sâmbătă, 28 mai 2016

FEMEIA SAMARINEANCĂ







                     Frați creștini, 
                         Sfânta Biserică ortodoxă vorbește astăzi despre convorbirea lui Iisus Hristos pe care o poartă cu o femeie din Samaria, din cetatea Sihar, la fântâna lui Iacov. Hristos stă de vorbă cu femeia aceasta care făcea parte dintr-o provincie pe care evreii o ocoleau, samaritenii fiind socotiți de ei inferiori lor, ei nevrând nici să calce pe pământurile samarinene, darămite să mai și vorbească cu ei. Faptul acesta reiese și din Evanghelie, căci însâși femeia se miră că Hristos stă de vorbă cu ea. Dar Hristos îi vorbește acestei străine, și o roagă să-i deie apă să bea, făgăduindu-i că El poate să-i dea apa cea vie, din care dacă va bea nu va mai înseta în veci. Femeia este neîncrezătoare la început, însă când Iisus Hristos îi descoperă că ea trăia în păcat, schimbând pe rând cinci bărbați cărora le devenise nevastă, aceasta crede că El este Mesia și fuge în sat propovăduindu-L.. Și aici e lucru minunat, că cetățenii Siharului, deși aud și văd o femeie ușoară, ca să nu spunem neînfrânată, propovăduind pe Mesia, o cred, că așa zice Scriptura, că au crezut pentru cuvântul femeii care zicea: veniți am aflat pe Acela despre care au scris proorocii, El mi-a spus mie toate câte am făcut.
Iisus Hristos adesea s-a folosit în propovăduirea Evangheliei de mijloacele cele slabe ca să le rușineze pe cele tari. S-a folosit de pescari și a rușinat pe marii învățați și filosofi ai lumii; în fața urii nestăvilite El a pus iubirea, și a cucerit lumea; în fața armelor și a oțelului săbiilor prigonitorilor creștinismului El a așezat sângele martirilor, al mucenicilor, și a biruit pentru că a cuprins pământul cu porunca Lui, singura poruncă pe care au primit-o ucenicii direct de la Hristos când a spus: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unii pe alții așa cum Eu v-am iubit pe voi” Și iată-l dar și astăzi făcând din femeie, apostol. Femeia samarineancă de astăzi nu este caz singular de apostol-femeie. Priviți în Sfânta Scriptură și veți vedea cum femeile mironosițe, când ucenicii l-au părăsit de frica iudeilor pe Hristos, ele i-au rămas aproape și l-au însoțit în drumul durerii și suferinței Sale până pe Golgota. Atunci ele au văzut și au mărturisit cu putere despre felul în care l-au răstignit evreii. Ele l-au îngropat, ele l-au uns cu mir, ele au venit primele la mormânt, când încă era întuneric, și au fost primele vestitoare ale învierii. O avem apoi pe sfânta Împărăteasă Elena, mama sfântului Constantin cel Mare, care este și ea o femeie-apostol, și prin care creștinismul a triumfat după 300 de ani de prigoane. Femeia-apostol trăiește și astăzi și pe jertfa ei șade temelia bisericii creștine. Femeia-apostol este cea care ne umple bisericiile la sfintele slujbe, cea care duce tradițiile creștine mai departe, cea care naște sfinți, învățând copiii legile creștin-ortodoxe, și formându-i oameni, de la leagăn până la mormânt. Femeia-apostol este cea care ne prohodește morții noștri, care ne leagănă nepoții învățându-i Ortodoxia la gura sobei; femeia apostol face din bărbatul ei om de nădăjde, de iubire, de credință.
          De ce oare bărbații și poporenii din Samaria au crezut atât de repede cuvintele acestei femei și au venit să vadă și să vorbească și ei cu un evreu cu care altfel nu aveau părtășie? Ba l-au mai invitat și să steie de vorbă cu ei, în cetatea lor, rămânând acolo Hristos câteva zile, învățându-i despre Împărăția Cerurilor, despre pocăință, și vindecându-le bolnavii. Ce altceva face dintr-un om apostol dacă nu harul Duhului Sfânt?  Hristos Dumnezeu are puterea de a face din uscat verde, dintr-un om cu moravuri ușoare un om virtuos, de aceea, de câte ori vedeți oameni care vă par inferiori în ochii voștri, amințiți-vă cărui Dumnezeu slujim, cărui Dumnezeu ne rugăm, în numele cărui Dumnezeu ne-am botezat, adică în numele Dumnezeului Iubirii. Evanghelia de astăzi poate fi un îndemn la a nu mai judeca oamenii după un moment al vieții lor. Pentru că, iată toate sunt trecătoare și schimbătoare în această viață: Timpul, moda, vremurile, moravurile, însă cel mai iute se schimbă omul, frați creștini. Noi, fiecare ne schimbăm sufletește, sentimental, moral, în bine ori în rău, foarte iute, mai iute decât vremea și vremurile. Azi mărturisim iubirea cuiva și tot astăzi putem să înșelăm iubiri, să le rănim. Astăzi ne rugăm aici, în biserica lui Dumnezeu, cu gura și cu mintea, și cu inima, și poate o facem sincer șu cu ardoare sufletească, și tot astăzi cu aceeași gură mințim pe om, ne mințim pe noi și pe Dumnezeu cu aceeași gură, tot astăzi ticluim vicleșuguri și judecăm și osândim pe alții cu aceeași minte, și urâm sau ne mâniem sau poftim pofte pătimașe, vinovate cu aceeași inimă cu care ne-am rugat acum, și toate acestea doar peste câteva ceasuri . De aceea haidem să nu mai judecăm cu patimă pe nimeni, cleric sau mirean, și să ne vedem pe noi cât de mărunți cu sufletul suntem, rugându-L pe Dumnezeu să ne deie statornicie în credință, înflăcărare în iubirea frumosului din om, din natură, din cer, și neclintire în nădejdea că Hristos, El și numai El, ne poate îndrepta sufletele, mântuindu-ne.
            Astăzi femeia samarineancă a fost și neîncrezătoare și apostol, și femeia multora dar și propopovăduitoarea lui Hristos  în fața unei cetăți întregi.  De aceea ori-de-câte-ori vedem oameni făcând fapte care nu le fac cinste să nu îi judecăm, ci să ne rugăm pentru ei, iar de ne sunt apropiați, să-i îndreptăm pe unii ca aceștia cu duhul blândeții, luând seama să nu cădem și noi în aceeași ispită, așa cum ne îndeamnă sfântul apostol Pavel. Și să știți, frați creștini că Dumnezeu nu e doar un Dumnezeu al iubirii, ci și unul al dreptății. Și în dreptatea Lui, dacă noi judecăm pe alții, ne dă nouă să cădem în aceleași ispite. Vezi pe cineva fumând, și tu, nefumător fiind îl faci în sinea ta vrednic de iad, uitând însă câte fumuri ale mândriei îți afumă atunci conștiința amorțindu-o și nemailăsându-o să îți arate minicnicia ta sufletească, incapacitatea ta de a vedea și ai iubi frumosul din acel om. Vezi pe cineva beat și-ți vine a râde sau ai repulsii? Nu te gândești la lipsurile sufletești ale lui, la drama vieții care l-a împins spre această patimă. Ți-e mai ușori să-l judeci decât să îl spijini, să îl iubești pentru calitățile lui, și să-l ajuți în neputințele lui. Auzi despre o femeie că a ajuns să facă avort, și tu deja o vezi cum arde în flăcările iadului, dar nu ști în câte flăcări a ars sufletul ei până să ia decizia aceasta. Și nu încurajăm crima aceasta care a făcut din țara aceasta Ortodoxă un pământ campion la pruncucideri, dar nu trebuie să ne îngăduim a judeca femeia pentru că bărbatul a creat o societate care a ajuns să o împingă pe o mamă să devină criminalul propriului copil. Spovedim bărbați care nu știu dacă soțiile sau fetele lor au făcut avorturi, și asta nu pentru că femeia s-a ascuns, ci pentru că lor pur și simplu nu le-a păsat. Au relații fugitive, șoptesc vorbe de iubire bietelor femei care ajung să se dăruiască lor, crezându-I, și când aud că în trupul femeii mai bate o mică inimă, că un suflețel se cuibărește timid la sânul sufletului femeii căreia doar ce i-a spus și i-a tot spus că o iubește, bărbatul se sperie de responsabilitatea de a fi tată și o lasă pe biata femeie să se zbuciume, părăsită și singură, și cu soarta unui suflet în mâini… Ba unii se uită și  mirați cum îndrăznim să-i întrebăm pe ei, bărbații , dacă sunt complici la avorturi.Li se pare așa că vorbim altă limbă, nu limba iubirii jertfirii pentru semeni. 
