sâmbătă, 31 octombrie 2015

BOGATUL NEMILOSTIV, TINERETUL ȘI HALLOWEENUL



Astăzi Biserica Ortodoxă ne-a amintit despre pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Ați auzit-o. Era un bogat care trăia în desfătări și la a cărui poartă cerșea un sărac, Lazăr. Lazăr dorea și el să primească măcar resturile de la masa bogatului, dar acesta nu-i dădea. Mor amândoi, întâi săracul apoi bogatul. săracul ajunge în sânul lui Avraam, bogatul în iad. Și din iad bogatul îl vede pe Lazăr, și îi cere el acum milă. Dar acesta, și să vrea, nu poate să-l ajute, pentru că o prăpastie mare era intre ei. Apoi bogatul își amintește că are pe pământ frați. Și îl roagă pe Dzeu să îl trimită pe Lazăr la ei, să le spună că există viață după moarte, și că există iad, și să fie ei măcar milostivi, pentru ca să nu ajungă și ei în acel loc de chin. Dar Dumnezeu îi spune bogatului că frații lui ar trebui să asculte de preoții de pe pământ, care grăiesc despre viața veșnică, și să nu trăiască și ei ca și el, în desfătări, fără a avea milă de cei săraci. Și îi mai spune săracului că și dacă ar învia cineva din morți , ei tot nu ar crede, dacă nu îi cred pe preoții lor. Cutremurător adevăr. Parcă ne simțim părtinitori lui Lazăr, și acuzatori ai purtării bogatului. însă haidem să privim atent la noi, creștinii ortodocși de astăzi, privind prin prisma acestei pilde.
Ca să întregesc tabloul pildei voiesc a vă aduce aminte despre îndemnurile sfântuli apostol Pavel, pe care le adresează în epistola către galateni:„Nu vă amăgiți! Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul aceea va și secera.Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său (binele), dacă nu ne vom lenevi. Deci dar, până când avem vreme, să facem binele către toți.”Vedeți cum zice și sfântul apostol Pavel? „Până când avem vreme”. Adică e o vreme în care îl putem săvârși. Și vremea aceasta este tocmai timpul existentei noastre pământești. Binele care a lipsit bogatului astăzi este milostenia. Și sincer, este cel mai ușor bine pe care îl putem face. I-a din puținul tău și dă și altuia, frate creștine. Îl împrumuți astfel pe Dumnezeu, cel care, iată, grăiește că nu se lasă înșelat, ci dă înapoi milă celui care are milă. Alexandru Vlahuță are un cuvânt, parcă și mai tăios decât al apostolului, în această privință, căci zice:„Crede omule, că dacă nu mai poți face binele, viața ta nu mai are nici un preț și nici un sens.” N-aveți bani să vă ajutați aproapele? Dă-i un pahar cu apă, și tot milă se va socoti. Un bănuț dat omului la ananghie, este mai valoros decât toate darurile de pe pământ.Dar se întâmplă să nu ai nici un ban și nici un pahar cu apă? Ascultă-i oful, mângâie-l,suspină pentru el și roagă-te lui Dumnezeu. Nu-l face pe sărac să-i fie rușine că a întins mâna spre tine. Dacă privim așa, descoperim că suntem atât de bogați, și o, câte comori ascunde omul în sufletul lui....pentru că și sfântul Ioan Gură-De-Aur spunea că frumusețea milosteniei nu se măsoară după cantitatea darului ci după dărnicia sufletului. Câți bogați n-au murit ca și cel din Evanghelia de astăzi? Observați că Mântuitorul îi pomenește numele săracului, îi spune pe nume, Lazăr, dar bogatul rămâne un anonim. Toți românii știu astăzi cine este Petre Țutea, dar cine mai știe cum îi chema pe ghiftuiții torționari din pușcăriile unde-a zăcut 16 ani? La fel cu toți sfinții închisorilor. Mila face să se învârtă pământul, spunea adesea părintele Arsenie Papacioc, și nu se referea doar la mila lui Dumnezeu, ci la mila fiecăruia dintre noi. Dacă ai astăzi milă față de cineva care e într-o nevoie. Poate nu are casă, sau masă, sau îl întâlnești intr-un spital, ori pe stradă, ori la ușa bisericii, și îl ajuți cu cât poți tu, din cât are el nevoie, atunci faci un bine indoit. Pentru că tu salvându-l cu mila, și el recapătă încrederea în oameni și în Dumnezeu. Dacă nu îl ajuți, atunci există riscul să se înrăiască și el, să se depărteze de societate, să se închidă în sine și să nu mai vrea să trăiască, chiar. Și atunci devi autorul moral al suferințelor lui. Și în ziua de astăzi cred că cea mai mare milă, am mai spus-o, este cea sufletească. Trăim în vremuri în care ne-am pervertit ființa, uitând de suflet, acordându-i timp foarte puțin, sau chiar deloc, cu atât mai puțin suferinței sufletești a celuilalt.
Noi toți suntem bogații nemilostivi. Suntem bogații în ură, în viclenii, în păcate de moarte, în minciuni, în blestemății asemănătoare sodomiților și gomoriților. Alergăm care mai de care după un trai mai comod, și nu mai observăm că plozii ne cresc săraci, ne cresc cu puterile sufletului atrofiate, la fel ca noi, cei care le-am dat viață. Suntem bogați în păcate și nemilostivi cu prorpiul suflet. Nu-l mai hrănim, nu-i mai aruncăm nici măcar fărâmitura de timp care ne scapă printre degete, și să-l ducem la biserică să se hrnească, să se spele și el, să se răcorească în baia harului. Suntem nemilostivi cu proriul suflet și când moartea ne bate la ușă. Vedem că vin bolile peste noi, suferințele de tot felul, vedem că ne mor prieteni si rude, dar facem pe nisnaii. Ne apropiem cu pași mărunți și repezi spre groapă și nici atunci nu ne punem problema existenței vieții viitoare și a sufletului nostru. Strigă preoții să veniți să luați lumina lui Hristos, și voi ori nu vă duceți, ori după ce vă duceți, vă intoarceți la îmbuibări și griji cotidiene. Strigă oamenii de știință, tot mai mulți, că sufletul este parte a ființei noastre, că există o viață care transcede acestei vieți pământești, și noi nimic, ne astupăm urechile încercând să ne fluierăm melodiile noastre de pahar, să ne îmbătăm de se poate, și cu apă rece, numai să nu privim aceste adevăruri în față.
Și iată că vine o zi în care ne trezim arzând. Unii ard de vii, din timpul vieții ard, îi arde conștiința după ce își pierd fii care s-au prăpădit după urma drogurilor, sau într-o bătaie prin cubluri, într-un accident de mașină pe drumurile pierzării. Ard de vii în flăcările mustrărilor că i-au avut curați și nu i-au învățat viața în Hristos cel care le dădea adevărata libertate, libertatea spiritului în fața tentațiilor de tot felul. Și nu doar că nu  i-au învățat, nu i-au adus la biserică, nu i-au învățat de mici cu rugăciunea după puterea lor, cu postul după puterea lor, i-au împins spre păcat, i-au împins spre ăpierzare, i-au lăsat la porți ca pe săracul Lazăr, să cerșească un timp pentru ei, un sentiment pentru ei, o vorbă de duh, o credință, o nădejde și să le explice sensul și scopul vieții omului pe pământ. Trăim bogați în sărbători păgâne, iară pe cele creștine le-am bagatelizat, denaturându-le esența mistică, dezbrăcându-le de taină. Paștile sunt astăzi iepuraș, miel și rețete culinare, Nașterea Domnului este prilej de hăhăială occidentală, nu de bucurie a duhului, Botezul pruncilor se amestecă siropos cu tot felul de practici păgâne, cu chemări de ursitoare care fac incantații, dar nașul nu mai știe crezul, despre cununii, nici nu mai vorbim, pentru că de mult iubirea, liantul sfânt al celor două suflete, de mult este pervertită și devenită eros și atât. Nu știm numele și semnificația praznicelor înpărătești, dar ne-am pus pe masa hămesiților de desfrâu deșănțat Ziua Îndrăgosțiților. Nu ne ducem copii la biserică, însă îi mascăm în vrăjitoare, strigoi, moroi, satane și pupeze.
Ce fel de părinte ești, de poți să rupi gingășia vârstei și să faci din copilul tău mic drăcușor? Și chiar nu vedeți gingășia de înger în ochi de copil?/ De ce-i puneți măști de diavoli, în ziua de haloween?/De ce vreți ca dracii să pară aceste micuțe făpturi?/ Lăsați-i!!! Spre ceruri să zboare! destul îndura-vor furtuni!/ Destul le-o fi fața brăzdată de umbre și negre năluci/ Destul cocârjați tot purta-vor hlamidă, coroană și cruci! Câți tineri trebuie oare să mai moară, pentru ca voi, bogații în păcate și nemilostivii cu cei pe care i-ați născut, să vă dați seama că în afara Ortodoxiei, că dincolo de Hristos este doar iadul cu focul lui? Aveți grijă că e un aspect de semnalat aici. Bogatul, cât era pe pământ a auzit și el despre legea lui Moise, despre prooroci, și pe preoții legii vechi care propovăduiau și ei milostenia. Dar nu a ascultat/. Și doar asta îl salva, să steie să asculte un pic, sa discearnă, nu cumva au dreptate? Și dacă totuși Dumnezeu există? Îmi amintesc acum despre renumitul Zaharia Stancu, poetul și prozatorul român, născut în satul Salcia, de pe valea Călmățuilui, în Teleorman, și care e renumit pentru romanul „Desculț”. Totuși el a scris o nuvelă. „Ce mult te-am iubit”. Este singura în care își folosește numele real, așa cum îl striga mama sa, tocmai pentru că este o relatare a înmormântării mamei sale. Era la București, și s-a trezit în miez de noapte în miros de tămie, exact la ora la care mama sa își dădea duhul în satul natal, pomenit mai sus. Și e instiintat apoi telefonic despre decesul mamei, se duce acas, si , ca la priveghi, mai ieșea afara. Ateul Zaharia Stancu, stă de vorbă cu tatăl lui, care nu era un om bisericos, dar credea, ca orice om de la țară, în Dumnezeu.Și vorbește tatăl către fiu: Auzi mă, și dacă există Dumnezeu, cu ce te deranjează pe tine mă? Zaharia de atunci, de la moartea mamei sale a inceput să creadă în Dumnezeu, și a fost singurul care a îndrăznit, mai apoi, să-i spună chiar lui Ceaușescu, într-o sedință publică, că dacă îl mai obligă să mai creadă în materialismul stiințific, el se spânzură. Acum întreb și eu pe toți aceștia care vor să uite de Dumnezeu și de suflet. Și dacă există Dumnezeu, cu ce te supără?  Realitatea este că certitudinea existenței dumnezeirii, dacă este acceptată de om, atunci incepe un proces de metamorfozare a ființei, și de o reașezare după noi criteri a valorilor și năzuințelor fiecăruia. Și tocmai de aceasta se înspăimântă toți, și preferă negarea existenței Divinității. În momentul în care Zaharia Stancu a admis existența lui Hristos, nici nu a mai putut tăcea. Pavel apostolul, care a prigonit creștinii, și mergea spre Damasc să-i chinuie, după ce l-a văzut pe Hristos înviat, nu a mai putut tăcea și a grăit și a scris despre Dumnezeirea Lui Iisus Hristos cel răstignit și înviat, așa încât de la el ne rămân primele scrieri creștine, înainte de evanghelii, chiar. Tâlharul de pe cruce, s-a mântuit în ultimul ceas lal vieții lui, recunoscând dumnezeirea lui Iisus.Vedeți, că este o ardere mântuitoare, aceea a glasului conștiinței care lucrează și arzând, face și lumină în suflet, dar există și o ardere pierzătoare, aceea a bogatului nemilostiv, care deși ardea, iată nu mai putea sa se mantuiasca, si nici sa mântuiască pe alții.
După ce comunismul a zdruncinat credința din multe inimi, după ce neocomunismul de după decembrie 1989 a continuat să îl scoată pe Hristos din școli și din educația instițuționalizată, punând în loc educații sexuale, libertin-sexuale, normal că tineretul a ajuns să îmbrățișeze, în agonia morții spirituale tot ceea ce i s-a servit ca și valoare. Violențele în școli, traiul destrăbălat al lor este rodul anilor în care noi am preferat minciuna în locul adevărului, întunericul în locul luminii și pe satana în locul lui Dumnezeu. Așa se face că tineri pleacă de acasă ademeniți intr-un club de invitații ca aceea a trupei care-și lansa albumul în clubul „Colectiv” din capitală și care i-a ademenit pe tineri cu un astfel de mesaj:„lasă frica deoparte și vino să pășești în întuneric! Am pregătit pentru tine o petrecere plină cu surprize terifiante, otrăvuri sofisticate și un concert Live Vița de Vie ce îți va da fiori pe șira spinării! Vei fi blestemat la distracție, la cea mai autentică petrecere de Halloween din capitală!” Câți dintre părinții amărâților care au ars de vii acolo știau unde le merg copiii???? Acum câțiva ani și în Constanța s-a prăbușit tavanul peste alți tineri, și atunci au murit patru dintre ei. Tineretul, fără să mai aibă ca și etalon morala creștină, încearcă să umple acest gol. Măcar acum să ne trezim cu toții, și să nu ne mai permitem să ne purtăm ca și bogatul nemilostiv, măcar acum, când iată, ne ard nu doar mustrările de conștiință, ci ne ard de vii, la propriu, proprii noștri copii! Câte astfel de incidente, de accidente, de „otrăvuri sofisticate” pe care le oferă societatea aceasta halucinată, halloween-izată, să mai pătrundă în ființa copiilor voștri și să-i ducă la pierzare, ca să ne trezim odată și să pricepem că fără morala creștină viitorul nostru îl vor mânca câinii? De ce nu ascultați de preoți, frați creștini? Ei vin să vă vestească legea iubirii, a lui Hristos care indeamnă la milă, la iubire, la bine, la ferirea de rău, de excese și mai ales ne răsplătește binele de aici cu un bine veșnic. Ce să mai facă Dumnezeu, după ce a făcut tot ce este dumnezeiește posibil, pentru ca noi să înțelegem că trăind fără El, trăim cu dracul și cu spurcăciunile lui? Fenomenul drogurilor a luat amploare în școli. Și spun școli, nu spun licee! în școlile generale se vând droguri, se consumă droguri, și voi vă cramponați de religia din orar? Sunt copii care își încep viața sexuală de pe la 14 ani, și voi vă preocupați de costumații de vrăjitoare??? Chiar nu vedeți că trăim un fel de fenomen Pitești la scară națională,în care familia este risipită, școala este disprețuită și biserica este atacată, tocmai pentru a creea niște zombii, niște nehrăniți, niște subnutriți moral, tocmai pentru a putea fi manipulați, pentru a-i ține doar ca piață de desfacere, ca și elemente robotizate, papă-tot, scuipă tot ce e valoare???Chiar nu pricepeți că vraja păcatului s-a înfiripat de în copiii voștri pnetru că nu le-ați vorbit niciodată despre Hristos, despre sfânta liturghie, despre natura mistică a ortodoxiei, și despre valoriel pe care ea le sădește în sufletul celui care o cunoaște? Cât să mai plângă cerșind ajutor, tineretul ăsta lăsat să moară lent, aruncat în coma plăcerilor de tot felul și drogat cu indemnuri la blesteme. În timp ce voi îl invatați că nu e musai să meargă la biserică, că poate să-și poarte credința doar în suflet, iată că satana are mesaje fățișe pe rețelele sociale. Ați ajuns astfel să le dați brânci de la spate să se închine unui Dumnezeu creat de mintea lor îmbolnăvită, nu unui Dumnezeu care i-a creat pe ei frumoși, întru început.
Știind că Dumnezeu nu îngăduie ceva care în ochii noștri este rău, decât dacă din aceasta iese ceva bun, vă îndemn să reflectați și să vă scuturați de trecut, să punem cu toții început bun, și să ne facem milă de sufletele noastre, să le așezăm măcar de acum în palmele lui Hristos. Închei cu un cuvânt al părintelui arhim. Arsenie Papacioc, om al adevărului apărat cu prețul libertății, al sacrificiului și-al vieții:„Nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credința rămâne în picoare. Cel mai mare câștig al satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi. Dragul meu, nu poți străbate distanțe, decât pas cu pas, dar sigur. Nu căderea ta e mare, ci faptul că nu te ridici. Pentru asta te va judeca Hristos. Dacă te-ai ridicat, nu te mai judecă nimeni că ai căzut în adânc de ape și de ce ești ud. Bine că ai scăpat de adâncul de ape! Deci, Dumnezeu nu luptă numai să ne ierte, ci și să ne facă frumoși”.Amin

Niciun comentariu: