FRATELUI
Din stâncă și din
Duneri ne-a plăsmuit Divinul
Și ne-a făcut ca
ele,și tari și-nlăcrimați,
Și ne-a făcut semeți
ca cerbul, carpatinul,
Și-n versuri ne-a
legat, și-n rime, ca doi frați.
Ne-a scos din
două mame cu nume ca de flori
În suferință
multă ne-a botezat, Preabunul,
Și ne-a ascuns în
inimi cutie cu comori
Și prin păduri
foiase ne-am croit singuri drumul.
Cât Mureșul de
mare ți-e lacrima în strofe,
Cât Dunărea
de-adâncă mi-e vorba despre Hrist;
Cărările vieții
nu ne mai sunt amorfe,
Doar zâmbetul pe față
ne e sculptat cam trist.
În sânge ne-a pus
roșul petalelor de mac
Iar pielea-a
zugrăvit-o-n culori de toamnă blândă;
Și-un neastâmpăr
molcon de înger și de drac,
Să fim mai altfel
decât a lumii gloată hâdă.
Și, istoviți, în
toamna cu struguri și cu nuci,
Ne-om duce să bem
mustul divinelor meleaguri;
Eu, obosit de
cale, am să te rog, de poți,
Să vii să-mi pui
o frunză sub crucea dintre dealuri,
Și să m-ascunzi
în pieptu-ți, ca-n pântec,…adineauri….
6 octombrie 2015.
Pentru frațiorul
meu, Liviu Simihăian, de ziua lui, 8 octombrie.
Comentarii