miercuri, 7 octombrie 2015

FRATELUI







Din stâncă și din Duneri ne-a plăsmuit Divinul
Și ne-a făcut ca ele,și tari și-nlăcrimați,
Și ne-a făcut semeți ca cerbul, carpatinul,
Și-n versuri ne-a legat, și-n rime, ca doi frați.

Ne-a scos din două mame cu nume ca de flori
În suferință multă ne-a botezat, Preabunul,
Și ne-a ascuns în inimi cutie cu comori
Și prin păduri foiase ne-am croit singuri drumul.

Cât Mureșul de mare ți-e lacrima în strofe,
Cât Dunărea de-adâncă mi-e vorba despre Hrist;
Cărările vieții nu ne mai sunt amorfe,
Doar zâmbetul pe față ne e sculptat cam trist.

În sânge ne-a pus roșul petalelor de mac
Iar pielea-a zugrăvit-o-n culori de toamnă blândă;
Și-un neastâmpăr molcon de înger și de drac,
Să fim mai altfel decât a lumii gloată hâdă.

Și, istoviți, în toamna cu struguri și cu nuci,
Ne-om duce să bem mustul divinelor meleaguri;
Eu, obosit de cale, am să te rog, de poți,
Să vii să-mi pui o frunză sub crucea dintre dealuri,
Și să m-ascunzi în pieptu-ți, ca-n pântec,…adineauri….

6 octombrie 2015.
Pentru frațiorul meu, Liviu Simihăian, de ziua lui, 8 octombrie.

Niciun comentariu: