miercuri, 12 octombrie 2016

4 OCTOMBRIE 1997






Mai adâncă mi-e privirea decât apa Mării Negre.
Am trăit dureri în viață câte lacrimi sunt în cer.
Xilofonul n-o să cânte dacă nu-l lovești pe clape;
Inimii, în suferință, să iubească, poți să-i ceri.
Malul Dunării mi-e alin când, de dor, ard în suspine,
Iară Luna mi-e făclie pe cărările vieții.
Liliac în mai îmi este pieptul mamei mele sfinte;
Iasomie-mbătătoare, mângâierea-ți cu trandeți.
Am aprins în mine focuri care-n veci nu s-or mai stinge.
Nalt mi-e gândul, scurt popasul, sunt ca roua-n dimineți.

Tributar sunt celor care mă iubesc deși-s decât
Efemeră umbră-a umbrei, praf minuscul pe pământ.

Intru-n viețile altora și cu-n iureș le transform
Bombardându-le ființa cu explozii de iubire.
Ei devin ca universuri la-nceputuri de zidire,
Singur eu îmi știu valoarea: sunt un Zeu cu chip de om.
Când iubindu-te-anonim, îmi port Crucea… prin mulțime.

4 octombrie 2016.
Dervent.
fiului meu,
M.A.

Niciun comentariu: