IEDERA ȘI TRANDAFIRUL






Un trandafir cu florile în floare,
Și cu desăvârșita lui candoare,
Râdea în hohote și plin de viață,
Scăldat în soarele dinspre amiază.

Era atât de luminos și-nmiresmat,
Era puternic și era curtat
De toate florile din jur, de prin poiene,
Și noaptea despre el vorbeau și stele,
El sta ades la povestit cu ele.
Și, ca să nu mai tot lungim cuvântul,
Al lui părea că-i cerul și pământul.

În vara-aceea galbenă și caldă,
Când el sta mândru-n straiele de gală,
O mică iederă, firavă, pricăjită,
Ce se târa pe țărn,na umezită,
Îl roagă să-i dea voie să se urce
Pe-a lui tulpină, capul să și-l culce.
„-Numai puțin, o, prințule-al grădinii,
Și simbolul cel veșnic al iubirii,
Mă lasă și pe mine să mă cațăr,
De umezeală. Oasele să-mi apăr.”

Și a lăsat-o trandafirul mândru,
Aproape făr-s-audă clar cuvântul.
Că se gândea că ce-ar putea să fie,
Pentru a lui tulpină zveltă, vie,
O biată iederă de-un verde-aproape brun,
Fără miros, cu suflet taciturn?

Dar ea s-a cățărat pe el îndată,
Și în tulpină-și înfigea povara
De rădăcini mici, scurte și multiple,
Luându-i vlaga ce-o avea-nainte.

Și se usca văzând cu ochii, iată,
Frumosul trandafir de altă dată;
Iar ochii lui, cu-a lor căutătură
Păreau o strofă publicată post-postumă;
Și-n loc de zâmbetul de june-prim, pe față,
Avea tristețea văilor în ceață.
Apoi, spre toamnă, pe când cade bruma,
A murit anonim, uitând grădina,
Că-n locul unde-i iedera semeață,
Era un trandafir în plină viață.


Morala:
Când toate-ți râd, când viața te aclamă,
Fii vigilent, că ce nu bagi în seamă,
Un viciu mic, plăcerea de o clipă,
Îți poate frânge-a fericirii-aripă.

Nu da crezare viciului ce-ți zice
Că răul lui îți e un rău propice.

24 noiembrie 2015
București.
scrisă acasă la „Dudești”

Comentarii

Postări populare