marți, 23 august 2016

SPOVEDANIA TATĂLUI MEU



SPOVEDANIA TATĂLUI MEU

(Acesta este cuvântul pe care-l pregătisem pentru tata, la înmormântare. Nu am mai fost în stare să spun totuși nimic. L-am scris cu exact o lună înainte de ziua înmormântării ...)

Doamne,
Astăzi, când gura mea a tăcut, îți grăiesc numai Ție.
Astăzi, când ochii cei verzi-albaștrii stau închiși pentru lumea aceasta în care m-am străduit să trăiesc cum am crezut eu că ți-e Ție pe plac, te privesc rugător și-Ți vorbesc:
În viață fiind am privit frumusețea din tot. Am privit frumusețea copiilor mei. Frumusețea lor creștea sub privirile mele verzi, sub privirile mele tăcute-n iubire pentru ei. Azi ei plâng pentru mine. Primește lacrima lor ca pe o apă a botezului meu. O apă a fluviului de cuvinte care cer iertare pentru patima din privirile mele. M-am zbătut să îi cresc frumos, și din iubire pentru ei am fost nedrept uneori cu Tine, am fost nedrept uneori cu mine. Copiii mei sunt florile pe care Ți aduc Ție, Multmilostivule.
Astăzi, picioarele mele se odihnesc de truda cotidianului. Picioarele lor vor bate drumul spre mormântul meu. Socoate și acești pași ca venind spre templul iubirii și mă iartă că nu am călcat adesea pragul templului tău. Mi-am creștinat copiii într-o vreme în care mai marii lumii nu-mi dădeau voie. Mi-am condus femeia la altarul tău Doamne, și mi-am îngropat părinții în pământul plin de oasele străbunilor mei, aici unde mă voi odihni și eu până vei vrea să mă strigi iar spre veșnicia păcii Tale.
Copil fiind am visat să-Ți fiu preot. Am crezut apoi că pot face lumea mai bună. Nu am reușit decât să-mi cresc copiii în lumina străbună a Ta. Luminează-mi Tu de acum calea cu lumina din sufletul lor, a copiilor și nepoților mei. Din ochii mei verzi fă să răsară florile nădejdii în inima lor. Nădejdea că Tu mă ierți pentru toate neajunsurile firii mele omenești.
Mâinile acestea, acum inerte, au tot muncit pentru ei. Adesea Te-am confundat pe Tine cu ei. Și vină mi-o fi, și rușine mi-ar fi, dacă n-aș știi că ei sunt tot ce am putut să îți aduc la altarul Jertfei Tale. Eu nu mai am lacrimi. Inima mea s-a rupt de-acum în șase mari bucăți. Șase zile Ți-a luat Doamne să faci o lume. Cinci bucăți din inima mea s-au sălășluit în copii și în soție. Și ce copii… și ce soție. Doar o fărâmă din mine vine la Tine astăzi. Fii bun, așa cum Te știu, și dă-mi pacea Ta, pentru ca și ei să trăiască și de acum încolo în pacea Ta.
Doamne, tu știi că am avut cum să-mi fac averi. Am avut funcții și ranguri care mi-au deschis poarta spre îmbogățiri nedrepte. Nu m-am priceput decât să-mi feresc copiii de minciuni și nedreptăți, fugind eu însumi de minciuni și nedreptăți. În chinurile bolii mele am avut lacrimi mai ales pentru suferința pe care-o vedeam în ochii soției mele, în ochii fetelor mele și-n glasul fiului meu unic. Doar tu poți cântări vina din anii tinereții mele. Doar Tu poți cântări vina trecutului meu zbuciumat. Și de aceea te rog, pune în balanța judecății Tale risipa de iubire săvârșită de mine pentru toți frații mei, pentru toți copiii mei, pentru singura mea soție iubitoare, pentru toți oamenii care mi-au cerut ajutorul când încă-i puteam ajuta.
Te rog tăcut să îmi ierți stângăciile vieții.
Astăzi, când copiii mă duc la poarta veșniciei, ca pe un prunc, și mă lasă aici… amintește-ți că și eu i-am ținut de mână în primii pași din viața lor, și ai milă de sufletul meu prăfuit. Spală-l cu lacrimile lor, Doamne Iisuse Hristoase. Amin.
20 iulie 2016.

Niciun comentariu: