vineri, 13 noiembrie 2015

MI-E FRICĂ MAMĂ



Mi-e frică, tată, că-ntr-o zi
Am să te rog să-mi mai spui vorbe de dojană,
Că umbra am să-ți caut cu o spaimă,
Și inima-mi va fi imensă rană,
În noaptea când petreci spre veșnicii.


Mi-e groază, mamă, că n-am să mai pot
Mirosul tău de sfântă să-l adulmec,
Nici suflul gurii tale să-l înfulec..
Cu câte lacrimi, zeii să-i înduplec,
Să mi te dea-napoi cu ani cu tot?!


Înfricoșată zi, când pașii tatei
N-au să-mi mai bată-n poarta dinspre vii.
Acum când însumi eu îmi cresc copii,
Pricep a jerfei tale sensuri vii;
Dar tu-ai lăsat țărânei ce-i al ei.


Un hohot de orfan va arde-n cer,
Când groapa va-nghiții al mamei piept.
Și Hrist va plânge-n șoaptă, că nu-i drept,
S-ascunzi iubirea unde-ascunzi și șerpi,
Lăsând afară ură și dispreț.


Într-un leșin obscur și fără sens
Fi-i-mi-va viața după ce voți duce.
Precum un praf pe drum la o răscruce,
Precum o frunză lunecând pe-o cruce,
Ca ultima făptură-n univers....
...Ca într-o strofă....punctul la un vers....


11 . 11. 2015
Scrisă în genunchi , în Altarul Derventului....

Niciun comentariu: