sâmbătă, 24 octombrie 2015

ÎNDRĂCIȚII DIN GHERGHESA (2015)






Frați creștini ortodocși, am mai vorbit și cu altă ocazie despre vindecarea demonizaților din Gherghesa. Dar vom relata iară, pe scurt, firul evenimentelor. Erau în Gadara doi demonizați care locuiau prin morminte.Sf evanghelist Matei vorbește despre doi îndrăciți, pe când Marcu și Luca vorbesc despre unul singur. Ei au fost într-adevăr doi, doar că unul dintre ei, cel consemnat de toți cei trei evangheliști era mai înspăimântător în manifestările îndrăcirii lui.Hristos vine aici tocmai pentru ai vindeca. Când ajunge aproape de ei, spune sf.ap.și ev. Marcu, demonizatul s-a închinat lui Iisus. Apoi au strigat demonii din ei și a zis către Hristos , Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dzeu? Ai venit mai înainte de vreme să ne chinuiești? Hristos ceartă duhurile, întrebându-i de numele lor, și ele , duhurile necurate răspund zicând, Legiune este numele meu!(pentru că erau mulți demoni în oamenii aceia.  Și scoate demonii din cei doi oameni și demonii cer să se ducă în turma de porci. Și Hristos le îngăduie. Și porcii, nesuferind pe draci, se îneacă aruncându-se in marea Ghenizaret.  Apoi , păzitorii porcilor merg în cetate și spun cele întâmplate; locuitorii cetății vin, văd pe îndrăciți sănătoși, iar porcii nicăieri. Și speriați îl roagă pe Hristos să plece din ținutul lor. Iată dar… porcii , primind pe draci în ei, nu suportă și se îneacă, iar oamenii, primind pe Izbăvitorul lumii, nu suportă, îi apucă spaima și îl gonesc.
Aceasta este, foarte pe scurt relatarea sf Evanghelii citită astăzi.  Anul trecut am vorbit cu aceeași ocazie despre ținuta vestimentară în biserică, amintind femeilor să vină îmbrăcate cuviincios, și să nu le lipsească măcar o eșarfă pe cap, dacă se simt atât de fudule și mândria lor de doamne nu le părăsește nici la ușa bisericii, nici în fața Dumnezeului nostru Iisus Hristos, care s-a smerit pentru noi, și nu vor ele să poarte batic sau să-și acopere capul, conform tradiției bimilenare creștine.
Astăzi voiesc să trăgem alte învățături din pericopa evanghelică. Am stabilit de anul trecut că demonizații vindecați în Gherghesa simbolizează ca un tablou renascentist, în culori cât mai vii și fidele societatea umană de astăzi, și mai ales cea creștină. Astăzi vom demonstra că nici demonii nu și-au schimbat tacticile, ci și atunci, și acum lucrează cu aceleași vicleșuguri, iar la sfârșit vom arăta și care este arma noastră împotriva lor.
Să ne uităm mai atent la faptele relatate: Demonul, în viclenia lui vine mai întâi și se închină lui Hristos. Se prosterne, se așează cu genunchii și cu fruntea la pământ, și asta, după cum spune sf ap Marcu, după ce aleargă spre Iisus. Încearcă cu vicleșug să scape ieftin. Câți dintre creștini, după ce săvârșesc păcate mari, mustrându-i conștiința, glasul acesta divin interior, simt nevoia să vină spre Dumnezeu, însă, venind, consideră că dacă se închină la o icoană, lasă o sumă de bani și un pomelnic, îi iartă Dumnezeu. Pleacă de aici, și se simt tot vinovați, și abia atunci au două opțiuni: ori vin și se spovedesc sincer, și urmează îndrumările, canonul părintelui duhovnic, ori nu mai vin și încearcă să uite, să-și stingă vocea interioară care-i mustră, trăind totuși așa, chinuindu-se, cu sentimentul culpabilității, până la moarte, și după ea.
De asemenea, din expresia dracilor: „ai venit aici mai înainte de vreme să ne chinuiești”, înțelegem că ei știu că există o Judecată de apoi”, atunci când și ei vor fi judecați și trimiși pe vecie în iad. Am observat o temere oarecare a multor slujitori ai altarului, să mai vorbească despre aceste două adevăruri ale creștinismului: iadul și Judecata-de-Apoi. Și asta pe pretextul că ei nu vor să sperie creștinii, și pun accent pe iubirea divină în predică. Mare înșelare, frați slujitori! Dar ce? Dumnezeu, Duhul Sfânt, când a insuflat sfânta Scriptură, a vrut să facă din biblie un bau-bau pentru creștini, pomenind adesea despre iad, despre chinurile de acolo, despre scrâșnirea dinților, despre viermele cel neadormit, despre focul cel veșnic? Dacă dracii mărturisesc existența iadului, cum să tăcem noi, cei ce am fost aleși să salvăm oile rătăcite, să le scoatem din ghearele lupilor, ale sectarilor și ale celor care vor ca omul să nu mai fie iubire, ci să fie ură, din mărăcinișul prăpăstiilor, al grijilor vieții cotidiene, și să le aducem la pășune cu iarbă grasă, la învățătura lui Hristos. Și Învățătura lui Hristos, ca să fie cu adevărat a lui Hristos, trebuie să fie întreagă, așa cum a lăsat-o El, nu ciuntită și răstălmăcită ca să nu deranjeze urechile unora sau ale altora. Așadar, există iad, locul pregătit dracilor și celor care fac voia lor, iadul fiind după cum spun sfinții părinți: Negrăita durere a lui Dumnezeu!, sau , dacă în Rai întâlnim nemărginirea Iubirii divine, în iad întâlnim nemăsurata și nemitarnica, adică imposibil de mituit, Dreptate a lui Dumnezeu.  De aceea spune sf Ioan Gură-de aur: „Nimeni să nu se supere pe Dumnezeu atunci când vede că cei răi și nedrepți sunt fericiți în această viață, pentru că răsplata bunătății și a răutății nu se face deplin, aici, pe pământ. Nu uita că cei răi primesc și ei și răsplată și pedepse pe pământ. Pentru că nu este nimeni cu desăvârșire rău, de aceea Dumnezeu, în marea lui dreptate le răsplătește bunătatea pentru ca să le poată răsplăti și fărădelegea.” Sunt aici, în biserica Derventului multe mame de copii, părinți de fii și fiice, care mai de care cu istoria lor, acum hazlie poate, atunci  îngrijorătoare. Oare nu v-ați pedepsit cumva copii când au greșit? Oare nu cumva, în marea întristare a voastră, că nu voiau să învețe, sau să mănânce, ori să vă asculte povața spre bine, nu i-ați altoit, cum spunem noi în popor? Și oare dacă a trebuit să administrați o pedeapsă copilului, nu pentru o faptă rea, nelalocul ei, ați făcut-o? Însă e clar că în acele momente nu ați uitat toate calitățile lor native, și mai ales, nu ați uitat nicodată că vă sunt fii și că îi iubiți. Păi, dacă voi, având fiecare dintre voi răutățile voastre, în momentul în care copilul a făcut ceva rău, vă pedepsiți copilul, din iubire și cu iubire, și pentru că vreți binele lui, păi cu cât mai mult, frați creștini ortodocși, Dumnezeul iubirii și al mângâierii face asemenea și mult mai mult decât asemenea cu noi, copii lui iubiți.
 Priviți spre un bogătan care are, și e avar, și nu dă și altuia, și calcă peste oameni, se folosește de sudoarea săracului să aibă și iară să aibă. Și voi îl judecați pe Dumnezeu că nu-l vede, și nu îl trăsnește? O, dar uitați că și acela e om, și că și pentru el Hristos s-a jertfit pe cruce, și pentru el a înviat, și pe el îl cheamă, ba cu vorba unuia, ba cu o boală, să se trezească din îndrăcirea patimii dorinței lui de a avea, pentru a ajunge să dorească să fie. Să fie om, chip și asemănare a Dumnezeului milstiv și bun și darnic. Să fie om de omenie, creștin nu doar cu numele ci și cu fapta și cu inima. Aceasta trebuie să înțelegem, că Dumnezeu iubește mult, ne iubește mult. Șisă nu uităm atunci când judecăm pe alții, că noi, aceștia care în ochii noștri ne credem oameni cum-se-cade, nu am făcut absolut nimic ca să merităm iubirea lui Dumnezeu. Am primit-o în dar. Din iubirea lui Dumnezeu avem o pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului. Din iubirea lui Dumnezeu aveți copii sănătoși, și nepoți poate. Și dacă atât de frumos mă iubește Dumnezeu, ce-mi pasă mie cum știe El să îl iubească și pe cel de lângă mine?
Dar să mergem mai departe pe firul povestirii biblice și să vedem, cum spuneam, alte viclenii ale diavolului. Sf apostol Marcu relatează că demonii l-au luat tocmai pe Dumnezeu în ajutor, ca să scape de chinurile iadului, că zice evanghelistul că a spus legiunea de draci:„ Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești!” Auziți îndrăzneală drăcească! „Te jur  pe Dumnezeu” Vă miră îndrăzneala și tupeul? Îndrăzneala, tupeul, obrăznicia, este apanajul dracului, frați creștini. Când întâlniți la copiii voștri asemenea apucături, smulgeți-le din inima lor aceste apucături nerușinate, drăcești, viclene. Povățuiți-i să fie morali și smeriți. Una este vitejia și alta este obrăznicia, șmecheria. Rugați-vă pentru ei, și insistați cu rugăciunea și cu sfatul, pentru ca să nu creșteți drăcușori în sufletele lor. Adesea părinții în loc să-i indrepte îi indeamnă la obrăznicii și la alte păcate.„ Lasă dragă, să bage degetul în coniac, e și el bărbat”, zic adesea mamele, și când ajunge într-adevăr bărbat nu mai poți să-l suporți cu bețiile și cu  răutațile lui, și te mai și întrebi. Dar oare unde am greșit, Doamne? Numai nevastă-sa l-a adus în starea asta, că ce băiat cuminte era el când l-a luat.  Feriți-vă de mici copiii de patimile drăcești, de mândrii, de orgolii vanitoase, de obrăznicii la adresa altora. Napoleon spunea, și pe bună dreptate: „Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale.” Și în ideea aceasta vreau să vă fac atenți asupra unui flagel, a unei ciume care macină nu doar tineretul ci, am observat și oamenii maturi. Minciuna.  Minciuna cu surorile ei, exagerarea și infamia,adevărul ciuntit și lipsa de exactitate în relatarea faptelor. Alexandru Vlahuță spune că „spre Cer se poate înălța doar Adevărul; miciunile cad pe pământ, ale pământului fiind.” iar Hristos este și mai ferm căci spune :„diavolul este tatăl minciunii”. Și așa cum demonii se foloseau de numele lui Dumnezeu ca să scape de pedeapsa divină, așa întâlnim și astăzi atâția oameni care în numele lui Dumnezeu mint, fac crime și răstălmăcesc tocmai învățătura lui Hristos numai-numai să dezbine și să arunce în iadul ignoranței, al necredinței, sau a credinței mincinoase despre Hristos Dumnezeu. Întâlniți la tot pasul secte neoprotestante care vorbesc împotriva Ortodoxiei, a tainelor Bisericii Ortodoxe, a botezului, a spovedaniei , a sfintelor icoane. Nu îi ascultați. Puneți-i să facă Sfânta Cruce, și dacă nu o fac, nu stați de vorbă cu ei! Și aceasta nu din mândrie, ci pentru că o discuție cu un eretic vă secătuiește energiile, e pierdere de timp. El nu vrea să audă adevărul tău. El vrea să-și împrăștie minciunile. Pentru asta este plătit, și este plătit cu bani grei și de afară, de la congregațiile lor, dar și de statul român, același stat care este arătat cu degetul că sprijină construcția unei catedrale ortodoxe, care va rămâne emblemă peste veacuri a Ortodoxiei acestui neam.  
Mai abordăm un aspect și apoi încheiem cuvântul:  Diavolul din îndrăcit îl roagă pe Hristos să îi deie voie să se ducă in turma de porci. Și Iisus îi îngăduie, iar porcii nesuferind răutatea dracului, s-au aruncat de pe țărm, în mare.  De ce în porci, am mai vorbit anul trecut. Acum o să privim atent la Hristos milostivul care își arată iubirea și mila chiar și pentru demoni, în primul rând, și îi lasă să intre în turma de porci tocmai ca să se înțeleagă ce chin răbdaseră ani de zile bieții oameni demonizați. Fraților, există și azi oameni cărora oricâtă iubire și înțelegere le-ai arăta tot nu se vor schimba. Oare faptul că Hristos și-a arătat mila și îngăduința pentru demoni(ei înșiși creație luminată și bună a Dumnezeirii inițial, dar decăzută și devenită întunecată), oare acest fapt, spuneam, i-a făcut pe ei, pe demoni, mai buni? NU! Au rămas aceeași draci răi, puși pe distrugere. Întâlnim adesea și acum astfel de oameni. Oameni cu o inimă îndrăcită. Diavolul urii și al dorinței neînțelese de a face rău oricui, oricum, oriunde, dar rău să fie, s-a încuibat în inima și în ființa lor. Dacă aveți în familie astfel de oameni, dacă aveți în neam astfel de caractere malefice, singura soluție pe care o aveți în relație cu ei este …oricât de greu v-ar veni… să-i iubiți, să le purtați milă și să aveți răbdare. Îmi place adesea să o spun și o spun adesea, medicamentul miraculos al tuturor problemelor noastre, și ale celu de lângă noi, ale trupului și sufletului lui, este iubirea. Și dacă, iubindu-l, tratamentul nu dă randament, mai avem o singură soluție extremă: SĂ MĂRIM DOZA!!!! Aceasta ne învață astăzi Hristos. Dacă El, și față de un astfel de demonizat a arătat milă, și a înfruntat furtuni pe mare pentru a ajunge la demonizat, dacă El, Iisus Hristos, a arătat milă și îngăduință până și față de necurații demoni, cum să nu arătăm noi milă și iubire față de fiul nostru care a apucat-o pe cărări greșite, cum să nu arătămmilă și iubire și răbdare față de fata noastră care și-a rătăcit gândurile și idealurile? Cum să nu arătăm iubire față de soțul care s-a înecat într-un pahar cu alcool, sau i s-a înfășurat grumazul în cearceaful vreuneia? Cum să nu arătăm măcar înțelegere față de un coleg de muncă mai stresat o perioadă, din cine știe de ispite tulburătoare?  E greu? Da! E greu să te porți așa. Dar este frumos! și, mai ales, este Hristic!!! Este Dumnezeiește! Așa devenim oameni frumoși. O spune Dan Puric:„ Omul frumos în ziua de azi e cel care urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei!” Așa se poartă Hristos cu noi, cu toată creația Lui. Ne iubește și aceasta ne este de ajuns. Iubiți și va fi de ajuns. Ei vă vor ură!(cine sunt ei? Diavolii și slujitorii lor. De ce să fiu ură, când pot să rămân iubire? Diavolii, răi fiind, au omorât porcii și au întărâtat astfel pe locuitorii cetății Gadara împotriva lui Hristos , și i-au făcut să-L roage să plece de la ei. El, iubire fiind, în iubire trăind, și iubind libertatea omului creat de El, i-a ascultat. Dar a lăsat în sat îndrăciții, și încet-încet, tocmai cei care fuseseră îndrăciți, trăind și istorisind minunea, l-au propovăduit implicit pe Hristos, și lumina lui Hristos intrat și aici, biruind întunericul urii semănat de demonii-legiune.
  Petru, după Învierea Domnului, află de la Iisus Hristos însuși cu ce moarte va muri, când îi spune: „Amin, amin, zic ție: Când erai mai tânăr te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrânii, vei întinde mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești.” Apoi, spune Scriptura că Petru, zărind pe Ioan Evanghelistul, din iubire pentru prietenul său, l-a întrebat pe Iisus : „Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla?” Și aici am vrut să ajung: Dumnezeu îl mustră pe Petru! Deși întrebarea venea din prietenie, din afect, din iubire, totuși Hristos îl mustră pe Petru și-i răspunde:„Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni Eu, ce ai tu? Tu urmează mie!  Auzi, frate creștine? Ce ai tu cu felul în care Hristos se poartă cu celălalt? TU urmează-mi mie! Ce ai tu că acela face și drege, că aceea zice și îndrugă? Tu urmează mie! Foarte des, și tot mai des se difuzează știri cu preoți, clerici cu tot felul de năravuri, după spusele presei. Trecând cu vederea că multe dintre ele sunt doar bombe mediatice, pe nimeni nemainteresând adevărul, după ce scandalul este aruncat în media, observăm un fenomen ciudat: parcă noi ne și bucurăm de știri de acest gen, încercând să ne justificăm lipsa noastră de la spovedanie, de la sfânta liturghie, de la marile taine ale Ortodoxiei, cramponându-ne de păcatele, închipuite ori nu, ale preoților. Nu mai aveți preoți buni? NAȘTEȚI-I!!! Va-ți gândit oare, în cele peste 18 milioane de prunci aruncați la canal prin avorturi și alte măsuri contraceptive, din anii 90 până astăzi, câți ar fi fost minunați doctori, excepționali politicieni, tehnicieni în varii domenii, preoți și clerici devotați vocației, minunate mame capabile de iubire? O Românie întreagă își strigă șângele din canalizări, din râuri, din Dunăre! Dar le-ați răpit acest drept, motivându-vă și crima, și necredința, și lipsa de nădejde în Dumnezeu, Dumnezeu care vă semănase viața în viață, suflet viu alături de sufletul vostru viu, Însă, mai ales, ne-am justificat lipsa de iubire, cu nimicuri scornite, că doar ce putem pune în fața unei pruncucideri??? Și acum mai avem neobrăzarea, că tot vorbeam despre acest păcat, să judecăm pe alții, fie ei clerici, fie ei mireni, că nu sunt, că nu dau, că fug de răspunderi?
Haidem dară de astăzi să punem început bun și să ne hotărâm să nu mai facem astfel de păcate. De astăzi , când se apropie ziua de prăznuire a sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir, să luptăm cu patimile noastre, așa cum el, ostaș fiind, a luptat cu necredința lumii și a mărturisit pe Hristos.  Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, ctitor al acestei mănăstiri și far călăuzitor al Dobrogei și al Ortodoxiei românești, îndemna adesea: „verificați-vă minuțios trecutul, și prețuiți-vă prezentul, că doar așa câștigați viitorul. Și orice clipă poate fi un timp, orice suspin o rugăciune.
Am să închei cu niște versuri ale unui părinte din mănăstirea noastră, a cărui mamă, primise acordul, din motive medicale, pe vremea când avortul era oprit prin decret, să întrerupă sarcina când era însărcinată cu el, existând riscul pierderi ambelor vieți, și a fătului și a mamei. A refuzat , sub semnătură, avortul. Acum  trăiesc fericiți, bucurându-se unul de altul.

Te-aș fi iubit cum n-am iubit pe nimeni;
Al tău cald nume l-aș fi rostit și-n vis.
Aș fi adulmecat miros de nuferi;
M-aș fi scăldat în Dunăre și-n Criș.

Și buza mea s-ar fi atins de tine
Ca de-o icoană veche a lui Hrist,
Când mâna mea, în mâna ta  mi-ai ține
Și eu ți-aș mângâia obrazul trist.

Ți-aș fi adus și frezii de la scoală,
Ca un băiat ce te iubește mult.
Și capul meu ar sta la tine-n poală,
Și-aș adormi cuminte, ca un prunc.

Ce bucurii ai mai avea, iubito,
Când primii pași i-aș face-n casa ta;
Iar eu cu-n zâmbet inima-ți rănind-o,
Rai minunat ți-aș fi făcut viața.

Aș fi dorit să-mi pot privi, cândva,
Trufașul chip de-adolescent febril
Clar oglindit în ochii ei de stea,
Să-i cânt, de fericire, al iubirii tril.

Mi-aș fi luat nevastă din alt sat
Și mi-ar fi dat și ea copii zglobii...
...Acestea toate vise mi-au rămas
Că tu-ai ales ca mama să nu-mi fi.

Cum mi-ai răpit tu dreptul meu de-a fi?
Cu-a cui putere hotărăști să mor?
Ai fi trăit și tu, prin mine și-ai mei fii!
Să-ți văd privirea era al meu prim dor.

Dar n-am putut ,măicuță, să-ți văd fața,
Căci fiare reci m-au sfârtecat rapid....
Și, fără apărare,  voi mi-ați curmat viata...
Și vă făceți că n-auziți cum strig!?

O, mama mea, eu te iubesc aprins
Și te tot strigă sângele-ți din șanț.
Tu ești MĂMICA PRUNCULUI UCIS!!!
Dar mamă ești și în fața lui Hrist!
O mamă fără lacrimi pe obraz...

Știi ce mă doare-acum , când viața-mi curge
Între pământul care nu m-a vrut
Și cerul , care n-are ploi a plânge
Sângele tău,ce mi-ai dat cu-mprumut?

Îți plâng de milă , și de dor,și jale...
Și plânsul meu se-nneacă în cuvânt:
Când ai să mori, --ți-as pune o-ntrebare
(Și să mă ierți de-așa neobrăzare)--
Cine, atunci, la căpătâi, o, Doamne!
Cine, măi mamă, te-o plânge la mormânt???
...Când eu, din vina ta, voi fi ...pământ!!!

Atunci abia, mămica mea iubită,
Prin lutul ce-am ajuns, mă voi lipi
De pieptul cel râvnit când, din burtică,
Tu mai gonit ca pe un nepoftit.

...Eeh, nu te întrista!Bine nu-ți face.
Prea sincer te iubesc ...chiar și postum.
Și nu-mi poți tu greși atât de tare,
Cât eu voi mai putea ierta de-acum.

Atâta rugă am, frumoasă mamă:
Alți frățiori aici să nu-mi aduci,
Ci bucură-i cu inima ta caldă!!
Destul îndur eu lipsă și ocară,
Destul mi-e trupul Golgotă urcată,
Și sufletul, piron îmi e, pe Cruci.

Îți spun "la revedere !" mamă scumpă;
Că sigur ne-ntâlnim pe căi pribege,
Și iartă-mă! că poate-ți sunt o umbră,
Pe-obraz un rid, un pic argint în plete...

UN MĂRȚIȘOR COPILUL TĂU NU-ȚI DETE!!!
COPIL UCIS ATENT.... ȘI PE-NDELETE.

Niciun comentariu: