși nu ne ducem la  treburile ogoarelor, unii dintre noi se duc să târguie. Ați observat că marile târguri se țin Duminica? și pot întelege că-s Duminica, fiind zi liberă, dar nu pot înțelege cum de toiul târgului este la ora la care Hristos se jertfește pe Sfânta Masă, la Sfânta Liturghie, în Sfânta Biserică?  Și nici aceasta nu ar fi totuși un păcat așa de mare, dacă nu ne-am adăuga la el și altfel de târguieli, tocmai în ziua la care iisus Hristos ne cheama la Liturghie. Târguim salvarea sufletească,(și implicit recunoaștem că suntem pierduți) la tot felul de pseudo-înțelepți ai lumii.Și vreau să vă fac atenți la amploarea pe care o ia în rândul tinerilor fenomenul mistic, dar nu cel creștin-ortodox, ci de toate felurile și nuanțele. Cu uimire am aflat într-o discuție cu un student la teologie, despre cât de mult aprecia el învățăturile celui care e cunoscut pe internet ca Osho, cu numele real de Chandra Mohan Jain. I-am urmărit câteva discuții filosofale, mi-au căzut apoi în mână două cărți scrise de el, și mă întrebam, rămânând, cum spunea Petre Țuțea, perplex. Cum poți aprecia cu ardoare o filosofie, fie și ea superioară, fie, dar nu divină! Și asta după ce ai gustat din patristica monastică Egipteană, ori după ce citești Înțelepciunea lui Isus Sirah, ori după proverbele lui Solomon, după minunații și plinii de pace psalmi ai regelui David? După ce citești „Confesiunile” Fericitului Augustin, care a grăit plinul de har îndemn creștin, „Iubește, și fă ce vrei!”. Cum să fii fascinat de folosofia unui om după ce citești Epistolele sfântului Apostol Pavel, sau ale sfântului apostol Ioan.  „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13) După ce citești acest imn al dragostei din epistola întâi către Corinteni a sfântului apostol Pavel, cum să ți se mai pară fascinantă o învățătură ca cea a acestui guru? Însă aceasta se întâmplă pentru că valorile creștine cer jertfă, valorile creștine cer câteva suspine pentru a da fericirea veșnică, valorile creștine cer câteva ore de participare la Sfânta Liturghie, în schimbul unei veșnicii cu Hristos, valorile creștine cer spovedania sinceră și cu  părrere de rău pentru păcatele săvârșite, în fața unui preot duhovnic, pentru ca apoi să aveți sufletul învăluit de aripile îngerilor luminați; valorile creștine vă cer, așa cum spune părintele Arsenie Papacioc, de la mănăstirea Techirghiol, „puțin timp, trăit bine!” Dacă vă negociați mântuirea sufletului zbuciumat de îndoieli, cu tot felul de astfel de filosofii pământene, întorcând astfel spatele Fiului de Împărat Ceresc, să știți că nu veți putea fii fericiți! Căci cel care este singurul Om din istoria omenirii, care a grăit despre sine „Eu sunt lumina lumii”, Eu sunt Calea , Adevărul și Viața”, „Eu sunt ușa, dacă v-a intra cineva prin Mine pășune va afla”. Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oile Sale, iar cel năimit nu se jerfește, ci văzând hoții, sau lupii, lasă oile și fuge, pentru că e plătit, și nu-l doare inima de oi. Ei bine, Iisus Hristos care-a grăit aceste cuvinte, și care te cheamă la nunta lui, creștinule-ortodox, tot el este și Cel care ne-a lăsat fericirile de pe munte. Ne-a arătat ce trebuie să facem. Nu trebuie să născocim noi acum roata, și nici calea, și să nu uităm că ne-a făcut atenți că mulți vor veni în numele lor, și noi percepte vor aduce, dar și înger de lumină de ar părea să nu-i credem. Și ca acest fel de „iluminați” sunt mulți pe Terra.
Fenomenul satanist a luat amploare în rândul tinerilor. Voi, părinții care aveți copii, vă îndemn să-i cercetați mai atent, pentru că mulți sunt cei de vârste fragede, vârstele căutărilor, puberți și adolescenți, care cad în plasele sataniștilor pe internet. Munciți să le asigurați traiul, și uitați să le acordați timp. E musai să vă aplecați spre sufletul lor gingaș, încă din copilărie. Altfel îi pierdeți în hățișul drogurilor, al alcoolului, al violenței și sexualității juvenile, ajung niște zdruncinați sufletește și ei sunt destul de conștienți adesea de starea lor, așa ajung la spovedanie unii, și de acolo aflăm și noi preoții cât de debusolat este tineretul de astăzi. Și așa, Voi părinții, ați fugit la vremea voastră din biserica lui Hristos, la treburile ogorului, dar v-ați neglijat nu doar Dumnezeul ci și darul lui Dumnezeu, copiii voștri, iar ei acum lipsesc de aici, de la Slujbă, pentru că-și negociază rezolvarea problemelor fie cu „legalele”, cum le numesc ei, fie cu alcoolul, fie cu practici sexuale dincolo de toate conceptele firești și morale. Și când vă treziți că ajung să se poarte precum jigodiile în haită, rezolvați problema aruncându-i în pușcării opt nouă ani, fără să vă asumați, mă iertați, fără să ne asumăm nici unul vina pentru halul în care au ajuns. Părinții au mâncat aguridă, iară copiilor li s-au strepezit dinții. Profesorii din școlile generale și licee, știu bine că se vând droguri în instituțiile pe care le reprezintă, și tac, societatea cu mijloacele media le oferă gratis modele de nonvalori, și când totiși admiră și ei pe vreun vecin care se străduie și face o facultate, se descurajează repede văzând că-ntr-o Românie ortodoxă, care se pregătește să ridice cea mai mare moschee din Europa, dacă ai o facultate, poți cel mult să fii angajatul cu diplomă de studii superioare, la un lanț de magazine, ori chelner la vre-un bar de noapte. Adică te întorci fix de unde ai plecat. Și când totuși, astfel de tineri ajung,trecând peste noroiul cu care este împroșcată ortodoxia, mânați de conștiință, la vre-un preot ortodox, acesta ori e preocupat cu ridicarea de ziduri, ori nu-l poate auzi, pentru că și lui îi sună în urechi cifrele afacerilor de familie, sau el însuși are în casă un fiu-problemă, pe care l-a lipsit, din varii motive, de esența învățăturii lui Hristos, de iubire. Și uite așa, ca în pildă, și ei se întorc la negoțul lor, aceasta văzânt la părinți, la profesori, la preoți, la medici, la guvernanți. Nu avem altă cale spre cer, nu avem altă cale spre rezolvarea crizei morale care ne-a cuprins, decât calea pe care Hristos a trasat-o, frați creștini, și aceasta este: Credința, Nădejdea și Dragostea. Iar mai mare dintre acestea este Dragostea! Nu doar țara noastră este cuprinsă de acest flagel al societății ahristice. De aici până la societatea antihirstică nu mai e decât un pas. Dar despre acest aspect vom vorbi într-un alt cuvânt, pentru că acum doresc să ne raportăm scurt și la cel găsit fără de haină de nuntă.
Vedem că la nunta fiului de împărat sunt și buni și răi. Dar pe cei răi nu i-a dat afară împăratul. De ce? pentru că cei răi încă mai au șanse a deveni buni. Și nici pe cel cu haină necorespunzătoare nu l-ar fi dat afară, pentru că îl numește prieten, zicându-i:„Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?”Lipsa răspunsului l-a jignit pe Împărat. Frați creștini, vine o zi în care ne vom înfățișa la Dumnezeu. Dumnezeu care ne-a îmbrăcat sulfetul în haina luminii la Sfântul Botez. De aceea omul din pildă nu a avut răspuns. Nu putea să spună că nu are haină, că doar o primise din mâna slujitorilor împărătești. Nu vom putea să ne scuzăm în nici un fel, pentru că Dumnezeu, Iisus Hristos, a făcut tot ceeea ce este dumnezeiește posibil să ne mântuiască, să ne păstrăm haina sufletului gata pentru nunta împăratului, însă noi ne-am zdrențuit-o, purtăndu-o prin toate potetice pline de spinii patimilor, în loc să pășim pe Calea-Hristos, ne-am înoroit-o în tot felul bălți cu iubiri mincinoase, în loc să alergăm la Izvorul curat al Adevărului-Hristos, am zăcut că morți când au venit peste noi războiaele care ne cereau mărturisirea Ortodoxiei, în loc să ne purtăm bărăbătește, demni de Viața-Hristos. Dar iată ce pățește cel ce nu are haină de nuntă: este legat la mâini, adică nu mai poate face nimic pentru salvarea lui, este legat la picioare, adică nu mai poate fugi de răspunderea faptelor lui. Este dus de alții și aruncat în întunericul cel mai din afară. Și dacă vreți să aveți o imagine de ansamblu, vă puteți folosi de imaginea unui om mort. I se leagă mâinile să steie pe piept, pt că singure nu mai vor să stea, i se leagă picioarele pentru a sta apropiate, pentru că singure nu mai știu să stea, este purtat de alții, și dus la marginea gropii,este apoi lăsat în mormânt și acolperit cu țărână! Trupul îi este lăsat acolo, în mormânt, în beznă, iar sufletul își începe grozava călătorie spre veșnicie. Iară veșnicia este așa cum și-a pregătit-o atât cât a mai putut lucra, înainte ca alții să-i lege mâinile pe piept, pentru că singure nu mai pot sta, inainte ca alții să-i lege picioarele pentru că singure nu mai știu a sta drepte, înainte ca ceilalți să plece, lăsndu-l acolo , în bezna mormântului. Și vorbește Hristos aici despre „plângerea și scrâșnirea dinților”.
O, frați creștini, frați creștini. Câți dintre noi nu vom strânge din dinți în veșnicii, că ne-a chemat de atâtea ori Hristos la nunta lui, la veșnicia fericită, și noi i-am întors spatele. Câți părinți vor mai plânge și vor scrâșni din dinți de ciudă că și-au neglijat copii, câți copii vor mai plânge și vor scrâșni din dinți de ciudă că nu și-au ascultat părinții care-i îndemnau la o viață moarală, creștină, în duhul adevărului lui Hristos, Câți pedagogi vor regreta scrâșnind din dinți pentru că au avut puterea și poziția de a salva suflete și nu au făcut-o; O dar câți dintre noi, clerul ortodox scrâșni-vom din dinți, aruncați fiind în întunericul cel mai din afară, pe care-l merităm cu vârf și îndesat, pentru că, oribiți de bani și funcții, am lăsat noi înșine suflete în întuneric, deși primiserăm lumina. Ne scandalizăm noi creștinii, că imigranții musulmani huiduie și refuză ajutoarele umanitare de la Crucea Roșie, pentru că au crucea pe ele, dar noi, creștini fiind, nici nu știm să facem crucea corect. Cele șapte păcate de moarte, mândria, slava deșartă, desfrânarea, mânia, ura, lăcomia pântecelui, și lenea ne sunt aproape  un mod cotidian de viață, și ne trezim arătând cu degetul spre alții, doar ca să ne pară nouă că suntem mai drepți, să ne hrănim orgoliile. Să luăm aminte frați creștini, că și cei buni și cei răi, sau care în ochii noștri sunt răi, au ajuns la nunta din pilda de astăzi, dar numai cel care nu avea haina de nuntă a fost aruncat în gheena. De aceea, închei îndemnându-vă să vă păziți haina sufletului. Fii tu cel ce trebuie să fii, în familia ta, între prietenii tăi, în colectivul unde lucrezi, fii tu candelă aprinsă din Lumina lui Hristos cel Înviat, și lumea ta va fi mai luminoasă.
Peste câteva zile prăznuim nașterea Maicii Domnului. Să ne dorim să renască în noi curăția sufletească, smerenia cerească, și s-o rugăm pe Maica Domnului să ne deie înțelepciunea, Sofia, cum spune grecul, și ea, Maica Înțelepciunii ne va dărui toate cele necesare să trecem peste marea vieții cotidiene tot mai invălurită-n furtuni. Și un îndemn, vis-a-vis, de problematica imigranților: Hristos a spus că Biserica lui nu v-a fi biruită nici de porțile iadului. Trebuie multă înțelepciune și iubire, precauție și dragoste, dar mai ales, unirea credinței, și cunoașterea aporfundată a creștinismului-ortodox, pentru că numai așa putem stăvilii orice influență. Nu uitați că și Osho și Muhammad pretind că o iluminare le-a descoperit, unuia oshoismul, altuia coranul!  primul pe la anul 1960, al doilea pe la anul 600 după Hristos. Închei, așa după cum îmi este obiceiul cu un cuvânt despre Maica Domnului,al părintelui Arsenie Papacioc, mare mărturisitor al Ortodoxiei, apostol al prezenței continue a inimii în Dumnezeu, nu doar în zile de sărbătoare: „ Un păcătos a spus Maicii Domnului: Arată-te că-mi ești mamă! iar ea îi răspunde imediat, arată-te că-mi ești fiu! Se spune că Maica Domnului este supărată pe aceeia care nu-i cer niciodată nimic. Și să știți, fraților, nu e lucru de glumă: cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea. Arată-te deci, creștine, a fi un fiu cu inimă de copil al Maicii Domnului. Amin!