        În aceeași ordine de idei, vezi oameni cerșind, și ți se par întregi, și îi trimiți la muncă osândindu-i în sinea ta, însă tot așa, nu ști câtă tragedie și ce dramă i-a aruncat acolo, în stradă, să steie cu mâna întinsă. Și dacă numai lenea le-ar fi motivul, nu credeți că sunt și alții responsabili? Părinții, sistemul, și sistemul nu e ceva abstract, e creat de oameni. Și trăim un system zidit fără să punem temelia pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului. Societatea în care creștinii trăiesc devine din ce în ce mai împotriva moralei și a legii lui Hristos, și asta tot din vina noastră. Femeia de astăzi, până să se întâlnească cu Hristos, și să-i ardă inima de iubirea Lui, și să îl propovăduiască lumii ca pe Mesia cel așteptat, a încălzit piepturile a cinci bărbați. Câți n-or fi judecat-o până astăzi, când au auzit-o vorbind, s-or fi și mirat de ce zice, or fi având scepticismul lor de a o crede că tocmai cu ea, o imorală și-a ales Dumneeu să vorbească la fântâna lui Iacov.Dar vedeți că Iisus Hristos îi cunoștea inima? Inima unei femei care-și pusese totuși întrebări despre cum ar trebui să se închine normal, pe muntele lor, sau în templul lui Solomon? Și primește marele răspuns. Femeiea aceasta păcătoasă este cea care aude prima marele adevăr chiar din gura lui Hristos: Duh este Dumnezeu, și cel ce I se închină Lui trebuie să se închine în Duh și în Adevăr!” O, cât de adesea ne purtăm și noi asemenea,judecând după fapte sau după auzite un om, fără să ne aplecăm asupra inimii lui, și aceasta pentru că nu mai știm și nu mai credem cu adevărat în Iisus Hristos, creștinismul nostru nu mai este viu; când ne uităm în putregaiul inimii noastre încercăm să ne amintim că Dumnezeu ne iubește, și trebuie să ne iubească așa cum suntem, e obligat să o facă, iar când ne uităm spre alții, la defectele, la patimile, la neputințele lor, ne amintim că Dumnezeu e drept și trebuie să-i pedepsească, să-i biciuie, să-i ardă-n iad. Păi ucenici ai lui Hristos suntem noi?
Nu frați creștini. Nu pentru aceasta ne-a creat Hristos, ci pentru Împărăția Lui cea Sfântă. Și Împărăția Lui este o Împărăție care începe în inima noastră. Haideți să ne amintim că inima noastră este o grădină care se pregătește pentru primăvara veșniciei. Trebuie săpată, trebuie plivită, trebuie curățată de bălăriile judecății faptelor altora. De ce să-ți aduci în inimă iadul osândirii? Vezi pe cineva păcătuind? Gândește-te mai bine câte lacrimi au curs din ochii Lui Hristos, cât sânge din rănile Lui, câți spini i-au pătruns și străpuns fruntea Lui, cât de adânc rupeau piroanele și biciul și lemnul crucii, din Trupul Lui Cel Sfânt pentru mântuirea ta, omule, și a celui pe care îl vezi tu acum căzut în păcat.
Suntem împinși la ură! Media prin mijloacele ei ne împinge la ură. La ură și la dezbinare. Ei vor să fim ură? Să fim noi iubire.
 Apropiindu-mă de final, vreau să vă amintesc că femeia samarineancă nu l-a cunoscut prima dată pe Hristos. Să nu semănăm și noi cu ea. Să ne cunoaștem Dumnezeul căruia ne închinăm. Apoi încă un aspect de semnalat Hristos vindeca samarinenii, iar evreii, poporul din care, și pentru care venise, plănuiau răstignirea Lui. Căpeteniile legii vechi, care erau puși acolo, în fruntea sinagogilor ca să îl învețe pe poporul iudeu mila și dreptatea, vicleneau ucideri în inimă. Nu aveau pacea în inimi, își doreau războaie. O, cât de bine seamănă inima lor , a fariseilor, cărturarilor și căpeteniilor poporului ales de atunci cu inimile neamurilor creștine de acum. NE rugăm în bisericile creștine pentru pacea lumii, însă ne pregătim de războaie. „Pentru ce se trufește cel ce este pământ și cenușă?” așa zice înțeleptul Isus fiul lui Sirah. Regelui David, nu i-a permis Dumnezeu să-i ridice biserică pentru că avea mâinile murdare de sângele neamurilor care-au vrut să îi cotropească regatul. Ce Hristos propovăduim noi, ce Iisus al iubirii? Unde e Dumnezeul din inima noastră? Nu cumva e plecat să propovăduiască străinilor samarineni, în timp ce noi îi pregătim iară Răstignirea, moartea, dar de data aceasta plănuim moartea lui Hristos din inima noastră?
Să ne rugăm cu nădejde frați creștini pentru pacea lumii, a bisericii și a inimii noastre mai ales. Pacea ne-o construim noi, fiecare în jurul nostrum, în familia noastră, cu părinții noștri, cu familia noastră, în mica noastră comunitate, la serviciu, cu vecinii. Așa făcând devenim mici lumânări arzânde la lumina cărora copii pot învăța să fie și ei frumoși sufletește, se pot incălzi la căldura micii noastre flacăre a credinței, a nădejdii, și mai ales a dragostei noastre de Dumnezeu, de Ortodocsie, de neam și patrie, de sotie și copii, de bunii și străbunii noștri. Să nu uităm că Hristos nu e războinic, și cine duce războaie în numele Lui, nu știe cărui Dumnezeu slujește, iar Dumnezeul Păcii nu e în inima Lui. Inchei aducând argumentul părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită: „Mântuitorul Iisus Hristos a biruit, prin Înviere, păcatul în tot adâncul lui care tulbura, războia și neliniștea inimi, oameni, popoare. Sufletele, și tot ce este în lume, au scăpat de răzvrătitorul și cotropitorul diavol.”  Amin.

Niciun comentariu: