MORȚII NU SUNT CEI DIN MORMINTE! Predică revizuită la Dumnica Învierii fiului văduvei din Nain
Motto: „Tinere, ție îți zic scoală!
Frați creștini ortodocși,
În cadrul sfintei Liturghii de astăzi, s-a citit
evanghelia uneia dintre cele trei învieri săvârșite de Mântuitorul sufletelor
și ale trupurilor noastre, Iisus Hristos, Făcătorul cerului și al pământului,
văzutelor tuturor și nevăzutelor, Dumnezeul tuturor oamenilor.
Era în primul an al propovăduirii. Iisus Hristos
mergea cu mulțime multă după El, străbătând cetățile și satele Galileii
neamurilor. Alesese Hristos această
provincie pentru că era cea mai sărăcăciosă, în ea trăind, în genere, evrei
care se retrăseseră dintre neamuri, așa cum erau numite popoarele nonevreiești.
Se născuseră și crescuseră până la o vreme afară din pământul lui Israel,
și apoi se aciuaseră într-o provincie aflată la extremitatea regatului lui
Irod. Alaiul acesta format din ucenici, bolnavi, și mulțimi curioase să vadă ce minuni va mai face Hristos, ajunge
la poarta unei cetăți mici, a unui sat numit Nain. Aici tocmai ce murise un
tânăr băiat, singurul fiu al unei femei căreia nu cu mulți ani în urmă îi
murise și soțul. Evreii își duc morții la groapă în ziua morții, și îi îngroapă
în afara cetății. Astfel, cortegiul funerar care-l avea în frunte pe tânărul
mort și pe îndurerata lui mamă se întâlnește cu alaiul acela gălăgios și vesel
ce-L avea în mijloc pe Iisus Hristos. Și ne spune sf ap Luca faptul că Iisus la
mamă s-a uitat: de mamă se ocupă mai
mult sf apostol căci auziți cum spune:„Și apropiindu-se pe porțile cetății,
iată că scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și aceasta era
văduvă.(…) Și văzându-o Domnul i s-a făcut milă de ea și ea zis: Nu plânge!”
Frați creștini, trist tablou ne-a zugrăvit astăzi Luca
apostolul, medicul și pictorul. Hristos, care adesea tămăduia bolnavii, scotea
demonii, și săvârșea tot felul de minuni, de obicei aștepta să fie rugat de
cineva pentru a face acea minune. Acum însă, văzând durerea acestei mame
văduve, care își ducea la groapă singurul fiu, îi înviază băiatul fără să
aștepte măcar o privire de la mama a cărei inimă era sfâșiată de durere. Văzuse
durerea inimii acestei femei. Iisus, ca Dumnezeu ce era, ascultase totuși o
rugă. Ruga mamei care poate rupe cerul și coboarp îngerii pe pământ! Ruga mamei
care poate, iată. învia și morții. Că deși atunci mama aceasta nici ochii nu și
i-a ridicat de la trupul mort al fiului ei, totuși Hristos a privit suferința ei ca pe o rugă.
Și dacă așa cum spune Honore de Balzac, inima unei mame este un adânc în fundul
căruia vei găsi totdeauna iertare, cu atât mai multă iubire vom găsi în inima
Dumnezeului nostru Iisus Hristos Cel care a creat inima de mamă. Iisus Hristos
s-a apropiat de năsălia cu care îl duceau pe tânăr și i-a zis: tinere ție îți
zic, scoală-te! Iară el, zice Scriptura că s-a ridicat mortul și a început să
vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Atât știm din Evanghelie. Scrierile
apocrife vorbesc despre tânărul văduvei din Nain. Astfel avem numele văduvei,
Ana, numele tânărului, Toma, care, după ce a fost înviat de Hristos, a trăit
alături de mama sa, mărturisind Dumnezeirea lui Iisus Hristos. Tocmai această
mărturisire cu putere îi aduce lui Toma sfârșitul de mucenic după 15 ani de la
Învierea Domnului.
Frați creștini, la toate slujbele înmormântării, ca și
la toate slujbele rănduielilor pentru morți, Biserica Ortodoxă a rânduit să se
citească o evanghelie pe care sigur ați auzit-o, însă nu ați ascultat-o, că
doară una e să auzi și alta-i să și asculți. De aceea am să vă prezint aici
două citate din ea, pentru că tot vorbim despre ducerea la groapă a unui mort.
Evanghelia de la înmormântare, undeva pe la începutul ei spune astfel: „Adevărat,
adevărat vă spun vouă că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul
Fiului lui Dumnezeu, și care vor auzi vor învia.” Iară puțin mai departe spune:
„Nu vă mirați de aceasta, că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi
glasul Lui; și vor ieși cei care au făcut cele bune spre învierea vieții, iar
cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei.” Observați că mai întâi
zice „că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul, și care vor
auzi vor învia.”, iară mai apoi zice: „că vine ceasul când (fără „și acum
este”) toți cei din morminte se vor scula. Păi ori învie doar cei ce aud glasul
Lui, ori toți. Ei bine Frați creștini explicația este că Hristos le vorbea
celor vii cu trupul, dar inerți cu sufletul, numindu-i „morți”, iară pe cei pe
care noi generic îi numim morți, Mântuitorul îi numește cu sintagma „cei din
morminte”, nu le spune morți, pentru că sunt doar cei din morminte. Noi, morții
ambulanți, morții sufletești trebuie să ne trezim, mai ales când vedem cum
moartea e singura certitudine a vieții, moartea ca și prag necesar al porții
spre veșnicie. Să auzim și noi cei morți sufletește glasul lui, căci toți câți
vom auzi, vom învia. Care-și vor astupa urechile la glasul Evangheliei morți
vor rămâne și în viață fiind, nu doar în morminte. Și multe învățături am mai
putea desprinde de aici, însă zic să ne întoarcem privirea spre tânărul fiu
mort al femeii văduve din Evanghelia sfântului Luca, doctoral și pictorul.
Dacă tânărul acesta care era dus de lumea din cetate
spre cimitir să fie îngropat, dacă acest tânăr plâns de mama lui nu îl întâlnea
pe Hristos, se îngropa. Așa și tineretul de astăzi: este împins de lume, de
anturaj, de system, spre groapă. Și dacă nu se va întâlni cu Hristos, sfârșește
aruncat în cimitirul istoriei. Familia nu le mai este de mult un cadru cald
care să dospească aluatul sufletesc care să deie șanse unei creșteri morale,
școala nici măcar nu-și mai propune să creeze valori. Și așa tineretul e cărat
spre mormânt, fără nădejde, fără viitor, fără idealuri. Numai Hristos ne mai
salvează, ca pe tânărul mort, zicându-ne tuturor: tinere, ție îți zic:
scoală!!!
Haideți
frați creștini să privim societatea de azi, cu precădere pe cea creștină și cu
atât mai mult pe cea românească. Câte mame mai plâng astăzi pe fii lor? Fii lor
care sunt morți sufletește? Nu arătăm cu degetul spre tineret, înfierându-l că
a devenit rău, neascultător, fără Dumnezeu, sau dacă au Dumnezeu acesta se
numește dorința de căpătuială rapidă, plăcerile trupului, pierderea timpului.
Nu, nu-l înfierăm pentru că ei sunt produsul harababurii societății
contemporane. Însă am mâhnirea de a vedea că nu mai există mame să plângă la căpătâiul
acestui tineret, și nu numai a acestui tineret. Nu mai avem mame care să plângă
mortul acesta, societatea românească, pe ansamblul ei, care este un mort care
merge spre groapă. Toate membrele acestui mort sunt reci și inerte. Social,
economic, politic, dar mai ales spiritual și duhovnicești ne aflăm într-o
letargie, ca să nu spunem déjà moarte. Și dacă mai sunt tineri buni și frumoși
spiritual aceștia sunt invidiați și atacați chiar și din mijlocul familiei. De
câte ori vin tineri și se plâng că părinții lor nu-i lasă la biserică. Nu numai
că nu se duc ei. Ele, mamele mai ales, care ar trebui să fie un exemplu de
trăire creștină pentru întreaga familie, Dumnica, atunci când în Biserica Ortodoxă,
Hristos coboară iară aici, în noua Galilee a neamurilor, și caută, așteaptă la
poarta inimilor noastre să mai găsească un tânăr să îl învieze și să îl deie
mamei sale, ele se ocupă cu activități mai mult sau mai puțin vinovate, sau
sigur nu binecuvântate. Trebuie să înțelegeți că Ortodoxia (religia în general
și creștinismul într-un mod cu totul special), crește în inima copiilor iubirea
de frumos. Învățați-vă copiii să asculte muzica de calitate, să citească, să
respire aer în natură, să comunice cu cei de vârsta lor, dar mai ales să meargă
la biserică. Aduceți-i de mână aici, în Casa lui Dumnezeu, și vă vor fi sprijin
la bătrâneți, vă vor ține de mână la ceasul morții voastre, nu vor fi niște străini
printre străini, ci vor fi fiii voștri care-au învățat ce este iubirea, de la Cel ce e Iubire, de la Hristos. Nu spunem că
marile simfonii ale geniilor culturale ale secolelor trecute nu zidesc ceva în
om. Dar muzica religioasă, bizantină, hrănește nu doar moral ci și spiritual. Dar pentru aceasta trebuie să fie învățați de
mici. Obișnuiți-vă copii cu natura, cu slujba ortodoxă. Sunteți aici părinți,
părinți care ați născut copii după perioada comunistă, când avem libertatea
exprimării credinței; și totuși vă întreb, eu și Hristos: COPIII VOȘTRI UNDE
SUNT? Ia priviți atent, nu cumva îi duce diavolul la groapă, și nu-I plânge
nimeni? Nu cumva în timp ce voi, părinții lor, preocupați să le adunați averi
pe care ei, nemuncindu-le, le aruncă și le cheltuiesc pe plăceri și patimi
ucigașe de suflet, pe droguri, pe fumat, pe alcool în exces, și se ucid și
trupește și sufletește, că ajung robi ai patimilor. Și când voi vedeți e prea
târziu, prea târziu. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Pe Hristos, care este
singurul care poate să învieze acest tineret, l-ați scos din inima lor. „Ce
atâta biserică? Nu te mai duce dragă, nu vezi ce fac popii? Nu te mai duce! Ai
credința în suflet și gata! Ce-ți trebuie?” Ucigătoare de prunci sunt mamele
care vorbesc așa în casă!!! Ucigătoarele propriilor copii. De ce ? Pentru că,
mergând după principiul acesta, că credința nu e musai să ți-o și trăiești
arătându-ți apartenența la o comunitate ortodoxă, în cadrul Ortodoxiei, acești
copii, când vor ajunge mari nu vor ști să își exteriorizeze sentimentele nici
față de oameni și nici față de părinții lor. De ce să îi ajut? Îi iubesc în
inimă și nu e necesar să le arăt. Eu am viața mea. Credința fără fapte moartă
este. Și una dintre fapte este și aceasta: mersul al biserică, aici, în
Ortodoxia noastră bimilenară, primită de la moși și strămoși și pe care avem
datoria de a o preda fiilor și fiilor fiilor noștri, cât mai curată și
nealterată. Și ca să înțelegeți că mersul la biserică este absolut necesar dacă
vreți să aveți un suflet sănătos și riguros, vă provoc la un exercițiu de
imaginație. Corpul nostrum este, conform științei, peste 70% apă. Și totuși bem
apă. și fără mâncare mai putem trăi, dar fără apă sigur nu. Sufletul nostru
este scânteie Divină, și are nevoie de hrană divină. Aici, în Biserică, vin îngerii
și adapă sufletele, aici le putem spăla și primenii, prin sfânta spovedanie la
preotul duhovnic, aici puteți plânge morții pe care-i aveți în neam, morți
sufletește care nu se mai deslipesc din fața computerelor, morții care nu lasă
tutunul, morții care sunt déjà prea îndoctrinați de spiritul de turmă care a
fost inoculat în ei de media aceasta vândută intereselor ocultelor. Și oricât
le spală ei creierii, le spală cu lături, că tot mai murdară le e gândirea.
UNDE dacă nu în Biserica unde ți-ai îngropat tatăl, mama, bunicii, ai făgăduit
soțului în fața lui Hristos că doar moartea te va despărți, ți-ai botezat
copilul în Ortodoxie, unde dară, dacă nu aici, să poți să-ți lași spiritul
să-și tragă puțin sufletul după toată goanna aceasta aproape nebună a vieții
cotidiene.
Însă mamele de azi sunt prea ocupate cu credința în
vrăji și horoscoape. Cât ele stau cu nasul și cu sufletul în televizoare copiii
se sluțesc sufletește cu pornografiile, cu drogurile. Dureros este. Spovedim
tineri care fumează de la vârste fragede, de pe la 7 ani și mai mici, și mamele
încă nu știu. Nu știu, fie că nu au timp să știe, fie că nu le pasă, fie că
fumează și ele și nu mai simt mirosul de tutun.
Haideți ca măcar acum, în ceasul acesta, să punem
început bun și să ne aducem copiii la Hristos, la Izvorul iubirii. Cum? Citindu-le de mici din
Scriptură, învătându-i tradițiile, și explicându-le de ce se fac cele ce se fac
în Ortodoxie. Aducându-i la spovedanie de mici, de la 7 ani spun sfinții
părinți că trebuie spovediți copii. Dar ce te faci că te lovești de gaițe: dar
ce păcate are băiatul meu? Nu e vorba că are, e vorba că trebuie să se
obișnuiască cu taina spovedaniei, pentru că așa cum copilul are nevoie de timp
să învețe să meargă, să vorbească, să citească, tot așa are nevoie de timp să
învețe corect să se spovedească. Și să
fim sinceri, în ziua de azi are prilejuri prea multe de păcătuire. Internetul
este o sursă de bombardament informațional, și orice imagine mai indecentă în
inima copilului naște senzații pe care nu le-a mai trăit, iară în mintea lui
naște întrebări cărora le va căuta răspuns. Dacă părinții sunt tot preocupați
cu munca și nu au costruit o punte de legătură între ei și copil, atunci
acesta, tot mai timid și mai izolat, se va duce în lumea lui să-și găsească
răspunsuri. Și lumea lui care se deschide cu un singur clic este lumea
virtuală. De aceea trebuie de fragezi să le creem o lume spirituală. Aici , în
ortodoxie să-i semănăm în inimă iubirea
de frumos, frica din iubire, de părinți , de frați, de natură, de Cer.
Învățați-vă copii să se roage, și metoda pedagogică cea mai la îndemână este
propriul exemplu. Învățați-l și ve-ți culege roadele iubirii, că Hristos nu
minte. Spune că dacă dai, însutit vei primi. Dă iubire, credință și nădejde copiilor
tăi, și vei primi înapoi, la vremea în care bătrânețile vor face inima ta să
spună ca și psalmul: „nu găsesc nici o bucurie în vârsta aceasta”, ei, copiii
crescuți în biserică vă vor fi licărirea care vă va lumina calea spre veșnicie.
Și dacă aveți fii morți sufletește din negrija voastră sau din furtunile
vieții, plânge-ți aici, în fața lui Hristos și a Maicii Domnului și rugați-vă
cu lacrimi pentru a lor înviere spirituală. Credeți-ne frați creștini că nu vom
ieși din criza aceasta morală, dacă nu ne întoarcem cu inima și cu toată ființa
noastră la Dumnezeu
care este iubire. Haideți să rămânem noi iubire, deși ei ne vor ură. Încheiem
aducând în sprijinul celor afirmate cuvântul plin de lumină al părintelui
Arsenie Papacioc, cel ce a fost victimă a represiunilor comuniste, dar a fost
și flacără luminoasă, biruitoare a tuturor torturilor fizice și psihice
suferite 14 ani de zile în pușcării și alți mulți ani în hărțuiala securității.
Iată ce spune părintele Arsenie Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită:
„Sfântul Grigore de Nyssa, fratele sfântului Vasile
cel Mare a fost întrebat:
-
Ce zici despre
om?
-
Omul? Este
copleșitor și de neînțeles”
Dumnezeu
păstrează încă taine despre om necunoscute nici de îngeri, pentru că omul este
singura ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, care este și El
copleșitor și de neînțeles. Deci avem mare privilegiu, însă și mare răspundere.
De aceea vă spuneam că este foarte grav să nu știi că exiști cu un sens și de
asemenea să nu te cunoști cu adevărat. Și mai grav decât acestea este să te
găsească moartea într-o astfel de stare !” Amin.
Comentarii